Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Se vor discuta şi subiecte care ţin de Părinţii şi învăţătorii Bisericii. Operele şi învăţăturile lor. Sinaxare.
vechiul forum

Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde vechiul forum » 30 Dec 2008, 14:59

În vechiul forum s-a discutat problema botezului Sf. Împărat Constantin cel Mare. Am redat mesajele în ordine. Din păcate, din cauza unori erori de cod, acest topic nu mai putea fi citit acolo, de aceea l-am şi şters.
În Sinaxar scrie cã Împãratul C-tin cel Mare a fost botezat de episcopul ortodox Silvestru, papa al Romei, imediat dupã convertirea sa la creştinism. Istoria "academicã" însã, spune el fost botezat abia înainte de moarte de un episcop semiarian - Eusebiu al Nicomidiei, aşa cum istoriseşte un alt semiarian - Eusebiul al Cezareii. Aceastã diferenţã nu e lipsitã de importanţã.

1. Dacã Constantin a fost botezat abia la sfârsitul vieţii, cum se explicã grija lui pt Bisericã? Cum a putut el sã construiascã atâtea biserici, mai ales la Ierusalim, fără ca el sã participe la slujbele ei? Pe atunci nu te jucai cu astea: dacã el nu era botezat si poate nici catehumen, nu putea să participe la Liturghie. De ce atunci a dăruit papei Silvestru si patriarhului Macarie al Ierualimului câte un sacos, pt slujbã, din moment ce el nu le putea vedea (dacă admitem cã nu era botezat).
2. Dacã în 325 Constantin nu era botezat, cum a putut el sã prezideze un Sinod Ecumenic? Si el nu numai cã a prezidat, dar a trimis si scrisori din care se observã o mare initiere în teologie.
Botezul lui Constantin a fost fãcut de Eusebiu, episcop de Cezareea, figurã controversatã care în timpul Sinodului de la Niceea a jucat rolul de mediator între arieni şi ortodocşi.
Dar se cunoaşte ceva despre viziunile lui Constantin vizavi de dogma Sf. Treimi li erezia arianã? Şi dacã Sf. Constantin a fost botezat de un arian, botezul sãu rãmâne valabil, cãci a fost fãcut în numele Sf. Treimi, nu?
1. Nu orice botez. chipurile în numele Sf. Treimi e valabil. Asta pt cã Treimea nu e deofiinţã nici la arieni şi nici la iehvişti, şi nici la alţii.
2. În afarã de Eusebiu care era semiarian, nimeni nu mai vorbeşte de asta. Nu-i exclus ca el sã fi fost interesat de o "falsificare" de acest gen.
3. În sec. XIV Nichifor Callist respinge ideea cã Sf. Constantin a fost botezat de Eusebiu al Nicomidiei. Se confirmă inoformaţia din Sinaxar că Sf. Silvestru, papã al Romei l-a botezat pe Constantin
De acord, insa fiti de acord ca a fost un domn foarte abil si s-a descurcat fosrte repede in aceasta situatie, adica a schimbarii macazului in favoarea celor asupriti la acea vreme.
Am citit undeva, sa-mi fie iertata vorba, ca prea multe femeiusti a avut Constantin... Nu pot sa afirm aceasta cu certitudine, dar asa am citit undeva (nu mai tin minte)...
Cadourile sunt acelasi semn al diplomatiei, adica fa cadouri ca sa-ti faci prieteni, vorba veche.
Si o intrebare care este cruciala si care putin bate cap in cap cele spuse de d-voastra parinte - Cum a fost admis la Sinodul Ecumenic daca nu era botezat? si inca una - daca era asa mare sustinator al credintei si crestin, de ce a asteptat botezul pina la pragul mortii? Si de ce a chemat sa fie botezat de un Atanasie cel Mare, Spiridon sau Nicolae al Mira Lichiei? Cum putea sa scrie tratate de teologie, daca el nu era decis cu cine sa fie de acord, arieni, ortodocsi sau celelalte confesiuni?
1. Într-adevãr, înainte de anul 312, Constantin a avut o viaţã nu prea lãudabilã. Dumnezeu însã l-a ales pe el şi nu cred cã aceasta nu l-a marcat şi chiar determinat spre o schimbare.
2. De ce sã nu admitem cã botezul lui Constantin s-a realizat înainte ca acesta sã facã cunoştinã cu pãrinţii din Rãsãrit enumeraţi mai sus.
3. Sinaxarul spune cã Constantin a fost botezat la Roma de papa Silvestru. Aceasta s-a întâmplat probabil prin anii 312-314, cu mult înainte de schimbarea Capitalei la Constantinopol.
4. Primul act istoric despre botezul lui Constantin la Roma a fost demonstrat ca un fals. Aceasta pt cã acolo se vorbeste despre un primat pe care papa Silvestru chipurile il avea şi pe care Constantin l-ar fi legiferat. Asta nu înseamnã nici pe departe cã toate ideile acestui document sunt false, mai ales cã, dpdv logic, botezul lui Constantin trebuie plasat înainte de 324.
5. Mi se pare o mare greşealã istoricã sã spui cã Constantin "s-a clãtinat în credinţa sa" pânã aproape la moarte. Cum putea el atunci sã prezideze un Sinod Ecumenic care discuta aşa subtilitãţi teologice precum deofiinţimea Fiului cu Tatãl, dacã el nici mãcar formal creştinat.
6. Chiar dacã pe atunci botezul nu se fãcea dintr-o datã, catehumenatul nu putea dura mai mult de 3 ani. De ce la Constantin el ar fi durat 25 (312-337)?
Cei care au falsificat acel document, n-au facut acest lucru la plesneala, cu siguranta au incercat sa suprapuna pe un document real o anexa falsa, asta pentru credibilitate. Niciodata nu se apuca cineva sa falsifice o bancnota de 12 lei, 50 (care nu exista), tot timpul cei care au vrut sa faca un fals s-au bazat pe un fapt real, asta pentru a fi mai credibili.
Un argument in plus ar fi faptul ca Sfintii Parinti participanti la Sinod, n-ar fi acceptat ca soarta ortodoxiei sa fie pecetluita sub prezidiul unui catehumen.
Catre Victor:

Talharul de pe cruce a fost primul luat in rai, dar daca era sa judecam dupa viata acestuia...deee... Constantin cel Mare, din cate stiu, si-a ucis feciorul razvratit si si-a fiert sotia. A fost manios, ce sa-i faci, cam ca si Sf. Stefan cel Mare al nostru. Cred ca sfintenia omului se judeca dupa aspiratiile lui de viata si dupa eforturile reale depuse, si nu doar dupa rezultatele vizibile. Au fost curvari si David, si Solomon, dar ii cinstim nu pentru asta.

Este acuzatia preferata a paganilor si a sectarilor. Le-asi recomanda sa reciteasca cu mai multa atentie parabola graului si a neghinei, ca si interpretarea la ea adusa de Insusi Domnul. Din propria experienta stiu ca sectarii nu prea o inteleg sau o sucesc dupa obiceiul lor.

Ma rog de ma iertati daca exagerez...
Semiarianismul facea parte din categoria ereziilor sau semierezie, era mai aproape de credinta niceeana, si daca Eusebiu al Nicomidiei l ar fi botezat pe sf. Constantin, nu cred ca era o problema de dogma. Un istoric roman bisericesc cand vorbeste despre botezul lui Constantin, spune ca nu s-a putut lasa de statutul si cultul marelui pontif, preot mare si de rolul de zeu, dupa traditia romana pagana, pentru motivul ca nu putea sa supuna religia majoritara care era pagana in Imp. Roman, astfel a putut sa instaureze crestinismul prin starea proclamata si sustinuta pe atunci de senatul pagana de la Roma.
Cine a fost adevaratul episcop care l-au botezat nu stiu, dar stiu ca este in rai cu sfintii.

Avatar utilizator
apologet
Mesaje: 99
Membru din: 22 Aug 2008, 21:17
Confesiune: ortodox
Preocupări: scot balastul din teologie
Localitate: România

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde apologet » 16 Feb 2009, 22:53

Si daca Eusebiu nu minte in Istoria sa ?

Avatar utilizator
apologet
Mesaje: 99
Membru din: 22 Aug 2008, 21:17
Confesiune: ortodox
Preocupări: scot balastul din teologie
Localitate: România

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde apologet » 16 Feb 2009, 22:56

Voi reveni pe acest subiect maine. Acu o jumatate de ora am trimis un scurt comentariu ... dar s-s pierdut , probabil din cauza ca mi-a picat net-ul . NU-L MAI RESCRIU ACUM CA E TARZIU SI SUNT OBOSIT . Alles gute!

Pavel Odobescu

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde Pavel Odobescu » 01 Mar 2009, 20:29

Constantin a fost botezat de către episcopul Eusebius al Nicomidiei cu putin timp inainte de moarte. Este un fapt care greu poate fi contestat. Că în viaţa lui Constantin din sinaxar este scris că a fost botezat de episcopul Silvestru in 312 sau 314 nu schimbă situaţia. Cei care scriau vieţile sfinţilor aveau ca scop să redea chipul ideal, perfect, duhovnicesc al persoanei sfinte, pentru ca noi, citind să ne îmbogăţim şi să avem un model de urmat. Datele istorice nu sunt atît de importante pentru hagiografi şi ei mai pot încurca cîte ceva.
Deci a contesta că Constantin a fost botezat de Eusebius al Nicomidiei este greşit. Alta este problema, că, de obicei, se discută doar în baza unor cunoştinţe superficiale şi de aici se ajunge la aberaţii. Şi ce dacă Constantin a fost botezat de Eusebiu. A devenit sau era deci şi Constantin semiarian. Nu, nici pe departe. Constantin a aprobat hotărîrile Sinodului de la Niceea (I Ecumenic) şi a fost un promotor al doctrinei niceene pînă la moarte. Eusebius a semnat împreună cu mare majoritate a episcopilor hotărîrile Sinodului, dar în eparhia sa îi susţinea şi promova pe arieni. Cînd Constantin a aflat a poruncit să fie demis şi exilat. Aşa şi s-a întîmplat. Peste cîţiva ani, Eusebiu, chipulile s-a pocăit şi i s-a permis reîntoarcerea în scaunul episcopal. De atunci şi pînă la moartea lui Constantin Eusebiu nu a arătat pe faţă că de fapt convingerile lui sunt ariene, ci din contra se jura lui Constantin că este un neceean convins. Atunci cînd Constantin a hotărît să se boteze (337), sănătatea i se înrăutăţise brusc, el era în drum spre Constantinopol, în apropierea Nicomidiei. A fost botezat la Nicomidia de episcopul locului, Eusebiu împreună cu un sobor de preoţi. Constantin îl ştia pe Eusebiu ca pe unul care s-a lepădat de arianism şi el nu putea să ştie că acesta, mai tîrziu, pe timpul urmaşilor săi îşi va arăta adevărata faţă de om viclean şi făţarnic. Păcatul este a lui Eusebiu că se declara ortodox, dar în realitate era eretic şi nu a lui Constantin. De aceea, faptul Constantin a fost botezat de Eusebiu nu ştirbeşte din sfinţenia lui.

Avatar utilizator
presviter
Mesaje: 576
Membru din: 24 Noi 2010, 09:30
Confesiune: ortodox
Preocupări: istorie, liturgică, pastorală
Localitate: București

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde presviter » 13 Mai 2011, 13:58

Sunt multe lucruri îndoielnice în viaţa lui Constantin, după cum putem citi în postările de pînă acum.
Eu am două întrebări:
1.La cît timp după moarte a început să fie cinstit ca sfînt ?
2.Ce părere aveţi despre faptul că a vrut să fie înmormîntat în mijlocul unei mari biserici, înconjurat de moaştele celor 12 apostoli ?
Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale. ps.118,63

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje: 5330
Membru din: 01 Apr 2008, 15:53
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică, misiune
Localitate: Portugalia
Contact:

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde protosinghel » 20 Mai 2011, 22:11

La cît timp după moarte a început să fie cinstit ca sfînt ?
1. Se presupune că deja la anul 450, Constantin şi Elena erau cinstiţi ca sfinţi de toată Biserica, pentru că împărăteasa Evdochia şi-a dorit un singur lucru: să o ajungă din urmă pe Sfînta Elena, cu fapta!
2. Slujba acestora are cele mai multe stihiri anonime, aşa cum se întâmpla la început, iar unele sunt ale lui Vizantie, un imnograf care a trăit prin sec. 9.
3. Se pare că titlul atribuit lui Constantin: "ἰσαπόστολος = întocmai cu apostolii", este un termen care apare abia în secolul 11, când s-a făcut sinteza Sinaxarelor, dar ca sfânt era cinstit cel puţin din sec. 5. Acest titlu a fost atribuit şi altor împăraţi şi cneji: Olga şi Vladimir ai Rusiei, Nina a Georgiei ş.a.
Ce părere aveţi despre faptul că a vrut să fie înmormîntat în mijlocul unei mari biserici, înconjurat de moaştele celor 12 apostoli ?
Nu ştiu, numai să nu spuneţi că s-ar fi crezut Dumnezeu înconjurat de Apostoli?! :)

Avatar utilizator
presviter
Mesaje: 576
Membru din: 24 Noi 2010, 09:30
Confesiune: ortodox
Preocupări: istorie, liturgică, pastorală
Localitate: București

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde presviter » 23 Mai 2011, 19:37

1. Se presupune că deja la anul 450, Constantin şi Elena erau cinstiţi ca sfinţi de toată Biserica, pentru că împărăteasa Evdochia şi-a dorit un singur lucru: să o ajungă din urmă pe Sfînta Elena, cu fapta!
Sincer, aceasta atestă doar sfinţenia Elenei. La catolici doar ea se bucură de această cinste.
presviter scrie:Ce părere aveţi despre faptul că a vrut să fie înmormîntat în mijlocul unei mari biserici, înconjurat de moaştele celor 12 apostoli ?
Nu ştiu, numai să nu spuneţi că s-ar fi crezut Dumnezeu înconjurat de Apostoli?! :)
Nu sunt în măsură s-o spun, ci doar să am ceva îndoieli.
Voi mai da un exemplu:
-în icoana Înjumătăţirii Praznicului, Hristos stă în mijlocul cărturarilor;
-în icoana Cincizecimii, locul lui Hristos rămîne gol;
-în icoana Sinodului I, pe locul lui Hristos este Constantin, şi nu singur, ci cu sistemul său de guvernare (jurişti, prefecţi, ostaşi, ş.a.)

Deci...
Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale. ps.118,63

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje: 5330
Membru din: 01 Apr 2008, 15:53
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică, misiune
Localitate: Portugalia
Contact:

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde protosinghel » 23 Mai 2011, 22:38

N.B. În timpul lui Constantin Biserica Sf. Apostoli din Cpol încă nu era gata, iar moaştele primilor 3 Apostoli sunt aduse abia de fiul său Constanţiu.

ViligaValentin
Mesaje: 5
Membru din: 14 Iun 2011, 20:30
Confesiune: ortodox

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde ViligaValentin » 20 Aug 2011, 23:09

pentru cei interesati de subiect recomand cartea istoricului Charles Matson Odahl, un reputat specialist al perioadei constantiniene, "Constantin si imperiul crestin", mai ales ca in ultima perioada istoriografia si-a modificat perceptia negativa asupra imparatului Constantin

Avatar utilizator
presviter
Mesaje: 576
Membru din: 24 Noi 2010, 09:30
Confesiune: ortodox
Preocupări: istorie, liturgică, pastorală
Localitate: București

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde presviter » 25 Ian 2013, 16:16

După cum se știe, anul acesta este dedicat de Sfîntul Sinod al BOR Sfinților Împărați Constantin și Elena, autori ai Edictului de la Milan din 313.

Pentru început, când a avut loc ”canonizarea” lor ?
Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale. ps.118,63

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje: 5330
Membru din: 01 Apr 2008, 15:53
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică, misiune
Localitate: Portugalia
Contact:

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde protosinghel » 25 Ian 2013, 16:19

când a avut loc ”canonizarea” lor ?
Odată cu a apostolilor, a mucenicilor din primele 3 veacuri şi a Sf. Trei Ierarhi! :D

Avatar utilizator
presviter
Mesaje: 576
Membru din: 24 Noi 2010, 09:30
Confesiune: ortodox
Preocupări: istorie, liturgică, pastorală
Localitate: București

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde presviter » 25 Ian 2013, 16:28

Nu, pe bune acuma.
Sf. Ioan Gură de Aur nu cred că-l elogia ca sfînt.
Deci nu a fost o canonizare spontană, ca în cazul sfinților pe care i-ați menționat.
Biserica a avut nevoie de un timp pentru a digera lucrarea lui Constantin, ținînd cont și de atitudinea lui fluctuantă pe tema arianismului.
Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale. ps.118,63

nnnicolae
Mesaje: 3
Membru din: 28 Mai 2013, 13:20
Confesiune: ortodox
Preocupări: Rugaciune

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde nnnicolae » 28 Mai 2013, 13:34

Am si eu 2 intrebari:
1.Daca facem o paralela intre vremurile din timpul lui Constantin cel mare si zilele noastre (ma refer la ce a facut Imparatul Constantin pt Biserica) de ce credeti ca s-a ajuns la aceasta secularizare,desacralizare?
2.Tinand cont ca in vremurile acelea erau mai multi atei decat astazi iar Crestinismul era persecutat de ce credeti ca s-a putut ridica Imparatul Constantin si sustine Crestinismul iar astazi oamenilor le este rusine si sa se inchine in tranvai nu mai zic sa faca o reforma de o asemenea anvergura

Avatar utilizator
presviter
Mesaje: 576
Membru din: 24 Noi 2010, 09:30
Confesiune: ortodox
Preocupări: istorie, liturgică, pastorală
Localitate: București

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde presviter » 28 Mai 2013, 19:00

de ce credeti ca s-a ajuns la aceasta secularizare,desacralizare?
S-a ajuns aici pentru că s-a pornit de la o premisă greșită, anume că Împărăția Romană este o oglindire fidelă a Împărăției lui Dumnezeu. În primele secole, s-au arătat mai mult beneficiile colaborării dinre Imperiu și Biserică, dar tot mai mult au început să se arate și efectele nefaste:
-separarea tot mai mare între ierarhie și popor
-încreștinarea superficială a maselor păgâne
-slava deșartă și corupția multor păstori ai Bisericii
-lărgirea la maxim a căii înguste din Evanghelie
-căderea în ritualism (în Răsărit) și în scolastică (în Apus, dar apoi și în Răsărit) șamd
Tinand cont ca in vremurile acelea erau mai multi atei decat astazi iar Crestinismul era persecutat de ce credeti ca s-a putut ridica Imparatul Constantin si sustine Crestinismul iar astazi oamenilor le este rusine si sa se inchine in tranvai nu mai zic sa faca o reforma de o asemenea anvergura
Pe atunci nu prea existau atei (decît poate ceata epicureilor), ba, dimpotrivă, creștinii erau ateii acelor vremuri, pentru că respingeau orice religie tradițională, și mai ales orice pretenție de adevăr a acestora. Dar oamenii simpli și săraci erau însetați de Adevăr, și s-au bucurat să-l primească, pe când libertinajul generalizat de astăzi este o piedică mult mai serioasă în calea oricărei religii respectabile, și chiar a unei morale sănătoase.
Constantin cel Mare a găsit o cale de convergență a energiilor religioase din păgânism și creștinism, la fel cum capitala întemeiată de el a unit geniul Romei cu cel al Ierusalimului. De aceea el a rămas în istorie ca cel mai mare împărat roman. Astfel de oameni nu se nasc în orice secol.
Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale. ps.118,63

nnnicolae
Mesaje: 3
Membru din: 28 Mai 2013, 13:20
Confesiune: ortodox
Preocupări: Rugaciune

Re: Botezul Sf. Împărat Constantin cel Mare

Mesaj necititde nnnicolae » 28 Mai 2013, 20:07

Constantin cel Mare a găsit o cale de convergență a energiilor religioase din păgânism și creștinism, la fel cum capitala întemeiată de el a unit geniul Romei cu cel al Ierusalimului. De aceea el a rămas în istorie ca cel mai mare împărat roman. Astfel de oameni nu se nasc în orice secol.
Macar la un mileniu :)
1.Credeti ca astazi nu ar fi posibil sa se gaseasca o cale de convergenta religioasa, tinand cont chiar de aceste uniri numite "UE" sau "NATO", eu de aici vad o dorire a populatie de impreunare (unire) chiar daca sunt influente politice?
2.Credeti ca politica este mai presus de religie (din punctul de vedere al oamenilor)?
Sf. Imparat Constantin a declarat Duminica fiind sarbatoare nationala,este aceasta un prilej de educatie religioasa sau un impuls al sustinerii crestinismului?
Oare aceeasi influenta o au si in zilele noastre zilele libere de anul acesta?
Acestea sunt destul de multe:
Paștele - 5,6 mai Rusaliile - 23,24 iunie Adormirea Maicii Domnului - 15 august Sfântul Andrei - 30 noiembrie Crăciunul - 25,26 decembrie

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje: 972
Membru din: 03 Dec 2010, 01:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: preoţie, familie
Localitate: Craiova

Re: Împăratul Constantin cel Mare - creștinul

Mesaj necititde dimitrie » 30 Mai 2013, 08:58

Sf. Imparat Constantin a declarat Duminica fiind sarbatoare nationala,este aceasta un prilej de educatie religioasa sau un impuls al sustinerii crestinismului?
Sf. Împărat Constantin cel Mare, a cărui lucrare în viața Bisericii i-a conferit supranumele de "întocmai cu Apostolii" (aceeași cinstire avându-o deopotrivă și mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena), a decretat ca zile nelucrătoare în imperiul roman Vinerea și Duminica (remarcați că este vorba și de Vineri, nu doar de Duminică), iar nu sărbători!

De ce nu a fost declarată Duminica sărbătoare "națională" (Vinerea nefiind zi de sărbătoare pentru creștini), trebuind doar să fie declarată nelucrătoare? Pentru că:
1) această zi era deja sărbătorită atât de creștini (fiind ziua Învierii Domnului) cât și de păgâni (o consacraseră Soarelui), aceștia din urmă fiind încă în număr destul de mare (nu cunosc procentajul);
2) singurul lucru de care mai aveau trebuință creștinii pentru a sărbători după "inima" lor Duminica, era de a fi scutiți să lucreze în această zi.

Iată ce ne spune istoricul Sozomen cu privire la acestea în Istoria Bisericească:
"... Constantin a ordonat ca în ziua Duminicii, pe care jidovii o numeau întâia după Sâmbătă, și pe care păgânii o consacraseră Soarelui, și în ziua din 'naintea Sâmbetei, să nu se pledeze, nici să se lucreze, ci să se aplice la rugăciuni și la serviciul lui Dumnezeu. El onoră astfel aceste două zile, pentru că Mântuitorul murise în una și înviase în cealaltă."

Cât despre ziua de Vineri, istoricul mai aduce încă un motiv practic pentru care împăratul Constantin o decretase zi liberă alături de Duminică: ca să poată posti creștinii în această zi a Răstignirii după cum obișnuiau, adică mâncând doar pâine și apă după ceasul al nouălea din zi (orele 15), binecunoscut fiind faptul că unii creștini (și poate nu puțini) prestau munci grele, a căror îndeplinire necesita nu doar un alt program de hrană, cât mai ales o hrană mai bogată.

Pe de altă parte, prin actul decretării celor două zile ca nelucrătoare, Marele Constantin punea început legitimării religiei creștine la un nivel foarte înalt, actul său putând fi cu ușurință perceput de păgâni și ca o recomandare în privința identității lor religioase în viitor.
Să-mi dea Dumnezeu ce "medicament" ştie El, numai să putem fi împreună, deplin, dincolo!


Înapoi la “SFINŢI PĂRINŢI şi ISTORIE BISERICEASCĂ”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron