FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

In Grecia, din cate cunosc, spovedania are loc intr-o camera destinata special pt spovedanii, si preotul si penitentul stau pe scaun, fata in fata. Iar la sfarsit, se face rugaciunea de dezlegare, cu epitrahilul pe capul credinciosului care sta in genunchi.

Această variantă mi se pare cea mai bună. De multe ori o practic şi eu.

De ce copiii incep sa se marturiseasca la virsta de 7 ani si nu, de exemplu 10-14 ani ? Sunt careva canoane care indica acest lucru? Pe ce se bazeaza aceasta practica?

De ce copiii incep sa se marturiseasca la virsta de 7 ani si nu, de exemplu 10-14 ani ? Sunt careva canoane care indica acest lucru? Pe ce se bazeaza aceasta practica?

Pt ca sa se obisnuiasca cu marturisirea si pt ca de atunci incep sa scoata coltii unele pacate .La 14 ani, pt generatia actuala ,deja sunt uni plictisiti de pacate sau inbatriniti prematur de si in ele.
Nu este neaparat o regula stabilita categoric.

Eu spovedesc copiii de la 4-5 ani.

Cine a stabilit aceasta virsta si pe ce criterii? Eu cred ca copilul la 7 ani incepe sa gindeasca altfel. Sunt multe lucruri legata de aceasta virsta, cum ar fi expresia "cei sapte ani de acasa", copii sunt inmatriculati la scoala incepind cu virta de sapte ani (bineinteles cu unele exceptii). Poate sunt unele criterii psihologice, pe care se bazeaza si BIserica?

Preotul poate spovedi pe oricine: nebotezat, de alta confesiune, (iero)monahi, arhiereu, copiii proprii, preoteasa? Poate mai sunt categorii.

Preotul poate spovedi pe oricine: nebotezat

Atunci când îl pregăteşte de botez şi fără a-i spune "formula" de dezlegare.

de alta confesiune,

În contextul pregătirii pentru botez sau mirungere.

(iero)monahi

Aceştia trebuie să fie spovediţi de stareţul lor sau un alt ieromonah. Dar dacă e un caz urgen (boală, moarte, deplasare de lungă durată etc.), atunci poate orice preot să-l spovedească.

arhiereu

Doar dacă respectivul arhiereu l-a luat pe preot ca duhovnic (deşi ar fi preferabil ca arhiereii să se spovedească la un călugări, căci şi ei sunt călugări) sau în caz de mare necesitate.

copiii proprii, preoteasa?

Intrăm într-un domeniu chiar mai complicat decât cel de mai sus. La Seminar şi Facultate am spovedit câţiva fii de preoţi care au fost nevoiţi să se spovedească la tatăl lor, dar nu o puteau face destul de sincer, ajungând să ascundă păcate mari şi grave. Am 2 fiice duhovniceşti preotese care au trecut de asemenea prin nişte situaţii neplăcute. De aceea, preotul nu trebuie să-şi spovedească familia decât în caz de mare nevoie (vezi mai sus).

Se impune ca prima rugaciune dinainte de spovedanie (cea cu Natan) sa fie citita in mod obligatoriu de catre preot? Ce importanta are? Spre ex. parintele de aici (al studentilor) nu o citeste niciodata, iti da doar binecuvantarea de a-ti marturisi pacatele... si pe urma decurge spovedania...

Se impune ca prima rugaciune dinainte de spovedanie (cea cu Natan) sa fie citita in mod obligatoriu de catre preot? Ce importanta are?

Spovedania, sub aspect liturgic, are o rânduială. Prima parte conţine câteva rugăciuni, dintre care prima (cea cu Nathan) e cea mai veche. Spovedania apare, aşa cum e firesc, ca o rugăciune de mijlocire a preotului pt iertarea păcatelor penitentului, nu (doar) ca o împărtăşire instrumentală a harului prin acea formulă de dezlegare, care nu e rugăciune, ci proclamare. Deci dacă nu pui nici acele rugăciuni, atunci Spovedania e lipsită cu desăvârşire de careva rugăciuni...
Interesantă spovedanie...

Se impune ca prima rugaciune dinainte de spovedanie (cea cu Natan) sa fie citita in mod obligatoriu de catre preot? Ce importanta are?

Spovedania, sub aspect liturgic, are o rânduială. Prima parte conţine câteva rugăciuni, dintre care prima (cea cu Nathan) e cea mai veche. Spovedania apare, aşa cum e firesc, ca o rugăciune de mijlocire a preotului pt iertarea păcatelor penitentului, nu (doar) ca o împărtăşire instrumentală a harului prin acea formulă de dezlegare, care nu e rugăciune, ci proclamare. Deci dacă nu pui nici acele rugăciuni, atunci Spovedania e lipsită cu desăvârşire de careva rugăciuni...
Interesantă spovedanie...

Intru totul de acord, si eu am fost surprins de acest "gest". mai ales ca duhovnicul meu mereu face acea molitfa... Am sa incerc sa-l abordez pe parinte in legatura cu acest "lucru" Totusi presupun ca din cauza numarului mare de studenti care stau la spovedanie... s-a "suprimat" aceasta parte... altfel nu-mi explic

Consider gresita practica de a lua dezlegare de la preot dupa ce te-ai marturisit la un monah sporit, asta din pricina faptului ca "formula de dezlegare" trebuie zisa de persoana care a auzit marturisirea . La rugaciunea fratelui din manastirea Hozeva (Limonariu) s-au sfintit darurile; aceasta intamplare este o marturie ca duhovnicul care nu este preot poate si trebuie sa dezlege verbal . Sfintei Irina Hrisovalant i s-a dat un inger care o atentiona daca persoanele care se spovedeau la ea ascundeau pacate. Daca aceasta nu era spovedanie ci doar "marturisire a gandurilor" nu era obligatorie prezentarea pacatelor faptuite ci Sfanta putea da sfaturi fiecaruia doar problemelor si ispitelor infatisate. Chiar daca nu scrie urmatoarele, personal cred ca tot ea hotara cine este oprit si cine poate sa se Impartaseasca.

La spovedanie (cam pe fuga pt ca se grabea Duhovnicul) dupa ce am marturisit pacatele (fata catre fata nu sub epitrahil) Duhovnicul mi-a zis: ,,vin-o sa te dezleg!” M-am asezat in genunchi, si-a pus mana(sau mainile, nu stiu) pe cap si a zis ceva de genul: sa ma intorc schimbata in bine, sanatoasa, catre biserica. Nu a mai zis ca ma dezleaga de pacate. Daca o fi gandit acest lucru in timp ce eu ma pregateam sa ma asez in genunchi schimba ecuatia ? Sau trebuia sa ma dezlege cu voce tare ? Ar fi mai sigur sa ma spovedesc din nou ? Daca l-as intreba pe direct Duhovnicul meu, nu cred ca isi mai aduce aminte. E cam in varsta si oricum mi-a zis sa imi caut un alt duhovnic ca el e cam bolnav. Spovedaniile facute in chilie nu erau precedate de molitfa , doar cele din biserica, atunci cand mai erau si alte persoane pt spovedanie. Unde as putea sa citesc si eu rugaciunea/rugaciunile pe care le spun Preotii pt cei care urmeaza sa se spovedeasca?

Multumesc anticipat pt raspuns !

La spovedanie (cam pe fuga pt ca se grabea Duhovnicul) dupa ce am marturisit pacatele (fata catre fata nu sub epitrahil) Duhovnicul mi-a zis: ,,vin-o sa te dezleg!”

Nu e bine ca Spovedania să se facă în grabă, ci mai bine să fie amânată până când se găseşte suficient timp şi stare atât din partea penitentului, cât şi a preotului, pentru a face o Spovedanie bună şi eficientă. Dar nu o spun cu judecată. Mi s-a mai întâmplat şi mie să mă grăbesc...
Sunt însă deacord cu Spovedania "face to face", stând pe scaune şi numai la rugăciunile de început şi rugăciunea (nu "formula") de dezlegare, penitentul să se pună în genunchi.

M-am asezat in genunchi, si-a pus mana(sau mainile, nu stiu) pe cap si a zis ceva de genul: sa ma intorc schimbata in bine, sanatoasa, catre biserica. Nu a mai zis ca ma dezleaga de pacate. Daca o fi gandit acest lucru in timp ce eu ma pregateam sa ma asez in genunchi schimba ecuatia ? Sau trebuia sa ma dezlege cu voce tare ? Ar fi mai sigur sa ma spovedesc din nou ?

Îmi este greu să spun ce a zis părintele, dar vă recomandă să citiţi şi asta.

Daca l-as intreba pe direct Duhovnicul meu, nu cred ca isi mai aduce aminte. E cam in varsta si oricum mi-a zis sa imi caut un alt duhovnic ca el e cam bolnav. Spovedaniile facute in chilie nu erau precedate de molitfa , doar cele din biserica, atunci cand mai erau si alte persoane pt spovedanie.

N-ar fi rău să-l întrebaţi şi să discutaţi deschis această problemă, inclusiv trecerea la un alt duhovnic.

Unde as putea sa citesc si eu rugaciunea/rugaciunile pe care le spun Preotii pt cei care urmeaza sa se spovedeasca?

În Molitfelnic sau Aghiazmatar.

1. Nu cred că Ardealul poate fi invocat ca exemplu într-o astfel de situaţie.
2. Există studii care vorbesc despre fratele din Limonariu ca fiind Ioan, fostul patriarh al Ierusalimului. Când găsesc sursa, vă anunţ. Am citit acum vreo 4-5 în urmă despre asta şi nu mai ştiu pe unde... Nu zic că e 100% adevărat, dar părea convingător.

Multumesc pt raspunsuri, Parinte!

Nici eu nu cred ca e necesara o formula de dezlegare invatata ca pe o poezie. Cred ca important este ce cere Duhovnicul in rugaciunea sa, care poate sa fie si cu propriile-i cuvinte.

In cazul meu, nu a zis cu voce tare ca ma dezleaga. Poate o fi gandit, nu stiu.

Poate o sa ma duc iar, sa-l intreb, sau... pt ca oricum mi-a zis sa imi caut un alt duhovnic, as putea sa ma spovedesc inca o data, ca sa fiu sigura.

Am gasit pe net Molitfelnicul O minunatie!! Multumesc inca o data! (pe site-ul cu Molitfelniuc-ul : http://www.tezaurul-ortodox.com am gasit si alte carti )

Am gasit pe net Molitfelnicul

Da, e cel pe care l-am scanat eu acum câţiva ani. Nu s-a mai găsit nimeni să facă ceva mai bun...

Atunci va datoram recunostinta si mii de multumiri, Parinte, pt ca ati fost singurul care s-a gandit si la noi, cei de pe internet. Multumim si pt activitatea de pe acest site ! (si de pe oriunde mai activati in folosul nostru)
Doamne ajuta!

Tinand cont si de intamplarea redata in Dialoguri despre moarte a Sfantului Grigorie Dialogul ,pagina 110 se poate spune ca exista 2, mai multe feluri de iertari sau doar una singura in care esti vindecat , adica vreau sa intreb daca este adevar si in felul cum privesc catolicii iertarea ,asa mai juridic. Mai este si Intamplarea din Pateric cu pustnicul care cade si pentru a nu sminti se roaga si ca semn al iertarii cere sa i se aprinda candela.

Poate se intuieste sau poate nu, dar eu nu stiam pana de curand, ca trebuie sa ne cerem iertare Lui Dumnezeu mai intai si si apoi sa ne ducem la Preot sa ne spovedim (ma gandesc, eventual, ca s-ar putea si dupa, in cazuri de forta majora, mai ales cand nu ai stiut de asta). Desi exista in rugaciunea de dimineata, mai spre sfarsit, o portiune in care se cere iertare lui Dumnezeu pt toate pacatele (incepand din copilarie pana la acel moment) nu stiam ca si trebuie sa facem asta. Acum...poate nu chiar de fiecare data cand ne rugam, dar inainte de a merge la spovedanie trebuie . Asa spune in cartea Parintelui Arsenie Boca, Margaritare duhovnicesti,Editura Credinta Stramoseasca, editia 2002, la capitolul Pocainta, pg 76 : ,, Sa ne grabim sa semanam lacrimi de pocainta, ca sa seceram bucuria Mantuirii. Dumnezeu desigur stie toate pacatele noastre, DAR ASTEAPTA CLIPA CAND NE VA PAREA RAU DE ELE, LE VOM MARTURISI INAINTEA LUI SI VOM CERE IERTARE. NUMAI INTR-UN ASEMENEA CAZ DUMNEZEU NE VESTESTE IERTAREA PACATELOR PRIN PREOT.” Poate ca cererea aceasta catre Dumnezeu vine de la sine daca intr-adevar ne-a parut rau pt pacatul facut. Iar daca nu ne-am cerut iertare Lui Dumnezeu inseamna, s-ar putea, ca nu ne-am pocait cu adevarat pt pacatul savarsit.

Mie nu mi-a zis nimeni ce am citit in cartea Parintelui Arsenie Boca, nici la scoala la orele de religie, nici in predicile de la Biserica, nici de catre Duhovnic la spovedanie. Am auzit prima oara din gura unui sectant, dar sa zicem ca ar fi de inteles pt ca ei nu se spovedesc la Preot ci doar lui Dumnezeu si eventual la oameni, mai ales celui caruia i-a gresit. Apoi, am intrebat un preot de la o manastire (nu pe Duhovnicul meu) daca e adevarat ca tebuie sa ne spovedim si lui Dumnezeu. Mi-a raspuns hotarat:,, Da, intotdeauna!” . Cand ma rugam dimineata dupa rugaciunea din carte, nu ajungeam mereu la finalul ei, mai ales cand eram la inceput de drum pe calea catre mantuire si nici timp nu prea aveam pe atunci. Astfel, habar nu aveam ca este necesar sa ne cerem iertare Lui Dumnezeu. Acum, nu mai tin minte daca am facut-o instinctiv sau nu, cel putin pt o parte din pacate cred ca da.

E atat de important acest aspect, al marturisirii catre Dumnezeu, incat sa incepem sa trambitam in stanga si in dreapta ? Ca nu prea se stie acest lucru, din pacate...

Dar...totodata, ma gandesc, degeaba s-ar recurge la acest act daca s-ar face mai mult formal iar nu pt ca asa simti. Poate de asta nici nu s-a vorbit in Biserica de acest lucru. Cine ii cere iertare Lui Dumnezeu, fara sa stie ca asa trebuie, cred ca are parte de pocainta adevarata.

Există mărturii din care se aflăm cît de des se mărturiseau creştinii înainte de captivitatea babilonică (scolastică) a Bisericii ? Mă gîndesc la faptul că scrierea Păstorul lui Herma prezintă Mărturisirea sacramentală ca fiind nerepetabilă, adică aveai şansa de a te împăca cu Biserica doar odată în viaţă după Botez.
Astazi, dimpotrivă, se pune mare accent pe deasa spovedanie; trebuie să fi existat cîteva etape între aceste două practici opuse.