Slujba Botezului. Abordare istorică şi pastorală a textului

Toate neclaritatile legate de randuieli liturgice ale Sfintelor Taine vor fi lamurite aici!
Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje: 5373
Membru din: 01 Apr 2008, 15:53
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică, misiune
Localitate: Portugalia
Contact:

Slujba Botezului. Abordare istorică şi pastorală a textului

Mesaj necititde protosinghel » 28 Apr 2015, 21:46

Deja de mai mult timp sunt preocupat de istoria şi textului slujbei Botezului. M-am gândit chiar să scriu o carte despre Botez care, pe lângă un studiu liturgic serios, să conţină şi un text critic al slujbei, dar şi anumite capitole dogmatice, canonice, catehetice, pastrorale şi misionare. Îmi dau seama că mulţi aşteaptă să citească o astfel de lucrare (şi cred că eu sunt primul care-mi doresc acest lucru), dar, până a o vedea în librării, mai e nevoie de multă muncă şi rugăciune…

De aceea, m-am gândit ca, în paralel cu munca mea, să vă supun atenţiei varianta de text liturgic la care am ajuns până acum. Menţionez din start că unele rugăciuni sau indicaţii tipiconale sunt relativ diferite faţă de „Molitfelnicul oficial”. Iar ca să înţelegeţi ce m-a determinat să fac aceste modificări (fără a mă judeca), vă propun să citiţi şi studiul meu despre istoria slujbei Botezului şi a riturilor adiacente, care ulterior va fi dezvoltat în carte.

Voi încerca să fiu cât mai receptiv la orice observaţie sau propunere care va apărea comentariile de mai jos sau în privat (pe email).

Vă mulţumesc pentru contribuţie constructivă şi pentru percepţia corectă a aspectului dinamic al Sfintei Tradiţii...

Avatar utilizator
presviter
Mesaje: 579
Membru din: 24 Noi 2010, 09:30
Confesiune: ortodox
Preocupări: istorie, liturgică, pastorală
Localitate: București

Re: Slujba Botezului. Abordare istorică şi pastorală a textului

Mesaj necititde presviter » 30 Apr 2015, 08:49

Citind studiul sf. vs., am formulat cateva intrebari:
1. De ce ar fi greșit să se consume uleiul bucuriei? Credincioșii aduc la biserica jumate de litru și nu-ți trebuie atâta ca să ungi copilul. Îl ungi cu câțiva mililitri și restul ramâne în dar.
2. De ce nu putem privi Mirungerea ca o Taină separată de Botez, chiar dacă se savârșesc împreună? Sf. Nicolae Cabasila nu așa o tratează în ”Viața în Hristos”? Iar faptul că primirea unor categorii de oameni la Ortodoxie se face doar prin Mirungere nu arată caracterul aparte al acestui ritual?
3. În cazul botezului de necesitate facut de un laic, copilul este cel mai adesea stropit, nu cufundat? Prevederea liturgică spune că dacă copilul trăiește, slujba se completează de către preot fără cufundare, dar dacă aceasta nu a fost făcută, cum trebuie procedat?
Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale. ps.118,63

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje: 5373
Membru din: 01 Apr 2008, 15:53
Confesiune: ortodox
Preocupări: liturgică, misiune
Localitate: Portugalia
Contact:

Re: Slujba Botezului. Abordare istorică şi pastorală a textului

Mesaj necititde protosinghel » 30 Apr 2015, 17:54

De ce ar fi greșit să se consume uleiul bucuriei? Credincioșii aduc la biserica jumate de litru și nu-ți trebuie atâta ca să ungi copilul. Îl ungi cu câțiva mililitri și restul ramâne în dar.
În mod normal trebuie uns tot trupul, iar restul se toarnă în crestelniţă.
Dar există şi practica rusească de a binecuvânta ceva ulei într-o sticluţă, care se sfinţeşte la mai multe botezuri.
De ce nu putem privi Mirungerea ca o Taină separată de Botez, chiar dacă se savârșesc împreună? Sf. Nicolae Cabasila nu așa o tratează în ”Viața în Hristos”? Iar faptul că primirea unor categorii de oameni la Ortodoxie se face doar prin Mirungere nu arată caracterul aparte al acestui ritual?
Eu mi-am spus părerea mea, ci l-am citat pe Dionisie Areopagitul. Iar Nicolae Cabasila vede Botezul-Mirungerea-Împărtăşirea ca pe un tot întreg, adică o schemă chiar mai complexă decât la Areopagitul.
Faptul că la revenirea în Biserica Ortodoxă se face doar Mirungerea este chiar o confirmare a faptului că aceasta e legată de Botez şi-l repecetluieşte. Este repetarea sau completarea a ceea ce nici nu a fost sau a fost alterat. Botezul şi Mirungerea împreună sunt "naşterea din apă şi din Duh"!
În cazul botezului de necesitate facut de un laic, copilul este cel mai adesea stropit, nu cufundat? Prevederea liturgică spune că dacă copilul trăiește, slujba se completează de către preot fără cufundare, dar dacă aceasta nu a fost făcută, cum trebuie procedat?
Asta e o problemă foarte complexă, care se extinde nu doar asupra botezului făcut în grabă şi de către mireni, ci o putem extinde şi asupra botezului făcut prin stropire/turnare de către preoţi.
Personal consider că regula botezului prin afundare trebuie ţinută cu stricteţe.
Atunci când nu sunt posibilităţi (reale) de a face afundările, (preotul sau mireanul) face botezul prin stropire sau turnare, care se recunoaşte ca valabil prin iconomia Bisericii. Dar nu poţi primi prin iconomie un botez care s-a făcut prin turnare numai pt că preotului i-a fost lene să facă afundarea. Un astfel de botez eu cred că trebuie fie repetat integral, fie completat ritul afundării...
Cred că trebuie elaborate nişte norme canonice concrete în acest domeniu. La moment ele nu există.


Înapoi la “SFINTELE TAINE şi IERURGIILE: istorie, rânduială şi explicaţii”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron