Pagina 1 din 2

Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 23 Aug 2009, 13:26
de Daniela L
O intrebare, la care raspunsurile pe care le-am primit au fost dintre cele mai variate, se refera la postul pe care trebuie sa il tinem inainte de a ne impartasi. Unii spun o zi, altii trei, altii cinci, altii chiar mai mult.
Deci, cate zile ar trebui sa postim inainte de a ne impartasi? As vrea o argumentare patristica, nu care tine de traditii. Si in ce canon se spune ca preotul care liturghiseste (si implicit se impartaseste) nu trebuie sa tina neaparat post? (sunt preoti care fac Sfanta Liturghie, daca nu zilnic, macar de 4 ori pe saptamana).
Multumesc.

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 23 Aug 2009, 21:59
de protosinghel
Întrucât nu am timp să vă răspund acum la această întrebare (căci nici nu-i simplă), am zis să ataşez studiul meu cu privire la această problemă, unde veţi putea citit atât despre raportul dintre împărtăşire-post (capitolul VII), cât şi despre alte problemele legate de împărtăşire.

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 03 Mar 2010, 20:20
de Adrian
Din pacate nu se poate vizualiza fisierul! :(

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 03 Mar 2010, 23:16
de protosinghel
Adrian scrie:Din pacate nu se poate vizualiza fisierul! :(

Nici nu-i nevoie. Articolul demult este plasat la mine pe blog.

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 30 Iul 2011, 12:50
de maria_andreea
Mulţumim Lui Dumnezeu Părinte pentru cartea pe care aţi scris-o ("Liturghia ortodoxă: istorie şi actualitate"), mai exact pt că aduceţi la lumină învăţăturile Sf. Părinţi. Dumnezeu să vă de-a putere pt mai departe.

Eu am rămas totuşi cu o nelămurire.
Parafrazându-l pe pr. Dumitru Stăniloae spuneţi în carte: "Sf. Vasile cel Mare opreşte (de la împărtăşanie) 7 ani pentru desfânare [...], iar îndeplinirea acestui canon nu înseamnă absenţa pt 6-7 ani de la biserică, ci prezenţa în fiecare duminică la Liturghie, dar nu până la sfârşit, ci numai până la momentul concedierii catehumenilor ("Cei chemaţi ieşiţi"). Căci în gândirea Sfinţilor Părinţi, cei cu păcate de moarte nu puteau nici măcar să asculte rugăciunile Sfintei Jertfe, mai ales că participarea la întreaga Liturghie fără a te împărtăşi nu este numai un non-sens ci şi un păcat"
În alt loc, dvstră spuneţi: "Creştinii botezaţi, dar cu păcate care opresc de la împărtăşanie după Canoane, nu au voie să stea la Liturghie, ci trebuie să iasă odată cu cei nebotezaţi (catehumeni) şi să stea la uşa bisericii cerând mila Lui Dumnezeu şi iertare de la toţi."
Creştinii cu păcate de moarte trebuie deci să plece acasă când începe Liturghia credincioşilor sau pot rămâne, dar la uşă pocăindu-se? Să înţeleg că deşi canoanele interzic chiar ascultarea rugăciunilor Sfintei Jertfe (pt cei cu păcate de moarte), dvstră totuşi sunteţi mai îngăduitor şi le permiteţi acestora, doar ieşirea la uşa bisericii de unde se înţelege pot auzi rugăciunile Sfintei Jertfe !?

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 30 Iul 2011, 14:40
de Constantinos
Imi dau cu parerea si cred ca cei cu pacate de moarte au fost opriti de la vederea Potirului cu Sfanta Impartasanie iar in trecut pentru ca nu existau difuzoare asta insemna sa nu auda rugaciunile . Daca cineva cu pacate de moarte ( care vrea sa iasa afara la "Cei chemati iesiti" ) vine mai tarziu la Biserica nu cred ca trebuie sa plece acasa deoarece nu mai poate intra inauntru.

Protosinghel a scris : 3. Toate Canoanele date de Sfinţii Părinţi referitor la canti­tatea şi calitatea actului de penitenţă (epitimia) se referă doar la păcate mari. Nu există, de exemplu, vreun canon care să pre­va­dă epitimie pentru somnul peste măsură şi nici pentru mân­drie, care este cea mai mare patimă.

Parintele poate a citit mai tarziu Scrieri 2 din Sfantul Simeon Noul Teolog (se poate copia http://bibliotecaortodoxa.blogspot.com/ ... eheze.html click pe coperta cartii , apoi codul si download ). De la pagina 52 pana la 72 se dovedeste ca exista oprirea de la Impartasanie pentru cei mandri care nu vor sa planga in fiecare zi.

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 03 Aug 2011, 00:23
de protosinghel
Constantinos scrie: Parintele poate a citit mai tarziu Scrieri 2 din Sfantul Simeon Noul Teolog. De la pagina 52 pana la 72 se dovedeste ca exista oprirea de la Impartasanie pentru cei mandri care nu vor sa planga in fiecare zi.

Hmm, păi aici e vorba de penitenţa dată de duhovnic, care în concepţia Sf. Simeon Noul Teolog poate fi doar un monah nehirotonit. Nu există în colecţia de Canoane (ale Sinoadelor Ecumenice, Locale sau patristice) epitimii pt alte păcate decât cele foarte mari.

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 07 Iun 2012, 18:49
de protosinghel
Pe facebook am pus următorul text:
În BOR (şi acum) bântuie o EREZIE foarte gravă! Majoritatea preoţilor şi a ierarhilor se opun împărtăşirii sistematice a mirenilor cu Sfintele Taine, instituind reguli şi restricţii străine Ortodoxiei. Este un lucru extrem de grav să auzi cum unii ierarhi persecută preoţii care dau împărtăşanie credincioşilor o dată la 2-3 săptămâni, nemaivorbind de cei care încurajează împărtăşirea săptămânală. Prin aceasta nu vrem să încurajăm împărtăşirea inconştientă, dar trebuie totuşi să spunem că fără împărtăşire sistematică nu poate exista o creştere duhovnicească reală şi statornică (iar excepţiile confirmă regula). Noi trebuie să trăim în aşa fel încât să putem să ne împărtăşim în fiecare zi sau măcar în fiecare duminică. Iar cei care învaţă altfel sunt străini de Ortodoxie. Nu exagerez!

Simt că vor fi discuţii aprinse. Comentăm şi aici.

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 08 Iun 2017, 13:10
de presviter
Ei, dar cui îi mai pasă de ce spune Biblia? Şi la Fapte 2 spune că creştinii se împărtăşeau în fiecare zi, dar noi ne spălăm pe mâini cu ideea că viaţa de astăzi este diferită de cea din primul secole, ceea ce nu este adevărat în esenţă.
Cu respect, ieromonah Petru Pruteanu
protosinghel scrie:

În BOR (şi acum) bântuie o EREZIE foarte gravă! Majoritatea preoţilor şi a ierarhilor se opun împărtăşirii sistematice a mirenilor cu Sfintele Taine, instituind reguli şi restricţii străine Ortodoxiei. Este un lucru extrem de grav să auzi cum unii ierarhi persecută preoţii care dau împărtăşanie credincioşilor o dată la 2-3 săptămâni, nemaivorbind de cei care încurajează împărtăşirea săptămânală. Prin aceasta nu vrem să încurajăm împărtăşirea inconştientă, dar trebuie totuşi să spunem că fără împărtăşire sistematică nu poate exista o creştere duhovnicească reală şi statornică (iar excepţiile confirmă regula). Noi trebuie să trăim în aşa fel încât să putem să ne împărtăşim în fiecare zi sau măcar în fiecare duminică. Iar cei care învaţă altfel sunt străini de Ortodoxie. Nu exagerez!


Simt că vor fi discuţii aprinse. Comentăm şi aici.


Este trist că discuțiile nu doar că n-au fost aprinse, dar chiar s-au stins de tot în ultimii 5 ani! Fiecare a rămas cu calea lui: majoritatea cu impărtășire extra-liturgică în Joia Mare, -că ține tot anul- iar minoritatea cu împărtășire frecventă, chiar continuă, dar de multe ori fiindcă așa trebuie.
Dar, în cadrul acestei minorități, câți dintre noi ne întâlnim cu adevărat cu Hristos în Impărtășire. Cîți intrăm cu adevărat în Taină?

Cartea cu învățăturile părintelui Ioanis Romanidis, Dogmatica Empirică, nou apărută, vine cu o perspectivă mai profundă, care poate ne va scoate din sterila dispută dintre conservatori și recuperatori pe acest subiect.

In primul rand, viața de azi e radical diferită de cea din primele secole. Viața Bisericii, la asta mă refer.
In Biserica primară, mădular al Bisericii era considerat cel în care a venit și s-a sălășluit Duhul Sfânt, iar dovada acestei veniri era rugăciunea inimii. Biserica, de la întemeierea ei, a fost un spital în care oamenii veneau să se tămăduiască, trecînd prin curățire, luminare și îndumnezeire, ca să ajungă la o stare firească, aceea de a iubi fără a se interesa de sine. Acum avem spital, avem echipamente și toate cele necesare, dar avem directori de spitali și doctori care nu știu să vindece pacienții. Înainte, 80 % se tămăduiau, acum 80% nu se mai tămăduiesc. Au trecut 2000 de ani și a rămas spitalul fără doctori. Deși încă se mai numesc doctori, nu vindecă pe nimeni.
În așa hal a ajuns Biserica, încît în loc să fie spital, a devenit spațiu de ritualuri magice. Iar Ortodoxia, fără această perspectivă terapeutică și fără acest tratament, care este curățirea, luminarea și îndumnezeirea, este în pericol de a sfîrși într-o simplă superstiție.
vol II, pp. 307-315

Din cauza pietismului, curățirea ascetică s-a transformat în curățire morală. Unde mai pui că ni se spune să ne împărtășim în fiecare duminică, conform canoanelor. Adică, din moment ce am fost catehizați și suntem morali, trebuie să ne împărtășim în fiecare duminică.
p. 358
Așa tîlcuiesc Părinții smochimul uscat, plin de frunze dar fără roade. Dcaă cineva are fapte bune, dar nu are rodul dragostei jertfelnice, rod al stării de luminare și îndumnezeire, Hristos îl va blestema. Frunzele nu ajung ca omul să se mîntuiască.
p. 373
Cand spune: Voi sunteți lumina lumii, se adresează celor în stare de luminare. Nu sunteți voi, toți creștinii, doar pentru că credeți în Hristos. Esența creștinismului este luminarea. Cuine e luminat, luminează. Creștinismul este predarea Luminii, adică diagnostic și terapie.
pp. 375-376
Dacă cineva era copleșit de frica mutilării trupești și se lepăda de Hristos, aceasta era dovada că nu avea harul, nu era luminat, deci nu trebuia să se mai împărtășească.
p. 378

Între cele 3 stadii ale vieții duhovnicești (curățire-luminare-îndumnezeire) și cele 3 Taine fundamentale ale Bisericii (Botez-Mirungere-Euharistie) este o unitate indisolubilă. Tot la fel cum și întreaga viață liturgică a Bisericii este indisolubil legată de viața isihastă.
p.414

Cine e templu al Duhului? nu pur și simplu cel botezat și miruns. Azi ținem predici în care afirmăm sus și tare că, de vreme ce suntem botezați, suntem temple ale Duhului. Dar dacă vă uitați mai atent la textele patristice, o să vedeți că templu al Duhului este cel ce a primit cercetarea Duhului. Un parinte duhovnicesc știe dacă cineva este în această stare. Este o experiență care poate fi constatată. Toți creștinii care îl au pe Duhul Sfînt înlăuntrul lor aparțin preoției împărătești.
p 418 și urm

Potrivit Părinților, cine este în stare de luminare, se împărtășește. Cine cade din luminare, nu se mai împărtășește. Acesta era criteriul. Vrednicia nu se referea la a fi în regulă dpdv moral, ci la starea de luminare. Părinții subliniază că cine nu-l simte pe Hristos înlăuntrul său, acela nici nu-L are pe Hristos. Acela care simte, acela are mărturie. Dacă se află cineva în starea luminării și-L vede pe Dumnezeu, poate să se împărtășească în fiecare săptămână. Cine nu se află, nu se împărtășește. Acum au venit deștepții de azi, au citit canoanele Bisericii și gata, zic că trebuie să ne împărtășim în fiecare duminică. Canoanele nu spun ca noi să ne împărtășim în fiecare duminică. Spun că cei luminați trebuie să facă asta. Și au făcut acum din Dumnezeiasca Împărtășanie un soi de magie, în special pentru cei evlavioși.
Dacă nu suntem în stare de luminare, Împărtășania aceasta nu ne ajută. Mai degrabă ne e spre moarte. Astăzi, nici preotul n-ar mai trebui să se împărtășească.
pp 432-434
De aceea a părut iconostasul, ca Tainele să nu fie văzute de cei ce nu erau în starea luminării, și rugăciunile au început să fie citite în taină, pentru că sunt pentru cei luminați, nu pentru toată lumea.


Nu poate cineva să devină părinte duhovnicesc doar prin hirotonie. Poate să fie născut doar de un alt părinte duhovnicesc. Aceasta este succesiunea apostolică autentică. Mulți episcopi din ziua de azi (ne-o spune deja Sf. Simeon Noul Teolog) ar fi fost doar mireni (idiotes, cf. I Corinteni 14) în Biserica primară, nici măcar clerici inferiori. Doctorii adevărați au fost cu timpul înlocuiți de asistente, care tot mai știau ceva. Apoi și acestea au fosst înlocuite de brancardieri si bucatarese. Si ajungem apoi în puctul în care tot spitalul e plin de șarlatani. Viața liturgică a Bisericii ortodoxe azi nu mai are nici o legătură cu tămăduirea omului. Executăm ritualul și spunem că cine se împărtășește va avea viața veșnică, și cine nu, va ajunge în iad. Am lăsat tămăduirea pe seama veșniciei.
pp452-3

Eu v-aș mai scrie multe dar mă doare mâna și mintea. Nu credeți că astea sunt cauzele eșecului în majoritatea comunităților noastre, chiar și în cele recuperatoare ?

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 08 Iun 2017, 13:58
de protosinghel
Din păcate, lumea are alte preocupări...
Eu însumi am obosit şi nu ştiu dacă mai are rost să scriu sau să spun ceva.
Îmi văd de propriul suflet şi de propria comunitate. La nivel global nu se poate schimba nimic. Dar fiecare e liber să se schimbe pe sine şi oamenii încredinţaţi lui.

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 08 Iun 2017, 16:55
de Pr Haralambie
Deci copiii nu trebuie să se mai împărtășească pentru că nu sunt în stare de iluminare. Am înțeles bine?
După părintele, nu viața curată și fără de păcat este condiția minimă pentru împărtășire ci luminarea. Bun, dar care sunt limitele în care parintele Romanidis consideră că un om este luminat? Ce propuneri are?

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 08 Iun 2017, 17:14
de protosinghel
Romanidis a fost un visător, fără simţul realităţi...
Dar noi haideţi să discutăm despre ideea şi subiectul în sine.

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 08 Iun 2017, 20:54
de presviter
Pr Haralambie scrie:Deci copiii nu trebuie să se mai împărtășească pentru că nu sunt în stare de iluminare. Am înțeles bine?

Preasfînta Fecioară, la 3 ani, ajunsese la îndumnezeire. Copilul este receptiv. Inima lui nu s-a împietrit încă, el nu a ajuns viclean. Căderea copilului se datorează mediului, părinților, rudelor, prietenilor. Dacă se află într-un mediu bun, copilul acesta poate să crească fără probleme cu Rugăciunea minții.
p. 225
Romanidis chiar nu spune nicăieri în această carte că nu trebuie împărtășiți copii. El spune că părinții au probleme, și mai ales sfințiții părinți...
protosinghel scrie: care sunt limitele în care parintele Romanidis consideră că un om este luminat? Ce propuneri are?

Scopul slujbelor și al ascezei este ca omul să fie pregătit pentru pomenirea lui Dumnezeu zi și noapte, chiar și atunci când doarme. Să aibă pomenirea lui dumnezeu, ceea ce înseamnă luminarea minții, care exista deja în Vechiul Testament.

în tradiția noastră, luminarea este curățirea inimii și înlocuirea multelor gînduri cu un singur gînd, acel rugați-vă neîncetat al apostolului Pavel. Duhul Sfînt vine în inima omului independent de rațiune. Duhul e cel ce ne dă rugăciunea.
pp360-1
ce înseamnă minte întunecată? Nu-l are pe Duhul Sfînt rugîndu-se în inimă. Dacă omul are luminare, are și rugăciunea minții
p 361

Cred că este destul de clar. Ce propuneri are? Să ne căutăm un părinte luminat și să facem ascultare.

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 08 Iun 2017, 21:03
de presviter
protosinghel scrie:Romanidis a fost un visător, fără simţul realităţi...

Cum puteți vorbi așa? L-ați cunoscut? Poate nu era un visător, ci un văzător. Ucenicul său, mitropolitul Hierotheos Vlachos, ne asigură de asta, și cred că știe ce spune. Iar visători ca Romanidis am mai avut: Ioan Hrisostom, Isaac Sirul, Simeon Noul Teolog și mulți alții. Oameni cu un puternic simț al realității le-au venit de hac.
protosinghel scrie:Dar noi haideţi să discutăm despre ideea şi subiectul în sine.

Asta am propus. Eu am pornit în preoție cu entusiasmul construirii unei comunități euharistice, împărțindu-l pe Hristos cu generozitate. Dar am văzut că după mulți ani, nici eu nu m-am tămăduit, nici cuminecătorii frecvenți. Să fim cinstiți.

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 12 Iun 2017, 11:15
de protosinghel
Am citit destul din Romanides. Teologia lui mistico-liturgică ocupă o foarte mică parte din opera sa. "Specialitatea" lui a fost opoziţia faţă de romano-catolicism (pe care el rar îl numeşte aşa) şi faţă de Occident în general. A făcut prea multă politică "romeică" şi a visat într-o revizuire a multor termeni care în sine nu sunt atât de importanţi...
Cu ideile lui despre "comunitatea euharistică" în mare parte sunt de acord.
Pe de altă parte, din punct de vedere practic, observăm că fiecare comunitate are ritmul ei de creştere şi adaptare la condiţiile socio-politice în care trăieşte. Idealul despre care vorbeşte Romanides practic nu a existat în istorie, ci a fost un "vis" al multor teologi (mai ales "văzători")...

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 12 Iun 2017, 19:36
de presviter
protosinghel scrie: "Specialitatea" lui a fost opoziţia faţă de romano-catolicism (pe care el rar îl numeşte aşa) şi faţă de Occident în general. A făcut prea multă politică "romeică" şi a visat într-o revizuire a multor termeni care în sine nu sunt atât de importanţi...


Da, încă de prin anii 90 am aflat cu interes despre teoria lui privind romanitatea. De curand a aparut pe larg, sub titllul VECHEA SI NOUA ROMA, si de abia astept s-o citesc. Nu sunt de acord inru totul, dar mi-ar placea sa discutam si despre asta.

Oricat de mult am iubi istoria, nu are nici un rost să facem procesul lui Augustin și al lui Carol cel Mare, iar termenii nu-i putem revizui. Dar apropierea noastră defectuoasă de Sfintele Taine trebuie s-o revizuim.

protosinghel scrie:Idealul despre care vorbeşte Romanides practic nu a existat în istorie, ci a fost un "vis" al multor teologi (mai ales "văzători")...

Nu sunt de acord. A existat monahismul studit, a existat Simeon Noul Teolog, a existat Cabasila, a existat Iona de la Odessa, Nil Dorobanțu, Constantin Sîrbu și alți oameni sfinți care slujeau Liturghia cu lacrimi. Și chiar dacă nu ar fi existat acest ideal în istorie, a existat în Noul Testament, deci este normativ pentru toate zilele, pînă la sfîșitul veacului.

Ce înseamnă:
Faptele Apostolilor 2:17
Şi va fi că’n zilele din urmă, zice Dumnezeu, turna-voi din Duhul Meu peste tot trupul; şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi şi tinerii voştri vedenii vor vedea şi bătrânii voştri vise vor visa.

Faptele Apostolilor 4:31
Şi pe când se rugau astfel, s’a cutremurat locul în care erau adunaţi şi s’au umplut toţi de Duhul Sfânt şi cu’ndrăznire grăiau cuvântul lui Dumnezeu.

Romani 8:9
Dar voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, dacă într’adevăr Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Dar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui.

Galateni 4:6
Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu L-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului Său care strigă: Avva, Părinte^!


toate acestea? Cum putem să ne împărtășim cît mai des și să cântăm Am văzut lumina cea adevărată... dar să nu vedem nimic??

Toată Scriptura și Liturghia sunt pline de Duhul, dar noi slujim în continuare literei care fie ucide, fie este neputincioasă să vindece.

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 13 Iun 2017, 12:56
de protosinghel
Existenţa unor personalităţi izolate sau a unor fenomene harismatice în perioada apostolică (dar despre care nu ştim să fi continuat după aceea), confirmă ceea ce am spus mai înainte: NICIODATĂ N-A EXISTAT AŞA CEVA ÎN COMUNITĂŢILE PAROHIALE LA SCARĂ LARGĂ!

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 13 Iun 2017, 21:34
de presviter
Măcar de-ar exista la o scara mai mică. Dar cred că noi nu luăm în calcul nici măcar potenţialul unei trăiri în adevăr. E semnificativ că nici nu avem cu cine discuta...
Iar dacă nu există în comunităţile parohiale, de ce nu există în cele monahale?

Mă întristează pesimismul atît de abrupt al sfinţiei voastre.

Este oare corect să îi vedem pe sfinţi ca pe nişte personalităţi izolate? La ce ne mai trebuie atunci un cult al lor?

Este oare corect să încadrăm perioada apostolică în limitele secolului I ? La ce ne mai trebuie atunci să credem în Biserica apostolică?
Am putea înlocui acest atribut cu cel de pan-ortodoxă.

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 16 Iun 2017, 14:55
de protosinghel
Apostolicitatea Bisericii nu se bazează şi nu se rezumă la trăirea unor harisme vizibile.
Iată, de exemplu, arhim. Sofronie Saharov, spune că există mai multe trepte ale vederii luminii. Pentru unii "Am văzut lumina cea adevărată..." înseamnă a vedea că Dumnezeu îl iubeşte, pentru altul înseamnă a-şi vedea păcatele şi nesimţirea, pentru alţii înseamnă a vedea "lumina taborică"... Şi mai spune că cel mai important dintre toate este a ne vedea păcatele, fără a căuta careva daruri şi harisme...

Deci nu-i vorba de pesimism şi încă abrupt, ci de un realism. Dacă preoţii înşişi spun o mulţime de "formule" moarte la Liturghie, ce trăiri mai aşteptăm de la oameni?

Iar despre ANUMIŢI sfinţi am spus că au fost personalităţi izolate, pentru că chiar şi dintre sfinţi puţini au fost ca Simeon Noul-Teolog. Toţi suntem chemaţi la îndumnezeire, dar Dumnezeu preferă, de cele mai multe ori, să lucreze în mod ascuns şi neînţeles de noi...

Re: Cat trebuie sa postim inainte de a ne impartasi?

Scris: 17 Iun 2017, 23:20
de celprost
presviter scrie:... Dar cred că noi nu luăm în calcul nici măcar potenţialul unei trăiri în adevăr. E semnificativ că nici nu avem cu cine discuta...


Hmm, mare dreptate aveţi. Totuşi de aici cred că ar trebui pornită discuţia. Dar oare ştim ce înseamnă "a trăi în adevăr"? A cita din Scriptură, a cita din Sfinţi Părinţi, a cita din Dogmatică? A executa corect ritualurile, a spune permanent rugăciunea minţii? A sluji aproapele, a te cumineca în fiecare Duminecă? Sau ce? Sunt foarte interesat de răspunsul dumneavoastră.
P.S. Felicitări pentru dialogul de substanţă pe care l-aţi iniţiat aici.