Adventistii =eretici

Despre particularităţile acestor confesiuni mai speciale
Avatar utilizator
iulianbracau
Mesaje:80
Membru din:17 Sep 2010, 23:25
Confesiune:ortodox
Adventistii =eretici

Mesaj necititde iulianbracau » 29 Dec 2010, 09:16


Avatar utilizator
iulianbracau
Mesaje:80
Membru din:17 Sep 2010, 23:25
Confesiune:ortodox

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde iulianbracau » 29 Dec 2010, 09:45

Ellen G. White,"profeteasa" adventista.



Erezia adventista a fost zamislita din obsesiile apocaliptice ale lui William Miller, dar a a fost ridicata pe culmi nebanuite de fantasmele dezaxatei mental Ellen G. White, care credea ca sta la taclale cu diversi ingeri de lumina, emisari ai lui Dumnezeu.

Numele de adventist e extras din latinescul “adventus” (venire), sunt preocupati de a doua venire a Domnului, in sensul acesta tot incearca sa deduca prin diverse calcule data exacta a parusiei.

In conformitate cu erezia “sola scriptura” atat de draga protestantilor si neoprotestantilor, William Miller a inceput sa studieze pe cont propriu Biblia, in special cartea profetului Daniel. A studiat si a inteles Biblia asa de bine incat a concluzionat ca sfarsitul lumii e aproape si ca Hristos vine in 1843.

Prin anul 1831, Miller a inceput sa-si popularizeze ideea. Aceasta a prins asa de bine incat multi din adepti si-au vandut proprietatile si afacerile. Spre uimirea sectantilor anul 1843 a trecut fara ca Hristos sa apara la evenimentul programat.Dar nu s-au lasat pagubasi, probabil s-au gandit ca Hristos a avut alte treburi in 1843, asa ca spinosul calcul al parusiei a fost refacut de Samuel Snow. Acesta a sustinut ca “parusia” se intampla la data de 10 Octombrie 1844.

Noaptea de 9 spre 10 octombrie i-a gasit pe sectanti intr-o sala din Boston cu urechile ciulite ca nu cumva sa rateze auzul trambitei ingerului care avea sa vesteasca venirea Domnului. Spre dezamagirea tuturor noaptea a trecut, nu s-au auzit trambite si nici Hristos nu a venit.

Dupa o alta parusie esuata, normal ca secta adventista s-a divizat in mai multe grupuri. Cea mai importanta grupare desprinsa e cea a sotilor James si Ellen Gould White (nascuta Harmon) si Joseph Bates. Acestia trei au pus bazele unei noi secte numita “biserica adventista de ziua a saptea”.

Treptat, Ellen G White devine figura centrala a sectei, si se metamorfozeaza intr-o veritabila “profetesa”. A scris si carti pretinse a fi “profetice”, cum ar fi : Tragedia veacurilor sau Marea lupta intre Hristos si satan, Profeti si regi, Experiente si viziuni, Marturii (9 volume) etc.

In urma unei strasnice viziuni a cucoanei Ellen G White adventistii de ziua a saptea au inceput sa se raporteze la legile din Vechiul Testament privind obligativitatea sambetei ca zi de odihna si prevederile evreieisti referitoare la hrana.

Marea “profeteasa” a adventistilor era de fapt bolnava psihic. Boala s-a instaurat ca urmare a unei lovituri la cap ce i-a indus o stare de inconstienta timp de trei saptamani. Chiar Ellen G White in cartea Marturii (vol 1, cap.1- copilaria mea) explica cat de mult a afectat-o lovitura primita : “Pe cand eram inca o copila, parintii mei s-au mutat din Gorham in Portland, Maine. Aici, la varsta de noua ani, s-a intamplat un accident care avea sa-mi afecteze intreaga viata. Impreuna cu sora mea geamana si cu una dintre colegele de scoala traversam o intersectie in orasul Portland, cand o fata de aproximativ treisprezece ani, infuriindu-se datorita unui lucru de nimic, a inceput sa ne urmareasca, amenintandu-ne ca ne loveste…Am intors capul sa vad cat de departe se afla in urma mea si, cand am facut acest lucru, ea a aruncat cu piatra si m-a lovit in nas. Am fost ametita de lovitura si am cazut la pamant, inconstienta. Nu-mi aduc aminte de nimic altceva pentru catva timp dupa accident. Mama mi-a spus ca eram absenta de la ceea ce se petrecea in jurul meu si ca am zacut intr-o stare confuza timp de trei saptamani.”

Aceasta fiinta cu sanatatea subreda, lipsita de educatie si usor impresionabila, la varsta de treisprezece ani a cazut sub influenta predicilor lui Miller, privind sfarsitul lumii. Chestiune decisiva in viitoarea cariera de “profetesa” si talcuitoare imbatabila a Bibliei.

Lovitura la cap si starea de coma au fost elementele ce au deblocat capacitatile “profetice” ale cucoanei Ellen G White.Prin desele caderi in transa Ellen G White pretindea ca a fost “rapita la cer” si instruita special sa arate oamenilor doctrina adventista.

Astazi, copii de suflet ai nebunei Ellen G White au napadit tarile ortodoxe pentru a raspandi o Scriptura falsa si pentru a inregimenta in secta adventista cat mai multi contribuabili la zeciuiala.Propagandistii acestei secte au mintea drogata de aburii “reformei” si de viziunile unei schizofrenice, singura lor menire e aceea de a impacheta erezia cat mai frumos.

Adventismul, ca multe alte erezii, poarta stampila “made in U.S.A” si este o contrafacere ordinara a invataturilor crestine,in loc sa tot “calculeze” ar fi putut sa citeasca si ei Matei 24 ,36 : “Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”

Avatar utilizator
iulianbracau
Mesaje:80
Membru din:17 Sep 2010, 23:25
Confesiune:ortodox

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde iulianbracau » 29 Dec 2010, 10:00

Pentru a înţelege originea legii duminicale naţionale, trebuie să ne întoarcem la începutul anilor 1840. Era o epocă de mare interes religios în nord-estul Statelor Unite. Motivul entuziasmului era imediat aşteptata venire a lui Isus. Un fermier devenit predicator, pe nume William Miller a început să tragă alarma în comunităţile locale, spunând că, după calculele sale biblice, întoarcerea lui Hristos era iminentă. Pe măsură ce creştea popularitatea lui Miller, alţi predicatori ai trezirii din zilele din urmă au început să se alăture mişcării. Deşi Miller şi asociaţii săi au întâmpinat un obstacol serios atunci când Hristos nu s-a întors în 1843, s-a descoperit imediat că se făcuse o "greşeală " în calculele lui Miller. Adepţii lui Miller au stabilit o nouă dată, 22 octombrie 1844, iar liderii mişcării călătoreau prin toate bisericile şi comunităţile locale încercând încă o dată să-i mişte pe oameni cu avertismentul că Hristos revine în curând.

În timp ce majoritatea creştinilor şi a celor care studiau serios Biblia l-au respins pe Miller ca fiind un fanatic rătăcit unii erau impresionaţi de aşa-numitele lui „dovezi” biblice şi vroiau să ştie dacă într-adevăr Biblia fixase o dată pentru întoarcerea lui Hristos. Creştinii au început să-i caute pe învăţaţii Bibliei ca să examineze „dovezile” lui Miller şi să decidă dacă erau într-adevăr corecte. Învăţaţi care cunoşteau profeţiile biblice şi limbile originale în care a fost scrisă Biblia au examinat cele 15 „dovezi” ale lui Miller şi au descoperit că conţineau greşeli fatale. Au arătat numeroase profeţii biblice neîmplinite ca dovadă că întoarcerea lui Hristos nu era încă iminentă. Au explicat că Miller se afla pe un teren periculos ignorând instrucţiunile explicite ale lui Hristos că nimeni nu cunoaşte ziua întoarcerii Sale (Matei 25:13). [Pentru mai multe informaţii referitoare la modul în care Miller a fost respins de învăţaţi biblici, apasă aici]

Pastorii îngrijoraţi au început să avertizeze turma în ceea ce priveşte falsitatea învăţăturilor lui Miller. Pe măsură ce creştinii îşi dădeau seama de greşelile din învăţăturile lui Miller, bisericile au început să-i închidă uşile. Au început acuzaţiile între cele două grupuri şi a început să se dezvolte conflictul. Unii milleriţi fanatici, membri în bisericile principale, s-au supărat atât de tare încât bisericile lor s-au simţit obligate să-i excomunice din congregaţiile lor, creând animozitate în ambele tabere.

Milleriţii erau batjocoriţi, ridiculizaţi şi ostracizaţi. Huliganii dădeau drumul porcilor unşi cu grăsime în mijlocul mulţimilor întrunite în tabere şi dărâmau corturile peste ei. Pe măsură ce se apropia ora aşteptată, milleriţii atacau şi mai agresiv bisericile şi clerul. Charles Fitch a ridicat nivelul animozităţii scriind:

Dacă eşti creştin, ieşi din Babilon. Dacă vrei să fi găsit creştin când va veni Hristos, ieşi din Babilon chiar acum... (The Disappointed, p. 197)
Pe măsură ce învăţaţii expuneau greşelile din dovezile lui Miller, roata începea să se întoarcă împotriva lui şi a învăţăturilor sale fanatice. Pastorii aveau un succes aşa de mare în expunerea greşelilor din învăţăturile lui Miller că mişcarea a început să slăbească. Eforturile lui Miller' de a recruta noi adepţi la doctrina sa au fost astfel împiedicate iar el şi asociaţii lui au reacţionat furios. Au denunţat bisericile creştine ca fiind "Babilonul căzut," i-au acuzat pe nedrept că nu doresc întoarcerea lui Hristos şi s-au retras din bisericile creştine şi au început să se întâlnească prin case şi săli închiriate. O duşmănie cruntă a început să se nască între cele două tabere, fiecare din ele având partea ei de vină pentru ostilităţile care au urmat.

Pe măsură ce se apropia data întoarcerii lui Hristos, mulţi milleriţi şi-au vândut fermele şi afacerile şi şi-au investit economiile de o viaţă în Miller şi asociaţii lui pentru a răspândi mesajul întoarceri lui Hristos în curând. Până pe 22 octombrie 1844, mişcarea reuşise să câştige cam 50,000 de adepţi, aproape în întregime numai din nord estul Statelor unite. La fel ca şi în cazul tuturor mişcărilor fanatice, se pare că această mişcare a exercitat o atracţie specială faţă de cei needucaţi, cei tineri şi cei înclinaţi să urmeze ultima izbucnire religioasă.

Când a trecut data de 22 octombrie 1844 fără să se întâmple nimic, adepţii lui Miller au fost foarte dezamăgiţi. Mulţi din ei suferiseră pierderi financiare şi ajunseseră la ruină. Mulţi din ei îşi vânduseră mijloacele de trai. Acum erau săraci, în nevoi şi mizerie. Erau unii care erau aşa de îndureraţi că s-au sinucis. Mişcarea s-a dezintegrat şi în cele din urmă, Miller a recunoscut că a greşit. Adepţii lui au început să se întoarcă în bisericile lor. Totuşi, a mai rămas un grup care a refuzat să se întoarcă în biserica mamă din diferite motive. Unii nu erau gata să-şi calce peste mândrie şi să se întoarcă în bisericile pe care le condamnaseră nu cu mult timp în urmă ca fiind sinagoga lui Satan. Unii nu vroiau să facă faţă criticilor şi mustrărilor foştilor lor fraţi. Aceşti oameni au început să-şi formeze propriile lor biserici care au devenit apoi cunoscute ca biserici adventiste.

Împărţirea dintre "Adventişti" şi "non-adventişti" avea să constituie baza p care va fi construită mai târziu învăţătura Legii Duminicale. După Dezamăgire, „Adventiştii” aveau nevoie de un punct prin care să se diferenţieze de alţi creştini pe care-i numeau Babilonul. Aici a intrat Joseph Bates pe scena istoriei adventiste şi a formulat o doctrină care va duce în cele din urmă la învăţătura legii duminicale naţionale.

Joseph Bates, părintele Legii Duminicale

Un mic grup de adventişti era condus de căpitanul Joseph Bates. Bates se simţea împovărat să înţeleagă motivul marii dezamăgiri din 1844. Aşa că a început să studieze profeţia biblică. Neavând o pregătire formală în principiile interpretării biblice, Bates a avut o abordare diferită de cea a majorităţii învăţaţilor protestanţi. De exemplu, Bates lua pasaje neprofetice din Vechiul Testament şi "descoperea" profeţii despre sfârşitul lumii în acele pasaje. Presupunea că Apocalipsa se desfăşura prin evenimentele mişcării millerite.


După ce a studiat cu o femeie baptistă de ziua a şaptea pe nume Rachel Oakes, Bates a descoperit că adevărata zi de închinare era Sâmbăta, nu Duminica. În final, a descoperit motivul pentru care adventiştii se despărţiseră de alte biserici creştine. S-au despărţit ca să accepte învăţătura despre Sabat a baptiştilor de ziua a şaptea.

Joseph Bates şi uşa închisă

În 1845 Adventiştii au început să se împartă în grupuri separate şi unul din aceste grupuri a ajuns să fie cunoscut drept "adventiştii uşii închise." Acest grup avea să devină mai târziu biserica adventistă de ziua a şaptea. Joseph Bates era lider printre "adventiştii uşii închise." El credea că uşa mântuirii fusese închisă pentru toţi cei care respingeau învăţăturile despre 1844 ale lui William Miller. În 1847 Bates a publicat o carte în care-l cita pe:

"Ne-am făcut lucrarea de a-i avertiza pe păcătoşi şi de a încerca să trezim biserica formală. În providenţa Lui, Dumnezeu a închis uşa. Putem doar să ne îndemnăm unu pe altul să avem răbdare. De pe vremea apostolilor nu s-a mai tras o asemenea linie despărţitoare, aşa cum s-a tras cu privire la ziua a 10-a sau a 23-a din cea de-a 7-a lună evreiască. De atunci, ei spun că 'nu au nici o încredere în noi.' Acum , e nevoie să avem răbdare după ce am făcut voia lui Dumnezeu ca să primim promisiunea, căci El spune 'Iată, eu vin curând ca să răsplătesc pe fiecare după lucrarea lui.' William Miller – Vocea adevărului, Dec. 11, 1844, citat în Second Advent Waymarks and High Heaps, p. 86.

Chiar dacă după aceea Miller a renunţat la această credinţă, Bates a continuat să susţină că era o linie despărţitoare între adventişti şi non-adventişti. El credea că adventiştii erau singurii care puteau fi salvaţi şi că uşa mântuirii fusese închisă pentru bisericile creştine care-l respinseseră pe Miller. Bates considera "bisericile nominale" ca făcând parte din Babilon:

În cele din urmă, se aude un strigăt în bisericile protestante, "Ieşiţi din ea, poporul Meu. Care era răspunsul? Mii şi mii rup legăturile lor şi ies, convinşi că strigătul li se adresează lor şi că bisericile pe care le părăsesc sunt Babilonul căzut, deoarece au respins mesajul anterior. "A venit ceasul judecăţii." Casele pe care le-au închis celui de-al doilea mesaj al întoarcerii sunt lăsate în paragină. Dumnezeu i-a lăsat în propria lor confuzie. ... Doctrina întoarcerii era ultimul şi cel mai important test pe care l-a dat Dumnezeu vreodată poporului Său ca să iasă şi să se separe de toţi necredincioşii fără de lege. Ibid., p. 69, 70.

Duşmănia înverşunată a lui Bates împotriva principalelor biserici protestante devine evidentă atunci când foloseşte termenii batjocoritori „părăsită" "confuzie," şi „fărădelege” pentru a le descrie. În mod surprinzător, Bates a declarat că bisericile protestante sunt Babilonul doar pentru că respingeau un mesaj pe care chiar iniţiatorul lui l-a recunoscut ca fiind fals! In esenţă, Bates pretindea că bisericile protestante sunt pierdute pentru că respingeau o învăţătură falsă!
Bates credea că lucrarea creştinilor pentru sufletele pierdute s-a sfârşit în 1844 şi n-a făcut nici un efort personal pentru a salva sufletele pierdute:

Iată că s-au sfârşit cele 2300 de zile din viziune deoarece va mai fi o perioadă de amânare. Nu uitaţi asta. "Sfârşitul va veni la vremea potrivită." S-a sfârşit lucrarea noastră de avertizare a lumii. De ce? Deoarece au încetat mesajele şi ne-au lăsat fără treabă. În cer, s-a făcut linişte timp de o jumătate de oră, o săptămână sau şapte zile şi jumătate. Atunci a început Marele nostru Preot slăvit curăţarea Sanctuarului şi a "primit împărăţia, domina şi slava" "Noul Ierusalim." Ibid., p. 84.

În 1847, când Bates scria cartea citată mai sus, credea că poporul adventist se afla în mijlocul unei perioade de „şapte zile” despre care credea că e o perioadă de şapte ani în care Dumnezeu „va pune la încercare” poporul adventist, cei care făcuseră parte din mişcarea de la 1844. Cum a ajuns Bates la această perioadă de şapte ani? De la un pasaj non-profetic din cartea Levitic. Iată cum o descrie el în cartea lui:

Cred că cele şapte pete de sânge de pe Altarul de Aur dinaintea tronului îndurării reprezintă durata procedurilor juridice pentru sfinţii în viaţă în Locul Preasfânt, timp în care vor trece prin necaz, timp de şapte ani; Dumnezeu îi va elibera cu glasul Său, 'căci sângele ace ispăşirea pentru suflet' (Lev. 17:11). Apoi, numărul şapte va isprăvi ziua ispăşirii (nu a răscumpărării).(Sanctuarul tipic şi anti-tipic, p. 10-13.)

Cumva, în mintea lui Bates, acele "şapte pete de sânge" de pe altar au devenit şapte ani. E imposibil să explicăm raţional cum a ajuns Bates la această concluzie! Călcând pe urmele pregătirii biblice îndoielnice a lui William Miller, se pare că Bates avea propriile lui idei pentru interpretarea Bibliei care rămân un mister până în ziua de azi.
După spusele lui Bates, în timpul celor şapte ani, din 1844 până în 1851, Dumnezeu vroia să-i "pună la încercare" pe adventişti pentru a determina care din ei va accepta învăţătura despre Sabat a baptiştilor de ziua a şaptea. Bates afirma:

...acest mesaj e transmis poporului lui Dumnezeu pentru a pune la încercare sinceritatea şi onestitatea lor în ceea ce priveşte întregul cuvânt al lui Dumnezeu... Second Advent Waymarks and High Heaps, p. 114.

La apogeul acestei perioade de şapte ani, în 1851, Hristos se va întoarce pe pământ. Cei care au acceptat Sabatul vor primi "Pecetea lui Dumnezeu" şi vor fi salvaţi. Acei adventişti care au respins Sabatul vor reveni în bisericile care ţin Duminica şi vor primi „Semnul Fiarei”. Învăţăturile lui Bates despre Pecetea lui Dumnezeu şi Semnul Fiarei vor deveni mai târziu baza doctrinei adventiste de ziua a şaptea referitoare la evenimentele de la sfârşitul vremurilor.
Bates şi sfârşitul lumii

În timp ce pentru aceia dintre observatorii cei mai sinceri nu exista nici o dovadă a sfârşitului iminent al lumii, Bates găsea dovezi pretutindeni. Trebuie să ne amintim că Bates presupunea că porţiuni mari din cartea Apocalipsa se împlineau în zilele sale. Prin urmare, Bates încerca să potrivească evenimentele curente cu anumite pasaje despre profeţia biblică. Eforturile lui arată cât de greşită era înţelegerea lui asupra profeţiei biblice. În fiecare incendiu, furtună, el vedea alt semn al sfârşitului care se împlinea:

Am în faţă un pamflet de 83 de pagini, intitulat Vocea lui Dumnezeu, au o relatare a unor focuri, uragane, inundaţii şi cutremure nemaiîntâlnite , începând cu 1845; de asemenea boli, foamete şi crime – culese de Thomas M. Preble. De la apariţia acestei lucrări la începutul acestui an, ziarele din ţările străine şi cele din fericita noastră Republică, arată că aceste calamităţi din mijlocul oamenilor ajung să ia o amploare înfricoşătoare. Locuitorii multor ţări sunt pe cale să-şi iasă din minţi. Ibid., p. 89.

Bates a avertizat că cel de-al treilea necaz din Apocalipsa cădea peste lume:

...şi spuneţi-mi dacă puteţi ce înseamnă toate aceste calamităţi. Nu poate fi decât cel de-al treilea necaz care cuprinde naţiunile pământului şi se grăbeşte să-şi instaleze centrul căci „nu s-a mai văzut nicicând o asemenea vreme de necaz." Ibid., p. 91.

Bates vorbeşte despre incendii...

Pierderile suferite din cauza incendiilor din ultimii doi ani se ridică cam la 65 de milioane de dolari, cam 45 de milioane numai în această ţară. În 1845, bunuri în valoare în jur de 31 de milioane de dolari au fost distruse în 38 de oraşe şi sate; în majoritatea cazurilor centrul unde se făceau afacerile a fost distrus; toate acestea pe lângă multele incendii mici cu pierderi de până la 25 de mii de dolari şi mii de hectare de terenuri împădurite, care ridicau probabil cifra cam la 40 de milioane de dolari şi, conform numeroaselor relatări, în majoritatea cazurilor nu mai puteau fi ţinute sub control.. Ibid., pp. 91,92.

...şi inundaţii...

marea şi valurile mugesc. – Furtunile devastatoare din 1845 şi multe din '46 le-au întrecut cu multe pe cele din vremurile trecute. ... inundaţii şi potopuri în 1845-6 – Cred că n-am mai văzut aşa ceva din zilele lui Noe. Ibid., p. 92.

...şi, desigur, cutremure...

Cutremure. – Nu mă voi opri ca să le enumăr. Arhivele Scientific American amintesc 50 de cutremure în 1846. Ibid., p. 93.

...şi boli...

Boală. – Holera asiatică, o epidemie îngrozitoare, mesagerul zburător al lui Dumnezeu cu sabia în mână... Ibid.

Referitor la foamete, Bates recurge la cartea apocrifă a lui Esdras despre care se pare că credea că e inspirată...

Esdras spune Sămânţa nu va da rod din cauza vânturilor şi grindinii." xv. Acelaşi profet spune "vor fi puţine provizii, (au fost) şi deodată terenurile însămânţate par a fi neînsămânţate, (seminţe putrezite sub pământ), hambarele pline rămân deodată goale." Iată împlinirea: sute şi sute din corăbiile noastre părăsesc ţărmurile, încărcate cu provizii din depozitele noastre, pentru a potoli foametea din Europa. Dacă relatările despre foamete sunt adevărate, corăbiile vor continua să plece până ni se vor goli depozitele. Nu e doar o fantezie sau imaginaţia noastră ci e un fapt istoric şi cuvântul Dumnezeului nostru. Profeţia lui Esdras începe să cerceteze şi să ardă ca focul Ibid., p. 122

După citirea acestor "împliniri" ale profeţie, devine repede clar că Bates răstălmăcea scripturile, încercând să potrivească evenimentele de la zi cu profeţiile biblice. Nu poate fi ascuns faptul că interpretările lui profetice erau mai mut bazate pe teoriile lui personale despre întoarcerea iminentă a lui Hristos decât pe fapte reale. În plus, pune la îndoială întreaga teologie despre profeţie a lui Bates. Iată alte câteva învăţături neobişnuite despre profeţie ale lui Bates, care au fost toate respinse de generaţiile de mai târziu de adventişti de ziua a şaptea:
Bates a pretins că mesajul celui de-al treilea înger s-a împlinit în toamna lui 1844:

Vă cer să vă uitaţi înapoi, la vara şi toamna lui 1844, unde veţi vedea împlinirea mesajului celui de-al treilea înger într-un mod surprinzător şi minunat, aproape în fiecare oraş din întreaga Noua Anglie. Ibid., p. 69.

Răspunzând la întrebarea de ce mişcarea din 1844 [mesajul celui de-a treilea înger] s-a desfăşurat în mare parte doar în Statele Unite în loc de lumea întreagă, Bates susţine că numai mesajul primului înger a ajuns în toată lumea:

Dacă veţi arunca din nou o privire la capitolul 14, veţi vedea că numai primul mesager şi-a transmis mesajul fiecărei naţiuni, fiecărui popor, trib sau neam. Ibid., p. 69.

Bates a pretins că Hristos Şi-a primit împărăţia în 1844:

Iată o dovadă suplimentară că Hristos a primit stăpânirea, slava şi împărăţia sau, ca în parabola celor zece fecioare, Mirele a venit la nuntă la sunetul celei de-a şaptea trompete şi după mesajul celui de-al treilea înger şi înainte să fie vărsate şase din cele şapte plăgi. Ibid., p. 103,104.

Cel mai uimitor este faptul că Bates a pretins că Sabatul nu putea fi ţinut înainte de 1844...

Cititorul întreabă de ce oamenii n-au "ţinut poruncile lui Dumnezeu" la e ca în text, înainte de toamna lui 1844? Deoarece mesajul nu fusese prezentat şi nici nu putea fi înainte ca mesajul celui de-al treilea înger (v.9 - 11) să fi făcut această despărţire, căci ei nu puteau ţine cea de-a patra poruncă, sabatul din ziua a şaptea, cât timp erau uniţi cu biserica nominală, (Babilonul), de unde şi despărţirea. Ibid., p. 114.

Interpretarea dată de Bates mesajelor celor trei îngeri (Apoc. 14) î obligă să tragă concluzia că nimeni nu ţinea poruncile lui Dumnezeu înainte de 844. Această concluzie ironică trece cu vederea faptul că însuşi Bates a aflat de Sabat de la baptiştii de ziua a şaptea, un grup mare de creştini care ţineau Sabatul şi prezentau „mesajul” sabatului creştinilor ce ţineau Duminica de mai mult de 100 de ani!
Joseph Bates: Ne putem încrede în teoriile profetice ale acestui om?

Hai să recapitulăm ce ştim despre Joseph Bates şi profeţia biblică.

A pretins că şapte picături de sânge de pe altarul din Levitic 17 arăta că adventiştii aveau să treacă prin 7 ani de încercare referitor la adevărul despre Sabat. La sfârşitul celor 7 ani, în 1851, Hristos se va întoarce pentru a-i lua acasă pe acei adventişti care aveau Pecetea lui Dumnezeu (ţinerea Sabatului).
A pretins că dezastrele minore care au avut loc la sfârşitul anilor 1840 erau semne ale sfârşitului iminent al lumii.
A pretins că mesajul Evangheliei pentru cei pierduţi a încetat în 1844.
Puteţi observa un tipar care reiese din toate acestea? E un tipar de calcule profetice greşite, distorsionări, inexactităţi şi erori. E tiparul unui om care s-a autoînşelat în ceea ce priveşte întoarcerea lui Hristos şi înţelesul profeţiei biblice. Cel mai important exemplu al înşelării lui Bates se găseşte în afirmaţia sa că însuşi mesajul Evangheliei a încetat în 1844! Numai acest citat e suficient pentru a dovedi oricărui creştin că acest om nu era condus de Duhul lui Dumnezeu în învăţăturile sale:

Să lăsăm acum această uşă închisă şi predicarea Evangheliei nu va mai avea nici un efect. Exact asta spunem şi noi Mesajul Evangheliei a luat sfârşit la vremea stabilită, la finalul celor 2 300 de zile; şi aproape fiecare credincios sincer care priveşte semnele timpurilor va fi de acord cu acest lucru. (Second Advent Waymarks, 1847)

Cum putem avea încredere într-un om care a dezvoltat o înţelegere atât de răstălmăcită şi de pervertită a profeţiei biblice? Totuşi, învăţăturile lui Bates au devenit baza pe care se va dezvolta mai târziu Legea Duminicală naţională! Învăţăturile lui Bates de spre Babilon, Sabat, Pecetea lui Dumnezeu, semnul Fiarei şi rămăşiţă formează miezul învăţăturilor moderne adventiste de ziua a şaptea. Bates a pus bazele învăţăturii despre Legea Duminicală naţională iar adventiştii au construit mai târziu pe fundaţia pusă de el.
În mod natural, aceste învăţături ciudate au dat naştere la o anumită împotrivire din partea bisericilor creştine din anii 1840. Această opoziţie a fost interpretată de adventiştii care ţineau Sabatul ca o persecuţie şi ca o dovadă în plus că denominaţiile creştine erau căzute şi pierdute. Teoriile lui Bates au fost demontate cu uşurinţă de oamenii pregătiţi în studiul Bibliei iar adventiştii care ţineau sabatul au câştigat puţini adepţi. Bates avea nevoie de ajutor pentru a păstra la suprafaţă teoriile sale care se scufundau şi în curând a găsit ajutorul de care avea nevoie în persoana unei proorociţe tinere şi uşor de impresionat pe nume Ellen White.

Bates găseşte un prieten

Cine era Ellen White? La momentul în care s-au întâlnit, era o fată fragilă de 19 ani care fusese o adeptă devotată a lui William Miller. Avea grave probleme de sănătate, ca rezultat al unei răni la creier din copilărie. Mai târziu, a pretins că primea viziuni de la Dumnezeu deşi mulţi din cei care erau martori la viziunile ei credeau că erau mai degrabă produsul proastei ei stări a sănătăţii decât al inspiraţiei. Sora White şi familia ei erau dintre acei fanatici care fuseseră daţi afară din biserica metodistă în luna septembrie a lui 1843 pe motiv că au cauzat necazuri în timpul serviciilor bisericii. După spusele bisericii metodiste...

Motivul excluderii lor nu a fost faptul că Domnul Isus Hristos revenea. Aceasta e mărturisirea credinţei noastre ortodoxe care poate fi confirmată în articolele de religie din 1784.Excluderea lor a fost cauzată de încălcarea disciplinei prin proclamarea timpului stabilit de William Miller. …după multe sfătuiri îndelungate în privat pentru a se abţine de la acest comportament nepotrivit în timpul întâlnirilor din biserică, membrii Bisericii de pe strada Chestnut au luat ceea ce ei au crezut a fi singura lor măsură şi au exclus familia Harmon. (scrisoare către domnul Keith Moxon de la Biserica Metodistă Unită de pe strada Chesnut, iunie 3, 1988, extras din web site-ul Adevăr sau fabule)

Excluderea lui Ellen White din biserica metodistă şi evenimentele care au urmat au făcut-o să creadă aceleaşi lucruri ca Bates: Bisericile Protestante erau Babilonul. Doamna White nu pierdea nici o ocazie să-i atace pe predicatorii creştini care se opuseseră datei fixate de Miller:

Mulţi păstori ai turmei, care pretindeau că-l iubesc pe Isus, spuneau că n-au nimic împotriva predicării venirii lui Hristos dar aveau obiecţii faţă de fixarea unei date precise. Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu citea în inimile lor. Nu-L iubeau câtuşi de puţin pe Isus. Ştiau că vieţile lor necreştine nu vor trece testul căci nu mergeau pe calea umilă trasată de El. (Vezi Scrieri timpurii, p. 229-249.)

Nu după multă vreme, Ellen White şi Joseph Bates şi-au unit forţele în lupta lor împotriva bisericilor care ţineau Duminica şi pe care le urau. Deşi lipseau dovezile biblice pentru învăţăturile lui Bates, lipsa inspiraţiei a fost în curând suplinită de către sora White, care a început să aibă viziuni ce sprijineau teoriile făurite de Bates.
Până în 1850, Bates, Ellen White şi soţul ei James White reuşiseră să convingă câteva sute de adepţi că învăţăturile lui Bates despre Sabat reprezentau ultimul mesaj al lui Dumnezeu pentru lume. Totuşi, grupul a întâmpinat opoziţie în 1851, atunci când Hristos nu s-a materializat aşa cum promisese Bates. Pe măsură ce se apropia data şi devenea din ce în ce mai clar că Hristos nu venea, soţii White au început să se îndepărteze de Bates. Când 1851 a trecut fără se fi întâmplat nimic, familiile Bates şi White au suferit o înfrângere umilitoare. Adventiştii au început să se întoarcă împotriva lui Bates şi a soţilor White. Au întrebat cum a putut un profet al lui Dumnezeu să nu prevadă că Bates se înşela cu privire la data de 1851. Soţii White, dezamăgiţi că mulţi din adepţii lor se întorceau acum împotriva lor, au decis să pună o distanţă între Bate şi ei, aşa că –au mutat înspre partea centrală de vest, unde nu erau aşa de bine cunoscuţi.

Deşi considerau că învăţăturile lui Bates despre perioada de încercare de 7 ani nu erau necesare, au continuat să predice că Sabatul era testul final pentru omenire. Doamna White scria,

S-a văzut lumina Sabatului şi poporul lui Dumnezeu a fost încerca aşa cum a fost încercat poporul lui Israel în vechime, pentru a vedea dacă vor ţine legea lui Dumnezeu. (Scrieri timpurii, p. 254)

Pe măsură ce Bates se retrăgea de pe scenă, soţii White au preluat lucrarea şi au reuşit să adune un mic număr de adepţi, formând biserica adventistă de ziua a şaptea în 1863.
Adventiştii de ziua a şaptea aşi-au făcut curând o reputaţie printre aţi creştini. Au devenit cunoscuţi pentru eforturile lor de a recruta membri din alte denominaţii creştine. Se ştia că ei considerau catolicismul ca fiind Babilonul şi pe protestanţi ca făcând parte din Protestantismul Apostat. Soţii White erau convinşi că toate celelalte biserici creştine erau apostate deoarece respinseseră mişcarea fanatică a lui Miller. Nu e nevoie să mai spunem că ostilitatea adventiştilor aţă de alte denominaţii creştine a dat naştere la o grămadă de conflicte între aceste grupări. Ellen White descrie dezaprobarea ei faţă de denominaţiile creştine "căzute":

Am văzut că bisericile nominale căzuseră; că răceala şi moartea domnea printre ele. ( Scrieri timpurii, p. 116)
Păcatele bisericilor populare sunt văruite pe dinafară. Mulţi din membri îngăduie în vieţile lor cele mai oribile vicii şi se adâncesc în răutate. Babilonul e căzut şi a devenit închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte! Cele mai revoltătoare păcate ale vremii găsesc adăpost sub hainele creştinismului. (Mărturii, vol. 4, p. 13)

Ellen White şi îngerul ei erau aşa de supăraţi pe creştinii ce ţineau duminica că erau gata să verse mânia lui Dumnezeu peste ei:

Am văzut că de când Isus a părăsit locul sfânt al sanctuarului ceresc şi a intrat dincolo de cea de-a doua perdea, bisericile s-au umplut de orice pasăre necurată şi urâtă. Am văzut răutăţi şi păcate mari în biserici; şi totuşi membrii lor pretind că sunt creştini. Mărturisirea lor, rugăciunile lor şi îndemnurile lor sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Îngerul mi-a spus "Dumnezeu nu va lua parte la adunările lor. Ei practică egoismul, frauda şi înşelătoria fără nici o mustrare de conştiinţă. Şi peste toate aceste trăsături păcătoase aruncă mantaua religiei." Mi s-a arătat mândria bisericilor nominale. Nu se gândesc la Dumnezeu; minţile lor carnale se gândesc numai la ei; îşi împodobesc bietele trupuri muritoare şi se privesc cu mulţumire şi plăcere. Isus şi îngerii îi privesc cu mânie. Îngerul mi-a spus "Păcatele şi mândria lor au ajuns până la cer. Partea lor e pregătită. Prea mult au dormit judecata şi dreptatea şi se vor trezi în curând. Răzbunarea e a Mea, Eu voi răsplăti, spune Domnul." Ameninţările înfricoşătoare ale celui de-al treilea înger se vor dovedi adevărate iar cei răi vor bea mânia lui Dumnezeu. O mulţime de îngeri răi cuprind pământul şi umplu bisericile. Aceşti agenţi ai lui Satan privesc la trupurile religioase cu bucurie căci mantaua religiei acoperă cele mai mari păcate şi răutăţi. (Scrieri timpurii, p. 274)

În mintea lui Ellen White, bisericile creştine non-adventiste erau pline de păcat. Dup părerea ei, cei mai răi duşmani nu erau ateii, păgânii şi necredincioşii. Duşmanii or cei mai răi erau creştinii care ţineau Duminica!
Ellen White născoceşte învăţătura Legii Duminicale Naţionale

Pe la mijlocul anilor 1800, au avut loc o serie de incidente în care adventiştii de ziua a şaptea au intrat în conflict cu legea deoarece lucrau Duminica. În multe state existau "legi puritane" care interziceau munca duminica. Pe acest fundal de persecuţie din partea statului, profetul Ellen White descrie persecuţia celor ce ţineau Sabatul într-o serie de articole şi cărţi. Ea scrie:

I-am văzut apoi pe liderii acestui pământ consultându-se între ei iar satan şi îngerii lui le dădeau târcoale. Am văzut o scriere ale cărei copii erau răspândite pe tot pământul, prin care se dădeau ordin ca în cazul în care sfinţii nu renunţă la credinţa lor ciudată şi renunţă a sabat ca să ţină prima zi a săptămânii, după un anumit timp, oamenii puteau să-i omoare. (Scrieri timpurii, p. 282)

În 1884, ea introduce ideea că va fi o creştere treptată a severităţii legii care forţează ţinerea duminicii:
În ultimul conflict, Sabatul va fi subiectul special de controversă în toată creştinătatea. Conducătorii seculari şi liderii religioşi se vor uni pentru a forţa ţinerea duminicii şi, dacă vor da greş măsurile mai blânde, vor fi puse în vigoare cele mai aspre legi. Legea va spune că nu vor fi toleraţi aceia care se vor opune instituţiei bisericii şi legii pământului, iar, în final, se va scoate un decret care va spune că ei merită cea mai aspră pedeapsă şi care le va da oamenilor libertatea, după un anumit timp, să-i omoare. (Spiritul profeţiei, vol. 4 p. 444)

Cam pe la finalul anilor 1880, sfârşitul le părea iminent adventiştilor. Motivul pentru care credeau că sfârşitul e iminent era o lege care era discutată în Congresul Statelor Unite pe la sfârşitul anilor 1880, care ar fi făcut duminica o sărbătoare recunoscută pe plan naţional. În 1886, doamna White avertiza de sfârşitul care se apropia:

Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Se apropie vremea necazului pentru poporul lui Dumnezeu. Apoi va ieşi decretul prin care se va interzice celor care ţin Sabatul Domnului să cumpere sau să vândă şi vor fi ameninţaţi cu pedeapsa şi chiar cu moartea dacă nu ţin prima zi a săptămânii pe post de sabat. (Schiţe istorice, p. 156)

Apoi s–a întâmplat ceva neaşteptat. Legea Duminicală n-a fost votată în Congres. În timp ce s-ar putea să fie mai mult decât un singur motiv pentru care legea a fost respinsă, se pare că unii din Congres simţeau că legea va viola separarea dintre biserică şi stat. Pe lângă asta, dacă legea era pusă în vigoare, era foarte posibil să fie respinsă de Curtea Supremă. După acest eveniment, mişcarea Legii Duminicale a pierdut din putere şi treptat şi-a întors atenţia spre alte probleme. Pe la începutul anilor 1900, părea puţin probabil ca o lege duminicală să mai fie votată în viitorul apropiat. Adventiştii se găseau acum în faţa unei dileme. Trebuiau să găsească o explicaţie referitoare la felul în care se putea vota o Lege Duminicală în împrejurările respective. Profetul Ellen White a adus în final o explicaţie în 1904:

Când sabatul ajunge subiectul special de controversă din creştinism, refuzul persistent al unei mici minorităţi de a ceda în faţa cererii populare îi va face obiectul dispreţului general. Se va spune că nu trebuie toleraţi aceia care se opun instituţiei bisericii şi legii statului; că e mai bine ca ei să sufere decât ca naţiuni întregi să cadă în confuzie şi fărădelege. Acest argument va părea a fi concludent; şi se va scoate un decret împotriva celor ce respectă Sabatul celei de-a patra porunci, decret prin care se va spune că merită cea mai aspră pedeapsă şi care le dă oamenilor libertatea, după un anumit timp, să-i omoare. (Youth Instructor, 7-12-1904)

Prin 1904, scenariul unei mişcări organizate a liderilor religioşi care militau pentru legislaţia referitoare la duminică în Congres părea ireală. Din moment ce era imposibil ca să apară acum o lege privitoare la duminică în condiţii normale , trebuia să existe un eveniment extern extraordinar care să declanşeze apariţia acestei legi. Astfel, Ellen White născoceşte un nou scenariu în care Statele Unite se confruntă cu o criză urgentă şi teribilă. Dacă Statele Unite nu acţionează pentru a-i ucide pe cei ce ţin sabatul va avea loc o îngrozitoare catastrofă naţională. În timpul acestei crize îngrozitoare, Legea duminicală va fi justificată de către politicienii care, în condiţii normale, ar respinge legea. Totuşi, într-o situaţie de criză, sunt convinşi să voteze o lege duminicală ca să împiedice întreaga naţiune să cadă în "confuzie şi nelegiuire."
Pe lângă faptul că acesta e un scenariu creativ, doamna White nu oferă nici o dovadă biblică pentru acest nou scenariu, nici nu explică cum ar putea uciderea celor ce ţin sabatul să împiedice naţiunea să cadă în confuzie şi nelegiuire. Presupunerea pe care o face este că liderii politici încetează să mai gândească în criză şi votează legi care n-au nici un sens pentru nimeni. În vreme ce acestea au avut sens pentru câţiva dinafara bisericii AZŞ, adepţii lui Ellen White au înghiţit-o şi scenariul imposibil şi-a croit drum în cele din urmă în principala carte a profetului despre evenimentele de la sfârşitul vremurilor, Tragedia veacurilor.

În 1904, doamna White vorbea de parcă numai "Creştinătatea" va vota legi referitoare la duminică dar, prin 1911, îşi schimbase încă o dată noul scenariu, de data aceasta pentru a include întreaga lume. Doamna White scrie în principala ei carte, Tragedia veacurilor, publicată în 1911:

Puterile pământului, unite în război împotriva poruncilor Domnului, vor decreta că "toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi sau robi" (apocalipsa 13:16), se vor conforma obiceiurilor bisericii, ţinând falsul Sabat. Toţi cei care refuză să se conformeze vor fi pedepsiţi şi în cele din urmă vor fi condamnaţi a moarte. (p. 604)

Această lege duminicală "universală" e elaborată în detaliu în ultima carte a doamnei White, publicată în 1917, la un an după moartea sa:

În zilele noastre, mulţi din slujitorii lui Dumnezeu, deşi n-au făcut nici un rău, vor suferi umilinţe şi abuzuri din partea celor care, inspiraţi de Satan, sunt plini de invidie şi bigotism religios. Mânia oamenilor va fi stârnită mai ales împotriva celor ce ţin sabatul ca cea de-a patra poruncă; şi în cele din urmă, un decret universal îi va condamna la moarte. (Profeţi şi regi, p. 512)

Găsim astfel doctrina legii duminicale în continuă evoluţie şi schimbare de-a lungul anilor pentru a ace faţă provocărilor specifice acelei generaţii. După moartea proorociţei Ellen White în 1916, poziţia bisericii faţă de legea duminicală naţională a rămas relativ neschimbată. E de înţeles din moment ce nu mai există nimeni cu autoritate profetică în biserică pentru a modifica învăţătura. ,,Biserica adventista ,, continuă şi azi să înveţe aceeaşi doctrină care a fost învăţată la începutul anilor 1900.
[youtube][/youtube]http://www.youtube.com/watch?v=2fnvHoA55Ng[youtube][/youtube]

vasinec

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde vasinec » 29 Dec 2010, 12:11

Deocamdata, nu pot urmari filmuletul (banuiesc ca asa ceva este). O sa-l vad spre seara, cand ajung acasa.

Pana atunci, va recomand niste informatii despre adventisti, de pe un site oficial AZS: http://www.adventist.ro/#axzz19Uhmnx58

P.S. Va multumesc si dvs. pentru interesul pe care-l treziti pentru cunoasterea altor confesiuni. Unii oameni vor afla cate minciuni se spun (chiar in scrierile oficiale ale bisericii ortodoxe) despre altii.

laodiceean

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde laodiceean » 29 Dec 2010, 14:15

Pentru domnii adventisti
Nene Iuliane, lasă bidineaua, spală-ţi frumuşel cleiul de pe mânuţe şi aşterne-te pe scris din lunga ta experienţă de 5 ani cu ereticii adventişti. O să-ţi citim cu nesaţ mărturisirea credinţei tale. Altfel lipiturile de pe ellenwhiteexposed sunt numai bune de parcurs în diagonală. Ne-am lămurit deja de mult cu ele...

Avatar utilizator
iulianbracau
Mesaje:80
Membru din:17 Sep 2010, 23:25
Confesiune:ortodox

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde iulianbracau » 29 Dec 2010, 14:50

Pentru domnii adventisti
Nene Iuliane, lasă bidineaua, spală-ţi frumuşel cleiul de pe mânuţe şi aşterne-te pe scris din lunga ta experienţă de 5 ani cu ereticii adventişti. O să-ţi citim cu nesaţ mărturisirea credinţei tale. Altfel lipiturile de pe ellenwhiteexposed sunt numai bune de parcurs în diagonală. Ne-am lămurit deja de mult cu ele...
Lasa sa vada lumea ereziile adventiste aducatore de moarte .Deranjeaza ?

laodiceean

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde laodiceean » 29 Dec 2010, 14:59

Lasa sa vada lumea ereziile adventiste aducatore de moarte .Deranjeaza ?
Mă deranjează doar minciuna copiată cu nonşalanţă de pe un site al unor refulaţi. Pe dumneata văd că te deranjează adevărul şi mă întreb oare de ce? De ce nu decelezi "ereziile adventiste aducătoare de moarte" din saiturile oficiale ale adventiştilor ori direct din scrierile Ellenei White, nu din contrafacerile lor. Că sunt disponibile pe net, free.

Avatar utilizator
iulianbracau
Mesaje:80
Membru din:17 Sep 2010, 23:25
Confesiune:ortodox

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde iulianbracau » 29 Dec 2010, 15:13

Lasa sa vada lumea ereziile adventiste aducatore de moarte .Deranjeaza ?
Mă deranjează doar minciuna copiată cu nonşalanţă de pe un site al unor refulaţi. Pe dumneata văd că te deranjează adevărul şi mă întreb oare de ce? De ce nu decelezi "ereziile adventiste aducătoare de moarte" din saiturile oficiale ale adventiştilor ori direct din scrierile Ellenei White, nu din contrafacerile lor. Că sunt disponibile pe net, free.

Minciuna domnule???? este adevarul curat ,dovedit cu martori .Dumneata crezi ca vreodata o voi cataloga pe ellen white drept profeta iar pe Sfintii Mari Parinti ii voi da la spate pentru o biata ratacita ??? :lol:

Se pare că Fundaţia White nu e doar adepta modificării cuvintelor lui Ellen White dar e şi foarte eficientă la modificarea fotografiilor. Modificarea e necesară pentru a perpetua mitul că adventiştii de ziua a şaptea de la început nu purtau podoabe.

Observaţi următorul citat în care doamna White recunoaşte că a primit o bijuterie scumpă pe care a purtat-o în multe ocazii:

Sora Kerr m-a du în vestiarul ei şi a deschis o cutie cu accesorii [O BANDĂ DE DANTELĂ, PLASĂ, FUNDĂ SAU ALTCEVA, FOLOSITĂ ÎN LOCUL UNUI GULER SAU REVER] pentru gât şi şi-a exprimat dorinţa să accept toată cutia. Soţul ei este comerciant în Honolulu şi deşi nu e credincios, e un om cu vederi liberale. Mi-a mai dăruit şi trei yarzi şi jumătate de mătase în valoare de trei dolari yard-ul din care trebuia să-mi fac o haină scurtă au jachetă, largă pe corp. Am văzut că dorea foarte mult să le primesc şi nu puteam s-o refuz fără s-o dezamăgesc foarte tare. Era mătase frumoasă, rămasă de la o rochie pe care o avea ea. Mi-a mai dat o eşarfă de mătase şi o agrafă de zece dolari, din pietre albe, foarte simplă şi utilă. Am crezut că nu pot să accept dar avea o figură atât de tristă încât în final am luat-o şi de atunci o port mereu deoarece e folositoare şi uşor de purtat şi deloc pretenţioasă - Scrisoarea 32a, 1891, p. 2, 3. (Către J. E. şi Emma White, Decembrie 7, 1891.)

Comparaţi acum obiceiul doamnei White de a purta podoabe cu ceea ce a scris:

Împodobirea cu bijuterii şi lucruri luxoase e un fel de idolatrie. ... Hainele scumpe şi accesoriile dau o reprezentare incorectă a adevărului care trebuie redat întotdeauna ca fiind cea mai înaltă valoare. --Ellen White, Şcoala de pregătire biblică, 1 Mai, 1908

În Didache, un document creştin timpuriu despre care se crede că a ost scris prin primul secol d.Ch.., autorul îi sfătuieşte pe primii creştini cum să identifice un fals profet:
“Dacă un profet învaţă adevărul şi totuşi nu practică ceea ce predică,
atunci e un fals profet.” Didache, 11:10

http://www.ellenwhiteexposed.com/rom/contra7.htm
iata si linkul in care veti vedea dovezile

laodiceean

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde laodiceean » 29 Dec 2010, 16:00

Minciuna domnule???? este adevarul curat ,dovedit cu martori [...]
http://www.ellenwhiteexposed.com/rom/contra7.htm
iata si linkul in care veti vedea dovezile
Dacă pentru dumneata ăştia sunt "martori adevăraţi" iar gunoaiele în care scormoneşti e "adevăr curat", m-am lămurit. Mulţumesc frumos. Rămâne valabilă recomandarea din postarea anterioară.

daniel tuduran
Mesaje:483
Membru din:12 Iul 2009, 19:28
Confesiune:ortodox
Localitate:or Brad,Hunedoara
Contact:

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde daniel tuduran » 29 Dec 2010, 18:03

Poate dv sunteti mai in tema decit colegul vasinec si imi puteti spune de unde si pina unde elen white a prezis ora si clipa cind Mintuitorul va veni pe pamant odata ce Hristos spun clar ca nu stim ziua ????
O intrebare simpla la care tare as vrea un raspuns
Domnule Iulian, se pare ca nu sunteti in tema absolut deloc in privinta sorei Ellen White. Cred ca v-ati inspirat din linkul recomandat de dvs de pe youtube, nu ?
As vrea, ca sa va pot raspunde la intrebare, sa-mi aratati textul scris de Ellen White, in care EA SPUNE ziua si data revenirii Domnului Hristos... Eu nu l-am intalnit inca..
Se pare ca dvs faceti o mare confuzie intre Ellen White si William Muller...
Va recomand pe viitor sa mergeti direct la sursa pentru informatii si sa nu mai apelati in alta parte, unde se scrie despre Ellen White cu aceleasi prejudecati pe care le aveti si dvs...

Razvan,profetesa nu zice ca va veni Hristos ci spune ca a si venit deja!
„Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către Tine Doamne: scoate din stricăciune viaţa mea, mult Milostive!” (din slujba înmormântării)

laodiceean

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde laodiceean » 29 Dec 2010, 20:08

Razvan,profetesa nu zice ca va veni Hristos ci spune ca a si venit deja!
Din două una: ori e confuzie între adventişti şi martori, ori e confuzia obişnuită de după sărbători. Ori amândouă... Imagine

Avatar utilizator
don_razvan
Mesaje:122
Membru din:26 Sep 2009, 21:47
Confesiune:protestant

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde don_razvan » 29 Dec 2010, 21:21

Razvan,profetesa nu zice ca va veni Hristos ci spune ca a si venit deja!
Astept inca acel paragraf in care sunt facute aceste afirmatii de catre Ellen White... Pana atunci mai bine taceti decat sa scoateti asemenea prostii ;)

dumio
Mesaje:471
Membru din:03 Aug 2010, 14:58
Confesiune:ortodox

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde dumio » 29 Dec 2010, 21:26

Razvan,profetesa nu zice ca va veni Hristos ci spune ca a si venit deja!
Astept inca acel paragraf in care sunt facute aceste afirmatii de catre Ellen White... Pana atunci mai bine taceti decat sa scoateti asemenea prostii ;)
"Sfanta Elenuta Alba, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!!!" Fereasca Dumnezeu!

Avatar utilizator
iulianbracau
Mesaje:80
Membru din:17 Sep 2010, 23:25
Confesiune:ortodox

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde iulianbracau » 29 Dec 2010, 23:45

Astept inca acel paragraf in care sunt facute aceste afirmatii de catre Ellen White... Pana atunci mai bine taceti decat sa scoateti asemenea prostii ;)
Părerile lui Miller' că Hristos urma să vină în 1844 se bazau pe calcule referitoare la vremea pentru "curăţirea sanctuarului." Când a trecut această dată şi Hristos n-a venit, el, împreună cu alţi lideri ai bisericii adventiste au căzut cu toţii de acord imediat că greşise data. Dar foarte puţini din ei – răposatul lider White, Ellen Harmon (viitoarea doamnă White), răposatul Bates şi câţiva alţii – au continuat să susţină că ziua stabilită fusese corectă. Dar n-au putut explica eroarea.

Deci iata ca ea a foat chiar sustinatoarea teoriei lui Miller si chiar a afirmat date .Nu incercati sa negati caci dovezile va acuza.


Cam după vreo doi ani, în 1846, un oarecare O.R.L. Crosier a studiat foarte mult problema sanctuarului aşa cum este ea expusă acum de adventiştii de ziua a şaptea. Părerea lui a fost acceptată în întregime de câţiva adventişti din acea vreme şi Ellen Harmon (doamna White) a avut imediat după aceea o "viziune" în care spunea că Domnul i-a arătat că Crosier avea dreptate. A recomandat publicarea punctului său de vedere (vezi "Un cuvânt către turma mică," p. 11, 12). Teoria spunea că sanctuarul pământesc era modelul exact al celui din cer şi că acest sanctuar din cer era acela din Dan. 8:14, text pe care se baza calculul zilei din 1844; că Isus, ca marele nostru preot, trebuia să-Şi facă lucrarea în prima încăpere, au Locul sfânt, în rai, de la înălţarea Lui până pe 22 Oct. 1844, primind acolo păcatele mărturisite ale credincioşilor şi, că pe 22 Oct. 1844, El îşi termina lucrarea în Locul Sânt şi intra în Locul preasfânt, începând acolo "curăţirea sanctuarului," despre care ei spun că era ispăşirea antitipică. Observaţi că, conform acestei teorii, ispăşirea n-a avut loc decât după vreo mie opt sute de ani de la moartea lui Iisus pe cruce!
Conform teoriei lui Crosier, lucrarea din prima încăpere a sanctuarului pământesc era numai "iertarea păcatelor"; prin urmare, când s-a încheiat lucrarea din prima încăpere a sanctuarului ceresc (22 Oct.1844), s-a terminat şi iertarea păcatelor pentru toată lumea! Testarea păcătoşilor se sfârşea aici! Deci, după 1844, lucrarea de ispăşire a lui Hristos în Locul preasfânt era numai pentru sfinţi!

Domnul Crosier afirmă că scopul acestui articol despre sanctuar era să arate că perioada de testare s-a sfârşit în1844, iar doamna White l-a sprijinit din acest motiv. Vezi capitolul următor.

Adventiştii n-au aflat nimic despre această teorie a sanctuarului decât la vreo doi ani după 1844. Dar atunci când a fost adoptată teoria lui Crosier, ei au făcut legătura dintre "uşa închisă" din pilda celor zece fecioare, despre care au predicat în 1844, cu ceea ce numeau acum "închiderea uşii" primei încăperi a sanctuarului ceresc, atunci când Isus a intrat în a doua încăpere.

Uşa închisă sau încheierea perioadei harului pentru păcătoşi în 22 Oct. 1844
Titlul de mai sus indică spre teoria susţinută şi învăţată în mod dogmatic de către adventiştii de ziua a şaptea până în toamna lui 1851. În anii care au urmat, au modificat-o treptat, până ce au abandonat-o în cele din urmă. Astăzi, neagă că ar fi învăţat-o vreodată. Dar vom vedea că nu e aşa. Toţi liderii lor susţineau această teorie nescripturistică în mod cât se poate de clar, până la data menţionată mai sus. Doamna White a avut revelaţie după revelaţie în viziunile ei din aceeaşi perioadă, revelaţii ce confirmau această teorie. Mai târziu, au fost nevoiţi fie să respingă pretenţia ei că era inspirată, fie să nege faptul că ea ar fi învăţat vreodată o asemenea teorie. Faptele sunt clar şi ele se prezintă după cum urmează:
Toţi liderii adventişti de ziua a şaptea din această perioadă timpurie făceau parte din marea mişcare a lui Miller. În 1844 au pus totul în joc pe afirmaţia că sfârşitul lumii va veni pe 22 Oct. 1844. Sigur că perioada harului înceta în acel moment. Au aplicat acestei date parabola celor zece fecioare din Mat. 25:1-13. Chiar înainte de a spune această parabolă, Isus Îşi avertizase ucenicii că a doua lui venire va fi pe neaşteptate, atunci când se vor aştepta mai puţin. A spus această parabolă pentru a sublinia ceea ce învăţase. Zece fecioare s-au dus în întâmpinarea mirelui. Pentru că întârzia mai mult decât se aşteptau, au adormit toate. Când el a venit, numai cinci erau gata să meargă cu el la nuntă. Acestea au intrat iar uşa „s-a închis”. După aceea, au venit şi celelalte cinci şi au bătut la uşă., dar era prea târziu ca să mai fie primite. Sensul parbolei e uşor de înţeles. Când va veni Hristos, Toţi cei ce sunt gata vor fi salvaţi. Restul vor rămâne afară, vor fi pierduţi, căci uşa harului s-a închis.

Toţi primii adventişti, în frunte cu Miller, au explicat astfel parabola. Şi aveau dreptate. Când a trecut termenul fixat de ei, au rămas muţi de uimire. Au insistat că mesajul lor fusese corect; perioada harului luase sfârşit. Toţi sperau că Domnul va veni şi-L aşteptau din zi în zi. Au încetat să-i mai mustre pe păcătoşi, să se mai roage pentru ei şi spuneau „S-a închis uşa”.

Aceasta e originea teoriei „uşii închise”. Atunci, n-avea nici o legătură cu sanctuarul, nici din cer, nici de pe pământ. Această legătură a fost făcută mai târziu. N-au avut „lumină” asupra problemei sanctuarului decât după mai mulţi ani de zile după ce au predicat teoria „uşii închise”. Acest lucru s-a întâmplat abia cinci ani mai târziu (1849) când adventiştii de ziua a şaptea au inventat teoria „uşii deschise” din Apoc. 3:7, 8. Însăşi doamna White afirmă această poziţie. Ea spune: "Revelaţia asupra 'uşii deschise şi închise' de la paginile 34-37 mi-a fost dată în 1849. Aplicaţia versetelor din Apoc. 3:7, 8 dată sanctuarului ceresc şi a lucrării lui Hristos era complet nouă pentru mine. N-am mai auzit pe nimeni enunţând această teorie. " ("Supliment" la "Experienţă şi viziuni" p. 2).


Deci ea însăşi, împreună cu toţi ceilalţi, învăţase timp de cinci ani de zile teoria „uşii deschise” fără să facă vreo referinţă la o „uşă deschisă”. Acum pretind că le-au învăţat pe amândouă încă de la început. Astfel, liderul Butler, referindu-se la Apoc. 3:7, 8, spune: "Era o uşă deschisă şi una închisă" ("Replici date lui Canright," p. 100). El afirmă că le-au învăţat pe amândouă împreună încă de la început, din in 1844. Afirmaţia doamnei White citată mai sus dovedeşte că afirmaţia lui e falsă.

Iată un lucru semnificativ. După 1844, timp de cam vreo şapte ani, Termenul „uşă închisă” apare mereu în toate articolele scrise de toţi adventişii de ziua a şaptea din acea perioadă – articole ale doamnei White şi ale liderilor White, Holt, Arnold, Bates şi alţii. E în centrul argumentelor lor. Teoria era atât de proeminentă încât au fost numiţi "Închizători de uşă." Aşa îi numeau domnul Miller şi ceilalţi adventişi. Dar după ce a fost abandonată teoria „uşii închise”, termenul a dispărut treptat până când n-a mai apărut deloc în articolele şi publicaţiile lor. Doar acest lucru dovedeşte că au abandonat teoria uşii închise pe care au susţinut-o la început şi pe care a sprijinit-o atât de puternic doamna White.

La început, adventiştii de ziua a şaptea au adoptat teoria sanctuarului ca să dovedească faptul că uşa harului s-a închis în 1844, o teorie pe care o susţineau atunci doamna şi toţi ceilalţi. Iată dovada mea asupra acestui lucru:

Ann Arbor, Mich., 1Dec., 1887

"Liderul D.M. Canright: Am ţinut ziua a şaptea aproape un an, cam până în 1848. În 1846 am explicat ideea sanctuarului într-un articol dintr-un număr special al ziarului Day Star, Cincinnati, O. Scopul acelui articol era să sprijine teoria că uşa harului s-a închis, o teorie pe care eu şi aproape toţi adventiştii care adoptaseră vederile lui William Miller am susţinut-o din 1844 până în 1848. Da, ştiu că Ellen G. Harmon – acum doamna White – susţinea teoria uşii la acea dată.

Cu sinceritate, al dumneavoastră,

"O.R.L. Crosier."


Ascultaţi acum ce spune doamna White:

Topsham, Me., 21Apr., 1847

". . . Domnul mi-a arătat în viziune, în urmă cu mai mult de un an, că fratele Crosier avea adevărata lumină cu privire la curăţirea sanctuarului, etc. şi că era voia Lui ca fratele C. să scrie viziunea pe care ne-a transmis-o în Day Star (extra), din 7 Feb. 1846. Mă simt mai mult decât autorizată de către Domnul să recomand acel număr special fiecărui sfânt."

("Un cuvânt către mica turmă" p. 11, 12)

Aveţi aici originea şi obiectul teoriei sanctuarului.

Toţi adventiştii, din toate ramurile, sub conducerea lui Miller, au susţinut că uşa harului pentru păcătoşi s-a închis, un anumit timp după ce a trecut termenul din 1844.. Miller a spus: "Ne-am făcut treaba avertizându-i pe păcătoşi şi încercând să trezim biserica formală. În providenţa Sa, dumnezeu a închis uşa, putem doar să ne încurajăm unu pe altul să avem răbdare " (Advent Herald, Dec. 11, 1844). Apoi iar în Voice of Truth, din Feb. 19,1845, el spune: "De-atunci n-am mai văzut nici o convertire reală." Miller a dat tonul pe care l-au urmat cu toţii. Dar el, împreună cu toţi liderii adventişti, a renunţat foarte curând la teorie iar după aceea a luptat împotriva ei.
Liderul G.I. Butler, în Review and Herald, din 3 martie 3, 1885, spune: "Odată cu trecerea timpului, cei mai cinstiţi dintre credincioşi aveau sentimentul că lucrarea lor pentru lume era terminată. …Nu există nici o îndoială că mai multe luni de zile de la expirarea termenului, sentimentul general era că lucrarea lor de avertizare a lumii se încheiase…Povara lor a dispărut şi credeau că misiunea lor s-a încheiat." Da, chiar asta credeau, că uşa harului s-a închis! Chiar şi Butler e nevoit să recunoască acest lucru.

Liderul White admite şi el acelaşi lucru. El spune: "În absenţa luminii referitor la uşa închisă şi uşa deschisă a sanctuarului ceresc, cititorul nu prea poate observa cum aceia care au susţinut cu putere experienţa celei de-a doua veniri ilustrată în parabola celor zece fecioare (Mat. 25:1-12), n-au reuşit să ajungă la concluzia că s-a închis uşa harului pentru păcătoşi" ("Schiţe din viaţă" p. 121). Dar n-au "lumină" asupra sanctuarului şi a „uşii deschise” decât la mai mulţi ani după 1844. Acest lucru e echivalent cu o mărturisire că ei credeau că perioada harului pentru păcătoşi s-a sfârşit şi că au crezut aceasta timp de mai mulţi ani.

Doamna White îşi adaugă mărturia la cele de mai sus după cum urmează: "După trecerea timpului aşteptat în 1844, adventiştii tot credeau că venirea Mântuitorului era foarte aproape; susţineau că . . . lucrarea de lui Hristos de mijlocitor pentru om înaintea lui Dumnezeu s-a sfârşit" ("Tragedia veacurilor," ediţia din 1884, p. 268). E limpede ca lumina zilei din mărturisirile din scrierile ei că un timp după 1844 adventiştii de ziua a şaptea au crezut că uşa harului s-a închis.

Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde Dionysie » 29 Dec 2010, 23:46

Vă mai aduc şi eu o dovadă că adventiştii (ca de altfel toţi neoprotestanţii) sunt eretici, şi dovada constă în blasfemia pe care Ellen White a adus-o Euharistiei.

Adventiştii consideră Euharistia Bisericii lui Hristos:

1. o jertfă idolatră;
2. o rătăcire hulitoare a Cerului;
3. o pretenţie a preoţilor Bisericii lui Hristos de a Îl crea pe Dumnezeu;
4. o mascaradă mincinoasă jucată de nişte bufoni (adică de preoţii Bisericii).

Avatar utilizator
iulianbracau
Mesaje:80
Membru din:17 Sep 2010, 23:25
Confesiune:ortodox

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde iulianbracau » 30 Dec 2010, 00:10

Dovezi istorice că liderii ştiau că doamna White nu era inspirată ci avea probleme medicale…Doar au uitat să spună turmei!

S-a scris despre Ellen şi „împrumuturile” ei mult mai mut decât cineva poate să înţeleagă şi să primească. Fără îndoială că vor fi scrise multe alte lucruri, pe măsură ce alţii vor încerca să-şi limpezească mintea şi inima de părerile greşite pe care le-au avut atâta timp. Uşi care au fost închise timp de o sută de ani sau mai mult sunt acum deschise cu durere de o altă generaţie. Sperăm că mulţi au pus piciorul în prag pentru a ţine uşa să nu se trântească la loc. Se pare că unii din cei ce au scris înainte de anii 70 pentru a protesta împotriva celor ce se întâmplau au întâmpinat o asemenea opoziţie încât o generaţie sau două de adventişti a crescut în eroare. 'Vor apărea şi alte materiale pe măsură ce timpul o va cere şi învăţaţii vor continua să descopere ce se ascunde sub aparenţe. De-a lungul anilor s-au spus mult3e despre secretul proprietăţilor White şi despre politica lor extrem de severă, chiar faţă de prietenii bisericii care caută informaţii ce duc la adevăr. Incapacitatea de a avea acces la materialul sursă fără a creşte suspiciunea. Dar vremurile s-au schimbat din 1844. Acum, singurele uşi care au rămas într-adevăr închise sunt cele care duc la mintea comunicatelor din ziua de azi, care, cu o loialitate oarbă , continuă să repete "linia partidului," zeloţi cărora nu le pasă de corectitudine sau cinste. Aceste uşi sunt cel mai greu de deschis, căci au fost închise de aceia despre care credeau că au dreptul să creadă în ei – ale căror minţi, la rândul lor, au fost închise de frica de a gândi sau cerceta ca să nu se abată asupra lor blestemul propagandiştilor. Mult mai rău e în cazul acelora care se tem că Dumnezeu, care-i pune mereu la încercare cu astfel de teste, vrea ca orbii să-i conducă pe orbi prin deşert.

Studiile au stabilit câteva idei incontestabile. Chiar Robert Olson, de la Fundaţia White, a recunoscut acest lucru în scrisoarea lui din 4 Septembrie 1980:

Vreau să vă asigur că . . facem tot ce se poate din ceea ce credem că trebui să facem. Lucrarea de 19 pagini despre modul în care Ellen White a folosit surse neinspirate a fost publicată în ziarul Australian Division Union. A fost tradusă şi în germană şi publicată pentru toţi lucrătorii noştri din Germania de vest. O versiune oarecum modificată a articolului a fost publicată în oaia semestrială a şcolii de Sabat, scoasă în mod curent în Lincoln, Nebraska. Am pus acest articol la îndemâna preşedinţilor conferinţei noastre şi am prezentat această problemă la multe întâlniri ale lucrătorilor noştri atât aici cât şi în străinătate. Totuşi, avem sentimentul că acesta e doar un pas preliminar. Comitetul conferinţei generale a votat să-l întrebăm pe unul din profesorii noştri de la Universitatea Andrews să înceapă un studiu de doi ani în care să cerceteze în adâncime scrierile lui Ellen White despre viaţa lui Hristos, mai ales problema ,,împrumuturilor,, literare.
2

Putea fi acesta acelaşi Robert Olson care a stat înaintea unui public la Loma Linda cu mai puţin de doi ani în urmă şi spunea că n-are nici un rost toată această discuţie despre Ellen şi scrierile ei? 3 Pe de altă parte, afirmaţia lui Olson nu poate însemna că există o nouă politică deschisă în birourile Fundaţiei White. O scrisoare de mai târziu în acel an (Octombrie 1980) arată cât de închis rămâne acel birou: "Liderul abordează aceste probleme aşa cum ar trebui." 4 Iar cuvintele lui către grupul de acolo cu doi ani în urmă nu erau inutile când spunea că acel ales să facă lucrarea va...nu va costa Fundaţia White nimic pentru timpul acordat de Jim [Cox], şi cred că putem sta destul de aproape de el pentru ca concluziile la care ajunge să fie în esenţă aceleaşi cu concluziile pe care noi le-am trage dacă am ace ni înşine lucrarea. Am putea să-i cerem lui Jim să facă un raport către o comisie la două sau trei săptămâni. 5

Dar presa e mai puternică decât sabia. Sabia lui Olson s-a tocit în luptă cu presa, chiar dacă acea presă era maşina de copiat. Membri din unele părţi ale lumii au realizat pentru prima dată amploarea problemei folosiri ilegale a lui Elen a lucrării predecesorilor ei şi faptul că trebuiau să existe răspunsuri la unele întrebări. În toată lumea, mulţi adventişti nu mai vor să accepte răspunsurile lipsite de etică pe care li le-a dat propagandistul lor.

Problemele etice pot fi rezumate prin examinarea dovezilor care indică faptul că multe cercetări din ultimii ani au adunat informaţii substanţiale despre viaţa şi scrierile lui Ellen.
1. Acum e clar că Ellen n-a fost originală în scrierile ei; şi-a luat materialul din alte surse—despre toate subiectele, în toate domeniile şi-n toate cărţile. 6

2. Tot aşa de clar este şi faptul că Ellen a fost într-adevăr influenţată foarte mult de circumstanţe, asociaţi şi alţi scriitori religioşi din care s-a inspirat (copiind, parafrazând şi tot aşa).7

3. Singura dezminţire care a fost făcută cunoscută pentru public (introducerile la ediţiile din 1888 şi 1911 ale Tragediei veacurilor) nu abordează cinstit aceste probleme. De ce ar cita cineva din lucrarea publicată a altuia fără să aibă intenţia de a cita autoritatea celuilalt?

4. E un fapt recunoscut acum că Ellen a avut mult mai mult ajutor decât au crezut membrii bisericii şi că aceste ajutoare au jucat un rol important în selecţionarea, aranjarea şi editarea mazerialului.8 Ba mai mult, pe lângă asistenţii editori care sunt destul de bine cunoscuţi - Marian Davis, Clarence C. Crisler, Dores E. Robinson, Mary Steward, Fannie Bolton, Mary H. Crisler, Sarah Peck, Maggie Hare şi H. Camden Lacey - o publicaţie de mai târziu a lui Willie White atrage atenţia asupra altora mai puţin cunoscuţi: "Din 1860 înainte, unele din manuscrisele ei pentru publicare şi unele din mărturiile ei au fost copiate de membrii din familie" 9 A numit apoi copişti ca Lucinda Abbey Hall, Adelia Patten Van Horn, Anna Driscoll Loughborough, Addie Howe Cogshall, Annie Hale Royce, Emma Sturgis Prescott, Mary Clough Watson şi doamna J. L. Ings. Se poate să mai fi fost şi alţii.

5. Ellen n-avea ultimul cuvânt referitor la ce se scria şi la ce se publica. 10 Chiar dacă se poate dovedi că „avea mereu controlul”, aceasta n-ar rezolva problema de etică.

6.Nu se poate afirma cu o conştiinţă curată că problema celor care vedeau şi înţelegeau ce se petrece era "inspiraţia verbală". Ştiau ce se petrece şi n-au acceptat scrierile ca din partea lui Dumnezeu şi n-au închis ochii la ceea ce se întâmpla. 11

7. Dacă cineva îşi exprima convingerile referitoare a aceste probleme, acea persoană primea o mărturie incriminatore sau i se cerea să plece sau chiar mai rău, era numită duşman al bisericii şi al adevărului.12

8. Nu toţi părinţii şi lucrătorii de la început ai bisericii au acceptat sau au crezut că tot ce scria Ellen venea de la Dumnezeu şi era întotdeauna inspirat. Autoritatea ei nu era decisivă pentru ei. 13

9. Chiar şi Ellen ştia foarte bine ce se întâmpla, contribuia la aceasta şi-i încuraja pe cei care lucrau pentru ea să facă acelaşi lucru şi să nu spună nimic despre asta. 14

Această ultimă afirmaţie (punctul 9) pare să creeze cea mai mare problemă etică pentru biserica adventistă în prezent. Robert Olson a acuzat că abordarea unei singure persoane "este să-i facă pe ascultătorii săi să creadă că Ellen White era necinstită şi îi înşela." 15 Din cauza naturii sensibile a acestei acuzaţii, nevoie de martorii care ştiu să depună mărturie despre ceea ce au văzut sau au auzit.

Nimeni din cei care-o apără Ellen şi faptele ei n-a trăit când s–au întâmplat acestea. Nici chiar nepotul ei Arthur nu poate fi un martor acceptabil. Bunica lui avea peste 80 de ani când s-a născut. Orice lucrare făcuse ea pentru ,,biserică,, , el n-a putut să observe sau să ştie acest lucru. Sigur că Ronald D. Graybill şi Robert W. Olson (amândoi din birourile proprietăţii White) n-au fost prezenţi şi prin urmare nu pot fi martori de încredere. Mai mult, toţi trei au prejudecăţi întipărite în sine şi conflicte de interes. Poziţiile, reputaţiile lor şi compensaţiile financiare îi fac de neacceptat în orice curte de judecată ca martori de încredere. Singurul avantaj pe care îl au faţă de cei din vremurile noastre e accesul la materiale şi informaţii pe care refuză să le divulge. Dar au existat martori care au văzut şi au vorbit. Trebuie să vină înaintea curţii, chiar dacă într-o formulă incompletă.

White avea probleme medicale:

Lovitura din copilărie a lui Ellen şi problemele fizice cauzate sunt bine cunoscute şi documentate. Începând cu accidentul şi continuând cu adolescenţa şi prima parte din viaţa de adult, era cuprinsă de crize fizice care erau adesea însoţite de ceea ce numeau adepţii ei viziuni deschise. Câteodată ni se spune că era inconştientă de tot ce se întâmplă în jur, câteodată se controla. Adesea biserica se laudă că a început cu o minte slabă, needucată şi un trup slab şi desfigurat –cea mai slabă din cei slabi." Cel puţin de cinci ori se spune că era lovită de "paralizie" şi că de multe ori simţea că moare.; adesea era inconştientă perioade lungi de timp. 37 Cu această condiţie fizică, mai ales în primii ani, mintea era în aceeaşi stare ca trupul, căzând câteodată în disperare iar alteori urcând pe culmi de glorie.

Această stare fizică şi psihică a fost observată devreme în experienţa lui Ellen. Ne-a fost lăsată o mărturie remarcabilă referitoare la starea ei şi faptul că ea recunoştea acest lucru, mărturie de prin1865 publicată mai târziu în 1877. datorită naturii sensibile a informaţiei e bine să reproducem câteva paragrafe de pe paginile care vorbesc despre aceasta.

Când, la o conferinţă din Pilot Grove în 1865, povestea vizita ei la Institutul de sănătate al Dr. Jackson, a afirmat că doctorul a examinat-o şi a spus că suferă de isterie. Cei care au încredere în capacităţile medicale ale Dr. Jackson ştiu că această declaraţie oferă un indiciu al presupuselor ei inspiraţii divine Conform autorităţilor medicale, isteria e o boală reală, foarte ciudată, care nu afectează doar trupul ci şi mintea; producând fenomene foarte specifice dar variate, boala acţionând asupra diferitelor persoane şi temperamente şi producând diferite rezultate.

Când Dr. Wm. Russell, pe atunci la Institutul de sănătate din Battle Creek, ne-a scris exprimându-şi îndoielile referitoare la inspiraţia divină a viziunilor ei şi ne-a cerut dovezi ale acestui lucru i-am răspuns bucuroşi , i-am trimis lucrările publicate şi un scurt rezumat al lucrării pe care o prezentăm acum publicului. I-am spus şi despre părerea Dr Jackson referitoare la cazul doamnei White şi i-am cerut-o pe a lui pentru a o publica în carte. Ne-a răspuns în 12 iulie 1869 că se hotărâse în trecut că "viziunile doamnei White erau rezultatul unei organizări sau condiţii bolnave a creierului sau sistemului nervos." Avem deci mărturia a doi medici în ale căror abilităţi medicale doamna. W. şi Adventiştii ZŞ au încredere în general, fiind cu toţii de acord cu predispoziţia ei la o stare delegată a creierului şi sistemului nervos.

Cu aceste mărturii în minte, hai să ne întoarcem la prima ei viziune şi să vedem dacă nu putem ajunge cu ajutorul circumstanţelor la soluţie rezonabilă a fenomenului din acest caz. Conform lucrărilor ei publicate, la vârsta de 9 ani, doamna White a avut ghinionul să primească o lovitură care i-a spart nasul şi i-a cauzat o desfigurare permanentă a trăsăturilor. Nu ştim dacă acest accident era cauza predispoziţiei ei la isterie dar un lucru e sigur, dacă n-a fost cauza atunci sigur a agravat-o după cum descrie Dr. Russell: "O organizare sau condiţie bolnavă a creierului şi sistemului nervos." Acest lucru este dovedit de faptul că timp de trei săptămâni după accident a zăcut în pat într-o stare de inconştienţă totală, cu creierul atât de îmbibat în uree încât funcţiile sale au încetat pe moment.

Liderul White relatează şi el despre starea sănătăţii ei de atunci şi despre prima ei viziune în Evenimente din viaţă, p. 273: "Când a avut prima viziune, era o invalidă slăbită rău, părăsită d prieteni şi medici şi lăsată să moară de tuberculoză. Nu cântărea decât 40 de kilograme. Sistemul ei nervos era într-o asemenea stare că nu putea nici să scrie şi era dependentă de cineva care să stea lângă ea la masă ca să-i toarne de băut. "

La puţină vreme după ce şi-a revenit, se pare că şi-a îndreptat atenţia spre subiecte religioase care au impresionat-o profund până când, la vârsta de 12 ani, a mărturisit că s-a convertit şi s-a alăturat bisericii metodiste. Experienţa ei religioasă la acea vârstă fragedă era foarte ciudată; câteodată era exaltată şi ajungea la extaz, alteori cădea în cea mai adâncă disperare. Această stare nefericită a minţii sale nu pare să fi fost provocată de circumstanţele înconjurătoare, care erau în favoarea exprimării ei religioase, ci de vise şi impresii plăcute sau neplăcute.

Cam pe atunci, se predica doctrina adventistă în Portland, Maine, unde locuia familia tatălui său. Au fost cu toţii atât de captivaţi de aceasta încât, în 1842 mergea constant la întâlnirile adventiste, deşi era încă metodistă. Depăşirea datei din 1844 a avut ca rezultat despărţirea adventiştilor în două, unii din ei adoptând poziţia că venirea Domnului era aproape dar admiţând că mişcările din '43 şi '44 erau greşite, ceilalţi pretinzând că Domnul îi condusese până aici şi că trecutul va fi explicat în întregime; cei din urmă au ajuns să creadă în eroarea uşii închise, afirmând că Mirele venise şi că perioada mântuirii pentru păcătoşi, credincioşii cu numele şi adventiştii apostaţi trecuse. În Evenimente din viaţă a liderului White, la paginile 183­,191, acesta povesteşte istoria uşii închise. Doamna White (pe atunci Ellen G. Harmon,) făcea parte din a doua categorie, care ţinea întâlnirile în casa tatălui ei, arătând că era mereu sub influenţa acestei teribile rătăciri a cărei puteri nu poate fi apreciată corect decât de aceia care i-au fost martori şi au participat la ea. În aceste circumstanţe, suferind de dereglarea ei nervoasă, predispusă la isterie, nu e de mirare că a experimentat ceea ce se numeşte viziune, şi aşa cum era de aşteptat, viziunea ei a corespuns cu părerile ei religioase, aşa cum am arătat clar în această lucrare.

Liderul White aduce o altă mărturie referitoare la acest lucru în Evenimente din viaţă, pagina 272, (publicată în 1868,) unde spune, "În aceşti ultimi 23 de ani probabil că a avut între 100 şi 200 de viziuni. Acestea s-au întâmplat în cele mai diferite circumstanţe, păstrând totuşi o asemănare minunată; cea mai vizibilă schimbare fiind aceea din ultimii ani când viziunile au devenit mai rare şi mai complete." Toate acestea sunt foarte naturale şi de înţeles, în aceste circumstanţe. Pe măsură ce starea sănătăţii doamnei White se îmbunătăţea, viziunile se răreau. Pentru că mintea şi operaţiile ei sunt rezultatul constituţiei umane, o stare mai bună de sănătate are ca rezultat o stare psihică mai bună şi mai sănătoasă; pe măsură ce tarea sănătăţii ei se îmbunătăţea, creierul şi sistemul ei nervos căpătau o stare mai naturală şi transele ei se răreau; pe măsură ce avansa în probleme de informaţie generală (educaţia ei timpurie fiind neglijată în întregime ca o consecinţă a proastei stări de sănătate,) viziunile ei deveneau mai complete –o consecinţă foarte naturală-care e una din cele mai bune dovezi că viziunile ei erau o emanaţiei a propriei ei minţi.

Pasajul de mai jos al Dr. George B. Wood din [Practica medicală,] p. 721 din Vol. 2, care mi-a atras atenţia, confirmă faptul că fenomenul viziunilor, paraliziei temporare şi puterilor miraculoase ale doamnei White sunt rezultatul unei dereglări fizice şi psihice şi corespunde cu unele din experienţele doamnei White în viziune, mai ales atunci când se ridica cu o Biblie în mână, o ridica deasupra capului în timp ce repeta pasaje din ea. În tratamentul bolilor mentale şi explicând cauza şi fenomenul transelor, el spune:

'Extazul e o afecţiune în care, împreună cu o pierdere a cunoştinţei în ceea ce priveşte circumstanţele externe şi o imposibilitate de a fi afectat din exterior, apare o anumită exaltare a funcţiilor intelectuale şi emoţionale ca şi cum persoana ar căpăta o altă natură sau ar intra într-o altă sferă de existenţă. Pacientul pare captat de gânduri şi sentimente şi are pe aţă o expresie de contemplare detaşată sau încântare inexprimabilă. Mişcările voluntare încetează de obicei iar pacientul zace neafectat de influenţele externe sau, ca în cazul catalepsiei, îşi menţine poziţia de la începutul crizei. Totuşi, câteodată, muşchii se supun voinţei iar pacientul vorbeşte şi se poartă sub impulsurile de moment. În aceste cazuri boala e foarte asemănătoare cu somnambulismul. Pulsul şi respiraţia pot fi naturale sau mai mult sau mai puţin scăzute; faţa e de obicei pală; iar suprafaţa corpului e rece. Dacă pusul creşte în frecvenţă, atunci e mai slab. Durata atacului e nesigură; în unele cazuri nu depăşeşte câteva minute, în altele ţine ore sau zile. La revenirea din transă, în general, pacientul îşi aminteşte mai mult sau mai puţin corect gândurile şi sentimentele şi câteodată povesteşte viziunile minunate pe care le-a avut şi vizitele în locurile unde sunt cei binecuvântaţi, scene de o armonie şi splendoare răpitoare şi o exaltare de negrăit a simţurilor şi emoţiilor. "

Aceste pagini uimitoare descoperă câteva lucruri dure ce pot fi verificate:

a. O descriere corectă a stării fizice şi mentale a doamnei Ellen White a fost adesea oferită de ea însăşi.

b. Analiza stării ei a fost făcută de medici calificaţi care erau în unele cazuri acceptaţi de familia White.

c. Observaţiile au fost făcute în prima parte a vieţii ei de persoane care îi cunoşteau modul de viaţă şi au observat-o îndeaproape.

d. Povestea Uşii închise, ţinută ascunsă timp de cam 100 de ani, a fost descoperită (şi confirmată acum de Fundaţia White). Ellen White într-adevăr a crezut, a învăţat şi chiar a avut o viziune că uşa s-a închis pentru păcătoşi după 1844.

Poate mai interesant e faptul că alţii, unii din ei medici, au observat asemănarea cu starea ei în timpul "viziunilor" şi i-au pus un diagnostic similar. William S. Sadler, prieten al familiei White, odată credincios adevărat şi lider în biserică, mai târziu medic, scria în 1923:

Nu e un lucru neobişnuit ca persoanele în transă cataleptică să-şi imagineze că călătoresc în alte lumi. De fapt, poveştile minunate ale experienţelor lor, pe care le scriu după ce s-a terminat atacul de catalepsie, sunt atât de unice şi de minunate încât pe ele se pot fonda noi secte, culte, religii. Multe mişcări religioase ciudate şi unice au avut la bază astfel de experienţe. În psihologie, e interesant de studiat că aceste mediu-uri în transă au întotdeauna viziuni care corespund cu propriile lor păreri teologice. De exemplu, un mediu care crede în imortalitatea sufletului era condusă întotdeauna în călătoriile ei cereşti de unii din prieteni ei morţi care au părăsit această lume. Într-o zi, şi-a schimbat părerile religioase-a devenit un adept a teoriei că "sufletul e adormit," şi după aceea, când avea transe, era dusă din lume în lume în numeroasele ei călătorii de către îngeri, iar prietenii morţi sau plecaţi nici nu mai apăreau în viziunile ei după această schimbare de credinţă. 39

Poveştile din viziunile lui Ellen despre alte lumi pot fi verificate în Scrieri timpurii pentru a vedea dacă informaţiile date de Sadler i se aplică. Acesta continuă cu alte observaţii interesante:

Aproape toate aceste victime ale transelor şi catalepsiei nervoase, ajung mai devreme sau mai târziu să creadă că sunt mesagerii lui Dumnezeu şi profeţi ai Cerului; şi fără îndoială că majoritatea sunt sinceri. Neînţelegând psihologia şi fiziologia suferinţei lor, ajung să creadă sincer că experienţele lor mentale ciudate sunt ceva supranatural, în timp ce adepţii lor cred orbeşte tot ceea ce sunt învăţaţi datorită presupusului caracter divin ale acestor aşa-zise revelaţii. 40

Sadler continuă apoi să confirme ce au descoperit doctorii din anii 1860 şi 1870:

Un alt fenomen deosebit de interesant pe care l-am observat la mediu-urile în transă, care, aşa cum am mai spus, sunt în majoritatea cazurilor femei, este faptul că aceste transe sau fenomene cataleptice care se aseamănă din unele puncte de vedere cu atacurile majore de isterie - numai că sunt puţin mai avansate - spun deci că am avut experienţa să observ că apar după adolescenţă şi în nici un caz din cele pe care le-am văzut aceste fenomene n-au mai apărut după apariţia menopauzei. Caracterul fenomenelor asociate cu aceste femei profet sau mediu-uri în transă e modificat mereu de apariţia „schimbărilor în viaţă” " 41

E interesant de observat că afirmaţiile doctorului s-au împlinit în cazul lui Ellen. A încetat să mai aibă "viziuni deschise" cam atunci când s-a instalat menopauza. 42 De asemenea, e interesant să observăm că încetarea viziunilor ei a coincis cu moartea lui James White, soţul ei.

Un scriitor de mai târziu a preluat tema fizică în dizertaţia sa de doctorat scrisă în 1932:

Nu există nici cea mai mică dovadă că a aflat în această stare un singur lucru care nu era cunoscut bine înainte de către asociaţii ei. În timp ce autorul nu vrea să spună că era „vrăjită „ de soţul ei, el [scriitorul e convins că conţinutul viziunilor ei de la început a fost în întregime determinat de problema care-l preocupa pe el James White] şi căreia îi acorda timp, atunci când a avut viziunile. . . . Mai târziu, după moartea lui, aprobarea ei binevoitoare era cea mai de dorit între anumiţi învăţători şi oficiali care foloseau tot felul de metode şi mijloace ca să-şi asigure sprijinul ei pentru planurile lor.

În timp ce liderul White folosea orice mijloc pentru a introduce organizarea, soţia lui „vedea” că era planul lui Dumnezeu; când a iscat suspiciuni în problema conducerii tipografiei, ei i s-a arătat că acest lucru nu-I plăcea lui Dumnezeu. Când el vorbea şi scria despre "bunăvoinţa sistematică" [donaţii financiare regulate pentru biserică] a avut o „viziune” ce sprijinea acest lucru. Pe atunci el era ocupat cu scrierea pamfletelor pentru sănătate –ea a avut „marea viziune” a reformei sănătăţii. Lista poate continua, numai că liderii preferaţi au luat locul soţului ei, până la moartea ei 43

Linden, în 1978, a revăzut observaţiile şi teoriile psihologilor şi psihiatrilor de la jumătatea anilor 19OO, căutând indicii ale factorilor care cauzează fenomenelor vizionare. S-a dovedit că trebuie luaţi în consideraţie şi factorii psihologici şi cei fizici. 44 Poate că răspunsurile finale cel mai satisfăcătoare despre Ellen White pot fi date despre minciuna albă dacă Fundaţia White ar da detalii despre istoria ei medicală de la început până la sfârşit.

Un alt scriitor a descoperi t un alt raţionament pentru problema copiatului lui Ellen fără să recunoască drepturile de autor, cât şi pentru credinţa ei în "originalitatea propriilor viziuni." M. Ronald Deutsch (The New Nuts Among the Berries) relatează în capitolul său intitulat "Luptele de la Battle Creek" cum Charles E. Stewart i-a scris doamnei White ca răspuns la afirmaţia ei publică că "era condusă de Domnul" pentru a-i invita pe cei care au "nelămuriri cu privire la . . . mărturii" să "pună pe hârtie" obiecţiile şi criticile lor," iar ea le va răspunde. Prietenii lui Stewart au publicat această scrisoare lungă (care includea copii ale corespondenţei adiţionale de la şi către alţii) sub formă de pamflet în Octombrie 1907-după ce trecuseră 5 luni fără un răspuns de la Ellen White. Prefaţa pamfletului afirma că primise o chitanţă semnată de înregistrare dar nici un răspuns.

Deutsch citează următoarea opinie din cartea lui:

Cred că e o victimă a autohipnozei. De fapt, s-a hipnotizat să creadă că aceste viziuni sunt reale. Nu cred că intenţionează să înşele pe nimeni – a prin obiceiul să aibă viziuni – dar îi acuz pe aceia care impun oamenilor un plan care nu e altceva decât o înşelătorie grosolană. 45

Anul 1907 a trecut de mult. Problema sănătăţii lui Ellen şi îngrijorările doctorilor din vremea ei puteau fi date uitării dacă nu s-ar isca aceste întrebări din când în când. Cam prin 1981 a apărut un articol în Toronto Star în 23 Mai:

O piatră care a lovit fruntea fondatoarei bisericii adventiste de ziua a şaptea, Ellen Gould White, la vârsta de 9 ani, explică aproape sigur viziunile ei care stau la baza doctrinei bisericii ei, după cum spun doi doctori.

Lovitura a cauzat o formă de epilepsie, au spus Dr. Delbert Hodder şi Dr. Gregory Holmes din Connecticut într-un interviu. Recent, erau în Toronto pentru a descrie descoperirile lor Academiei americane de neurologie care se întâlnea la centrul din Sheraton.

Hodder, un adventist, spune că raportul lui şi al lui Holmes (care nu e adventist) ar putea repara ruptura din biserică

"Au abordat această problemă teologic" spune el dar cercetările lui arată că "poate fi explicată medical." 46

Pentru mulţi, poate părea că argumentul medical e cea mai bună metodă de a explica problema etică iscată de minciuna ei, deşi nu i-ar justifica pe aceia care, cunoscând clar starea ei (şi slăbiciunea ei) au continuat s-o ajute să răspândească această minciună albă. De asemenea, ar da naştere la o anumită compasiune faţă de acţiunile lui Ellen- doar pe baza capacităţii ei diminuate. De asemenea ar ajuta la explicarea multor inconsecvenţe din „viziunile” ei cu care s-a confruntat biserica sau pe care a trebuit să le scuze de-a lungul anilor.

laodiceean

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde laodiceean » 30 Dec 2010, 09:00

iulianbracau, dă mai bine un link către ellenwhiteexposed, că se vor lămuri toţi. Nu e nevoie să te mai murdăreşti şi tu...

daniel tuduran
Mesaje:483
Membru din:12 Iul 2009, 19:28
Confesiune:ortodox
Localitate:or Brad,Hunedoara
Contact:

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde daniel tuduran » 30 Dec 2010, 09:08

Razvan,profetesa nu zice ca va veni Hristos ci spune ca a si venit deja!
Astept inca acel paragraf in care sunt facute aceste afirmatii de catre Ellen White... Pana atunci mai bine taceti decat sa scoateti asemenea prostii ;)
Eu stiam ca Ellen White e adventista, nu martora?
Iata ce scrie marea profetesa in cartea "Marea lupta" la pagina 386 ca "'Mirele a venit la timpul stabilit,dar nu pe pamant,cum asteptau oamenii,ci la cel Imbatranit de zile in ceruri,la nunta,sa-si primesca Imparatia"

Ereziile astea le spuneti voi la oameni?
Adica lui Hristos iau trebui 1811 ani sa-si primesca Imparatia?
„Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către Tine Doamne: scoate din stricăciune viaţa mea, mult Milostive!” (din slujba înmormântării)

vasinec

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde vasinec » 30 Dec 2010, 09:44

Eu stiam ca Ellen White e adventista, nu martora?
Ellen White a fost o crestina metodista. A devenit adepta miscarii milerite (a crezut in calculele si previziunile pastorului baptist William Miller). Mai tarziu (dupa marea dezamagire) a facut parte dintre fondatorii Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea.

Iata ce scrie marea profetesa in cartea "Marea lupta" la pagina 386 ca "'Mirele a venit la timpul stabilit,dar nu pe pamant,cum asteptau oamenii,ci la cel Imbatranit de zile in ceruri,la nunta,sa-si primesca Imparatia"

Ereziile astea le spuneti voi la oameni?
Adica lui Hristos iau trebui 1811 ani sa-si primesca Imparatia?
Profetia din Daniel 8:14 vorbeste despre un eveniment care va avea loc dupa 2300 de ani de la darea decretului de rezidire a Ierusalimului. Este vorba despre curatirea Sfantului Locas. William Miler a considerat ca Sfantul Locas este pamantul (si astfel au aparut previziunile despre revenirea lui Hristos pentru a curati pamantul). Ellen White considera ca este vorba despre curatirea Sfantului Locas din ceruri (dupa modelul in care se facea, simbolic, curatirea Sfantului Locas, la Templu, o data pe an, la sfarsit).

Mai pe inteles: Domnul Iisus Hristos slujeste in Templu din cer, cu sangele Sau. La sfarsitul vremurilor, Domnul Iisus Hristos va intra, in calitate de Mare Preot, in Locasul Preasfant (Sfanta Sfintelor) pentru a face curatirea. Cititi Evrei cap. 8- 10. Sfantul Apostol Pavel Descrie foarte frumos si limpede, lucrarea Mantuitorului in calitate de Preot si Mare Preot.

Ellen White prezinta aceeasi lucrare a Mantuitorului, care trebuie infaptuita in vremurile din urma (incercati sa cititi tot capitolul). Nu suntem obligati sa o credem (nici eu nici dvs.).

vasinec

Re: Adventistii =eretici

Mesaj necititde vasinec » 30 Dec 2010, 10:00

Iata ce scrie marea profetesa in cartea "Marea lupta" la pagina 386 ca "'Mirele a venit la timpul stabilit,dar nu pe pamant,cum asteptau oamenii,ci la cel Imbatranit de zile in ceruri,la nunta,sa-si primesca Imparatia"

Ereziile astea le spuneti voi la oameni?
Adica lui Hristos iau trebui 1811 ani sa-si primesca Imparatia?
Revin cu o nelamurire. Nu am gasit citatul dat de dvs. Am gasit, ceva asemanator (la pag. 382 - capitolul "In fata raportului vietii").
Suna putin diferit de ceea ce ati postat dvs.:
"Venirea lui Hristos descrisa aici nu este a doua Sa venire pe pamant. El vine la Cel Imbatranit de zile, in cer, pentru a primi stapanirea, slava si o Imparatie care-I va fi data la incheierea lucrarii Sale de Mijlocitor. Aceasta venire, si nu a doua Sa venire pe pamant, a fost prevestita la incheierea celor 2300 de zole, in anul 1844. Insotit de ingeri ceresti, Marele nostru Preot intra in Sfanta Sfintelor si acolo se infatiseaza inaintea lui Dumnezeu, pentru a indeplini ultimele acte ale slujirii Sale in favoarea omului".

Suna putin diferit. Si se refera la un eveniment ce are loc la sfarsitul vremurilor.

P.S. Am o rugaminte. Imi puteti indica locul de unde luati citatele? Ceva imi spune ca le luati gata spicuite si "prelucrate". V-as sugera sa citi cateva pagini (nu toata lucrarea) din locul de unde sunt luate citatele.


Înapoi la “Adventiştii şi "Martorii lui Iehova"”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron