Țarul Nicolae al II-lea și sfințenia lui

Se vor discuta şi subiecte care ţin de Părinţii şi învăţătorii Bisericii. Operele şi învăţăturile lor. Sinaxare.
Avatar utilizator
presviter
Mesaje: 579
Membru din: 24 Noi 2010, 09:30
Confesiune: ortodox
Preocupări: istorie, liturgică, pastorală
Localitate: București

Țarul Nicolae al II-lea și sfințenia lui

Mesaj necititde presviter » 29 Aug 2018, 20:44

Propun acest subiect deoarece consider canonizarea lor ca fiind un abuz bazat pe nostalgiile paseiste si bizantine ale Bisericii Ruse. Intr-o țară în care comunismul a făcut cele mai multe victime și nu a fost vreodată tras la răspundere, îmi pare că Biserica Rusă și regimul Putin au găsit o persoană simbolică care să întruchipeze deopotrivă tradițiile creștine milenare ale Rusiei și regimul politic autoritar, un țap ispățitor care să permită reconcilierea reconcilierea celor două instituții fără prea mari procese de conștiință (de procese judiciare nepunîndu-se problema) pentru vreuna din ele.
Și totuși, abordarea aceasta mitologică naște monștrii Rusiei de azi care ne îngrijorează pe mulți dintre noi. Să discutăm puțin, în spiritul de libertate și responsabilitate al acestui forum, dacă poate sta în picioare această canonizare. Iată obiecțiile mele:

1. Nu am nimic împotriva canonizării celor 5 copii ai familiei țariste, suflete neprihănite care au fost sacrificate pe altarul bolșevismului criminal. Ei se încadrează în mod firesc în marele număr al martirilor preaslăviți de Dumnezeu și de Sinodul Rus în anul 2000. Însă țarul și soția lui au fost la putere timp de peste 20 de ani și domnia lor, deși strălucitoare sub unele aspecte: dezvoltarea economică fără precedent, înflorirea uimitoare culturală, ctitorirea a mii de locașuri sfinte în țară și peste hotare, ș.a.a fost caracterizată de o gravă lipsă de viziune și de înțelegere a problemelor prezentului și de decizii catastrofale, care au adîncit prăpastia dintre oamenii de rînd și cîrmuitorii lor, generînd o profundă nemulțumire și chiar ură față de familia imperială, sentimente pe care liderii bolșevici s-au ridicat la putere.

2. Nicolae al II-lea a fost mînat de himera imperialismului fără sațiu. Nu a vrut să slăbească cîtuși de puțin asuprirea și rusificarea popoarelor ocupate - iar la acest capitol istoria Basarabiei este concludentă - și a căutat să acapareze noi teritorii, conform testamentului lui Petru cel Mare. Astfel, în timp ce majoritatea țărilor civilizate urmăreau o dezvoltare durabilă într-un spirit democratic, Imperiul Rus se baza tot mai mult pe opresiune internă și pe fala de a adăuga noi cuceriri peste mări și țări, din dorința de a-și menține prestigiul de super-putere a planetei. Astfel, intervenția Rusiei în Revolta Boxerilor din China (1900) și ambiția de a păstra cu orice preț Portul Arthur a dus la iritarea Japoniei și la războiul din 1904-5, în urma căruia armata rusă a fost umilită și revoltele sociale au paralizat țara.

3. Nicolae al II-lea nu a vrut să audă nimic din cererile protestatarilor. In ianuarie 1905, aceștia s-au prezentat la Palatul de Iarnă conduși de preoți și purtînd portretele țarului, prapuri și icoane, apelînd la țar ca la un părinte blînd și înțelegător. Atitudinea lui: a părăsit capitala și a dat ordin de înăbușire în sânge a demostrației pașnice. Peste o sută de oameni au fost secerați de gloanțe și săbiile cazacilor. Țarul nu și-a cerut iertare niciodată, ba dimpotrivă, a intensificat represiunea și teroarea în următorii 2 ani.

4. Când presiunea străzii a devenit prea mare, el a fost nevoit să renunțe la absolutism, acceptînd prima Constitutie și primul Parlament, dar l-a șicanat sistematic pe acesta din urmă. Considera că mandatul său divin este absolutismul și conducerea cu mînă forte, fără a împărți vreodată puterea cu cineva, după modelul lui Petru cel Mare și al tatălui său, Alexandru al III-lea, deși nu se ridica nicidecum la statura politică a acestora. Cu alte cuvinte, nu știa să conducă dar nu voia să învețe de la nimeni.

5. Pe acest fond a avut loc ascensiunea fulminantă a făcătorului de minuni Rasputin, adevărat guru al familiei Imperiale, care decidea împreună cu țarina structura guvernelor și a principalelor instituții, mai ales în ultimii ani de domnie ai țarului, care le-a lăsat mână liberă. În ce măsură se încadrează viața și învățăturile lui rasputin în tradiția ortodoxă, vă las pe dvs. să apreciați.

6. Cea mai catastrofală decizie a lui Nicolae al II-lea a fost cea de declanșare a Războiului mondial, cu speranța unui triumf care să calmeze atmosfera tot mai revoluționară pe plan intern și să permită Rusiei, conform înlelegerilor secrete cu aliatele sale, ocuparea unor imense teritorii în Europa centrală și în Imperiul Otoman (visul de aur al posedării Constantinopolei). În urma atentatului de la Sarajevo (iunie 1914), guvernul sîrb, prins cu mîța în sac, era dispus să accepte sancțiunile Austro-ungare pînă când țarul a intrat pe fir și l-a îndemnat să reziste, asigurîndu-l de sprijin necondiționat. Țarul a preferat să arunce în aer pacea Europei jucînd cartea panslavismului, deși nu a putut împiedica prăbușirea micului său aliat balcanic.

7. După un șir de înfrîngeri rușinoase ale armatei ruse care arătau slaba sa pregătire, țarul a decis (sub iluminare divină!) să preia personal conducerea operațiunilor militare, un alt domeniu pe care nu-l stăpînea deloc. Nici măcar simpla sa prezență printre trupe nu avea vreun efect de ridicare a moralului acestora, deoarece omul nu avea nici calități oratorice, nici de empatie. În plus, înfrîngerile ulterioare i-au fost atribuite în mare măsura, în timp ce lipsa sa din Capitală a dat mână liberă mișcărilor revoluționare care speculau disperarea populară a unui război catastrofal.

8. Când revoltele au izbucnit, în martie 1917, țarul a avut același reflex, să ordone trupelor să deschidă focul asupra mulțimii. Însă trupele s-au solidarizat cu demonstranții și Parlamentul l-a somat pe țar să abdice. În euforia generală, nimeni nu s-a ridicat în sprijinul monarhiei, fapt care arată măsura la acre scăzuse popularitatea sa. Abia după cea de-a doua revoluție, din noiembrie 1917, anumite facțiuni ale armatei și societății s-au poziționat de partea țarului în speranța de a împiedica haosul bolșevic.

9. Mucenicia țarului o consider destul de îndoielnică. Mucenic este cel care îl mărturisește pe Hristos cu orice preț, respingînd ofertele prigonitorilor. Ori alegerea inițială a țarului a fost să emigreze în Anglia, dar cererea i-a fost respinsă. Revoluționarii erau deciși să-l judece pentru crimele sale politice, iar când au constatat că nu mai este timp pentru așa ceva, l-au executat ca să nu fie eliberat de trupele albe și să redevină un simbol politic. Simplul fapt de a muri împușcat nu este o probă concludentă a martiriului creștin.

10. În sfârșit, relația sa cu Biserica este problematică, deoarece a refuzat orice încercare de revenire la autonomia specifică și la instituția patriarhală de dinainte de 1700. Este semnificativ faptul că Marele Sinod care avea atîtea subiecte arzătoare pe agenda sa nu s-a putut reuni decît după detronarea lui Nicolae al II-lea.


Toate aceste sunt fapte subliniate de istorici mai vechi sau mai noi, ruși sau occidentali. Cum credeți că se împacă aceste fapte cu condiția sfințeniei, ținînd cont că există o ceată substanțială a sfinților cîrmuitori ai popoarelor, care au fost evaluați de Biserică de-a lungul veacurilor în raport cu viața lor duhovnicească dar mai ales cu roadele guvernării lor. Cum poate un om care, prin incompetența sa, a discreditat autocrația Romanovilor și și-a aruncat poporul în iadul celor 70 de ani de comunism să fie canonizat doar pentru că era un om evlavios, un soț tandru și un tată plin de afecțiune ?
Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale. ps.118,63

Constantinos
Mesaje: 463
Membru din: 08 Apr 2011, 18:55
Confesiune: ortodox
Preocupări: Cartile Sfintilor Parinti
Localitate: Bucuresti

Re: Țarul Nicolae al II-lea și sfințenia lui

Mesaj necititde Constantinos » 30 Aug 2018, 17:03

In aceasta carte http://www.sophia.ro/carti-Sf%C3%A2nta- ... o-816.html scrie ca sfanta Paraschiva Ivanovna ( Pasa ) avea poza Tarului Nicolae pusa langa icoane si zicea ca inca nu stie ce va ajunge , cuvios sau mucenic . Tot ea la indemnat pe tar sa renunte la " tron "; scrie ca Pasa a aratat ostilitati si fata de Rasputin . Are un stil cam ciudat cartea, daca nu-i prinzi " firul " pare buna de instrainat . In Romania este posibil ca Stefan cel Mare sa nu fie inca dezgropat ; sa fie canonizat Parvu Mutu cu toate ca nu i-au gasit osemintele . Chiar daca ar sti episcopii ca Parvu Mutu este in rai tot nu au de unde sa stie ca are si puterea de a mijloci pentru cei care se roaga cerandu-i ajutorul . Unii zic ca era mai nevorbaret fiindca suferea de o boala , cei care gandesc numai de bine au zis ca se ruga neincetat . Cand gandim numai de rau putem zice ca Parvu Mutu era prietenul celor care l-au tradat pe Constantin Brancoveanu iar cartile scrise de Parvu Mutu ( nu au supravietuit incendiilor ) aveau oarecare idei eretice .

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje: 5376
Membru din: 01 Apr 2008, 15:53
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică, misiune
Localitate: Portugalia
Contact:

Re: Țarul Nicolae al II-lea și sfințenia lui

Mesaj necititde protosinghel » 10 Sep 2018, 11:59

Eu nu cred că aş pierde vreodată atâta timp ca să scriu o postare la acest subiect. Personal nu-l cred pe Nicolae al II-lea ca sfânt şi nu-i fac slujbă.
Se ştie că argumentul cel mai important al canonizării lui în anul 2000, nu a fost evidenţa sfinţeniei, ci încercarea de a menţine în limitele ortodoxe, ideile unor fanatici care comparau jertfa ţarului, cu jertfa lui Hristos. Încă sunt oameni bolnavi la cap care impun inclusiv copiilor care nici nu ştiu ce înseamnă comunism, să se pocăiască pentru că direct sau indirect se fac vinovaţi de omorârea ţarului. Şi toate aceste idei monarhiste au început cu mult înainte de apărea Putin pe scena politică. El doar s-a folosit de ele, atunci când i-au convenit, deşi mai multă admiraţie a arătat pentru Stalin, decât pentru Nicolae al II-lea.
Prin urmare, canonizarea ţarului s-a făcut ca o iconomie, pentru a-l pune în rândul celorlalţi sfinţi, pentru tendinţa era să-l pună deasupra tuturor. Ca dovadă, deşi expertizele ştiinţifice spun că au identificat osemintele ţarului, Biserica Rusă şi în special patriarhul Chiril, refuză să le recunoască.


Înapoi la “SFINŢI PĂRINŢI şi ISTORIE BISERICEASCĂ”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron