Ce gândim şi efectele gândului

[daniel tuduran]

esenin,vorbeste pe ortodoxeste,pacat ca nu-i ortodox.
Sigur ca trebuie sa ne controlam gandurile si ca suntem raspunzatori de felul cum ne comportam fata de ele.s-au scris sute de carti pe subiectul asta,Dorina acuma le descopera,dar inca nu-i tarziu.
Problema e ca nu te ajuta prea mult cartile,trebuie mult efort si multa rugaciune.Eu am inceput un razboi cu gandurile acum vreo 15 ani.La inceput, nefiind credincios, mi-am propus doar sa nu mai injur.Si nu am mai injurat nici macar o data o perioada de cativa ani dar am fost asaltat de multimi de alte ganduri.Cu cat incercam sa le fac fata cu atat apareau mai multe si mai rele.Si o chestie interesanta e ca dupa cativa ani ani am ajuns sa zic (cu voce tare) lucruri urate involuntar (fara sa le gandesc).Ii tare complicat si tare interesant razboiul asta cu gandurile.
Eu,in general,de vreo 15 ani il pierd in mod constant.Si ma minunez si eu cat de slab sunt si ce ganduri fara rost primesc si cochetez cu ele.

[Doriana]

Doriana, SE POATE.
Oricum, faptul ca nu s-ar putea n-ar fi decat dovada ca nu putem rezista pacatului. Adica asta nu schimba natura de pacat a gandului rau.

Nici macar ideea de apartenenta?
Adica, ne apartin aceste ganduri pe care nu le recunoastem si nu fac parte din noi? Uneori sunt doar perceptii ale atmosferei spirituale dintr-un anumit loc, un rezultat al pacatului colectiv. Alteori sunt doar amintiri a ceea ce am fost odata, desi nu mai suntem; vin de undeva din subconstient. Le vedem, le observam, dar nu le primim si nici nu le ascultam. Nu participam la ele. Ele pleaca, insa vin altele. Dar nu empatizezi cu ele. E ca si cum ai merge pe autostrada....mult trafic, dar ramai in masina ta si pe banda corecta.

Daniel, nu e prima data cand aflu ca gandurile ar trebui controlate. Si in Biblia mea spune ca trebuie sa facem orice gand rob ascultarii de Hristos. Si nu numai crestinismul are aceasta idee. Ma intereseaza insa sa aflu care dintre ganduri sunt ale mele... si pana unde ar merge pacatul.

[Doriana]

.Eu am inceput un razboi cu gandurile acum vreo 15 ani.La inceput, nefiind credincios, mi-am propus doar sa nu mai injur.Si nu am mai injurat nici macar o data o perioada de cativa ani dar am fost asaltat de multimi de alte ganduri.Cu cat incercam sa le fac fata cu atat apareau mai multe si mai rele.Si o chestie interesanta e ca dupa cativa ani ani am ajuns sa zic (cu voce tare) lucruri urate involuntar (fara sa le gandesc).Ii tare complicat si tare interesant razboiul asta cu gandurile.
Eu,in general,de vreo 15 ani il pierd in mod constant.Si ma minunez si eu cat de slab sunt si ce ganduri fara rost primesc si cochetez cu ele.

Ai aplicat din start o metoda proasta. Nu trebuie sa te lupti crispat cu ele, caci luptand generezi alte ganduri. Frica ta de aceste ganduri atrage mai multe ganduri rele.
Gandurile trebuie observate, constientizate, prezentate deschis inaintea lui Hristos. In momentul in care observi un gand nu mai semeni altul, caci mintea devine pasiva.

Probabil asta este o idee eretica. As fi curioasa sa aud o idee crestina si eficienta.

Apoi, orice gand care te stapaneste si creste in intensitate are o sursa spirituala, o radacina. Aceea trebuie rezolvata.

Gandurile sunt atrase si de dispozitia inimii. O dispozitie frumoasa, optimista atrage ganduri asemenea ei, pe cand o dispozitie furioasa, sau trista va atrage ganduri in conformitate cu starea respectiva. Cand iubesti atragi anumite ganduri, cand urasti altele. Iar ca sa poti aduce o dispozitie buna inimii spui o rugaciune sau mai multe. Poti rosti chiar rugaciunea lui Iisus, cea de toata vremea, si aceea te va pazi de gandurile rele.

Asta e chiar o idee buna.. E vechiul principiu al semanatului si seceratului...

[dimitrie]

Când am ajuns la Mânăstirea Vatoped (2008) din Sfântul Munte, eram teminat de oboseală. Însă, acolo s-a întâmplat ceva ce nu mai experiasem vreodată: un părinte grec, în timp ce ne servea obişnuita trataţie când ajungi într-o mânăstire athonită ( doar ouzo, apă şi rahat, iar cafeaua ţi-o iei singur la Vatoped, de la un aparat), zicea cu voce tare, pe greceşte, în continuu rugăciunea lui Iisus - Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!... . Eii, aia a fost "punere pe perfuzii", răcoarire sufletească, adiere reconfortantă, etc. Simţeam cum unde de energie mă izbeau (la modul plăcut, reconfortant), la fiecare invocare a numelui Preadulcelui iisus.

Nu încetez să mă uimesc în faţa acestei lucrări, a rugăciunii necurmate. Dacă pe mine m-a ajutat, dar pe acela care o rostea fără oprire, aproape? Aceea nu era oare minune continuă? Acela era felul în care răspundea Iisus la strigătul continuu al celui ce a lăsat toate pentru el (monahul acela vatopedin). Îl miluia nu doar pe acela, ci şi pe noi care "asistam".

[celprost]

Când am ajuns la Mânăstirea Vatoped (2008) din Sfântul Munte, eram teminat de oboseală. Însă, acolo s-a întâmplat ceva ce nu mai experiasem vreodată: un părinte grec, în timp ce ne servea obişnuita trataţie când ajungi într-o mânăstire athonită ( doar ouzo, apă şi rahat, iar cafeaua ţi-o iei singur la Vatoped, de la un aparat), zicea cu voce tare, pe greceşte, în continuu rugăciunea lui Iisus - Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!... . Eii, aia a fost "punere pe perfuzii", răcoarire sufletească, adiere reconfortantă, etc. Simţeam cum unde de energie mă izbeau (la modul plăcut, reconfortant), la fiecare invocare a numelui Preadulcelui iisus.

Nu încetez să mă uimesc în faţa acestei lucrări, a rugăciunii necurmate. Dacă pe mine m-a ajutat, dar pe acela care o rostea fără oprire, aproape? Aceea nu era oare minune continuă? Acela era felul în care răspundea Iisus la strigătul continuu al celui ce a lăsat toate pentru el (monahul acela vatopedin). Îl miluia nu doar pe acela, ci şi pe noi care "asistam".

Da, frumoasa aceasta experienta. Intr-adevar, rugaciunea lui Iisus nu este numai scut si pavaza impotriva gandurilor rele, ci si sursa de viata si putere! Frumos, parinte dimitrie!

[daniel tuduran]

Ai aplicat din start o metoda proasta. Nu trebuie sa te lupti crispat cu ele, caci luptand generezi alte ganduri. Frica ta de aceste ganduri atrage mai multe ganduri rele .

Da,asa este.Nu-mi era frica de ele doar le consideram sub demnitatea mea si incercam sa am un control asupra lor.Precizez ca nu credeam in Dumnezeu in acea vreme.

Gandurile trebuie observate, constientizate, prezentate deschis inaintea lui Hristos. In momentul in care observi un gand nu mai semeni altul, caci mintea devine pasiva.

Sunt de acord cu prima parte a propozitiei dar cuvantul "minte pasiva" nu-mi place.Suna un pic a "zombi'.
Cred ca minte linistita ar suna mai fain.

Apoi, orice gand care te stapaneste si creste in intensitate are o sursa spirituala, o radacina. Aceea trebuie rezolvata.

Da,cu precizarea ca unele pot sa aiba radacina in tine dar exista si ganduri de la diavol.

[celprost]

Adica, ne apartin aceste ganduri pe care nu le recunoastem si nu fac parte din noi? Uneori sunt doar perceptii ale atmosferei spirituale dintr-un anumit loc, un rezultat al pacatului colectiv. Alteori sunt doar amintiri a ceea ce am fost odata, desi nu mai suntem; vin de undeva din subconstient. Le vedem, le observam, dar nu le primim si nici nu le ascultam. Nu participam la ele. Ele pleaca, insa vin altele. Dar nu empatizezi cu ele. E ca si cum ai merge pe autostrada....mult trafic, dar ramai in masina ta si pe banda corecta.

Buna comparatia cu autostrada. Sa stii ca, pana la curatirea inimii si a mintii, "autostrada" va fi tot timpul aglomerata. Pana atunci nu te uita la "marca masinilor" de sens contrar, ca pierzi timpul si poti gresi "directia". Trebuie sa tii "volanul" drept si, uneori, sa le eviti, ca sunt nerusinate unele si nu respecta "semnele de circulatie". Dar, nu uita, "farurile" sa fie tot timpul aprinse si vigilenta treaza. Se admite si folosirea "telefonului", e chiar recomandata, dar numai pentru "discutii" cu Cel de Sus.

[Doriana]

Buna comparatia cu autostrada. Sa stii ca, pana la curatirea inimii si a mintii, "autostrada" va fi tot timpul aglomerata. Pana atunci nu te uita la "marca masinilor" de sens contrar, ca pierzi timpul si poti gresi "directia". Trebuie sa tii "volanul" drept si, uneori, sa le eviti, ca sunt nerusinate unele si nu respecta "semnele de circulatie". Dar, nu uita, "farurile" sa fie tot timpul aprinse si vigilenta treaza. Se admite si folosirea "telefonului", e chiar recomandata, dar numai pentru "discutii" cu Cel de Sus.

Mi-e teama doar sa nu fac vreun accident pe drum, din neatentie. Sau sa mor inainte de a se elibera autostrada...

Totusi, care este locul in care incepe pacatul? Atat timp cat gandurile vin si pleaca, autostrada este aglomerata, e ceva ce nu pot controla (inca) ... care este momentul in care se poate spune ca omul pacatuieste? Si care ganduri ii apartin de fapt? Gandurile pacatoase ataca. Omul cedeaza unora si le respinge pe altele. Este pacat ca vin gandurile? Sau este pacat ca le primesti si le transformi in imagintie, sentiment si mai apoi fapta?

[daniel tuduran]

Este pacat ca vin gandurile?

Depinde de unde vin aceste ganduri.Sfintii Parinti socotesc ca de cele mai multe ori gandurile rele sunt iscate de catre duhurile rele prin starnirea unei patimi.
Dar ganduri rele vin si din inima noastra,din subconstientul nostru, care l-am putea numi o memorie a vibratiilor si a faptelor noastre patimase, intiparita in fiinta noastra, legata de latura biologica a ei.Cred ca astea care vin din inima noastra sunt deja un pacat.
Deosebirea intre cele de la satana si cele din inima noastra e clar ca numai cei induhovniciti o pot face.

Sau este pacat ca le primesti si le transformi in imagintie, sentiment si mai apoi fapta?

Cand conlucrezi cu gandurle deja este pacat.Unii parinti induhovniciti primeau si gandurile cele rele si le observau insa pt noi incepatorii e bine sa nu le primim ,sa le retezam din fasa.

[esenin]

Rapunsul lui Ioan Damaschinul: Nu este pacat ca vin gandurile. Este pacat „insotirea” gandului rau.

[daniel tuduran]

In general este cum spune Damaschinul insa Marcu evanghelistul zice:

"20. Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om.
21. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele (gandurile) cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile,
22. Adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea.
23. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. "

Poate ne lamureste "celprost" cum se pot impaca spusele Damschinului cu cele ale Marcului.

[celprost]

In general este cum spune Damaschinul insa Marcu evanghelistul zice:

"20. Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om.
21. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele (gandurile) cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile,
22. Adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea.
23. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. "

Poate ne lamureste "celprost" cum se pot impaca spusele Damschinului cu cele ale Marcului.

Multumesc de invitatie. Nu e prea greu de armonizat. Marcu vrea sa sublinieze ca nu gura e calea (autostrada, cum zice Doriana) pe unde intra relele si pacatele, ci mintea. Si nici macar mintea, sub forma de ganduri, ca astea vin si pleaca, circula ca pe autostrada, ci INIMA e locul unde adasta. In inima sunt "garajele" patimilor, pacatelor, deci a gandurilor rele acceptate. Sf. Damaschin spune ca poti "vedea" gandurile cum vin si pleaca, dar sa nu te pui la "volanul" lor, sa nu urci in "masina" lor si mai ales, mai ales, sa nu le faci GARAJ in inima ta.

[Doriana]

Rapunsul lui Ioan Damaschinul: Nu este pacat ca vin gandurile. Este pacat „insotirea” gandului rau.

Sau, cum spune o vorba consacrata, nu e pacat daca pasarile zboara; e pacat sa le lasi sa-si faca cuib.

Cred ca astea care vin din inima noastra sunt deja un pacat.

Pai sa vedem... Sa zicem ca cineva obisnuia pana mai ieri sa faca un anumit pacat. Acest pacat genera anumite ganduri pacatoase. Gandurile pacatoase generau o noua fapta pacatoasa...samd, un ciclu continuu.
La un moment dat insa, omul se hotaraste sa nu mai faca acel pacat. Pune punct. Dar, in virtutea automatismului, gandurile pacatoase continua sa vina. Acum omul are de ales: ori le da curs, ori ramane hotarat sa nu mai pacatuiasca. Daca le refuza, ele vor deveni din ce in ce mai slabe, pana cand vor disparea. Dar acele ganduri nu mai sunt la acel moment pacatele lui, o emanatie a ceea ce acest om este, ci rezultatul a ceea ce el a fost odata. Vin ca niste ganduri straine, dar nu mai sunt recunoscute ca proprii, deoarece vorbim de un om nou, care a parasit pacatul si este acum un altul.

Deosebirea intre cele de la satana si cele din inima noastra e clar ca numai cei induhovniciti o pot face.

Mda, multumesc... Pana una - alta eu trebuie sa le diferentiez si sa lupt cu ele, desi nu sunt un sfant. Cei induhovniciti ma pot ajuta prea putin.

23. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. "

Gandurile rele ies din om prin vorbe si fapte. Asta inseamna ca gandul nu a venit pur si simplu, ramanand un simplu pasager, ci i s-a spus si "Bun venit!"; a fost si acceptat si transpus in fapte, devenind pacat si spurcaciune.

[daniel tuduran]

Pai sa vedem... Sa zicem ca cineva obisnuia pana mai ieri sa faca un anumit pacat. Acest pacat genera anumite ganduri pacatoase. Gandurile pacatoase generau o noua fapta pacatoasa...samd, un ciclu continuu.
La un moment dat insa, omul se hotaraste sa nu mai faca acel pacat. Pune punct. Dar, in virtutea automatismului, gandurile pacatoase continua sa vina. Acum omul are de ales: ori le da curs, ori ramane hotarat sa nu mai pacatuiasca. Daca le refuza, ele vor deveni din ce in ce mai slabe, pana cand vor disparea. Dar acele ganduri nu mai sunt la acel moment pacatele lui, o emanatie a ceea ce acest om este, ci rezultatul a ceea ce el a fost odata. Vin ca niste ganduri straine, dar nu mai sunt recunoscute ca proprii, deoarece vorbim de un om nou, care a parasit pacatul si este acum un altul.

In principiu ai dreptate.Nu sunt insa de acord cu omul "nou" care a parasit pacatul este un altul.In protestantism lucrurile poate se petrec mai repede, la noi insa sunt mai complicate.Nu-i suficenta hotararea de a nu mai pacatui ci avem de lucru si cu urmarile pacatului care au lasat urme adanci in om.Nu-i suficent sa opresti motorul masinii (pacatelor), din inertie ea inca mai merge mult si bine.

Mda, multumesc... Pana una - alta eu trebuie sa le diferentiez si sa lupt cu ele, desi nu sunt un sfant. Cei induhovniciti ma pot ajuta prea putin.

Nu o sa le poti diferentia,nici nu trebuie sa-ti bati capul cu asta,ii suficent sa le alungi iar daca te bantuie in mod permanent trebuie marturisite si altora.Noi le spunem la duhovnic.

Gandurile rele ies din om prin vorbe si fapte. Asta inseamna ca gandul nu a venit pur si simplu, ramanand un simplu pasager, ci i s-a spus si "Bun venit!"; a fost si acceptat si transpus in fapte, devenind pacat si spurcaciune.

Aici nu-s de acord cu tine. Gandul este deja o "fapta" si de multe ori nu se manifesta prin vorbe sau fapte.
Am vazut nu demult niste cercetatorii in domeniu creierului care sustineau ca in mod sigur gandurile transmit o energie, si ei,oamenii de stiinta,n-au inca metode sa observe aceasta energie (pozitiva sau negativa).
Din acesta energie apare empatia.

[maria_andreea]

Dar ganduri rele vin si din inima noastra,din subconstientul nostru, care l-am putea numi o memorie a vibratiilor si a faptelor noastre patimase, intiparita in fiinta noastra, legata de latura biologica a ei.Cred ca astea care vin din inima noastra sunt deja un pacat.

La un moment dat insa, omul se hotaraste sa nu mai faca acel pacat. Pune punct. Dar, in virtutea automatismului, gandurile pacatoase continua sa vina. Acum omul are de ales: ori le da curs, ori ramane hotarat sa nu mai pacatuiasca. Daca le refuza, ele vor deveni din ce in ce mai slabe, pana cand vor disparea. Dar acele ganduri nu mai sunt la acel moment pacatele lui, o emanatie a ceea ce acest om este, ci rezultatul a ceea ce el a fost odata. Vin ca niste ganduri straine, dar nu mai sunt recunoscute ca proprii, deoarece vorbim de un om nou, care a parasit pacatul si este acum un altul.

Daniel, recunoşti că faptele rele lasă urme, se întipăresc în fiinţa noastră. Acelaşi lucru recunoaşte şi Doriana. Tu însă plasezi aceste urme în inimă, spunând că sunt păcat. Nu e chiar aşa, aceste urme nu se vor cuibări în inimă căci nu le mai dorim, acum uşa inimii este închisă pt ele. Îi dau dreptate Dorianei. Nu le mai recunoaştem ca proprii chiar dacă ele ne sâcâie, şi încet încet vor dispărea. Cred că Doriana prin încet, încet spune acelaşi lucru pe care îl spui tu despre omul nou şi complicarea situaţiei dacă el a fost pătimaş.

[Doriana]

Da, asa este, cred ca gandul devine o fapta a mea in momentul in care l-am acceptat si m-am insotit cu el, cum spune dl esenin. Pana atunci or fi gandurile fapte, dar nu sunt ale mele, ci ale celui rau care incearca sa ma ispiteasca cu ele. sau nu mai sunt ale mele, ci ale celui care eram ieri, pe cand acceptam acel pacat.

Esti un om nou cu fiecare pacat pe care il lasi. Omului de acum ii lipseste pacatul de ieri, si multele consecinte sufletesti/ duhovnicesti/ mentale/ comportamentale ale acelui pacat. Deci vorbim de un alt om, mai bun.

[daniel tuduran]

.. Sa zicem ca cineva obisnuia pana mai ieri sa faca un anumit pacat. Acest pacat genera anumite ganduri pacatoase. Gandurile pacatoase generau o noua fapta pacatoasa...samd, un ciclu continuu.
La un moment dat insa, omul se hotaraste sa nu mai faca acel pacat. Pune punct. Dar, in virtutea automatismului, gandurile pacatoase continua sa vina.

In general cand lasam o patima gandurile pacatoase, ce tin de acea patima, continua sa ne asalteze. Dar mai exista o varianta ,gandurile acelei patimi ne lasa pt o perioada oarecare de timp si cand credem ca am scapat definitiv ne trezim bombardati mai rau ca inainte.