Ei, dar cui îi mai pasă de ce spune Biblia? Şi la Fapte 2 spune că creştinii se împărtăşeau în fiecare zi, dar noi ne spălăm pe mâini cu ideea că viaţa de astăzi este diferită de cea din primul secole, ceea ce nu este adevărat în esenţă.
Cu respect, ieromonah Petru Pruteanu
În BOR (şi acum) bântuie o EREZIE foarte gravă! Majoritatea preoţilor şi a ierarhilor se opun împărtăşirii sistematice a mirenilor cu Sfintele Taine, instituind reguli şi restricţii străine Ortodoxiei. Este un lucru extrem de grav să auzi cum unii ierarhi persecută preoţii care dau împărtăşanie credincioşilor o dată la 2-3 săptămâni, nemaivorbind de cei care încurajează împărtăşirea săptămânală. Prin aceasta nu vrem să încurajăm împărtăşirea inconştientă, dar trebuie totuşi să spunem că fără împărtăşire sistematică nu poate exista o creştere duhovnicească reală şi statornică (iar excepţiile confirmă regula). Noi trebuie să trăim în aşa fel încât să putem să ne împărtăşim în fiecare zi sau măcar în fiecare duminică. Iar cei care învaţă altfel sunt străini de Ortodoxie. Nu exagerez!
Simt că vor fi discuţii aprinse. Comentăm şi aici.
Este trist că discuțiile nu doar că n-au fost aprinse, dar chiar s-au stins de tot în ultimii 5 ani! Fiecare a rămas cu calea lui: majoritatea cu impărtășire extra-liturgică în Joia Mare, -că ține tot anul- iar minoritatea cu împărtășire frecventă, chiar continuă, dar de multe ori fiindcă așa trebuie.
Dar, în cadrul acestei minorități, câți dintre noi ne întâlnim cu adevărat cu Hristos în Impărtășire. Cîți intrăm cu adevărat în Taină?
Cartea cu învățăturile părintelui Ioanis Romanidis, Dogmatica Empirică, nou apărută, vine cu o perspectivă mai profundă, care poate ne va scoate din sterila dispută dintre conservatori și recuperatori pe acest subiect.
In primul rand, viața de azi e radical diferită de cea din primele secole. Viața Bisericii, la asta mă refer.
In Biserica primară, mădular al Bisericii era considerat cel în care a venit și s-a sălășluit Duhul Sfânt, iar dovada acestei veniri era rugăciunea inimii. Biserica, de la întemeierea ei, a fost un spital în care oamenii veneau să se tămăduiască, trecînd prin curățire, luminare și îndumnezeire, ca să ajungă la o stare firească, aceea de a iubi fără a se interesa de sine. Acum avem spital, avem echipamente și toate cele necesare, dar avem directori de spitali și doctori care nu știu să vindece pacienții. Înainte, 80 % se tămăduiau, acum 80% nu se mai tămăduiesc. Au trecut 2000 de ani și a rămas spitalul fără doctori. Deși încă se mai numesc doctori, nu vindecă pe nimeni.
În așa hal a ajuns Biserica, încît în loc să fie spital, a devenit spațiu de ritualuri magice. Iar Ortodoxia, fără această perspectivă terapeutică și fără acest tratament, care este curățirea, luminarea și îndumnezeirea, este în pericol de a sfîrși într-o simplă superstiție.
vol II, pp. 307-315
Din cauza pietismului, curățirea ascetică s-a transformat în curățire morală. Unde mai pui că ni se spune să ne împărtășim în fiecare duminică, conform canoanelor. Adică, din moment ce am fost catehizați și suntem morali, trebuie să ne împărtășim în fiecare duminică.
p. 358
Așa tîlcuiesc Părinții smochimul uscat, plin de frunze dar fără roade. Dcaă cineva are fapte bune, dar nu are rodul dragostei jertfelnice, rod al stării de luminare și îndumnezeire, Hristos îl va blestema. Frunzele nu ajung ca omul să se mîntuiască.
p. 373
Cand spune: Voi sunteți lumina lumii, se adresează celor în stare de luminare. Nu sunteți voi, toți creștinii, doar pentru că credeți în Hristos. Esența creștinismului este luminarea. Cuine e luminat, luminează. Creștinismul este predarea Luminii, adică diagnostic și terapie.
pp. 375-376
Dacă cineva era copleșit de frica mutilării trupești și se lepăda de Hristos, aceasta era dovada că nu avea harul, nu era luminat, deci nu trebuia să se mai împărtășească.
p. 378
Între cele 3 stadii ale vieții duhovnicești (curățire-luminare-îndumnezeire) și cele 3 Taine fundamentale ale Bisericii (Botez-Mirungere-Euharistie) este o unitate indisolubilă. Tot la fel cum și întreaga viață liturgică a Bisericii este indisolubil legată de viața isihastă.
p.414
Cine e templu al Duhului? nu pur și simplu cel botezat și miruns. Azi ținem predici în care afirmăm sus și tare că, de vreme ce suntem botezați, suntem temple ale Duhului. Dar dacă vă uitați mai atent la textele patristice, o să vedeți că templu al Duhului este cel ce a primit cercetarea Duhului. Un parinte duhovnicesc știe dacă cineva este în această stare. Este o experiență care poate fi constatată. Toți creștinii care îl au pe Duhul Sfînt înlăuntrul lor aparțin preoției împărătești.
p 418 și urm
Potrivit Părinților, cine este în stare de luminare, se împărtășește. Cine cade din luminare, nu se mai împărtășește. Acesta era criteriul. Vrednicia nu se referea la a fi în regulă dpdv moral, ci la starea de luminare. Părinții subliniază că cine nu-l simte pe Hristos înlăuntrul său, acela nici nu-L are pe Hristos. Acela care simte, acela are mărturie. Dacă se află cineva în starea luminării și-L vede pe Dumnezeu, poate să se împărtășească în fiecare săptămână. Cine nu se află, nu se împărtășește. Acum au venit deștepții de azi, au citit canoanele Bisericii și gata, zic că trebuie să ne împărtășim în fiecare duminică. Canoanele nu spun ca noi să ne împărtășim în fiecare duminică. Spun că cei luminați trebuie să facă asta. Și au făcut acum din Dumnezeiasca Împărtășanie un soi de magie, în special pentru cei evlavioși.
Dacă nu suntem în stare de luminare, Împărtășania aceasta nu ne ajută. Mai degrabă ne e spre moarte. Astăzi, nici preotul n-ar mai trebui să se împărtășească.
pp 432-434
De aceea a părut iconostasul, ca Tainele să nu fie văzute de cei ce nu erau în starea luminării, și rugăciunile au început să fie citite în taină, pentru că sunt pentru cei luminați, nu pentru toată lumea.
Nu poate cineva să devină părinte duhovnicesc doar prin hirotonie. Poate să fie născut doar de un alt părinte duhovnicesc. Aceasta este succesiunea apostolică autentică. Mulți episcopi din ziua de azi (ne-o spune deja Sf. Simeon Noul Teolog) ar fi fost doar mireni (idiotes, cf. I Corinteni 14) în Biserica primară, nici măcar clerici inferiori. Doctorii adevărați au fost cu timpul înlocuiți de asistente, care tot mai știau ceva. Apoi și acestea au fosst înlocuite de brancardieri si bucatarese. Si ajungem apoi în puctul în care tot spitalul e plin de șarlatani. Viața liturgică a Bisericii ortodoxe azi nu mai are nici o legătură cu tămăduirea omului. Executăm ritualul și spunem că cine se împărtășește va avea viața veșnică, și cine nu, va ajunge în iad. Am lăsat tămăduirea pe seama veșniciei.
pp452-3
Eu v-aș mai scrie multe dar mă doare mâna și mintea. Nu credeți că astea sunt cauzele eșecului în majoritatea comunităților noastre, chiar și în cele recuperatoare ?