FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

În Molitfelnic "Tunderea în monahism" este considerată o ierurgie. Consultând mai multe materiale pe această temă am aflat că unii Sfinţi Părinţi, îi atribuie "Tunderii în monahism" importanţa Tainei Sf. Botez şi alţii, a Tainei Pocăinţei. Cum consideraţi ar putea fi "Tundera în monahism" Taină sau nu? Care sunt argumentele dvs. pro şi contra?
Va mulţumesc!

Nu cred că se poate pune problema în termeni de pro şi contra. Eu consider că tunderea în monahism este Taină, dar modul cum a evoluat învăţătura despre Taine e mai complicat. Tot ce aş putea spune la moment, am expus aici. Cred că nu tb să pierdem timpul cu discuţii inutile dacă este sau nu taină, ci să mergem mai departe: dacă e vorba de studiu, să studiem rânduiala şi sensul ei, iar dacă-i vorba de practică, să mergem la monahism şi să trăim monahismul...

Şi eu consider că Tunderea în monahism este o Taină, chiar o taină care însumează în sine elemente ale celorlalte Taine bisericeşti (Botezul, Cununia, Pocăinţa şi chiar Euharistia).
Cunoaştem că există diferite ipoteze referitoare la apariţia monahismului. În ortodoxie şi nu numai, cand ne referim la începutul monahismului, îl avem în faţă pe Sf. Antonie - om al lui Dumnezeu, ca fiind primul monah creştin, deşi probabil că existau şi alţii înainte de el, desigur urmând apoi după el, zeci de mii. Despre istoria monahismului, propriu-zis sunt cunoscute multe lucruri, dar despre o istorie a Rânduielii Tunderii în monahism, din păcate cunoaştem foarte puţin. Cine a alcătuit această rânduială sau cum a evoluat aceasta şi care era temeiul sau necesitatea de a o alcătui, la fel, se cunosc foarte puţine sau chiar nimic. Bibliografia românească referitor la tundere dă foarte puţin, doar ceva mai mult la ruşi, dar şi aici numai vreo două surse. Dacă cunoaşteţi ceva referitor la acest subiect ne vom bucura să aflăm ceva mai mult.

Şi eu consider că Tunderea în monahism este o Taină, chiar o taină care însumează în sine elemente ale celorlalte Taine bisericeşti (Botezul, Cununia, Pocăinţa şi chiar Euharistia).

Nu sunt deacord cu privire la Euharistie. Eu aş pune acolo "Înmormântarea".
Cât priveşte Euharistia, lucrurile stau invers, pt că anume ea "însumează", pecetluieşte şi desăvârşeşte oricare altă Taină a Bisericii.

Cât despre bibliografie, o parte deja ţi-am dat pe mail. M-aş bucura dacă şi ceilalţi ar putea să te ajute cu ceva...

Şi eu consider că Tunderea în monahism este o Taină, chiar o taină care însumează în sine elemente ale celorlalte Taine bisericeşti (Botezul, Cununia, Pocăinţa şi chiar Euharistia).

Nu sunt deacord cu privire la Euharistie. Eu aş pune acolo "Înmormântarea".
Cât priveşte Euharistia, lucrurile stau invers, pt că anume ea "însumează", pecetluieşte şi desăvârşeşte oricare altă Taină a Bisericii.
Cât despre bibliografie, o parte deja ţi-am dat pe mail. M-aş bucura dacă şi ceilalţi ar putea să te ajute cu ceva...

da, frumos articolul. despre monahism, taina sau nu, as spune ca este o pelungire si permanentizae a spovedaniei.

O altă situaţie care mi-a stârnit iarăşi nelămuriri cu privire la Rânduiala Tunderii în monahism. Am observat că în toate bisericile ortodoxe, tunderea în monahism - actul călugăriei propriu-zis, se face peste tot diferit. De ce nici până astăzi, mă adresez în primul rând părintelui Petru - ca unul ce este şi monah şi mai avizat decât alţii în acest domeniu, nu s-a reuşit o uniformizare a acestei rânduieli? Prea puţine se cunosc despre istoria şi evoluţia acestei slujbe. Sau dacă sunt, nu le cunoaştem toţi. Consider că este binevenit şi necesar un studiu serios la acest capitol.
Mai jos, în ordine, ataşez nişte înregistrări video (deşi consider că nu e bine să fie filmate şi postate pe net astfel de momente) în care puteţi surprinde varietatea rânduielii şi a gesturilor din cadrul călugăriei în diferite biserici ortodoxe surori.

La greci




La români







La ruşi



Noi modovenii (basarabenii) urmăm aproape întru totul tradiţia rusă.

Despre istoria rânduielii tunderii în monahism au scris în rusă Palmov şi Arranz, iar în italiană Wawrik. Mai sunt câteva articole tot de Arranz şi alţii în franceză şi asta-i cam tot ce s-a scris. În română abia acum se scrie o teză de master, care prin toamnă va fi pusă pe net (cred eu).

Problema "uniformizării" este în acelaşi timp simplă şi complicată. Totul se explică prin faptul că în vechile manuscrise şi chiar în primele cărţi erau scrise doar rugăciunile, nu şi indicaţiile tipiconale sau cele legate de ritual. Deci acţiunile nu erau descrise în rânduiala propriu-zisă şi fiecare le făcea cum ştia. Iar atunci când acestea au început a se scrie, fiecare tradiţie locală era deja bine înrădăcinată şi nu se putea uşor schimba (mai ales că mediul monahal este de obicei mai conservator).

Deşi sunt şi o sumedenie de excepţii, în general funcţionează principiul că grecii păstrează rânduiala cea mai veche, ruşii au dus la extremă elementul local, iar românii sunt undeva pe la mijloc. Se pare că şi în acest caz trebuie să mergem anume pe principiu, ştiind că în vechime tunderea în monahism era o rânduială foarte simplă.
Obiceiu la ruşi de a te târî în coate până la altar, deşi foarte plastic, nu poate fi considerat foarte vechi. La fel şi obiceiul românesc de a da făgăduinţele stând ("răstignit") jos.

Obiceiul de a sta răstignit întins pe podea se întâlnește și la catolici, deci ar putea fi vechi, poate chiar de la început.
Cred că o uniformizare strictă aici nici nu e chiar atât de necesară, duhul contează nu forma.
Poate știe cineva cum se face în Bisericile Vechi Orientale.

Obiceiul de a sta răstignit întins pe podea se întâlnește și la catolici, deci ar putea fi vechi, poate chiar de la început.

Şi la ruşi candidatul se întinde de 3 ori pe podea cu mâinile întinse lateral, ca semn al "răstignirii". Îmi dau seama că e o chestie veche, eu însă vorbeam despre faptul că şi făgăduinţele se dau tot în această poziţie, pe când în celelalte Biserici se dau sculat, cu faţa la Altar.

În Molitfelnic "Tunderea în monahism" este considerată o ierurgie. Consultând mai multe materiale pe această temă am aflat că unii Sfinţi Părinţi, îi atribuie "Tunderii în monahism" importanţa Tainei Sf. Botez şi alţii, a Tainei Pocăinţei. Cum consideraţi ar putea fi "Tundera în monahism" Taină sau nu? Care sunt argumentele dvs. pro şi contra?
Va mulţumesc!

Tunderea in monahism nu este o Sfanta Taina. Devine taina doar cat de sus se inalta sau se coboara duhovniceste cel ce s-a tuns in monahism. Tunderea in monahism este un proces fin si indelungat de schimbare, de preschimbare a firii umane cu cea ingereasca. Cati reusesc? Multi, in loc sa devina ingeri in trup devin membrii ai unei ,,caste,, care au uitat ce si-au dorit: sa devina ingeri in trup. Aceasta poate fi o Taina: cat de mult reusesc sa isi insuseasca firea ingereasca. Iertare!

Tunderea in monahism nu este o Sfanta Taina. Devine taina doar cat de sus se inalta sau se coboara duhovniceste cel ce s-a tuns in monahism. Tunderea in monahism este un proces fin si indelungat de schimbare, de preschimbare a firii umane cu cea ingereasca. Cati reusesc? Multi, in loc sa devina ingeri in trup devin membrii ai unei ,,caste,, care au uitat ce si-au dorit: sa devina ingeri in trup. Aceasta poate fi o Taina: cat de mult reusesc sa isi insuseasca firea ingereasca. Iertare!

Şi nu credeţi că-i tot aşa şi cu Taina Nunţii?

Tunderea in monahism nu este o Sfanta Taina. Devine taina doar cat de sus se inalta sau se coboara duhovniceste cel ce s-a tuns in monahism. Tunderea in monahism este un proces fin si indelungat de schimbare, de preschimbare a firii umane cu cea ingereasca. Cati reusesc? Multi, in loc sa devina ingeri in trup devin membrii ai unei ,,caste,, care au uitat ce si-au dorit: sa devina ingeri in trup. Aceasta poate fi o Taina: cat de mult reusesc sa isi insuseasca firea ingereasca. Iertare!

Şi nu credeţi că-i tot aşa şi cu Taina Nunţii?

In sfanta Taina a Nuntii cred eu ca e cu totul altceva. Taina consta in re-facerea din nou a omului creiat la inceput de Dumnezeu. Daca la inceput, Dumnezeu a luat o frantura din omul creat si a facut femeia, prin taina Nuntii BARBATUL si FEMEIA devin un trup, devin om. pana in acel moment barbatul este barbat iar femeia, femeie, iar prin Taina Nuntii devin Om, acel om pt care Hristos a murit si a inviat.Nunta e o Taina, asemeni celorlalte prin care omul se poate mantui. Caci ,,din pricina neinfranarii voastre fiecare sa isi aiba femeia sa....,, dupa cum ne invata Sf. Ap. Pavel. Deci cred ca NUNTA e o TAINA pt ca RESTAUREAZA, iar MONISMUL poate deveni o TAINA doar prin efortul depus de cel ce vrea sa isi PRESCHIMBE firea umana intru una ingereasca.
IERTARE!

Mi se pare o analiză cam subiectivă.

IERTARE!

Pentru ce? Pentru speculaţii sterile? Chiar vă rog, nu vă supăraţi. Aşa mi se par mie...

1. Totuşi, cum e posibil ca astăzi un ierarh să poată ţine votul sărăciei şi ascultării, odată ce le-a depus la Tunderea sa în monahism?
2. Nu consideraţi că Biserica ar avea nevoie de o "nouă" Rânduială de monahism? De exemplu, pentru cei ce mai mult activează în societate spre binele acesteia (în ştiinţă, filantropie ş.a), dar nu în mănăstiri?
3.Călugărul, prin vocaţia sa, în afară de datoria de a se ruga pt lume, este chemat de Dumnezeu să ajute societatea la nevoile sale?

Afară de prima parte a întrebării a 2-a, mesajul dvstră nu este chiar la subiect, pentru că noi am mai discutat despre Incompatibilitatea episcopatului cu monahismul şi despre accesul mirenilor în mănăstiri. Încercăm totuşi să răspunde aici, iar dacă va fi cazul vom continua cu fiecare idee la locul ei.

1. cum e posibil ca astăzi un ierarh să poată ţine votul sărăciei şi ascultării, odată ce le-a depus la Tunderea sa în monahism?

Gestionarea averii Bisericii nu înseamnă renunţarea la votul sărăciei. Iar dacă, pe lângă sediul şi casa episcopală oferite de Eparhie, ierarhul îşi agoniseşte bogăţii pe care le foloseşte în interes personal şi nu comun (bisericesc), atunci el încalcă votul monahal.
Cu ascultarea e mai problematic, pt că episcopul este cel care conduce, nu este condus. Dar chiar şi aşa, episcopul face ascultare de mitropolit, patriarh şi mai ales de Sinod.

2. Nu consideraţi că Biserica ar avea nevoie de o "nouă" Rânduială de monahism? De exemplu, pentru cei ce mai mult activează în societate spre binele acesteia (în ştiinţă, filantropie ş.a), dar nu în mănăstiri?

Nu e nevoie de o altă rânduială, iar cei care vor să facă asistenţă socială, o pot face şi fără a fi monahi. Nu e treaba călugărilor să se ocupe cu asistenţa socială, iar cine crede altfel (fie el şi patriarh), înseamnă că nu a înţeles NIMIC din monahismul ORTODOX.

3.Călugărul, prin vocaţia sa, în afară de datoria de a se ruga pt lume, este chemat de Dumnezeu să ajute societatea la nevoile sale?

Călugărul nu are nicio datorie de a se ruga pt lume! Să ajute societate cu atât mai puţin! Ce înţelegeţi dvstră prin monahism?

Prin monahism înţeleg: venirea la Dumnezeu, învrednicirea preschimbării chipului omenesc în cel îngeresc prin dobândirea harului Duhului Sfânt. Pentru mine monahismul este unirea "celor cereşti cu cele pământeşti", călugării intrând în rândurile îngerilor într-o măsură maximă au posibilitatea să se asemene lui Hristos. Monahismul, este cel mai puternic foc al dragostei umane pentru Dumnezeu, care astăzi s-a transformat într-un jăratic, cu posibilitatea recăpătării intensităţii văpăii sale fierbinţi, cât şi a stingerii lui. Este focul arderii de tot pentru Hristos. Monahismul – este unirea cu Dumnezeu şi trăirea în El. Este desăvârşirea maximă a omului în Dumnezeu. Călugărul fiind chemat să fie Apostol a lui Dumnezeu.

Cu răspunsul întrebărilor adresate, sunt de acord, intuind chiar răspunsul lor, însă la cea de a treia întrebare, apar alte întrebări. De ce totuși persistă această discrepanță în Biserică, la ceea ce este chemat monahismul a fi şi la ceea ce el este azi de fapt? Această coborâre a monahismului, apropiere de societate, aduce mai multă daună sau folos? Aceasta nu înseamnă că monahismul intră într-un dezacord cu societatea, nu, dar oare nu e prea mare riscul intrării duhului lumesc în mănăstiri, care poate duce până la confundarea şi dizolvarea duhului monahicesc?
Un părinte duhovnicesc zicea că monahismul este "inima şi pulsul Bisericii" şi eu mă întreb oare care mai este intensitatea bătăilor sale, şi cine dinte autorităţile bisericești se îngijeşte ca să nu să se producă vre-un un "stop cardiac", pentru că cel puţin o "hipotensiune arterială" există.

Prin monahism înţeleg: venirea la Dumnezeu, învrednicirea preschimbării chipului omenesc în cel îngeresc prin dobândirea harului Duhului Sfânt. Pentru mine monahismul este unirea "celor cereşti cu cele pământeşti", călugării intrând în rândurile îngerilor într-o măsură maximă au posibilitatea să se asemene lui Hristos. Monahismul, este cel mai puternic foc al dragostei umane pentru Dumnezeu, care astăzi s-a transformat într-un jăratic, cu posibilitatea recăpătării intensităţii văpăii sale fierbinţi, cât şi a stingerii lui. Este focul arderii de tot pentru Hristos. Monahismul – este unirea cu Dumnezeu şi trăirea în El. Este desăvârşirea maximă a omului în Dumnezeu. Călugărul fiind chemat să fie Apostol a lui Dumnezeu.

Adevărat. Şi toate astea se dobândesc doar în isihie.

Această coborâre a monahismului, apropiere de societate, aduce mai multă daună sau folos?

Numai daună.

Aceasta nu înseamnă că monahismul intră într-un dezacord cu societatea, nu, dar oare nu e prea mare riscul intrării duhului lumesc în mănăstiri, care poate duce până la confundarea şi dizolvarea duhului monahicesc?

Nu e dezacord, ci căi paralele care, după legile geometriei nu trebuie să se intersecteze, dar duc în aceeaşi direcţie. Sunt ca cele două şine ale căilor ferate.

Un părinte duhovnicesc zicea că monahismul este "inima şi pulsul Bisericii" şi eu mă întreb oare care mai este intensitatea bătăilor sale, şi cine dinte autorităţile bisericești se îngijeşte ca să nu să se producă vre-un un "stop cardiac", pentru că cel puţin o "hipotensiune arterială" există.

Care "autorităţi bisericeşti"? Cele care au trecut prin monahism ca trenul prin gară doar pt a ajunge episcopi?

Va rog frumos parinte, daca doriti, sa ma ajutati cu obtinerea unei bibliografii referitoare la tunderea in monahism, slujba in sine, si la evolutia acesteia de-a lungul secolelor. Va multumesc mult!

P.S. Ar fi bine in limba romana.

Va rog frumos parinte, daca doriti, sa ma ajutati cu obtinerea unei bibliografii referitoare la tunderea in monahism, slujba in sine, si la evolutia acesteia de-a lungul secolelor. Va multumesc mult!
P.S. Ar fi bine in limba romana.

Există o teză remarcabilă de master, aparţinând surorii Monica Grama - monicagrama@gmail.com. Acolo aveţi tot.
În limbi străine este cartea lui Palimov (rusă), Arranz (rusă) şi Wawrik (italiană)

Nu a zis Sf. Siluan "Călugăr este acela care se roagă pentru întreaga lume."?