Pastorala de Pasti a IPS Andrei al Alba Iuliei

Probleme ce vizează strict situaţia BOR.
Petre C
Mesaje:606
Membru din:24 Noi 2008, 21:42
Confesiune:ortodox
Localitate:Bucuresti
Contact:
Pastorala de Pasti a IPS Andrei al Alba Iuliei

Mesaj necititde Petre C » 15 Apr 2009, 19:13

† A N D R E I

din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Alba Iuliei,
Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi
dragilor noştri credincioşi:
binecuvântare de la Hristos Cel înviat din morţi.




Între «Ziua Învierii» şi «Noaptea de Colindă»


Iubiţi fraţi şi surori,
Ni se reproşează, uneori, faptul că marea masă a credincioşilor noştri ar practica un creştinism folcloric, insuficient de întemeiat doctrinar. Este adevărat! Numai că aceasta nu-i un lucru rău. Nu-i suficient, dar nu-i rău.
„Adânca pătrundere a lui Hristos şi a Maicii Domnului în legendele populare este o dovadă limpede că creştinismul nostru e nu numai străvechi, dar are şi o coloratură locală, adică originală, ca urmare a unei lungi elaborări sufleteşti.”
Viaţa creştinului nostru are un ritm liturgic, desfăşurându-se între Paşti şi Crăciun. Marile praznice sunt repere esenţiale, în funcţie de care creştinul îşi orânduieşte pelerinajul terestru al vieţii. „Şi zilele şi nopţile la rând / Trec şi se sting uşor ca o făclie. / Şi iarăşi Paştile împărăteşti / Ne umplu inima de bucurie. / Când vitele şi caii şi turmele de oi / Şi holdele şi apa din fântână / Învie în lumină şi sărutăm pe bot / Toţi mieii şi copacii din grădină.”
Pentru aceste praznice se pregăteşte cu rigurozitate, purificându-se prin rugăciune, post şi nevoinţă, curăţindu-şi sufletul printr-o bună spovedanie. Deşi Mântuitorul S-a născut la Bethleem şi a înviat la Ierusalim, după imaginaţia populară parcă „S-ar fi născut în vreun sat de păstori români, în Carpaţi, la poalele codrului, sub aripa cerului” şi ar fi înviat într-o grădină minunată a unei bisericuţe de lemn, contemporană cu neamul.
De la bucuria Paştilor, care presupune participarea la Slujba Învierii, nu poate lipsi mielul, ouăle roşii, cozonacul şi alte bunătăţi; iar la Crăciunul împodobit cu dalbe datini, ospăţul presupune răsfăţarea cu cârnaţi şi alte specialităţi.
Mai bine decât oricine, Ioan Alexandru a rezumat în câteva versuri spiritualitatea satului transilvan, şi nu numai, pentru că cei mai mulţi orăşeni îşi au rădăcinile la ţară: „Sat transilvan, căsuţă de pământ / Muşcate la fereastră, busuioc la grindă / Ştergar curat, icoane pe pereţi / Ziua ’nvierii şi Noaptea de Colindă. / Rusalii, Bobotează şi postul către Paşti / Şi Maica Domnului în plină vară. / Holdele-s coapte, secerători puţini / Viaţa noastră, ţară milenară.”
Viaţa noastră duhovnicească îşi are rădăcinile la sat, pentru că acolo, după afirmaţia lui Lucian Blaga, s-a născut veşnicia. Tocmai de aceea acum, când satul românesc este în derivă, trebuie să facem ceva pentru el. Ne doare sufletul când constatăm îmbătrânirea şi distrugerea multor sate care odinioară erau prospere şi pline de viaţă. Nu mă opresc la cauze, ele sunt multe, ci doresc doar să pun problema pentru cei ce mai pot face câte ceva. Nu credeţi că ar trebui să facem ceva pentru a ne salva satele în care îşi are leagănul spiritualitatea noastră?

Iubiţi credincioşi,
Spuneam că modul acesta popular de a înţelege creştinismul nu-i rău, dar nu-i suficient. De aceea preocuparea Părintelui Patriarh Daniel de a pune în practică un proiect catehetic serios este binevenită. Am rezistat în perioadele de restrişte cu creştinismul nostru popular, dar în faţa secularizării şi a materialismului practic este nevoie de aprofundarea credinţei.
Trebuie să ne răspundem la întrebarea: De ce oare cele două repere „Ziua ’nvierii” şi „Noaptea de Colindă” sunt aşa de importante? Iată de ce: Domnul Hristos născându-Se din Fecioara Maria, devine frate cu toţi cei născuţi din Adam , protopărintele nostru, în acest veac prezent. Iar pe noi ne face fii ai lui Dumnezeu: „Iar când a venit plinirea vremii, spune Sfântul Pavel, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere… Astfel, dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Galateni 4, 4-7).
Iar, înviind din morţi, din trupul Lui înviat iradiază o putere care-i conduce pe toţi cei ce se împărtăşesc din El la înviere. „Odată ce, prin Înviere, trupul Său mort Şi l-a făcut duhovnicesc şi ni-L oferă nouă spre mâncare, sădeşte şi în noi prin El puterea vivificării spre învierea după moarte; prin aceasta ne-a devenit cauză a unei astfel de firi duhovniceşti în veacul viitor şi a unei stări nemuritoare şi incoruptibile a trupurilor noastre stricăcioase de acum…”. Domnul Hristos ne spune: „Eu sunt pâinea cea vie, care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 51).
De aceea, în rugăciunea de după cuminecare zicem: „Trupul Tău cel sfânt, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să-mi fie mie spre viaţa de veci, şi Sângele Tău cel scump, spre iertarea păcatelor. Şi să-mi fie mie Euharistia aceasta spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie. Şi, la înfricoşătoarea şi a doua venire a Ta, învredniceşte-mă pe mine păcătosul să stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi“.
În acest sens slujba Învierii ne îndeamnă: „Veniţi să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă, făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos, întru care ne întărim“.
Părintele Stăniloae ne asigură că „prin înviere, prin faptul că trupul Lui transparent, iradiant de iubire, ne penetrează, Însuşi El ne-a devenit propriu împreună cu sufletul şi cu dumnezeirea din El. Iar noi, înduhovnicindu-ne, am devenit proprii lui Hristos, întrucât ne-am deschis Lui prin credinţă“.
În perspectiva învierii noastre din morţi ne dă puterea să ducem lupta cu patimile şi să ne deschidem înspre comuniune şi transparenţă, ajutaţi fiind de harul ce se revarsă din Hristos Cel înviat.
Domnul Hristos Cel înviat din morţi restaurează pentru noi întreaga creaţie, întreg cosmosul. „Căci pentru noi, pe care ne va învia în trupuri duhovniceşti, va restabili întru nestricăciune şi corpurile din jurul nostru, corespunzătoare celor ce locuiesc, umblă, vieţuiesc şi petrec întru ele, pentru că şi creaţia însăşi se va elibera din robia stricăciunii, spre slava libertăţii fiilor lui Dumnezeu, Care S-a făcut om şi frate şi părinte al nostru şi spune: «Iată eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu»“.
Toate aceste adevăruri de credinţă nu mai sunt folclor pios şi emoţional legat de Paştile şi Crăciunul copilăriei noastre, ci sunt descoperiri pe care ni le face Sfânta Scriptură şi învăţătura de credinţă a Bisericii. Ele dau sens trecătoarei noastre vieţi pământeşti.


Dreptmăritori creştini,
Dacă nu ne punem aceste probleme existenţiale este pentru că, nu numai din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere duhovnicesc, am intrat în criză. Şi poate că această criză spirituală şi morală este şi mai gravă decât cea economică.
Pe bună dreptate ne avertiza Proorocul Amos că „vin zile, zice Domnul Dumnezeu, în care voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului“ (Amos 8, 11). Oamenii societăţii informaţionale ştiu foarte multe lucruri, dar nu cunosc esenţialul: nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu cunosc învăţăturile Domnului Iisus Hristos. Or, marele nostru om de cultură, Simion Mehedinţi, ţine să sublinieze că „un popor, ca şi orice om în parte, atât preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Hristos“.
S-ar putea ca această ignoranţă să fie obiectivă. Atunci să încercăm să-i găsim cauza. Ne-o spune Sfântul Pavel: „Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, în care dumnezeul veacului acestuia (diavolul) a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos“ (2 Corinteni 4, 3-4).
Ce-i de făcut? Care-i soluţia? O aflăm din slujba Învierii: „Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii. Şi, cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând: «Bucuraţi-vă!»“ . Adică să ne luminăm mintea, să ne curăţim inima şi să ne întărim voinţa zbuciumându-ne pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Ne luminăm mintea, ne curăţim inima şi ne fortificăm voinţa folosindu-ne de mijloacele ce le avem la îndemână: rugăciunea, postul, lectura duhovnicească şi – mai ales – spovedania. Omul nostru interior devine astfel curat. Atunci şi Paştile şi Crăciunul vor avea un înţeles profund, nu numai unul tradiţional şi folcloric.
Ziua de Paşti este ziua în care ne luminează lumina Învierii lui Hristos. Ce presupune această luminare? Aflăm de la slujbă: „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem «fraţilor» şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le»“.
Ziua de Paşti va fi ziua comuniunii. Hristos doreşte ca toţi să fim una cu El. „Dacă nu suntem una între noi, nu putem fi una nici cu El. Hristos a venit să refacă unitatea. Unde nu e unitate, unde e egoism, acolo e păcat. Păcatul e dezbinare, despărţire produsă de mândrie, de lăcomie, de slavă deşartă“. Ziua de Paşti, pentru creştinul adevărat, e atât de plină de dragoste şi de bucurie încât e gata să „sărute pe bot, toţi mieii şi copacii din grădină“.

Iubiţi credincioşi,
Dacă am accentuat faptul că noi adesea sărbătorim Paştile şi Crăciunul oprindu-ne la aspectul lor folcloric, neglijând importanţa lor doctrinară şi determinantă pentru destinul nostru veşnic, nu înseamnă că nu admirăm tradiţiile sfinte care însoţesc aceste sărbători.
Amintiri sfinte ne duc pe aripi de gând în satele noastre minunate de odinioară şi parcă-l vedem pe harismaticul preot bătrân, îmbrăcat în alb, gata de a începe slujba de Înviere. Îl vedem departe, în nopţile copilăriei noastre, copilărie suflată cu aur şi cu flori. Într-o bisericuţă mică şi curată, aşezată între meri înfloriţi. Îl vedem iluminat, cu mâinile tremurânde, deschizând uşile altarului şi întinzându-ne lumânarea pascală însoţită de cuvintele consacrate: „Veniţi de luaţi lumină!”
Norodul din bisericuţă se mişcă. E freamăt. E ca un codru trezit de vânt. Braţele istovite de muncă se întind ca să-şi aprindă lumânările din lumina lui. Toţi cei necăjiţi şi împovăraţi prind nădejde pentru că „Hristos a înviat!”
Sufletele se deschid ca mugurii florilor în aprilie. Se deschid şi conştiinţele pentru că moartea a fost biruită de viaţă, pentru că „înviind Hristos, nici un mort nu mai este în morminte”.
Nu-i de mirare că această atmosferă îl fascina şi pe George Coşbuc: „Şi cât e de frumos în sat / Creştinii vin tăcuţi din vale / Şi doi de se-ntâlnesc în cale / Îşi zic: «Hristos a înviat!» / Şi râde-atâta sărbătoare / Din chipul lor cel ars de soare”.
Aceste valori, dacă le pierdem, intrăm într-o criză spirituală catastrofală, mult mai periculoasă decât criza economică pe care nădăjduim să o depăşim, şi ajungem înghiţiţi de valul vremelniciei.
Cu speranţa că Dumnezeu ne va ajuta să depăşim atât anemia spirituală cât şi criza materială, vă îmbrăţişăm cu drag şi vă zicem sărbătoreşte: «Hristos a înviat!»

† A N D R E I ,


Arhiepiscop al Alba Iuliei


Sursa: Radio Reîntregirea Data: 19 Aprilie 2009
"Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti." Ps. 22,4

Petre

Înapoi la “BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 4 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX