PROHODUL a fost CENZURAT de Patriarhie! Prohodul NECENZURAT

Tot ce ţine de sărbătorile bisericeşti şi calendarul Bisericii Ortodoxe. Abordare istorico-liturgică şi exegetică
gheorghe_12
Mesaje:1
Membru din:15 Apr 2009, 04:07
Confesiune:ortodox
PROHODUL a fost CENZURAT de Patriarhie! Prohodul NECENZURAT

Mesaj necititde gheorghe_12 » 15 Apr 2009, 04:41

http://www.razbointrucuvant.ro/

PROHODUL a fost CENZURAT pe ascuns de catre Patriarhie.

Au fost eliminate din el 13 strofe pe motiv ca sunt "antisemite"...

- PASAJELE CENZURATE -

Din STAREA ÎNTÂI au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

Din STAREA A DOUA au fost eliminate total:

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă - esenţial pentru manipulatori - a fost schimbat "O,iudeilor !" cu "Fariseilor" !!!).

61. Cel făr de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea mpăratilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

Din STAREA A TREIA au fost eliminate total:

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

12. Zis-a înţeleptul:
"Groap-adâncă este
Gâtlejul jidovilor."

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiuirilor.

Acum va voi atasa varianta integrala a Prohodului.


Asa arata Prohodul inainte sa il cenzureze Patriarhia...

PROHODUL DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
Starea întâi


1. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind. (proslăvind).

2. Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?

3. Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4. Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ?
Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate
Mort se vede acum
Şi deşertătorul gropilor celor morţi
Se încuie-n groapă nouă ca un om.

7. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi,
Ca un om se vede mort şi fără de chip,
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

10. Iadul cum va răbda
Intrarea Ta, Doamne,
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se, ( ?)
De-a luminii Tale fulgere orbind ? (=nu ?)

11. Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns ?
O, răbdare de nespus şi negrăit !

12. Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
Taina îngropării Tale, neştiind.

13. O, minuni străine !
O, ce lucruri nouă !
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui Iosif.

14. În mormânt ai apus,
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
Acest lucru e străin şi nefiresc !

15. Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,
Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !

16. Tu-n mormânt fiind pus
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.

17. Cela ce în palmă
Tot pământul ţine.
Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

18. Din stricare, Doamne,
Viaţa mea o ridici;
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorît
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic,
Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
Şi din iad goneşte întunericul.

20. Mulţimea de oştiri,
Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif şi Nicodim
Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

21. Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,
De amara mea greşeală m-ai scăpat.

22. S-a schimbat făptura
Prin a Tale patimi,
Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt,
Ţiitor a toate cunoscându-Te.

23. Luând în pântece
A vieţii Piatră,
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-au pus,
Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin învierea Ta,
După cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pământ ai venit,
Pe Adam să-l mântui.
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît;
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

26. Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ.

27. Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat
Şi din întunericul păcatelor.

28. Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne,
Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:
„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”

29. Ca grăuntul de grâu,
Ce-ncolţeşte-n pământ,
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

30. Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !

31. Cum ascunde luna
Faţa sa de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
Cel ce prin trupească moarte ai apus.

32. Iisus, Viaţa,
Gustând moartea acum,
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
Şi viaţa tuturor le-a dăruit.

33. Pe întâiul Adam,
Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

34. Cereştile cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit.

35. Pogorându-Te mort,
De pe lemn, Cuvinte,
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;
Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !

36. Bucurie, Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

37. Suind Tu pe cruce,
Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.

38. Ca un leu, Tu Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepădând şi bătrâneţea trupului.

39. Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

40. Se-njunghia-n taină
Mai-nainte mielul,
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,
Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.

41. Cine dar va spune
Chipul groaznic şi nou ?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima,
Au strigat îngerii:
„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii
Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”

43. Din coasta Ta, Doamne,
Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

44. Răstignit pe cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta împungându-se,
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios
Te găteşte-ngrozit
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

46. Sub pământ, de voie,
Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

47. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

48. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. O, ce bucurie,
Ce dulceaţă multă,
A fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad,
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

50. Îngroparea-Ţi laud,
Patimilor mă-nchin;
Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

52. Văzând mieluşeaua
Pe-al său Miel înjunghiat,
Doborâtă de dureri striga şi-ndemna
Ca şi turma să se tânguie cu ea.

53. În mormânt de Te-ngropi,
Şi în iad de pogori,
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,
Pogorând sub pământ,
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

55. Unul din Treime,
Cu trupul, pentru noi,
Defăimată moarte rabdă, binevoind;
Se cutremură şi soare şi pământ.

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

57. Ca un vinovat, stă
Cel Preadrept la Pilat
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

59. Plăsmuind pe Adam
Din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

60. Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît,
Înviind tot neamul muritorilor.

61. „Vai, Lumina lumii !
Vai, a mea Lumină !
O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !”
Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

63. Vino, necurate,
Ucigaş ucenic,
Şi pricina răutăţii arată-mi-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?

64. Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

65. Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc ?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ?
Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !

66. De iubeşti pe săraci,
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi ?

67. „O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie,
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ?
Mi se rupe inima ca unei maici”.

68. „Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69. O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !

70. „Când am să Te mai vad,
Veşnică Lumină,
Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”,
A strigat Fecioara, tânguindu-se.

71. Deşi ca o piatră,
Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

72. Ca dintr-o fântână,
Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
Şi viaţa veşnică o moştenim.

73. Voind Tu, Cuvinte,
În mormânt Te-ai văzut;
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

74. Te cântăm, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim. (proslăvim.)

75. Fericimu-Te toţi,
Maica lui Dumnezeu,
Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim
A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

76. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
Plecăciunea Ta cea multă preamărind. (proslăvind.)



Starea a doua



1. Cuvine-se, dar,
Să cădem Ia Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

2. Cuvine-se, dar,
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.

3. Soarele-a apus
Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,
Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,
Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

6. Sus văzându-Te,
De Părinte nedespărţit, Doamne,
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
Serafimii s-au înfricoşat acum.

7. Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc
Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn
A făcut la început pământul,
Azi apune sub pământ, ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !

9. Sub pământ apui
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
Cu puterea Ta atotputernică.

10. Veniţi să cântăm
Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”

11. Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti
Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,
Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc
Firea oamenilor cea zdrobită,
Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui,
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi:
Dătătorul de viaţă, astăzi,
În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;
Răsărind El iar, lumea va bucura. (Însă răsărind )

17. S-a temut Adam,
Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum
Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:
„Înviază, Fiule, precum ai spus !”

19. losif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe cruce,
De amară întristare, sufletul ei
S-a pătruns de cuie şi de sabie.

21. Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.

22. „Rău m-am întristat
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ţi închid
Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,
Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”,
losif a strigat, înfiorându-se.

24. Jalnice cântări
Iosif şi cu Nicodim cântă
Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt
Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

25. Sub pământ apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,
De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit
Dătătorule de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

27. Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne;
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28. Ziditorule,
Primindu-Te în sân pământul
S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,
Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu !
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”

30. Doamne, ai apus
Şi cu Tine-a soarelui lumină;
Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.
Înfioară-te, de-acum, pâmântule !

32. „Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica,
Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,
A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

34. Nici chip ai avut,
Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;
Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

35. Ai apus în trup,
Sub pământ, nestinsule Luceafăr;
Şi aceasta neputând vedea soarele,
În amiază-zi el s-a întunecat.

36. Luna, soarele
Se întunecă-mpreună, Doamne,
Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

37. „Chiar de-ai şi murit,
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,
Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

38. A dormit Adam
Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

39. Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,
Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

40. De ai şi murit,
Dar ai dat vinul de mântuire,
Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;
Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc.

41. Cum au suferit
Cereştile cete îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
Când Te văd gol, sângerat şi osândit ?

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

43. În batjocură
Tu îmbraci pe Împodobitorul,
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit
Tot pământul, într-un chip preaminunat.

44. Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,
Răspândind asupra lor izvoare vii.

45. Oarecând Navi,
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

46. Nu Te-ai despărţit
De-al Părintelui sân, Milostive,
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorît.

47. Tins fiind pe lemn,
Cel ce spânzuri pământul pe ape,
În pământ, fără suflare, acum cobori;
Care lucru nerăbdându-l, tremură.

48. „Vai, o, Fiul meu !”,
Preacurata jeleşte şi zice
Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
Osândit acum pe cruce îl privesc !”

49. „Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu
Este o împărăţie veşnică.”

50. „Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocie
Că prin inima mea sabie a trecut;
O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !”

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat
Şi lumina soarele şi-a stins-o,
Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;
Nevăzuta mea lumină, Bunule !

53. Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;
Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !

54. Maica Precista
Omorârea Ta văzând, Hristoase,
Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”

55. Iadul cel cumplit
Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,
Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.

56. Ce privelişte
Mare şi grozav-acum se vede;
Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
Voind El să dea viaţă tuturor !

57. Coasta Ţi-au împuns,
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

58. Oarecând jelea
Toată casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc
Maica Lui şi ceata Ucenicilor.

59. Palme şi loviri
I s-au dat lui Hristos peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,
Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

61. Cel făr’ de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea ’mpăraţilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

62. Ceea ce-ai născut,
Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
Şi dă pace, ca o bună, tuturor.

63. Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.




Starea a treia


1. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateanul
Jalnic Te pogoară
Şi în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc cu sârguinţă.

4. Vino-întreagă fire,
Psalmi de îngropare
Lui Hristos să-I aducem,

5. Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să-L ungem,
Cu mironosiţele.

6. Fericite losif !
Trupul ce dă viaţă,
Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

8. Cei hrăniţi cu mană,
Oţet şi cu fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

10. Ca rob făr’ de minte,
A trădat Iuda
Pe-Adâncu-nţelepciunii.

11. Rob ajunge-acuma
Vicleanul de Iuda,
Cel ce-a vândut pe Domnul.

12. Zis-a înţeleptul:
„Groap’-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

14. losif şi Nicodim
Pe Domnul îngroapă,
Cu toată cuviinţa.

15. Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai viaţă
Şi-n iad, puternic, cobori.

16. Maica Preacurata
Se jelea, Cuvinte,
Pe tine mort văzându-Te.

17. „Primăvara dulce,
Fiul meu preadulce.
Frum’seţea unde Ţi-a apus ?”

18. Plângere pornit-a
Maica Preacurata,
Când ai murit, Cuvinte.

19. Vin cu mir, să-L ungă,
De mir purtătoare,
Pe Hristos, Mirul ceresc.

20. Cu moartea pe moarte
O omori Tu, Doamne,
Cu sfânta Ta putere.

21. Piere-amăgitorul,
Scapă amăgitul
Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

22. Cade vânzătorul
În fundul gheenei,
În groapa stricăciunii.

23. Curse de ciulini sunt
Căile lui Iuda,
Celui nebun şi viclean.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiurilor.

26. „Fiule din Tatăl,
Împărat a toate,
Cum ai primit patima ?”

27. Maica, mieluşeaua,
Mielul ei pe cruce
Văzându-L, s-a tânguit.

28. Trupul ce dă viaţă
losif împreună
Cu Nicodim îngroapă.

29. Mult înlăcrimată
A strigat Fecioara,
Rărunchii pătrunzându-şi:

30. „O, a mea lumină,
Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă ?”

31. „Nu mai plânge Maică;
Pe Adam şi Eva
Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

32. „Fiul meu, slăvescu-Ţi
Înalta-ndurare
Prin care rabzi acestea”.

33. Cu oţet şi fiere
Te-au adăpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici.

34. Te-ai suit pe cruce,
Cel ce altădată
Umbrişi poporul sub nor.

35. De mir purtătoare,
Venind la a Ta groapă,
Ţi-aduceau, Doamne, miruri.

36. Scoală-Te, ’ndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a gheenei groapă !

37. „Doamne, înviază”,
Zicea, vărsând lacrimi,
Maica Ta ce Te-a născut.

38. Înviază-n grabă,
Alungând durerea
Curatei Tale Maice !

39. Prinse-au fost de frică
Cereştile cete,
Când Te-au văzut mort, Doamne.

40. Iartă de greşale
Pe cei ce, cu frică,
Cinstesc ale Tale patimi.

41. O, înfricoşată,
Străină vedere;
Pâmântul cum Te-ascunde !

42. Altădat’ un losif
Ţi-a slujit în fugă
Şi-acum Te-ngroapă altul.

43. Plânge, Te jeleşte,
Preacurata-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte.

44. Spaimă ia pe îngeri
De grozava-Ţi moarte,
O, Făcător a toate !

45. Până-n zori, cu miruri
Ţi-au stropit mormântul
Cele înţelepţite.

46. Pace în Biserici,
Lumii mântuire,
Prin învierea-Ţi dă-ne !

47. O, Treime Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Lumea o mântuieşte.

48. Robilor tăi, Maică,
Dă-le ca să vadă
’Nvierea Fiului tău !

49. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.
Fişiere ataşate
lrg-5974-icoane_patimile_domnului462_.JPG
(88.6KiB)Descărcat de 1126 ori

protopsalt
Mesaje:171
Membru din:11 Dec 2008, 02:49
Confesiune:ortodox

Re: PROHODUL a fost CENZURAT de Patriarhie! Prohodul NECENZURAT

Mesaj necititde protopsalt » 15 Apr 2009, 07:24

O varianta mai buna si mai corecta a textului prohodului se gaseste in brosura editata in timpul lui Justinian Marina. Personal, ma simt mai atras de cea din Triodul din 1909 pe care-l am la indemana.

protopsalt
Mesaje:171
Membru din:11 Dec 2008, 02:49
Confesiune:ortodox

Re: PROHODUL a fost CENZURAT de Patriarhie! Prohodul NECENZURAT

Mesaj necititde protopsalt » 15 Apr 2009, 07:28

Dar... are cineva textul in greaca? Sa ma uit pe-acolo cum apare.

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: PROHODUL a fost CENZURAT de Patriarhie! Prohodul NECENZU

Mesaj necititde protosinghel » 15 Apr 2009, 13:24

Iată aici Prohodul în greceşte, pt cei care doresc... :)
ΣΤΑΣΙΣ ΠΡΩΤΗ
Ἦχος πλ. α´.

Ἡ ζωὴ ἐν τάφῳ, κατετέθης Χριστέ, καὶ Ἀγγέλων στρατιαὶ ἐξεπλήττοντο, συγκατάβασιν δοξάζουσαι τὴν σήν.

Ἡ ζωὴ πῶς θνήσκεις; πῶς καὶ τάφῳ οἰκεῖς; τοῦ θανάτου τὸ βασίλειον λύεις δέ, καὶ τοῦ ᾍδου τοὺς νεκροὺς ἐξανιστᾷς.

Μεγαλύνομέν σε, Ἰησοῦ Βασιλεῦ, καὶ τιμῶμεν τὴν Ταφὴν καὶ τὰ Πάθη σου· δι᾿ ὧν ἔσωσας ἡμᾶς ἐκ τῆς φθορᾶς.

Μέτρα γῆς ὁ στήσας, ἐν σμικρῷ κατοικεῖς, Ἰησοῦ παμβασιλεῦ τάφῳ σήμερον, ἐκ μνημάτων τοὺς θανέντας ἀνιστῶν.

Ἰησοῦ Χριστέ μου, Βασιλεῦ τοῦ παντός, τί ζητῶν τοῖς ἐν τῷ ᾍδῃ ἐλήλυθας; ἢ τὸ γένος ἀπολῦσαι τῶν βροτῶν;

Ὁ Δεσπότης πάντων, καθορᾶται νεκρός, καὶ ἐν μνήματι καινῷ κατατίθεται, ὁ κενώσας τὰ μνημεῖα τῶν νεκρῶν.

Ἡ ζωὴ ἐν τάφῳ, κατετέθης Χριστέ, καὶ θανάτῳ σου τὸν θάνατον ὤλεσας, καὶ ἐπήγασας τῷ Κόσμῳ τὴν ζωήν.

Μετὰ τῶν κακούργων, ὡς κακοῦργος Χριστέ, ἐλογίσθης δικαιῶν ἡμᾶς ἅπαντας, κακουργίας τοῦ ἀρχαίου πτερνιστοῦ.

Ὁ ὡραῖος κάλλει, παρὰ πάντας βροτούς, ὡς ἀνείδεος νεκρὸς καταφαίνεται, ὁ τὴν φύσιν ὡραΐσας τοῦ παντός.

ᾍδης πῶς ὑποίσει, Σῶτερ παρουσίαν τὴν σήν, καὶ μὴ θᾶττον συνθλασθείη σκοτούμενος, ἀστραπῆς φωτός σου αἴγλῃ ἐκτυφλωθείς;

Ἰησοῦ γλυκύ μοι, καὶ σωτήριον φῶς, τάφῳ πῶς ἐν σκοτεινῷ, κατακέκρυψαι; ὢ ἀφάτου, καὶ ἀῤῥήτου ἀνοχῆς!

Ἀπορεῖ καὶ φύσις, νοερὰ καὶ πληθύς, ἡ ἀσώματος Χριστὲ τὸ μυστήριον, τῆς ἀφράστου καὶ ἀῤῥήτου σου ταφῆς.

Ὢ θαυμάτων ξένων! ὢ πραγμάτων καινῶν! ὁ πνοῆς μοι χορηγὸς ἄπνους φέρεται, κηδευόμενος χερσὶ τοῦ Ἰωσήφ.

Καὶ ἐν τάφῳ ἔδυς, καὶ τῶν κόλπων Χριστέ, τῶν πατρῴων οὐδαμῶς ἀπεφοίτησας· τοῦτο ξένον καὶ παράδοξον ὁμοῦ.

Ἀληθὴς καὶ πόλου, καὶ τῆς γῆς Βασιλεύς, εἰ καὶ τάφῳ σμικροτάτῳ συγκέκλεισαι, ἐπεγνώσθης πάσῃ κτίσει Ἰησοῦ.

Σοῦ τεθέντος τάφῳ, πλαστουργέτα Χριστέ, τὰ τοῦ ᾍδου ἐσαλεύθη θεμέλια, καὶ μνημεῖα ἠνεῴχθη τῶν βροτῶν.

Ὁ τὴν γῆν κατέχων, τῇ δρακὶ νεκρωθείς, σαρκικῶς ὑπὸ τῆς γῆς νῦν συνέχεται, τοὺς νεκροὺς λυτρῶν τῇς ᾍδου συνοχῆς.

Ἐκ φθορᾶς ἀνέβης, ἡ ζωή μου Σωτήρ, σοῦ θανόντος καὶ νεκροῖς προσφοιτήσαντος, καὶ συνθλάσαντος τοῦ ᾍδου τοὺς μοχλούς.

Ὡς φωτὸς λυχνία, νῦν ἡ σὰρξ τοῦ Θεοῦ, ὑπὸ γῆν ὡς ὑπὸ μόδιον κρύπτεται, καὶ διώκει τὸν ἐν ᾍδῃ σκοτασμόν.

Νοερῶν συντρέχει, στρατιῶν ἡ πληθύς, Ἰωσὴφ καὶ Νικοδήμῳ συστεῖλαί σε, τὸν ἀχώρητον ἐν μνήματι σμικρῷ.

Νεκρωθεὶς βουλήσει, καὶ τεθεὶς ὑπὸ γῆν, ζωοβρύτα Ἰησοῦ μου ἐζώωσας, νεκρωθέντα παραβάσει με πικρᾷ.

Ἠλλοιοῦτο πᾶσα, κτίσις πάθει τῷ σῷ· πάντα γάρ σοι Λόγε συνέπασχον, συνοχέα σε γινώσκοντα παντός.

Τῆς ζωῆς τὴν πέτραν, ἐν κοιλίᾳ λαβών, ᾍδης ὁ παμφάγος ἐξήμεσεν, ἐξ αἰῶνος οὓς κατέπιε νεκρούς.

Ἐν καινῷ μνημείῳ, κατετέθης Χριστέ, καὶ τὴν φύσιν τῶν βροτῶν ἀνεκαίνισας, ἀναστὰς θεοπρεπῶς ἐκ τῶν νεκρῶν.

Ἐπὶ γῆς κατῆλθες, ἵνα σώσῃς Ἀδάμ· καὶ ἐν γῇ μὴ εὑρηκὼς τοῦτον Δέσποτα, μέχρις ᾍδου κατελήλυθας ζητῶν.

Συγκλονεῖται φόβῳ, πᾶσα Λόγε ἡ γῆ, καὶ Φωσφόρος τὰς ἀκτῖνας ἀπέκρυψε, τοῦ μεγίστου γῇ κρυβέντος σου φωτός.

Ὡς βροτὸς μὲν θνῄσκεις, ἑκουσίως Σωτήρ, ὡς Θεὸς δὲ τοὺς θνητοὺς ἐξανέστησας, ἐκ μνημάτων καὶ βυθοῦ ἁμαρτιῶν.

Δακρυῤῥόους θρήνους, ἐπὶ σὲ ἡ Ἁγνή, μητρικῶς ὦ Ἰησοῦ ἐπιῤῥαίνουσα, ἀνεβόα· Πῶς κηδεύσω σε Υἱέ;

Ὥσπερ σίτου κόκκος, ὑποδὺς κόλπους γῆς, τὸν πολύχουν ἀποδέδωκας ἄσταχυν, ἀναστήσας τοὺς βροτοὺς τοὺς ἐξ Ἀδάμ.

Ὑπὸ γῆν ἐκρύβης, ὥσπερ ἥλιος νῦν, καὶ νυκτὶ τῇ τοῦ θανάτου κεκάλυψαι· ἀλλ᾿ ἀνάτειλον φαιδρότερον Σωτήρ.

Ὡς ἡλίου δίσκον, ἡ σελήνη Σωτήρ, ἀποκρύπτει, καὶ σὲ τάφος νῦν ἔκρυψεν, ἐκλιπόντα τοῦ θανάτου σαρκικῶς.

Ἡ ζωὴ θανάτου, γευσαμένη Χριστός, ἐκ θανάτου τοὺς βροτοὺς ἠλευθέρωσε, καὶ τοῖς πᾶσι νῦν δωρεῖται τὴν ζωήν.

Νεκρωθέντα πάλαι, τὸν Ἀδὰμ φθονερῶς, ἐπανάγεις πρὸς ζωὴν τῇ νεκρώσει σου, νέος Σῶτερ ἐν σαρκὶ φανεὶς Ἀδάμ.

Νοεραί σε τάξεις, ἡπλωμένον νεκρόν, καθορῶσαι δι᾿ ἡμᾶς ἐξεπλήττοντο, καλυπτόμεναι ταῖς πτέρυξι Σωτήρ.

Καθελών σε Λόγε, ἀπὸ ξύλου νεκρόν, ἐν μνημείῳ Ἰωσὴφ νῦν κατέθετο· Ἀλλ᾿ ἀνάστα σῴζων πάντας ὡς Θεός.

Τῶν Ἀγγέλων Σῶτερ, χαρμονὴ πεφυκώς, νῦν καὶ λύπης τούτοις γέγονας αἴτιος, καθορώμενος σαρκὶ ἄπνους νεκρός.

Ὑψωθεὶς ἐν ξύλῳ, καὶ τοὺς ζώντας βροτούς, συνυψοῖς· ὑπὸ τὴν γῆν δὲ γενόμενος, τοὺς κειμένους δ᾿ ὑπ᾿ αὐτὴν ἐξανιστᾷς.

Ὥσπερ λέων Σῶτερ, ἀφυπνώσας σαρκί, ὥς τις σκύμνος ὁ νεκρὸς ἐξανίστασαι, ἀποθέμενος τὸ γῆρας τῆς σαρκός.

Τὴν πλευρὰν ἐνύγης, ὁ πλευρὰν εἰληφώς, τοῦ Ἀδὰμ ἐξ ἧς τὴν Εὔαν διέπλασας, καὶ ἐξέβλυσας κρουνοὺς καθαρτικούς.

Ἐν κρυπτῷ μὲν πάλαι, θύεται ὁ Ἀμνός· σὺ δ᾿ ὑπαίθριος τυθεὶς ἀνεξίκακε, πᾶσαν κτίσιν ἀπεκάθηρας Σωτήρ.

Τίς ἐξείποι τρόπον, φρικτὸν ὄντως καινόν; ὁ δεσπόζων γὰρ τῆς Κτίσεως σήμερον, πάθος δέχεται, καὶ θνήσκει δι᾿ ἡμᾶς.

Ὁ ζωῆς ταμίας, πῶς ὁρᾶται νεκρός; ἐκπληττόμενοι οἱ Ἄγγελοι ἔκραζον· πῶς δ᾿ ἐν μνήματι συγκλείεται Θεός;

Λογχονύκτου Σῶτερ, ἐκ πλευρᾶς σου ζωήν, τῇ ζωῇ τῇ ἐκ ζωῆς ἐξωσάσῃ με, ἐπιστάζεις καὶ ζωοῖς με σὺν αὐτῇ.

Ἁπλωθεὶς ἐν ξύλῳ, συνηγάγω βροτούς· τὴν πλευράν σου δὲ νυγεὶς τὴν ζωήῤῥητον, πᾶσιν ἄφεσιν πηγάζεις Ἰησοῦ.

Ὁ εὐσχήμων Σῶτερ, σχηματίζει φρικτῶς, καὶ κηδεύει ὡς νεκρὸν εὐσχημόνως σε, καὶ θαμβεῖταί σου τὸ σχῆμα τὸ φρικτόν.

Ὑπὸ γῆν βουλήσει, κατελθὼν ὡς θνητός, ἐπανάγεις ἀπὸ γῆς πρὸς οὐράνια, τοὺς ἐκεῖθεν πεπτωκότας Ἰησοῦ.

Κἂν νεκρὸς ὡράθης, ἀλλὰ ζῶν ὡς Θεός, ἐπανάγεις ἀπὸ γῆς πρὸς οὐράνια, τοὺς ἐκεῖθεν πεπτωκότας Ἰησοῦ.

Κἂν νεκρὸς ὡράθης, ἀλλὰ ζῶν ὡς Θεός, νεκρωθέντας τοὺς βροτοὺς ἀνεζώωσας, τὸν ἐμὸν ἀπονεκρώσας νεκρωτήν.

Ὢ χαρᾶς ἐκείνης! ὢ πολλῆς ἡδονῆς! ἧς περ τοὺς ἐν ᾍδῃ πεπλήρωκας, ἐν πυθμέσι φῶς ἀστράψας ζοφεροῖς.

Προσκυνῶ τὸ Πάθος, ἀνυμνῶ τὴν Ταφήν, μεγαλύνω σου τὸ κράτος Φιλάνθρωπε, δι᾿ ὧν λέλυμαι παθῶν φθοροποιῶν.

Κατὰ σοῦ ῥομφαία, ἐστιλβοῦτο Χριστέ, καὶ ῥομφαία ἰσχυροῦ μὲν ἀμβλύνεται, καὶ ῥομφαία δὲ τροποῦται τῆς Ἐδέμ.

Ἡ Ἀμνὰς τὸν Ἄρνα, βλέπουσα ἐν σφαγῇ, ταῖς αἰκίσι βαλλομένη ἠλάλαζε, συγκινοῦσα καὶ τὸ ποίμνιον βοᾶν.

Κἂν ἐνθάπτῃ τάφῳ, κἂν εἰς ᾍδου μολῇς, ἀλλὰ Σῶτερ καὶ τοὺς τάφους ἐκένωσας, καὶ τὸν ᾍδην ἀπεγύμνωσας Χριστέ.

Ἑκουσίως Σῶτερ, κατελθὼν ὑπὸ γῆν, νεκρωθέντας τοὺς βροτοὺς ἀνεζώωσας, καὶ ἀνήγαγες ἐν δόξῃ πατρικῇ.

Τῆς Τριάδος ὁ εἷς, ἐν σαρκὶ δι᾿ ἡμᾶς, ἐπονείδιστον ὑπέμεινε θάνατον· φρίττει ἥλιος, καὶ τρέμει δὲ ἡ γῆ.

Ὡς πικρᾶς ἐκ κρήνης, τῆς Ἰούδα φυλῆς, οἱ ἀπόγονοι ἐν λάκκῳ κατέθεντο, τὸν τροφέα μανναδότην Ἰησοῦν.

Ὁ Κριτὴς ὡς κριτός, πρὸ Πιλάτου κριτοῦ, καὶ παρίστατο καὶ θάνατον ἄδικον, κατεκρίθη διὰ ξύλου σταυρικοῦ.

Ἀλαζὼν Ἰσραήλ, μιαιφόνε λαέ, τί παθὼν τὸν Βαραββᾶν ἠλευθέρωσας; τὸν Σωτῆρα δὲ παρέδωκας Σταυρῷ;

Ὁ χειρί σου πλάσας, τὸν Ἀδὰμ ἐκ τῆς γῆς, δι᾿ αὐτὸν τῇ φύσει γέγονας ἄνθρωπος, καὶ ἐσταύρωσαι βουλήματι τῷ σῷ.

Ὑπακούσας Λόγε, τῷ ἰδίῳ Πατρί, μέχρις ᾍδου τοῦ δεινοῦ καταβέβηκας, καὶ ἀνέστησας τὸ γένος τῶν βροτῶν.

Οἴμοι φῶς τοῦ Κόσμου! οἴμοι φῶς τὸ ἐμόν! Ἰησοῦ μου ποθεινότατε ἔκραζεν, ἡ Παρθένος θρηνῳδοῦσα γοερῶς.

Φθονουργέ, φονουργέ, καὶ ἀλάστορ λαέ, κἂν σινδόνας καὶ αὐτὸ τὸ σουδάριον, αἰσχύνθητι, ἀναστάντος τοῦ Χριστοῦ.

Δεῦρο δὴ μιαρέ, φονευτὰ μαθητά, καὶ τὸν τρόπον τῆς κακίας σου δεῖξόν μοι, δι᾿ ὃν γέγονας προδότης τοῦ Χριστοῦ.

Ὡς φιλάνθρωπός τις, ὑποκρίνῃ μωρέ, καὶ τυφλὲ πανωλεθρότατε ἄσπονδε, ὁ τὸ μύρον πεπρακὼς διὰ τιμῆς.

Οὐρανίου μύρου, ποίαν ἔσχες τιμήν; τοῦ τιμίου τί ἐδέξω ἀντάξιον; λύσσαν εὗρες καταρώτατε Σατάν.

Εἰ φιλόπτωχος εἶ, καὶ τὸ μύρον λυπῇ, κενουμένου εἰς ψυχῆς ἱλαστήριον, πῶς χρυσῷ ἀπεμπολεῖς τὸν Φωταυγῆ;

Ὢ Θεὲ καὶ Λόγε, ὦ χαρὰ ἡ ἐμή, πῶς ἐνέγκω σου ταφὴν τὴν τριήμερον; νῦν σπαράττομαι τὰ σπλάγχνα μητρικῶς.

Τίς μοι δώσει ὕδωρ, καὶ δακρύων πηγάς, ἡ Θεόνυμφος Παρθένος ἐκραύγαζεν, ἵνα κλαύσω τὸν γλυκύν μου Ἰησοῦν;

Ὢ βουνοὶ καὶ νάπαι, καὶ ἀνθρώπων πληθύς, κλαύσατε καὶ πάντα θρηνήσατε, σὺν ἐμοὶ τῇ τοῦ Θεοῦ ἡμῶν Μητρί.

Πότε ἴδω Σῶτερ, σὲ τὸ ἄχρονον φῶς, τὴν χαρὰν καὶ ἡδονὴν τῆς καρδίας μου; ἡ Παρθένος ἀνεβόα γοερῶς.

Κἂν ὡς πέτρα Σῶτερ, ἡ ἀκρότομος σὺ, κατεδέξω τὴν τομήν, ἀλλ᾿ ἐπήγασας, ζῶν τὸ ῥεῖθρον, ὡς πηγὴ ὢν τῆς ζωῆς.

Ὡς ἐκ κρήνης μιᾶς, τὸν διπλοῦν ποταμόν, τῆς πλευρᾶς σου προχεούσης ἀρδόμενοι, τὴν ἀθάνατον καρπούμεθα ζωήν.

Θέλων ὤφθης Λόγε, ἐν τῷ τάφῳ νεκρός, ἀλλὰ ζῇς, καὶ τοὺς βροτοὺς ὡς προείρηκας, ἀναστάσει σου Σωτήρ μου ἐγερεῖς.
Δόξα. Τριαδικόν.

Ἀνυμνοῦμεν Λόγε, σὲ τὸν πάντων Θεόν, σὺν Πατρὶ καὶ τῷ Ἁγίῳ σου Πνεύματι, καὶ δοξάζομεν τὴν θείαν σου Ταφήν.
Καὶ νῦν. Θεοτοκίον.

Μακαρίζομέν σε, Θεοτόκε ἁγνή, καὶ τιμῶμεν τὴν Ταφὴν τὴν τριήμερον, τοῦ Υἱοῦ σου καὶ Θεοῦ ἡμῶν πιστῶς.
Καὶ πάλιν τὸ πρῶτον Τροπάριον.

Ἡ ζωὴ ἐν τάφῳ, κατετέθης Χριστέ, καὶ Ἀγγέλων στρατιαὶ ἐξεπλήττοντο, συγκατάβασιν δοξάζουσαι τὴν σήν.


ΣΤΑΣΙΣ ΔΕΥΤΕΡΑ
Ἦχος πλ. α´.

Ἄξιόν ἐστι, μεγαλύνειν σε τὸν Ζωοδότην, τὸν ἐν τῷ Σταυρῷ τὰς χεῖρας ἐκτείναντα, καὶ συντρίψαντα τὸ κράτος τοῦ ἐχθροῦ.

Ἄξιόν ἐστι, μεγαλύνειν σε τὸν πάντων Κτίστην· τοῖς σοῖς γὰρ παθήμασιν ἔχομεν, τὴν ἀπάθειαν ῥυσθέντες τῆς φθορᾶς.

Ἔφριξεν ἡ γῆ, καὶ ὁ ἥλιος Σῶτερ ἐκρύβη, σοῦ τοῦ ἀνεσπέρου φέγγους Χριστέ, δύναντος ἐν τάφῳ σωματικῶς.

Ὕπνωσας Χριστέ, τὸν φυσίζωον ὕπνον ἐν τάφῳ, καὶ βαρέως ὕπνου ἐξήγειρας, τοῦ τῆς ἁμαρτίας, τὸ τῶν ἀνθρώπων γένος.

Μόνη γυναικῶν, χωρὶς πόνον ἔτεκόν σε Τέκνον, πόνους δὲ νῦν φέρω πάθει τῷ σῷ, ἀφορήτους, ἔλεγεν ἡ Σεμνή.

Ἄνω σε Σωτήρ, ἀχωρίστως τῷ Πατρὶ συνόντα, κάτω δὲ νεκρὸν ἡπλωμένον γῇ, φρίττουσιν ὁρῶντα τὰ Σεραφίμ.

Ῥήγνυται ναοῦ, καταπέτασμα τῇ σῇ σταυρώσει, κρύπτουσι φωστῆρες Λόγε τὸ φῶς, σοῦ κρυβέντος Ἥλιε ὑπὸ γῆν.

Γῆς ὁ καταρχάς, μόνῳ νεύματι πήξας τὸν γύρον, ἄπνους ὡς βροτὸς καθυπέδυ γῆν· φρίξον τῷ θεάματι Οὐρανέ.

Ἔδυς ὑπὸ γῆν, ὁ τὸν ἄνθρωπον χειρί σου πλάσας, ἵν᾿ ἐξαναστήσῃς τοῦ πτώματος, τῶν βροτῶν τὰ στίφη, πανσθενεστάτῳ κράτει.

Θρῆνον ἱερόν, δεῦτε ᾄσωμεν Χριστῷ θανόντι, ὡς αἱ Μυροφόροι γυναῖκες πρίν, ἵνα καὶ τὸ Χαῖρε ἀκουσώμεθα σὺν αὐταῖς.

Μύρον ἀληθῶς, σὺ ἀκένωτον ὑπάρχεις Λόγε· ὅθεν σοι καὶ μύρα προσέφερον, ὡς νεκρῷ τῷ ζῶντι, γυναῖκες Μυροφόροι.

ᾍδου μὲν ταφείς, τὰ βασίλεια Χριστὲ συντρίβεις, θάνατον θανάτῳ δὲ θανατοῖς, καὶ φθορᾶς λυτροῦσαι τούς γηγενεῖς.

Ῥεῖθρα τῆς ζωῆς, ἡ προχέουσα Θεοῦ σοφία, τάφον ὑπεισδῦσα ζωοποιεῖ, τοὺς ἐν τοῖς ἀδύτοις ᾍδου μυχοῖς.

Ἵνα τὴν βροτῶν, καινουργήσω συντριβεῖσαν φύσιν, πέπληγμαι θανάτῳ θέλων σαρκί. Μῆτερ οὖν μὴ κόπτου τοῖς ὀδυρμοῖς.

Ἔδυς ὑπὸ γῆν, ὁ φωσφόρος τῆς δικαιοσύνης, καὶ νεκρούς ὥσπερ ἐξ ὕπνου ἐξήγειρας, ἐκδιώξας ἅπαν, τὸ ἐν τῷ ᾍδῃ σκότος.

Κόκκος διφυής, ὁ φυσίζωος ἐν γῆς λαγόσι, σπείρεται σὺν δάκρυσι σήμερον, ἀλλ᾿ ἀναβλαστήσας, Κόσμον χαροποιήσει.

Ἔπτηξεν Ἀδάμ, Θεοῦ βαίνοντος ἐν Παραδείσω, χαίρει δὲ πρὸς ᾍδην φοιτήσαντος, πεπτωκὸς τὸ πρῴην, καὶ νῦν ἐγηγερμένος.

Σπένδει σοι χοάς, ἡ τεκοῦσά σε Χριστὲ δακρύων, σαρκικῶς κατατεθέντι ἐν μνήματι, ἐκβοῶσα· Τέκνον, ἀνάστα ὡς προέφης.

Τάφῳ Ἰωσήφ, εὐλαβῶς σε τῷ καινῷ συγκρύπτων, ὕμνους ἐξοδίους θεοπρεπεῖς, τοῖς συμμίκτοις θρήνοις μέλπει σοι Σωτήρ.

Ἥλοις σε Σταυρῷ, πεπαρμένον ἡ σὴ Μήτηρ Λόγε, βλέψασα τοῖς ἥλοις λύπης πικρᾶς, βέβληται καὶ βέλεσι τὴν ψυχήν.

Σὲ τὸν τοῦ παντός, γλυκασμὸν ἡ Μήτηρ καθορῶσα, πόμα ποτιζόμενον τὸ πικρόν, δάκρυσι τὰς ὄψεις βρέχει πικρῶς.

Τέτρωμαι δεινῶς, καὶ σπαράττομαι τὰ σπλάγχνα Λόγε, βλέπουσα τὴν ἄδικόν σου σφαγήν· ἔλεγεν ἡ Πάναγνος ἐν κλαυθμῷ.

Ὄμμα τὸ γλυκύ, καὶ τὰ χείλη σου πῶς μύσω Λόγε; πῶς νεκροπρεπῶς δὲ κηδεύσω σε; φρίττων ἀνεβόα ὁ Ἰωσήφ.

Ὕμνους Ἰωσήφ, καὶ Νικόδημος ἐπιταφίους, ᾄδουσι Χριστῷ νεκρωθέντι νῦν· ᾄδει δὲ σὺν τούτοις καὶ Σεραφίμ.

Δύνεις ὑπὸ γῆν, Σῶτερ, Ἥλιε δικαιοσύνης· ὅθεν ἡ τεκοῦσα Σελήνη σε, ταῖς λύπαις ἐκλείπει, σῆς θέας στερουμένη.

Ἔφριξεν ὁρῶν, Σῶτερ, ᾍδης σε τὸν ζωοδότην, πλοῦτον τὸν ἐκείνου σκυλεύοντα, καὶ τοὺς ἀπ᾿ αἰῶνας, νεκροὺς ἐξανιστῶντα.

Ἥλιος φαιδρόν, ἀπαστράπτει μετὰ νύκτα Λόγε· καὶ σὺ δ᾿ ἀναστὰς ἐξαστράψειας, μετὰ θάνατον φαιδρῶς ὡς ἐκ παστοῦ.

Γῆ σε πλαστουργέ, ὑπὸ κόλπους δεξαμένη τρόμῳ, συσχεθεῖσα Σῶτερ τινάσσεται, ἀφυπνώσασα νεκροὺς τῷ τιναγμῷ.

Μύροις σε Χριστέ, ὁ Νικόδημος καὶ ὁ Εὐσχήμων, νῦν καινοπρεπῶς περιστείλαντες· Φρίξον, ἀνεβόων, πᾶσα ἡ γῆ.

Ἔδυς Φωτουργέ, καὶ συνέδυ σοι τὸ φῶς ἡλίου· τρόμῳ δὲ ἡ Κτίσις συνέχεται, πάντων σε κηρύττουσα Ποιητήν.

Λίθος λαξευτός, τὸν ἀκρόγωνον καλύπτει λίθον· ἄνθρωπος θνητὸς δ᾿ ὡς θνητὸν Θεόν, κρύπτει νῦν τῷ τάφῳ· φρίξον ἡ γῆ!

Ἴδε Μαθητήν, ὃν ἠγαπήσας καὶ σὴν Μητέρα, Τέκνον, καὶ φθογγὴν δὸς γλυκύτατον, ἔκραζε δακρύουσα ἡ Ἁγνή.

Σὺ ὡς ὢν ζωῆς, χορηγὸς Λόγε τοὺς Ἰουδαίους, ἐν Σταυρῷ ταθεὶς οὐκ ἐνέκρωσας· ἀλλ᾿ ἀνέστησας καὶ τούτων τοὺς νεκρούς.

Κάλλος Λόγε πρίν, οὐδὲ εἶδος ἐν τῷ πάσχειν ἔσχες, ἀλλ᾿ ἐξαναστὰς ὑπερέλαμψας, καλλωπίσας τοὺς βροτοὺς θείαις αὐγαῖς.

Ἔδυς τῇ σαρκί, ὁ ἀνέσπερος εἰς γῆν φωσφόρος· καὶ μὴ φέρων βλέπειν ὁ ἥλιος, ἐσκοτίσθη μεσημβρίας ἐν ἀκμῇ.

Ἥλιος ὁμοῦ, καὶ σελήνη σκοτισθέντες Σῶτερ, δούλους εὐνοοῦντας εἰκόνιζον, οἳ μελαίνας ἀμφιέννυνται στολάς.

Οἶδέ σε Θεόν, Ἑκατόνταρχος κἂν ἐνεκρώθης· πῶς σὲ οὖν Θεέ μου ψαύσω χερσί; φρίττω, ἀνεβόα ὁ Ἰωσήφ.

Ὕπνωσεν Ἀδάμ, ἀλλὰ θάνατον πλευρᾶς ἐξάγει· σὺ δὲ νῦν ὑπνώσας Λόγε Θεοῦ, βρύεις ἐκ πλευρᾶς σου Κόσμῳ ζωήν.

Ὕπνωσας μικρόν, καὶ ἐζώωσας τοὺς τεθνεῶτας, καὶ ἐξαναστὰς ἐξανέστησας, τοὺς ὑπνοῦντας ἐξ αἰῶνος Ἀγαθέ.

Ἤρθης ἀπὸ γῆς, ἀλλ᾿ ἀνέβλυσας τῆς σωτηρίας, τὸν οἶνον ζωήῤῥυτε ἄμπελε· Δοξάζω τὸ Πάθος καὶ τὸν Σταυρόν.

Πῶς οἱ νοεροί, Ταγματάρχαι σε Σωτὴρ ὁρῶντες, γυμνὸν ᾑμαγμένον κατάκριτον, ἔφερον τὴν τόλμαν τῶν σταυρωτῶν;

Ἀραβιανόν, σκολιώτατον γένος Ἑβραίων, ἔγνως τὴν ἀνέγερσιν τοῦ ναοῦ· διὰ τί κατέκρινας τὸν Χριστόν;

Χλαῖναν ἐμπαιγμοῦ, τὸν Κοσμήτορα πάντων ἐνδύεις, ὃς τὸν Οὐρανὸν κατεστέρωσε, καὶ τὴν γῆν ἐκόσμησε θαυμαστῶς.

Ὥσπερ πελεκάν, τετρωμένος τὴν πλευράν σου Λόγε, σοὺς θανέντας παῖδας ἐζώωσας, ἐπιστάξας ζωτικοὺς αὐτοῖς κρουνούς.

Ἥλιον τὸ πρίν, Ἰησοῦς τοὺς ἀλλοφύλους κόπτων, ἔστησεν· αὐτὸς δὲ ἀπέκρυψας, καταβάλλων τὸν τοῦ σκότους ἀρχηγόν.

Κόλπων πατρικῶν, ἀνεκφοίτητος μείνας Οἰκτίρμον, καὶ βροτὸς γενέσθαι εὐδόκησας, καὶ εἰς ᾍδην καταβέβηκας Χριστέ.

Ἤρθη σταυρωθείς, ὁ ἐν ὕδασι τὴν γῆν κρεμάσας, καὶ ὡς ἄπνους ἐν αὐτῇ νῦν προσκλίνεται, ὃ μὴ φέρουσα ἐσείετο δεινῶς.

Οἴμοι ὦ Υἱέ! ἡ Ἀπείρανδρος θρηνεῖ καὶ λέγει· ὃν ὡς Βασιλέα γὰρ ἤλπιζον, κατάκριτον νῦν βλέπω ἐν Σταυρῷ.

Ταῦτα Γαβριήλ, μοὶ ἀπήγγειλεν ὅτε κατέπτη, ὃς τὴν Βασιλείαν αἰώνιον, ἔφη τοῦ Υἱοῦ μου τοῦ Ἰησοῦ.

Φεῦ! τοῦ Συμεών, ἐκτετέλεσται ἡ προφητεία· ἡ γὰρ σὴ ῥομφαία διέδραμε, τὴν ἐμήν καρδίαν Ἐμμανουήλ.

Κἂν τοὺς ἐκ νεκρῶν, ἐπαισχύνθητε ὦ Ἰουδαῖοι, οὓς ὁ ζωοδότης ἀνέστησεν, ὃν ὑμεῖς ἐκτείνατε φθονερῶς.

Ἔφριξεν ἰδών, τὸ ἀόρατον φῶς σε Χριστέ μου, μνήματι κρυπτόμενον ἄπνουν τε, καὶ ἐσκότασεν ὁ ἥλιος τὸ φῶς.

Ἔκλαιε πικρῶς, ἡ πανάμωμος Μήτηρ σου Λόγε, ὅτε ἐν τῷ τάφῳ ἑώρακε, σὲ τὸν ἄφραστον καὶ ἄναρχον Θεόν.

Νέκρωσιν τὴν σήν, ἡ πανάφθορος Χριστέ σου Μήτηρ, βλέπουσα πικρῶς σοι ἐφθέγγετο· Μὴ βραδύνῃς ἡ ζωὴ ἐν τοῖς νεκροῖς.

ᾍδης ὁ δεινός, συνετρόμαξεν ὅτε σε εἶδεν, Ἥλιε τῆς δόξης ἀθάνατε, καὶ ἐδίδου τοὺς δεσμίους ἐν σπουδῇ.

Μέγα καὶ φρικτόν, Σῶτερ θέαμα νῦν καθορᾶται! ὁ ζωῆς γὰρ θέλων παραίτιος, θάνατον ὑπέστη, ζωῶσαι θέλων πάντας.

Νύττῃ τὴν πλευράν, καὶ ἡλοῦσαι Δέσποτα τὰς χεῖρας, πληγὴν ἐκ πλευρᾶς σου ἰώμενος, καὶ τὴν ἀκρασίαν, χειρῶν τῶν Προπατόρων.

Πρὶν τὸν τῆς Ῥαχήλ, υἱὸν ἔκλαυσεν ἅπας κατ᾿ οἶκον· νῦν τὸν τῆς Παρθένου ἐκόψατο, Μαθητῶν χορεία σὺν τῇ Μητρί.

Ῥάπισμα χειρῶν, Χριστοῦ δέδωκαν ἐν σιαγόνι, τοῦ χειρὶ τὸν ἄνθρωπον πλάσαντος, καὶ τάς μύλας θλάσαντος τοῦ θηρός.

Ὕμνοις σου Χριστέ, νῦν τὴν Σταύρωσιν καὶ τὴν Ταφήν τε, ἅπαντες πιστοὶ ἐκθειάζομεν, οἱ θανάτου λυτρωθέντες σῇ ταφῇ.
Δόξα. Τριαδικόν.

Ἄναρχε Θεέ, συναΐδιε Λόγε καὶ Πνεῦμα, σκῆπτρα τῶν Ἀνάκτων κραταίωσον, κατὰ πολεμίων ὡς ἀγαθός.
Καὶ νῦν. Θεοτοκίον.

Τέξασα ζωήν, Παναμώμητε ἁγνὴ Παρθένε, παῦσον Ἐκκλησίας τὰ σκάνδαλα, καὶ βράβευσον εἰρήνην ὡς ἀγαθή.
Καὶ πάλιν τὸ πρῶτον Τροπάριον.

Ἄξιόν ἐστι, μεγαλύνειν σὲ τὸν Ζωοδότην, τὸν ἐν τῷ Σταυρῷ τὰς χεῖρας ἐκτείναντα, καὶ συντρίψαντα τὸ κράτος τοῦ ἐχθροῦ.


ΣΤΑΣΙΣ ΤΡΙΤΗ
Ἦχος γ´.

Αἱ γενεαί πᾶσαι, ὕμνον τῇ Ταφῇ σου, προσφέρουσι Χριστέ μου.

Καθελὼν τοῦ ξύλου, ὁ Ἀριμαθαίας, ἐν τάφῳ σε κηδεύει.

Μυροφόροι ἦλθον, μύρα σοι Χριστέ μου, κομίζουσαι προφρόνως.

Δεῦρο πᾶσα κτίσις, ὕμνους ἐξοδίους, προσοίσωμεν τῷ Κτίστῃ.

Ὡς νεκρὸν τὸν ζῶντα, σὺν Μυροφόροις πάντες, μυρίσωμεν ἐμφρόνως.

Ἰωσὴφ τρισμάκαρ, κήδευσον τὸ σῶμα, Χριστοῦ τοῦ ζωοδότου.

Οὓς ἔθρεψε τὸ μάννα, ἐκίνησαν τὴν πτέρναν, κατὰ τοῦ Εὐεργέτου.

Οὓς ἔθρεψε τὸ μάννα, φέρουσι τῷ Σωτῆρι, χολὴν ἅμα καὶ ὄξος.

Ὢ τῆς παραφροσύνης, καὶ τῆς Χριστοκτονίας, τῆς τῶν προφητοκτόνων!

Ὡς ἄφρων ὑπηρέτης, προδέδωκεν ὁ μύστης, τὴν ἄβυσσον σοφίας.

Τὸν Ῥύστην ὁ πωλήσας, αἰχμάλωτος κατέστη, ὁ δόλιος Ἰούδας.

Κατὰ τὸν Σολομῶντα, βόθρος βαθὺς τὸ στόμα, Ἑβραίων παρανόμων.

Ἑβραίων παρανόμων, ἐν σκολιαῖς πορείαις, τρίβολοι καὶ παγίδες.

Ἰωσὴφ κηδεύει, σὺν τῷ Νικοδήμῳ, νεκροπρεπῶς τὸν Κτίστην.

Ζωοδότα Σῶτερ, δόξα σου τῷ κράτει, τὸν ᾍδην καθελόντι.

Ὕπτιον ὁρῶσα, ἡ Πάναγνός σε, Λόγε, μητροπρεπῶς ἐθρήνει.

Ὢ γλυκύ μου ἔαρ, γλυκύτατόν μου Τέκνον, ποῦ ἔδυ σου τὸ κάλλος;

Θρῆνον συνεκίνει, ἡ πάναγνός σου Μήτηρ, σοῦ Λόγε νεκρωθέντος.

Γύναια σὺν μύροις, ἥκουσι μυρίσαι, Χριστὸν τὸ θεῖον μύρον.

Θάνατον θανάτῳ, σὺ θανατοῖς Θεέ μου, θείᾳ σου δυναστείᾳ.

Πεπλάνηται ὁ πλάνος, ὁ πλανηθεὶς λυτροῦται, σοφίᾳ σῇ Θεέ μου.

Πρὸς τὸν πυθμένα ᾍδου, κατήχθη ὁ προδότης, διαφθορᾶς εἰς φρέαρ.

Τρίβολοι καὶ παγίδες, ὁδοὶ τοῦ τρισαθλίου, παράφρονος Ἰούδα.

Συναπολοῦνται πάντες, οἱ σταυρωταί σου Λόγε, Υἱὲ Θεοῦ παντάναξ.

Διαφθορᾶς εἰς φρέαρ, συναπολοῦνται πάντες, οἱ ἄνδρες τῶν αἱμάτων.

Υἱὲ Θεοῦ παντάναξ, Θεέ μου πλαστουργέ μου, πῶς πάθος κατεδέξω;

Ἡ δάμαλις τὸν μόσχον, ἐν Ξύλῳ κρεμασθέντα, ἠλάλαζεν ὁρῶσα.

Σῶμα τὸ ζωηφόρον, ὁ Ἰωσὴφ κηδεύει, μετὰ τοῦ Νικοδήμου.

Ἀνέκραζεν ἡ Κόρη, θερμῶς δακρυῤῥοοῦσα, τὰ σπλάγχνα κεντουμένη.

Ὦ φῶς τῶν ὀφθαλμῶν μου, γλυκύτατόν μου Τέκνον, πῶς τάφῳ νῦν καλύπτῃ;

Τὸν Ἀδὰμ καὶ Εὔαν, ἐλευθερῶσαι Μῆτερ, μὴ θρήνει, ταῦτα πάσχω.

Δοξάζω σου Υἱέ μου, τὴν ἄκραν εὐσπλαγχνίαν, ἧς χάριν ταῦτα πάσχεις.

Ὄξος ἐποτίσθης, καὶ χολὴν Οἰκτίρμον, τὴν πάλαι λύων γεῦσιν.

Ἰκρίῳ προσεπάγης, ὁ πάλαι τὸν λαόν σου, στύλῳ νεφέλης σκέπων.

Αἱ Μυροφόροι Σῶτερ, τῷ τάφῳ προσελθοῦσαι, προσέφερόν σοι μύρα.

Ἀνάστηθι Οἰκτίρμον, ἡμᾶς ἐκ τῶν βαράθρων, ἐξανιστῶν τοῦ ᾍδου.

Ἀνάστα Ζωοδότα, ἡ σὲ τεκοῦσα Μήτηρ, δακρυῤῥοοῦσα λέγει.

Σπεῦσον ἐξαναστῆναι, τὴν λύπην λύων Λόγε, τῆς σὲ ἁγνῶς Τεκούσης.

Οὐράνιοι Δυνάμεις, ἐξέστησαν τῷ φόβῳ, νεκρόν σε καθορῶσαι.

Τοῖς πόθῳ τε καὶ φόβῳ, τὰ πάθη σου τιμῶσι, δίδου πταισμάτων λύσιν.

Ὢ φρικτὸν καὶ ξένον, θέαμα Θεοῦ Λόγε! πῶς γῆ σε συγκαλύπτει;

Φέρων πάλαι φεύγει, Σῶτερ Ἰωσήφ σε, καὶ νῦν σε ἄλλος θάπτει.

Κλαίει καὶ θρηνεῖ σε, ἡ πάναγνός σου Μήτηρ, Σωτὴρ μου νεκρωθέντα.

Φρίττουσιν οἱ νόες, τὴν ξένην καὶ φρικτήν σου, Ταφὴν τοῦ πάντων Κτίστου.

Ἔῤῥαναν τὸν τάφον, αἱ Μυροφόροι μύρα, λίαν πρωΐ ἐλθοῦσαι. (Τρίς)

Εἰρήνην Ἐκκλησίᾳ, λαῷ σου σωτηρίαν, δώρησαι σῇ Ἐγέρσει.
Δόξα. Τριαδικόν.

Ὢ Τριὰς Θεέ μου, Πατὴρ Υἱὸς καὶ Πνεῦμα, ἐλέησον τὸν Κόσμον.
Καὶ νῦν. Θεοτοκίον.

Ἰδεῖν τὴν τοῦ Υἱοῦ σου, Ἀνάστασιν Παρθένε, ἀξίωσον σοὺς δούλους.

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: PROHODUL a fost CENZURAT de Patriarhie! Prohodul NECENZURAT

Mesaj necititde protosinghel » 15 Apr 2009, 14:16

[quote="Agenţia de ştiri "Basilica""]La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a apărut o nouă ediţie a Prohodului Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ediţia 2009 a Prohodului a fost diortosită de Comisia liturgică a Arhiepiscopiei Bucureştilor, condusă de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Textul a fost ulterior revizuit, după originalul grecesc, de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal.[/quote]

Imagine

Iar "Comisie liturgică", iar "revizuire după originalul recesc"... :roll:

Victor
Mesaje:187
Membru din:02 Apr 2008, 19:28
Confesiune:ortodox
Localitate:Bucuresti

Re: PROHODUL a fost CENZURAT de Patriarhie! Prohodul NECENZURAT

Mesaj necititde Victor » 18 Apr 2009, 09:33

Cine a scris versurile Prohodului si cine a compus muzica?

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: PROHODUL a fost CENZURAT de Patriarhie! Prohodul NECENZURAT

Mesaj necititde protosinghel » 18 Apr 2009, 14:17

Textul Prohodului este de origine studită. Posibil să fi fost compus chiar de Sf. Theodor Studitul ( + 826).
Cu melodia e mai complicat. Iniţial era o altă melodie, mai pe larg, cântată şi în româneşte de grupul Nectarie Protopsaltul.
Melodia de acum este din sec. 18. La greci ea e puţin diferită.
Ruşii nu cântă Prohodul, ci-l citesc.

Victor
Mesaje:187
Membru din:02 Apr 2008, 19:28
Confesiune:ortodox
Localitate:Bucuresti

Re: PROHODUL a fost CENZURAT de Patriarhie! Prohodul NECENZURAT

Mesaj necititde Victor » 18 Apr 2009, 14:22

Multumesc pentru raspuns.

danadoina
Mesaje:471
Membru din:01 Apr 2008, 22:26
Confesiune:ortodox

Re: PROHODUL a fost CENZURAT de Patriarhie! Prohodul NECENZURAT

Mesaj necititde danadoina » 18 Apr 2009, 16:52

Doamne ajuta !
este adevarat ca versurile care acum au fost cenzurate sunt adaugate mult mai tarziu decat data compunerii Prohodului ? :?

Efthimie
Mesaje:20
Membru din:05 Dec 2009, 21:20
Confesiune:ortodox

Re: PROHODUL a fost CENZURAT de Patriarhie! Prohodul NECENZU

Mesaj necititde Efthimie » 06 Dec 2009, 20:18

În textul grecesc pe care l-aţi citat mai sus, aşa-zisele "strofe cenzurate" (adică troparele lipsă din ediţiile româneşti actuale) se regăsesc în întregime... Legat de limba greacă, sunt două cuvinte distincte folosite în graiul liturgic: unul este Ιουδαίος (tradus astăzi în română ca iudeu, dar pe care îl găsim în vechile traduceri ca jidov - venit pe filieră slavă, de la жидов, şi la care s-a renunţat treptat de la sfârşitul sec. 19, o dată cu peiorativizarea sa crescândă şi cu grecizările făcute atunci în limbajul bisericesc), altul este εβραιος (care s-a tradus dintotdeauna ca evreu). Oricum, numărul de tropare din cele trei stări ale Prohodului corespunde numărului de stihuri din Psalmul 118, în versiunea ellinească (Septuaginta). Poate ăsta o fi şi unul din motivele pentru care ediţiile actuale ("populare") ale Prohodului nu includ şi stihurile; în Triod stihurile sunt parţial concatenate, pentru a compensa troparele lipsă.

Cât despre ipoteza că referirile la evrei din Prohod sunt ulterioare compunerii acestuia, n-am întâlnit nici un argument concret şi faptic care să dovedească aceasta; însă, chiar şi dacă aşa ar sta lucrurile, de vreme ce cugetul Bisericii (Εκκλησιαστικό Φρόνημα) le-a primit ca atare, în sobornicitatea ei (de vreme ce ele se regăsesc şi în slavonă - folosite de Biserica Rusă, Sârbă, Bulgară etc.), nu se îndreptăţeşte epurarea lor doar pe acest temei. Şi ce temei patristic s-ar putea găsi?...

Efthimie
Mesaje:20
Membru din:05 Dec 2009, 21:20
Confesiune:ortodox

Re: PROHODUL a fost CENZURAT de Patriarhie! Prohodul NECENZU

Mesaj necititde Efthimie » 06 Dec 2009, 22:26

Troparele lipsă amintite la începutul postării se regăsesc în întregime în textul grecesc pe care l-aţi citat (e adevărat, traducerea lor e un pic adaptată cântării - există de pildă şi versiunea lui Macarie Ieromonahul, ceva mai fidelă originalului grecesc, dar asta-i o chestiune minoră în discuţia de faţă):
Urmaşii lui Iuda, din izvor adăpaţi şi cu mană săturaţi demult, în pustiu, în mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.
Ὡς πικρᾶς ἐκ κρήνης, τῆς Ἰούδα φυλῆς, οἱ ἀπόγονοι ἐν λάκκῳ κατέθεντο, τὸν τροφέα μανναδότην Ἰησοῦν.

Îngâmfat Israil, ucigaşe popor! Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi, iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti?
Ἀλαζὼν Ἰσραήλ, μιαιφόνε λαέ, τί παθὼν τὸν Βαραββᾶν ἠλευθέρωσας; τὸν Σωτῆρα δὲ παρέδωκας Σταυρῷ;

Pizmăreţ popor, ucigaş blestemat! Ruşinează-te măcar, înviind Hristos, de mahrama şi de giulgiurile Lui.
Φθονουργέ, φονουργέ, καὶ ἀλάστορ λαέ, κἂν σινδόνας καὶ αὐτὸ τὸ σουδάριον, αἰσχύνθητι, ἀναστάντος τοῦ Χριστοῦ.

Tu, ca Cel ce eşti de viaţă dătător, Cuvinte, pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit; ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.
Σὺ ὡς ὢν ζωῆς, χορηγὸς Λόγε τοὺς Ἰουδαίους, ἐν Σταυρῷ ταθεὶς οὐκ ἐνέκρωσας· ἀλλ᾿ ἀνέστησας καὶ τούτων τοὺς νεκρούς.

O, neam jidovesc Îndărătnic, ce-ai primit arvuna! Cunoscut-ai ridicarea Bisericii; pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit?
Ἀραβιανόν, σκολιώτατον γένος Ἑβραίων, ἔγνως τὴν ἀνέγερσιν τοῦ ναοῦ· διὰ τί κατέκρινας τὸν Χριστόν;

O, iudeilor! Ruşinaţi-vă măcar de morţii înviaţi de Dătătorul vieţii lor, Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.
Κἂν τοὺς ἐκ νεκρῶν, ἐπαισχύνθητε ὦ Ἰουδαῖοι, οὓς ὁ ζωοδότης ἀνέστησεν, ὃν ὑμεῖς ἐκτείνατε φθονερῶς.

Cel făr de-nceput, veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt, întăreşte stăpânirea împăraţilor împotriva duşmanilor, ca un bun.
Ἄναρχε Θεέ, συναΐδιε Λόγε καὶ Πνεῦμα, σκῆπτρα τῶν Ἀνάκτων κραταίωσον, κατὰ πολεμίων ὡς ἀγαθός.

Cei hrăniţi cu mană lovesc cu piciorul în Binefăcătorul.
Οὓς ἔθρεψε τὸ μάννα, ἐκίνησαν τὴν πτέρναν, κατὰ τοῦ Εὐεργέτου.

O, ce nebunie! Pe Hristos omoară cei ce-au ucis pe profeţi.
Ὢ τῆς παραφροσύνης, καὶ τῆς Χριστοκτονίας, τῆς τῶν προφητοκτόνων!

Zis-a înţeleptul: "Groap-adâncă este gâtlejul jidovilor."
Κατὰ τὸν Σολομῶντα, βόθρος βαθὺς τὸ στόμα, Ἑβραίων παρανόμων.

La viclenii jidovi, căile lor strâmbe curse şi ciulini sunt.
Ἑβραίων παρανόμων, ἐν σκολιαῖς πορείαις, τρίβολοι καὶ παγίδες.

Pier răstignitorii, Împărate-a toate, Dumnezeiescule Fiu.
Συναπολοῦνται πάντες, οἱ σταυρωταί σου Λόγε, Υἱὲ Θεοῦ παντάναξ.

Toţi pier, împreună, în groapa pierzării, bărbaţii sângiuirilor.
Διαφθορᾶς εἰς φρέαρ, συναπολοῦνται πάντες, οἱ ἄνδρες τῶν αἱμάτων.
După cum se poate vedea, apare şi Ἰουδαίος de două ori... E adevărat, aşa cum ziceam şi la început, că nu e o traducere foarte exactă, mai perifrazează, mai schimbă topica, câte-un cuvânt (de pildă, chiar termenul εβραιος e tradus în câteva locuri cu jidovi - dar asta poate şi din pricina înlesnirii cântării; ar fi poate interesat de consultat şi textul slavon, pe care nu-l am la îndemână)... Ideea e că totuşi troparele cu pricina lipsesc din textul românesc actual.


Înapoi la “Sărbători şi perioade liturgice. Slujbe specifice”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron