FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Am vrea să discutăm în acest topic despre evoluţia practicii spovedanie publice şi celei particulare.
Ne interesează o abordare istoriă şi liturgică.
Am mai întâlnit şi termenul de "penitenţă auriculară" legat tot de spovedanie.
Cam de la asta am vrut să pornesc.

Păi sunt foarte multe de spus. Există mai multe cărţi privind istoria Spovedaniei. Un tratat aproape exhaustiv în reprezntă cele 3 volume ale lui Almazov (în lb. rusă). Mai am câteva, dar tot în rusă.

Este şi un studiu bunicel al p. Dumitru Stăniloae pe care-l ataşez aici.

Ideea care trebuie reținută din start e că mărturisirea păcatelor a existat din totdeauna la creştini, chiar dacă nu era numită "taină".
Tot de la început a existat forma ei particulară şi doar în cazuri speciale, atunci când un păcat implica întreaga comunitate sau presupunea o penitenţă care va fi oricum sesizată de întreaga comunitate, numai atunci se făcea şi o mărturisire publică. Rolul mărturisirii publice era mai mult pedagogic.

Un alt aspect privind istoria acestei taine îl reprezintă chiar istoria rugăciunii de dezlegare. Rugăciunea din Molitfelnicul românesc şi Trebnicul slavo-rus este diferită de cea din Evhologhionul grecesc. Aici putem detalia, dacă cineva este interesat.

1. Exista o "polemica" la noi la catedrala: unul din parinti se lupta sa introduca portul baticului de catre femei, adica sa intre in biserica avand capul acoperit, deci sa aiba capul acoperit si la spovada, iar alt parinte e de parere ca femeile trebuie sa se spovedeasca avand capul descoperit bazandu-se pe indicatia molitfelnicului care spune ca "penitentul avand capul descoperit i se pune epitrafilul pe cap" (sau ceva de genul). Presupun ca corect e ca femeile sa aiba capul acoperit si la spovedanie si ca indicatia molitfelnicului e cel putin confuza (s-o fi referind strict la barbati), nu?
2. Care e motivatia punerii epitrafilului pe cap la spovedanie si de ce nu poate fi facuta fara sa fie pus pe cap?

Care rugaciune credeti ca ar fi mai potrivita la dezlegarea de la spovedanie?

Impartasiti va rog experienta sau cunostintele ce tin de spovedanie!
Cum procedati cu persoanele care nu constientizeaza pacatele?
Cum procedati cu copii?

În primul rând, trebuie să ne dăm seama că fiecare om este o noutate absolută şi situaţia fiecăruia, ca şi rezolvarea acesteia, diferă de la caz la caz. Nu se pot stabili şi enunţa principii universal valabile. Apoi, nu trebuie să fim rigizi, în aplicarea canoanelor, ci să ne gâdim ce ar face Hristos în cazul nostru (mă refer la postura de duhovnic). Trebuie foarte bine îmbinate principiile acriviei şi iconomiei. Orice extremă e foarte periculoasă.

Mă gândesc că dacă omul îşi mărturiseşte păcatul, înseamnă că-l şi conştientizează. Rămâne doar să-i conştientizeze gravitatea, dar sunt şi cazuri când trebuie să-i explici că lucrurile nu sunt chiar aşa grave cum le crede el.
Trebuie răbdare cu fiecare şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze.
Atunci când omul nu ştie să se mărturisească singur, trebuie chemat şi altă dată, după părerea mea. Prima spovedanie poate ar putea fi doar o mică cateheză despre păcat şi spovedanie, şi abia a doua spovedanie - o mărturisire propriu-zisă.
Însăşi venirea lui şi a doua oară, deja arată dorinţa de schimbare şi bineînţeles o conştientizare nu numai a păcatului, dar şi a sensului spovedaniei şi împărtăşirii.

Referitor la copii, nu ştiu ce execat vă interesează. Eu spovedesc copiii de pe la 4 ani...

Ex. Vin batrinii(si nu numai) care la marturisire spun ca nu au pacatuit, la incercarile de a-i spune ca pacatuim practic in fiecare zi este de acord la general,ca la urmatoare marturisire sa spuie ca a pacat. cu gura, cu ochii, cu gindurile s.a.m.d. Cind il rogi sa cocretizeze spune ca n-a pacatuit.
Cum il invatam pe copil sa se pocaiasca?

Am întâlnit şi eu sute de cazuri de acest fel.
În acest caz nu-i dau dezlegare, ci stau şi vorbesc cu el la sfârşit, îi dau ceva să citească şi-i explic aşa, uitându-ne faţă în faţă şi stând pe scaun, pt a nu grăbi sau a complexa pe nimeni.
Mă mai gândesc că dacă HRISTOS nu a reuşit pe toţi să-i convingă şi să-i cheme la pocăinţă, de ce noi am avea această pretenţie?

Care rugaciune credeti ca ar fi mai potrivita la dezlegarea de la spovedanie?

Răspunsul meu îl aveţi aici.

Odată cu răspunsul la întrebarea de mai sus, am scris o scurtă istorie a Spovedaniei.

Discuţiile pot continua aici...

Parinte, multumim pt schiţele istorice pe care le-ai propus vizavi de Spovedanie. Preoţii timpurilor noastre, de altfel, şi credincioşii, se ciocnesc de o problemă: cît de indispensabile sunt Spovedania şi Euharistia. La biserica unde-mi duc crucea se insista asupra obligativităţii mărturisirii pentru a te împărtăşi cu Dumnezeiştile Taine, după mine, practica pe de-a dreptul eronată. Mărturisirea, spre regret,devine superficială în acest caz şi-şi pierde din importanţă (este binevenită doar pt faptul ca se mai lasă un leu în talger ). Ce păreri aveţi?

Părinte, Andrei. Pentru a fi mai înţeles de ceilalţi, ar fi bine să ne spuneţi unele detalii. Eu le ştiu, că am avut (ne)fericirea de a spovedi acolo, dar spuneţi să ştie toată lumea:
- cât de des lumea se împărtăşeşte acolo;
- cât de des şi mai ales CUM se spovedesc (cât timp stau, ce apucă spună şi ce le spun preoţii).

Abia după aceea, am să vă spun cum muuulte detalii răspuns la întrebările sfinţiei voastre.

Şi încă ceva: e obişnuit in RM să se mărturiseasca in cadrul slujbelor de seara sau dimineaţă, în grabă (fie a preotului care nu reuşeşte, or a creştinului care vine doar odată în an la biserică si o face aşa repede, pt că-i cere un cineva să o facă). Mai ales că te poţi mărturisi doar unui preot pe care deja îl cunoşti şi ştii că acesta corespunde stării sufleteşti pe care o ai. Insistăm asupra Spovedaniei particulare, săvîrşită pe parcursul săptămînii, în afara timpului de slujbă.

P.S. În parohia unde slujesc creştinii se împărtăşesc la fiecare liturghie. Pe lîngă faptul ca ne bucurăm pt acest lucru (enoriaşii simt o tragedie daca din cauza unor păcate nu sunt admişi spre Bucuria Împărtăşirii), ne ciocnim şi cu probleme de genul celor descrise în mesajul anterior. Problema nu e specifică doar Bisericii din clerul căreia fac parte, dar şi majorităţii Bisericilor din RM unde se vine doar o data în an la Împărtăşire şi atunci se trece cu hurta la Mărturisire.

Pr. Prof. Dumitru Vanca, care predă Liturgica la Facultatea de la Alba Iulia, neavând un cont pe forum, mi-a trimis pe mail un mesaj la acest subiect, pe care-l ataşez mai jos:

Mi-a căzut sub ochi subiectul „Spovedania” (pe forum). Aş dori să adaug, în grabă câteva lucruri.
Subscriu ideii unei influenţe de factură catolică şi scolastică a ritualului actual. Dorinţa unui „signum efficace”, a unei „epicleze”, a unui „săvârşitor văzut” ... a dus la scofâlcirea sensului iniţial al ritualului, fapt cu care cred, toată lumea e de acord.
Din discuţiile purtate pre forum mi se pare că s-a uitat că păcatul provoacă nu atât ofensarea lui Dumnezeu, supărarea ori mânia Lui, ci mai cu seamă provoacă ruperea comuniunii cu El şi cu Biserica... (Consecinţa imediată a păcatului adamic a fost: ruperea comuniunii şi alungarea din rai.) Din acest motiv, în timpul Liturghiei Euharistice, penitentul era „exilat” (pe o perioadă determinată) în pridvorul bisericii.
Din acest motiv eu cred că centrul ritualului trebuie să cadă nu atât pe momentul iertării ci pe cel al refacerii comuniunii. Evident, putem afirma că cele două momente coincid, totuşi Molitfelnicul românesc păstrează o rugăciune pe care foarte puţini preoţi o remarcă şi mult mai puţini o folosesc: „Stăpâne Doamne, Dumnezeule, Cela ce eşti Mântuirea robilor Tăi [...]. Însuţi şi acum milostiveşte-te asupra robului Tău (N) şi-i dă lui chip de pocăinţă, iertare păcatelor şi slobozire, iertându-i toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie; împacă-l şi-l uneşte pe dânsul cu sfânta Ta Biserică întru Hristos Iisus Domnul nostru, cu Care împreună Ţi se cuvine stăpânirea şi marea cuviinţă în veci. Amin.” (Molitfelnic, Cernica, 1926: scuze de ediţia mai veche ce am avut-o la îndemână).
Aş mai remarca faptul că cel mai adesea Spovedania nu mai e privită ca un ritual complex, cu o desfăşurare în doi timpi:
1.) căinţa şi mărturisirea propriu-zisă în faţa preotului şi
2.) penitenţa urmată de iertare şi integrare în comuniunea eclezială. Cel mai adesea preotul procedează la iertare-integrare bazându-se pe faptul că creştinul penitent îşi va împlini epitimia.
Astfel, cei doi timpi au fost comprimaţi într-unul singur iar creştinul este practic aproape împins spre a crede că împlinirea epitimiei este opţională.

Dintre Rânduielile pe care eu le-am întâlnit, cea mai frumoasă mi se pare cea din Molitfelnicul de la Bălgrad-1689...

P.S. Părintele prof. mi-a trimsi şi rânduiala din acel Molitfelnic, dar forumul nostru nu suportă publicarea unor fonturi de acolo (decât dacă ar fi un PDF ataşat). Oricum, în viitorul apropia sfinţia sa va edita acest Molitfelnic deosebit.
Îi mulţumim părintelui pt intervenţie.

Preoţii timpurilor noastre, de altfel, şi credincioşii, se ciocnesc de o problemă: cît de indispensabile sunt Spovedania şi Euharistia.

Cred că despre asta este inutil să vorbesc. Totul e clar...

La biserica unde-mi duc crucea se insista asupra obligativităţii mărturisirii pentru a te împărtăşi cu Dumnezeiştile Taine, după mine, practica pe de-a dreptul eronată. Mărturisirea, spre regret,devine superficială în acest caz şi-şi pierde din importanţă (este binevenită doar pt faptul ca se mai lasă un leu în talger...

După felul cum săvârşiţi spovedania, şi am văzut-o chiar cu ochii mei, aceste "spovedanii" nu numai că nu au nici un rost, ci sunt contamnabile pt preoţi şi fără folos pt bieţii creştini.

e obişnuit in RM să se mărturiseasca in cadrul slujbelor de seara sau dimineaţă, în grabă...

Faptul că se practică în timpul slujbelor, nu e cel mai grav, dar faptul că e într-o extremă grabă, e deosebit de grav.
Ca să fiu mai clar, eu ca preot şi teolog, nu recunosc drept valabile spovedaniile pe care le faceţi acolo. Nu vreau să dau detalii, ca să nu smintesc, căci e mai mult decât smintitor, mai ales pt cei din RO, unde cât de cât se spovedeşte...

Insistăm asupra Spovedaniei particulare, săvîrşită pe parcursul săptămînii, în afara timpului de slujbă.

Mă iertaţi, dar mie mi se pare asta doar o găselniţă. În realitate, nici un fel de spovedanie particulară în timpul săptămânii nu există pt cei care vin la biserică odată pe an, de gură cască. Argumentaţi prin aceea că nu vreţi să-i pierdeţi pe oameni, dar cu adevărat îi pierdeţi.

Problema nu e specifică doar Bisericii din clerul căreia fac parte, dar şi majorităţii Bisericilor din RM unde se vine doar o data în an la Împărtăşire şi atunci se trece cu hurta la Mărturisire.

Eu cunosc foarte multe Biserici din Moldova unde nu se face aşa. Zăbriceniul este printre exemplele bune...
Catastrofa descrisă de sf. voastră este mai ales oraşele. Dar dacă e să o luăm pe altă parte, în Chişinău, după părerea mea, mai trebuie încă 30-40 de biserici şi încă 100 de preoţi BUNI.
Nu există ABSOLUT NICIO JUSTIFICARE pentru ceea ce se întâmplă la noi din acest pdv.

De fapt, mesajul, pe care la-ţi comentat cu mult zel, nu a fost scris decît pentru a arăta cu ce se confruntă Biserica creştin-ortodoxă din Moldova. Şi, în principiu, ma interesa o cu totul alta problema .... În acelaşi timp, dacă excludem simpatiile sau antipatiile faţă de Biserica Sfîntul Dumitru din Chişinău unde slujesc, vreau sa concretizez: rămâne a fi o parohie model atît prin organizare social-misionară dar şi a slujbelor religioase, cît şi din punct de vedere a administrării şi aranjării locaşului de cult.
Şi pentru a fi şi mai clar, dacă excludem postul mare, perioadă în care, fie că din tradiţie or cu totul alt motiv, prea multă lume vine la Biserică (dar faptul că vin, după mine, nu ne permite să-i exculdem oricum), şi nu doar la Sfîntul Dumitru, în celelate duminici obişnuite vin cele cîteva sute de credincioşi care se împărtăşesc şi mărturisesc conştient. Problema care o puneam e de alt ordin: Cît de indisolubilă este Mărturisirea de Îmărtăşanie.

P.S. E prea greu să tragi nişte concluzii cînd, de fapt, eşti "gîdilat"de antipatii subiective.

P.S.P.S. E bine să mai reveniţi odată asupra textului pe care l-am scris anterior şi să vedeţi pe ce cade accentul în problema pe care o pun.

...dacă excludem simpatiile sau antipatiile faţă de Biserica Sfîntul Dumitru din Chişinău unde slujesc, vreau sa concretizez: rămâne a fi o parohie model atît prin organizare social-misionară...

Asta DA! E chiar cel mai bun model din Moldova. Tot respectul!

parohie model prin slujbele religioase...

Prin care slujbe? Prin Cununii în 10-15 minute şi "Spovedanii" de 3-5 sec. (nu exagerez)?

Problema care o puneam e de alt ordin: Cît de indisolubilă este Mărturisirea de Îmărtăşanie.

Despre asta citiţi în materialul pe care l-am ataşat aici. Acolo aveţi poziţia mea, cu suficiente argumente... Credeam că aţi şi găsit acel studiul al meu...

E prea greu să tragi nişte concluzii cînd, de fapt, eşti "gîdilat"de antipatii subiective.

Nu e deloc greu, când eşti monah şi nu râvneşti parohia Sf. Dumitru şi nici o altă parohie, iar pe deasupra ai şi o anumită pregătire teologică, dar şi o conştiinţă duhovnicească care strigă în tine, atunci când vezi nişte imitaţii de Spovedanie etc.

Ce parerea aveti despre indreptarele de spovedanie pe care le avem la ora actuala (si care puncteaza in detaliu toate pacatele- toata mizeria umana). Considerati ca acestea ar trebui spuse cu de-amanuntul duhovnicului (totusi cu o anumita decenta)? Pt ca am intalnit formula "sa te spovedesti cat mai curat"

Despre asta se discută aici.

As vrea sa intreb daca mai este nevoie de spovedanie in cazul unui adult care urmeaza a fi botezat?
Daca da,cand?inainte sau dupa botez?de ce?

As vrea sa intreb daca mai este nevoie de spovedanie in cazul unui adult care urmeaza a fi botezat?

Da, dar fără "formula de dezlegare", de care nu este nevoie, pentru că iertarea se va face prin baia Botezului. Această spovedanie estre expresia pocăinţei şi a venirii către Dumnezeu...

Daca da,cand?inainte sau dupa botez?de ce?

BIneînţeles înainte de Botez. Şi cred că e clar de ce...