Slujba Sf. Botez, aceeaşi pt pt prunci şi maturi?

Toate neclaritatile legate de randuieli liturgice ale Sfintelor Taine vor fi lamurite aici!
ionelel
Mesaje:11
Membru din:16 Oct 2009, 19:27
Confesiune:ortodox
Localitate:Chişinău
Slujba Sf. Botez, aceeaşi pt pt prunci şi maturi?

Mesaj necititde ionelel » 19 Oct 2009, 22:40

Imi pare straniu faptul ca, desi de secole in Biserica crestin-ortodoxa sunt botezati pruncii, slujba tainei respective ramine a fi cea destinata pt botezul maturilor. Deschid acest subiect pt cucernicii slujitori ai altarului, dar si pt toata lumea cointeresata de subiect. Sper sa invat ceva bun impreuna.
Cu respect, pr. Andrei Rusu

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Slujba Sf. Botez, aceeaşi pt pt prunci şi maturi?

Mesaj necititde protosinghel » 22 Oct 2009, 12:09

1. Presupun că vă referiți la cererea de a li se ierta păcatele cele cu voie și fără voie a celui ce se botează, căci alte motive serioase pt observația dvstră nu văd. În cazul acesta, cuvintele respective într-adevăr ar trebui puse în paranteze, pt a fi citite doar în cazul oamenilor maturi. Așa se face și la Cununie, când oamenii deja sunt în vârstă, nu li se mai pun cererile pt nașterea de prunci...
2. Faptul că Biserica nu a prevăzut aceste lucruri chiar în Molitfelnic, se datorează (probabil) vechii practici a Bisericii, când botezul copiilor era acceptat, dar totuși nu grăbit atât de mult ca acum. Copii să boteza, cel mai devreme pe la 3 ani, când copilul poate că nu are păcate în sensul juridic al cuvântului, dar anumite greșeli tot are. Acestea sau, mai degrabă, pornirea spre anumite greșeli, de asemenea se spală prin botez. În sec. 15 Sf. Simeon al Thesalonicului critica pe cei care se grăbeau să boteze copiii înainte de 40 de zile, chiar și atunci când nu era pericol de moarte. Asta înseamnă că tendințe de a grăbi deja existau, dar ele erau considerate ca niște inovații și nu erau acceptate de Biserică (decât în caz real de moarte).
3. Această inadvertență din Molitfelnic, care e una dintre cele mai neînsemnate comparativ cu altele (ce se merită a fi discutate mai ales cu clericii), se datorează și faptului că la vremea când s-a fixat rânduiala actuala a Botezului, care e una dintre cele mai vechi din tot Molitfelnicul, la marele catedrale din Bizanț, și în primul rând Sf. Sofia din Constantinopol, încă se practica Botezul celor adulți la marile sărbători. Textele manuscrise de pe care s-au făcut primele ediții tipărite și răspândite, se făceau anume de pe acele rânduieli de prin catedrale, nu după cele din parohii și tocmai de aceea există o serie de nepotriviri. Cultul nostru e plin de tot felul de chestiuni de genul acesta, pt care s-ar merita un fel de aggiornamento, mai în duh ortodox. Dar trebuie să ne asumăm și anumite riscuri, și în primul rând acela de a fi bătut cu pietre de cei ignoranți, care se cred stâlpi ai Ortodoxiei.


Înapoi la “SFINTELE TAINE şi IERURGIILE: istorie, rânduială şi explicaţii”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 7 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron