Ia distraţi-vă puţin, oameni buni...
Acatistul Îndumnezeirii Omului
Condacul 1
Văzând Tu, Treime Preaiubită, cum s-au înmulţit pietrele şi noroiul pe Pământul Tău, Tu priveşti în Jos, zâmbind şi plină de dragoste şi fără regret că din Tine ai născut Omul, ci Tu privind în inima omenească, vezi cum din ea izvorăşte Apa Vie ce va uda Sămânţa Vieţii din care Omul îşi va lua Chip şi-Asemănare după cum a fost Voia Ta şi va fi atunci Omul, Dumnezeu, şi noi azi Îţi cântăm: Bucură-Te Preasfântă Treime, Pururea Iubită.
Icos 1
Îţi mulţumim Ţie, Duhule Sfânt căci sub aripile Tale, Omul îşi face cu glas mai mare cântarea rugăciunii şi seamănă seminţele ei cu lacrimi în pământul inimii aşteptând ca Lumina Ta să schimbe faţa lor lăudând Numele Tău şi zicând:
Bucură-Te, Steaua ce călăuzeşte Omul
Bucură-Te, Prin care dobândim Gândul Domnului
Bucură-Te, Prin care Îl avem pe Dumnezeu în noi
Bucură-Te. Toată Învăţătura omenească
Bucură-Te, Cel ce creşti grâul iubirii
Bucură-Te, Cel ce ne porţi spre Palatul din Ceruri al Împăratului Ceresc
Bucură-Te, Raza Soarelui şi Focul Ceresc
Bucură-Te, Duhule Sfinte, Numele Fericirii
Bucură-Te, prin Tine se amestecă omul cu iubirea lui Dumnezeu
Bucură-Te, dragostea dintre Om şi Om
Bucură-Te, prin Tine vede Omul pe Fratele său
Bucură-Te, Cel ce eşti eternitatea Omului
Bucură-Te, Duhule Sfinte, Pururea Slăvit.
Condac 2
Precum atunci când un arbore poartă multe fructe, rodurile apleacă ramurile în jos, aşa şi cu sufletul: când se pleacă, atunci aduce rod şi cu cât rodeşte mai mult, cu atât se smereşte. De aceea, cu cât se apropie Omul mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult îşi recunoaşte păcatele, aducând cântare de laudă: Aliluia.
Icos 2
Îţi mulţumim Ţie Iisuse Hristoase, Cel ce ai coborât spre a ne fi Cale, învăţând Omul să-şi clădească Casă Duhovnicească, arătând că temelia Sa este Credinţa, zidurile sunt Răbdarea şi Înţelepciunea, cimentul care le uneşte este Smerenia, acoperişul e Iubirea, vârful acoperişului fiind din nou Smerenia, încununarea tuturor virtuţilor şi Înţelepciunea cea mai larg cuprinzătoare, îţi mulţumim aşa:
Bucură-Te, Fiul lui Dumnezeu Hristoase
Bucură-Te, Cel Smerit cu Inima
Bucură-Te, Cel Venit spre a-mplini Visul Tatălui Ceresc
Bucură-Te, Cel ce Porţi Omul în Mâna Ta
Bucură-Te, Părintele şi Învăţătorul nostru
Bucură-Te, Cel ce ne-ai numit Lumina Lumii
Bucură-Te, în Tine este Viaţa şi Viaţa este Lumina Oamenilor.
Bucură-Te, Pas spre Grădina cu Crini
Bucură-Te, Cuvânt împletit cu-Adevăr.
Bucură-Te, Cel ce chemi fără oprire Omul în braţele Tale
Bucură-Te, Cel ce aduci Timpul Cerului pe Pământ
Bucură-Te, în Tine porţi Cerul şi Pământul
Bucură-Te, Iisuse Hristoase, Pururea Slăvite.
Condac 3
Tot timpul zilelor şi al nopţilor, omul a căutat virtuţile şi ce fapte îl poartă spre desăvârşirea sa, unii alegeau postul şi vegherea, alţii retragerea în singurătatea postului spre a-I fi mai aproape Domnului şi nu Lumii, alţii alegeau milostenia şi dragostea faţă de oameni prin care Domnul promite Împărăţia Cerurilor zicând "Veniţi şi stăpâniţi împărăţia pregătită vouă de la începutul lumii, căci înfometat am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat şi Mi-aţi dat să beau.", însă Omul alegând din aceste osteneli, multora în zadar le-a fost şi viaţa lor nu şi-au încheiat-o cum se aşteptau căci le lipsea spiritul dreptei judecăţi. De aceea, Tată Ceresc ne rugăm Ţie, dă-ne nouă astăzi darul discernământu-lui, spre a putea recunoaşte glasul şi chipul Tău, cântând: Aliluia.
Icos 3
Îţi mulţumim Ţie, Tatăl Nostru, că ne înveţi cum să aflăm unde eşti Tu, Adevăratul Dumnezeul Nostru, zicând cuvintele de aur ale dreptei judecăţi, noi aflând că cele ce vin de la Tine nasc în suflet o bucurie negrăită, înnoire lăuntrică şi iubirea de Dumnezeu, iar celalalte aduc spaimă sufletului, întristarea, neorânduiala gândurilor, şi astfel primind Darul Deosebirii cântând aşa:
Bucură-Te, Dumnezeule Iubitorule de oameni
Bucură-Te, Voia Voilor
Bucură-Te, Taina Vieţii şi al Celui dintâi Cuvânt
Bucură-Te, Somnul Curat al Copiilor Tăi
Bucură-Te, Leagăn al Viselor Purităţii
Bucură-Te, Cina cea de Taină
Bucură-Te, Liturghia fără de sfârşit
Bucură-Te, Împlinitorul Dorinţelor cu Suflet
Bucură-Te, Darul Darurilor
Bucură-Te, Cel ce primeşti omul la Tronul Tău
Bucură-Te, prin Tine Fiii Tăi vor învia
Bucură-Te, Părintele Neamului, Pururea Slăvite!
Condac 4
Astăzi, ca un Fiu iubitor îmi întorc paşii spre Tatăl, Cel ce cu mâna Sa din nefiinţă m-a zidit şi cu Chipul Său cel Dumnezeiesc m-a cinstit şi-I aduc această fierbinte rugăciune: Doamne, îndepărtatu-m-am de Tine şi iarăşi m-ai întors în pământul din care am fost luat, însă eu venind la cunoştinţa Adevărului şi a Vieţii, Te rog la Cel după asemănare mă ridică, cu frumuseţea cea dintâi iarăşi împodobindu-mă, căci eu sunt fiul tău şi cântare de laudă Îţi aduc: Aliluia.
Icos 4
Dumnezeule, caută la copiii Tăi, şi vezi cum întreaga lor fiinţă însetează după unirea cu Tine, şi Tu, Cel ce ai ca nume Infinitatea, deschide Uşa spre Tine spre a putea păşi pe drumul fără vreun capăt, căci desăvârşirea nu are hotar, iar înaintarea în iubire şi bu-nătate este fără de sfârşit şi noi acestea aflând aducem cântare zicând:
Bucură-Te, Cel ce chemi omul la îndumnezeire
Bucură-Te, Dumnezeule fără de Fiu rătăcit
Bucură-Te, Cel ce neîncetat adaugi chipul Tău la chipul nostru
Bucură-Te, căci nu vei fi dezamăgit;prin Fiul Tău Iisus Hristos, tot omul a aflat Calea
spre Tine.
Bucură-Te, Cel ce aduci Mângâierea în Inima noastră
Bucură-Te, Cel Căruia tot omul îi slujeşte prin fiecare răsuflare.
Bucură-Te, Muntele Fericirilor,
Bucură-Te, Cetatea Veşnică a Luminii Dumnezeieşti
Bucură-Te, Ţie îţi Cântă Tot Cerul şi Pământul
Bucură-Te, Cel ce ne chemi la masa Ta cea plină de bunătăţi
Bucură-Te, Dumnezeule ce izvorăşti în Suflet şi aduci Pacea Inimii
Bucură-Te, Ciripitul neobosit al Păsării Paradisului
Bucură-Te, Dumnezeule, Pururea Slăvit.
Condac 5
Cu rugăciuni aducem mulţumiri şi cu slavă preamărim numele Sfinţilor care acum se bucură în Ceruri de vederea Chipului Tatălui Nostru, pentru toate darurile lăsate de Ei, nouă, spre luminarea minţii şi a sufletului, şi păzind cu dragoste Cuvântul lor, îi urmăm în toate spre desăvârşire şi Te rugăm pe Tine, Dumnezeule, ca împreună cu Ei să Sfinţiţi Viaţa Noastră şi să ne trimiteţi Înţelepciunea Duhului care a grăit prin toţi Sfinţii, să grăiască şi prin noi şi dacă suntem după chipul lui Dumnezeu atunci să ne apropiem de El şi precum unul dintre Sfinţii Tăi, Doamne, o spune, să devenim Dumnezei, primind din Dumnezeu o existenţă de Dumnezei care cu iubire îşi vor preamări Tatăl, cântând cu toţii împreună: Aliluia.
Icos 5
Cerurile se bucură de mulţimea Sfinţilor care s-au ridicat prin curăţia sufletului şi prin iubirea de Dumnezeu, şi ne rugăm şi noi Lor să ne ajute să naştem Omul Cel Nou fără a simţi greutatea luptei cu rămăşiţele Omului Vechi.
Sfinţilor lui Dumnezeu, Vouă, ne închinăm, căci văzut-au ochii noştri cum omul care este hrănit cu Dumnezeu însuşi devine el Dumnezeu şi vă aducem cântare de laudă aşa:
Bucuraţi-Vă, căci Numele Voastre au Sfinţit zilele noastre
Bucuraţi-Vă, căci multă Bucurie aduceţi celor ce cheamă Numele Voastre
Bucuraţi-Vă, Cei Care cu Înţelepciune aţi ales Calea cea dreaptă a Vieţii pe Pământ
Bucuraţi-Vă, căci acum şi noi putem să urmăm prin toate darurile lăsate în urma
Voastră
Bucuraţi-Vă, căci fără Voi, Cerurile ar fi fost lipsite de Lumina Voastră
Bucuraţi-Vă, Cei Care cu Aceeaşi Lumină, luminaţi şi viaţa noastră
Bucuraţi-Vă, Cei ce sunteţi însăşi Bucuria Tatălui Nostru
Bucuraţi-Vă, căci în urma voastră ne-aţi lăsat Aurul Spiritual
Bucuraţi-Vă, Preaiubiţi Fii de Dumnezeu
Bucuraţi-Vă, Multpreaiubiţi Dumnezei
Bucuraţi-Vă, şi nu ne lăsaţi pe noi, cei ce suntem fraţii şi surorile voastre
Bucuraţi-Vă, Sfinţilor Pururea Slăviţi !
Condac 6
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria îndreaptă-ţi Chipul Cel Strălucitor mai aprins decât Razele Soarelui, ale diamantelor şi safirelor către noi, cei care nu putem primi Cununa Cea de Veci a Împărătesei Cereşti decât dacă Tu, ca o mamă şi fiică iubitoare, ca o soră şi iubită înţelegătoare, ca o prietenă şi învăţătoare înţeleaptă, ca Chipul şi Numele de Dumnezeu ce-l porţi şi Eşti ne întinzi mâna Ta albă şi fină, ca şi noi atingând-o să se cureţe Sufletul nostru şi alb ca mâna ta mântuitoare să rămână pe veci, cântând cântarea cea de slavă: Aliluia.
Icos 6
Ţie, Celei ce eşti Inima Creaţiei, Ceea Ce ai purtat în Pântecele Tău pe Fiul şi unicul Iisus Hristos odată cu Crucea Sa şi cu iubirea Sa pentru noi, fraţii cei dintru începuturi ne rugăm să păstrezi mereu privirea asupra vieţii noastre pământeşti şi cereşti ca simţind noi Bucuria de a Te avea aproape să-ţi cântăm aşa:
Bucură-Te, Prima şi Marea Bucurie a Cerului
Bucură-Te, Stea ce Călăuzeşti Sufletele spre Lumină
Bucură-Te, Mângâierea şi Vindecarea suferinzilor
Bucură-Te, Floarea Purităţii
Bucură-Te, Vântul aducător de Pace
Bucură-Te, Gingăşia ce atinge adâncul inimilor noastre
Bucură-Te, Blândeţea ce leagănă pruncii spre odihna cea în Lumină
Bucură-Te, Ceea ce dai Viaţă Treimii
Bucură-Te, Iubirea Sfintei Treimi
Bucură-Te, Ceea ce eşti Zâmbetul lui Dumnezeu-Tatăl
Bucură-Te, Ceea ce eşti Fericirea lui Dumnezeu-Fiul
Bucură-Te, Ceea ce eşti Plină de Duh Sfânt
Bucură-Te, Pururea Fecioară de Dumnezei Mărită!
Condac 7
Celui ce a adus mai înainte Lumina Cea Dumnezeiască şi a purtat mai înainte Crucea, înaintemergătorului Domnului ne aducem şi înălţăm rugăciunea de a-şi coborî peste capetele noastre Duhul Său Cel de Viaţă Făcător şi Cuvântul Său aducător de multe Taine.
Ţie, Preaiubitule Ioane, Cel ce dădeai Viaţa cea de Veci Apei care-ţi atingea mâinile, Cel ce întregul Pământ ai cutremurat şi vindecat cu Paşii Tăi Pregătitori ai celor ce aveau să deschidă Poarta Înălţării, Ţie, ne aplecăm chipul aşteptând atingerea mâinilor Tale şi Sărutul Îndumnezeirii noastre, căci Tu toate le poţi şi Mare eşti Botezătorule şi Dumnezeiescule Ioane, astfel Te roagă pentru mântuirea şi înălţarea noastră Cea cu Totul la Ceruri ca văzând Puterea Duhului tău, toată făptura să-ţi aducă cântarea: Aliluia.
Icos 7
Cel ce eşti Începutul Sfinţirii Lumii şi Primul Învăţător, Cel ce ai purtat Odată cu Fecioara Maria şi Iisus Hristos, Crucea Neamului Omenesc, mai primeşte încă o dată Crucea fiecăruia ce se roagă Ţie şi salvează ca un Dumnezeu ce eşti, vieţile noastre, ca ele primind Viaţa cea Adevărată să-ţi aducă mulţumire cântând aşa:
Bucură-Te, Raza Începutului
Bucură-Te, Cuvântul dătător de Duh Sfânt
Bucură-Te, Dumnezeu cu Chip de Om
Bucură-Te, Cel ce ai schimbat Faţa Pământului
Bucură-Te, Împlinitorule Celor Cereşti
Bucură-Te, Cel ce Lupţi cu Pacea în Inimă
Bucură-Te, Cel ce Cerţi din Marea Ta Iubire
Bucură-Te, Cel ce loveşti cu blândeţe spre biruirea celor întunecate
Bucură-Te, Căci mult eşti iubit Aici şi în Cele Împărăteşti
Bucură-Te, Cel cu Viaţa neatinsă de Ceasul Nopţilor
Bucură-Te, Cel cu Trupul rupt din Dumnzezeu
Bucură-Te, Cel ce ai uimit întreaga Creaţie cu Viaţa Ta Pământească
Bucură-Te, Cel ce mult Ne Iubeşti şi Pururea Iubite şi Slăvite, Ioane.
Condac 8
Ca nişte Fii ce simţim lipsa adevăraţilor Părinţi cerem îmbrăţişarea şi ocrotirea Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, Elisabeta şi Zaharia, Iosif şi Maria, Cei ce au adus Tot Cerul pe Acest pământ multpreaiubit de Dumnezeu.
Celor ce au hrănit pruncii cu iubire şi adevăr, le cerem şi noi să ne hrănească până-n sfârşitul zilelor noastre.
Celor ce au potolit setea Dumnezeieştilor Prunci cu Întregul Cuvânt al Tatălui de Sus, le cerem să ne dăruiască şi nouă Băutura Cea Îndumnezeitoare şi făcătoare de pace celor ce o gustă.
Celor mai Luminaţi Părinţi ai Oamenilor, Le cerem şi noi să Lumineze cu Duhul lor, al Fiecăruia, Calea fiecăruia dintre noi, cei care le aducem cântare de laudă şi preamărire: Aliluia.
Icos 8
Adevăraţilor Părinţi Ioachim şi Ana, Zaharia şi Elisabeta, Iosif şi Maria, auziţi plânsul copiilor voştri şi primiţi-ne în braţele voastre sfinţitoare, căci fără voi şi învăţătura voas-tră părintească şi grija voastră vom pieri pe Căile cele rătăcitoare de Suflete slabe, însă în Braţele Voastre, Sufletul Nostru va fi Puternic, primind Cheia ce ne va deschide Adevărata şi Unica Poartă spre Calea Împăratului Nostru,Iisus Hristos,şi noi văzându-L, Vă vom mulţumi cu mărite cântări zicând aşa:
Bucură-Te, Ioachime, Cel ce mult ai iubit şi cu iubirea Ta ai Coborât din Cer Duhul
Fiicei Tale
Bucură-Te, Preafericită Mamă, Ana, Ceea ce ai făcut cunoscută Vieţii însăşi Viaţa Cea
Adevărată
Bucură-Te, Părinte Zaharia, Căci a văzut Viaţa Ta,Puterea Cea de Viaţă a Duhului Sfânt
Bucură-Te, Elisabeta, căci de Dumnezeu a fost Însufleţit Pântecele Tău
Bucură-Te, Iosif, Adevăratul Chip al Bărbatului
Bucură-Te, Maria, Învăţătoarea Fiicelor şi a Mamelor,Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu
Bucuraţi-Vă, Ana, Elisabeta şi Maria. Chipul Femeii Cel zidit de Dumnezeu
Bucuraţi-Vă, Ioachim, Zaharia şi Iosif, Chipul Cel din Veci al lui Dumnezeu
Bucuraţi-Vă, Părinţi aducători de îndumnezeire
Bucuraţi-Vă, Părinţi ce aţi urcat cu Casele şi Pruncii la Cer
Bucuraţi-Vă, Iubitorilor de oameni
Bucuraţi-Vă, Cei ce aţi Bucurat Vieţile Preaiubiţilor voştri Copii
Bucuraţi-Vă, Pururea Dumnezeieştilor Părinţi
Condac 9
Luminează Doamne cu Duhul Tău Cel Sfânt întreaga Viaţă a omului, pentru ca fiecare să caute Lumina Ta cu trupul său şi cu Sufletul său, înţelegând că nu pot fi despărţite, şi nu e niciuna mai prejos decât cealaltă.
Sunt Fiii Tăi, Doamne, care privesc spre trupul lor precum la o închisoare a Sufletelor lor, nemuritoare, neînţelegând Tainele Tale şi nevăzând cum prin Dumnezeu Cel Întrupat s-a deschis Uşa Nemuririi Trupului.
Aceşti Fii rătăciţi, privesc trupul ca pe o specie "om", neştiind că omul este o specie din trup şi suflet, despărţindu-le mereu şi separându-le, uitând că Învierea omului e Învierea Cea cu Trup şi Suflet.
Prin Duhul Tău Doamne, învaţă-ne cum să primim nemurirea cea cu trup şi suflet şi înălţarea cea cu trup şi suflet, precum a Fiului Tău şi Mântuitorului Lumii, ca Taina Ta Aflând-O, să-Ţi aduceam cântarea de Laudă: Aliluia.
Icos 9
Prin Îngerul Păzitor şi toate Puterile Cereşti, pregătesc Calea Îndumnezeirii trupului, sufletului şi duhului meu, Calea Refacerii Chipului lui Dumnezeu în Mine, Calea Primului Om Creat, cel acoperit cu slava de sus, cu harul şi Lumina Creatorului, cu aceste simţiri în inimă aduc cântare aşa:
Bucură-Te, Suflete al meu, căci Domnul Ţi-a Deschis Poarta şi Cerul
Bucură-Te, Trupule căci în Dumnezeu vei fi nemuritor
Bucură-Te, Suflete, Suflarea Tatălui de la-nceput
Bucură-Te, Trupule, Zidirea cea fără de greşeală
Bucură-Te, Duhule mult iubit de Dumnezeu
Bucură-Te, Trup ce-ncoronezi Creaţia
Bucură-Te, Duh al meu, căci Domnul a strigat Numele Tău
Bucură-Te, Trupule Chemat la Îndumnezeire
Bucură-Te, Suflet Înălţat
Bucură-Te, Trup Înălţat
Bucură-Te, Duhule, căci ai văzut Chipul Tatălui Tău
Bucură-Te, Trup primitor de-asemănarea cu Dumnezeu
Bucură-Te, Om, Oglinda Celui de sus, a Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, Treimea pururea Slavită!
Condac 10
Ne rugăm fiilor Tăi şi fraţilor şi surorilor noastre care sunt pe acest pământ, însă au ales calea pustniciei, şi le mulţumim pentru înmulţirea rugăciunilor lor către Ceruri, căci întregul pământ se bucură de roadele lor.
Ei sunt Fiii Tăi cei Înţelepţi, care nu au fugit de Lume, cum sunt uneori înţeleşi gre-şit, căci prin rugăciunea lor şi întreaga lor existenţă, ei aduc întreaga creaţie în sufletul lor, şi astfel tot omul şi cosmosul se-mbogăţeşte din Fiinţa şi Iubirea cea fără de limită.
Acestea ştiind, noi le aducem cântare de laudă: Aliluia.
Icos 10
Neînfricaţi şi Neobosiţi căutători şi făcători de Lumină, rostiţi şi numele noastre în faţa tronului lui Dumnezeu, ca prin Glasul vostru sa intrăm în Împărăţia Cerurilor, şi-alături de Ingeri să v-aducem cântări de laudă astfel:
Bucuraţi-Vă, Dumnezei şi Oameni Adevăraţi
Bucuraţi-Vă, Taine ce sunteţi şi vă purtaţi întreaga Viaţă-n Taină
Bucuraţi-Vă, Cei cu nume prea înalte pentru strigarea omenească
Bucuraţi-Vă, Cei ce protejaţi omul de chipul strălucitor ce ne-ar fura vederea
Bucuraţi-Vă, Cei ce aveţi Casele voastre în ceruri
Bucuraţi-Vă, Cei fără de adresă pe pământ, căci întregul pământ vă este Casă
Bucuraţi-Vă, Cei nevăzuţi de oameni, căci voi Vedeţi Tot omul
Bucuraţi-Vă, Păzitorii Sufletelor noastre
Bucuraţi-Vă, Cei ce curăţaţi trupurile noastre
Bucuraţi-Vă, Dumnezeilor Pământeşti
Bucuraţi-Vă, Vieţi fără de început şi fără de sfârşit
Bucuraţi-Vă, Izvoarele Bucuriei omului
Bucuraţi-Vă, Fii de Dumnezeu, pururea slăviţi !
Condac 11
Slavă Ţie, Familie Cerească, căci mult Iubeşti Lumea Cea din Iubire Născută şi mult dăruieşti din Bucuria Împlinirii Dragostei Tale.
Te rugăm să cobori lângă noi pe pământ, şi Sufletele Voastre să fie în toate cele ale oamenilor, în inimile bărbaţilor şi ale femeilor, în sufletele copilaşilor, pentru a primi şi noi viaţa cea fără de patimi, legături şi ataşamente, fără suferinţă, frică şi mânie, fără egoism, minciună şi despărţiri, ci urmând Viaţa Voastră unită în familia Cerurilor, să fim precum Voi, cu totul şi cu toate în iubire, bunătate şi blândeţe.
Bărbatul să trăiască-n Adevăr şi Femeia-n Curăţie. Oglinda lor să fie Puritatea, iar birea lor să nască Ceruri Noi.
Bărbatul să vegheze Femeia, iar Femeia să lumineze Bărbatul, şi Unirea lor să fie doar în Duhul Sfânt, ca pruncii, nou-născuţi să nască Pământul Nou şi Viaţa Cea dintru-Început a Dumnezeilor-Oameni.
Prin Tine, Familie Cerească, se va înnoi toată Creaţia şi va trece în ziua a opta, a Desăvârşirii ei, împlinindu-se Cuvântul: "Fiţi desăvârşiţi, căci Tatăl vostru din Ceruri, desăvârşit este", aducând cântarea de mărire: Aliluia.
Icos 11
Toate Cele de Sus ale Tale, dăruieşte-le oamenilor ca şi ei fiind cuprinşi de simţirile Voastre, să vadă şi cealaltă parte a vieţii lor, cea în lumină şi adevăr, şi iubirea dintre Voi, fiindu-le sursă, să păşească în Legea Iubirii cu Inimile Înălţate spre Cer, mulţumind aşa:
Bucură-Te, Singura Familie de nedespărţit
Bucură-Te, Căldura Nopţilor
Bucură-Te, Mireasma Zilelor
Bucură-Te, Flacăra Veşnică
Bucură-Te, Ceea ce Bucuri Împărăţia Cerurilor
Bucură-Te, Familie fără grija cea Lumească
Bucură-Te, Muzica Timpului
Bucură-Te, Casa Fiilor Luminii
Bucură-Te, Aer Binecuvântat
Bucură-Te, Glas Mântuitor
Bucură-Te, Calea Noastră
Bucură-Te, Inimă Nerănită
Bucură-Te, Suflet nevândut şi nepierdut, pururea slăvit!
Condac 12
Dumnezeu din iubire a creat, şi cu şi mai multă iubire ţine toată creaţia în braţele Sale purtându-I de grijă în fiecare clipă, nelăsând vreodată privirea Sa mângâietoare în jos, neîntorcând spatele, ci mereu cu Glasul unui Părinte cuprins de Dor, El strigă omul pe fiecare după numele său, aşteptând răspunsul dătător de îndumnezeire, omul întorcându-se la Dumnezeu cu întregul cosmos preschimbat în Lumină, primindu-şi Chipul cel Adevărat să înveselească Cerul cu cântarea de slavă: Aliluia.
Icos 12
În rugăciune stau în inima mea şi văd cum Întregul Cer îşi întinde Braţele spre a uşura urcatul Celor Ce Vor să urce, Întregul Cer se Apleacă şi pentru asta cântăm aşa:
Bucură-Te, Tată, Cel ce aşezi Cununa pe Capetele noastre
Bucură-Te, Duhule Sfânt, Lumina Luminilor
Bucură-Te, Iisuse Hristoase, Cel ce ne porţi spre Tatăl
Bucură-Te, Fecioară Maria, din Tine ne luăm Viaţa
Bucură-Te, Înaintemergătorule, Ce ne eşti Uşa spre Tron
Bucuraţi-Vă, Cei din jurul Tronului, Ce sunteţi Mâna şi Cuvântul Domnului
Bucuraţi-Vă, Tronuri, Heruvimi şi Serafimi de Armonie Născători
Bucuraţi-Vă, Domnii, Puteri şi Stăpâniri, cu Chipurile-Alese
Bucuraţi-Vă, Începători, Arhangheli şi Îngeri, mai-apropiaţii noştri
Bucuraţi-Vă, Toţi Cei de Sus şi Primiţi-ne pe noi Acasă
Bucură-Te, Creaţie, ce prin om Cunoşti Împlinirea
Bucură-Te, Apă, Aer, Pământ şi Foc, Munte şi Câmpie, Iarbă, Floare şi Copac, roada
pământului şi vieţuitoare, căci eşti Chemată în Lumină
Bucură-Te, Om, Chipul lui Dumnezeu, şi Primeşte-ţi Asemănarea pururea slăvită!
Condac 13
Tatăl Nostru care eşti în Ceruri, Cunoscut Fă Nouă Numele Tău, şi Coboară Împărăţia ta ca să trăim precum în Cer aşa şi pe Pământ.
Duhul Tău Cel Sfânt, dă-ni-L nouă astăzi şi întăreşte asemănarea Ta în noi, precum şi noi o întărim fraţilor noştri.
Şi nu ne lăsa cu trupul nevindecat şi înalţă sufletele noastre, că al Tău este Cuvântul, Începutul şi Sfârşitul, acum şi pururea şi-n vecii vecilor, Amin.
Mi l-a trimis cineva pe facebook. Bineînţeles nu l-am citit tot, dar din ce am citit, e jale...