Desigur, Daniel. Iisus ne-a spus ca ne mantuim daca credem in El , nu daca credem ca exista El. Asta o cred si dracii. Insa este o mare diferenta intre credinta mentala [sau stiinta ca El exista] si credinta practica, care inseamna incredere in Cel ce poate mantui lasandu-Se cunoscut de noi.
Credinta ca incredere in Dumnezeu inseamna ca El spune, eu Il cred, deoarece Il cunosc si stiu ce poate, si actionez conform poruncilor Lui, aducand roada in neprihanire
Intelegi tu ceva,intelegi ca exista ceva mai mult decat credinta mentala insa te hazardezi cand spui ca "eu il cunosc".
De fapt intr-o masura mica orice pamantean il cunoste pe Dumnezeu,insa pana la cunoastere profunda a Lui exista o cale infinit de lunga,descoperita doar unor oameni din voia lui Dumnezeu.
Hai ca sa nu mai pierdem vreme si sa vedem cun
cunosc sfintii pe Dumnezeu ,citam "ciupitativ" din
"Viata si Invatatura staretului Siluan Athonitul" de Sofronie Saharov
Trebuie sa citesti de trei ori ca sa intelegi. O sa prezint doua experiente de cunostere a lui Dumnezeu,unul in care lumea este uitata iar celalalt in care lumea si trupul sunt prezente si omul vede atat lumina fizica (naturala) cat si Lumina necreata.
1 Dumnezeu,fiind "Lumina in care nu este intuneric",se arata mereu in Lumina si ca Lumina.
Lumina dumnezeiasca e energie necreata.Cine o vede are inainte de orice o simtire care cuprinde omul intreg -prezenta Dumnezeului Celui Viu;o simtire imateriala a Celui Imaterial;"simtirea minti",dar nu mentala.
Ea rapeste omul intr-o alta lume cu atata putere si delicatete in acelasi timp,ca nu-si da seama de clipa asta in care i se intampla acesta si nu stie daca a fost in trup sau in afara de trup.Are in acel moment o constiinta a existentei proprii mai lucida si mai profunda decat a avut vreodata in viata obisnuita;in acelasi timp se uita pe sine insusi ca si lumea,cufundat cum e in dulceata iubirii dumnezeiesti.Vede cu mintea pe Cel Nevazut,il respira,e cu totul in El.
Acestei simtiri mai presus de minte a Dumnezeului Celui Viu i se adauga vederea unei lumini diferite prin natura ei de lumina fizica.Atunci omul ramane in acesta lumina,se identifica cu ea si nu-si mai simte propria materialitate,nici pe ceea a lumii.
Vederea survine pe neasteptate si intr-un mod de neinteles;nu se poate spune daca vine din afara sau dinauntru,dar strabate si invaluie in chip negrait mintea stramutand-o in iradierea Slavei dumnezeiesti,fara ca sa se poata vorbi de un “extaz”,fiindca nu simte ca parareste trupul pt a se reintoarce in el.Astfel,in toate acestea nu e nimic poatologic.
Dumnezeu e cel ce lucreaza;omul primeste.Nu mai cunoste atunci nici spatiu,nici timp,nici nastere nici moarte,nici sex,nici vartsta,nici situatie sociala sau ierarhica,nici alte conditii sau relatii ale aceste lumi.
Stapan al vietii si Lumina vesnica,Domnul vine in milostivirea Sa sa cerceteze sufletul care se caieste.
Vederea Luminii dumnezeiesti nu depinde de conditii exterioare;Ea se poate arata in intunericul noptii ca si in lumina limpede a zilei.
2) Bunavointa dumnezeiasca cerceteaza uneori omul in asa fel incat simtirea trupului si a lumii inconjuratoare nu e desfintata.Omul poate atunci sa-si pastreze ochii deschisi si sa vada in acelasi timp doua luminii;pe cea naturala si pe cea dumnezeiasca.
O asemenea vedere e numita e numita de sfintii parintii vedere cu ochii naturali.Acest lucru nu vrea sa spuna ca actul vederii Luminii dumnezeiesti e intrutotul asemenea procesului psiho-fiziologic al vederii naturale.,
Lumina dumnezeiasca are o cu totul alta natura:e lumina a mintii,lumina a duhului,lumina a iubirii,lumina a vietii.
In universal fizic lumina natura e imaginea Luminii dumnezeiesti.Astfel,vederea obiectelor ce ne inconjoara nu e cu putinta decat in lumina.Daca lumina e slaba,ochiul de-abia distinge obiectele;daca lumina e mai vie,el vede mai bine;in fine,in lumina plina a soarelui vederea atinge o anumita desavarsire.Tot asa stau lucrurile si in lumea duhovnicesca,in care orice vedere nu e cu putinta decat in Lumina dumnezeiasca.Dar acesta Lumina nu e data oamenilor in mod egal:credinta e lumina,dar slaba;nadejdea e si ea lumina,dar inca nedesavarsita;lumina isi atinge desavarsirea abia in plinatatea iubirii.
Lumina necreata lumineaza lumea duhovnicesca asemenea soarelui ingaduind vederea cailor duhovnicesti nevazute.Fara Ea,omul nu poate nici cunoaste,nici contempla,fiinca in realitate ramane in intuneric.
Cine n-a vazut niciodata cu putere si incredintare Lumina necreata n-a ajuns la adevarata contemplatie.
Cine,inainte de a fi vazut Lumina necreata,indrazneste sa sondeze “cu mintea proprie” tainele dumnezeiesti,nu numai ca nu le vede,dar isi bareaza lui insusi calea ce conduce spre ele.Nu va vedea decat masti si umbre ale adevarului create de el insusi sau suscitate de energia ostila a reveriilor demonice.
Contemplatia autentica vine de sus,bland si fara osteneala.
Nu este nici abstracta,nici intelectuala,ci e calitativ cu totul alta decat intelectiile cele mai subtile.E Lumina vietii data de buna vointa lui Dumnezeu,si calea organica spre ea nu este nici rationamentul,nici “psihotehnica”,ci cainta.
Cand ,la ceasul rugaciunii,omul vede pt intaia oara Lumina necreata,ceea ce contempla si incearca e atat de nou pt el,atat de nou si neobisnuit,incat nu o poate concepe;simte ca limitele finite sale s-au dilatat in chip negrait.ca Lumina aratata l-a facut sa treaca de la moarte la viata.
In timpul vederi si dupa aceea,sufletul se umple de o adanca pace,de o blanda iubire dumnezeiasca care-l dezbraca de orice dorinta pamantesca,de orice dorinta de slava,de bogatie,de fericire si chiar de dorinta de a trai;toate aceste lucruri i se par prostesti si nu mai nazuieste decat dupa infinitatea vie a lui Hristos in care nu e nici inceput,nici sfarsit,nici intuneric,nici moarte.
Cand,din motive necunoscute omului,vederea inceteaza-la fel de independent de vointa sa,precum a si venit-atunci,cu o anume incetineala,sufletul revine la simtirea lumii din afara si la blanda bucurie a Luminii dumnezeiesti se adauga regretul subtil de a vedea din nou lumina soarelui.