FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Doamne ajuta
Exista vreun canon care sa preveda ca nu avem voie sa modificam slujbele bisericii, cuvintele? Care este acela?

Exista vreun canon care sa preveda ca nu avem voie sa modificam slujbele bisericii, cuvintele? Care este acela?

Nu este şi nici nu poate fi! Şi slavă Domnului pentru asta...

Multumesc pentru raspuns parinte. Ma gandeam eu, dar vroiam sa ma asigur.

Eu am separat acest subiect de altul, tocmai pentru a avea ocazia să-l continuăm.
Sunt convins că unele texte liturgice sau rânduieli chiar trebuie modificate...

Sunt convins că unele texte liturgice sau rânduieli chiar trebuie modificate...

Ca de exemplu?

Nu vă miraţi aşa, că nu-i cazul. Ele au fost scrise tot de oameni... Şi-apoi există 2 tipuri de modificări:
1. Modificarea traducerilor (fără a modifica originalul)
2. Modificarea textului în sine, întrucât nu corespunde întru totul învăţăturii Bisericii. Aici se încadrează în primul rând rugăciunile de după naştere care se citesc asupra mamei şi copilului. În curând va ieşi un studiu amplu la acest capitol...

Dacă "teologii de rând" ar şti cine şi câte modificări s-au făcut în textele noastre şi că unele sunt foarte recente, ar înţelege ce vorbesc...
Numai cei care consideră că totul a căzut din cer se miră orbeşte!

Dar daca de exemplu in loc de "Slava Tatalui..." se pune "Marire Tatalui..." ? pe la noi prin banat e cu "Marire" !

Dar daca de exemplu in loc de "Slava Tatalui..." se pune "Marire Tatalui..." ? pe la noi prin banat e cu "Marire" !

E greşit.
Peste tot, grecescul δόξα trebuie tradus cu "slavă", iar μεγαλωσύνη /μεγάλη – cu "mărire". Confuzia acestor două cuvinte este o mare eroare nu numai filologică, ci şi teologică. Nici o limbă nu identifică aceste noţiuni, ci toate fac o distincţie clară între ele. Cuvântul slavă – δόξα vine de la verbul δοκέω – a avea o părere sau opinie [despre ceva sau cineva] şi se referă, în cazul dat, la o adorare a lui Dumnezeu dublată de un anumit fel de a crede în El (ortho-doxia); deci nu este o simplă elogiere sau laudă. Cuvântul mărire însă este înţeles ca o cinstire inferioară şi deseori se referă la Maica Domnului şi la sfinţi, şi foarte rar – la Dumnezeu. (Despre acest subiect, a se vedea cartea magistrală a Pr. Paraschiv ANGELESCU, Slavă şi Mărire, Bucureşti, 1939.)

De oameni,dar eu credeam ca au fost inspirati de Duhul sfant
Defapt eu optez pentru conservare,desi Teologii stiu mai bine ce si cum.
Daca ar fi un caz concret ,se propune "fraza sau cuvantul x a se inlocui cu y"

Va multumesc pentru raspunsuri,insa va spun ca pana si episcopi de la noi folosesc "Marire..." de acea am nedumeriri,am inteles acum , insa e greu de schimbat , avand in vedere ca "Obisnuinta este a doua natura a omului"

Părinte Petru, am observat la unele dintre rugăciunile din cadrul cultului obştesc (la utrenie, la vecernie, la Liturghie) o oarecare neconcordanţă între formula de adresare şi Persoana dumnezeiască căreia ne adresăm. Mie mi se pare foarte importantă cultivarea conştiinţei personalismului Persoanelor divine cărora ne adresăm în rugăciune fără ca prin aceasta să se atenteze la Unimea Treimii. Când te rogi Tatălui te rogi Tatălui, deşi Tatăl este Născătorul Fiului şi Purcezătorul Duhului. Când te rogi Fiului, te rogi Fiului rămânând conştient că Fiul este Fiul Tatălui. În cadrul rugăciunilor cultului liturgic neconcordanţele de care v-am pomenit creează cel puţin în conştiinţa mea o oarecare confuzie. Să vă dau câteva exemple:
La rugăciunea a şasea de la utrenie zicem aşa: ,,Mulţumim Ţie, Doamne, Dumnezeul mântuirii noastre, (...) pentru ca totdeauna să privim la Tine, Mântuitorul şi Binefăcătorul sufletelor noastre (...) Pentru aceasta ne rugăm Ţie, Doamne (...)”. Pănă aici, totul pare specific unei rugăciuni adresate Fiului. El este Mântuitorul sufletelor noastre. Apoi dintr-odată spunem: ,,lucrând cu frică şi cutremur la a noastră mântuire, cu ocrotirea Hristosului Tău (...)”. Deci e clar că de fapt ne rugăm Tatălui. Şi într-un final, la ecfonis: ,,că Tu eşti Împăratul Păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre (...)”, deci iarăşi ne-am întors la Fiul.
Sau la Rugăciunea de mulţumire de după împărtăşirea de la Liturghia Darurilor înainte sfinţite zicem: ,,Mulţumim Ţie, Mântuitorule, Dumnezeul tuturor, pentru toate bunătăţile pe care ni le-ai dat şi pentru împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Hristosului Tău (...)”. Observaţi neconcordanţa? ,,Mântuitorule” de la început te pune într-o aşezare lăuntrică de rugăciune către Fiul şi, deodată, descoperi că de fapt te rogi Tatălui spunând ,,Sfântul Trup şi Sânge al Hristosului Tău”. Adresarea ,,Mântuitorule” nu este specifică Fiului? Putem să-i spunem Tatălui ,,Măntuitorule”?
În unele rugăciuni adresate Tatălui spunem: ,,Sfintele Taine ale Hristosului Tău”, iar în altele, adresândune tot Tatălui spunem: ,,Sfintele Tale Taine”, referindu-ne strict la Trupul şi Sângele Mântuitorului. Firea umană asumată de Fiul e şi a Tatălui? Mie personal mi se pare mult mai potrivită prima exprimare adresată Tatălui despre Sfintele Taine.
Şi mai sunt unele locuri unde apar astfel de nepotriviri. Ce părere aveţi? Vă întreb pentru că mi-e frică să nu mă fi apucat pe mine vre-un duh de înşelare.

Interesantă grija prmihai, și e de apreciat pentru curaj. Astfel de probleme prezintă un interes destul de mare, părinte Petru, nu doar pentru prmihai, ci pentru mai mulți, pentru că tot mai mulți credincioși se întreabă: ,,ce mai zice popa cela acolo?,,
Și eu vă rog pentru o explicație.
Iar, dacă timpul de studiu va mai permite, vă rog să ne arătați câteva exemple de modificări de text liturgic.
Mulțumesc.

Aveţi dreptate. Toate acestea trebuie corectate. Cred că o puteţi face şi singur, fără probleme, cel puţin până la apariţia unui Liturghier care să înlăture aceste neconcordanţe cu serioase implicaţii dogmatice. Apropo, greşelile se pot observa chiar în originalul grecesc, din cauza suprapunerii mai multe fragmente de rugăciuni cu diferiţi adresanţi. În general se consideră că rugăciunile adresate Tatălui sunt mai vechi, iar cele adresate Fiului sunt mai noi...