Contemplatia - pregatire si experiente

Expunerea învăţăturii de credinţă ortodoxă pentru cei care nu sunt ortodocşi
celprost
Mesaje:161
Membru din:09 Feb 2012, 12:39
Confesiune:ortodox
Preocupări:sinceritatea, simplitatea, bunul simt
Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde celprost » 16 Feb 2012, 20:07

Ce zice celprost (sunteti sigur ca sunteti PROST, celprost?- sunt sigur ca trageti niste minciuni...) aici : Se poate incerca contemplatia ...etc. este corect. Vad ca ati nimerit aceeasi comparatie cu mine cu „ingerul de lumina”.


Da, eu sunt sigur ca sunt prost.
Ma bucur daca suntem pe aceasi "lungime de unda" (asta referitor la comparatii). Da' nu-i bine sa ajungem la rezonanta, ca intra internetu-n trepidatie! :x22
In cazul mirenilor, (si chiar in cel al calugarilor) mintea nepatimitoare NU va trai pe pamant, este aproape imposibil. Trebuie insa INCERCAT, trebuie sa „bati” ca sa ti se deschida. Si intr-adevar ti se deschide, ti se ofera o, cum sa-i zic...mica adiere, o data, de doua-trei ori, dupa care, daca esti cinstit cu tine, te opresti, dai cateva trepte inapoi, iti tai singur coarnele si reiei munca „de baza”. caci iti dai seama ca NU meriti.
Le ziceti bine, ce sa mai adaug aici? Nimic.
Incerc sa inteleg: substituirea nu e o simpla substituire la nivel conceptual, ci mult mai adanca. Adica, copia nu e un simplu concept, ea are sau dezvolta o adancime, exact ca si originalul. Asta ar fi legatura logoi - copie. Acum, legatura inversa: cand contempli un obiect fara ca obiectul sa fie de fata, copia va face legatura cu logoiul si cel ce contempla va trai senzatia ca acel obiect e in fata sa, e aievea.

Adica ce era, cf. Damaschinul simpla perceptie a lumii duhovnicesti devine la fel de viu ca ea. Haida-de! Erati de acord cu faptul ca logoiul „urzeste” lumea vizibila, o „ţine”. Ati vazut vreodata un OM creând? „Urzind” o realitate palpabila cu mintea sa? Fie si doar un fir de iarba.......Nu....poate doar SUBIECTIV.
„Urzind” o realitate palpabila cu mintea sa? Hmm, poate e o exagerare ce spun dar parca imi amintesc de-o intamplare din pateric, cu un avva imbunatatit care explica unui alt calugar ce se plangea ca rugaciunile lor pentru ploaie n-au efect si atunci sfantul ii aminteste pasajul cu "daca ai avea credinta cat un bob de mustar, ai zice muntelui acesta: muta-te si ..." si atunci s-a auzit un uruit puternic si a zis avva "stai munte nu pleca, ca numa' ii explic fratelui". Ne mai gandim..
In chestia harului, ca o uitasem. Nu cred ca logoiul poate opera fara har. Ganditi-va ca aceste (harul) poate cobora -si coboara- pana la noi. dar nu afirm nimic solid ptr moment, vreau sa mai citesc.
Daca afirmatia se refera la contemplatie, atunci sigur aveti dreptate, daca ea se refera la "punerea in opera" a lucrului atunci discutia e deschisa ... dar trebuie deschis si un alt fir.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
(Matei 23:13)

Constantinos

Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde Constantinos » 16 Feb 2012, 20:57

Pentru multi este greu sa inceapa sa practice chiar si cu alte cuvinte cele scrise in filocalia 5 de la pagina 72 :
http://bataiosu.files.wordpress.com/200 ... a-vol5.pdf

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde Pr Haralambie » 16 Feb 2012, 22:58

Pentru multi este greu sa inceapa sa practice chiar si cu alte cuvinte cele scrise in filocalia 5 de la pagina 72 :
http://bataiosu.files.wordpress.com/200 ... a-vol5.pdf
Foarte bună trimitere.
Cu mult respect.

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje:984
Membru din:03 Dec 2010, 01:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:preoţie, familie
Localitate:Craiova

Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde dimitrie » 17 Feb 2012, 11:13

A vorbi despre experienţe personale (în sensul la care vă referiţi), este un lucru pe care cei înaintaţi duhovniceşte nu-l fac. Eventual spun că: sfântul cutare a zis asta, P. cutare (Paisie Aghioritul, Porfrie, Cleopa, etc.) a zis asta, etc.
Spre exemplu, Sfântul Apostol Pavel a vorbit despre sine ca despre altul când a zis:

2. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer.
3. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie
4. Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască.
5. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele.
6. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine.
7. Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. 2Cor.12

Exemplele lor trebuie să le urmăm. Şi de avem ceva descoperiri, trăiri, etc. trebuie să le arătăm doar oamenilor înaintaţi duhovniceşte, nevoitori care se portă în chip firesc smeriţi (şi deci în afara pericolului de a fi înşelaţi duhovniceşte), etc., pentru a ne feri de experienţele demonice în care cad cei neexperimentaţi duhovniceşte. Ştiind bine că singurul mod de ne feri de înşelare este acela de a ne socoti înşelaţi (a se vedea Despre înşelare, de Sf.Ignatie Briancianinov), nu vom greşi prin a fi nu-dgrab-încrezători.

Tot Sf.Apostol Pavel ne dă exemplu pe sineşi în acest sens, după cum scrie:

11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. Gal.1

Şi cu toate acestea, din îndemnul lui Dumnezeu şi spre învăţătura noastră, spune că:

1. Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăşi la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine şi pe Tit.
2. M-am suit, potrivit unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Gal.2
E suficient atât pentru a pricepe ce şi cum...

De asta şi Părintele Haralambie tot zice ce zice.
Dragostea unește și străbate lumile... Răsari odată, viață veșnică!

esenin
Mesaje:1252
Membru din:02 Iul 2008, 20:52
Confesiune:eterodox
Preocupări:artele vizuale, electronica

Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde esenin » 17 Feb 2012, 11:22

Pr. dimitrie, eu daca cititi atent ce ziceam, vorbeam despre experientele mele EŞUATE, ratate!. Despre ce NU am izbutit sa fac cum trebuie. Nu mi-am dat in stamba, cu victoriile mele. Chiar tema anuntata „daca trebuie sa renunti la „contemplatie” ptr ca nu te simti demn de asta” este o tema a esecului.

Ce faceti atinci cu postarile norei, care descrie o experienta, destul de aprofundata si REUSITA? Ce va faceti cu „cursa de mantuire” pe care cei mai multi o vedeti ca pe o cursa cu trofee, ca pe un campionat judetean de mantuire (castig, primul trofeu -credinta- al doilea -iubirea- al treilea....etc pana la „cupa” invaingatorului, „mantuirea”)? Ce va faceti cu discursurile docte despre „cunoasterea apofatica”, „metalogica”....etc?

celprost
Mesaje:161
Membru din:09 Feb 2012, 12:39
Confesiune:ortodox
Preocupări:sinceritatea, simplitatea, bunul simt

Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde celprost » 17 Feb 2012, 19:53

Dau mai jos o explicatie a contemplatiei preluata de la un cunoscator si experimentator al ei: Arhimandritul Sofronie.
Contemplatia

Care e esenta contemplatiei crestine? Cum se iveste ea si unde conduce? Cine sau ce este contemplat si in ce mod?

Asa cum am fost invatat, adevarata contemplatie incepe in clipa in care devenim constienti de pacatul din noi. Vechiul Testament intelegea pacatul drept incalcarea poruncilor morale si religioase ale Legii lui Moise. Noul Testament a transferat conceptul de pacat asupra omului launtric. Faptul de a simti pacatul in noi insine e un act spiritual, cu neputinta fara har, fara apropierea de noi a Luminii Dumnezeiesti. Efectul initial al apropierii acestei misterioase Lumini e acela ca vedem locul precis in care ne aflam "duhovniceste" intr-un moment anume.

Primele aratari ale acestei Lumini Necreate nu ne ingaduie sa avem experienta ei ca lumina. Ea straluceste intr-un mod tainic, luminand intunericul negru al lumii noastre interioare, dezvaluindu-ne un spectacol care in starea noastra normala de fiinte cazute e departe de a fi vesel pentru noi. Simtim ca o ardere. Acesta este inceputul contemplatiei reale - care n-are nimic in comun cu contemplatia intelectuala sau filozofica. Devenim acut constienti de pacat ca o despartire de izvorul ontologic al fiintei noastre. Duhul nostru e vesnic, dar acum ne vedem pe noi insine prizonieri ai mortii. Cu moartea care ne asteapta la sfarsit, chiar si alti o mie de ani de viata ne vor parea doar o fractiune de secunda amagitoare.

Pacatul nu este incalcarea standardelor etice ale societatilor umane sau ale vreunei prescriptii legale. Pacatul ne taie de Dumnezeul Iubirii Care ni S-a aratat ca Lumina in Care nu este nici un intuneric (cf. I Ioan 1, 5). Faptul de a ne privi realitatea noastra jalnica e un dar ceresc, unul din cele mai mari care exista. El inseamna ca am patruns deja intr-o oarecare masura in sfera dumnezeiasca si am inceput sa contemplam - existential, nu filozofic - omul asa cum este el in gandul lui Dumnezeu dinainte de creatia lumii.

Oroarea de a ne vedea pe noi insine asa cum suntem e ca un foc mistuitor. Cu cat mai sever isi face acest foc lucrarea sa curatitoare, cu atat mai aproape de agonie e durerea noastra spirituala. Si totusi, in chip inexplicabil, lumina nevazuta ne da o simtire a prezentei dumnezeiesti inauntrul nostru: o ciudata prezenta tainica ce ne atrage spre ea, spre o stare de contemplatie, despre care stim ca e autentica pentru ca inima noastra incepe sa zvacneasca zi si noapte in rugaciune. Nu poate fi repetat indeajuns faptul ca lucrarea dumnezeiasca are o indoita miscare: una, cea care ni se pare a fi cea dintai, ne cufunda in intuneric si suferinta. Cealalta ne inalta in sferele inalte ale lumii dumnezeiesti. Dimensiunile fiintei noastre interioare se extind si cresc. Dar atunci cand predomina miscarea coboratoare, ea ne sileste sa strigam: "infricosator lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului Celui Viu" (Evrei 10, 31).

La inceput nu intelegem ce se intampla. Totul este nou. Doar mai tarziu ajungem sa intelegem treptat darul pe care ni-l face Dumnezeu. Hristos i-a spus Apostolului Petru: "Ceea ce fac Eu, tu nu stii acum, dar vei intelege dupa aceasta" (Ioan 13, 7). Impresionat de lumea care i se descopera si pe care inima sa nu o cunoaste inca, sufletul e in acelasi timp atras si inspaimantat de ea. Cum putem zugravi groaza de a-L pierde pe Dumnezeu Care a intrat atat de neasteptat in viata noastra, imbogatind-o? Mahnirea la gandul intoarcerii in groapa intunecoasa, in care ne-am aflat pana la venirea lui Dumnezeu la noi, imboldeste dorinta de a ne curati pe noi insine de tot ceea ce ar putea impiedica Duhul lui Dumnezeu sa-Si faca salas in noi pe veci. Aceasta mahnire e atat de mare, incat aduce o cainta totala.

Cainta nu vine usor la un om trupesc; si nimeni dintre noi nu-si inchipuie macar problema pacatului, care ni se dezvaluie numai prin Hristos si Duhul Sfant. Venirea Duhului Sfant e un eveniment de importanta suprema. Omul cazut se intalneste cu Dumnezeul Cel Preasfant. Notiunea de pacat e cu putinta numai acolo unde Dumnezeu e privit ca un Ipostas Absolut. Iar cainta pentru pacat e cu putinta si adecvata tot numai acolo unde exista o relatie personala. intalnirea cu un Dumnezeu Personal - iata ce inseamna acest eveniment. Omul pacatos experiaza in acelasi timp teama si exaltare. E o noua nastere de Sus. O floare deosebita se desface inauntrul nostru: ipostasul - persoana. Ca si imparatia lui Dumnezeu, persoana "nu vine in chip vazut" (Luca 17, 20). Procesul prin care mintea omeneasca intra in sfera Vesniciei dumnezeiesti difera pentru fiecare dintre noi.

Sufletul ajunge sa se cunoasca pe sine insusi mai intai stand fata in fata cu Dumnezeu. Si faptul ca o astfel de rugaciune este darul lui Dumnezeu care se roaga in noi arata ca persoana se naste de Sus si ca atare nu e supusa legilor naturii. Persoana transcende marginirile pamantesti si se misca in alte sfere. Nu putem da seama de ea. E singulara si unica.

Fiinta Absoluta e Ipostatica; iar omul, chipul Absolutului, e si el ipostatic. Dumnezeu este Duh, si omul-ipostas e duh; insa un duh care nu e abstract, lipsit de legatura, ci caruia trupul ii da o expresie concreta. Asa cum Logosul Divin a luat asupra Lui trup omenesc si prin aceasta a aratat ca Dumnezeu nu este o fantezie a imaginatiei omului, nascuta din frica ignoranta de fenomene necunoscute, ci o realitate real existenta, tot astfel si ipostasul uman este real existent. Duhul dumnezeiesc imbratiseaza tot ceea ce exista. Ca ipostas, omul e un principiu ce unifica pluralitatea existentei cosmice, capabil de a cuprinde plinatatea vietii dumnezeiesti si omenesti.

Persoana nu se determina pe sine prin opozitie. Atitudinea ei este cea a iubirii. Iubirea este continutul cel mai profund al existentei sale, expresia cea mai nobila a fiintei sale. in aceasta iubire sta asemanarea cu Dumnezeu, Care este Iubire. Prin sine, persoana este o realitate ce depaseste toate celelalte valori cosmice. Bucurandu-se de libertatea pe care a descoperit-o, omul contempla acum lumea.

Cunoasterea stiintifica si filozofica poate fi formulata, definita, dar persoana e dincolo de definitie si, prin urmare, e de necunoscut din afara, pana cand nu se reveleaza ea insasi, intrucat Dumnezeu e un Dumnezeu Ascuns, tot asa si omul are adancuri tainice. El nu este nici autorul existentei, nici sfarsitul ei. Dumnezeu, iar nu omul, este Alfa si Omega. Asemanarea omului cu Dumnezeu de care vorbeste Scriptura sta in modul existentei sale.

Sfanta Treime, Tata, Fiule si Duhule; Preainalte Dumnezeule, imparate si Facatorule a toata vesnicia, Care ne-ai cinstit pe noi cu chipul Tau, si ai scris imprejur in chipul vazut al firii noastre asemanarea Fiintei Tale nevazute, da-ne sa aflam mila si har in ochii Tai ca sa Te putem slavi in ziua cea neinserata a imparatiei Tale, impreuna cu toti sfintii care din veac au bineplacut Tie.

Atunci cand mintea noastra contempla in ea insasi "chipul si asemanarea" lui Dumnezeu, ea se confrunta cu maretia infinita a omului, si nu putini dintre noi - poate majoritatea -se umplu de spaima pentru indrazneala noastra.

In Fiinta Dumnezeiasca principiul cel mai intim al Existentei il constituie Ipostasul. in chip asemanator, si in fiinta omeneasca fundamentul cel mai intim este ipostasul. Persoana este "fiinta cea tainica a inimii, intru nestricacioasa podoaba a duhului bland si linistit, ceea ce e de mare pret inaintea lui Dumnezeu" (I Petru 3, 4) - miezul cel mai pretios al intregii fiinte a omului, manifestata in capacitatea sa de auto-cunoastere si autodeterminare, in posesiunea unei energii creatoare, in talentul sau de a cunoaste nu numai lumea creata dar si lumea dumnezeiasca. Mistuit de iubire, omul se simte unit cu Dumnezeul sau iubit. Prin aceasta unire il cunoaste pe Dumnezeu si astfel, iubirea si cunoasterea fuzioneaza intr-un singur act.

Dumnezeu Se descopera pe Sine insusi ca Iubire si Lumina mai cu seama prin intermediul inimii. In aceasta lumina omul contempla poruncile Evangheliei ca oglindirea pe pamant a Vesniciei ceresti si ca Slava a lui Hristos ca a Unuia-Nascut din Tatal - slava pe care ucenicii au vazut-o pe Muntele Tabor. Revelatia personala face familiara spiritual revelatia generala a Noului Testament.

Aceasta revelatie personala poate fi data dintr-o data. Dar, desi e primita dintr-o data, omul o poate asimila numai treptat, dupa o indelungata lupta ascetica. Inca din prima clipa, continutul vital al revelatiei e limpede, iar sufletul nu simte nici un imbold de a explica in concepte rationale harul experiat. Dar, in acelasi timp, el aspira la o cunoastere tot mai profunda.

Natura divina a acestei viziuni personale este uimitor de autentica, desi cuvintele nu sunt in stare sa o redea. insa cunoasterea pe care o ofera are un caracter obiectiv sui generis, pe care il observam in chip repetat de-a lungul secolelor in vietile multor indivizi in mare masura identice prin experienta si autodeterminarea lor. "Unde sunt doi sau trei adunati" (Matei 18, 20), acolo avem o obiectivitate. "Si intru nimeni altul nu este mantuirea, caci sub cer nu este dat intre oameni nici un alt nume intru care noi trebuie sa ne mantuim" (Fapte 4, 12), a declarat categoric Petru sinedriului. Iar Ioan vorbea despre "ceea ce era de la-nceput, ceea ce noi am auzit, ceea ce cu ochii nostri am vazut, ceea ce am privit si ceea ce mainile noastre au pipait despre Cuvantul Vietii" (I Ioan 1, 1). Iar Pavel, desi spune ca acum cunoastem numai "in parte" (I Corinteni 13, 12), declara cu toate acestea ca "daca cineva v-ar propovadui altceva decat ceea ce v-am binevestit noi, sa fie anatema" chiar daca ar fi "inger din cer" (Galateni 1, 8.9).

Ca iubire, ipostasul cere alte ipostasuri. Vedem aceasta din revelatia Sfintei Treimi. Acelasi lucru e valabil si in privinta omului. Creandu-l pe Adam, "Domnul Dumnezeu a spus: "Nu este bine sa fie omul singur" (Facere 2, 18). Dar poate fiinta creata sa intalneasca pe Creatorul? Cand persoana umana sta in fata Celui ce Se numea pe Sine insusi "Eu SUNT CEL CE ESTE" (Iesire 3,14), mintea sa, intreaga sa fiinta nu numai ca nu se slaveste, dar agonizeaza din pricina micimii, ignorantei si faradelegilor proprii. Suferinta este soarta sa inca din clipa nasterii sale spirituale. Constient de faptul ca procesul transformarii intregii noastre fiinte pamantesti e inca departe de a fi desavarsit, duhul se istoveste.

Credinta crestina e rezultatul prezentei inauntru nostru a Duhului Sfant, si sufletul il cunoaste. Duhul Sfant convinge sufletul ca nu va muri; ca moartea nu-l va lua in stapanirea si posesiunea ei. Dar trupul, ca instrument material al sufletului, e supus decaderii.

Numai pacatul poate sufoca suflarea dumnezeiasca dinauntrul nostru. Dumnezeu Cel Sfant nu Se amesteca cu intunericul pacatului. Cand justificam o actiune pacatoasa, atunci prin insasi acest fapt rupem legamantul nostru cu Dumnezeu. Dumnezeu nu ne constrange, dar nici nu poate fi constrans. El Se retrage, lasandu-ne lipsiti de prezenta Sa luminoasa. Desigur, omul nu poate evita intru totul pacatuirea, dar poate evita consecintele pacatului - separarea de Dumnezeu - prin cainta. O data cu cainta si cresterea harului inauntrul nostru care ii urmeaza, realitatea Lumii Dumnezeiesti predomina asupra lumii vazute. Contemplam REALITATEA PRIMORDIALA.

Tata, Fiule si Duhule; Dumnezeire Treimica, O Fiinta in Trei Ipostasuri; Lumina neapropiata, Taina preaascunsa: Ridica mintile noastre spre contemplarea nepatrunselor Tale judecati si umple inimile noastre cu lumina Iubirii Tale dumnezeiesti, ca sa putem sluji Tie in Duh si in Adevar pana la cea mai de pe urma suflare a noastra. Rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste!

Arhimandritul Sofronie
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
(Matei 23:13)

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje:984
Membru din:03 Dec 2010, 01:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:preoţie, familie
Localitate:Craiova

Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde dimitrie » 19 Feb 2012, 01:25

Pr. dimitrie, eu daca cititi atent ce ziceam, vorbeam despre experientele mele EŞUATE, ratate!. Despre ce NU am izbutit sa fac cum trebuie. Nu mi-am dat in stamba, cu victoriile mele. Chiar tema anuntata „daca trebuie sa renunti la „contemplatie” ptr ca nu te simti demn de asta” este o tema a esecului.
V-am înţeles, dar nu la dvs. făceam referire.
Ce faceti atinci cu postarile norei, care descrie o experienta, destul de aprofundata si REUSITA? Ce va faceti cu „cursa de mantuire” pe care cei mai multi o vedeti ca pe o cursa cu trofee, ca pe un campionat judetean de mantuire (castig, primul trofeu -credinta- al doilea -iubirea- al treilea....etc pana la „cupa” invaingatorului, „mantuirea”)? Ce va faceti cu discursurile docte despre „cunoasterea apofatica”, „metalogica”....etc?
Într-o măsură mai mare ori mai mică aproape toţi suntem în înşelare - uneori observăm mai greu, alteori mai uşor, alteori deloc. Şi asta o spun pentru ortodocşi, care au dogma dreaptă, deoarece ceilalţi sunt oricum înşelaâi spiritual, înşelarea plecând de la dogmă. Dvs., spre exemplu, amestecaţi Lumina cu babaul, spunând că Lumina nu a fost lumină pură ci a fost amestecată şi cu babau, asta până la ... Ete, scrie în bazaconia de aici! Deci, ne arătaţi paiul din ochi, nevăzând bârna. :x44
Dragostea unește și străbate lumile... Răsari odată, viață veșnică!

esenin
Mesaje:1252
Membru din:02 Iul 2008, 20:52
Confesiune:eterodox
Preocupări:artele vizuale, electronica

Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde esenin » 19 Feb 2012, 09:59

parinte,

Nu sa mai am timp cateva zile....dar va raspund repede. SUNT ultimul care sa neg ca port o barna in ochi. Atata ca nu vorbesc despre ea (desi am vorbit si despre asta) ptr ca nu vreau sa dau in exibitionism. Eu cred ca discutiile de aici nu ar trebui sa vizeze persoane IN NICIUN FEL. (nici in bine, nici in rau) Din multe motive: nu ne vedem, nu ne auzim, etc. Adica ne scapa multe nuante. Cu toate astea ajungem acolo. Sunt foarte putini aceia care nu se raporteaza la persoane. Daca va uitati atent cei care „ataca”, de cele mai multe ori, sunt chiar ortodocsii.

Cat despre problema raului, si acum cred la fel. Observati va rog ca-mi dati ca argument de dupa Incarnare. Adica, de fapt, confirmati ce spun eu. (Daca nu va raspund la ceva, nu inseamna ca ma dau batut, inseamna doar ca nu vreau sa continui harţa).

Sunt absolut de acord ca TOTI suntem in inselare. Absolut TOTI. De-aia e bine sa invatam sa relativizam.

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje:984
Membru din:03 Dec 2010, 01:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:preoţie, familie
Localitate:Craiova

Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde dimitrie » 21 Feb 2012, 16:14

parinte,

Nu sa mai am timp cateva zile....dar va raspund repede. SUNT ultimul care sa neg ca port o barna in ochi. Atata ca nu vorbesc despre ea (desi am vorbit si despre asta) ptr ca nu vreau sa dau in exibitionism. Eu cred ca discutiile de aici nu ar trebui sa vizeze persoane IN NICIUN FEL. (nici in bine, nici in rau) Din multe motive: nu ne vedem, nu ne auzim, etc. Adica ne scapa multe nuante. Cu toate astea ajungem acolo. Sunt foarte putini aceia care nu se raporteaza la persoane. Daca va uitati atent cei care „ataca”, de cele mai multe ori, sunt chiar ortodocsii.

Cat despre problema raului, si acum cred la fel. Observati va rog ca-mi dati ca argument de dupa Incarnare. Adica, de fapt, confirmati ce spun eu. (Daca nu va raspund la ceva, nu inseamna ca ma dau batut, inseamna doar ca nu vreau sa continui harţa).

Sunt absolut de acord ca TOTI suntem in inselare. Absolut TOTI. De-aia e bine sa invatam sa relativizam.
D-le esenin, nu vreţi să vedeţi adevărul, ori nu aveţi încă toate datele! Mai întâi vă reamintesc că conceptul de bine pentru om, aşa cum ni-l prezintă Biblia, este unul opmplex (uitaţi ceva ce am mai vorbit) şi nu se limitează la viaţa aceasta. Acest concept are ca "ingredient" şi legea compensaţiei (vezi Lc.6:20-25, Lc.16, 1Cor.5:5, 11:32, 1Pt.3:18-20, etc.).

Ori nu ştiţi cum s-au împlinit cuvintele Celui ce S-a întrupat, ca să vedeţi că a rămas Acelaşi şi după Întrupare - "Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi." Evr.13:8 :

4. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim?
5. Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. ,
şi cum s-au concretizat ele la anul 70?

Au răstignit ei pe unul - Hristos, oare nu putea să-i răstignească şi El pe ei, care până la urmă nu s-au pocăit (evident, nu?)? Căci zice Domnul: "că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri." Mt.26:52. Nu de cruce au pierit destui dintre ei după cum zice aici?

PS
Poate că asta ar trebui băgată la topicul de care vorbeam (cel cu bârna).
Dragostea unește și străbate lumile... Răsari odată, viață veșnică!

esenin
Mesaje:1252
Membru din:02 Iul 2008, 20:52
Confesiune:eterodox
Preocupări:artele vizuale, electronica

Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde esenin » 21 Feb 2012, 17:59

Bine, haideti sa ne oprim, ca am mai putea continua 10 ani.

Adevarul este ca pentru uz intern (al meu), si eu vad un Dumnezeu BUN. Ca daca nici Dumnezeu nu este bun....
Dar este posibil ca raporturile bun/rau sa fie atat de complexe, incat sa nu putem vedea decat o foarte mica parte a problemei.
De pilda ca un „rau” savarsit de Dumnezeu sa nu fie decat o „compensare”, o restabilire a echilibrului, rupt mai demult.

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje:984
Membru din:03 Dec 2010, 01:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:preoţie, familie
Localitate:Craiova

Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde dimitrie » 22 Feb 2012, 06:08

Bine, haideti sa ne oprim, ca am mai putea continua 10 ani.

Adevarul este ca pentru uz intern (al meu), si eu vad un Dumnezeu BUN. Ca daca nici Dumnezeu nu este bun....
Păi vedeţi? Noi trebuie să ajungem la asemănare, nu El! El este modelul/protochipul, iar noi icoana; El este originalul, iar noi icoana Lui: "Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră..." Fac.1:26
Şi apoi cine pe Cine contemplă? (Asta şi să nu zică cineva că nu are mesajul legătură cu topicul)
Şi nu doar că este Bun, ci Bunul: "Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu!" Mc.10:18
Încă:
-"Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El." 1Ioan.1:5
-"Tu eşti lumina mea, Doamne! Doamne, luminează întunericul meu!" 2Regi.22:29
-"Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!" Is.5:20
-"...căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar?" 2Cor.6:14-15
Arătaţi-mi întunericul din lumină de puteţi, iar de nu, cum veţi putea să mi-l arătaţi din "lumina neapropiată"!1Tim.6:16?

Analizaţi şi textul:
"1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
2. Acesta era întru început la Dumnezeu.
3.Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
4. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.
5. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.
6. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
7. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el.
8. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină.
9. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.
10. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
11. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.
14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.
15. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.
16. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har.
17. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.
18. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. "1Ioan.1

Vedeţi că El doar L-a făcut cunoscut pe Tatăl? Iar dacă: "A răspuns Iisus şi le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai." Ioan.5:19,
cum potriviţi toate acestea cu ce aţi spus: Abia dupa intrupare si inviere Dumnezeu devine binele absolut?
Dar este posibil ca raporturile bun/rau sa fie atat de complexe, incat sa nu putem vedea decat o foarte mica parte a problemei.
De pilda ca un „rau” savarsit de Dumnezeu sa nu fie decat o „compensare”, o restabilire a echilibrului, rupt mai demult.
Eeii..., acuma iar Scriptura: "Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor."1Cor.1:25
Şi: "cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire."1Ioan.4:8.
Iar dacă Dumnezeu este Ieş.3:14, Ioan.18:5 (adică nu e loc pentru devine), şi: "Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare." Iac.1:17, înseamnă că în Dumnezeu nu pot exista schimbări calitative, aşa cum pe nedrept insinuaţi (în topicul unde vă citez cu albastru mai sus, că acolo este şi link-ul postării dvs. - pentru cine nu ştie).

-Mai e ceva legat de omenia lui Dumnezeu arătată în VT: "Oare femeia uită pe pruncul ei şi de rodul pântecelui ei n-are ea milă? Chiar când ea îl va uita, Eu nu te voi uita pe tine."Isaia.49:15, precum şi "tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat." Ps.26:16 . Tot din această perioadă (deşi El e atemporal) este şi actul lui Dumnezeu descris prin cuvintele: "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." Ioan.3:16

PS
Iar în textele (mai sunt şi altele, însuşi faptul că El este SURSA, CREATORUL, Îl indică drept Muma superlativelor):
- "Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare."Iacov.1:17;
-"Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată; pe Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea şi puterea veşnică! Amin." 1Tim.6:16
- "Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu!" Mc.10:18, avem superlativul şi ca Sursă, pe care-l/-L contestaţi aici.
Dragostea unește și străbate lumile... Răsari odată, viață veșnică!

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde Pr Haralambie » 05 Mar 2012, 19:41

Mărturii din Viaţa Monahală. Gheron Iosif.
Prima vedere duhovniceasca ( theoria ) este cea a fiintelor : vei vedea ( intelege ) ca tot ceea ce exista a fost creat pentru om de catre Dumnezeu. Chiar si pe ingeri i-a pus in slujba oamenilor. Cata vrednicie, cata maretie, cat de mare este destinatia ( chemarea ) omului, aceasta suflare a lui Dumnezeu ! El a fost creat nu pentru a trai aici putinele zilc ale exilului sau, ci pentru a trai vesnic, alaturi de Creatorul sau. Sa vada pe dumnezeiestii ingeri. Sa asculte doxologia lor cea de negrait. Ce bucurie ! Ce maretie ! Numai ce se sfarseste aceasta viata de aici si se inchid ochii acestia pamantesti, si imediat se deschid ceilalti ochi si incepe viata cea noua. Bucuria cea adevarata, care nu are sfarsit. Toate acestea contemplandu-le, mintea se cufunda intr-o pace si o liniste fara de margini, care se raspandeste in tot corpul, si uita intru totul ca exista in aceasta viata.

Astfel de contemplari se succed una dupa alta. Nu pentru a se naste imaginatii in mintea lui, ci starea
determinata de lucrarea harului, este aceea, care aduce intelesuri noi si face ca mintea sa se desfete in vederea cea duhovniceasca ( theoria ). Nu le plasmuieste omul insusi, ci vin singure si rapesc mintea in contemplatie.
Atunci mintea se extinde si devine alta. Este luminata. Toate sunt deschise pentru ea. Se umple de intelepciune, si ca un fiu detine toate cele ale Tatalui. Stie ca este nimic, pamant, dar in acelasi timp fiu ai Imparatiei. Nu are nimic, dar detine totul. Se umple de teologie. Striga fara incetare, in deplina cunostinta, marturisind ca existenta
lui este nimic. Originea lui este tarana, iar puterea de viata este suflarea lui Dumnezeu, sufletul lui.

Atunci, sufletul se urca la cele ceresti. " Sunt suflare a lui Dumnezeu ! Toate celelate s-au desfacut, au ramas
pe pamant, dintru care au fost luate. Sunt fiu al Imparatului vesnic ! Sunt dumnezeu dupa har ! Sunt nemuritor
si vesnic ! Sunt, intr-o clipita, alaturi de Tatal ceresc ! "

Aceasta este cu adevarat chemarea omului. Pentru aceasta a fost plasmuit si aici trebuie sa ajunga atunci cand va parasi aceasta lume. Acestea sunt contemplaid care desfata pe omul cel duhovnicesc. De aceca, acesta steapta cu nerabdare clipa in care va parasi larana si se va ridica cu sufletul la ceruri.

Indrazneste deci, fiul meu, si cu aceasta nadejde indura orice durere si orice necaz. Din moment ce dupa putin timp ne vom invrednici de toate acestea, cu totii. Toti suntem fii ai lui Dumnezeu. Pe Acesta Il strigam ziua si noaptea si pe dulcea noastra Maica, Stapana tuturor, care nu lasa fara raspuns pe oricine o roaga ceva.

Capitolul XI.

Am aflat multi dintre Parinti in lucrare si in contemplatie

Cand dragostea Domnului nostru copleseste sufletul omului, acesta nu mai este tinut de masurile lui, ci iese din limitele sale. De aceea, " frica de Dumnezeu te scoate afara " si orice scrii, orice vorbesti, este mai curand fara masura. Dar, in clipa aceea a harului, orice ai spune despre stralucirea dragostei dumnezeiesti, este putin.
Apoi, dupa ce inima se strange si norul se retrage la ale sale, atunci intervine simtul masurii, care cere masura pentru a distinge lucrurile.

Toate acestea vi le-am scris pentru un singur scop : sa incalzesc sufletele voastre, sa indemn la dorinta si zelul
dupa dulcele Iisus. Asa fac comandantii cu ostile lor, le povestesc ispravile vitejilor si-i obliga astfel sa lupte cu barbatie. Acelasi scop au si vietile si invataturile sfintilor care au fost scrise si ne-au fost lasate. Dar si sufletul asa a fost plasmuit de Dumnezeu - daca nu aude des astfel de lucruri inalte si minunate, este coplesit de somn si de nepurtare de grija. Atunci numai cu astfel de lucruri, adica cu lecturi si istorisiri vrednice, se alunga uitarea si se innoieste vechiul edificiu.

Eu, cand am venit la Sfantul Munte, am aflat aici multi dintre Parinti in " lucrare " si in contemplatie. Oameni
sfinti, venerabili. Era Parintele Gheron Kalinikos. Desavarsit nevoitor. A stat izolat de toti ceilalti timp de
patruzeci de ani, nevoindu-se cu lucrarea mintii si hranindu-se cu dulceata dragostei dumnezeiesti. A fost de
mare folos multora. Acesta s-a bucurat de rapirea mintii.

Mai jos de acesta era un alt parinte, Gheron Gherasimos. Isihast neintrecut, lucrator al rugaciunii mintii. Avea
nouazeci de ani. Luptat de demoni si lovit de vremuri grele, a ramas stalp neclintit de rabdare. Acesta avea
darul lacrimilor neincetate. S-a savarsit din aceasta viata lipsit de orice grija lumeasca si indulcit de cugetarea
la Hristos.

Mai sus era Gheron Ignatios. Nevazator de multi ani. Duhovnic foarte multi ani, a ajuns la varsta de nouazeci
si cinci de ani, rugator neincetat cu rugaciunea mintii. In timpul rugaciunii gura lui raspandea mireasma, incat se bucura nespus cel care vorbea cu el.

Mai era un alt parinte, mai minunat decat toti, la Sfantul Petru Atonitul, Parintele Daniil, urmator al Marelui
Arsenie. Iubitor de tacere, izolat de toti ceilalti, slujitor permanent. Saizeci de ani nu s-a gandit ca poate lasa
macar o zi Sfanta Slujba. In timpul Postului Mare savarsea in fiecare zi Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.
A trait pana in ultima zi in trezvie, savarsindu-se fara sa fi fost vreodata bolnav. Sfanta Liturghie savarsita de el tinea trei ore si jumatate, uneori chiar patru ore, deoarece intarzia, afundat in priveghere, sa spuna ecfonisurile.
Lacrimile sale erau atat de multe incat uda pamantut acolo unde statea.

De aceea nu vroia ca vreun strain sa fie de fata cand slujea Sfanta Liturghie, pentru a nu vedea lucrarea sa. Pe
mine m-a primit dupa multe rugaminti. De fiecare data cand mergeam, trebuia sa merg pe jos in miez de
noapte cam trei ore pentru a ajunge la ora inceperii acelei cu adevarat infricosatoare dumnezeiasca lucrare. Imi spunea un cuvant - doua de invatatura, iesind din Sfantul Altar, apoi disparea imediat si nu se mai arata toata ziua. Intreaga lui viata a avut rugaciunea mintii si priveghere de toata noaptea.

De la el am luat si eu aceasta randuiala si am avut mare folos. Manca numai cateva faramituri de paine pe zi,
de aceea era la Sfanta Liturghie ca un fulg. Si pana nu uda cu lacrimi locul unde slujea nu incheia.

Au mai fost multi alti parinti vazatori, pe care eu nu m-am invrednicit sa-i vad, pentru ca se savarsisera cu un
an - doi inainte de venirea mea. Lucrarile lor minunate mi le-au povestit ceilalti. Eu cu acestea ma desfatam.
Umblam din pestera in pestera, masurand pas cu pas Muntele pentru a-i afla.

Duhovnicul meu era bun si, dupa ce il pregateam mancarea, imi dadea binecuvantare sa plec in cautarea
parintilor pustnici, pentru folosul sufletului. Iar dupa ce s-a savarsit acesta si l-am ingropat, atunci am cercetat
tot Sfantul Munte.

Era un parinte intr-o pestera, care plangea de sapte ori pe zi. Aceasta era lucrarea sa. Noaptea toata o
petrecea in lacrimi. Perna lui era totdeauna uda de lacrimi. Ucenicul sau, care mergea la el de doua-trei ori pe zi, - pentru ca nu-l lasa sa stea cu el pentru a nu-i intrerupe plansul - il intreba :

" - Parinte, de ce plangi ?

- Cand omul vede pe Dumnezeu, fiul meu, din multa dragoste ii curg lacrimile si nu le poate opri ".

Mai erau si altii, mai mici. Parintele Kosmas si altii si altii mai mari, despre care daca ar fi sa scrie cineva ar
trebui sa consume multa hartie. Toti acestia au murit si traiesc acum in veci in ceruri. Astazi nu se mai aude ca s-ar intampla astfel de lucruri. Deoarece atat de mult a pus stapanire pe oameni grija cea lumeasca, materiala, si atata nepasare fata de privegherea duhovniceasca, incat multi nu numai ca nu mai doresc sa cerceteze, sa afle sau sa savarseasca acestea, ci, mai mult decat atat, atunci cand aud pe cineva vorbind despre ele se impotrivesc cu rautate acestuia, considerandu-l absurd si nebun, deoarece viata lui nu seamana cu a lor.

Se intampla ceva asemanator cu timpurile idolatre.

Atunci, cand vorbeai impotriva idolilor, te bateau cu pietre pana te omorau. Astazi orice patima tine loc de
idol. De aceea, atunci cand mustri sau te arati impotriva vreunei patimi, toti striga : " Loviti-l cu pietre, pentru
ca rosteste blasfemii la adresa dumnezeilor nostri ! " In fine; pentru ca eu nu accept nici o patima si nu scutescabsolut pe nimeni si nici nu vreau sa aud cum traieste si ce face lumea, calugarii sunt mereu tinta atacurilor. Si nu incetez a ruga noapte si zi pe parinti si a spune ca ei au intru totul dreptate. Eu nu am dreptate atunci cand sunt mahnit de acestia. Deoarece vad cu ochii pe care li i-a dat Dumnezeu. Nu sunt nedrept daca spun : de ce nu vad asa cum vad eu ?

Fie ca Dumnezeul tuturor sa ne mantuiasca pe toti pentru rugaciunile Cuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor
Parintilor nostri.
Filocalia 5 Sf Petru Damaschinul. Despre experienţa contemplării celor sensibile şi trebuinţa ca nimeni să nu întrebe la vreme nepotrivită. Cuvântul 12.
Pînă ce mintea n-a dobîndit omorîrea patimilor, nu-i foloseşte să vină la contemplarea celor sensibile. Iar dacă e împrăştiată de griji şi nu se adună în meditarea dumnezeieştilor Scripturi întru cunoştinţă şi linişte, omul seîntunecă şi mai mult prin uitare şi vine cu încetul la neştiinţă, chiar dacă unul ca acesta a ajuns poate la cunoştinţa minţii. Aceasta i se întîmplă mai ales dacă cunoştinţa nu i-a venit de la har, fără să ştie el, ci din citire, şi află despre asemenea taine numai de la cei ce le-au trăit. Căci precum dacă plugarul nu-şi lucrează pămîntul, acesta se face vîrtos, oricît ar fi de bun, aşa şi mintea, dacă nu se adună în rugăciune şi citire, şi nu area cestea ca lucrare, se îngroaşă şi cade în neştiinţă. Şi precum pămîntul chiar dacă e plouat şi străbătut de soare, nu aduce folos plugarului, dacă acesta nu-l seamănă şi nu-l păzeşte, aşa nici mintea nu poate avea cunoştinţa fără fapta morală, chiar dacă a primit-o pe aceea de la har ; ci pe măsură ce se întoarce încetul cu încetul, din nepăsare, spre patimi, îndată rătăceşte. Şi chiar dacă vede întru cîtva, pentru părerea de sine, e părăsită de har. De aceea Părinţii, chiar dacă au împuţinat adeseori, din bătrîneţe şi neputinţă, faptele trupeşti, niciodată nu le-au împuţinat pe cele sufleteşti. Fiindcă în loc de cele trupeşti,aveau slăbiciunea trupească ce putea ţine trupul sub asuprire. Dar a păzi sufletul fără păcat, ca să lumineze mintea fără fapta morală, este cu neputinţă. Pentru că uneltele le schimbă plugarul adeseori ; poate uneori le şi scoate din întrebuinţare.Dar pămîntul nu-l lasă niciodată ne lucrat sau nesemănat şi nesădit şi nici roadă nepăzită, dacă vrea să se împărtăşească din ea.
Iar dacă este cineva hoţ şi tîlhar şi nu vrea să intre pe poarta aceasta, ci se urcă prin altă parte, cum zice Domnul, de unul ca acesta nu ascultă oile, adică înţelesurile dumnezeieşti, după dumnezeiescul Maxim.
Fiindcă hoţul nu intră decît ca să fure prin auz şi să înjunghie prin explicare străină (prin alegorie), neputînd ridica Scriptura, şi ca să se piardă pe sine şi înţelesurile prin cunoştinţa sa mincinoasă cevine din părerea de sine. Dar păstorul pătimeşte relele împreună cu înţelesurile ca un bun ostaş al lui Hristos, cum zice Apostolul, prin păzirea poruncilor dumnezeieşti. El intră prin poarta îngustă, adică prin cugetarea smerită, şi prin uşa nepătimirii. Şi înainte de a se învrednici de harul de sus, se adună din împrăştiere şi învaţă din auz despre toate. Şi de cîte ori vine vreun lup în chip de oaie, îl alungă prin dispreţuirea de sine, zicînd : «Nu ştiu cine eşti, Dumnezeu ştie». Iar dacă vineun înţeles cu îndrăzneală şi cere să fie primit, zicînd : «Dacă nu-ţi fixezi înţelesurile şi nu deosebeşti lucrurile, eşti necredincios şi neştiutor», acesta îi răspunde, după dumnezeiescul Gură de Aur : «De zici că sînt nebun, aşa e, dar eu ştiu că nebunul în lumea aceasta se face înţelept, după Apostol; iar Domnul zice că fiii veacului acestuia sînt mai înţelepţi pentruneamul lor decît fiii împărăţiei Cerurilor»
Şi pe drept cuvînt. Fiindcă cei dintîi doresc să biruiască, să se îmbogăţească, să se înţelepţească, să se preamărească, să stăpînească şi alte ca acestea. Şi chiar dacă nu ajung la acestea şi le rămîne fără folos osteneala, ei se sîrguiesc totuşi mai presus de puterea lor, spre acestea. Iar ceilalţi vor să aibă cele potrivnice celor pomenite înainte. .Şi prin ele iau adeseori încăde aici cununa fericirii de acolo. Ei se sîrguiesc, ca şi aceia, dar ca mintea să cîştige libertatea după har. Căci prin ea pot să-şi ţină amintirea necăzută în uitare şi înţelesurile sau să lecunoască ca mărturisite de dumnezeieştile Scripturi şi de cei ceau experienţa cunoştinţei duhovniceşti, sau să nu le cunoască,chiar dacă sînt întru cunoştinţă multă, din neputinţa de a le pricepe, cunoscînd că înţelesurile dinainte de aceasta erau ispitespre cercarea libertăţii lor. Cel smerit cu cugetul se sîrguieşte,adică, să respingă raţionamentul şi scopul său şi să nu-i dea crezare, ci mai degrabă să se teamă şi să întrebe cu multelacrimi şi să alerge la smerenie şi la dispreţuirea de sine,socotindu-şi spre mare pagubă cunoştinţa şi darurile ; iar cel mîndru se grăbeşte să-şi întemeieze înţelegerile sale, neauzind pe Scărarul care zice : -«Să nu căutăm cele ale vremii înainte devreme»-, şi următoarele, sau pe Sfîntul Isaac, care învaţă : «Sănu intri cu îndrăzneală înăuntru, ci mulţumeşte în tăcere»-, sau pe Gură de Aur, care spune, învăţînd de la Apostol : «Nu ştiu»-,sau pe Damaschin care zice despre Adam, că nu era vremea să purceadă la contemplarea celor sensibile. Căci simţurile pruncilor sînt neputincioase pentru hrană vîrtoasă şi autrebuinţă de lapte, cum zice Apostolul . De aceea să nu căutăm contemplaţia pînă nu e vremea de contemplaţie, ci să dobîndim mai întîi în noi înşine pe maicile virtuţilor şi cunoştinţa va veni de la sine cu harul lui Hristos, Căruia I secuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Cu mult respect.

celprost
Mesaje:161
Membru din:09 Feb 2012, 12:39
Confesiune:ortodox
Preocupări:sinceritatea, simplitatea, bunul simt

Re: Contemplatia - pregatire si experiente

Mesaj necititde celprost » 05 Mar 2012, 21:28

Ei, da, cele postate de pr Haralambie mai sus sunt cu adevarat valoroase si ziditoare de suflet. Multumiri, parinte.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
(Matei 23:13)


Înapoi la “Ortodoxia pentru ne-ortodocşi”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron