De fapt am vrut să mai amân, am mai citit diverse articole aici pe forum (s-au discutat deja multe lucruri de care sunt străin) şi mi-am revăzut micimea.
Încerc un răspuns, specific insă faptul că este o percepere
personală şi valabilă în momentul scrierii, viitorul nu-l cunosc.
După câteva sute de ore petrecute pe forum am sentimente împărţite, încă neclare (de-aici intenţia iniţială de-a amâna).
Încerc să aplic ceea ce spun altora, să fiu cât se poate de obiectiv (de fapt o contradicţie) - în măsura posibilă mie.
Am luat aşadar în calcul faptul că BO este o biserică istorică, multe învăţături, dogme, tradiţii se explică prin contextul istoric corespunzător, pe care de cele mai multe ori nu-l cunosc.
Am venit pe forum cu aşteptări cam nerealiste, am aşteptat de la alţi oameni să poată mult, eu cel care pot puţin. Din acest punct de vedere am fost uneori înşelat în aşteptări, dar mi-am luat timp de reflecţie.
Sunt în general interesat de
finalităţi, vârsta şi alte circumstanţe nu-mi mai permit să rămân un veşnic idealist care nu vede necesitatea practicării şi sensul ultim, final.
(Mulţumesc pe această cale, maria_andreea, pentru invitaţia de a participa la teme teologice; în unele privinţe poate că m-aş descurca să formulez ceva inteligibil, în general însă admir pe cei care şi-au dăruit atâtea ore din viaţă pentru a-şi însuşi atâtea cunoştinţe. Eu nu mă număr printre ei, îi pot cel mult întreba sau îmi pot exprima opinia .. aşa cum este ea. Există o temă care m-ar interesa mai mult decât altele, este ceea ce mi-a stârnit interesul pentru ortodoxie - asceza. Încă nu am găsit pe forum discuţii pe această temă, poate vor apărea).
Chiar în momentul în care scriu sunt conştient de faptul că există atât de multe lucruri pe care nici măcar nu le cunosc, darmite să pot să le evaluez.
(Ar trebui să fiu mai la obiect, altfel n-o să răspund întrebării danei doina).
Icoana nu a fost o problemă pentru mine, cred că depinde de percepţie; poate fi un act nobil şi înălţător, aşa îl văd.
Discuţiile despre preoţi care... nu m-au interesat cam niciodată (de altfel mă mâhneşte cam orice eşec, al oricui), atâta timp cât există o turmă mică, posibilitatea de întoarcere a celor pierduţi rămâne actuală - aceasta este important.
M-au surprins unele afirmaţii sau reacţii la temele la care am participat (blestem şi antisemitism) sau ca să fiu mai exact şi onest, m-au tulburat, chiar tare. La un moment dat mi-am spus că nu mai vreau să am de-a face cu oameni care văd de bun antisemitismul, naţionalismul etc. şi nu pot şi nici nu vreau să mă identific cu astfel de concepţii.
Mi-am explicat în felul următor: mai mult de jumătate din viaţă mi-am petrecut-o altundeva decât în România, deci nu-i pot înţelege pe aceşti oameni, îi pot doar judeca (ceea ce nu ajută nimănui).
Nu pot însă accepta nici ce spun ei, aşa că ar trebui să caut ortodocşi care trăiesc în aprox. aceleaşi condiţii sociale ca şi mine şi să văd cum gândesc aceştia (urmează). Nu ştiu dacă percep eu bine lucrurile, consider însă că credinţa creştină (autentică) nu are nevoie nici de naţionalism nici de antisemitism pentru a creşte şi dăinui.
În sfârşit, n-am de făcut reproşuri nimănui, nici recomandări.
Îmi caut sensul, chiar dacă am dat altă impresie.
Nu ştiu dacă şi unde îl voi găsi, actual mă regăsesc în versurile lui Arghezi PSALM (Deus absconditus).
Cu bine!
Post edit
Stiu ca a vorbi deschis despre tine presupune un risc, caci deschiderea te face vulnerabil. dar eu am indraznit. Acum il mai las si pe asker sa devina vulnerabil.
Nu sunt chiar un marinar de uscat, o să supravieţuiesc.
) eu nu mi-am dat seama 
...deci rog administratorii sa scrie daca este in ordine ca cei ce vor sa scrie sa raspunda aici sau daca nu sa mute intrebarea intr-o sectiune potrivita 
