Sunt obligatorii cele 3 antifoane de la Liturghie? Ați zis că ele s-au adăugat cândva ca un timp pentru proscomidie, ori acum nu mai este cazul.
Ei, şi aici istoria este lungă şi complicată. Într-o anumită etapă, Proscomidia şi-a găsit loc în timpul Antifoanelor, dar apariţia lor e cu 2-3 secole înainte de Proscomidia dezvoltată (cu scoatere de miride) aşa cum o avem acum. Antifoanele sunt mai degrabă rodul procesiunilor de la o biserică la alta în Constantinopol. Nu de puţine ori, patriarhul cu preoţii se îmbrăcau în skevofylakionul unei biserici (căci undele, paradoxal, nici nu avea skevofylakion), apoi mergea la o altă biserică pt a sluji. Între timp cântau psalmi: 3 sau mai mulţi.
Mai detaliat:
În sistemul bizantin atât Vecernia-Utrenia, cât şi Liturghia, aveau câte 3 Antifoane, a căror urmă în Vecernie şi Utrenie a cam dispărut (după 1204).
În locul celor 3 Antifoane de acum (cântate iniţial doar când erau procesiuni), Liturghia avea altele 3: la Intarea Mare (cu ps. 23), la Spălarea Mâinilor (cu ps. 25) - ordinea acestor 2 putea fi şi inversă - şi la Împărtăşire (kinonikul). Forma acestor antifoane s-a modificat atât de mult, încât n-a mai rămas din ele nimic din ceea ce reprezentau odinioară. (Despre toate astea a se vedea: R. Taft, The Great Entrance.)
Antifoanele de astăzi au rămas şi ca loc de citire a vechilor rugăciuni pt credincioşi, transferate la început, locul lor fiind luat de alte rugăciuni "accesus ad altare". Aceste au şi funcţia de a aduce amintea practica veche când Liturghia începrea din mijlocul bisericii - ceea ce se vede şi în prezent la slujba cu arhiereu.
Deci dacă ar trebui să renunţăm la aceste antifoane, ar trebui să avem ceva de genul:
- Rugăciunea "Intrării Mici", când Evanghelia se scoate din "depozit" (sau se ia de pe analogul din mijlocul bisericii unde a stat spre închinare până în acel moment) şi se duce în altar + Binecuvântarea Liturghiei (*Se pare că în vechime nu era o binecuvântare specială a Liturghie, ci binecuvântarea intrării în biserică ca icoană a Împărăţiei lui Dumnezeu, însemna şi binecuvântarea Liturghiei.)
- Rugăciunea Trisaghionului şi cântarea Trisaghionului
- lecturile biblice şi omilia
- (concedierea catehumenilor, dacă sunt)
- Ectenia Mare cu prima rugăciune pt credincioşi (astăzi: "rugăciunea primului antifon")
- Ectenia Mică cu a doua rugăciune pt credincioşi (astăzi: "rugăciunea celui de-al treilea antifon") şi ecfonisul "Ca sub stăpânirea Ta" (Rug. "antifonului II" este o prescurtare a "rugăciunii de după amvon" şi se pare că se citea la concedirea penitenţilor. Există şi ipoteza că mai întâi era rugăciunea antif. III şi apoi I, dar asta nu schimbă f. mult datele problemei.)
- Heruvicul, în timpul căruia, pe lângă "Nimeni din cei legaţi" se pot citi şi celelalte 2 rugăciuni anterioare, care astăzi însoţesc "ecteniile pt credincioşi" (cădire la Heruvic nu era, ci doar înaintea procesiunii cu Darurile transferate de diaconi se mergea şi cu cădelniţa).
- Restul după rânduială.
Ceea ce am scris mai sus, nu este rodul imaginaţiei mele, ci este schema primei părţi a Liturghiei, la etapa sec. al VII-lea. Şi dacă vă permiteţi să faceţi aşa, atunci puteţi sări peste Antifoane. Şi eu aş sluji câteva Liturghii după schema asta, ca să intru puţin în piele şi să văd cum era (aşa, de experiment), dar cred că nu-i cazul să ignorăm evoluţia - este adevărat: confuză şi pe alocuri lipsită de logică - a actualei rânduieli.
Între cele două rugăciuni ale ”credincioșilor” se află un vestigiu al ecteniei mari. Atît de scurtă era pe atunci ectenia mare, sau altele sunt motivele micșorării ei ?
Din cele descrise mai sus, se poate uşor deduce că ectenia respectivă a fost mutată integral la început. O bună perioadă de timp, deşi mutată la început, o parte a ei sau chiar ectenia integrală, era rostită şi în locul ei vechi, înainte de Heruvic. Ruşii şi parţial românii au păstrat această rânduială. Grecii nu mai au în nici o carte rămăşiţe ale Ecteniei Mari înainte de Heruvic. (Detalii: Juan Mateos, Liturghia Cuvântului, trad. rom., pp. 188-190.)
P.S. Bravo, presviter. Ai reuşit să mă faci să mă simt pt 5 minute profesor de liturgică. De când mi s-au înmulţit "prietenii", rareori am ocazia să mă bucur şi să mă concentrez în felul acesta.