Sf Ap. Pavel spune ca Hristos este "Chip al lui Dumnezeu".Astfel, omul este "dupa chipul" lui Dumnezeu sau chip al Chipului, chip al lui Hristos.
Sintetizat, chipul lui Dumnezeu in om consta in:
-persoana si in acelasi timp natura
-omul este caracterizat in mod fundamental de misterul iubirii care impinge din interior persoanele spre o comuniune naturala;
-existenta personala constienta in timp;
-unitate psihosomatica indisociabila, cu profunzime psihica incomensurabila; -
liber, stapan, creator, rational , stiutor.....atributele ce reveleaza in mod realist constitutia adevarata a omului.
Fiind plasmuit "dupa chipul" lui Dumnezeu Cel Infinit, omul este chemat de catre propria lui natura-si din aceasta perspectiva tocmai acest lucru este "chipul lui Dumnezeu" in om, (destinul sau)- sa depaseasca limitele marginite ale creatiei si sa se faca infinit, sa ajunga la asemanarea cu Dumnezeu(nu dupa fiinta ci dupa lucrare)
Ca omul sa se asemene cu Dumnezeu si sa tinda spre el, este necesar sa aiba intru sine un element divin. Ce fel insa si ce anume este in mod exact acest element?
Cum sa desfiiinteze omul distanta fiintiala dintre Dumnezeu si om, dintre natura creata si cea necreata care este absoluta si infinita?
Fara sa desfiinteze distanta fiintiala, insasi bunatatea infinita a lui Dumnezeu a binevoit sa arunce dintru inceput o punte peste ea prin energiile necreate. Energiile lui Dumnezeu care sustin, conserva si in relatie cu lumea, au scopul de a o calauzi la desavarsirea ei, dobandesc in om un purtator creat concret: libertatea omului, si o directie concreta: unirea omului cu Dumnezeu Cuvantul. Acesta este continutul "chipului lui Dumnezeu" in om.
Sfantul Nicodim Aghioritul invata ca in Dumnezeu vedem trei moduri de unire si de comuniune:
1-dupa fiinta-sunt unite numai cele trei Persoane ale Sf Treimi.
2-dupa ipostas(ipostatica)-pe care a realizat-o Dumnezeu Cuvantul atunci cand si-a asumat trupul din Fecioara Maria
3-dupa lucrare- unirea dupa lucrare(sau energie) a fost daruita omului prin creatia "dupa chipul lui Dumnezeu"(aceasta a treia unire nu este deplina, ci ea pregateste si conduce spre unirea ipostatica care este deplina si definitiva pentru ca, de vreme ce in Hristos natura divina si cea umana au acelasi ipostas sau aceeasi persoana, nu mai e cu putinta sa le separe nicio distanta)
Unirea dupa lucrare a lui Dumnezeu si a omului, care fost daruita umanitatii prin crearea lui Adam"dupa chipul lui Dumnezeu", a avut scopul de a conduce natura umana la unirea ipostatica cu Dumnezeu-Cuvantul in Hristos. Acest scop a reprezentat destinul originar al lui Adam si a ramas permanent si neschimbat chiar si dupa cadere.
Adam este chip al lui Hristos pentru a conduce natura umana la unirea cu Hristos.
Arhetipul omului nu este doar Logosul, ci Logosul intrupat. Omul tinde spre asemanarea cu Dumnezeu(Cuvantul) nu numai pt Dumnezeirea lui, ci si din pricina celeilalte naturi a lui, cea umana. Nu are importanta ca Hristos nu a existat istoric pe vremea creatiei lui Adam. Hristos este "mai-intai-nascut decat toata zidirea"(Col I, 15-17). Daca omul, pentru care a fost facuta intreaga creatie materiala, a rasarit pe pamant ultimul dupa toate creaturile atunci este, negresit, logic ca Hristos, Care reprezinta scopul intregii creatii materiale si spirituale, sa fie posterior lui Adam, de vreme ce toate lucrurile sunt conduse de la cele nedesavarsite spre cele desavarsite. Ca realizare suprema a omului, este firesc ca Hristos sa reprezinte scopul mersului ascendent al umanitatii, inceput dar si capat al istoriei.
Faptul ca Adam a fost creat dupa chipul lui Hristos inseamna ca el trebuia sa se inalte la Arhetipul lui sau, mai exact, sa se curateasca si sa iubeasca pe Dumnezeu in asa masura incat Dumnezeu sa vina sa se salasluiasca intru el, Logosul sa se uneasca ipostatic cu omul si, astfel, sa apara in istorie Hristos, sa se arate Dumnezeu-omul.
In concluzie:
Creatia omului dupa chipul lui Dumnezeu Care l-a plasmuit, s-a facut dintru inceput pentru El (Hristos), ca sa poata cuprinde candva Arhetipul.
Intruparea lui Hristos nu este o intamplare, un accident in istorie, nu constituie o simpla consecinta a biruintei diavolului asupra omului, ci constituie sfatul cel mai dinainte de veci al lui Dumnezeu.
De vreme ce Adam era "prunc", chiar daca nu pacatuise avea nevoie de mantuire, de comuniunea cu Dumnezeu pt a exista. Era nedesavarsit, neimplinit. Natura umana nu se putea intregi prin simpla ei tindere spre desavarsire; ea trebuia sa realizeze unirea cu Arhetipul.
Un mic conspect din "Omul, animal indumnezeit"