Chiar dacă de prin sec. VI-VII se generalizaze pedobaptismul, acesta era oficiat tot "în masă", cel puţin până la 1204. Deci oamenii nu-şi duceau copiii la botez în privat, ci toţi odată, la marile sărbători. Doar îmbisericirea este o ierurgie "privată".
Asta este uimitor ! Nu mi-aş fi închipuit vreodată botezul a zeci sau sute de copiii în Ajunul Crăciunului sau în Sâmbăta Mare !
Se făcea doar la catedrale sau şi la ţară ?
Tipicul Sf. Sava, în unele privinţă (bine că nu chiar multe), prezintă o situaţie cam idealistă şi obligatoriu monahală. Tradiţia parohială însă, inclusiv de data aceasta, s-a arătat a fi mai puternică.
Eu înţeleg să se facă vecernia după Liturghie în cazuri excepţionale, când altfel nu se poate, iar credincioşii, văzînd frumuseţea acestei vecernii, să vrea să participe şi când ea s-ar întoarce la locul ei ideal, care este şi locul-timpul ei firesc.
În fond, dacă bisericile noastre sunt pline la denii (în cazul cel mai rău, măcar în Joia şi Vinerea Mare), de ce să ne închipuim că la Vecernia Rusaliilor, în zi de duminică, credincioşii ar refuza să mai vină o dată la biserică. Totul este ca pentru noi să conteze mai mult rolul nostru de mistagogi şi pedagogi decît o rubrică tipiconală de la 1816.
Cît despre faptul că tradiţia parohială a devenit, în această privinţă, normativă pentru mînăstiri, este pur şi simplu inadmisibil ! Dacă şi obştile monahale renunţă la idealism, e grav. Mai rămîne să găsim ceva simbolisme pentru
Lumina lină de după
Lumina cea adevărată...
Am avut în vedere în primul rând Sfântul Maslu, care, paradoxal, dar se făcea după Liturghie şi împărtăşirea bolnavului (spre deosebire de alte "Taine"). Uleiul era sfinţit la Proscomidie, dar rugăciunile şi ungerile se făceau după Liturghie.
Aici nu prea înţeleg...Tocmai am recitit studiul sf. vs despre Maslu. În perioada bizantină, nu cred că se făceau masluri de obşte. După Liturghie, preotul îl ungea anume pe cel bolnav (şi doar odată), aşa cum azi preotul poate să binecuvinteze în mod special pe cineva aflat într-o situaţie specială. Probabil această ungere, cu rugăciunile ei, dura cîteva minute.
Noi însă vorbim acum despre o vecernie de obşte, care durează cel puţin o oră.
În cazul aceasta problema nu este doar dereglarea timpului liturgic, adică celebrarea înserării la amiază. Abuzul constă mai ales în faptul că, după Liturghia Rusaliilor, cu Epicleza ei prototipală, după împărtăşanie, noi vrem să mai adăugăm ceva. Şi nu orice, ci vecernia, prin care trecem într-o altă zi...
E bine că nu facem asta decît odată pe an. Dar şi mai bine ar fi să revenim la normal, cu determinare şi cu tact pastoral.
Pentru că altfel nu vom putea să le spunem credincioşilor decît că facem aşa pt că aşa am apucat şi aşa e bine...
Ruşii au acum dezvoltat sistemul de Te-Deumuri după Liturghie. Aici deja e mai complicat, mai ales că le numesc "Te-Deum de mulţumire", uitând că Euharistia este mulţumirea prin excelenţă.
No comment !
Iar conceptul de "Liturghie după Liturghie" cred că vă este cunoscut şi, până la urmă, derivă din nişte realităţi care, chiar dacă nu erau chiar sănătoase, au devenit fireşti.
Boală lungă, moarte sigură.
Cred că se referă la a rămîne în prezenţa lui Hristos după ce am ieşit cu pace, nu la "vecernia după Liturghie"