Nu trebuie să-şi dea demisia, munca făcută în folosul societăţii Duminica sau sărbători, (mă refer la servicii), chiar dacă este plătită, eu personal, şi nu numai eu, nu o consider păcat. Mai ales dacă trebuie să te conformez unor norme contractuale, pt a putea ţine serviciul şi respectiv pt a supravieţuii. Brutarul trebuie să facă pâine, cel cu trenul sau autobuzul trebuie să circule, etc. Chiar şi în uzine sau alte instituţii, unde funcţionarea lor în aceste zile nu este indispensabilă, dar pt conformare trebuie să respectăm programul lor, iar cei care hotărăsc funcţionarea acestor instituţii, vor purta răspunderea faptelor lor în faţa Lui Dumnezeu, în funcţie de motivaţia întemeiată sau nu şi de credinţa lor.Va multumesc Parinte, pentru raspuns si pentru ca mi-ati adus la cunostinta hotararea din Constitutiile Apostolice.
Concluzia e clara: primeaza slujba de la biserica (duminica). Dar ma intreb, ce ar putea sa faca un chelner, sa isi dea demisia? Ar fi o optiune, insa...cam greu de realizat in zilele noastre, in conditiile actuale ale crizei economice. Acel chelner se va multumi cu doar doua Duminici la Biserica.
Grădina sufletului, chiar este recomandată a se lucra Duminica, aşa cum şi Adam făcea în rai, ferice de cel care are pasiune pt aşa ceva, această lucrare dacă este făcută aşa cum trebuie , aduce osteneală, nu puţină., şi chiar nu ai timp să te plictiseşti.Pana la urma, daca oamenilor le mai ramane timp liber in ziua de duminica, lucrarea gradinii in aceasta zi ar fi pacat pt ca se incadreaza la munca fizica, conform anumitor canoane ?
Din nefericire, cam nu s-au făcut pogorăminte, ci, chiar au crescut exigenţele în ultimul timp, la capitolul intrării femeii în biserică.Ma gandesc, poate ar fi cazul sa se faca anumite pogoraminte (daca nu cumva se fac deja) , asa cum s-a facut si cu intrarea femeii in biserica in acele perioade specifice lor.
Şi totuşi, chiar şi această muncă intelectuală se face după un anumit program, după anumite ore stabilite, astfel încât rămâne timp pt activitate fizică în fiecare zii, chiar la oraş fiind, că la sat numai zic.Acele canoane in privinta muncii fizice isi aveau rostul pt ca pe atunci mai mult munca fizica se facea, nu ca acum munca intelectuala (mai mult sau mai putin) plina de sedentarism. Iar putina (sau mai multa) miscare, chiar si prin gradinarit, e extraordinar de benefica pt sanatate. Ma mai gandesc ca unele persoane au un serviciu de asa natura ca pot sa citeasca pe internet ceva ziditor pt suflet, daca asta vor, nu doar duminica.
De exemplu, un număr de metane( în înţeles ortodox) făcute până la oboseală, va pune sângele în mişcare mai mult decât jumătate de zii de activitate la grădină. Fiind extrem de benefice sănătăţii trupeşti, dar mai ales celei sufleteşti, fiind însoţite de Doamne Iisuse...numai voinţă să fie şi lipsă de lene...
M-a chinuit şi pe mine de multe ori gândul ăsta. De exemplu, când nu am îndrăznit să plec din casa unei vecine care mă invitase insistent, dar pe care nu am reusit s-o induplec să nu mai fumeze, măcar cât eram eu acolo, din grijă pentru copilul pe care il poartă în pântec.Este pacat ca atunci cand vezi ca cei din jurul tau gresesc,sa nu le spui nimic?Mi s-a intamplat de multe ori ca incercand sa ii ajut pe cei din jurul meu sa iasa dintr-o situatie mai dificila sau sa ii fac sa inteleaga ca anumite lucruri pe care le fac nu sunt bine,sa fiu privita cu ostilitate si chiar atacata.De multe ori mi-am promis ca nu voi mai da sfaturi nimanui.Pana cand vad iar cate o persoana care trece prin greselile pe care le-am facut si eu,si nu pot sa nu ii spun ca nu e bine.
Este păcat şi pentru că otrăvesc trupul celei care se machiază sau îşi vopseşe părul.Este pacat ca o femeie sa se machieze si sa isi vopseasca parul?Daca da,de ce?
Nu exista ierarhie intre pacate.Este unul care nu se iarta:hula impotriva Duhului SfantCum credeţi, care poate fi considerat cel mai mare păcat în viaţa unui om?
Nu? Nu se iau în considerare formele vinovăției, dacă fapta este sau nu justificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o sau eventuale circumstanțe agravante/atenuante? Ce sistem bun .Nu exista ierarhie intre pacate.
Eu cred că omorul deosebit de grav, dar nu dpdv religios.care poate fi considerat cel mai mare păcat în viaţa unui om?
Perfect! Ar trebui pus ca motto al forumului.Cel mai mare pacat este cel care te stapaneste!
Păcatul, în privinţa aceasta, este considerat atunci lipseşte discernământul şi frică de Dumnezeu. Cînd merge vorba despre o aranjare şi vopsire doar pentru bărbatul (prietenul) tău şi nu pt toţi bărbaţii de pe stradă (cum se şi întâmplă), n-aş zice că-i mare păcat. Depinde de scopul urmărit, şi de binecuvînarea duhovnicului, bineînţeles care îl are...Este păcat şi pentru că otrăvesc trupul celei care se machiază sau îşi vopseşe părul.Este pacat ca o femeie sa se machieze si sa isi vopseasca parul?Daca da,de ce?
Din experienţa mea aş zice că nu este tocmai în regulă "o aranjare şi vopsire" nici măcar "doar pentru prieten". Cel mai bine te pui în valoare ca femeie atunci când te prezinţi în formă pură, naturală. Aceasta este o frumuseţe net superioară oricăror aranjări (vopsiri) exterioare. Eu am altă "filozofie": dacă nu sunt tocmai frumoasă pentru prieten, atunci aplic make-up-ul rugăciunii, postului, ascultării etc pentru că doar perturbările sprirituale te fac să nu te vezi frumos, luminos, plăcut, mulţumit de chipul Lui Dumnezeu.Cînd merge vorba despre o aranjare şi vopsire doar pentru bărbatul (prietenul) tău şi nu pt toţi bărbaţii de pe stradă (cum se şi întâmplă), n-aş zice că-i mare păcat.
Cred ca toate trebuie facute cu masura. Unele femei sufera de hirsutism si au, de exemplu, o pilozitate excesiva chiar si pe fata. Este de bun simt sa se epileze (sigur, sa mearga si la un medic endocrinolog intre timp). A avea grija sa arati normal este in primul rand necesar pentru a nu sminti. Frumusetea este starea naturala a omului. Sigur, make-up-ul este, asa cum a spus si maria_andreea, rugaciunea, dar sa incerci sa ai un chip normal nu cred ca e o tragedie.Eu cred nu numai că orice femeie nu se infrumuseţează încercând să pară mai frumoasă decât este, ci chiar se urâţeşte şi, nu numai la aspectul exterior. La fel cred şi despre bărbaţii care fac aşa.
Am cunoscut o femeie care a fost în mănăstire timp de 3 ani ca soră. S-a îmbonăvit şi a trebuit să plece de acolo (mai exact stareta a poftit-o afară, ptr. că un om bolnav nu avea ce căuta acolo...). Mi-a povestit că înainte să meargă în mănăstire se îmbrăca "ca o babă" (deşi avea vreo 20 şi ceva ani) şi numai de la second-hand, de machiat, depilat şi altele nici vorbă. A ajuns la mănăstire şi stareta a pus-o să-şi aleagă dintr-un dulap de haine nou croite, pe cele mai frumoase (maieu, cămaşă, fustă). Ca şi organizare şi mod de vieţuire în acea mănăstire cam atât mi-a povestit (pe lângă munca care a pus-o la pat şi rugăciunile pe care şi le făcea cu drag). Ce vreau să spun referitor la această femeie e că după ce s-a întos din mănăstire mereu e pusă la 4 ace: părul este vopsit şi aranjat, hainele sunt pe corp şi de cea mai bună calitate, tot ce mânâncă şi cumpără e de calitate superioară, se depilează, se machiază (discret). Pentru mine e un om extraordinar pentru că deşi nu îşi permite aceste lucruri neavând o situaţie sigură (casă, masă refuzând să locuiască cu tatăl ei, el fiind bărbat şi ea femeie - motivând că nu se poate apropia de bărbaţi, nu poate locui cu ei) totuşi reuşeşte să trăiască la "standarde înalte". Are o credinţă de fier, se poartă ca un copil, dar e foarte matură.Cred ca toate trebuie facute cu masura. Unele femei sufera de hirsutism si au, de exemplu, o pilozitate excesiva chiar si pe fata. Este de bun simt sa se epileze (sigur, sa mearga si la un medic endocrinolog intre timp). A avea grija sa arati normal este in primul rand necesar pentru a nu sminti. Frumusetea este starea naturala a omului. Sigur, make-up-ul este, asa cum a spus si maria_andreea, rugaciunea, dar sa incerci sa ai un chip normal nu cred ca e o tragedie.
Nu am spus că e pasiune pentru cinematografie ci doar că are şi alte preocupări, dorinţe. Mirenii se hrănesc oare numai cu cuvântul Lui Dumnezeu!?Nu înţeleg cum pot coexista credinţa adevărată cu pasiunea pentru cinematografie, de exemplu.
Nu ştiu, dar în mintea mea, preocuparea asta ar fi ca şi preocuparea unei femei pentru păpuşi.Nu am spus că e pasiune pentru cinematografie ci doar că are şi alte preocupări, dorinţe. Mirenii se hrănesc oare numai cu cuvântul Lui Dumnezeu!?Nu înţeleg cum pot coexista credinţa adevărată cu pasiunea pentru cinematografie, de exemplu.
Înapoi la “MORALĂ şi SPIRITUALITATE: aspecte practice ale vieţuirii ortodoxe”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 6 vizitatori