Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Discuţii despre diferenţele de doctrină dintre ortodocşi şi (neo-)protestanţi
electric77
Mesaje:1072
Membru din:26 Sep 2010, 13:03
Confesiune:alta religie
Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde electric77 » 15 Noi 2010, 18:17

Acuma mi-a venit in cap Cantarea cantarilor: va dati seama cat de mare este eroarea ”cunoasterii” senzualiste ? Mi se pare ca e chiar carte canonica. (nu sunt sigur)
Da, este o carte canonica.

esenin
Mesaje:1252
Membru din:02 Iul 2008, 20:52
Confesiune:eterodox
Preocupări:artele vizuale, electronica

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde esenin » 15 Noi 2010, 19:47

a cunoaste (precis, adica) prin credinta (imprecis). E o contradictie in termeni.
Nu e deloc o contradictie. Observ ca dvs confundati credinta cu fortarea de a sustine un adevar pe care nu l-am experimentat. Credinta este, in ultima instanta, capacitatea de a privi in lumea spirituala si de a vedea Adevarul. Si daca Il vezi nu poti sa nu Il crezi. Iar din aceasta vedere rezulta cunoasterea.
Da' aveti exact obiceiul ortodox: vorbiti fara sa va ganditi la ce inseamna cuvintele. (iertare ortodocsilor !) Ce ne spune Sf.Pavel:

9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. 10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. .......12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.

Capacitatea de a privi in lumea spirituala este tocmai cunoasterea. (inceputul ei) Este doar "in parte" nu este cunoastere pe deplin, ci doar partiala. Pentru ca este asa credeti. Credeti ptr ca nu puteti cunoaste, in rezumat. Daca ati privi in lumea spirituala ati satisface conditia sf. Pavel, ati putea cunoaste. Nu ati mai fi "fortata" sa credeti. Cunoasteti partial, si deci ptr restul, pentru ce nu vedeti in lumea spirituala, credeti.. Nu mai zic ca cei mai multi oameni sunt complet orbi fata de aceasta lume. De altfel si de aceea credinta este valabila doar pe timpul vietii. Ea se va sfarsi la moarte, caci va veti afla in lumea duhurilor, le veti putea "vedea". Sunteti "fortata" sa credeti ptr ca traiti.

Dar chiar daca ati putea privi intr-adevar in lumea spirituala tot n-ar fi suficient ca sa cunoasteti. exemplu: Sf Ioan vedea in spirit, in Apocalipsa, si cu siguranta el si intelegea. NOI insa, cum suntem orbi ptr acea lume, nu putem decat sa facem presupuneri despre apocalipsa. (Sunt un act de credinta, aceste presupuneri). Ce vedea el stim si noi ca le-a scris; dar de inteles....

A "vedea in lumea spirituala" nu este o alegorie, metafora....etc. E ceva foarte "concret"! De meditat si la acel "precum am fost cunoscut si eu" (pe drumul Damascului), ca Dumnezeu care cunoaste oamenii. Acesta este modelul cunoasterii lui Dumnezeu de catre oameni.

(Pe de alta parte: nu poti sa cunosti decat ceva ce crezi ca exista ! Nu se pune prolema sa cunosti ce nu exista. Deci credinta este conditie initiala a cunoasterii, fara ea nu se poate. Nu poti dansa un tango fara mizica insa. - dar iti poti ingana singur melodia. Totusi nu este adevarata muzica.)
Ultima oară modificat 15 Noi 2010, 20:01 de către esenin, modificat 1 dată în total.

daniel tuduran
Mesaje:483
Membru din:12 Iul 2009, 19:28
Confesiune:ortodox
Localitate:or Brad,Hunedoara
Contact:

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde daniel tuduran » 15 Noi 2010, 20:00

Capacitatea de a privi in lumea spirituala este tocmai cunoasterea. (inceputul ei) Este doar "in parte" nu este cunoastere pe deplin, ci doar partiala. Pentru ca este asa credeti. credeti ptr ca nu puteti cunoaste, in rezumat. Daca ati privi in lumea spirituala ati satisface conditia sf. Pavel, ati putea cunoaste. Nu ati mai fi "fortata" sa credeti. Cunoasteti partial, si deci ptr restul, pentru ce nu vedeti in lumea spirituala, credeti.. Nu mai zic ca cei mai multi oameni sunt complet orbi fata de aceasta lume.
"Oricât am învăţa, e cu neputinţă să cunoaştem pe Domnul dacă nu vom vieţui după poruncile Lui, pentru că nu prin ştiinţă, ci prin Duhul Sfânt se face cunoscut Domnul. Mulţi filozofi şi savanţi au ajuns la credinţa că Dumnezeu există, dar nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Şi noi, monahii, învăţăm ziua şi noaptea Legea Domnului, dar nu toţi ajung să-L cunoască, chiar dacă cred în El.
A crede că Dumnezeu există e un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu e altceva.
Iată o taină: există suflete care au cunoscut pe Dom¬nul; există suflete care nu L-au cunoscut, dar cred în El
; şi, în sfârşit, există oameni care nu numai că n-au cunoscut pe Dumnezeu, dar care nici măcar nu cred în El, şi printre aceştia din urmă există mulţi oameni învăţaţi."
(Sofronie Saharov -între iadul deznădejdii şi iadul smereniei)
A "vedea in lumea spirituala" nu este o alegorie, metafora....etc. E ceva foarte "concret"! De maditat si la acel "precum am fost cunoscut si eu" (pe drumul Damascului), ca Dumnezeu care cunoaste oamenii. Acesta este modelul cunoasterii lui Dumnezeu de catre oameni.
"Sfinţii vorbesc despre ceea ce au văzut şi au cunoscut aievea. Ei nu vorbesc despre ceva ce n-au văzut. Nu spun, de pildă, că au văzut un cal lung de un kilometru sau un vapor de zece kilometri — ceea ce nici nu există"
(Sofronie Saharov -între iadul deznădejdii şi iadul smereniei)

Poate ca nu mai aveti nevoie sa cititi cartea :D
Ultima oară modificat 16 Noi 2010, 08:49 de către daniel tuduran, modificat 1 dată în total.
„Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către Tine Doamne: scoate din stricăciune viaţa mea, mult Milostive!” (din slujba înmormântării)

esenin
Mesaje:1252
Membru din:02 Iul 2008, 20:52
Confesiune:eterodox
Preocupări:artele vizuale, electronica

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde esenin » 15 Noi 2010, 20:09

A! sunteti monah. Nu stiu ce sa spun....toata consideratia....asta mi-as fi dorit si eu, dar sunt prea batran de-acum.
Cred ca trebuie totusi sa le citesc, macar din datorie. Cred ca totul trebuie citit, daca inseamna ceva. Eu mai invat si acolo unde altii se inseala, sunt buni si ei.

Pai ati sintetizat foarte bine. Sfinţii vorbesc despre ceea ce au văzut şi au cunoscut aievea. sunt alegorii pentru noi biete cartite. Ce spun ei trebuie luat in serios si cu smerenie. nu va impaunati cu "cunoasterea lui Dumnezeu" ! este foarte mult, e munca de o viata, si de dupa aceea. Noi nu ne cunoastem nici nevestele.

Si mai spuneti ceva important acolo. Cunoasterea lui Dumnezeu e in mana Lui - nu a dumneavoastra! Toti putem fi saul pe drumul Damascului, dar....nu noi decidem
Ultima oară modificat 15 Noi 2010, 20:13 de către esenin, modificat 1 dată în total.

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde Doriana » 15 Noi 2010, 20:13

Nu e monah, doar a citat din cartea unui monah fara sa puna ghilimele. :D
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

esenin
Mesaje:1252
Membru din:02 Iul 2008, 20:52
Confesiune:eterodox
Preocupări:artele vizuale, electronica

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde esenin » 15 Noi 2010, 20:14

.
Ultima oară modificat 15 Noi 2010, 21:42 de către esenin, modificat 1 dată în total.

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde Doriana » 15 Noi 2010, 20:35

Mulţi filozofi şi savanţi au ajuns la credinţa că Dumnezeu există, dar nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Şi noi, monahii, învăţăm ziua şi noaptea Legea Domnului, dar nu toţi ajung să-L cunoască, chiar dacă cred în El.
A crede că Dumnezeu există e un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu e altceva.
Desigur, Daniel. Iisus ne-a spus ca ne mantuim daca credem in El , nu daca credem ca exista El. Asta o cred si dracii. Insa este o mare diferenta intre credinta mentala [sau stiinta ca El exista] si credinta practica, care inseamna incredere in Cel ce poate mantui lasandu-Se cunoscut de noi.

Credinta ca incredere in Dumnezeu inseamna ca El spune, eu Il cred, deoarece Il cunosc si stiu ce poate, si actionez conform poruncilor Lui, aducand roada in neprihanire.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

esenin
Mesaje:1252
Membru din:02 Iul 2008, 20:52
Confesiune:eterodox
Preocupări:artele vizuale, electronica

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde esenin » 15 Noi 2010, 21:42

Iertati-ma, (vorbeati cu Daniel) Acest al doilea aspect, nadejdea, e tratat tot de Pavel. (La fel, se va narui la moarte. Raman cunoasterea si dragostea, eterna. )Ce intelegeti prin aceea ca L-ati cunoscut ? De obicei asta inseamna ca acela a cunoscut dragostea Lui. (1 Ioan 4.16 si mai jos) asta spuneti ?

daniel tuduran
Mesaje:483
Membru din:12 Iul 2009, 19:28
Confesiune:ortodox
Localitate:or Brad,Hunedoara
Contact:

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde daniel tuduran » 16 Noi 2010, 08:47

A! sunteti monah. Nu stiu ce sa spun....toata consideratia....asta mi-as fi dorit si eu, dar sunt prea batran de-acum.
Nu sunt monah :D ,nu am avut acesta chemare,lumea m-a chemat mai tare,insa am o deosebita placere si bucurie,sa petrec in manstire alaturi de monahi.Intamplator am descoperit o manastire unde toti vietuitori traiesc intens si uneori am prilejul sa stau vreo 2-3 zile.
Cand am citat din Parintle Sofronie,ucenicul staretului Siluan Atonitul,am uitat sa pun ghilimele de rigoare,am niste copii mici care se aseamana cu niste iezisori si scriu cu un ochi la ei si cu unul la monitor. :D
„Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către Tine Doamne: scoate din stricăciune viaţa mea, mult Milostive!” (din slujba înmormântării)

daniel tuduran
Mesaje:483
Membru din:12 Iul 2009, 19:28
Confesiune:ortodox
Localitate:or Brad,Hunedoara
Contact:

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde daniel tuduran » 16 Noi 2010, 11:41

Desigur, Daniel. Iisus ne-a spus ca ne mantuim daca credem in El , nu daca credem ca exista El. Asta o cred si dracii. Insa este o mare diferenta intre credinta mentala [sau stiinta ca El exista] si credinta practica, care inseamna incredere in Cel ce poate mantui lasandu-Se cunoscut de noi.
Credinta ca incredere in Dumnezeu inseamna ca El spune, eu Il cred, deoarece Il cunosc si stiu ce poate, si actionez conform poruncilor Lui, aducand roada in neprihanire
Intelegi tu ceva,intelegi ca exista ceva mai mult decat credinta mentala insa te hazardezi cand spui ca "eu il cunosc".
De fapt intr-o masura mica orice pamantean il cunoste pe Dumnezeu,insa pana la cunoastere profunda a Lui exista o cale infinit de lunga,descoperita doar unor oameni din voia lui Dumnezeu.

Hai ca sa nu mai pierdem vreme si sa vedem cun cunosc sfintii pe Dumnezeu ,citam "ciupitativ" din "Viata si Invatatura staretului Siluan Athonitul" de Sofronie Saharov

Trebuie sa citesti de trei ori ca sa intelegi. O sa prezint doua experiente de cunostere a lui Dumnezeu,unul in care lumea este uitata iar celalalt in care lumea si trupul sunt prezente si omul vede atat lumina fizica (naturala) cat si Lumina necreata.

1 Dumnezeu,fiind "Lumina in care nu este intuneric",se arata mereu in Lumina si ca Lumina.
Lumina dumnezeiasca e energie necreata.Cine o vede are inainte de orice o simtire care cuprinde omul intreg -prezenta Dumnezeului Celui Viu;o simtire imateriala a Celui Imaterial;"simtirea minti",dar nu mentala.
Ea rapeste omul intr-o alta lume cu atata putere si delicatete in acelasi timp,ca nu-si da seama de clipa asta in care i se intampla acesta si nu stie daca a fost in trup sau in afara de trup.Are in acel moment o constiinta a existentei proprii mai lucida si mai profunda decat a avut vreodata in viata obisnuita;in acelasi timp se uita pe sine insusi ca si lumea,cufundat cum e in dulceata iubirii dumnezeiesti.Vede cu mintea pe Cel Nevazut,il respira,e cu totul in El.
Acestei simtiri mai presus de minte a Dumnezeului Celui Viu i se adauga vederea unei lumini diferite prin natura ei de lumina fizica.Atunci omul ramane in acesta lumina,se identifica cu ea si nu-si mai simte propria materialitate,nici pe ceea a lumii.
Vederea survine pe neasteptate si intr-un mod de neinteles;nu se poate spune daca vine din afara sau dinauntru,dar strabate si invaluie in chip negrait mintea stramutand-o in iradierea Slavei dumnezeiesti,fara ca sa se poata vorbi de un “extaz”,fiindca nu simte ca parareste trupul pt a se reintoarce in el.Astfel,in toate acestea nu e nimic poatologic.
Dumnezeu e cel ce lucreaza;omul primeste.Nu mai cunoste atunci nici spatiu,nici timp,nici nastere nici moarte,nici sex,nici vartsta,nici situatie sociala sau ierarhica,nici alte conditii sau relatii ale aceste lumi.
Stapan al vietii si Lumina vesnica,Domnul vine in milostivirea Sa sa cerceteze sufletul care se caieste.
Vederea Luminii dumnezeiesti nu depinde de conditii exterioare;Ea se poate arata in intunericul noptii ca si in lumina limpede a zilei.

2) Bunavointa dumnezeiasca cerceteaza uneori omul in asa fel incat simtirea trupului si a lumii inconjuratoare nu e desfintata.Omul poate atunci sa-si pastreze ochii deschisi si sa vada in acelasi timp doua luminii;pe cea naturala si pe cea dumnezeiasca.
O asemenea vedere e numita e numita de sfintii parintii vedere cu ochii naturali.Acest lucru nu vrea sa spuna ca actul vederii Luminii dumnezeiesti e intrutotul asemenea procesului psiho-fiziologic al vederii naturale.,
Lumina dumnezeiasca are o cu totul alta natura:e lumina a mintii,lumina a duhului,lumina a iubirii,lumina a vietii.
In universal fizic lumina natura e imaginea Luminii dumnezeiesti.Astfel,vederea obiectelor ce ne inconjoara nu e cu putinta decat in lumina.Daca lumina e slaba,ochiul de-abia distinge obiectele;daca lumina e mai vie,el vede mai bine;in fine,in lumina plina a soarelui vederea atinge o anumita desavarsire.Tot asa stau lucrurile si in lumea duhovnicesca,in care orice vedere nu e cu putinta decat in Lumina dumnezeiasca.Dar acesta Lumina nu e data oamenilor in mod egal:credinta e lumina,dar slaba;nadejdea e si ea lumina,dar inca nedesavarsita;lumina isi atinge desavarsirea abia in plinatatea iubirii.
Lumina necreata lumineaza lumea duhovnicesca asemenea soarelui ingaduind vederea cailor duhovnicesti nevazute.Fara Ea,omul nu poate nici cunoaste,nici contempla,fiinca in realitate ramane in intuneric.
Cine n-a vazut niciodata cu putere si incredintare Lumina necreata n-a ajuns la adevarata contemplatie.
Cine,inainte de a fi vazut Lumina necreata,indrazneste sa sondeze “cu mintea proprie” tainele dumnezeiesti,nu numai ca nu le vede,dar isi bareaza lui insusi calea ce conduce spre ele.Nu va vedea decat masti si umbre ale adevarului create de el insusi sau suscitate de energia ostila a reveriilor demonice.
Contemplatia autentica vine de sus,bland si fara osteneala.
Nu este nici abstracta,nici intelectuala,ci e calitativ cu totul alta decat intelectiile cele mai subtile
.E Lumina vietii data de buna vointa lui Dumnezeu,si calea organica spre ea nu este nici rationamentul,nici “psihotehnica”,ci cainta.

Cand ,la ceasul rugaciunii,omul vede pt intaia oara Lumina necreata,ceea ce contempla si incearca e atat de nou pt el,atat de nou si neobisnuit,incat nu o poate concepe;simte ca limitele finite sale s-au dilatat in chip negrait.ca Lumina aratata l-a facut sa treaca de la moarte la viata.
In timpul vederi si dupa aceea,sufletul se umple de o adanca pace,de o blanda iubire dumnezeiasca care-l dezbraca de orice dorinta pamantesca,de orice dorinta de slava,de bogatie,de fericire si chiar de dorinta de a trai;toate aceste lucruri i se par prostesti si nu mai nazuieste decat dupa infinitatea vie a lui Hristos in care nu e nici inceput,nici sfarsit,nici intuneric,nici moarte.
Cand,din motive necunoscute omului,vederea inceteaza-la fel de independent de vointa sa,precum a si venit-atunci,cu o anume incetineala,sufletul revine la simtirea lumii din afara si la blanda bucurie a Luminii dumnezeiesti se adauga regretul subtil de a vedea din nou lumina soarelui.
„Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către Tine Doamne: scoate din stricăciune viaţa mea, mult Milostive!” (din slujba înmormântării)

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde Doriana » 16 Noi 2010, 17:55

Ah...cand am spus "Il cunosc" nu ma refeream neaparat la mine, ci vorbeam la modul general. Nefericita exprimare... :oops: Nu am de gand sa-mi expun abilitatile pe forum.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde Doriana » 17 Noi 2010, 19:17

Deci, daniel, am citit de trei ori. :roll: Citatul tau se refera la o anumita stare de contemplatie care vine uneori peste omul cait si smerit. Ea reprezinta un aspect al cunoasterii lui Dumnezeu. Le este data oamenilor pentru a-i intari in credinta si "inceteaza-la fel de independent de vointa sa,precum a si venit" pentru ca omul sa nu se multumeasca sa ramana in extaz toata viata, ci sa foloseasca hrana primita in timpul contemplatiei pentru a-i hrani si pe altii. In rai vom fi intr-o continua contemplatie; pana atunci aici ni se dau stari frumoase numai pentru a capata puteri noi ca sa inaintam pe cale si sa slujim.

Cunoasterea desavarsita a lui Hristos este descrisa de Pavel in Gal 2:20: " M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine." Deci, omul vechi moare, in locul lui si in inima omului se naste Hristos, prin Duhul Sfant, iar Hristos actioneaza pentru implinirea cuvantului Sau. Cunoastere inseamna unire, alipire, pana la fuzionare.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

esenin
Mesaje:1252
Membru din:02 Iul 2008, 20:52
Confesiune:eterodox
Preocupări:artele vizuale, electronica

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde esenin » 17 Noi 2010, 22:41

Cunoasterea desavarsita a lui Hristos este descrisa de Pavel in Gal 2:20: " M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine." Deci, omul vechi moare, in locul lui si in inima omului se naste Hristos, prin Duhul Sfant, iar Hristos actioneaza pentru implinirea cuvantului Sau. Cunoastere inseamna unire, alipire, pana la fuzionare.
Nu, acela este consecinta cunoasterii ! Este actul lui (al lui Pavel) de raspuns la actul Lui de revelare (catre Pavel). Un act de vointa. Folositi limba intr-un fel "impresionist", si deci intelegeti cam orice. Trebuie sa evitati asta, mai ales cand e vorba de Sf. Pavel, care este cel mai precis, nu spune "cam orice". Ce spuneti ar fi mai degraba "Chistos care a luat chip". In "cunoastere" vointa lui Pavel nu este implicata: este doar actul lui Christ.
Folositi vorba mai degraba in sens veterotestamentar, (asa cred, in fine....). Con-fuziunea, topirea-impreuna, nu este cunoastere; este mult mai mult de atat.

Acum vad ca o si spuneti, explicit. Nu cumva este, acolo in adancuri, o speranta foarte feminina despre "a cunoaste" ?

Urmariti etimologia vorbei, ca sa intelegeti: v-o dau in frantuzeste ca se vede mai bine: "co(n)-naitre" . "a se naste impreuna cu", "a se co-naste". Interiorul tau se naste un pic, te recompui, iti schimbi compozitia, inaugurezi un mic inceput ODATA CU NOUA "CUNOSTINTA" INTERIORIZATA. Nu este adica vorba de a te naste din nou printr-o con-fuziune cu altCINEVA - ci doar cu altCEVA. Este doar umbra a ceea ati dori dumneavoastra. Atentie la influentele orientale. Sunt dulci dar false, si pana la urma, corosive.

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde Doriana » 18 Noi 2010, 06:35

Esenin, va rog frumos...Hai sa o lasam pe Theresa de Avila acolo unde este si sa nu mai discutam prin prisma ideilor ei pe care mi-e si rusine sa le enunt. Nu am nici o legatura cu asa ceva. Poate totusi trebuia sa-mi iau un user masculin. :roll:
Urmariti etimologia vorbei, ca sa intelegeti: v-o dau in frantuzeste ca se vede mai bine: "co(n)-naitre" . "a se naste impreuna cu", "a se co-naste". Interiorul tau se naste un pic, te recompui, iti schimbi compozitia, inaugurezi un mic inceput ODATA CU NOUA "CUNOSTINTA" INTERIORIZATA. Nu este adica vorba de a te naste din nou printr-o con-fuziune cu altCINEVA - ci doar cu altCEVA. Este doar umbra a ceea ati dori dumneavoastra. Atentie la influentele orientale. Sunt dulci dar false, si pana la urma, corosive.
Cam asta am spus la inceput; cunoasterea se face in mod progresiv. Exista desigur si o noua cunostinta, dar si ea este un efect. Omul se naste din nou prin Duhul Sfant. De aici vorbim de un om nou in permanent conflict cu omul cel vechi, care isi va revendica drepturile pierdute. Insa sustin in continuare ca acea cunoastere se refera la Cineva si nu la Ceva. Iisus este foarte clar in privinta aceasta.
" Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el." ioan 14:23
"Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine." Apoc 3:20
Si aceasta cunoastere se face primind o masura din Duhul Sfant [care este un Cineva si nu un ceva]. Despre El se spune ca ne va calauzi in tot adevarul, va fi in noi si va vorbi pentru noi. Incercati sa priviti aceste idei fara influente profane si veti vedea ca de fapt e simplu. Insa noi cautam de multe ori lucruri complicate pentru a ne satisface mintea avida dupa umblat pe coclauri. Iar asta poate fi foarte nociv si ne indeparteaza de scop.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

esenin
Mesaje:1252
Membru din:02 Iul 2008, 20:52
Confesiune:eterodox
Preocupări:artele vizuale, electronica

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde esenin » 18 Noi 2010, 11:16

Esenin, va rog frumos...Hai sa o lasam pe Theresa de Avila acolo unde este si sa nu mai discutam prin prisma ideilor ei pe care mi-e si rusine sa le enunt. Nu am nici o legatura cu asa ceva. Poate totusi trebuia sa-mi iau un user masculin. :roll:
Cam asta am spus la inceput; cunoasterea se face in mod progresiv. Exista desigur si o noua cunostinta, dar si ea este un efect. Omul se naste din nou prin Duhul Sfant. De aici vorbim de un om nou in permanent conflict cu omul cel vechi, care isi va revendica drepturile pierdute. Insa sustin in continuare ca acea cunoastere se refera la Cineva si nu la Ceva. Iisus este foarte clar in privinta aceasta.
" Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el." ioan 14:23
"Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine." Apoc 3:20
Si aceasta cunoastere se face primind o masura din Duhul Sfant [care este un Cineva si nu un ceva]. Despre El se spune ca ne va calauzi in tot adevarul, va fi in noi si va vorbi pentru noi. Incercati sa priviti aceste idei fara influente profane si veti vedea ca de fapt e simplu. Insa noi cautam de multe ori lucruri complicate pentru a ne satisface mintea avida dupa umblat pe coclauri. Iar asta poate fi foarte nociv si ne indeparteaza de scop.
Agree. Iertati-ma, dar este inevitabil sa vad si asta. Un pct de vedere profan dar sanatos asupra ”coclaurilor” este absolut necesar, ptr ca oamenii, in loc sa se conformeze ei lui Dumnezeu, il conformeaza pe Dumnezeu dupa ei. Devine un Dumnezeu plastic, adaptabil. Iar devierea despre care am zis este atat de frecventa (cum ziceam, chiar si in textul canonic al Cantarii cantarilor) ca indata ce anumite vorbe apar in gura unui ”credincios” este nevoie sa incerci sa-i intelegi ”coclaurile”. Daca veti vrea sa cititi ce spun ei in gama asta o sa ramaneti uimita de cata ratacire pune un credincios in opera ca sa-si construiasca ”credinta”.
In ce priveste lucrurile complicate pe care le cautam ”noi”- nu sunt ”complicate”: in 1. Cor. 13 Pavel zice foarte CLAR si necomplicat ce inseamna sa ”cunosti”: sa ai si perceptia (”vederea”) si conceptul lucrului de cunoscut. Conceptul ar fi intr-adevar, ”masura din Duhul Sfant ”, dar raportul nu este fuzional. Nu vad de ce am atribui unui lucru clar zis de Pavel si alte sensuri. De ce oare ? De ce o facem ? De ce vrem sa vedem mai departe, sa dansam inaintea muzicii ? Nu cumva ”coclaurii” nestiuti de noi insine, vorbesc inaintea noastra ? in acest caz ei ar fi ”foarte nocivi”. nu credeti ?

esenin
Mesaje:1252
Membru din:02 Iul 2008, 20:52
Confesiune:eterodox
Preocupări:artele vizuale, electronica

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde esenin » 18 Noi 2010, 11:23

Nu o s-o gasiti niciodata la un user masculin, de pilda.....Cautati tot forumul si spuneti-mi daca dati peste asa ceva. (”alipire”, ”fuziune”....etc). De fapt vorbiti despre un tip de dragoste si ii spuneti ”cunoastere”. (Se poate construi intelectualiceste si o astfel de chestie, e chiar gata construita, dar o sa vedeti ca nu este vorba de dragostea ”crestina”, in care nu este ”fuziune”. - Poate ca ar trebui un topic nou de aici incolo.... )

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde Doriana » 18 Noi 2010, 11:32

Dar de ce ati intelege dvs prin alipire neaparat dragoste? Nu ca nu ar fi si dragoste, Dumnezeu insusi este dragoste. Insa daca Hristos e capul iar noi trupul Sau, nu e normal sa fie capul lipit de trup? Nu e normal sa fim una cu El si in El, asa cum scrie Scriptura? Va pot vorbi numai in versete despre asta, sper ca nu veti gasi Scriptura prea feminina. Insa recunosc ca folosirea termenului de "fuziune" nu a fost foarte inspirata.

Pe de alta parte aveti dreptate, deja intram in alte discutii. Ramasesem la chemare si cunoastere. Iar despre chemare s-a vorbit foarte putin.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

esenin
Mesaje:1252
Membru din:02 Iul 2008, 20:52
Confesiune:eterodox
Preocupări:artele vizuale, electronica

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde esenin » 18 Noi 2010, 11:46

OK. Nu insist.
Am uitat complet ca e vorba si de ”chemare”. S-a zis oare ceva ?
Era vorba de protosinghel, presupun, care a auzit vreo ”chemare”. Sa ma uit...

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde Doriana » 19 Noi 2010, 12:46

Orice chemare presupune un chemator si un chemat.

Cel ce cheama este Dumnezeu. E cheama oamenii la o revenire la ceea ce au fost initial creati sa fie. El doreste restabilirea relatiei care era inainte intre om si Dumnezeu in gradina Edenului. Odata restabilita, acea relatie va fi mult mai stransa si mai puternica decat in Eden, deoarece este incercata si calita in suferinta. Dumnezeu cheama toti oamenii, caci toti snt fiii Lui si pentru toti a murit Hristos. Si El se ocupa de fiecare in parte sa ii ofere sansa reabilitarii, desi stie ca cei mai multi Il vor respinge intr-un final, lepadandu-se definitiv de El.

Cel chemat este omul; fiecare om in parte. El rataceste prin lume cautand fericirea si de cele mai multe ori nu stie ce cauta. Vine o zi in care intelege in sfarsit ca tot ce doreste este sa se intoarca inapoi in casa Tatalui, care Il asteapta ca pe un fiu risipitor ce este. Exista si varianta fiului celalat, care degeaba e harnic si cuminte si e fiu; el refuza sa intre in casa. Si va ramane pe afara.

Cum face Dumnezeu chemarea, la modul practic? Prin toate mijloacele posibile. El este in permanenta langa om, din momentul in care aceste se naste si asteapta ca omul sa-L auda. Ii vorbeste prin oameni, prin vise sau chiar vedenii, si, daca omul tot nu aude, cauta sa se faca inteles prin imprejurarile vietii, imprejurari de obicei greu de purtat, dar absolut necesare, tinand cont ca vorbim despre destinul vesnic al omului.

Intr-un tarziu omul intelege chemarea si ii raspunde. Atunci e prima data cand se poate vorbi despre o relatie adevarata si o cunoastere reala intre Tata si fiu. De acum avem de-a face cu un om nou, care va umbla in faptele pregatite de Dumnezeu dinainte ca sa umble in ele. Nu exista chemare la mantuire separata de chemarea la slujire. Exista o singura chemare, la umblarea cu Dumnezeu; iar daca omul va umbla cu El va avea parte si de mantuire si de slujirea pregatita pentru el.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Chemarea si cunoasterea lui Dumnezeu

Mesaj necititde Doriana » 19 Noi 2010, 18:08

In orice caz, fiecare om Il intalneste pe Dumnezeu si chemarea Lui cel putin o data in viata. Iar intalnirea cu Dumnezeu obliga intotdeauna la o decizie. Omul care Il intalneste va avea in acel moment de ales: ori accepta chemarea lui Dumnezeu si merge din acel moment alaturi de El spre implinire si viata vesnica, ori Il respinge si merge in sens invers, din rau in mai rau. Ca intotdeauna, variabila este vointa omului.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21


Înapoi la “Protestantismul şi neo-protestantismul”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 12 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX