În cartea Limonariu apar relatate două situaţii, care se aseamănă dintr-un anumit punct de vedere, şi anume în capitolele 25 si 196, şi care se referă la slujba Proscomidiei rostită de persoane care nu sunt hirotonite (preot sau episcop). În primul caz e vorba despre un frate de mănăstire, iar în cel de-al doilea de nişte copii. E posibilă prefacerea pâinii şi a vinului de îndată ce e rostită epicleza de cineva, oricine ar fi acea persoană (evident botezată ortodox şi presupun că nu de o femeie), indiferent dacă e preot sau nu?
1. Prin "proscomidie", Limonariul înţelege "anafora-ua", care nu de puţine ori se numea aşa. Deci să nu confundăm lucrurile, căci:
- darurile nu se sfinţesc la proscomidie, chiar dacă aceasta e săvârşită de preot;
- pe atunci proscomidie în sensul de astăzi nici nu era;
- grecii şi astăzi numesc "proscomidia" (noastră) - prothesis, ceea ce e mai corect.
2. După unele tradiţii, cazul cu acel monah (cap. 25) e un pic mai limpede. Este vorba de un patriarh al Ierusalimului, probabil Ioan al III-lea (516-524), care s-a retras ca simplu monah în pustie după scandalurile cu monofiziţii. Iar cazul cu acei copilaşi (cap. 196) este un pic mai complicat. A venit acea pedeapsă a lui Dumnezeu pentru că ei rosteau anaforuaua fără să aibă dreptul să o facă, dar nu se spune că darurile au ajuns să fie sfinţite.