Care este rostul impartasirii de mai multe ori avand aceeasi spovedanie? Daca harul spovedaniei poate dura o luna, nu tot atat se mentine si harul din Sf Impartasanie, din moment ce credinciosul nu a facut pacate care sa-i alunge harul? Daca inca nu a pierdut deloc harul de la impartasirea trecuta, de ce sa se impartaseasca de inca trei ori, in acea luna? Hristos inca este in el...
Când omul se împărtășește cu vrednicie, începe sufletul său să simtă foamea de Hristos, încât își dorește (asumându-și pregătirea cerută) să se împărtășească din nou cu Hristos, cât mai curând. Trecerea unei vremi îndelungate de la ultima împărtășire nu-i asigură deloc vrednicia următoarei cuminecări. Primejdia unei împărtășiri rare nu este mică, mai ales când nu avem scuze pentru aceasta (cum ar fi cei din țările eterodoxe, unde biserica este departe de ei (la sute de kilometri uneori).
Menționez numai un caz edificator în acest sens. Vă aduceți aminte, poate, de cazul femeii aceleia despre care se spune în viața Sf. Macarie Egipteanul ... , dar mai bine vă redau istorisirea:
Un egiptean iubitor de păcate, fiind rănit de pofta păcatului spre o femeie străină, frumoasă la chip, dar neputând s-o plece spre desfrânare, pentru curăţia ei şi pentru cinstea şi dragostea pe care o avea pentru bărbatul său, s-a dus la un fermecător, rugându-l ca ori să facă pe femeia aceea să-l iubească; ori cu farmecele sale să facă pe bărbatul ei ca s-o urască şi s-o gonească. Iar fermecătorul acela a luat multe daruri de la egiptean şi a făcut obişnuitele sale meşteşugiri, sârguindu-se cu multe farmece ca să înşele pe acea femeie curată, spre desfrânare.
Apoi neputând să înduplece mintea ei cea nemişcată spre acea faptă rea, a fermecat ochii celor ce căutau la dânsa. Şi a făcut aşa ca tuturor celor ce o vedeau să li se pară că nu este femeie cu faţă de om, ci iapă, parte femeiască. Deci, intrând bărbatul în casă, când a văzut-o întru asemănare de cal, s-a spăimântat, şi nu pricepea ce este, pentru că vedea că pe patul lui se odihneşte un dobitoc. Vorbea cu dânsa şi nu putea să audă nici un răspuns, decât numai o vedea mâniindu-se. însă ştia că este femeia lui şi a cunoscut răutatea pizmaşului, cum că era prefăcută de oameni răi întru asemănare de dobitoc, de care lucru era în mare mâhnire şi plângea.
Şi chemând preoţi în casa sa, le-a arătat pe femeia lui, dar nici aceia nu puteau cunoaşte ce avea: cum şi pentru ce s-a prefăcut în dobitoc. Căci şi ochii acelora ca nişte fermecaţi vedeau iapă; şi acum era a treia zi de când i se făcuse ei aceasta şi nici un fel de hrană nu primea, pentru că nici ca dobitocul nu primea fân, nici ca omul nu putea să mănânce pâine. Apoi, bărbatului ei i-a venit în minte s-o aducă în pustie, la Cuviosul părinte Macarie.
Deci, punând pe dânsa frâul ca pe un dobitoc, s-a dus, luând după sine pe femeia sa întru asemănare de dobitoc. Şi pe când se apropia de chilia cuviosului, fraţii ce stăteau afară au început a cârti asupra lui, întrebându-l pentru ce vrea să intre în mănăstire cu acel dobitoc. Iar el a zis către dânşii: „Am venit aici, ca dobitocul acesta să câştige milă de la Domnul cu rugăciunile Sfântului Macarie”.
Şi întrebându-l monahii ce rău i s-a făcut lui, omul a zis: „Acest dobitoc pe care îl vedeţi este femeia mea şi cum s-a prefăcut în dobitoc, nu ştiu. Iată acum sunt trei zile de când nici un fel de hrană nu gustă nicidecum”. Iar fraţii auzind acestea, au mers să spună sfântului, căruia acum i se descoperise şi se ruga lui Dumnezeu pentru dânsa.
Iar fraţii auzind aceasta, au mers să spună sfântului, căruia acum i se descoperise despre femeie şi se ruga lui Dumnezeu pentru dânsa. Iar spunându-i fraţii despre acest lucru şi arătându-i dobitocul cel adus, sfântul a zis către dânşii: „Voi singuri sunteţi dobitoace, de vreme ce aveţi ochi dobitoceşti, iar ea precum este făcută, aşa rămâne femeie şi nu este schimbată întru altă fire; ci aşa se vede ochilor voştri celor înşelaţi de farmece”. Deci, sfinţind apă, a turnat pe capul ei, rugându-se, şi îndată a făcut-o pe ea să fie în chipul său cel dintâi, şi toţi cei ce căutau la dânsa au văzut-o că este femeie, cu faţă de om.
Apoi, poruncind să-i dea ei să mănânce, a făcut-o desăvârşit sănătoasă. Şi au mulţumit lui Dumnezeu, bărbatul şi femeia, precum şi toţi cei ce vedeau această minune. Apoi, sfântul a învăţat pe femeie, ca adeseori să meargă la sfânta biserică şi să se împărtăşească cu preacuratele lui Hristos Taine, „căci pentru aceea – zicea el -, a venit asupra ta acea ispită, fiindcă cinci săptămâni au trecut, de când ai fost părtaşă dumnezeieştilor Taine”. Astfel învăţându-i şi sfătuin-du-i pe amândoi, i-a liberat în pace.
Iar cu spovedania... , ai păcătuit și nu poți ajunge la preot? Atunci, fă metanii, lovește-ți pieptul cu pumnul precum vameșul de la templu! În felul acesta se ușurează și sensibilizează din nou conștiința, etc. Încercați și veți vedea rezultatul. Eu adeseori mă lenevesc a face acestea, păgubindu-mă nu puțin.
Să nu uităm legătura noastră personală cu Dumnezeu, limtându-ne numai la epitrahil. Credeți-mă, o căință ca a vameșului mi-a adus adeseori mai multă pace în conștiință și mângâiere a harului decât o spovedanie făcută fără
faptele căinței, adică fără
pocăință.
Despre puterea căinței ne spune și Cuviosul Paisie Aghioritul câte ceva. El dă exemplul sinucigașului care, după ce s-a aruncat în ștreang, se căiește, însă lațul își face lucrarea. În această situație - spune Părintele Paisie, în loc să-i ia diavolii sufletul i-l ia îngerii. Oare este puțin lucru acesta?
De căință adâncă avem nevoie zilnic fiecare, deoarece nu știm dacă vom mai apuca ziua și ceasul mărturisirii (mai ales cu accidentele și ispitele de azi).
