Învierea
de MIHAI EMINESCU
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâini moşneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul îl învaţă
Ca moartea e în lupta cu vecinica viaţă,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzica adânca si plina de blândeţe
Patrunde tânguioasa puternicile bolţi;
„Pieirea, Doamne Sfinte, cazu în orice colţ,
Căci a cazut in însuşi izvorul de vieţe.
Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic îti cere o raza mângâioasă,
In pâlcuri sunatoare de plânsete duioasă
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfiala
Si negrul întuneric se sperie de şoapte…
Douasprezece ceasuri rasuna… Miez de noapte…
Deodata-n negre ziduri lumina da navală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormвnt răsare Christos învingator
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cântari si laude- nălţăm,
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri
Plecati-va neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"