FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Păi din ce ne spune Taft, nu a existat vreodată porunca mântuitoare la CHR, cu toate încercările de uniformizare care au dus la transferul multor elemente din BAS și IAK în CHR.

Dar culmea că a existat în "Anaforaua celor 12 Apostoli", din care s-a inspirat Ioan Gură de Aur, iar unii consideră că acestuia pur şi simplu i-au scăpat aceste cuvinte, iar generaţiile ulterioare n-au mai completat, în semn de "respect" faţă de autor.

Și atunci, e bine s-o introducem noi ?

Eu, personal, nu văd nimic rău în asta. Dar dacă e bine sau nu, îmi este greu să spun.

Deci ar trebui să avem "pentru localitatea aceasta..." sau direct "pentru oraşul/satul acesta".

1.”Pentru orașul și țara aceasta, pentru toate orașele și satele și pt cei ce cu credință locuiesc în ele”

Este vorba de orașele și satele țării, sau ale întregii lumi ?

2. În rugăciunea dinainte de Tatăl nostru se vorbește despre masa duhovnicească. Este corectă traducerea ?

3. Această rugăciune se termină cu ecfonisul: ”Și ne învrednicește...să Te chemăm pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată”.
Noul Liturghier vine cu altă exprimare: ”să Te chemăm pe Tine, Dumnzeu-Tatăl cel ceresc”.
Care este cea mai potrivită ?

”Pentru orașul și țara aceasta, pentru toate orașele și satele și pt cei ce cu credință locuiesc în ele”
Este vorba de orașele și satele țării, sau ale întregii lumi ?

Eu am viziuni mai universaliste ("catholice") şi cred că e vorba despre toate localităţile din lume în care locuieşte suflare creştină.

În rugăciunea dinainte de Tatăl nostru se vorbește despre masa duhovnicească. Este corectă traducerea ?

τῆς ἱερᾶς καὶ πνευματικῆς Τραπέζης - da, traducerea este corectă. De ce?

Această rugăciune se termină cu ecfonisul: ”Și ne învrednicește...să Te chemăm pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată”.
Noul Liturghier vine cu altă exprimare: ”să Te chemăm pe Tine, Dumnzeu-Tatăl cel ceresc”.
Care este cea mai potrivită ?

"Să te chemăm TATĂ, pe Tine Dumnezeul Cel ceresc" - este traducerea logică, care mai bine face legătura cu rugăciunea "Tatăl nostru". Iar noul Liturghier dă o traducere literală ca să scape oarecum de acuzaţii. Ea este exată dpdv filogic, dar golită parcă de sensul teologic. Iar traducerea din vechile Liturghiere chiar nu spunea nimic.

τῆς ἱερᾶς καὶ πνευματικῆς Τραπέζης - da, traducerea este corectă. De ce?

pentru că nu știam dacă este duhovnicească sau înțelegătoare / cuvântătoare, sau dacă acești termeni sunt sinonimi.

Liturghierul 2012 a venit cu precizarea că în cazul Domnului nu se cuvine să vorbim despre patimi (Săptămâna Patimilor, de ex.), ci despre Pătimiri. Cred că este bună această nuanță. Nu era potrivit să cântăm ”mă închin Patimilor Tale”.

Liturghierul 2012 a venit cu precizarea că în cazul Domnului nu se cuvine să vorbim despre patimi (Săptămâna Patimilor, de ex.), ci despre Pătimiri. Cred că este bună această nuanță. Nu era potrivit să cântăm ”mă închin Patimilor Tale”.

În greacă e acelaşi cuvânt: pathos / pathi...

Îmi place varianta "statornicia" şi e cea mai apropiată de original. Credeţi că va fi acceptată în practică?

sincer , parinte si mie imi place acest termen ( startornicie ) ; am discutat cu un parinte care e impotriva schimbarii termenului de bunastare cu statornicie; argumentul este ca statornicie poate fi si in rau pe cand bunastare....

statornicie poate fi si in rau

Cum asta? Stagnarea şi încremenirea este un rău, dar statornicia e cel mai mare bine şi una din condiţiile de existenţă a Bisericii.

Iată ce am propus mai sus deja este în alte ediţii - de a indica (versetul) inspiraţia biblică a textelor liturgice.
IPS Serafim Joanta scrie: "Editiile Liturghierelor in limba germana citeaza, de obicei, locurile din Sfanta Scriptura din care sunt inspirate rugaciunile si cantarile Liturghiei." (sursa: http://www.crestinortodox.ro/credinta/s ... 41832.html)
Un aşa liturghier în română aş vrea şi eu!

Este în cartea mea, chiar dacă nu e destinată slujbei, ci doar studiului...
De fapt, dacă e să fim sinceri, ideea asta cu trimiterile biblice nu-i chiar ortodoxă (şi prin asta nu spun că este anti-ortodoxă). Textele Sf. Părinţi şi cele liturgice obişnuiesc să citeze, să parafrazeze şi să-şi împroprieze foarte multe idei biblice fără a face referinţă bibliografică la Biblie. Unii pot spune că acesta e un fel de plagiat patristico-liturgic, dar eu cred că aceasta este firescul lucrurilor pentru cei insuflaţi de Dumnezeu. Iar scrierile Sf. Părinţi şi textele noastre liturgice sunt şi ele insuflate de Dumnezeu, fără a pretinde de a avea şi autoritatea scrierilor biblice.

Întrucât se lucrează la o nouă ediţie a Liturghierului http://basilica.ro/comisia-teologica-li ... id=1&pid=1, gândul îmi spune că ar trebui uniformizatată rostirea pe teritoriul ţării noastre a două dintre cele mai importante rugăciuni pe care le rostesc credincioşii: Rugăciunea Domnească şi Simbolul de Credinţă.

Astfel, în rugăciunea Tatăl nostru există următoarele variante care se aud rostite concomitent de credincioşi, cuvinte în jurul cărora se crează şi pauze supărătoare însoţite de pierderea concentrării celor prezenţi:
- pâinea [...] cea spre fiinţă/ cea de toate zilele;
- greşalele/ greşelile;
- cel viclean/ cel rău.

În ceea ce priveşte Simbolul de Credinţă există următoarele variaţiuni (care nu schimbă sensurile dogmatic):
- al tuturor celor văzute şi nevăzute/ văzutelor tuturor şi nevăzutelor;
- născut, nu făcut/ născut, iar nu făcut;
- şi din Maria Fecioara/ şi din Fecioara Maria;
- şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat şi a Înviat.../şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi S-a îngropat şi a Înviat...;
- cu slavă/ cu mărire;
- Cel ce împreună cu Tatăl.../ Cela ce împreună cu Tatăl;
- închinat şi slăvit/ închinat şi mărit;
- Într-una/Întru una/ Şi într-una.

Am scris acestea având în vedere situaţia existentă la bisericile din oraşul meu, aflat în Sudul Ardealului. O parte dintre aceste variante sunt specifice numai Transilvaniei, însă altele crează confuzii şi prin alte părţi.

Adeseori, mai ales în mediul urban, credincioşii mai merg din când în când şi pe la celelalte biserici din oraşul lor, pe lângă cea pe care o frecventează regulat (unii din păcate, nu au vreo astfel de biserică); de aceea cred că această uniformizare este absolut necesară din motive misionare, dintre cele mai importante. Mă gândesc, ce mărturie putem da celor din afara Bisericii, sau celor care vor să se apropie de sfintele slujbe şi vin pentru primele dăţi la biserică, dacă noi nu cultivăm această unitate a formularelor de rugăciune cele mai îndrăgite. De asemenea, ar fii frumos ca la marile hramuri, etc credincioşii să dea mărturie şi astfel asupra unităţii de credinţă ce-i leagă cu cei de alături, precum şi cu cei de aceeaşi credinţă, din toată ţara. Nădăjduiesc ca această uniformizare să se facă dacă nu la nivelul întregii ţări, cel puţin la nivelul Mitropoliilor, Eparhiilor sau la nivelul bisericilor din fiecare mare oraş.

In Îndrumarul Liturgic al Sinodului OCA se spune că:

Întreitul Amin al diaconului împreună cu o
închinăciune sau prosternare vor urma imediat după „care s-a vărsat pentru viața lumii”.

Cât de corect și original este?

E un alt fel de a arăta similitudinile dintre epiclezele de la CHR şi VAS, care ar avea ambele câte trei elemente. Problema e că vechile manuscrise ale CHR au tot numai două elemente:
- fă pâinea aceasta cinstit Trupul Hristosului Tău, prefăcându-o cu Duhul Tău cel Sfânt (prima binecuvântare)
- iar ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-l cu Duhul Tău cel sfânt (a doua binecuvântare).

Abia prin sec. 11-12, expresia "prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt" a fost pusă la sfârşit, pentru ambele, apărând şi a treia binecuvântare peste "amândouă sfintele", deşi ea nu-i indispensabilă.

Tot aşa şi la VAS, expresia "care s-a vărsat pentru viaţa lumii", este continuarea celei de-a doua binecuvântări, dar întrucât toţi s-au obişnuit cu "Amin, Amin, Amin" - care mai ales în Occident e spus de tot poporul, s-a ajuns la această variantă de compromis...