De parca ortodocsii se inchina aurului. Fa cunostinta mai intai cu invatatura de credinta ortodoxa. Fa rost de un catehism. Apoi mai fa declaratii si respectiv dezbateri. In asa imprejurari, discutia va fi utila."Dumnezeirea nu este asemenea aurului sau argintului" - Fapte 17:29
Nici minciuna sectara nu-i"Dumnezeirea nu este asemenea aurului sau argintului" - Fapte 17:29
Rau te uiti, pentru ca insasi Biblia este o icoana...Eu nu am gasit in Biblie ca primii crestini isi faceau icoane, si eu unul nu simt nevoia sa ma uit la o imagine in timpul rugaciunii.
Înţeleg eu despre ce fel de închinare vorbiţi, însă consider că la acest capitol aveţi probleme, pentru că Tradiţia Ortodoxă Oficială (sau dogmatică, dacă vreţi) interzice orice închinare la icoane, tradiţia practică însă e alta...Dle Vianor intii faceti o mare confuzie intre inchinarea lui Dumnezeu( adorarea), si cinstirea sfintilor, a Maicii Domnului si a Sf Icoane.
Mai intii ignorati starea in care se afla Ioan, SF Scriptura spune ca se afla in Duhul, deci in starea ingereasca.
- asta e din Biblia lui Cornilescu.„Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sînt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, cari păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!" (Apocalipsa 19:10)
- ca s anu te mai incurci, reia sensurile notiunii inchinare si mai vezi si ce inteleg contemporanii prin acest cuvant, si atunci o sa-ti fie totul limpede. 1. 1. Intr-adevar, Biserica invata ca lui Dumnzeu i se cuvine inchinare iar credinciosii asa si procedeaza, INTOCMAI, milimetric. uite un ex. de la Sf. Si dumnezeiasca Liturghie: Veniti sa ne inchinam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimei celei de o fiinta si nedespartite! si se apleaca pana la pamant (nu-i obligatoriu), fac semnul sfintei Cruci si inteleg ca inchinarea nu inseamna doar sa faci oaresce gesturi.Înţeleg eu despre ce fel de închinare vorbiţi, însă consider că la acest capitol aveţi probleme, pentru că Tradiţia Ortodoxă Oficială (sau dogmatică, dacă vreţi) interzice orice închinare la icoane, tradiţia practică însă e alta...
- Deci e celalat sens, meseriasule. Ingerul din smerenie rosteste aceste cuvinte. Adica... pe intelesul gradinitei... asa ar trebui sa faca un imparat crestin cand vine unu` si i se inchina (fara sa-l creada/confunde cu Dumnezeu, ci inchinare ca cinstire deosebita): lasa omule... Vezi să nu faci aceasta! Căci si eu sunt împreună-slujitor cu tine, om ca si tine, Lui Dumnezeu sa ne inchinam (si aici deja avem al doilea sens) amandoi!„Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sînt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, cari păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!" (Apocalipsa 19:10)
Apocalipsa 22:8-9 Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.
Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te!
Pai nu ai explicat deloc! Ai dat alte exemple de cadere, din alta turma... adica ai zis.... eeee, dar aveti si voi din astia.Pot să vă explic ! Accesaţi pe acelaşi site, adică pe You Tube, doar cuvântul "preot" şi dacă dispuneţi de timp, urmăriţi măcar şi 10 ore în şir subiecte legate doar de preoţi... (preot beat, preot glumeţ, preot învinuit de omor, preot învinuit de contrabandă, preot învinuit de mită, preot prins în timp ce curvea, preot homosexual, etc.) ... Sper că mă înţelegeţi, mii greu să continui !Puteti sa-mi explicati si mie ce fac acesti neoprotestnati?
.......................................................................
Eu nu urăsc icoanele, nu le subestimez importanţa didactică, dar nici nu mă raportez la ele ca lui Dumnezeu. Să batjocoreşti o icoană o poţi face nu doar prin a o scuipa şi a o călca în picioare, la fel cum şi să cinsteşti o icoană o poţi face nu doar prin sărut şi închinare. Asociaţia referitor la icoană şi Biblie ar fi una, zic eu potrivită, pt că eu nu mă închin cărţii, ci cu reverenţă primesc Cuvântul (sau Adevărul) redat în ea! Aceeaşi atitudine se poate de avut şi faţă de icoană, atunci când vine să reproducă în culori o scenă biblică.Tema. Cinstire si necinstire.
Afirmatie. Am inteles ca un neo/protestant n-o sa sarute niciodata o icoana.
Intrebare. Dar ar putea s-o scuipe sau calca in picioare? ...
Curiozitate. Biblia o sarutati vreodata? Cum o pastrati la un loc decent sau poti s-o tii pe podea jos, in praf?
Astept raspuns, dupa care va urma discutia pe baza raspunsurilor care se vor posta.
Nici nu este igienic sa saruti bucati de lemn sau carti. Mai ales ca le saruta atatia.Eu nu urăsc icoanele, nu le subestimez importanţa didactică, dar nici nu mă raportez la ele ca lui Dumnezeu. Să batjocoreşti o icoană o poţi face nu doar prin a o scuipa şi a o călca în picioare, la fel cum şi să cinsteşti o icoană o poţi face nu doar prin sărut şi închinare. Asociaţia referitor la icoană şi Biblie ar fi una, zic eu potrivită, pt că eu nu mă închin cărţii, ci cu reverenţă primesc Cuvântul (sau Adevărul) redat în ea! Aceeaşi atitudine se poate de avut şi faţă de icoană, atunci când vine să reproducă în culori o scenă biblică.
Pai cum sa-si faca icoane cei care l-u vazut pe Hristos in trup (ITim.3,16)? Nu spune Hristos ca atat timp cat stam cu el nimeni nu posteste, dar va veni vremea cand se va lua Mirele de la noi si vom posti? Tot asa si cu icoanele. Ideea ca Hristos e prima icoana a lui Dumnezeu (Col 1,15), si daca El este icoana lui Dumnezeu, tot asa intelegem ca noi putem sa-L reprezentam mai departe pe El si pe prietenii Lui. Chiar omul este icoana a icoanei (suntem dupa chipul-Fac.1,27) si avem nevoie de imagine (I In.1,1-3), asa cum avem nevoie si de auzit Cuvantul lui Dumnezeu. Icoana este o necesitate ontologica pentru a-si mentine omul vederea vie, mai ales ca acum vedem ca in oglinda, in ghicitura (I Cor. 13, 12).Eu nu am gasit in Biblie ca primii crestini isi faceau icoane, si eu unul nu simt nevoia sa ma uit la o imagine in timpul rugaciunii.
Absolut de acord... Iată preoţii, nu prea am observat să le sărute... poate doar pe cele din altar sau la care nu ajung alţii... se protejează !]
Nici nu este igienic sa saruti bucati de lemn sau carti. Mai ales ca le saruta atatia.
asta mai e cum mai e, ca le mai sterg din cand in cand, dar la Impartasanie, iti da cu aceeasi lingurita cu care au baut vin oameni numerosi cu tot felul de boli.
Absolut de acord... Iată preoţii, nu prea am observat să le sărute... poate doar pe cele din altar sau la care nu ajung alţii... se protejează !
asta mai e cum mai e, ca le mai sterg din cand in cand, dar la Impartasanie, iti da cu aceeasi lingurita cu care au baut vin oameni numerosi cu tot felul de boli.
Absolut de acord... Iată preoţii, nu prea am observat să le sărute... poate doar pe cele din altar sau la care nu ajung alţii... se protejează !
Cum adica acum? Dar inainte nu era Dumnezeu? Si prin intrupare, cat a stat pe pamant printre oameni, nu a fost om? Stii care e esenta crestinismului? Ca Dumnezeu S-a facut om si a ramas in veci asa, nerenuntand la Dumnezeire, ca pe om sa-l faca dumnezeu dupa har, adica sa-l faca dumnezeu pe om in masura in care El S-a facut om pentru noi. Si aceasta pentru vesnicie. Vezi ca te prabusesti in erezii din ce in ce mai mari! Tocmai pentru ca S-a facut Om si a ramas Om in veci, a fost vazut, pipait, lovit si chiar si omorat, in felul acesta se explica circuscrierea Celui necircumscris in imagine. Caci ceea ce ochii au vazut atunci cand El era printre noi pe pamant, aceeasi ochi Il vad pe El prin intermediul icoanei. Ca nu seamana icoana cu icoana, asta nu e esential. Nici eu nu arat identic in poze diferite. Noi operam cu simboluri, care duc dincolo de ceea ce semnifica ele la prima aratare. Icoana nu trebuie sa ne limiteze la ceea ce arata culoarea si materialul din ceea ce e facut, ci la numele si Persoana pe care ea le reprezinta. aceasta e taina icoanei!si seamana Isus din icoane, cu Isus cel original? si ce conteaza invelisul de carne, cand acum Isus e Dumnezeu si Alfa si Omega? nici intre icoane, si acei Isusi nu seamana unul cu altul.
BRAVOS SI FELICITARI! E si asta un mare pas inainte!Eu nu urăsc icoanele, nu le subestimez importanţa didactică, dar nici nu mă raportez la ele ca lui Dumnezeu. Să batjocoreşti o icoană o poţi face nu doar prin a o scuipa şi a o călca în picioare, la fel cum şi să cinsteşti o icoană o poţi face nu doar prin sărut şi închinare. Asociaţia referitor la icoană şi Biblie ar fi una, zic eu potrivită, pt că eu nu mă închin cărţii, ci cu reverenţă primesc Cuvântul (sau Adevărul) redat în ea! Aceeaşi atitudine se poate de avut şi faţă de icoană, atunci când vine să reproducă în culori o scenă biblică.Tema. Cinstire si necinstire.
Afirmatie. Am inteles ca un neo/protestant n-o sa sarute niciodata o icoana.
Intrebare. Dar ar putea s-o scuipe sau calca in picioare? ...
Curiozitate. Biblia o sarutati vreodata? Cum o pastrati la un loc decent sau poti s-o tii pe podea jos, in praf?
Astept raspuns, dupa care va urma discutia pe baza raspunsurilor care se vor posta.
Înapoi la “Protestantismul şi neo-protestantismul”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 60 vizitatori