FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

În studiul sf. vs. despre Împărtăşire, afirmaţi undeva că pt a întîmpina dorinţa de împărtăşire a creştinilor,
Biserica a stabilit în secolul VI regula slujirii zilnice.

Ştiam însă că pe vremea Sf. Ioan Hrisostom exista deja la Sf. Sofia slujirea zilnică. Pe de altă parte ştiam că în vremea Sf. Simeon Noul Teolog, nu se liturghisea zilnic decît în puţine mânăstiri şi, probabil, cu atît mai puţin în parohii.

Ce ne puteţi spune despre acest proces de trecere de la Liturghia duminicală din primele secole la cea zilnică,
inclusiv în Postul Mare? La ce regulă vă referiţi în contextul sec. VI ?

Este vorba despre un proces care a variat de la secol la secol, şi de la regiune la regiune.
Din sec. I şi până astăzi acest proces a avut şi ascendenţă şi descendenţă, şi cred că aşa va fi până la sfârşit.

Aş vrea, dacă se poate, un răspuns mai precis. În acest scop mai ridic un pic mingea la fileu.

Ar fi greşit ca într-o mânăstire să se slujească Liturghia doar sâmbătă şi duminică, aşa cum se întîmpla în marile vetre monahale ?
Sf. Simeon Noul Teolog spunea că slujirea zilnică presupune o trăire pascală extinsă la totalitatea timpului, a trăi în fiecare zi Crucea şi Învierea. Cred că mult prea puţini sunt capabili de o astfel de asumare, iar rezultatul este adesea o impostură.
N-am văzut Liturghii mai jalnice ca în unele mânăstiri (destule), unde rutina slujirii dublată de ignoranţă şi sacro-formalism înnăbuşeşte orice fior eshatologic. Pur şi simplu acei oameni au devenit nişte automate cultice, imperturbabili şi cu luminile stinse, după vorba părintelui Arsenie Boca.
Ca justificare a acestor lucruri ei ne spun că Liturghia zilnică ţine lumea să nu piară...

Cred că şi aici avem de a face cu o evlavie f. rigidă cu efecte dăunătoare pentru Biserică. Mai bine s-ar sluji mai rar şi mai solemn decît aşa...

Ar fi greşit ca într-o mânăstire să se slujească Liturghia doar sâmbătă şi duminică, aşa cum se întîmpla în marile vetre monahale ?

Eu cred că în mănăstirile de călugări trebuie să se slujească marţia, joia, sâmbăta şi duminica, iar în cele de maici, dacă se poate la fel, sâmbăta şi duminica.
Sf. Simeon Noul Teolog spunea că slujirea zilnică presupune o trăire pascală extinsă la totalitatea timpului, a trăi în fiecare zi Crucea şi Învierea. Cred că mult prea puţini sunt capabili de o astfel de asumare, iar rezultatul este adesea o impostură.

N-am văzut Liturghii mai jalnice ca în unele mânăstiri (destule), unde rutina slujirii dublată de ignoranţă şi sacro-formalism înnăbuşeşte orice fior eshatologic. Pur şi simplu acei oameni au devenit nişte automate cultice, imperturbabili şi cu luminile stinse, după vorba părintelui Arsenie Boca.

Acest fenomen eu l-am observat mai mult în parohii, unde se slujeşte rar, dar în fine...

Ca justificare a acestor lucruri ei ne spun că Liturghia zilnică ţine lumea să nu piară...

Off, ce prostie! Iar ea are două picioare:
- scoaterea miridelor cu exagerările ce se dau acestui element; şi
- interpretarea aproape exclusiv simbolică dată Liturghiei. Eu cred că duminica, de pe amvon, preotul trebuie să întrebe cine se împărtăşeşte duminica viitoare şi dacă nu este nimeni, să anunţe că nici Liturghie nu se va face. Poate aşa vor înţelege ceva. Or la mănăstirile româneşti, la majoritatea Liturghiilor, nu se împărtăşeşte nimeni.

- interpretarea aproape exclusiv simbolică dată Liturghiei. Eu cred că duminica, de pe amvon, preotul trebuie să întrebe cine se împărtăşeşte duminica viitoare şi dacă nu este nimeni, să anunţe că nici Liturghie nu se va face. Poate aşa vor înţelege ceva. Or la mănăstirile româneşti, la majoritatea Liturghiilor, nu se împărtăşeşte nimeni.

Eu cred ca reflecţiile părintelui profesor D. Stăniloae sunt mai echilibrate în acest sens. Citez din "Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă", ediţia a II-a, 2004, pp. 169 - 170: "Câtă vreme Reforma a acordat o eficienţă aproape exclusivă cuvântului, iar catolicismul a separat prea mult cuvîntul şi rugăciunea de Taine, iar în Liturghie, Euharistia, de ansamblul Liturghiei, Ortodoxia a ţinut şi în privinţa aceasta un echilibru. Credincioşii au un folos de la Sfânta Liturghie chiar dacă nu se împărtăşesc. Şi nu numai un folos didactic, sau sentimental, ci se împărtăşesc şi de o lucrare a lui Hristos în ea, întâlnindu-se cu El prin cuvântul Lui despre El, prin rugăciuni şi cântări şi prin iradierea puterii Lui, mai ales în momentul prefacerii şi din prezenţa Lui după prefacere, pe altar." şi nota aferentă acestui paragraf: "De aceea afirmaţia de sorginte catolică şi protestantă, că participarea la Liturghie este inutilă celor ce nu se împărtăşesc, nu corespunde adevărului."

- interpretarea aproape exclusiv simbolică dată Liturghiei. Eu cred că duminica, de pe amvon, preotul trebuie să întrebe cine se împărtăşeşte duminica viitoare şi dacă nu este nimeni, să anunţe că nici Liturghie nu se va face. Poate aşa vor înţelege ceva. Or la mănăstirile româneşti, la majoritatea Liturghiilor, nu se împărtăşeşte nimeni.

Eu cred ca reflecţiile părintelui profesor D. Stăniloae sunt mai echilibrate în acest sens. Citez din "Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă", ediţia a II-a, 2004, pp. 169 - 170: "Câtă vreme Reforma a acordat o eficienţă aproape exclusivă cuvântului, iar catolicismul a separat prea mult cuvîntul şi rugăciunea de Taine, iar în Liturghie, Euharistia, de ansamblul Liturghiei, Ortodoxia a ţinut şi în privinţa aceasta un echilibru. Credincioşii au un folos de la Sfânta Liturghie chiar dacă nu se împărtăşesc. Şi nu numai un folos didactic, sau sentimental, ci se împărtăşesc şi de o lucrare a lui Hristos în ea, întâlnindu-se cu El prin cuvântul Lui despre El, prin rugăciuni şi cântări şi prin iradierea puterii Lui, mai ales în momentul prefacerii şi din prezenţa Lui după prefacere, pe altar." şi nota aferentă acestui paragraf: "De aceea afirmaţia de sorginte catolică şi protestantă, că participarea la Liturghie este inutilă celor ce nu se împărtăşesc, nu corespunde adevărului."

Nu o spun cu laudă (pentru că nu am făcut numai din dragoste, ci şi din obligaţie academică), dar l-am citit aproape integral pe pr. Stăniloae şi-i cunosc gândirea şi chiar îmi permit să vin cu anumite observaţii (care nu trebuie văzute neapărat ca o critică negativă). Uneori, pr. Stăniloae era prea mult preocupat de combaterea doctrinelor catolice şi protestante (care, apropo, între timp s-au mai schimbat), dar în acelaşi timp îi cita foarte des şi nu putea depăşi un anumit clişeu de gândire teologică. Vedeţi, de exemplu, "Iisus Hristos sau restaurarea omului" sau cele 3 volume de dogmatică, unde bibliografia germană e mai abundentă decât cea patristică. În consecinţă, şi conţinutul sau mai ales abordarea, diferă de cea a Sf. Iustin Popovici, care e mult mai patristică.

Dacă e să ne referim strict la subiectul nostru (Liturghie - împărtăşire), pr. Stăniloae speculează pe alocuri excesiv, fără să fie avizat în subiecte de liturgică şi fără să facă trimiteri la careva surse. Era libier şi oricine este liber să scrie şi de la sine, numai că Sf. Chiril al Ierusalimul, dar mai ales Sf. Ioan Gură de Aur afirmă cu totul altceva decât a spus pr. Stăniloae la acest capitol. Hrisostom le spunea creştinilor să părăsească Biserica odată cu catehumenii, dacă nu se împărtăşesc şi nu vedea rostul de ce aceştia vor să stea şi mai departe. Pr. Stăniloae vorbeşte însă de "o putere" şi, în altă parte, de o contemplare a prefacerii Sf. Taine. Păi asta nu-i deja asemănător cu cultul ostiei pe care tot sfinţia sa îl condamna?

Dacă sincer, şi eu consider că participarea la Liturghie, chiar şi fără împărtăşire, nu este lipsită de sens. Dar ţin să precizez că ea este totuşi lipsită de ceea ce este mai important. Aşa cum anafura este un rest de la prescura din care s-a pregătit Agneţul, dar sfinţenia ei nu poate fi neglijată, tot aşa simpla prezenţă ne dă doar fărâme din harul pe care l-am putea primi dacă ne-am împărtăşi.

Oare când se vor trezi românii şi să accepte odată ideea împărtăşirii mai dese (dacă nu sistematice), fără să mai caute tot felul de exprimări speculative care ar justifica ingnoranţa? Îmi cer iertare, că nu mă refer la dvstră personal, ci la noi toţi...

Eu cred că duminica, de pe amvon, preotul trebuie să întrebe cine se împărtăşeşte duminica viitoare şi dacă nu este nimeni, să anunţe că nici Liturghie nu se va face. Poate aşa vor înţelege ceva. Or la mănăstirile româneşti, la majoritatea Liturghiilor, nu se împărtăşeşte nimeni.

Trebuie lămurit ceva: situaţia din mânăstiri este mult mai gravă decît cea din parohii. Este chiar foarte greu să le compari.
Dacă potrivit spuselor sf. vs., în multe parohii n-ar trebui , în condiţiile actuale, să se slujească Liturghia în fiecare duminică, cu atît mai mult n-ar avea ce căuta Liturghia zilnică în mânăstiri. Chiar despre acest lucru vorbeam.

Pe de altă parte, în acest context nu înţeleg propunerea sf. vs. de a sluji Liturghia în parohii şi sâmbăta .

Pe de altă parte, în acest context nu înţeleg propunerea sf. vs. de a sluji Liturghia în parohii şi sâmbăta .

Păi când vorbesc de Liturghie, indiferent de ziua sau locul în care este săvârşită, am în vedere şi împărtăşirea mirenilor cu Sfintele Taine. Fără aceasta, Liturghia nu trebuie slujită nici duminica.
Ideea de liturghisire în zi de sâmbătă este legată şi de faptul că urmează unei zile de post (ceea ce poate atrage mai mulţi oameni la împărtăşire), dar şi pentru pomenirea morţilor, care trebuie evitată pentru zilele de duminică. Şi în tradiţia athonită actuală, cei mai mulţi monahi se împărtăşesc anume duminică, marţi, joi şi sâmbătă şi mult mai puţini luni, miercuri şi vineri.

Despre ce regula din sec. VI era vorba in studiul sf. vs. ?

Despre ce regula din sec. VI era vorba in studiul sf. vs. ?

Cuvântul "regulă" nu trebuie interpretat în sensul de lege sau prescripţie canonică. DEX-ul dă şi unele sensuri mai generale.
Este vorba de faptul că la nivel pancreştin abia în sec. VI avem mărturii despre slujirea zilnică a Liturghiei în mănăstiri - de exemplu în Lavra Sf. Sava din Palestina. Tot atunci călugării încep să accepte preoţia (lucru care în sec. IV era considerat aproape incompatibil) şi tot de atunci avem primele mărturii despre Liturghia Darurilor Înaintesfinţite, care confirmă dorinţa de împărtăşire mai deasă (nu doar sâmbăta şi duminica). Iată de ce, dpvd istoric, putem spune că "regula" împărtăşirii zilnice a prins contur în întreaga Biserică abia prin sec. VI. Cazurile izolate din marele catedrale de până atunci nu înseamnă încă "regulă", ci mai degrabă excepţie...