:o Chiar aşa? Dacă se poate să-mi căutati citatul.Daca mi-aduc bine-aminte, chiar dumneavoastra (ma iertati daca ma insel) aveati ideea ca daca mi-ati omori trupul mi-ati face un bine, ptr. ca mi-ati salva sufletul.
Multumim d-le Esenin pt caracterizare, ajutorul dat de a ne cunoaşte noi ortodocşii mai bine şi pt grija de a ne educa, sunteti foarte binevoitor şi drăgutlumea va uraste........ pentru ca NU sunteti a Lui Christos! va iubeste : politicienii, "oamenii de faceri"- (a se citi "hotii acceptati socialmente"), ignorantii... etc. (Si dumneavoastra insiva, fireste). Nu mai enumar comportamentele care o provoaca. Presupun ca aveti o idee de sine suficienta...
Sigur ca oamenii va saruta mana, si stiti bine de ce - de frica. Pe care faceti pe dracu'n patru sa le-o infiltrati si sa le-o intretineti.
Sunteti in situatia paradoxala,Aveti hachite, paraponuri si racoreli pentru ca nu aveti aceste roade.
La ultima: Eu nu am acuzat acolo "inteligenta" ! Ci "labilitatea morala, compromisul"....etc ! dar, cu obisnuita rea credinta, o intoarceti ca la Ploiesti.
- nu cunoasteti respectul...
Aveti o parere mult prea buna despre dumneavoastra.
Nu-i nici o problemă dle Esenin, atâta supărare să fieIertati-ma, pr Haralambie, era altcineva, dar tot preot ortodox:
Cum să nu, atenţia introspectivă ( trezvia)este esenţială în trăirea ortodoxă în tot timpul.Indraznesc sa va intreb: va ganditi vreodata la dumneavoastra ?
Numai în cazul în care există o încredinţare sigură că ceea ce spui este în acord cu învăţătura Bisericii dintodeauna, dar în ortodoxie se poate greşii în faptele, în învăţăturile personale atunci când lipseşte fundamentul de bază.Nu am intentie polemica. Doar vreau sa aflu cum poti sa te indreptatesti (sa-ti dai dreptate) indiferent de faci/spui.
Renunţare la sine vrea Dumnezeu , îi clar, Evanghelia o spune, sinele în întregime păcătos, păcatul... cine vrea să vină după mine să se lepede de sine..., dar asta nu înseamnă că de acum trebuie să renunţăm să mai gândim sănătos.Da...
Multumesc, parinte.
Argumentele sunt dar implicite. Ma intreb daca acest fel de renuntare la sine este ce vrea Dumnezeu de la noi. Ne-a facut cunoscatori, chiar daca in urma acestui dar trebuie sa nu putem cunoaste nimic clar pe timpul vietii, ci doar "ca in ghicitura". Altfel spus, cred daca renuntam la efortul de cunoastere, si ne bazam doar pe "credinta", sau daca prioritatea acestora se schimba, iesim din planul Lui. Ar fi o posibilitate sa nu fie cum zic acum, aceea ca Dumnezeu sa nu fi vrut acest lucru, sa fie intr-adevar darul diavolului.
Nu-mi dau seama despre care pasaj din V.T. vorbiţi? Dar în viziunea ortodoxă sunt mai multe feluri de cunoaşteri, mai exact trepte, la fel şi cu credinţa este de mai multe feluri."Cuvinte despre Nevoinţă" de sf Isaac sirul pg 287 sau altă traducere filocalia 10. De Stăniloae.Pasajul acela din VT, orice ar zice invatatii dumneavoastra, este ambiguu. Dar daca invatatii au dreptate, atunci cred ca trebuie sa raspundem intai la comandamentul fundamental, care nu este credinta ci cunoasterea. El vine direct de la Dumnezeu. Nu exclud credinta, caci cum ai putea cunoaste ceva fara sa crezi intai ? - dar prioritatile ar trebui inversate. Inteleg in continuare "credinta" ca pe resemnare.Nu imi dau seama cum poate duce credinta la cunoastere (fiind "din ce in ce mai mare"). Cata vreme nu "vedem fata catre fata", cum zice sf. Pavel, nu se poate spune ca avem certitudine. In interiorul credinciosului, ar trebui sa apara acest al doilea element, pe langa cel intelectual ("credinta"), ca asta sa se poata numi "cunoastere". Adica ar trebui sa si "vada". Atunci s-ar putea numi "cunoastere". Cum ajunge credinta sa se transforme in cunoastere fara acest al doilea element, sa-i zicem "perceptiv" ? Chiar si la al dumneavoastra Grigorie Palama, "vederea" este prezenta (sau la sf. Pavel). Despre acestia intr-adevar, se poate spune ca "stiu" si nu ca "cred" numai. Dar amandoi au "vazut" .
Dacă in cele ale ştiinţei, avem nevoie de atâta scolală şi facultăţi pt a ajunge să stăpânim un domeniu, şi asta pt scurtă durată din viaţă, cu cât mai mult pt desăvârşirea creştină, care este arta artelor, după sf părinţi, avem nevoie de astfel de călăuze, mai ales când există atâta confuzie.In fine, mai am o intrebare de ordin "moral": de ce va trebuie o autoritate (biserica) care sa va spuna ce sa faceti ? O stiti si singur, presupun. Va scapa ceva din rau ? Constiinta dumneavoastra nu aprinde un "beculet" cand raul se apropie ? Toti stim "binele si raul". E adevarat ca nu suntem mereu in stare sa si facem binele desi il stim. Dar de stiut il stiti la fel de bine si fara biserica, nu ? Sa inteleg ca biserica se adreseaza celor in care criteriul binelui/raului nu este prea bine stabilizat ?
Bine aţi spus, căderea este posibilă de la orice "înălţime", de acea sfinţii cu mare frică au călătorit în această viaţă şi într-o continuă pocăinţă de frica acestei căderi, grija lor neadormită era pt pericolul ce urma din cauza mândriei, în special şi nu numai, după care inevitabil urmează căderea, pt că sfinţii duc o viaţă de sfinţenie prin harul lui Dumnezeu, iar căderea inseamnă părăsirea de către acest har.(Fireste ca cel ce a cunoscut mai mult va fi mai rau batut ! Asa e drept. El, daca face raul il face impotriva unei certitudini, nu a unei banuieli, a unei "credinte". Stie ce face. Cine cade de sus cade mai rau. Fireste ! Asta ar trebui insa sa va arate prioritatile. Cunoasterea e locul din care se cade mai rau. credinta este calea "conservativa" sa spunem. cu risc mai mic, caci esti mai jos. Sa inteleg ca, in sufletul credinciosului, este si ceva de aceasta natura ? O dorinta de a nu risca , de a lua calea batuta ?)
Cum stiti sa le discerneti ?
Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, fiecare este ispitit de însăşi pofta sa. ap Iacov.
(pasajul "ambiguu" din VT era cel cu ispita. Este greu de decis daca am primit "cadoul" de la Lucifer, sau de la Dumnezeu, sau de la amandoi...etc. -Cunosc parerile sfintilor ortodocsi, nu vreau sa mai reiau discutia. de aceea zic ca e "ambiguu").
A fi moral inseamna a-ti infrana (unele) pacate de dragul unei imagini bune sau al unor principii umaniste. In acest fel problema pacatului nu este nicodata rezolvata, ci e ca gunoiul bagat sub covor. Gunoiul ramane mereu in om si creste odata cu timpul, apasand tot mai mult.De ce e asa de importanta credinta?De ce vor fi judecati cei care nu cred?De ce vrea Dumnezeu sa credem?De ce nu e de ajuns sa fim morali?
1.Nu inteleg de ce mi-ai raspuns pe alt topic.A fi moral inseamna a-ti infrana (unele) pacate de dragul unei imagini bune sau al unor principii umaniste. In acest fel problema pacatului nu este nicodata rezolvata, ci e ca gunoiul bagat sub covor. Gunoiul ramane mereu in om si creste odata cu timpul, apasand tot mai mult.De ce e asa de importanta credinta?De ce vor fi judecati cei care nu cred?De ce vrea Dumnezeu sa credem?De ce nu e de ajuns sa fim morali?
A avea credinta (si ma refer la credinta mantuitoare, nu la cea draceasca) presupune a accepta autoritatea lui Dumnezeu, care te poate elibera de sub stapanirea pacatului, si a relationa cu El in acest scop. Credinta este instrumentul care ne pune in legatura cu Dumnezeu si binecuvantarile lui, facandu-le disponibile pentru noi.
Ca sa luam un exemplu banal: Daca un tata ii spune fiului sau: "Ti-am cumparat un bilet la meciul de maine. El este undeva in camera ta. Daca faci ordine il vei gasi".
Copilul are doua solutii: Il crede pe tatal lui, si se pune pe treaba (deci fapte) pana gaseste acel bilet, ori, din lene, prefera sa spuna ca tatal lui vrea sa-l pacaleasca si nu i-a cumparat de fapt nimic. Astfel, necredinta lui ii va fura darul, iar locul din tribune va fi ocupat de altul..
Cei ce nu cred vor fi judecati tocmai pentru ca nu au fost eliberati de pacate, caci, necrezand, au respins darul iertarii lui Dumnezeu pentru ei. Pacatele lor au ramas si pentru acele pacate sunt judecati.
E ca si cum ne-am intreba de ce moare un om bolnav care nu vrea sa-si ia medicamentele. Pentru ca, din cauza lipsei medicamentelor, vindecarea nu mai are loc si omul se stinge.
Credinta este medicamentul care vindeca de pacat ( substanta activa fiind Hristos, daca imi este permis sa spun asa; caci este vorba despre credinta in Hristos). Fara ea, vom muri in pacatele noastre.
Prea multe de ce ddc.Eu inteleg ca te doare existenta lui Dumnezeu, ca te framanta necesitatea de a fi sub stapanire.La toate intrebarile tale este un singur raspuns care poate nu te va satisface:Eu nu stiu de ce El vrea asa sa fie,cert e ca El exista si trebuie(noua ne trebuie)sa-i respactam dorinta.Eu cred ca asa intrebari se nasc in lupta cu pacatul:cand vezi ca cedezi incepi sa intrebi de ce vrea asa.
1.Nu inteleg de ce mi-ai raspuns pe alt topic.
2.De ce nu e de ajuns ca omul sa fie moral ca sa fie eliberat de sub stapanirea pacatului de catre Dumnezeu?Insusi actiunea de a fi moral inseamna o indepartare de pacat... Alegerea binelui in locul raului.. De ce trebuie omul sa creada ca sa fie eliberat de sub stapanirea pacatului?De ce impune Dumnezeu aceasta conditie pentru a elibera de sub stapanirea pacatului?Ce e asa de important la credinta?Credinta nu e intotdeauna sinonima cu moralitatea... De cele mai multe ori cele doua sunt chiar antonime.. De ce criteriul asta?Ma refer aici in special la credinta in Christos si la NT, unde aparent credinta este criteriul de judecata... De ce credinta in Christos este criteriul de judecata si mai exact ce inseamna a crede in Christos?
3.Adica Dumnezeu se joaca jocuri?De aia vrea sa credem?
4.Sunt o gramada de oameni morali care nu cred in Christos, marea majoritatea a lumii morale.
Pentru ca nu exista alta solutie.De ce trebuie omul sa creada ca sa fie eliberat de sub stapanirea pacatului?De ce impune Dumnezeu aceasta conditie pentru a elibera de sub stapanirea pacatului?
Nu, ddc, a fi moral inseamna a te amagi ca esti eliberat de pacat; este doar o imitatie. Omul nu este eliberat de pacat, ci isi impune sa nu mai faca unele pacate, desi aceste pacate mai locuiesc inca in el. Si asta se observa in incercare. Pune un om moral si un sfant in situatii limita si observa-i cum actioneaza. Omul moral isi va uita toata moralitatea, caci pacatul care zacea in el iese la suprafata. Incepe sa judece, sa blesteme, sa faca orice pacat pentru a-si salva pielea. Sfantul insa va rabda suferinta fara sa pacatuiasca, deoarece pacatul nu mai locuieste in el.2.De ce nu e de ajuns ca omul sa fie moral ca sa fie eliberat de sub stapanirea pacatului de catre Dumnezeu?Insusi actiunea de a fi moral inseamna o indepartare de pacat...
Bravo lor. Asta insa le poate sluji in relationarea cu lumea, nu spre mantuire. Dumnezeu nu vrea sa te elibereze din pacat de dragul unui moft, ci ca sa fii liber si fericit. Daca cineva e moral, e pentru el. Multi oameni morali se sinucid insa, caci, chiar daca in afara pare ca au castigat lupta cu pacatul, ramane apasarea din interior a pacatului care isi cere plata, anume moartea.4.Sunt o gramada de oameni morali care nu cred in Christos, marea majoritatea a lumii morale.
De ce ar fi de ajuns, în actualele condiţii, care durează de ceva vreme încoace, ca omul să fie moral pentru a fi eliberat de sub stăpânirea păcatului? Până la urmă ce este păcatul, ce este moralitatea, ce este binele şi ce este răul? Dacă păcatul originar a avut ca şi consecinţă şi întunecarea ontologică a omului, fără ca omul să aibă totuşi anihilat chipul lui Dumnezeu din el, atunci cum crezi că, având vederea spirituală întinată şi distorsionată de moartea spirituală datorată păcatului originar precum şi păcatelor ulterioare păcatului originar, omul va vedea suficient de bine starea în care cu adevărat se află, locul de unde a căzut, boala şi moartea precum şi metodele de vindecare şi de ce crezi că omul ar avea puterea, forţa pentru a se vindeca pe sine de moartea spirituală în care se află? Cât de mult poate să îndrepte o aşa zisă moralitate? Asta nu înseamnă că aş fi împotriva moralităţii, ba dimpotrivă sunt un susţinător al opiniei că moralitatea rămâne totuşi esenţială, dar nu suficientă pentru moştenirea împărăţiei lui Dumnezeu.De ce nu e de ajuns ca omul sa fie moral ca sa fie eliberat de sub stapanirea pacatului de catre Dumnezeu? Insusi actiunea de a fi moral inseamna o indepartare de pacat... Alegerea binelui in locul raului..
Poate nu ai sesizat dar totuşi fundamental în NT nu este atât credinţa, cât harul lui Dumnezeu, lucrarea de mântuire a Fiului lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu Tatăl, lucrarea de mântuire a Fiului şi revărsarea Duhului Sfânt sunt totuşi cele esenţiale în NT. Dealtfel credinţa de care se vorbeşte în NT are mai multe accepţiuni. Părerea mea persoanlă este însă că mai mare importanţă decât credinţa o au lucrarea harului lui Dumnezeu şi iluminarea cunoaşterii, deşi şi credinţa are rolul ei care nu poate fi ignorat. Şi asta pentru că o convingere adevărată despre adevărul a tot ceea ce vorbeşte Scriptura Noului Legământ al lui Dumnezeu cu poporul Său ales vine cu adevărat din cunoaşterea harului lui Dumnezeu; pentru cei mai simpli s-ar putea să fie îndeajuns şi credinţa, dar nu pentru toţi, căci nu avem toţi aceleaşi aşteptări. Până la urmă convingerea deplină nu poate veni decât din cunoaştere, credinţa în adevărul revelat în NT nu poate oferi decât un înlocuitor, un sprijin pentru a ajunge la cunoaştere, însă convingerea adevărată o dă cunoaşterea.De ce trebuie omul sa creada ca sa fie eliberat de sub stapanirea pacatului? De ce impune Dumnezeu aceasta conditie pentru a elibera de sub stapanirea pacatului? Ce e asa de important la credinta? Credinta nu e intotdeauna sinonima cu moralitatea... De cele mai multe ori cele doua sunt chiar antonime.. De ce criteriul asta? Ma refer aici in special la credinta in Christos si la NT, unde aparent credinta este criteriul de judecata... De ce credinta in Christos este criteriul de judecata si mai exact ce inseamna a crede in Christos?
Nu ai inteles ce am intrebat.De ce conditia asta si nu alta conditie?Daca e pana acolo aceasta conditie poate fi chiar nedreapta... Unii care cred dar nu sunt morali sa se mantuiasca , iar cei care nu cred si sunt morali sa nu se mantuiasca... In cazul acesta aceasta conditie e nedreapta..Pentru ca nu exista alta solutie.De ce trebuie omul sa creada ca sa fie eliberat de sub stapanirea pacatului?De ce impune Dumnezeu aceasta conditie pentru a elibera de sub stapanirea pacatului?
Ce vrei sa spui cu asta?Ca Dumnezeu impune conditii absurde si nejustificabile?ddc, de la inceput Dumnezeu i-a spus omului: "Sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca vei muri negresit." Omul nu a ascultat, neascultarea lui a fost printre primele pacate...iar din acea zi omul moare; intai duhovniceste apoi trupeste. iar moartea si pacatul s-au intins ca o molima, incat au ajuns fara sfarsit.
Ortodoxia nu crede in asta... Nu crede in Ispasirea Penala.Pacatul este un lucru extrem de greu si serios; el ucide cu precizie pe cel care pacatuieste. E mai puternic decat omul, asa incat omul singur nu poate lupta cu pacatul. Se poate chinui cel mult, dar mare izbanda nu are, caci pacatul face parte din fiinta lui. Atunci Dumnezeu L-a trimis pe Hristos, care a luat asupra Lui toate pacatele noastre, nu fiind moral, ci murind la cruce nevinovat dupa ce a trait o viata fara pacat. A luat insa pacatele noastre asupra Lui si a murit din cauza lor, caci plata pacatului este moartea. Modalitatea de a ne insusi jerfa Lui este sa credem in El. Crezand in El beneficiem de iertare, de eliberarea de sub pacatele pe care le facem desi nu am vrea sa le facem, devenim asemanatori lui Hristos si sfinti in ochii lui Dumnezeu. Iar la sfarsitul vietii ne asteapta cununa, daca vom fi ramas in El. Si asta numai prin meritele lui Hristos, care a platit pretul pacatului in locul nostru.
2.De ce nu e de ajuns ca omul sa fie moral ca sa fie eliberat de sub stapanirea pacatului de catre Dumnezeu?Insusi actiunea de a fi moral inseamna o indepartare de pacat...
Adica a fi moral, a face binele nu e ok?E ok sa crezi si sa faci raul?Probabil ca tu nu stii ce inseamna a fi moral.Fix asta intrebam de ce nu poate fi omul eliberat de pacat prin moralitate dar poate fi eliberat prin credinta si imoralitate?Nu, ddc, a fi moral inseamna a te amagi ca esti eliberat de pacat; este doar o imitatie. Omul nu este eliberat de pacat, ci isi impune sa nu mai faca unele pacate, desi aceste pacate mai locuiesc inca in el. Si asta se observa in incercare. Pune un om moral si un sfant in situatii limita si observa-i cum actioneaza. Omul moral isi va uita toata moralitatea, caci pacatul care zacea in el iese la suprafata. Incepe sa judece, sa blesteme, sa faca orice pacat pentru a-si salva pielea. Sfantul insa va rabda suferinta fara sa pacatuiasca, deoarece pacatul nu mai locuieste in el.
adica omul se elibereaza singur de pacat?pai cum se elibereaza unul care spune ca, crede si e imoral?In plus, omul moral respecta cel mult "sa nu furi", "sa nu ucizi", "sa nu minti" (oare?), eventual "sa nu preacurvesti", desi preacurvia a ajuns ceva aproape moral in ziua de azi. Probabil nu injura si nu pofteste prea mult la ce are aproapele...A fi insa eliberat din pacat merge mult mai departe: "Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. "(Efes 4:11)
4.Sunt o gramada de oameni morali care nu cred in Christos, marea majoritatea a lumii morale.
Deci relatia cu lumea nu conteaza nimic, decat relatia cu "un Dumnezeu" jignit, ofensat,narcisist si egocentric? Parca Christos spune altceva, vezi Matei capitolul 25.Bravo lor. Asta insa le poate sluji in relationarea cu lumea, nu spre mantuire. Dumnezeu nu vrea sa te elibereze din pacat de dragul unui moft, ci ca sa fii liber si fericit. Daca cineva e moral, e pentru el. Multi oameni morali se sinucid insa, caci, chiar daca in afara pare ca au castigat lupta cu pacatul, ramane apasarea din interior a pacatului care isi cere plata, anume moartea.
Pai asta ma intereseaza ce inseamna credinta.De ce ar fi de ajuns, în actualele condiţii, care durează de ceva vreme încoace, ca omul să fie moral pentru a fi eliberat de sub stăpânirea păcatului? Până la urmă ce este păcatul, ce este moralitatea, ce este binele şi ce este răul? Dacă păcatul originar a avut ca şi consecinţă şi întunecarea ontologică a omului, fără ca omul să aibă totuşi anihilat chipul lui Dumnezeu din el, atunci cum crezi că, având vederea spirituală întinată şi distorsionată de moartea spirituală datorată păcatului originar precum şi păcatelor ulterioare păcatului originar, omul va vedea suficient de bine starea în care cu adevărat se află, locul de unde a căzut, boala şi moartea precum şi metodele de vindecare şi de ce crezi că omul ar avea puterea, forţa pentru a se vindeca pe sine de moartea spirituală în care se află? Cât de mult poate să îndrepte o aşa zisă moralitate? Asta nu înseamnă că aş fi împotriva moralităţii, ba dimpotrivă sunt un susţinător al opiniei că moralitatea rămâne totuşi esenţială, dar nu suficientă pentru moştenirea împărăţiei lui Dumnezeu.De ce nu e de ajuns ca omul sa fie moral ca sa fie eliberat de sub stapanirea pacatului de catre Dumnezeu? Insusi actiunea de a fi moral inseamna o indepartare de pacat... Alegerea binelui in locul raului..
Poate nu ai sesizat dar totuşi fundamental în NT nu este atât credinţa, cât harul lui Dumnezeu, lucrarea de mântuire a Fiului lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu Tatăl, lucrarea de mântuire a Fiului şi revărsarea Duhului Sfânt sunt totuşi cele esenţiale în NT. Dealtfel credinţa de care se vorbeşte în NT are mai multe accepţiuni. Părerea mea persoanlă este însă că mai mare importanţă decât credinţa o au lucrarea harului lui Dumnezeu şi iluminarea cunoaşterii, deşi şi credinţa are rolul ei care nu poate fi ignorat. Şi asta pentru că o convingere adevărată despre adevărul a tot ceea ce vorbeşte Scriptura Noului Legământ al lui Dumnezeu cu poporul Său ales vine cu adevărat din cunoaşterea harului lui Dumnezeu; pentru cei mai simpli s-ar putea să fie îndeajuns şi credinţa, dar nu pentru toţi, căci nu avem toţi aceleaşi aşteptări. Până la urmă convingerea deplină nu poate veni decât din cunoaştere, credinţa în adevărul revelat în NT nu poate oferi decât un înlocuitor, un sprijin pentru a ajunge la cunoaştere, însă convingerea adevărată o dă cunoaşterea.De ce trebuie omul sa creada ca sa fie eliberat de sub stapanirea pacatului? De ce impune Dumnezeu aceasta conditie pentru a elibera de sub stapanirea pacatului? Ce e asa de important la credinta? Credinta nu e intotdeauna sinonima cu moralitatea... De cele mai multe ori cele doua sunt chiar antonime.. De ce criteriul asta? Ma refer aici in special la credinta in Christos si la NT, unde aparent credinta este criteriul de judecata... De ce credinta in Christos este criteriul de judecata si mai exact ce inseamna a crede in Christos?
Însă aici se pune problema fundamentală a categoriei de cunoaştere pe care o presupune înţelegerea adevărului NT, iar având în vedere că toată problematica NT este în mod esenţial metafizică, şi cunoaşterea prin care se poate înţelege adevărul evangheliei este tot una de ordin metafizic, anume iluminarea spirituală de care au vorbit sfinţii lui Dumnezeu încă din cărţile care au fost cuprinse în canonul NT. Este vorba despre o anume iluminare, pentru că mai sunt şi alte religii sau secte care vorbesc de iluminare, şi anume de acea iluminare spirituală care imprimă de fapt spiritului cunoscătorului sau gnosticului, până în profunzimea acestuia, schimbându-l, transformându-l ontologic, sau măcar depunând sămânţa unei potenţiale transformări ontologice (întru ieşirea din moartea spirituală a păcatului şi a necomuniunii cu Dumnezeu), forţa sau puterea care emană, ca o energie necreată din jertfa de pe cruce şi din învierea din morţi a Fiului lui Dumnezeu care şi-a asumat firea umană la întruparea lui ca Isus Christos. Dar această transformare este una însă trăită în stare de conştienţă şi de cunoaştere, de trezvie, cu alte cuvinte spiritul cunoscătorului receptează prin cunoaştere directă şi prin imprimare, prin pecetluire în esenţa fiinţei lui, sau poate doar măcar pentru o viitoare sălăşluire esenţială, a puterii eficiente, reale a jertfei lui Isus Christos. Jertfa şi învierea lui Christos modelează prin harul necreat sinele lăuntric şi cunoscător zdrobind puterea morţii şi moartea, împrăştiind întunericul spiritual şi aducând răsăritul Luminii celei adevărate a Dumnezeului adevărat, pentru ca astfel Christos să ia naştere sau să poată lua naştere în sinele lăuntric, pentru a îl naşte pe omul lăuntric, adevăratul iudeu, adevăratul ales al lui Dumnezeu, omul dinlăuntru de care vorbea şi încă mai vorbeşte sfântul Paul.
Nu mă deranjează deloc. Ba, este absolut normal ca cei ce au curajul să facă ceva pentru Dumnezeu şi pentru semenii lor să fie ajutaţi. Orfelinatele au nevoie de bani multi; ca şi orice lucrare misionara; toate se fac cu bani. De aceea, unul are slujba de a deschide şi conduce lucrarea, altul de a o ajuta muncind, altul de a darui bani sau materiale, altul de a se ruga pentru ea. Nu este lucrarea unui om, (chiar dacă noi vedem doar un om acolo, anume pe cel mai carismatic) ci este a lui Dumnezeu; Şi fiecare va fi binecuvântat pentru că este credincios în lucrul încredinţat.Cumva, vă deranjază că creștinii nu sunt nepăsători, ori nu era de datoria lor să-l ajute?.
Înapoi la “Protestantismul şi neo-protestantismul”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 4 vizitatori