Sunt de folos citările din Sfinţi Părinţi şi Sfinte Sinoade cu privire la biserica Romei, dar vedem că ele se opresc undeva prin sec. XVII, şi nu au nici o legătură cu termenii folosiţi în manualele de dogmatică ale sec. XIX şi XX, alcătuite în duh scolastic.
Sf. Marcu s-a adresat cu multă reverenţă papei şi cardinalilor la deschiderea Conciliului de la Ferara, dar la scurtă vreme şi-a dat seama că-şi făcuse iluzii cu privire la "biserica soră" şi a schimbat pagina. Dacă pînă în sec XV întîlnim în scrisorile Părinţilor ortodocşi o oarecare recunoaştere a bisericii Romei, lucrul acesta se datorează iconomiei- anume speranţei de împăcare - şi poate faptului că şi în Vechiul Testament au funcţionat vreo 2-3 secole două Case ale Domnului, cea a lui Iuda şi cea a lui Israel.
Dar după ce a început uniatismul, avînd drept fundament dogmatic chiar Conciliul tîlhăresc de la 1438-9, ortodocşii au devenit mai tranşanţi în afirmaţii; grecii au trecut la botezarea latinilor începînd din 1755, iar ruşii s-au exprimat prin glasul Sf. Paisie Velicikovski, chiar dacă poziţia lor oficială era mai relaxată, fiind de fapt influenţată de secularizarea începută de Petru cel Mare.
Enciclica de la 1848 nu lasă loc de vreo altă biserică, nici măcar cu literă mică.
Totuşi, marea schimbare s-a produs la Vatican II, în anii 1960. Reformele ultimilor 50 de ani îi fac şi pe romano-catolicii serioşi să se îndoiască de "biserica" lor. Chiar şi "confesiune" pare un termen inadecvat, din moment ce în zilele noastre un prelat "catolic" poate crede şi mărturisi orice.
http://traditioninaction.org/Revolution ... Yoga_N.htm
http://traditioninaction.org/Revolution ... o-Cath.htm
http://traditioninaction.org/Revolution ... Verona.htm
Acestea sunt cîteva exemple, cei care trăiesc în Apus pot vedea pe viu mult mai multe. Iar pildele şi vorbele de duh ale papei sunt binecunoscute întregii planete.
Catolicismul nu mai este cîtuşi de puţin o biserică, nici măcar o copie, ci o mega-ideologie pan-religioasă cu mare priză la public.
Ar fi fost frumos să folosiţi un alt termen, mai puţin evanghelic. Eu personal am dat dovadă de sinceritate şi iubire faţă de fraţii romano-catolici, dar când discuţiile nu duc la nimic serios, este mai bine să le eviţi.Numai proştii se tem să discute cu alţii, iar mărturisirea şi Adevărul sunt de partea celor care dau dovadă de curaj, înţelepciune, sinceritate şi iubire.
Nu există decît o Biserică Catolică, oare când o vom afirma în Crezul nostru ?