SINODICONUL ORTODOXIEI
Synodikonul originar al Icoanelor (843)
Datori suntem lui Dumnezeu ca o dată pe an să-I aducem mulţumire în acea zi când am redobândit Biserica lui Dumnezeu, s-au dovedit dogmele adevăratei credinţe şi s-au aruncat hulele răutăţii.
Urmând ziselor prooroceşti, învăţăturilor apostolice, şi întemeindu-ne pe cele din Evanghelii, ne adunăm în această zi de prăznuire. Căci Isaia spune că ostroavele vor fi supuse lui Dumnezeu - înţelegând prin ostroave Bisericile neamurilor, prin Biserici nu măreţele lăcaşuri bisericeşti, ci plinătatea celor ce cu credinţă şi evlavie se roagă în ele ci laude şi cântări. Apostolul îndeamnă la acelaşi lucru – când ne porunceşte să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii, şi spunând că dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă - să ne înnoim.
Apoi sunt cuvintele Domnului, care trebuiesc luate profetic: Şi era atunci la Ierusalim, a spus El sărbătoarea înnoirii templului şi era iarnă. Prin iarnă se înţelege fie cea duhovnicească (iarna), potrivit căreia neamul jidovesc ridică vârtejuri de sete de sânge şi turbare împotriva Mântuitorului nostru, fie ceea ce tulbură simţurile trupeşti când se schimbă vremea şi se face ger, căci era o iarnă cu noi – una îndelungată şi grea, şi nu numai un anotimp trecător – ci una de mare răutate, răspândind sălbăticie, dar acum a înmugurit nouă întâiul anotimp, primăvara darurilor lui Dumnezeu, în care ne-am adunat împreună să aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, roada faptelor bune; sau, cum spune mai bine psalmul: vara şi primăvara Tu le-ai zidit. Adu-ţi aminte de aceasta.
Pentru vrăjmaşii care îl ocărăsc pe Domnul şi în cele din urmă defăimează sfânta Lui slăvire în sfintele icoane, înălţându-se cu semeţie în hulele lor: Domnul minunilor îi va zdrobi, şi va prăvăli la pământ îndrăzneala lor.
El nu trece cu vederea glasul celor ce-I strigă: Adu-Ţi aminte, Doamne de ocara robilor Tăi pe care o port în sânul meu, de la multe neamuri. Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara cu care m-au ocărât vrăjmaşii Tăi, cu care au ocărât paşii unsului Tău.
Căci “unsul” înseamnă cei ce au fost mântuiţi prin moartea Sa şi au crezut în El, prin propovăduirea cuvântului şi prin închipuirea în icoane. Pentru că în acest fel marea lucrare a iconomiei Sale, împlinită prin Cruce şi patimile îndurate şi minunile pe care le-a lucrat atât înainte cât şi după Cruce, este făcută cunoscută celor ce s-au mântuit. Iar pilda patimilor Sale trece la apostoli şi apoi la mucenici, şi coboară prin ei, la mărturisitori şi asceţi.
Aceasta este ocara, cu care vrăjmaşii Domnului m-au ocărât, cu care au ocărât paşii unsului Său, pe care o are în vedere Dumnezeul nostru. Inima Sa este plină de mângâiere, şi El este înduplecat de rugăciunile Maicii Sale, şi ale apostolilor şi tuturor sfinţilor. Căci şi ei împărtăşesc ocările ce I s-au adus, şi cu El împreună s-au batjocorit şi în icoane, aşa încât în felul în care au împărtăşit cu El pătimirile cărnii, în acelaşi fel au împărtăşit cu El şi necinstirea icoanelor. Dumnezeu a lămurit în cele din urmă voia Sa de acum şi a făcut încă o dată ceea ce a îndeplinit mai înainte. Căci mai înainte, după ce au trecut mulţi ani când sfintele icoane au suferit defăimare şi ruşine. El şi-a recăpătat închinarea. Acum, pentru a doua oară, după o scurtă vreme de treizeci de ani de răutate, El a redat sufletelor noastre nevrednice slobozirea din defăimare, mântuirea celor ce pătimesc, a reînnoit mărturisirea evlaviei, a întărit cinstirea icoanelor, şi praznicul ce aduce toate aceste daruri mântuitoare.
Căci în icoane, noi contemplăm patimile învăţătorului pentru mântuirea noastră, Crucea, mormântul, porţile şi încuietorile iadului, luptele mucenicilor, cununile lor, mântuirea însăşi, pe care Judecătorul luptei şi Dătătorul de premii şi de cununi a dat-o în mijlocul pământului.
Astăzi prăznuim această sfântă zi, şi bucurându-ne împreună în psalmi şi cântări aducem rugăciuni şi ectenii.
Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni!
Căci Tu îi ruşinezi pe cei ce nu Te slăvesc, şi pe cei ce îndrăznesc cu semeţie să lupte împotriva icoanei Tale îi faci fricoşi şi îi pui pe goană.
Dar aici este mulţumirea către Dumnezeu şi izbânda strălucită asupra vrăjmaşilor credinţei; şi încă o hotărâre puternică şi amănunţită limpezeşte aceste neînţelegeri şi lupte (ce au avut loc) împotriva iconoclaştilor.
Acum când ne sălăşluim în Ierusalimul cel de sus, în locul de odihnă de după trecerea prin pustie, urmându-i lui Moise, şi mai mult, supunându-ne dumnezeieştii porunci, aşezăm un stâlp din pietre tari, gata să fie scris, este drept şi cuviincios ca să înscriem în inimile fraţilor binecuvântările ce se cuvin celor ce au păzit Legea şi blestemele pe care şi le-au atras asupra lor nelegiuiţii. De aceea într-un glas zicem:
1. Celor ce mărturisesc întruparea Cuvântului prin cuvinte, cu gura, în inima şi minte, în scris şi în icoane: Veşnica lor pomenire!
2. Acelora ce cunosc deosebirea după firi ale unuia şi aceluiaşi ipostas al lui Hristos şi îi recunosc însuşiri atât create cât şi necreate, văzute şi nevăzute, ca pătimitor şi nepătimitor, mărginit şi nemărginit; cei ce atribuie naturii dumnezeieşti cele necreate, iar naturii omeneşti celelalte însuşiri, printre care şi mărginirea, şi proclamă aceasta atât în vorbă cât şi în icoane: Veşnica lor pomenire!
3. Acelora care crezând şi mărturisind, propovăduiesc cuvintele Evangheliei în scrieri, în fapte şi în forme, şi adună acestea într-o singură datorie ce cuprinde atât propovăduirea prin cuvinte, şi întărire sigură a adevărului prin icoane: Veşnica lor pomenire!
4. Acelora care îşi sfinţesc buzele prin cuvânt, şi celor ce se sfinţesc prin auzirea acestor cuvinte, cunoscând şi propovăduind, ca şi ochii celor ce se sfinţesc prin sfintele icoane, conducând astfel mintea către cunoaşterea de Dumnezeu, ca şi prin bisericile sfinţite, sfintele vase şi alte sfinte comori: Veşnica lor pomenire!
5. Acelora ce cunosc faptul că toiagul şi tablele, chivotul şi candela, năstrapa şi altarul înfăţişau şi prefigurau pe Prea Sfânta Fecioara Maria, Maica Domnului; şi de asemenea că aceste lucruri o prefigurau, iar ea nu s-a prefăcut în ele, căci era fecioară şi după naştere a rămas fecioară, şi prin urmare Fecioară trebuie să fie înfăţişată în icoane şi nu preînchipuită în chipuri (tipuri): Veşnica lor pomenire!
6. Acelora ce cunosc, primesc şi cred în vedeniile prooroceşti, cărora însuşi Dumnezeu le-a dat formă şi chip, pe care corul proorocilor le aduc şi le tâlcuiesc; şi care, întăriţi de tradiţia scrisă şi nescrisă a Apostolilor, următori Părinţilor, înfăţişează cele sfinte în icoane şi le cinstesc:Veşnica lor pomenire!
7. Acelora ce-l înţeleg pe Moise, şi spun, fiţi cu luare-aminte la voi înşivă ca în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip, 9 şi cunosc răspunsul potrivit, şi anume că atunci când vedem ceva, vedem cu adevărat, aşa cum ne-a învăţat fiul tunetului, ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, 10 şi pe acestea le mărturisim; şi iarăşi, ca şi ceilalţi ucenici ai Cuvântului, am mâncat şi am băut cu El, nu numai înaintea patimilor Sale, ci şi după patimi şi înviere; 11 celor ce se pricep să deosebească poruncile Legii de învăţătura harului şi văd că El este nevăzut în cea dintâi, dar văzut şi pipăit în cea de-a doua, şi prin urmare ca ceea ce a fost văzut şi pipăit trebuie să fie zugrăvit în icoane şi slăvit: Veşnica lor pomenire!
Aşa cum au văzut proorocii, cum au învăţat Apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatisit învăţătorii, cum înţelege împreună cu ei lumea locuită [oikumene], cum luminează harul, cum lămureşte adevărul, cum a fost erezia izgonită, cum ne întăreşte înţelepciunea sa proclamăm, cum a adeverit Hristos, tot aşa gândim şi noi, vorbim, propovăduim, îl slăvim pe Hristos ca pe adevăratul Dumnezeu, şi pe sfinţii Săi, în cuvinte, în scrieri, în gânduri, în jertfe, în biserici, în icoane, slujind şi preaînălţându-L pe Unul Dumnezeu şi Domn, şi cinstindu-i pe sfinţi din cauza Domnului lor ca pe cei ce sunt aproape de El şi îi slujesc, şi le dăm cinstirea cuvenită. Aceasta este credinţa Apostolilor, aceasta e credinţa părinţilor, aceasta este credinţa ortodocşilor, aceasta este credinţa care a întărit lumea. După acestea să aclamăm frăţeşte şi părinteşte pe vestitorii dreptei credinţe şi cinstiri întru mărirea şi cinstea pentru care au luptat şi să zicem: lui Germanos, Tarasios; Nikephoros, Metodios, ca unor adevăraţi arhierei ai lui Dumnezeu, apărători şi Dascăli ai ortodoxiei, Veşnica lor pomenire.
Aceste binecuvâtări au ajuns până la noi, de la părinţi la fiii ce sunt râvnitori pentru credinţa lor, iar blestemele îi covârşesc pe ucigaşii de părinţi, care dispreţuiesc poruncile Stăpânului. De aceea, noi, în comuniunea evlaviei, le aruncăm obşteşte blestemul pe care şi l-au atras asupra lor.
-Acelora ce primesc cu mintea lor iconomia întrupării lui Dumnezeu Cuvântului, dar nu îngăduie ca aceasta să lucreze prin icoane, şi prin aceasta par a primi în vorbe mântuirea noastră, dar în adevăr o leapădă:
Anatema!
-Acelora ce se joacă răutacios cu cuvântul “nemărginit” şi prin urmare refuză să-L zugrăvească în icoane pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Care S-a făcut părtaş sângelui şi trupului nostru, 12 şi prin aceasta s-au arătat a fi nişte rătăciţi:Anatema!
-Celor ce recunosc, chiar şi nevrând, vedeniile prooroceşti, dar primesc facerea icoanelor a ceea ce au văzut – O minune! – chiar mai înainte de întruparea Cuvântului, dar spun prosteşte că însăşi firea cea neomenească şi nevăzută a fost văzută de cei ce au contemplat-o, sau hotărăsc că acestea se pot înfăţişa ca chipuri, figuri şi forme ale adevărului celor ce le văd, dar nu ar primi faptul că om S-a făcut Cuvântul, şi că patimile Sale pentru mântuirea noastră pot fi zugrăvite în icoane: Anatema!
-Acelora care îl aud şi-L înţeleg pe Domnul ce zice: Dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, 13 şi celelalte, şi pe Moise zicând, Domnul Dumnezeul nostru va ridica pentru voi din fraţii tăi un Prooroc ca şi mine, 14 şi apoi spun că Proorocul este primit, dar că ei nu vor zugrăvi prin icoane harul Proorocului şi mântuirea pe care acesta a adus-o pentru întreaga lume, chiar dacă El a fost văzut şi a trăit printre bărbaţi şi femei, şi a vindecat suferinţe şi boli cu lucrări puternice de vindecare, şi a fost răstignit, şi îngropat, şi S-a sculat din morţi, şi a făcut şi a suferit toate acestea pentru mântuirea noastră; Acelora care nu primesc că aceste lucrări mântuitoare, împlinite pentru întreaga lume pot fi zărite în icoane, şi nici slăvite şi cinstite în ele: Anatema!
-Celor ce stăruie în erezia iconoclastă, ce e de fapt apostazie Hristoclastă, şi nici nu voiesc să fie duşi la mântuire prin legea lui Moise, nici nu aleg să trăiască evlavios după învăţătura apostolică, şi nici nu sunt convinşi să lepede greşala lor prin pildele şi sfaturile Părinţilor, nici sunt mişcaţi de armonia fiecărei părţi a Bisericii lui Dumnezeu a toată lumea, ci o dată pentru totdeauna s-au supus sorţii jidovilor şi păgânilor [lit: elinilor]; căci de îndată au hulit împotriva Arhetipului, şi nu s-au dat în lături să facă chipul arhetipului identic cu însuşi arhetipul Acestora, deci, care au căzut nesăbuit în această greşală şi şi-au astupat urechile la orice cuvânt dumnezeiesc şi învăţătură duhovnicească, şi sunt deja putreziciune şi s-au tăiat pe ei înşişi de la trupul Bisericii: Anatema!
-Anastasie, Constantin şi Nichita, cei ce au pornit ereziile isauriene, oameni păcătoşi şi călăuze spre prăpastie: Anatema!
-Teodot, Antonie şi Ioan, ce-şi dau răutăţile unul altuia, şi urmaşi mincinoşi ai necredinţei: Anatema!
-Pavel care s-a întors la Saul şi Teodor numit Gastes şi Ştefan Molutes, ca şi Teodor Criteanul, şi Louloudie leulx şi oricine este asemenea lor în necredinţă, în orice stare a clerului sau altă cinste sau stare s-ar afla; tuturor acestora ce stăruie în necredinţa lor:Anatema! Tuturor ereticilor: Anatema!
-Acelora ce folosesc spusele dumnezeieştii Scripturi ce sunt împotriva idolilor la cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru şi sfinţilor Săi:
Anatema!
-Acelora ce împărtăşesc părerea celor ce batjocoresc şi necinstesc sfintele icoane: Anatema!
-Acelora ce spun că creştinii fac din icoane zei: Anatema!
-Acelora ce spun că altul decât Hristos Dumnezeul nostru ne-a izbăvit de rătăcirea idolească: Anatema!
-Acelora ce îndrăznesc să spună că Biserica Sobornicească a primit idoli, şi astfel întinează toată taina şi batjocoresc credinţa creştinilor:Anatema!
-Gerontios, originar din Lampe, care a împroşcat veninul ereziei lui în Creta, şi s-a numit pe sine Unsul, spre răsturnarea, vai, a Iconomiei mântuitoare a lui Hristos, dimpreună cu dogmele şi scrierile sale perverse şi cu cei ce cugetă la fel cu acesta, să fie Anatema!
-Cei ce întreprind în genere a introduce oarecare investigare nouă în ce priveşte negrăita Iconomie în trup a Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, şi a examina în ce mod însuşi Cuvântul lui Dumnezeu s-a unit cu frământătura omenească, şi, potrivit cărui principiu a îndumnezeit trupul asumat, încercând să jongleze logomahic(împotriva cuvântului) cu termeni dialectici ca „prin fire” (kata physin) sau „prin adopţiune” (kata thesin) în privinţa noutăţii celei mai presus de fire (hyper physin) a (unirii) celor două firi ale Dumnezeu-Omului, să fie Anatema!
-Cei ce se proclamă pe ei înşişi drept-cinstitori, dar introduc fără ruşine sau mai degrabă fără evlavie în Biserica ortodoxă şi sobornicească neevlavioasele dogme ale Elinilor şi Orientalilor(Indienilor) referitoare la sufletele omeneşti, la cer, la pământ, şi la celelalte creaturi, să fie Anatema!
-Cei ce preacinstesc pretinsa şi „nebuna înţelepciune” (I Cor. 3, 19) a filozofilor celor din afară, şi urmează celor ce o profesează (pe aceasta), admiţând(astfel) metempsihozele sufletelor oamenilor(adică reîncarnarea) sau că şi acestea pier în mod similar cu cele ale vieţuitoarelor neraţionale şi se întorc în nefiinţă, respingând de aici Învierea, Judecata şi răsplătirea finală a celor făcute în viaţă, să fie Anatema!
-Cei ce dogmatizează că materia şi Ideile sunt fără de început (eterne) sau împreună-fără-de-început (coeterne) cu Ziditorul a toate Dumnezeu, şi că cerul şi pământul şi celelalte creaturi sunt veşnice şi fără-de-început, dăinuind pururea nemodificate; şi care se împotrivesc (astfel) Celui ce a zis: „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Mt. 24, 35), glăsuind cele deşarte şi pământeşti şi atrăgând astfel blestemul dumnezeiesc asupra capetelor lor, să fie Anatema!
-Cei ce zic că înţelepţii Elinilor, cei dintâi ereziarhi, şi care au fost deja zvârliţi anatemei de cele şapte sfinte Sinoade Ecumenice şi de toţi Părinţii care au strălucit în Ortodoxie, că unii (ce sunt) străini de Biserica sobornicească, deci cei care zic că aceştia, pentru bogăţia stricată şi necurată din scrierile lor, sunt cu mult mai buni, şi acum şi la judecata ce va să fie, decât bărbaţii cei binecinstitori şi ortodocşi, dar care au putut greşi pentru patima şi neştiinţa omenească, să fie Anatema!
-Cei ce nu primesc cu credinţă curată şi simplă, din toată inima şi din tot sufletul, minunile extraordinare ale Mântuitorului şi Dumnezeului nostru şi ale Stăpânei noastre care L-a născut fără prihană şi ale celorlalţi Sfinţi, ci încearcă să le defăimeze prin demonstraţii şi raţionamente sofistice drept (lucruri) imposibile sau să le răstălmăcească după cum li se pare lor şi să le potrivească după părerea lor, să fie Anatema!
-Cei ce împreună cu alte plăsmuiri mitice schimbă de la ei înşişi şi doctrina noastră despre creaţie, admiţând ca adevărate Ideile platonice, şi zicând că materia de sine subzistentă îşi primeşte formele sale de la (aceste) Idei, defăimând astfel deschis libertatea Ziditorului, Care a dus toate dintru nefiinţă la fiinţă şi, în calitate de Făcător, a fixat tuturor cu libertate suverană un început şi un sfârşit, să fie Anatema!
-Cei ce zic că la învierea cea de pe urmă şi de obşte oamenii vor învia şi vor fi judecaţi cu alte trupuri şi nu cu cele cu care au vieţuit în această viaţă, întrucât acestea se corup şi pier, şi flecăresc lucruri deşarte şi zadarnice, în vreme ce însuşi Hristos Dumnezeul nostru şi ucenicii Lui, învăţătorii noştri, ne-au învăţat că oamenii cu trupurile cu care au vieţuit în această viaţă cu acestea vor fi şi judecaţi, şi încă şi marele Apostol Pavel a învăţat în mod expres adevărul pe larg şi cu exemple în cuvântul lui despre înviere (I Cor. 15, 12-55) dovedind pe cei ce cugetă astfel a fi fără de minte; aşadar, cei ce se împotrivesc acestor dogme şi doctrine, să fie Anatema!
-Cei ce admit şi predau vorbele elenice cele deşarte, adică cum că ar fi o preexistenţă a sufletelor, că nu toate s-au făcut şi adus din nefiinţă, că ar exista un sfârşit al pedepsei sau o restabilire a creaţiei şi a lucrurilor omeneşti, şi de aici înţeleg împărăţia cerurilor ca ceva destructibil şi trecător, în vreme ce însuşi Hristos Dumnezeul nostru ne-a învăţat că ea este veşnică şi indestructibilă, şi din întreaga Scriptură veche şi nouă am primit aceea ca pedeapsă (finală) va fi nesfârşită şi împărăţia veşnică;
aşadar, cei care se pierd pe ei înşişi cu asemenea cuvinte şi se fac şi altora pricină de osândă, să fie Anatema!
-Dogmele şi doctrinele elenice şi heterodoxe sau potrivnice credinţei celei soborniceşti şi neprihănite a ortodocşilor introduse împotriva credinţei creştine şi ortodoxe de Ioan Italos şi de acei dintre ucenicii lui care iau parte la pierzania lui, să fie Anatema!
-Toate cele dogmatizate fără evlavie de monahul Nil ca şi cei ce au părtăşie cu ele, să fie Anatema!
-Tezele găsite străine de dogmele cele drepte ale Bisericii în cele două tratate scrise de Eustratios, fostul mitropolit al Niceei, împotriva Armenilor, şi care au fost anatematizate:
-Cei ce introduc cu privire la negrăita Iconomie în trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos anumite rostiri deşarte, şi zic sau cugetă că umanitatea lui Hristos se închină (proskynein) Dumnezeirii celei neapropiate ca un rob (doulikos) şi posedă condiţia veşnică de rob (douleian aidion) ca o calitate fiinţială (ousiode) şi cu neputinţă de pierdut, să fie Anatema!
-Cei ce nu întrebuinţează cu toata evlavia distincţia ca pură operaţie intelectuală (te kat’epinoian diairesei) cu scopul de a evidenţia doar alteritatea celor două firi ce concurg în mod negrăit în Hristos şi sunt unite în El în mod neamestecat şi nedespărţit, ci abuzează de o astfel de distincţie şi zic că umanitatea asumată este altceva nu numai prin fire ci şi prin cinstire, şi că ea adoră (latreuei) pe Dumnezeu şi îi aduce o slujire de rob, oferindu-i cinstea cuvenită ca pe un lucru datorat, la fel ca „duhurile slujitoare” (Evr. l, 14) ce slujesc şi cinstesc pe Dumnezeu ca nişte robi, şi care învaţă că doar firea asumată este propriu-zis Arhiereul cel mare, şi nu însuşi (ipostasul) Cuvântul lui Dumnezeu întrucât s-a făcut om, ca unii care prin asemenea lucruri îndrăznesc să împartă ipostatic pe Unul Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, să fie Anatema!
-Cele introduse şi răspândite prin viu grai de Mihail, fostul dascăl, protecdic şi maistor al retorilor, şi de Nikephoros Basilakes, dascăl al Epistolelor, diacon al Marii Biserici a lui Dumnezeu din Constantinopol, care au fost urmate şi de Eustathios mitropolitul Dyrrachionului şi care au fost susţinute în scris mai cu seamă de Soterichos, diacon al aceleiaşi Biserici, patriarh ales al marelui oraş al lui Dumnezeu Antiohia, cel numit şi Panteugenos, şi celelalte lucruri introduse şi publicate în scris de acelaşi Soterichos, şi care au fost anatematizate şi respinse mai târziu chiar de ei înşişi, şi pe care le-a dezavuat şi azvârlit anatemei Sf. Sinod reunit din porunca lui Manuel. Marele împărat ortodox, porfirogenet şi autocrator al Romeilor, Comnenul:
-Cei ce zic că jertfa cinstitului Trup şi Sânge din vremea Patimii lumii – spre – mântuire a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, jertfa oferită de El pentru a noastră mântuire în calitatea Lui de Arhiereu lucrând pentru noi potrivit umanităţii sale – întrucât potrivit marelui în teologie Grigorie, însuşi este şi sacrificator şi victimă -,(Fiul) a oferit-o lui Dumnezeu Tatăl, dar nu a primit-o ca Dumnezeu împreună cu Tatăl nici Cel Unul Născut, nici Duhul Sfânt, întrucât prin aceasta exclud pe însuşi Dumnezeu Cuvântul şi pe Duhul Mângâietorul, Cel de o fiinţă şi o cinstire cu El, de la de-o-cinstirea şi egalitatea cuvenită Lor ca Dumnezeu, să fie Anatema!
-Cei ce nu admit ca jertfă adusă în fiecare zi de către cei ce au primit de la Hristos puterea ierurgică (sacramentală) a celebrării dumnezeieştilor taine este oferită (întregii) Sfintei Treimi, ca unii ce contrazic pe sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi Vasile şi Ioan Hrisostom cu care împreunăglăsuire (toţi) ceilalţi cu Dumnezeu purtători Părinţi ai noştri în cuvintele şi scrierile lor, să fie Anatema!
-Cei ce aud pe Mântuitorul zicând despre celebrarea sacramentală (hierourgia) dumnezeieştilor taine de El însuşi predată: „Aceasta să faceţi ca anamneză (pomenire) a Mea” (Le. 22, 19), dar nu înţeleg corect termenul „anamneză”, ci îndrăznesc a zice că jertfa adusă zilnic de cei ce celebrează dumnezeieştile taine după cum a predat Mântuitorul nostru şi Stăpânul tuturor, înnoieşte jertfa propriului Lui Trup şi Sânge adusă pe cinstita Cruce spre obşteasca răscumpărare şi împăcare a firii omeneşti doar la modul imaginativ şi iconic (phantastikos kai eikonikos), şi de aici introduc şi (ideea) că aceasta ar fi o altă jertfă decât cea săvârşită de Mântuitorul la început (pe Golgota), că unii ce desenează misterul înfricoşătoarei şi dumnezeieştii celebrări prin care primim arvuna vieţii celei ce va să vină, şi aceasta în vreme ce dumnezeiescul şi preaînţeleptul nostru Părinte Ioan Hrisostom, în multe exegeze ale sale la cuvintele marelui Pavel, evidenţiază limpede identitatea jertfei (tes thysias to aparallakton) şi zice clar că este una şi aceeaşi (ten auten einai), să fie Anatema!
-Cei ce născocesc şi introduc distanţe temporale (chronikas diastaseis) în împăcarea firii omeneşti cu dumnezeiasca şi fericita fire a Treimii celei de viaţă începătoare şi prea-neprihănite, şi stabilesc ca dogmă aceea că, mai întâi am fost împăcaţi cu Cuvântul cel Unul Născut prin asumarea (umanităţii), şi mai apoi cu Dumnezeu Tatăl prin mântuitoarea patimă a Domnului Hristos, împărţind astfel cele neîmpărţite, în vreme ce dumnezeieştii şi fericiţii Părinţi învaţă că Cel Unul Născut ne-a împăcat cu Sine iar prin Sine cu Dumnezeu Tatăl, şi prin urmare şi cu Prea Sfântul de viaţă făcătorul Duh, prin totalitatea misterului Iconomiei Sale, că unii ce sunt născocitori de iscodiri noi şi străine, să fie Anatema!
Cele scrise şi predate odinioară de sfinţii şi de Dumnezeu purtători Părinţi şi vestitori ai adevărului şi Dascăli ai sfintei lui Dumnezeu Bisericii, iar acum din iniţiativă de Dumnezeu mişcată şi din purtarea de grijă de Dumnezeu socotită a de Dumnezeu încununatului, preaputernicului, de Dumnezeu înţelepţitului, ortodoxului, biruitorului, sfinţitului nostru mare împărat, porfirogenet şi autocrator kyr Manuel Comnenul, clarificate şi definite de sfântul şi dumnezeiescul Sinod, reunit din porunca sa, şi orânduite a fi proclamate în această cinstită zi:
-Cei ce nu înţeleg corect cuvintele sfinţilor Dascăli ai Bisericii lui Dumnezeu, şi încearcă să răstălmăcească şi să întoarcă (înţelesul) celor zise în acestea limpede şi lămurit prin harul Sf. Duh, să fie Anatema!
-Celor ce primesc aceea ca cuvântul lui Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” (In.14, 28), a fost zis, între alte interpretări ale Sfinţilor Părinţi, şi cu referire la umanitatea Sa după care a şi pătimit, aşa după cum vestesc expres Sfinţii Părinţi în multe din de Dumnezeu inspiratele lor scrieri, şi mai zic că Acelaşi Hristos a pătimit după trupul Lui, Veşnica lor pomenire!
-Cei ce cugetă şi zic că îndumnezeirea firii asumate a constat dintr-o transformare a firii omeneşti în dumnezeire, şi care nu înţeleg că din însăşi virtutea unirii trupul Domnului participă la demnitatea şi maiestatea divină, este închinat cu o unică închinare în Dumnezeu Cuvântul care şi L-a asumat, şi este de aceeaşi cinste, de aceeaşi slavă, de viaţă făcător, de acelaşi renume, de acelaşi scaun cu Dumnezeu Tatăl şi Prea Sfântul Duh, fără a deveni însă cu toate acestea de-o-fiinţă cu Dumnezeu încât să iasă din proprietăţile sale naturale de creat, circumscris şi din celelalte proprietăţi contemplate în firea omenească a lui Hristos, şi să se transforme astfel în fiinţa dumnezeirii, pentru că din aceasta s-ar putea trage concluzia sau că Înomenirea şi Patimile Domnului au avut loc doar în aparenţă şi nu în realitate, sau că a pătimit însăşi Dumnezeirea celui Unul Născut, să fie Anatema!
-Celor ce zic că trupul Domnului cel preaînălţat şi ridicat mai presus de toată cinstea – ca unul care în virtutea unirii supreme în mod neschimbat, nealterat, neamestecat şi nemutat, a devenit, din pricina unirii ipostatice, egal cu Dumnezeu (homoteos), rămânând pururea neseparat şi indisociabil de Dumnezeu Cuvântul Care L-a asumat -, este cinstit cu acelaşi renume cu El, şi închinat cu o unică închinare, fiind aşezat pe tronurile împărăteşti şi dumnezeieşti de-a dreapta Tatălui ca unul îmbogăţit cu măririle Dumnezeirii, dar cu păstrarea (necontenită) a proprietăţilor firii, Veşnica lor pomenire!
-Cei ce resping zicerile Sf. Părinţi, şi anume cele proferate întru apărarea dogmelor celor drepte ale Bisericii lui Dumnezeu de către Atanasie, Chiril, Ambrozie, de Dumnezeu grăitorul prea sfântul papă al Romei celei Vechi Leon, şi de ceilalţi (toţi), şi nu vor să primească (întocmai) actele Sinoadelor Ecumenice al IV-lea şi al VI-lea, să fie Anatema!
Anatematismele alcătuite la câţiva ani după cele sancţionate şi dogmatizate referitor la „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” (In.14, 28), contra celor ce se împotrivesc şi contrazic fără ştiinţă şi fără evlavie acestea, (şi cu care conglăsuia pe atunci şi fostul Mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepot al arhiepiscopului Bulgariei, care însă şi el după mai mulţi ani a fost reprimit în Biserică, după ce s-a lepădat de unii ca aceia şi s-a alăturat celor drept cugetători anatematizând cele dogmatizate şi grăite de el odinioară cu răutate şi fără evlavie):
-Cei ce nu primesc cuvântul adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, după diferitele moduri în care l-au explicat Sfinţii Părinţi – unii zicând că aceasta s-a zis după dumnezeirea (Lui) cu referire la aspectul cauzat al naşterii Sale din Tatăl, alţii că după proprietăţile naturale ale trupului celui asumat de El şi enipostaziat în dumnezeirea Lui, adică cu referire la (însuşirile acestuia de) creat, circumscris, muritor şi celelalte afecte naturale şi ireproşabile din pricina cărora Domnul putea zice că Tatăl este mai mare decât El însuşi -, şi zic că acest cuvânt trebuie înţeles (ca fiind valabil) doar atunci când, prin pura gândire, trupul (lui Hristos) este cugetat separat de Dumnezeire, ca şi cum n-ar fi unit cu ea, şi care nu iau aici distincţia pur intelectuală, aşa cum a fost ea întrebuinţată de Sfinţii Părinţi, adică (ca valabilă doar) atunci când e vorba de condiţia Lui de rob şi de neştiinţa Lui (umană) – întrucât (Părinţii) nu sufereau că trupul egal şi de-o-cinstire cu Dumnezeu al lui Hristos să fie necinstit prin astfel de expresii – ci zic că şi proprietăţile naturale care aparţin în mod real trupului Domnului celui enipostaziat în Dumnezeirea Sa şi rămânând (pururea) nedespărţit de ea, trebuie luate după unire ca valabile doar prin simplă gândire, ca unii ce dogmatizează despre cele nesubsistente şi mincinoase acelaşi lucru ca şi despre cele subsistente şi adevărate, să fie Anatema!
-Cele zise cu răutate şi fără evlavie de fostul mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, şi anatematizate apoi de el, să fie Anatema!
-Toţi care cugetă astfel de lucrări, să fie Anatema!
-Fostul mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, care dogmatizează cu răutate şi lipsă de evlavie (sau: Cei ce dogmatizează cu răutate şi lipsă de evlavie) despre cuvântul adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” şi nu cugetă nici nu zic(e) că acesta este luat de Sfinţii şi de Dumnezeu purtători Părinţi în mai multe înţelesuri evlavioase, între altele (înţelegându-l) cu referire la trupul cel asumat de Fiul Cel Unul Născut al lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară şi de Dumnezeu Născătoarea, şi enipostaziat în Dumnezeirea Lui, fără amestecare, având păstrate şi după unirea nedespărţită însuşirile proprii cu referire la care Domnul a numit pe Tatăl mai mare decât Sine, şi rămânând în acelaşi timp împreună-închinat şi împreună-mărit întru o singură închinare ca unul egal cu Dumnezeu (homotheos) şi de aceeaşi cinstire cu Tatăl şi Prea Sfântul Duh; şi care susţin(e) dimpotrivă că nu se cade a înţelege acest cuvânt (ca valabil) atunci când Domnul este conceput ca ipostas unic având cele două firi unite, ci doar atunci când, prin gândire, trupul Lui este considerat separat de Dumnezeire şi socotit în mod abstract ca al oricărui om, şi aceasta în vreme ce marele în teologie (Ioan) Damaschin învaţă că distincţia pur intelectuală se aplică atunci când despre trupul lui Hristos se zice ceva ce nu constituie o proprietate naturală a Lui, doar spre a indica condiţia Lui de rob sau neştiinţa Lui (umană), şi care nu vrea (vor) deci să urmeze sfintelor Sinoade Ecumenice al IV-lea şi al VI-lea, care au dogmatizat în mod corect şi evlavios despre cele două firi unite în mod neamestecat în Hristos, şi au învăţat Biserica lui Hristos dreapta credinţă (ortodoxia), ca unul (unii) ce a (au) alunecat astfel în diferite erezii, să fie Anatema!
-Toţi cei ce cugetă în acord cu Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, şi sunt afectaţi şi întristaţi pentru depunerea lui, dar nu atât din iubire compătimitoare, ci pentru că sunt împreună înşelaţi prin impietatea lui, să fie Anatema!
-Prea ignorantul pseudomonah şi în deşert luptător Ioan Eirenikos şi scrierile alcătuite de el împotriva dreptei credinţe, şi (toţi) cei ce-l îmbrăţişează pe acesta şi sunt de părere şi zic că nu cu referire la umanitatea enipostaziata în Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos şi unită cu Dumnezeirea lui la mod inseparabil, nedespărţit şi neamestecat, a zis El, că om desăvârşit, cuvântul din sfintele lui Evanghelii: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, ci aceasta s-a zis de către El potrivit umanităţii Lui atunci când aceasta este considerată prin gândire ca dezbrăcată şi cu totul separată de dumnezeirea Lui, ca şi cum n-ar fi unită cu ea şi fiind luată exact ca şi firea noastră (umană) comună, să fie Anatema!
-Cei ce cugetă şi zic că strălucirea (ce s-a făcut) din Domnul la dumnezeiasca Lui Schimbare la Faţă este, când o lumină oarecare, arătare fără consistenţă, creatură şi fantasmă ce a strălucit doar pentru scurtă vreme stingându-se apoi într-o clipită, când însăşi fiinţa lui Dumnezeu, ca unii care, aderând la aceste contradictorii şi imposibile susţineri, se arată nebuni de nebunia lui Arie, care tăia pe Unul Dumnezeu şi unica Dumnezeire în creată şi necreată, şi se pun de acord cu nelegiuita împietate a Masalienilor, care zic că fiinţa dumnezeiască e vizibilă, şi nu mărturisesc, potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că aceea preadumnezeiasca lumină nu este nici creatură, nici fiinţa lui Dumnezeu, ci har, strălucire şi energie naturală necreată, emanând pururea şi fără separaţie din însăşi fiinţa dumnezeiască, să fie Anatema!
-Toţi ereticii să fie Anatema!
-Sinedriul, cel ce s-a aprins cu mânie împotriva cinstitelor icoane, să fie Anatema!
-Cei ce iau zicerile dumnezeieştii Scripturi împotriva idolilor ca zise pentru cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru şi ale Sfinţilor Lui, să fie Anatema!
-Cei ce sunt în comuniune cu bună ştiinţă cu cei ce ocărăsc şi necinstesc sfintele icoane, să fie Anatema!
-Cei ce zic că creştinii se apropie de icoane ca de nişte zei să fie Anatema!
-Cei ce zic că un altul, afară de Hristos Dumnezeul nostru, ne-a slobozit din rătăcirea idolatră, să fie Anatema!
-Cei ce cutează să zică că (prin icoane) Biserica sobornicească a acceptat idoli, ca unii ce răstoarnă taina (întrupării) şi astfel însăşi credinţa creştină, să fie Anatema!
-Dacă cineva ia apărarea unui adept al ereziei detractorilor creştinilor, fie el în viaţă, fie mort în aceasta, să fie Anatema!
-Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos celui circumscris în icoană după umanitate, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că Dumnezeu nu are nici o energie naturală ci numai fiinţă, şi socotesc că fiinţa dumnezeiască şi energia (lucrarea) dumnezeiască sunt identice şi absolut indistincte, şi gândesc că nu există nici o diferenţă între ele cu privire la ceva, ci aceeaşi realitate se zice la ei când fiinţă, când lucrare, ca unii ce suprimă fără judecată însăşi fiinţa dumnezeiască împingând-o în nefiinţă – căci dascălii Bisericii vorbesc în termeni precişi ca numai nefiinţa este lipsită de energie -, şi care mai sunt bolnavi şi de cele ale lui Sabelie, cutezând a înnoi acum cu privire la fiinţă şi lucrarea dumnezeiască vechea contradicţie, confuzie şi amestecare a aceluia în ce priveşte cele trei ipostase ale Dumnezeirii, fuzionându-le în mod asemănător şi pe acestea (adică fiinţa şi lucrarea) în mod neevlavios, şi nu mărturisesc, potrivit celor teologisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că în Dumnezeu există atât fiinţa cât şi energia naturală a acesteia, după cum au limpezit cei mai mulţi dintre sfinţi, dar în mod lămurit mai cu seama cei de la sfântul al VI-lea Sinod Ecumenic, care s-a întrunit în întregime în chestiunea referitoare la cele două energii şi voinţi, dumnezeiască şi omenească, ale lui Hristos, şi care nici nu vor să înţeleagă că aşa cum între fiinţa şi energia dumnezeiască există o unire neamestecată, tot aşa există între ele şi o diferenţă în unele privinţe, dar care nu crează între ele interval sau distanţă, mai cu seama în ce priveşte însuşirile de cauză şi cauzat, neparticipabil şi participabil, primele revenind fiinţei iar cele de al doilea energiei; deci, unii care proferează în mod neevlavios unele ca acestea, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că toată puterea şi energia triipostaticei Dumnezeiri este creată, ca unii care de aici ne silesc să credem că este creată însăşi fiinţa dumnezeiască – căci energia creată, potrivit Sfinţilor, va vădi drept creată şi firea (din care emană) iar energia necreată va caracteriza fiinţa necreată -, şi de aici sunt în primejdie de a cădea cu totul în ateism, ca unii ce atribuie credinţei celei curate şi ireproşabile a creştinilor mitologia elenică şi adorarea creaturilor, şi nu mărturisesc, potrivit celei teologhisite cu dumnezeiasca insuflare şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca toată puterea şi energia naturală a Dumnezeirii celei triipostatice este necreată, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că prin aceasta (distincţie) se face o anumită compoziţie în Dumnezeu, şi nu cred învăţăturii Sfinţilor care învaţă că de la cele ale firii nu se face în fire nici o compoziţie, şi deci ne defăimează nu numai pe noi ci şi pe toţi Sfinţii care învaţă în termeni precişi şi multe rânduri simplitatea şi necompoziţia în Dumnezeu, cât şi diferenţa fiinţei şi energiei dumnezeieşti, şi că această diferenţă nu deteriorează cu nimic şi de fel simplitatea dumnezeiască – căci n-ar fi putut întreprinde (Părinţii) a teologhisi astfel împotriva lor înşişi -; deci, cei ce grăiesc aceste lucruri deşarte şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca dimpreună cu această diferenţă vrednică de cele divine se conservă în mod frumos şi simplitatea divină, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că numele „dumnezeire” se zice numai pentru fiinţa dumnezeiască şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că acesta se atribuie nu mai puţin şi energiei dumnezeieşti, şi astfel, când cineva zice „Dumnezeire”, el cinsteşte în multe feluri unica Dumnezeire a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, atât fiinţa cât şi energia lor, precum ne-au învăţat dumnezeieştii noştri iniţiatori în sfintele taine, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că fiinţa dumnezeiască este participabilă, ca unii ce nu se ruşinează a introduce în Biserica noastra nelegiuita neevlavie a Masalienilor care au fost bolnavi de această părere în vechime, şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că fiinţa dumnezeiască este absolut incomprehensibila şi neparticipabilă, dar harul şi energia dumnezeiască sunt participabile, să fie Anatema!
-Toate neevlavioasele lor tratate şi înscrieri, să fie Anatema!
-Lui Andronic Paleologul, slăvitul şi fericitul nostru împărat, care a reunit primul Sinod (iulie 1341) împotriva lui Varlaam, prezidând în mod nobil Biserica lui Hristos şi acel sfânt Sinod prin fapte, cuvinte şi admirabile discursuri pronunţate cu propria sa gură, întărind dogmele evanghelice şi apostolice, şi depunând şi dezvăluind public pe mai suszisul Varlaam dimpreună cu ereziile şi scrierile lui şi cu glasurile lui deşarte împotriva credinţei noastre, ca unuia care în mijlocul acestor sfinte lupte şi isprăvi pentru dreapta credinţă a schimbat (la numai câteva zile mai apoi) în mod fericit viaţa aceasta trecând la viaţa cea bună şi fericită, Veşnica lui pomenire!
-Lui Grigorie, preasfinţitul mitropolit al Tesalonicului, care în Sinodul cel din Marea Biserică a depus pe Varlaam şi Akindynos, conducătorii şi născocitorii noilor erezii, împreună cu perversa asociaţie din jurul lor, care au cutezat să numească creatură energia şi puterea naturală şi inseparabilă a lui Dumnezeu, şi simplu-zis toate proprietăţile naturale ale Sfintei Treimi, ca şi lumina neapropiată care a strălucit din Hristos pe munte, întreprinzând să introducă cu răutate în Biserica lui Hristos o dumnezeire creată. Ideile platonice, şi acele mituri elenice; care a luptat cu înţelepciune şi curaj pentru Biserica obştească a lui Hristos şi pentru dogmele cele adevărate şi infailibile ale ei despre Dumnezeire în scrieri, în discursuri şi în discuţii proclamând neîncetat o unică Dumnezeire şi un Dumnezeu triipostatic, cu energie şi voinţă, atotputernic şi necreat întru toate cele ale sale, potrivit Dumnezeieştilor Scripturi şi a teologilor şi exegeţilor (din vechime), adica (urmând) lui Atanasie şi Vasile, Grigorie,
Ioan şi Grigorie, şi de asemenea lui Chiril şi înţeleptului Maxim, (lui Ioan) oracolului dumnezeiesc celui din Damasc, ca şi (tuturor) celorlalţi Părinţi şi Dascăli ai Bisericii lui Hristos, arătându-se prin cuvinte şi fapte a fi părtaşul şi tovarăşul, ecoul, emulul şi aliatul tuturor acestora, Veşnica lui pomenire!
-Tuturor celor ce au luptat pentru Ortodoxie împreună cu slăvitul şi fericitul nostru împărat (Andronic) şi după el, şi au susţinut cu vitejie Biserica lui Hristos în cuvinte şi discuţii, scrieri şi învăţături, cuvânt şi faptă, combătând şi dezvăluind împreună perversele şi cele cu multe înfăţişări erezii ale lui Varlaam şi Akindynos şi pe cei ce cugetau la fel cu aceştia, şi care au proclamat cu strălucire dogmele apostolice şi patristice ale dreptei credinţe fiind pentru acestea calomniaţi, defăimaţi şi ocărâţi de oameni rău famaţi dimpreună cu Sfinţii teologi şi purtătorii de Dumnezeu Părinţi şi Dascăli ai noştri, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce mărturisesc Un Dumnezeu triipostatic atotputernic şi necreat nu numai după fiinţă şi ipostasuri, ci şi după energie, şi zic că dumnezeiasca energie iradiază în mod nedespărţit din dumnezeiasca fiinţă, indicând prin „iradiază” distincţia negrăită, iar prin „în mod nedespărţit” unirea lor mai presus de fire, după cum a proclamat şi Sfântul Sinod al VI-lea Ecumenic, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce mărturisesc că Dumnezeu aşa cum este necreat şi fără de început după fiinţă este tot aşa şi după energie – luând aici expresia „fără de început” (anarchos) cu referire la timp (nu la principiu) – şi zic că după fiinţa sa dumnezeiască Dumnezeu este cu totul neparticipabil şi incomprehensibil, dar pentru cei vrednici este participabil după energia sa dumnezeiască şi îndumnezeitoare, după cum zic teologii Bisericii, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce mărturisesc că lumina ce a strălucit pe munte la Schimbarea la Faţă a Domnului este lumina neapropiată, lumină infinită şi revărsare neînţeleasă a dumnezeieştii splendori, slavă negrăită, slavă supremă a dumnezeirii, slavă primordială şi atemporală a Fiului, împărăţie a lui Dumnezeu, frumuseţe adevărată şi vrednică de iubire în jurul firii celei dumnezeieşti şi fericite, slavă naturală a lui Dumnezeu, şi Dumnezeire a Tatălui şi a Duhului strălucind în Fiul cel Unul Născut, aşa cum au grăit dumnezeieşti şi de Dumnezeu purtători Părinţii noştri Atanasie şi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ioan Hrisostom şi Ioan Damaschin, drept pentru care slăvesc această preadumnezeiască lumină ca necreată, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce slăvesc lumina Schimbării la Faţă a Domnului ca necreată pentru motivele cele mai înainte zise, şi totuşi nu zic că aceasta este fiinţa cea mai presus de fiinţă a lui Dumnezeu – întrucât aceea rămâne cu totul nevăzută şi neparticipabilă, căci „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată” (In. l, 18), adică aşa cum este El în firea Lui, zic teologii – ci o numesc mai degrabă slava naturală a fiinţei celei mai presus de fiinţă iradiind în mod nedespărţit din aceea, şi arată celor curăţiţi cu mintea pentru iubirea de oameni a lui Dumnezeu, slava cu care Domnul şi Dumnezeul nostru va veni la a doua şi înfricoşătoarea Venire să judece viii şi morţii, după cum zic teologii Bisericii, Veşnica lor pomenire!
Întru mulţi ani împăraţilor! Dumnezeu să apere puterea lor. Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor. Împarate ceresc, apără-i pe cei pământeşti!
Mihail, împăratul nostru ortodox, şi Teodora, sfânta sa maică:Veşnica lor pomenire!
Vasile şi Constantin, Leon şi Alexandru, Christofer şi Romano, Nichifor, şi Ioan, Vasile şi Constantin, Romano, Mihail, Constantin, Mihail şi Isaachie, care toţi au preschimbat împărăţia pământească pe cea cerească:Veşnica lor pomenire!
Evdochia şi Teofana, Teodora şi Elena, Teofana şi Teodora, Zoe şi Teodora, împărătesele prea ortodoxe:Veşnica lor pomenire!
Gherman, Tarasie, Nichifor, şi Metodie, înnoiţii şi fericiţii patriarhi:Veşnica lor pomenire!
Ignatie, Fotie, Ştefan şi Antonie, Nicolae şi Eftimie, Ştefan, Trifon, Teofilact şi Antonie, Polieuct, Nicolae, Sisinie, Serghie, Eustatie, patriarhii ortodocşi:Veşnica lor pomenire!
Sfânta Treime i-a preaslăvit. Prin disputele, luptele şi învăţăturile lor pentru adevărata credinţă până la moarte, cerem lui Dumnezeu ca să ne călăuzească şi să ne întărească şi să ne rugăm ca să fim arătaţi ca următori a vieţii lor insuflate de Dumnezeu până la sfârsit,cu mila şi cu îndurarile Marelui Arhiereu Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu; cu rugăciunile Preaslăvitei noastre Doamne, Maica Domnului şi Pururea Fecioara Maria, dumnezeieştilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor. Amin.
Mai adaug aici şi anatema rostită de Sf.Ioan Maximovici:Synodikonul originar al Icoanelor (843)
Datori suntem lui Dumnezeu ca o dată pe an să-I aducem mulţumire în acea zi când am redobândit Biserica lui Dumnezeu, s-au dovedit dogmele adevăratei credinţe şi s-au aruncat hulele răutăţii.
Urmând ziselor prooroceşti, învăţăturilor apostolice, şi întemeindu-ne pe cele din Evanghelii, ne adunăm în această zi de prăznuire. Căci Isaia spune că ostroavele vor fi supuse lui Dumnezeu - înţelegând prin ostroave Bisericile neamurilor, prin Biserici nu măreţele lăcaşuri bisericeşti, ci plinătatea celor ce cu credinţă şi evlavie se roagă în ele ci laude şi cântări. Apostolul îndeamnă la acelaşi lucru – când ne porunceşte să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii, şi spunând că dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă - să ne înnoim.
Apoi sunt cuvintele Domnului, care trebuiesc luate profetic: Şi era atunci la Ierusalim, a spus El sărbătoarea înnoirii templului şi era iarnă. Prin iarnă se înţelege fie cea duhovnicească (iarna), potrivit căreia neamul jidovesc ridică vârtejuri de sete de sânge şi turbare împotriva Mântuitorului nostru, fie ceea ce tulbură simţurile trupeşti când se schimbă vremea şi se face ger, căci era o iarnă cu noi – una îndelungată şi grea, şi nu numai un anotimp trecător – ci una de mare răutate, răspândind sălbăticie, dar acum a înmugurit nouă întâiul anotimp, primăvara darurilor lui Dumnezeu, în care ne-am adunat împreună să aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, roada faptelor bune; sau, cum spune mai bine psalmul: vara şi primăvara Tu le-ai zidit. Adu-ţi aminte de aceasta.
Pentru vrăjmaşii care îl ocărăsc pe Domnul şi în cele din urmă defăimează sfânta Lui slăvire în sfintele icoane, înălţându-se cu semeţie în hulele lor: Domnul minunilor îi va zdrobi, şi va prăvăli la pământ îndrăzneala lor.
El nu trece cu vederea glasul celor ce-I strigă: Adu-Ţi aminte, Doamne de ocara robilor Tăi pe care o port în sânul meu, de la multe neamuri. Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara cu care m-au ocărât vrăjmaşii Tăi, cu care au ocărât paşii unsului Tău.
Căci “unsul” înseamnă cei ce au fost mântuiţi prin moartea Sa şi au crezut în El, prin propovăduirea cuvântului şi prin închipuirea în icoane. Pentru că în acest fel marea lucrare a iconomiei Sale, împlinită prin Cruce şi patimile îndurate şi minunile pe care le-a lucrat atât înainte cât şi după Cruce, este făcută cunoscută celor ce s-au mântuit. Iar pilda patimilor Sale trece la apostoli şi apoi la mucenici, şi coboară prin ei, la mărturisitori şi asceţi.
Aceasta este ocara, cu care vrăjmaşii Domnului m-au ocărât, cu care au ocărât paşii unsului Său, pe care o are în vedere Dumnezeul nostru. Inima Sa este plină de mângâiere, şi El este înduplecat de rugăciunile Maicii Sale, şi ale apostolilor şi tuturor sfinţilor. Căci şi ei împărtăşesc ocările ce I s-au adus, şi cu El împreună s-au batjocorit şi în icoane, aşa încât în felul în care au împărtăşit cu El pătimirile cărnii, în acelaşi fel au împărtăşit cu El şi necinstirea icoanelor. Dumnezeu a lămurit în cele din urmă voia Sa de acum şi a făcut încă o dată ceea ce a îndeplinit mai înainte. Căci mai înainte, după ce au trecut mulţi ani când sfintele icoane au suferit defăimare şi ruşine. El şi-a recăpătat închinarea. Acum, pentru a doua oară, după o scurtă vreme de treizeci de ani de răutate, El a redat sufletelor noastre nevrednice slobozirea din defăimare, mântuirea celor ce pătimesc, a reînnoit mărturisirea evlaviei, a întărit cinstirea icoanelor, şi praznicul ce aduce toate aceste daruri mântuitoare.
Căci în icoane, noi contemplăm patimile învăţătorului pentru mântuirea noastră, Crucea, mormântul, porţile şi încuietorile iadului, luptele mucenicilor, cununile lor, mântuirea însăşi, pe care Judecătorul luptei şi Dătătorul de premii şi de cununi a dat-o în mijlocul pământului.
Astăzi prăznuim această sfântă zi, şi bucurându-ne împreună în psalmi şi cântări aducem rugăciuni şi ectenii.
Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni!
Căci Tu îi ruşinezi pe cei ce nu Te slăvesc, şi pe cei ce îndrăznesc cu semeţie să lupte împotriva icoanei Tale îi faci fricoşi şi îi pui pe goană.
Dar aici este mulţumirea către Dumnezeu şi izbânda strălucită asupra vrăjmaşilor credinţei; şi încă o hotărâre puternică şi amănunţită limpezeşte aceste neînţelegeri şi lupte (ce au avut loc) împotriva iconoclaştilor.
Acum când ne sălăşluim în Ierusalimul cel de sus, în locul de odihnă de după trecerea prin pustie, urmându-i lui Moise, şi mai mult, supunându-ne dumnezeieştii porunci, aşezăm un stâlp din pietre tari, gata să fie scris, este drept şi cuviincios ca să înscriem în inimile fraţilor binecuvântările ce se cuvin celor ce au păzit Legea şi blestemele pe care şi le-au atras asupra lor nelegiuiţii. De aceea într-un glas zicem:
1. Celor ce mărturisesc întruparea Cuvântului prin cuvinte, cu gura, în inima şi minte, în scris şi în icoane: Veşnica lor pomenire!
2. Acelora ce cunosc deosebirea după firi ale unuia şi aceluiaşi ipostas al lui Hristos şi îi recunosc însuşiri atât create cât şi necreate, văzute şi nevăzute, ca pătimitor şi nepătimitor, mărginit şi nemărginit; cei ce atribuie naturii dumnezeieşti cele necreate, iar naturii omeneşti celelalte însuşiri, printre care şi mărginirea, şi proclamă aceasta atât în vorbă cât şi în icoane: Veşnica lor pomenire!
3. Acelora care crezând şi mărturisind, propovăduiesc cuvintele Evangheliei în scrieri, în fapte şi în forme, şi adună acestea într-o singură datorie ce cuprinde atât propovăduirea prin cuvinte, şi întărire sigură a adevărului prin icoane: Veşnica lor pomenire!
4. Acelora care îşi sfinţesc buzele prin cuvânt, şi celor ce se sfinţesc prin auzirea acestor cuvinte, cunoscând şi propovăduind, ca şi ochii celor ce se sfinţesc prin sfintele icoane, conducând astfel mintea către cunoaşterea de Dumnezeu, ca şi prin bisericile sfinţite, sfintele vase şi alte sfinte comori: Veşnica lor pomenire!
5. Acelora ce cunosc faptul că toiagul şi tablele, chivotul şi candela, năstrapa şi altarul înfăţişau şi prefigurau pe Prea Sfânta Fecioara Maria, Maica Domnului; şi de asemenea că aceste lucruri o prefigurau, iar ea nu s-a prefăcut în ele, căci era fecioară şi după naştere a rămas fecioară, şi prin urmare Fecioară trebuie să fie înfăţişată în icoane şi nu preînchipuită în chipuri (tipuri): Veşnica lor pomenire!
6. Acelora ce cunosc, primesc şi cred în vedeniile prooroceşti, cărora însuşi Dumnezeu le-a dat formă şi chip, pe care corul proorocilor le aduc şi le tâlcuiesc; şi care, întăriţi de tradiţia scrisă şi nescrisă a Apostolilor, următori Părinţilor, înfăţişează cele sfinte în icoane şi le cinstesc:Veşnica lor pomenire!
7. Acelora ce-l înţeleg pe Moise, şi spun, fiţi cu luare-aminte la voi înşivă ca în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip, 9 şi cunosc răspunsul potrivit, şi anume că atunci când vedem ceva, vedem cu adevărat, aşa cum ne-a învăţat fiul tunetului, ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, 10 şi pe acestea le mărturisim; şi iarăşi, ca şi ceilalţi ucenici ai Cuvântului, am mâncat şi am băut cu El, nu numai înaintea patimilor Sale, ci şi după patimi şi înviere; 11 celor ce se pricep să deosebească poruncile Legii de învăţătura harului şi văd că El este nevăzut în cea dintâi, dar văzut şi pipăit în cea de-a doua, şi prin urmare ca ceea ce a fost văzut şi pipăit trebuie să fie zugrăvit în icoane şi slăvit: Veşnica lor pomenire!
Aşa cum au văzut proorocii, cum au învăţat Apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatisit învăţătorii, cum înţelege împreună cu ei lumea locuită [oikumene], cum luminează harul, cum lămureşte adevărul, cum a fost erezia izgonită, cum ne întăreşte înţelepciunea sa proclamăm, cum a adeverit Hristos, tot aşa gândim şi noi, vorbim, propovăduim, îl slăvim pe Hristos ca pe adevăratul Dumnezeu, şi pe sfinţii Săi, în cuvinte, în scrieri, în gânduri, în jertfe, în biserici, în icoane, slujind şi preaînălţându-L pe Unul Dumnezeu şi Domn, şi cinstindu-i pe sfinţi din cauza Domnului lor ca pe cei ce sunt aproape de El şi îi slujesc, şi le dăm cinstirea cuvenită. Aceasta este credinţa Apostolilor, aceasta e credinţa părinţilor, aceasta este credinţa ortodocşilor, aceasta este credinţa care a întărit lumea. După acestea să aclamăm frăţeşte şi părinteşte pe vestitorii dreptei credinţe şi cinstiri întru mărirea şi cinstea pentru care au luptat şi să zicem: lui Germanos, Tarasios; Nikephoros, Metodios, ca unor adevăraţi arhierei ai lui Dumnezeu, apărători şi Dascăli ai ortodoxiei, Veşnica lor pomenire.
Aceste binecuvâtări au ajuns până la noi, de la părinţi la fiii ce sunt râvnitori pentru credinţa lor, iar blestemele îi covârşesc pe ucigaşii de părinţi, care dispreţuiesc poruncile Stăpânului. De aceea, noi, în comuniunea evlaviei, le aruncăm obşteşte blestemul pe care şi l-au atras asupra lor.
-Acelora ce primesc cu mintea lor iconomia întrupării lui Dumnezeu Cuvântului, dar nu îngăduie ca aceasta să lucreze prin icoane, şi prin aceasta par a primi în vorbe mântuirea noastră, dar în adevăr o leapădă:
Anatema!
-Acelora ce se joacă răutacios cu cuvântul “nemărginit” şi prin urmare refuză să-L zugrăvească în icoane pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Care S-a făcut părtaş sângelui şi trupului nostru, 12 şi prin aceasta s-au arătat a fi nişte rătăciţi:Anatema!
-Celor ce recunosc, chiar şi nevrând, vedeniile prooroceşti, dar primesc facerea icoanelor a ceea ce au văzut – O minune! – chiar mai înainte de întruparea Cuvântului, dar spun prosteşte că însăşi firea cea neomenească şi nevăzută a fost văzută de cei ce au contemplat-o, sau hotărăsc că acestea se pot înfăţişa ca chipuri, figuri şi forme ale adevărului celor ce le văd, dar nu ar primi faptul că om S-a făcut Cuvântul, şi că patimile Sale pentru mântuirea noastră pot fi zugrăvite în icoane: Anatema!
-Acelora care îl aud şi-L înţeleg pe Domnul ce zice: Dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, 13 şi celelalte, şi pe Moise zicând, Domnul Dumnezeul nostru va ridica pentru voi din fraţii tăi un Prooroc ca şi mine, 14 şi apoi spun că Proorocul este primit, dar că ei nu vor zugrăvi prin icoane harul Proorocului şi mântuirea pe care acesta a adus-o pentru întreaga lume, chiar dacă El a fost văzut şi a trăit printre bărbaţi şi femei, şi a vindecat suferinţe şi boli cu lucrări puternice de vindecare, şi a fost răstignit, şi îngropat, şi S-a sculat din morţi, şi a făcut şi a suferit toate acestea pentru mântuirea noastră; Acelora care nu primesc că aceste lucrări mântuitoare, împlinite pentru întreaga lume pot fi zărite în icoane, şi nici slăvite şi cinstite în ele: Anatema!
-Celor ce stăruie în erezia iconoclastă, ce e de fapt apostazie Hristoclastă, şi nici nu voiesc să fie duşi la mântuire prin legea lui Moise, nici nu aleg să trăiască evlavios după învăţătura apostolică, şi nici nu sunt convinşi să lepede greşala lor prin pildele şi sfaturile Părinţilor, nici sunt mişcaţi de armonia fiecărei părţi a Bisericii lui Dumnezeu a toată lumea, ci o dată pentru totdeauna s-au supus sorţii jidovilor şi păgânilor [lit: elinilor]; căci de îndată au hulit împotriva Arhetipului, şi nu s-au dat în lături să facă chipul arhetipului identic cu însuşi arhetipul Acestora, deci, care au căzut nesăbuit în această greşală şi şi-au astupat urechile la orice cuvânt dumnezeiesc şi învăţătură duhovnicească, şi sunt deja putreziciune şi s-au tăiat pe ei înşişi de la trupul Bisericii: Anatema!
-Anastasie, Constantin şi Nichita, cei ce au pornit ereziile isauriene, oameni păcătoşi şi călăuze spre prăpastie: Anatema!
-Teodot, Antonie şi Ioan, ce-şi dau răutăţile unul altuia, şi urmaşi mincinoşi ai necredinţei: Anatema!
-Pavel care s-a întors la Saul şi Teodor numit Gastes şi Ştefan Molutes, ca şi Teodor Criteanul, şi Louloudie leulx şi oricine este asemenea lor în necredinţă, în orice stare a clerului sau altă cinste sau stare s-ar afla; tuturor acestora ce stăruie în necredinţa lor:Anatema! Tuturor ereticilor: Anatema!
-Acelora ce folosesc spusele dumnezeieştii Scripturi ce sunt împotriva idolilor la cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru şi sfinţilor Săi:
Anatema!
-Acelora ce împărtăşesc părerea celor ce batjocoresc şi necinstesc sfintele icoane: Anatema!
-Acelora ce spun că creştinii fac din icoane zei: Anatema!
-Acelora ce spun că altul decât Hristos Dumnezeul nostru ne-a izbăvit de rătăcirea idolească: Anatema!
-Acelora ce îndrăznesc să spună că Biserica Sobornicească a primit idoli, şi astfel întinează toată taina şi batjocoresc credinţa creştinilor:Anatema!
-Gerontios, originar din Lampe, care a împroşcat veninul ereziei lui în Creta, şi s-a numit pe sine Unsul, spre răsturnarea, vai, a Iconomiei mântuitoare a lui Hristos, dimpreună cu dogmele şi scrierile sale perverse şi cu cei ce cugetă la fel cu acesta, să fie Anatema!
-Cei ce întreprind în genere a introduce oarecare investigare nouă în ce priveşte negrăita Iconomie în trup a Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, şi a examina în ce mod însuşi Cuvântul lui Dumnezeu s-a unit cu frământătura omenească, şi, potrivit cărui principiu a îndumnezeit trupul asumat, încercând să jongleze logomahic(împotriva cuvântului) cu termeni dialectici ca „prin fire” (kata physin) sau „prin adopţiune” (kata thesin) în privinţa noutăţii celei mai presus de fire (hyper physin) a (unirii) celor două firi ale Dumnezeu-Omului, să fie Anatema!
-Cei ce se proclamă pe ei înşişi drept-cinstitori, dar introduc fără ruşine sau mai degrabă fără evlavie în Biserica ortodoxă şi sobornicească neevlavioasele dogme ale Elinilor şi Orientalilor(Indienilor) referitoare la sufletele omeneşti, la cer, la pământ, şi la celelalte creaturi, să fie Anatema!
-Cei ce preacinstesc pretinsa şi „nebuna înţelepciune” (I Cor. 3, 19) a filozofilor celor din afară, şi urmează celor ce o profesează (pe aceasta), admiţând(astfel) metempsihozele sufletelor oamenilor(adică reîncarnarea) sau că şi acestea pier în mod similar cu cele ale vieţuitoarelor neraţionale şi se întorc în nefiinţă, respingând de aici Învierea, Judecata şi răsplătirea finală a celor făcute în viaţă, să fie Anatema!
-Cei ce dogmatizează că materia şi Ideile sunt fără de început (eterne) sau împreună-fără-de-început (coeterne) cu Ziditorul a toate Dumnezeu, şi că cerul şi pământul şi celelalte creaturi sunt veşnice şi fără-de-început, dăinuind pururea nemodificate; şi care se împotrivesc (astfel) Celui ce a zis: „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Mt. 24, 35), glăsuind cele deşarte şi pământeşti şi atrăgând astfel blestemul dumnezeiesc asupra capetelor lor, să fie Anatema!
-Cei ce zic că înţelepţii Elinilor, cei dintâi ereziarhi, şi care au fost deja zvârliţi anatemei de cele şapte sfinte Sinoade Ecumenice şi de toţi Părinţii care au strălucit în Ortodoxie, că unii (ce sunt) străini de Biserica sobornicească, deci cei care zic că aceştia, pentru bogăţia stricată şi necurată din scrierile lor, sunt cu mult mai buni, şi acum şi la judecata ce va să fie, decât bărbaţii cei binecinstitori şi ortodocşi, dar care au putut greşi pentru patima şi neştiinţa omenească, să fie Anatema!
-Cei ce nu primesc cu credinţă curată şi simplă, din toată inima şi din tot sufletul, minunile extraordinare ale Mântuitorului şi Dumnezeului nostru şi ale Stăpânei noastre care L-a născut fără prihană şi ale celorlalţi Sfinţi, ci încearcă să le defăimeze prin demonstraţii şi raţionamente sofistice drept (lucruri) imposibile sau să le răstălmăcească după cum li se pare lor şi să le potrivească după părerea lor, să fie Anatema!
-Cei ce împreună cu alte plăsmuiri mitice schimbă de la ei înşişi şi doctrina noastră despre creaţie, admiţând ca adevărate Ideile platonice, şi zicând că materia de sine subzistentă îşi primeşte formele sale de la (aceste) Idei, defăimând astfel deschis libertatea Ziditorului, Care a dus toate dintru nefiinţă la fiinţă şi, în calitate de Făcător, a fixat tuturor cu libertate suverană un început şi un sfârşit, să fie Anatema!
-Cei ce zic că la învierea cea de pe urmă şi de obşte oamenii vor învia şi vor fi judecaţi cu alte trupuri şi nu cu cele cu care au vieţuit în această viaţă, întrucât acestea se corup şi pier, şi flecăresc lucruri deşarte şi zadarnice, în vreme ce însuşi Hristos Dumnezeul nostru şi ucenicii Lui, învăţătorii noştri, ne-au învăţat că oamenii cu trupurile cu care au vieţuit în această viaţă cu acestea vor fi şi judecaţi, şi încă şi marele Apostol Pavel a învăţat în mod expres adevărul pe larg şi cu exemple în cuvântul lui despre înviere (I Cor. 15, 12-55) dovedind pe cei ce cugetă astfel a fi fără de minte; aşadar, cei ce se împotrivesc acestor dogme şi doctrine, să fie Anatema!
-Cei ce admit şi predau vorbele elenice cele deşarte, adică cum că ar fi o preexistenţă a sufletelor, că nu toate s-au făcut şi adus din nefiinţă, că ar exista un sfârşit al pedepsei sau o restabilire a creaţiei şi a lucrurilor omeneşti, şi de aici înţeleg împărăţia cerurilor ca ceva destructibil şi trecător, în vreme ce însuşi Hristos Dumnezeul nostru ne-a învăţat că ea este veşnică şi indestructibilă, şi din întreaga Scriptură veche şi nouă am primit aceea ca pedeapsă (finală) va fi nesfârşită şi împărăţia veşnică;
aşadar, cei care se pierd pe ei înşişi cu asemenea cuvinte şi se fac şi altora pricină de osândă, să fie Anatema!
-Dogmele şi doctrinele elenice şi heterodoxe sau potrivnice credinţei celei soborniceşti şi neprihănite a ortodocşilor introduse împotriva credinţei creştine şi ortodoxe de Ioan Italos şi de acei dintre ucenicii lui care iau parte la pierzania lui, să fie Anatema!
-Toate cele dogmatizate fără evlavie de monahul Nil ca şi cei ce au părtăşie cu ele, să fie Anatema!
-Tezele găsite străine de dogmele cele drepte ale Bisericii în cele două tratate scrise de Eustratios, fostul mitropolit al Niceei, împotriva Armenilor, şi care au fost anatematizate:
-Cei ce introduc cu privire la negrăita Iconomie în trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos anumite rostiri deşarte, şi zic sau cugetă că umanitatea lui Hristos se închină (proskynein) Dumnezeirii celei neapropiate ca un rob (doulikos) şi posedă condiţia veşnică de rob (douleian aidion) ca o calitate fiinţială (ousiode) şi cu neputinţă de pierdut, să fie Anatema!
-Cei ce nu întrebuinţează cu toata evlavia distincţia ca pură operaţie intelectuală (te kat’epinoian diairesei) cu scopul de a evidenţia doar alteritatea celor două firi ce concurg în mod negrăit în Hristos şi sunt unite în El în mod neamestecat şi nedespărţit, ci abuzează de o astfel de distincţie şi zic că umanitatea asumată este altceva nu numai prin fire ci şi prin cinstire, şi că ea adoră (latreuei) pe Dumnezeu şi îi aduce o slujire de rob, oferindu-i cinstea cuvenită ca pe un lucru datorat, la fel ca „duhurile slujitoare” (Evr. l, 14) ce slujesc şi cinstesc pe Dumnezeu ca nişte robi, şi care învaţă că doar firea asumată este propriu-zis Arhiereul cel mare, şi nu însuşi (ipostasul) Cuvântul lui Dumnezeu întrucât s-a făcut om, ca unii care prin asemenea lucruri îndrăznesc să împartă ipostatic pe Unul Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, să fie Anatema!
-Cele introduse şi răspândite prin viu grai de Mihail, fostul dascăl, protecdic şi maistor al retorilor, şi de Nikephoros Basilakes, dascăl al Epistolelor, diacon al Marii Biserici a lui Dumnezeu din Constantinopol, care au fost urmate şi de Eustathios mitropolitul Dyrrachionului şi care au fost susţinute în scris mai cu seamă de Soterichos, diacon al aceleiaşi Biserici, patriarh ales al marelui oraş al lui Dumnezeu Antiohia, cel numit şi Panteugenos, şi celelalte lucruri introduse şi publicate în scris de acelaşi Soterichos, şi care au fost anatematizate şi respinse mai târziu chiar de ei înşişi, şi pe care le-a dezavuat şi azvârlit anatemei Sf. Sinod reunit din porunca lui Manuel. Marele împărat ortodox, porfirogenet şi autocrator al Romeilor, Comnenul:
-Cei ce zic că jertfa cinstitului Trup şi Sânge din vremea Patimii lumii – spre – mântuire a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, jertfa oferită de El pentru a noastră mântuire în calitatea Lui de Arhiereu lucrând pentru noi potrivit umanităţii sale – întrucât potrivit marelui în teologie Grigorie, însuşi este şi sacrificator şi victimă -,(Fiul) a oferit-o lui Dumnezeu Tatăl, dar nu a primit-o ca Dumnezeu împreună cu Tatăl nici Cel Unul Născut, nici Duhul Sfânt, întrucât prin aceasta exclud pe însuşi Dumnezeu Cuvântul şi pe Duhul Mângâietorul, Cel de o fiinţă şi o cinstire cu El, de la de-o-cinstirea şi egalitatea cuvenită Lor ca Dumnezeu, să fie Anatema!
-Cei ce nu admit ca jertfă adusă în fiecare zi de către cei ce au primit de la Hristos puterea ierurgică (sacramentală) a celebrării dumnezeieştilor taine este oferită (întregii) Sfintei Treimi, ca unii ce contrazic pe sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi Vasile şi Ioan Hrisostom cu care împreunăglăsuire (toţi) ceilalţi cu Dumnezeu purtători Părinţi ai noştri în cuvintele şi scrierile lor, să fie Anatema!
-Cei ce aud pe Mântuitorul zicând despre celebrarea sacramentală (hierourgia) dumnezeieştilor taine de El însuşi predată: „Aceasta să faceţi ca anamneză (pomenire) a Mea” (Le. 22, 19), dar nu înţeleg corect termenul „anamneză”, ci îndrăznesc a zice că jertfa adusă zilnic de cei ce celebrează dumnezeieştile taine după cum a predat Mântuitorul nostru şi Stăpânul tuturor, înnoieşte jertfa propriului Lui Trup şi Sânge adusă pe cinstita Cruce spre obşteasca răscumpărare şi împăcare a firii omeneşti doar la modul imaginativ şi iconic (phantastikos kai eikonikos), şi de aici introduc şi (ideea) că aceasta ar fi o altă jertfă decât cea săvârşită de Mântuitorul la început (pe Golgota), că unii ce desenează misterul înfricoşătoarei şi dumnezeieştii celebrări prin care primim arvuna vieţii celei ce va să vină, şi aceasta în vreme ce dumnezeiescul şi preaînţeleptul nostru Părinte Ioan Hrisostom, în multe exegeze ale sale la cuvintele marelui Pavel, evidenţiază limpede identitatea jertfei (tes thysias to aparallakton) şi zice clar că este una şi aceeaşi (ten auten einai), să fie Anatema!
-Cei ce născocesc şi introduc distanţe temporale (chronikas diastaseis) în împăcarea firii omeneşti cu dumnezeiasca şi fericita fire a Treimii celei de viaţă începătoare şi prea-neprihănite, şi stabilesc ca dogmă aceea că, mai întâi am fost împăcaţi cu Cuvântul cel Unul Născut prin asumarea (umanităţii), şi mai apoi cu Dumnezeu Tatăl prin mântuitoarea patimă a Domnului Hristos, împărţind astfel cele neîmpărţite, în vreme ce dumnezeieştii şi fericiţii Părinţi învaţă că Cel Unul Născut ne-a împăcat cu Sine iar prin Sine cu Dumnezeu Tatăl, şi prin urmare şi cu Prea Sfântul de viaţă făcătorul Duh, prin totalitatea misterului Iconomiei Sale, că unii ce sunt născocitori de iscodiri noi şi străine, să fie Anatema!
Cele scrise şi predate odinioară de sfinţii şi de Dumnezeu purtători Părinţi şi vestitori ai adevărului şi Dascăli ai sfintei lui Dumnezeu Bisericii, iar acum din iniţiativă de Dumnezeu mişcată şi din purtarea de grijă de Dumnezeu socotită a de Dumnezeu încununatului, preaputernicului, de Dumnezeu înţelepţitului, ortodoxului, biruitorului, sfinţitului nostru mare împărat, porfirogenet şi autocrator kyr Manuel Comnenul, clarificate şi definite de sfântul şi dumnezeiescul Sinod, reunit din porunca sa, şi orânduite a fi proclamate în această cinstită zi:
-Cei ce nu înţeleg corect cuvintele sfinţilor Dascăli ai Bisericii lui Dumnezeu, şi încearcă să răstălmăcească şi să întoarcă (înţelesul) celor zise în acestea limpede şi lămurit prin harul Sf. Duh, să fie Anatema!
-Celor ce primesc aceea ca cuvântul lui Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” (In.14, 28), a fost zis, între alte interpretări ale Sfinţilor Părinţi, şi cu referire la umanitatea Sa după care a şi pătimit, aşa după cum vestesc expres Sfinţii Părinţi în multe din de Dumnezeu inspiratele lor scrieri, şi mai zic că Acelaşi Hristos a pătimit după trupul Lui, Veşnica lor pomenire!
-Cei ce cugetă şi zic că îndumnezeirea firii asumate a constat dintr-o transformare a firii omeneşti în dumnezeire, şi care nu înţeleg că din însăşi virtutea unirii trupul Domnului participă la demnitatea şi maiestatea divină, este închinat cu o unică închinare în Dumnezeu Cuvântul care şi L-a asumat, şi este de aceeaşi cinste, de aceeaşi slavă, de viaţă făcător, de acelaşi renume, de acelaşi scaun cu Dumnezeu Tatăl şi Prea Sfântul Duh, fără a deveni însă cu toate acestea de-o-fiinţă cu Dumnezeu încât să iasă din proprietăţile sale naturale de creat, circumscris şi din celelalte proprietăţi contemplate în firea omenească a lui Hristos, şi să se transforme astfel în fiinţa dumnezeirii, pentru că din aceasta s-ar putea trage concluzia sau că Înomenirea şi Patimile Domnului au avut loc doar în aparenţă şi nu în realitate, sau că a pătimit însăşi Dumnezeirea celui Unul Născut, să fie Anatema!
-Celor ce zic că trupul Domnului cel preaînălţat şi ridicat mai presus de toată cinstea – ca unul care în virtutea unirii supreme în mod neschimbat, nealterat, neamestecat şi nemutat, a devenit, din pricina unirii ipostatice, egal cu Dumnezeu (homoteos), rămânând pururea neseparat şi indisociabil de Dumnezeu Cuvântul Care L-a asumat -, este cinstit cu acelaşi renume cu El, şi închinat cu o unică închinare, fiind aşezat pe tronurile împărăteşti şi dumnezeieşti de-a dreapta Tatălui ca unul îmbogăţit cu măririle Dumnezeirii, dar cu păstrarea (necontenită) a proprietăţilor firii, Veşnica lor pomenire!
-Cei ce resping zicerile Sf. Părinţi, şi anume cele proferate întru apărarea dogmelor celor drepte ale Bisericii lui Dumnezeu de către Atanasie, Chiril, Ambrozie, de Dumnezeu grăitorul prea sfântul papă al Romei celei Vechi Leon, şi de ceilalţi (toţi), şi nu vor să primească (întocmai) actele Sinoadelor Ecumenice al IV-lea şi al VI-lea, să fie Anatema!
Anatematismele alcătuite la câţiva ani după cele sancţionate şi dogmatizate referitor la „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” (In.14, 28), contra celor ce se împotrivesc şi contrazic fără ştiinţă şi fără evlavie acestea, (şi cu care conglăsuia pe atunci şi fostul Mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepot al arhiepiscopului Bulgariei, care însă şi el după mai mulţi ani a fost reprimit în Biserică, după ce s-a lepădat de unii ca aceia şi s-a alăturat celor drept cugetători anatematizând cele dogmatizate şi grăite de el odinioară cu răutate şi fără evlavie):
-Cei ce nu primesc cuvântul adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, după diferitele moduri în care l-au explicat Sfinţii Părinţi – unii zicând că aceasta s-a zis după dumnezeirea (Lui) cu referire la aspectul cauzat al naşterii Sale din Tatăl, alţii că după proprietăţile naturale ale trupului celui asumat de El şi enipostaziat în dumnezeirea Lui, adică cu referire la (însuşirile acestuia de) creat, circumscris, muritor şi celelalte afecte naturale şi ireproşabile din pricina cărora Domnul putea zice că Tatăl este mai mare decât El însuşi -, şi zic că acest cuvânt trebuie înţeles (ca fiind valabil) doar atunci când, prin pura gândire, trupul (lui Hristos) este cugetat separat de Dumnezeire, ca şi cum n-ar fi unit cu ea, şi care nu iau aici distincţia pur intelectuală, aşa cum a fost ea întrebuinţată de Sfinţii Părinţi, adică (ca valabilă doar) atunci când e vorba de condiţia Lui de rob şi de neştiinţa Lui (umană) – întrucât (Părinţii) nu sufereau că trupul egal şi de-o-cinstire cu Dumnezeu al lui Hristos să fie necinstit prin astfel de expresii – ci zic că şi proprietăţile naturale care aparţin în mod real trupului Domnului celui enipostaziat în Dumnezeirea Sa şi rămânând (pururea) nedespărţit de ea, trebuie luate după unire ca valabile doar prin simplă gândire, ca unii ce dogmatizează despre cele nesubsistente şi mincinoase acelaşi lucru ca şi despre cele subsistente şi adevărate, să fie Anatema!
-Cele zise cu răutate şi fără evlavie de fostul mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, şi anatematizate apoi de el, să fie Anatema!
-Toţi care cugetă astfel de lucrări, să fie Anatema!
-Fostul mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, care dogmatizează cu răutate şi lipsă de evlavie (sau: Cei ce dogmatizează cu răutate şi lipsă de evlavie) despre cuvântul adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” şi nu cugetă nici nu zic(e) că acesta este luat de Sfinţii şi de Dumnezeu purtători Părinţi în mai multe înţelesuri evlavioase, între altele (înţelegându-l) cu referire la trupul cel asumat de Fiul Cel Unul Născut al lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară şi de Dumnezeu Născătoarea, şi enipostaziat în Dumnezeirea Lui, fără amestecare, având păstrate şi după unirea nedespărţită însuşirile proprii cu referire la care Domnul a numit pe Tatăl mai mare decât Sine, şi rămânând în acelaşi timp împreună-închinat şi împreună-mărit întru o singură închinare ca unul egal cu Dumnezeu (homotheos) şi de aceeaşi cinstire cu Tatăl şi Prea Sfântul Duh; şi care susţin(e) dimpotrivă că nu se cade a înţelege acest cuvânt (ca valabil) atunci când Domnul este conceput ca ipostas unic având cele două firi unite, ci doar atunci când, prin gândire, trupul Lui este considerat separat de Dumnezeire şi socotit în mod abstract ca al oricărui om, şi aceasta în vreme ce marele în teologie (Ioan) Damaschin învaţă că distincţia pur intelectuală se aplică atunci când despre trupul lui Hristos se zice ceva ce nu constituie o proprietate naturală a Lui, doar spre a indica condiţia Lui de rob sau neştiinţa Lui (umană), şi care nu vrea (vor) deci să urmeze sfintelor Sinoade Ecumenice al IV-lea şi al VI-lea, care au dogmatizat în mod corect şi evlavios despre cele două firi unite în mod neamestecat în Hristos, şi au învăţat Biserica lui Hristos dreapta credinţă (ortodoxia), ca unul (unii) ce a (au) alunecat astfel în diferite erezii, să fie Anatema!
-Toţi cei ce cugetă în acord cu Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, şi sunt afectaţi şi întristaţi pentru depunerea lui, dar nu atât din iubire compătimitoare, ci pentru că sunt împreună înşelaţi prin impietatea lui, să fie Anatema!
-Prea ignorantul pseudomonah şi în deşert luptător Ioan Eirenikos şi scrierile alcătuite de el împotriva dreptei credinţe, şi (toţi) cei ce-l îmbrăţişează pe acesta şi sunt de părere şi zic că nu cu referire la umanitatea enipostaziata în Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos şi unită cu Dumnezeirea lui la mod inseparabil, nedespărţit şi neamestecat, a zis El, că om desăvârşit, cuvântul din sfintele lui Evanghelii: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, ci aceasta s-a zis de către El potrivit umanităţii Lui atunci când aceasta este considerată prin gândire ca dezbrăcată şi cu totul separată de dumnezeirea Lui, ca şi cum n-ar fi unită cu ea şi fiind luată exact ca şi firea noastră (umană) comună, să fie Anatema!
-Cei ce cugetă şi zic că strălucirea (ce s-a făcut) din Domnul la dumnezeiasca Lui Schimbare la Faţă este, când o lumină oarecare, arătare fără consistenţă, creatură şi fantasmă ce a strălucit doar pentru scurtă vreme stingându-se apoi într-o clipită, când însăşi fiinţa lui Dumnezeu, ca unii care, aderând la aceste contradictorii şi imposibile susţineri, se arată nebuni de nebunia lui Arie, care tăia pe Unul Dumnezeu şi unica Dumnezeire în creată şi necreată, şi se pun de acord cu nelegiuita împietate a Masalienilor, care zic că fiinţa dumnezeiască e vizibilă, şi nu mărturisesc, potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că aceea preadumnezeiasca lumină nu este nici creatură, nici fiinţa lui Dumnezeu, ci har, strălucire şi energie naturală necreată, emanând pururea şi fără separaţie din însăşi fiinţa dumnezeiască, să fie Anatema!
-Toţi ereticii să fie Anatema!
-Sinedriul, cel ce s-a aprins cu mânie împotriva cinstitelor icoane, să fie Anatema!
-Cei ce iau zicerile dumnezeieştii Scripturi împotriva idolilor ca zise pentru cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru şi ale Sfinţilor Lui, să fie Anatema!
-Cei ce sunt în comuniune cu bună ştiinţă cu cei ce ocărăsc şi necinstesc sfintele icoane, să fie Anatema!
-Cei ce zic că creştinii se apropie de icoane ca de nişte zei să fie Anatema!
-Cei ce zic că un altul, afară de Hristos Dumnezeul nostru, ne-a slobozit din rătăcirea idolatră, să fie Anatema!
-Cei ce cutează să zică că (prin icoane) Biserica sobornicească a acceptat idoli, ca unii ce răstoarnă taina (întrupării) şi astfel însăşi credinţa creştină, să fie Anatema!
-Dacă cineva ia apărarea unui adept al ereziei detractorilor creştinilor, fie el în viaţă, fie mort în aceasta, să fie Anatema!
-Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos celui circumscris în icoană după umanitate, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că Dumnezeu nu are nici o energie naturală ci numai fiinţă, şi socotesc că fiinţa dumnezeiască şi energia (lucrarea) dumnezeiască sunt identice şi absolut indistincte, şi gândesc că nu există nici o diferenţă între ele cu privire la ceva, ci aceeaşi realitate se zice la ei când fiinţă, când lucrare, ca unii ce suprimă fără judecată însăşi fiinţa dumnezeiască împingând-o în nefiinţă – căci dascălii Bisericii vorbesc în termeni precişi ca numai nefiinţa este lipsită de energie -, şi care mai sunt bolnavi şi de cele ale lui Sabelie, cutezând a înnoi acum cu privire la fiinţă şi lucrarea dumnezeiască vechea contradicţie, confuzie şi amestecare a aceluia în ce priveşte cele trei ipostase ale Dumnezeirii, fuzionându-le în mod asemănător şi pe acestea (adică fiinţa şi lucrarea) în mod neevlavios, şi nu mărturisesc, potrivit celor teologisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că în Dumnezeu există atât fiinţa cât şi energia naturală a acesteia, după cum au limpezit cei mai mulţi dintre sfinţi, dar în mod lămurit mai cu seama cei de la sfântul al VI-lea Sinod Ecumenic, care s-a întrunit în întregime în chestiunea referitoare la cele două energii şi voinţi, dumnezeiască şi omenească, ale lui Hristos, şi care nici nu vor să înţeleagă că aşa cum între fiinţa şi energia dumnezeiască există o unire neamestecată, tot aşa există între ele şi o diferenţă în unele privinţe, dar care nu crează între ele interval sau distanţă, mai cu seama în ce priveşte însuşirile de cauză şi cauzat, neparticipabil şi participabil, primele revenind fiinţei iar cele de al doilea energiei; deci, unii care proferează în mod neevlavios unele ca acestea, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că toată puterea şi energia triipostaticei Dumnezeiri este creată, ca unii care de aici ne silesc să credem că este creată însăşi fiinţa dumnezeiască – căci energia creată, potrivit Sfinţilor, va vădi drept creată şi firea (din care emană) iar energia necreată va caracteriza fiinţa necreată -, şi de aici sunt în primejdie de a cădea cu totul în ateism, ca unii ce atribuie credinţei celei curate şi ireproşabile a creştinilor mitologia elenică şi adorarea creaturilor, şi nu mărturisesc, potrivit celei teologhisite cu dumnezeiasca insuflare şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca toată puterea şi energia naturală a Dumnezeirii celei triipostatice este necreată, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că prin aceasta (distincţie) se face o anumită compoziţie în Dumnezeu, şi nu cred învăţăturii Sfinţilor care învaţă că de la cele ale firii nu se face în fire nici o compoziţie, şi deci ne defăimează nu numai pe noi ci şi pe toţi Sfinţii care învaţă în termeni precişi şi multe rânduri simplitatea şi necompoziţia în Dumnezeu, cât şi diferenţa fiinţei şi energiei dumnezeieşti, şi că această diferenţă nu deteriorează cu nimic şi de fel simplitatea dumnezeiască – căci n-ar fi putut întreprinde (Părinţii) a teologhisi astfel împotriva lor înşişi -; deci, cei ce grăiesc aceste lucruri deşarte şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca dimpreună cu această diferenţă vrednică de cele divine se conservă în mod frumos şi simplitatea divină, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că numele „dumnezeire” se zice numai pentru fiinţa dumnezeiască şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că acesta se atribuie nu mai puţin şi energiei dumnezeieşti, şi astfel, când cineva zice „Dumnezeire”, el cinsteşte în multe feluri unica Dumnezeire a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, atât fiinţa cât şi energia lor, precum ne-au învăţat dumnezeieştii noştri iniţiatori în sfintele taine, să fie Anatema!
-Încă şi cei ce cugetă şi zic că fiinţa dumnezeiască este participabilă, ca unii ce nu se ruşinează a introduce în Biserica noastra nelegiuita neevlavie a Masalienilor care au fost bolnavi de această părere în vechime, şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că fiinţa dumnezeiască este absolut incomprehensibila şi neparticipabilă, dar harul şi energia dumnezeiască sunt participabile, să fie Anatema!
-Toate neevlavioasele lor tratate şi înscrieri, să fie Anatema!
-Lui Andronic Paleologul, slăvitul şi fericitul nostru împărat, care a reunit primul Sinod (iulie 1341) împotriva lui Varlaam, prezidând în mod nobil Biserica lui Hristos şi acel sfânt Sinod prin fapte, cuvinte şi admirabile discursuri pronunţate cu propria sa gură, întărind dogmele evanghelice şi apostolice, şi depunând şi dezvăluind public pe mai suszisul Varlaam dimpreună cu ereziile şi scrierile lui şi cu glasurile lui deşarte împotriva credinţei noastre, ca unuia care în mijlocul acestor sfinte lupte şi isprăvi pentru dreapta credinţă a schimbat (la numai câteva zile mai apoi) în mod fericit viaţa aceasta trecând la viaţa cea bună şi fericită, Veşnica lui pomenire!
-Lui Grigorie, preasfinţitul mitropolit al Tesalonicului, care în Sinodul cel din Marea Biserică a depus pe Varlaam şi Akindynos, conducătorii şi născocitorii noilor erezii, împreună cu perversa asociaţie din jurul lor, care au cutezat să numească creatură energia şi puterea naturală şi inseparabilă a lui Dumnezeu, şi simplu-zis toate proprietăţile naturale ale Sfintei Treimi, ca şi lumina neapropiată care a strălucit din Hristos pe munte, întreprinzând să introducă cu răutate în Biserica lui Hristos o dumnezeire creată. Ideile platonice, şi acele mituri elenice; care a luptat cu înţelepciune şi curaj pentru Biserica obştească a lui Hristos şi pentru dogmele cele adevărate şi infailibile ale ei despre Dumnezeire în scrieri, în discursuri şi în discuţii proclamând neîncetat o unică Dumnezeire şi un Dumnezeu triipostatic, cu energie şi voinţă, atotputernic şi necreat întru toate cele ale sale, potrivit Dumnezeieştilor Scripturi şi a teologilor şi exegeţilor (din vechime), adica (urmând) lui Atanasie şi Vasile, Grigorie,
Ioan şi Grigorie, şi de asemenea lui Chiril şi înţeleptului Maxim, (lui Ioan) oracolului dumnezeiesc celui din Damasc, ca şi (tuturor) celorlalţi Părinţi şi Dascăli ai Bisericii lui Hristos, arătându-se prin cuvinte şi fapte a fi părtaşul şi tovarăşul, ecoul, emulul şi aliatul tuturor acestora, Veşnica lui pomenire!
-Tuturor celor ce au luptat pentru Ortodoxie împreună cu slăvitul şi fericitul nostru împărat (Andronic) şi după el, şi au susţinut cu vitejie Biserica lui Hristos în cuvinte şi discuţii, scrieri şi învăţături, cuvânt şi faptă, combătând şi dezvăluind împreună perversele şi cele cu multe înfăţişări erezii ale lui Varlaam şi Akindynos şi pe cei ce cugetau la fel cu aceştia, şi care au proclamat cu strălucire dogmele apostolice şi patristice ale dreptei credinţe fiind pentru acestea calomniaţi, defăimaţi şi ocărâţi de oameni rău famaţi dimpreună cu Sfinţii teologi şi purtătorii de Dumnezeu Părinţi şi Dascăli ai noştri, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce mărturisesc Un Dumnezeu triipostatic atotputernic şi necreat nu numai după fiinţă şi ipostasuri, ci şi după energie, şi zic că dumnezeiasca energie iradiază în mod nedespărţit din dumnezeiasca fiinţă, indicând prin „iradiază” distincţia negrăită, iar prin „în mod nedespărţit” unirea lor mai presus de fire, după cum a proclamat şi Sfântul Sinod al VI-lea Ecumenic, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce mărturisesc că Dumnezeu aşa cum este necreat şi fără de început după fiinţă este tot aşa şi după energie – luând aici expresia „fără de început” (anarchos) cu referire la timp (nu la principiu) – şi zic că după fiinţa sa dumnezeiască Dumnezeu este cu totul neparticipabil şi incomprehensibil, dar pentru cei vrednici este participabil după energia sa dumnezeiască şi îndumnezeitoare, după cum zic teologii Bisericii, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce mărturisesc că lumina ce a strălucit pe munte la Schimbarea la Faţă a Domnului este lumina neapropiată, lumină infinită şi revărsare neînţeleasă a dumnezeieştii splendori, slavă negrăită, slavă supremă a dumnezeirii, slavă primordială şi atemporală a Fiului, împărăţie a lui Dumnezeu, frumuseţe adevărată şi vrednică de iubire în jurul firii celei dumnezeieşti şi fericite, slavă naturală a lui Dumnezeu, şi Dumnezeire a Tatălui şi a Duhului strălucind în Fiul cel Unul Născut, aşa cum au grăit dumnezeieşti şi de Dumnezeu purtători Părinţii noştri Atanasie şi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ioan Hrisostom şi Ioan Damaschin, drept pentru care slăvesc această preadumnezeiască lumină ca necreată, Veşnica lor pomenire!
-Celor ce slăvesc lumina Schimbării la Faţă a Domnului ca necreată pentru motivele cele mai înainte zise, şi totuşi nu zic că aceasta este fiinţa cea mai presus de fiinţă a lui Dumnezeu – întrucât aceea rămâne cu totul nevăzută şi neparticipabilă, căci „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată” (In. l, 18), adică aşa cum este El în firea Lui, zic teologii – ci o numesc mai degrabă slava naturală a fiinţei celei mai presus de fiinţă iradiind în mod nedespărţit din aceea, şi arată celor curăţiţi cu mintea pentru iubirea de oameni a lui Dumnezeu, slava cu care Domnul şi Dumnezeul nostru va veni la a doua şi înfricoşătoarea Venire să judece viii şi morţii, după cum zic teologii Bisericii, Veşnica lor pomenire!
Întru mulţi ani împăraţilor! Dumnezeu să apere puterea lor. Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor. Împarate ceresc, apără-i pe cei pământeşti!
Mihail, împăratul nostru ortodox, şi Teodora, sfânta sa maică:Veşnica lor pomenire!
Vasile şi Constantin, Leon şi Alexandru, Christofer şi Romano, Nichifor, şi Ioan, Vasile şi Constantin, Romano, Mihail, Constantin, Mihail şi Isaachie, care toţi au preschimbat împărăţia pământească pe cea cerească:Veşnica lor pomenire!
Evdochia şi Teofana, Teodora şi Elena, Teofana şi Teodora, Zoe şi Teodora, împărătesele prea ortodoxe:Veşnica lor pomenire!
Gherman, Tarasie, Nichifor, şi Metodie, înnoiţii şi fericiţii patriarhi:Veşnica lor pomenire!
Ignatie, Fotie, Ştefan şi Antonie, Nicolae şi Eftimie, Ştefan, Trifon, Teofilact şi Antonie, Polieuct, Nicolae, Sisinie, Serghie, Eustatie, patriarhii ortodocşi:Veşnica lor pomenire!
Sfânta Treime i-a preaslăvit. Prin disputele, luptele şi învăţăturile lor pentru adevărata credinţă până la moarte, cerem lui Dumnezeu ca să ne călăuzească şi să ne întărească şi să ne rugăm ca să fim arătaţi ca următori a vieţii lor insuflate de Dumnezeu până la sfârsit,cu mila şi cu îndurarile Marelui Arhiereu Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu; cu rugăciunile Preaslăvitei noastre Doamne, Maica Domnului şi Pururea Fecioara Maria, dumnezeieştilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor. Amin.
“Anatema celor care se ridica împotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a împartit în asa-zise «ramificatii», ce difera una de alta dupa doctrina si moduri de viata, sau ca Biserica nu a existat în chip vazut, ci se va constitui abia în viitor, când toate «ramificatiile», sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni într-un singur trup! Anatema si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de «preotia» si «tainele» ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mântuire. De aici, anatema si celor ce comunica în mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumeniste proaspat aparuta a acestora, sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”
(sursa)
Fii serios, Daniel. Un blestem este un lucru serios, iar marturisirea publica solemna de la botez este un lucru la care tot cerul este martor. Daca nu ar fi atat de important, BO nu ar tine cu dintii de aceste formule exacte.
