Cum ne mantuim?

Discuţii despre diferenţele de doctrină dintre ortodocşi şi (neo-)protestanţi
Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje: 971
Membru din: 03 Dec 2010, 01:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: preoţie, familie
Localitate: Craiova

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde dimitrie » 06 Ian 2012, 01:25

Pai daca in BO sunt sfinti care totusi nu se compara cu Iisus de ce fiecare din noi care duce un mod de viata crestin nu se poate numi sfant?
Nici nu vreau sa compar trairea de pe atunci cu vremurile de astazi.Eu cred ca numai Domnul stie cine e desavarsit ci nu oamenii,numai Domnul ne cunoaste definitiv.Oamenii pot numi sfintii pe cineva pe care nu-i cunosc pana la capat adica e acelasi lucru daca te-ai pune chezas pentru cineva.
D-le "evrika", trebuie mai întâi să definiţi sfinţenia d.p.d.v. tehnic. Adică, în ce constă noul în modul de a fi al celui ce a dobândit sfinţenia.
Al doilea, să specificaţi dacă există stadii calitative în dobândirea sfinţeniei. Ori, mai pe româneşte, dacă există şi sfinţi mai mari sau sfinţi mai mici.
În toate acestea trebuie să avem în vedere că sfinţenia este o lucrare teandrică, atunci când vorbim de creatură. Adică, ea este o conlucrare a omului cu Dumnezeu, a firii umane cu firea divină în mod personal şi liber.
Deci, pana la urma, sunt necesare faptele pentru mantuire, sau nu? Ca dam dintr-una intr-alta...
Cred ca faptele nu sunt necesare Doriana.Faptele de care vorbesti sunt un poligon pe care noi umblam adica faptele au fost puse inainte.Nu noi le cream,defapt noi nu putem spune ca facem fapte ci le luam de la Dumnezeu pentru a confirma ca suntem cu el.Dar nu stiu daca acordul de a lua fapta se poate numi fapta(ma indoiesc).Daca sa facem un bilant dintre pozitiile pro sau contra ar iesi mai clar(ceea ce si este)pentru unii de aici.
Eu nu mai intru în detaliu legat de sola fide, etc., deoarece s-au mai discutat pe undeva, ci vreau să atrag atenţia asupra realităţii: faptele lui Dumnezeu sunt desăvârşite şi bune, iar ale oamenilor cunosc stadii calitative. Ba mai mult, nu seamănă cu ale lui Dumnezeu după cum este scirs:
- Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. In.15:5
- Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu. Rom.7:18
- Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit? 1Cor.4:7
- Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci. Amin! Rom.11:36
- Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem. Lc.17:10
Ca să rezum:a) Dumnezeu Îşi are sursa energiei în Sine fiind Yahwe, iar noi avem energia de a face binele nu prin noi şi de la noi înşine, ci de la El, prin El, şi El;
b) El face binele în mod liber, neconstrâns, pe când noi o facem din datorie.

Şi acum, mai puteţi afirma cele pe care le-aţi spus mai sus?

P.S. Încercaţi să fiţi mai clar în exprimare, altfel unele afirmaţii par curate neghiobii. Şi am spus "par", deoarece luăm în calcul faptul că nu aţi reuşit să exprimaţi întocmai cele ce gândeaţi (precum cele din citatul ultim, al dvs.).
Să-mi dea Dumnezeu ce "medicament" ştie El, numai să putem fi împreună, deplin, dincolo!

Avatar utilizator
descoperire
Mesaje: 164
Membru din: 27 Dec 2011, 22:55
Confesiune: neo-protestant
Preocupări: teologie,internet,sport,sanatate

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde descoperire » 09 Ian 2012, 21:07

Ai auzit ca cere fapte? si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui; si in psalmul 61 zice: Ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui.
Şi acum, mai puteţi afirma cele pe care le-aţi spus mai sus?
Adevarat, adevarat zic voua: Cel ce asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viata.(Ioan 5:24)Faptele se vor cere nu celor neprihaniti dra Emmy si pr. Dimitrie ci celorlalti oameni care n-au crezut.Judecata nu va fi pentru cei credinciosi.Prin urmare sola fide si sola gratia ramane valida.Da pr. Dimitrie eu mai departe pot afirma cele spuse mai sus.
Adă Doamne ziua aceea mai devreme!

Dionysie
Mesaje: 695
Membru din: 20 Dec 2010, 20:57
Confesiune: ortodox
Preocupări: înţelegerea
Localitate: fost: "aletheia"

Sola fide este împotriva Revelaţiei Divine şi a Logicii

Mesaj necititde Dionysie » 09 Ian 2012, 22:13

Sola fide nu este o învăţătură biblică, ci este o făcătură protestantă iar mai apoi neoprotestantă. Este pur şi simplu împotriva Scripturilor. Şi asta se vede din Epistola lui Iacov care contrazice clar învăţătura îndreptăţirii numai prin credinţă. Asta ca să luăm în calcul o doctrină să zicem mai soft a mântuirii, sau o interpretare mai soft a ceea ce cu adevărat înseamnă mântuirea sau îndreptăţirea. "credinţa lucra împreună cu faptele lui şi din fapte credinţa s-a desăvârşit" (Iacov 2, 22) Vedeţi dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credinţă. (Iacov 2, 24) După cum se poate vedea şi din cele subliniate sola fide nu este o învăţătură biblică; este una ne-biblică, o învăţătură a oamenilor, nu a lui Dumnezeu. Se ştie spre exemplu că în încercarea disperată de a îşi construi o justificare sau o fundamentare pentru ideea lui omenească proprie, Luther a modificat traducerea sa a Sfintelor Scripturi adăugând cuvântul <numai> într-o epistolă a sfântului Paul; prin urmare, ca să zicem aşa, "justficarea" aberaţiei sola fide se poate face doar pe baza unei modificări, alterări intenţionate şi în lipsa oricărei revelaţii, legitimităţi şi autorităţi a lui M. Luther. Dealtfel este un lucru de logică elementară: credinţa cu fapte (cu faptele adevărului) nu mai este doar credinţă. De aceea erorile sunt multiple, nu doar de mistificare a mesajului divin, dar şi de încălcarea oricărei logici elementare, aceasta făcând doctrina omenească sola fide nu doar una nerevelată de Dumnezeu ci şi una ilogică. Sola fide este deci împotriva Revelaţiei Divine şi împotriva Logicii Elementare. Sola fide este erezie.

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje: 971
Membru din: 03 Dec 2010, 01:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: preoţie, familie
Localitate: Craiova

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde dimitrie » 11 Ian 2012, 05:37

D-le descoperire, ce se întâmplă cu "tot pomul bun care nu face roadă"?
Să-mi dea Dumnezeu ce "medicament" ştie El, numai să putem fi împreună, deplin, dincolo!

Avatar utilizator
descoperire
Mesaje: 164
Membru din: 27 Dec 2011, 22:55
Confesiune: neo-protestant
Preocupări: teologie,internet,sport,sanatate

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde descoperire » 11 Ian 2012, 22:25

D-le descoperire, ce se întâmplă cu "tot pomul bun care nu face roadă"?
La foc parinte,la foc.Deviaza discutia noastra in alta directie parinte.Acolo se vorbeste de proroci mincinosi pe care dupa fapte ii vom cunoaste asa cum ii cunoastem si pe crestini adevarati.
Adă Doamne ziua aceea mai devreme!

Avatar utilizator
descoperire
Mesaje: 164
Membru din: 27 Dec 2011, 22:55
Confesiune: neo-protestant
Preocupări: teologie,internet,sport,sanatate

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde descoperire » 01 Feb 2012, 22:46

Si i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“(Luca 7:50)
Iar Iisus, întorcându-Se si văzând-o, i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit!“(Matei 9:22)
Iar El i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“(Luca 8:48)
Dar nu de aceasta să vă bucuraţi, că duhurile vi se pleacă, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri“.(Luca 10:20)
Adă Doamne ziua aceea mai devreme!

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje: 971
Membru din: 03 Dec 2010, 01:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: preoţie, familie
Localitate: Craiova

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde dimitrie » 01 Feb 2012, 23:59

-20. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. Lc.10
-32. Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!"
33. Zis-a Domnul către Moise: "Pe acela care a greşit înaintea Mea îl voi şterge din cartea Mea. Ieş.32
-15. Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc. Apoc.20
Să-mi dea Dumnezeu ce "medicament" ştie El, numai să putem fi împreună, deplin, dincolo!

Doriana
Mesaje: 773
Membru din: 01 Oct 2010, 21:42
Confesiune: neo-protestant
Preocupări: cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde Doriana » 14 Mar 2012, 18:13

Aflaţi, dar, şi credeţi cu tărie că harul nu se primeşte altfel decât prin Sfintele Taine, săvârşite de apostoli şi de succesorii lor, aşa cum a lăsat Domnul să fie.
Aşadar, pentru lucrarea mântuirii, ne trebuie oameni trăitori potrivit voii lui Dumnezeu, care să ne înveţe credinţa şi să ne sfinţească, umplându-ne de har prin Sfintele Taine ale Bisericii.
Nu as vrea sa sa supere pe cineva ceea ce spun, incerc doar sa arat cum se vad lucrurile dintr-un alt unghi decat cel ortodox.

Daca Sf Taine ar fi conditie si mijloc pentru mantuire, atunci ele ar mantui. Si asta s-ar vedea, caci atat timp cat mantuirea este (sumar vorbind) scoaterea de de sub pacat si despatimirea, ea se poate vedea la un om. Insa ceea ce vedem este ca Sf Taine mantuiesc numai uneori, cel mult deseori. Si asta se intampla atunci cand preotul este un om credincios, in care puterea lui Dumnezeu lucreaza sau/si cand cel ce beneficiaza de Sf Taine are credinta ca acestea slujesc scopului. Asa ca mantuirea se face tot prin credinta, anume prin credinta ca Hristos lucreaza prin acele Sf Taine. Cand sunt aplicate de preoti nevrednici unor oameni nevrednici nu ajuta la nimic; probabil doar la osanda.
Mai sunt insa oameni si in alte biserici care au credinta ca El lucreaza prin aceste Sf Taine din biserica lor, numai ca nu le numesc Sf Taine (si scoatem de aici calugaria, care este specifica BO). Iar acesti neortodocsi probeaza eficacitatea acestor taine prin mantuirea pe care o arata; caci se lasa de pacat si se sfintesc zilnic.

Imi dau seama ca pentru un ortodox toate acestea suna extraterestru, din cauza ideii de succesiune apostolica, dar marea dilema a unuia care priveste din afara este daca sa creada imensa cantitate de teorie bine pusa la punct oferita de BO sau evidenta dovezilor practice care o contrazic, anume mantuirea care se lucreaza vizibil si in alte biserici.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Avatar utilizator
descoperire
Mesaje: 164
Membru din: 27 Dec 2011, 22:55
Confesiune: neo-protestant
Preocupări: teologie,internet,sport,sanatate

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde descoperire » 14 Mar 2012, 20:19

M-a mirat si pe mine aceasta abordarea a lui Zavoratul.Exact acelasi fragment am vrut sa-l discut :)Eu credeam ca harul se da prin credinta si nu prin taine.Clar lucru ca unii trag mai mult la turta lor .
Adă Doamne ziua aceea mai devreme!

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje: 1540
Membru din: 23 Apr 2008, 13:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate: Sibiu
Contact:

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde maria_andreea » 14 Mar 2012, 21:01

Daca Sf Taine ar fi conditie si mijloc pentru mantuire, atunci ele ar mantui. Si asta s-ar vedea, caci atat timp cat mantuirea este (sumar vorbind) scoaterea de de sub pacat si despatimirea, ea se poate vedea la un om.
Câţi oameni ai văzut mântuiţi şi cum arăta mântuirea acelui om?
Insa ceea ce vedem este ca Sf Taine mantuiesc numai uneori, cel mult deseori. Si asta se intampla atunci cand preotul este un om credincios, in care puterea lui Dumnezeu lucreaza sau/si cand cel ce beneficiaza de Sf Taine are credinta ca acestea slujesc scopului. Asa ca mantuirea se face tot prin credinta, anume prin credinta ca Hristos lucreaza prin acele Sf Taine. Cand sunt aplicate de preoti nevrednici unor oameni nevrednici nu ajuta la nimic; probabil doar la osanda.
De acord.
Iar acesti neortodocsi probeaza eficacitatea acestor taine prin mantuirea pe care o arata; caci se lasa de pacat si se sfintesc zilnic.
Poţi garanta pentru mântuirea lor?
Imi dau seama ca pentru un ortodox toate acestea suna extraterestru, din cauza ideii de succesiune apostolica
E chiar cunoscut şi discutat acest aspect în plin forum aici. Ideea de succesiune postolică n-are legătură cu această problemă.
dar marea dilema a unuia care priveste din afara este daca sa creada imensa cantitate de teorie bine pusa la punct oferita de BO sau evidenta dovezilor practice care o contrazic, anume mantuirea care se lucreaza vizibil si in alte biserici.
Mi se pare că bagatelizaţi mântuirea :!:
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Pr Haralambie
Mesaje: 885
Membru din: 14 Ian 2010, 19:54
Confesiune: ortodox
Preocupări: Sensul vieţii
Localitate: BOR
Contact:

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde Pr Haralambie » 14 Mar 2012, 22:40


Daca Sf Taine ar fi conditie si mijloc pentru mantuire, atunci ele ar mantui.
Sf Taine mântuiesc; sunt mijloc de mântuire, dar mai trebuie viaţă curată şi credinţă dreaptă.
Si asta se intampla atunci cand preotul este un om credincios, in care puterea lui Dumnezeu lucreaza sau/si cand cel ce beneficiaza de Sf Taine are credinta ca acestea slujesc scopului.Cand sunt aplicate de preoti nevrednici unor oameni nevrednici nu ajuta la nimic; probabil doar la osanda.
Preotul este dator doar a deschide gura, iar celelalte toate le lucrează Dumnezeu. El ţine locul numai unui sfetnic.( sf Ioan Gură De Aur, comentariu la ep II către Timotei, omilia II , pg 29-30.)
Mai sunt insa oameni si in alte biserici care au credinta ca El lucreaza prin aceste Sf Taine din biserica lor, numai ca nu le numesc Sf Taine (si scoatem de aici calugaria, care este specifica BO). Iar acesti neortodocsi probeaza eficacitatea acestor taine prin mantuirea pe care o arata; caci se lasa de pacat si se sfintesc zilnic.
Dacă mai sunt oameni prin alte"biserici", credinţa lor este nemântuitoare.
Iar lăsarea a câteva vicii nici într-un caz nu garantează mântuirea, şi nici nu se poate spune că păcatul lipseşte din viaţa lor.
Cine spune că este fără de păcat, mincinos este. Ioan Evanghelistul.
Iar faptele bune ale firii căzute, pe care atât de mult se bazează protestanţii, nu au valoare mântuitoare. Nu mântuiesc! Este nevoie de faptele Izvorâte din dreaptă credinţă care este din poruncile evanghelice.
Fără de sf Taine nu este sfinţire, iar sf Taine mîntuitoare, înafara Bisericii celei Una Sfântă soborniceasca şi apostolică ortodoxă, nu există.
Sfântul Ignatie Briancianinov. Despre mantuirea Neortodocşilor.
viewtopic.php?f=51&t=147&p=29055#p29055
Cu mult respect.

Avatar utilizator
descoperire
Mesaje: 164
Membru din: 27 Dec 2011, 22:55
Confesiune: neo-protestant
Preocupări: teologie,internet,sport,sanatate

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde descoperire » 14 Mar 2012, 23:18

Dacă mai sunt oameni prin alte"biserici", credinţa lor este nemântuitoare.
Cine spune? Tot vreun preot?
Iar faptele bune ale firii căzute, pe care atât de mult se bazează protestanţii, nu au valoare mântuitoare. Nu mântuiesc! Este nevoie de faptele Izvorâte din dreaptă credinţă care este din poruncile evanghelice.
Sincer dl. Haralambie cred nu e nevoie sa crezi fiind ortodox,trebuie doar sa fii ortodox adica sa fii in dreapta credinta adica sa fii absolut de acord co crezul ortodox.Am ajuns sa aud ca credinta sincera in Iisus nu este mantuitoare.Daca acest lucru spune un preot ortodox atunci e jale mare.Daca Biblia spune ca exista pareri indoielnice cum voi ii tratati pe cei cu alte viziuni?
Fără de sf Taine nu este sfinţire.
Fara credinta sincera si aplicarea cuvantului.Si doar asta.
Sfântul Ignatie Briancianinov. Despre mantuirea Neortodocşilor.
viewtopic.php?f=51&t=147&p=29055#p29055
Este parerea lui Branceanikov.
Cred ca aveti nevoie de un "talmud crestin" care sa reglementeze viata dupa receta celor mai de seama oameni din ortodoxie adica oameni declarati sfinti tot de oameni.Si ce ati avut in vedere despre faptele bune ale firii cazute?Nu cumva cei care cred in Hristos sincer si duc o viata dedicata Domnului?Fara suparare dar cred sunteti mancati de invidie.De ce?Deoarece vedeti oameni binecuvantati,oameni care se bucura de viata in Domnul si sunt din ce in ce mai multi.
Sper sa nu fiu luat in ras dar va recomand si nu doar voua:Sa scoateti haina neagra de pe voi,sa va imbracati intr-un costum mai comod si niste blugi(barba o puteti lasa ca sa nu creati confuzie)si sa incepeti sa vestiti evanghelia oamenilor,asa simplu.
Ultima propozitie e ca un experiment.Vedeti poate va da roade.Si daca va da atunci avem dreptate.
Adă Doamne ziua aceea mai devreme!

Doriana
Mesaje: 773
Membru din: 01 Oct 2010, 21:42
Confesiune: neo-protestant
Preocupări: cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde Doriana » 14 Mar 2012, 23:30

Câţi oameni ai văzut mântuiţi şi cum arăta mântuirea acelui om?
Nu m-as hazarda sa spun ca am vazut oameni mantuiti, ci ca am vazut oameni care se mantuiesc, lasand pacat dupa pacat si patima dupa patima prin credinta pe care o au in Hristos care ii poate elibera. Si nu am vazut ca acest proces ar fi mai puternic la ortodocsi decat la np. Uneori gasesti ortodocsi mai curatiti de pacat, alteori np ii depasesc.
Poţi garanta pentru mântuirea lor?
Pentru mantuirea finala nu poate nimeni garanta. Eu pot doar sa spun ce vad.
Mi se pare că bagatelizaţi mântuirea
Nu mi-as permite sa bagatelizez subiectul meu preferat si tinta cautarilor mele.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Doriana
Mesaje: 773
Membru din: 01 Oct 2010, 21:42
Confesiune: neo-protestant
Preocupări: cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde Doriana » 14 Mar 2012, 23:54

Iar lăsarea a câteva vicii nici într-un caz nu garantează mântuirea, şi nici nu se poate spune că păcatul lipseşte din viaţa lor.
Nu e vorba de cateva vicii, ci de puterea mantuitoare care actioneaza in om. Si atat timp cat omul lasa un viciu pe care in mod normal nu il poate lasa, si il lasa pentru ca a crezut in Hristos, e clar ca acel om lasa pacatul nu prin puterea lui, ci prin a Celui ce a biruit pacatul. Depinde de acel om daca ramane credincios si continua despatimirea, dar pe moment putem spune ca a fost mantuit de un anumit pacat. Cunosc oameni care au fost mantuiti de patimi grele si au continuat sa ceara despatimirea. Din ce in ce mai putini, ce-i drept...
Sfântul Ignatie Briancianinov. Despre mantuirea Neortodocşilor.
Eu nu am zis nimic de faptele bune ale firii pamantesti, ci de eliberarea din pacat. Asa ca ce mi-ati dat nu raspunde intrebarii mele, ci doar afirma niste lucruri care nu se pot verifica in practica.

Care este dovada exterioara, vizibila a faptului ca un om se mantuieste? Care este diferenta vizibila dintre un ortodox care se mantuieste si un np caruia i se pare ca se mantuieste? Cum deosebim?
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje: 971
Membru din: 03 Dec 2010, 01:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: preoţie, familie
Localitate: Craiova

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde dimitrie » 15 Mar 2012, 00:10

M-a mirat si pe mine aceasta abordarea a lui Zavoratul.Exact acelasi fragment am vrut sa-l discut :)Eu credeam ca harul se da prin credinta si nu prin taine.Clar lucru ca unii trag mai mult la turta lor .
D-le descoperire, aveţi ochi şi nu vedeţi! Păi dvs. nu aţi citit Evangheliile şi vreţi să ne lămuriţi pe noi? Ia vedeţi la "Zăvorâtul", că acela vine cu Scriptura iar nu cu "Eu credeam ca..." în materie de dogme!
Uitaţi, există o Evanghelie - Evanghelia după Ioan- în care se spune:
-"Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu."(3.5);
-"Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi." (6:53);
-"Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute."(20:22-23);

Iar într-o altă carte spune:
-"Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.
Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui." (Iac.5:14-15),etc.
Ei, d-le descoperire! Aţi "descoperit" rolul Tainelor, alături de cel al credinţei? Credinţa este necesară dar nu sufiecientă.
Domnul şi pe credinţa altora a iertat şi vindecat pe alţii. Excepţional: Ba chiar a înviat un mort (precum şi altele a făcut) fără a cere cuiva credinţa ca şi condiţie a minunii (Lc.7:12-14). Vedeţi că harul se poate da şi fără a fi precedat de credinţa primitorului?
Nu din Biblie citiţi? Cum pe acestea de nu le vedeţi? Cu adevărat: "Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec". (Ioan.12:40, Is.6:9-11).
Să-mi dea Dumnezeu ce "medicament" ştie El, numai să putem fi împreună, deplin, dincolo!

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje: 1540
Membru din: 23 Apr 2008, 13:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate: Sibiu
Contact:

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde maria_andreea » 15 Mar 2012, 08:04

Aşa e "doriana", ortodocşii sunt "cei dintâi dintre păcătoşi"...
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje: 971
Membru din: 03 Dec 2010, 01:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: preoţie, familie
Localitate: Craiova

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde dimitrie » 15 Mar 2012, 11:56

Aşa e "doriana", ortodocşii sunt "cei dintâi dintre păcătoşi"...
Ortodocşii NU SUNT ERETICI. Asta este condiţia de a rămâne în legătură cu Capul, oricât de bolnav ar fi membrul Său. Restul rămâne de văzut.
"Cel dintâi dintre păcătoşi" este un simţământ, o lucrare a harului lui Dumnezeu, nu o comparaţie.
Să-mi dea Dumnezeu ce "medicament" ştie El, numai să putem fi împreună, deplin, dincolo!

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje: 1540
Membru din: 23 Apr 2008, 13:33
Confesiune: ortodox
Preocupări: mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate: Sibiu
Contact:

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde maria_andreea » 15 Mar 2012, 15:03

"Cel dintâi dintre păcătoşi" este un simţământ, o lucrare a harului lui Dumnezeu, nu o comparaţie.
Bineînţeles. Numai că comparaţia o făcusem prin raportare la Dumnezeu nu la cei de alte religii, iar "păcătos" are înţelegerea de smerit, de stare a omului incapabilă de a întreprinde binele fără Dumnezeu.
Noi "ţinem mintea în iad şi nu deznădăjduim", noi ne lăudăm numai în Numele lui Iisus .Îmi pare rău dacă s-a înţeles altceva.
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
descoperire
Mesaje: 164
Membru din: 27 Dec 2011, 22:55
Confesiune: neo-protestant
Preocupări: teologie,internet,sport,sanatate

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde descoperire » 15 Mar 2012, 19:42

D-le descoperire, aveţi ochi şi nu vedeţi! Păi dvs. nu aţi citit Evangheliile şi vreţi să ne lămuriţi pe noi? Ia vedeţi la "Zăvorâtul", că acela vine cu Scriptura iar nu cu "Eu credeam ca..." în materie de dogme!
Uitaţi, există o Evanghelie - Evanghelia după Ioan- în care se spune:
-"Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu."(3.5);
-"Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi." (6:53);
-"Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute."(20:22-23);

Iar într-o altă carte spune:
-"Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.
Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui." (Iac.5:14-15),etc.
Ei, d-le descoperire! Aţi "descoperit" rolul Tainelor, alături de cel al credinţei? Credinţa este necesară dar nu sufiecientă.
Domnul şi pe credinţa altora a iertat şi vindecat pe alţii. Excepţional: Ba chiar a înviat un mort (precum şi altele a făcut) fără a cere cuiva credinţa ca şi condiţie a minunii (Lc.7:12-14). Vedeţi că harul se poate da şi fără a fi precedat de credinţa primitorului?
Nu din Biblie citiţi? Cum pe acestea de nu le vedeţi? Cu adevărat: "Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec". (Ioan.12:40, Is.6:9-11).
Nu ma-ti inteles corect dle.(nu m-am eu exprimat corect).Intai vine harul apoi se fac celelalte lucruri.Credinta precede toate celelalte.Harul este ceea ce ii deschide omului puterea de a intelege ,a crede si nu vine harul prin taine.Exemplul lui Pavel clar arata ca harul irezistibil(ceea ce se intampla si la musulmani astazi) lucreaza fara taine adica precede totul ci nu cum spuneti voi ca tainele sunt conducta harului.Ma iertati de exprimarea precedenta,acum cred ca ma-ti inteles.
Adă Doamne ziua aceea mai devreme!

Doriana
Mesaje: 773
Membru din: 01 Oct 2010, 21:42
Confesiune: neo-protestant
Preocupări: cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Cum ne mantuim?

Mesaj necititde Doriana » 15 Mar 2012, 23:46

Ortodocşii NU SUNT ERETICI.
N-or fi... Insa asta nu schimba cu nimic ceea ce se vede.

Pe scurt:
Ortodoxul isi vede pacatul, doreste sa iasa din el; il marturiseste si prin credinta in Hristos scapa de el. Pacatul nu mai domneste asupra lui, caci a fost mantuit de el. Si mantuirea lui poate fi lucrata in continuare, in acelasi mod..
Neoprotestantul isi vede pacatul, doreste sa iasa din el; il marturiseste si prin credinta in Hristos scapa de el. Pacatul nu mai domneste asupra lui, caci a fost mantuit de el. Si mantuirea lui poate fi lucrata in continuare, in acelasi mod.

Faptic, vizibil, nu este nici o diferenta in ceea ce priveste accesul la mantuire. Iar cand toata acea teorie bine pusa la punct spune altceva, nu pot decat sa ma intreb unde anume greseste, caci e clar ca greseste. Si tomuri intregi de teorie nu fac cat o simpla observare obiectiva a realitatii curente.

Cam de asta sunt ereticii astia asa de rai si incapatanati. Pentru ca se uita la ortodocsii care spun ca se mantuiesc, apoi la ereticii care spun ca se mantuiesc si nu vad nicio diferenta.
Exista, desigur, diferente culturale. Ortodocsii au o teologie complicata pentru cel care simte nevoia de a-si satisface mintea cu adancimile cunoasterii. Dezavantajul este ca cei nedotati intelectual raman in ceata. Au o liturgica cu reguli fixe, pentru cei care tin la detaliu in inchinarea ceremoniala. Dezavantajul ar fi ca risca sa pretuiasca forma mai mult decat fondul.
Np au o teologie simplificata pana la esenta si deci accesibila aproape oricui, dar asta nu inseamna ca pierd esenta. Dezavantajul este ca oamenii care pot si vor sa cunoasca mai mult se racesc din lipsa de adancime.

Insa din punct de vedere al mantuirii, si ortodocsii si np au aceeasi Sursa la care se raporteaza, anume Iisus Hristos. Si intre ortodocsii si intre np sunt oameni care primesc mantuirea si o lucreaza, ca si oameni care o dispretuiesc si o resping. Si ortodocsii si np striga ca ei au adevarul si ca ei nimeni si se lupta intre ei din ravna pentru Dumnezeu si apararea adevarului; si intre ortodocsi si intre np sunt si oameni mai realisti de atat.

Privind de la un anumit nivel, par diferiti. Dar in ce priveste accesul la mantuire si, mai ales, roadele care se vad, multe diferente nu sunt.

P.S. Mai sunt si ortodocsi eretici...
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21


Înapoi la “Protestantismul şi neo-protestantismul”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 7 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron