Succesiunea Apostolica vs Inspiratia individuala

[octavian]

" Si multi dintre cei ce crezusera ( in Efes ) veneau ca sa se marturiseasca si sa spuna faptele lor " ( Faptele Apostolilor 19, 19 ).
Faptele apostolilor 19:18.

E interesanta chestia asta cu succesiunea apostolica.. De ceva timp meditez la ea.
Iertare daca o sa fiu un pic offtopic.
Sa incep cu o intrebare. Se gasesc pe paginile Sfintelor Scripturi locuri in care un om sa fie investit direct de catre Dumnezeu(sau poate stiti vreun loc in scrierile sfintilor parinti) afara de apostoli? Imi vine in minte doar Apolo dar el a avut o discutie (despre care Scriptura nu ne vorbeste mai nimic) cu Aquila si Priscila si poate ca ei l-au investit in numele Domnului.
Intradevar si mie imi vin in minte cei 11 ucenici peste care Domnul a suflat Duh Sfant, investindu-i cu o putere(nu am o intelegere destul de clara a acestui pasaj). Intradevar Domnul le-a dat puterea sa lege si sa dezlege(apostolilor).
De ce ma gandesc la toate aceste lucruri? Pentru ca intr-un fel nu am siguranta ca aceasta succesiune s-a pastrat de-a lungul celor 2000 de ani in nici un fel de confesiune fie ea ortodoxa, catolica sau protestanta. Adica cum pot fi sigur ca aceasta succesiune s-a pastrat?
Si singurul lucru pe care il cred acum este faptul ca Domnul poate investi oameni, poate nu la fel cum a facut-o cu apostoli, dar intr-o oarecare alta masura ii poate investi(nefiind neaparata nevoie de un om prin care Domnul sa il investeasca)..
Domnul poate iesi unui om in cale asa cum a facut in cazul lui Pavel. Cred in asta! Chiar daca Domnul nu mai investeste ca si apostoli pe oameni, El poate ii poate investi ca oameni care leaga si desleaga pe pamant ca sa fi tinut in Cer.
Spre exemplu pana la varsta de 26 de ani am avut o viata de faradelege si desfrau si la biserica mergeam doar la pasti ca sa ma intanlesc cu unul cu altul.. Dar a fost o zi in viata mea cand Domnul mi-a iesit in cale si viata mea s-a schimbat. M-am indragostit de Dumnezeu si am primit putere sa schimb viata mea..
Si am o convingere interioara ca Dumnezeu m-a chemat sa ii slujesc. Aceasta convingere nu este numai interioara ci si rational data de Scriptura.

Ai datoria sa raspunzi acelui baptist. Nu trebuie sa ai o atitudine ignoranta fata de aceste lucrari randuite de Dumnezeu. Te indemn sa urasti acest principiu "Crede si nu cerceta". Dumnezeu ne invita sa cercetam orice lucru.
Actul spovedaniei (marturisirii pacatelor) este o doctrina in care cred cu putere. Marturisirea pacatelor este vitala pentru madularele Trupului lui Hristos.
Si sunt de acord ca nu poti marturisi pacatele tale la prima persoana care iti iese in cale, nici chiar la oricine care face parte din Biserica..

Iertare pentru ce a fost de la mine si nu a fost de la Dumnezeu,
Har si pace!

[Ioan Cr]

Domnul poate iesi unui om in cale asa cum a facut in cazul lui Pavel. Cred in asta! Chiar daca Domnul nu mai investeste ca si apostoli pe oameni, El poate ii poate investi ca oameni care leaga si desleaga pe pamant ca sa fi tinut in Cer.
Spre exemplu pana la varsta de 26 de ani am avut o viata de faradelege si desfrau si la biserica mergeam doar la pasti ca sa ma intanlesc cu unul cu altul.. Dar a fost o zi in viata mea cand Domnul mi-a iesit in cale si viata mea s-a schimbat. M-am indragostit de Dumnezeu si am primit putere sa schimb viata mea..
Si am o convingere interioara ca Dumnezeu m-a chemat sa ii slujesc. Aceasta convingere nu este numai interioara ci si rational data de Scriptura.

Cu siguranta a fost prin lucrarea lui Dumnezeu intoarcerea ta la credinta (si scrie in Scripturi, ca nu poate cineva marturisi ca Iisus este Hristosul decat prin Duhul Sfant). Slava Domnului!

Altceva este ce facem noi gasind aceasta comoara, o dezgropam si o tainuim ca talharii (e o forma de furt fata de Stat), sau ca si fericitul din frumoasa parabola, vindem tot ce avem si procuram si tarina in care ea se contine (si stam impacati si cu Statul; pentru claritate, ne putem imagina o comoara nesfarsita, un put petrolier bunaoara)? Pentru mine, aceasta "tarina" este Traditia, pe care vrei-nu-vrei un curs istoric de 2000 ani nu putea sa nu o adune. Nu esti obligat sa te tii de ea (ca si in primul caz de mai sus) - dar in felul acesta te plafonezi. De ce? Pentru ca o comoara care nu este din lumea aceasta, este totusi obligata sa nu renunte la ea (Statul), pentru ca cei care vor fi sa o gaseasca, ei insisi vin din lume si depind de ea. Iata cum apare institutia. Asa a fost si cu cei vechi: nu s-au vazut oare la un moment dat Moise si Aaron sa numeasca judecatori din popor, pentru ca nu se ispraveau cu multimea? Nu se intampla asta daca erau ingeri in loc de oameni. La fel au facut si Apostolii, apoi si ucenicii lor. Deci institutia este fireasca. Dar Biserica este ceva mai mult. Etiopianul avea credinta, ardea de credinta. Dar era nevoie si de Filip, Apostolul. Eu cred ca prin aceasta Dumnezeu a vrut sa ne invete despre rolul omenescului in lucrarea mantuirii, despre colaborarea necesara dintre om si Dumnezeu - nu pentru ca nu ar putea sa ne mantuiasca de Unul singur (cum ne acuza unii), caci Unul singur ne-a mantuit, ci ca sa nu ne indepartam prea tare de lume, din care venim si in care trebuie sa revenim sfintind-o. Si Biserica trebuie sa aiba infatisare concreta, ca si Filip. Sa aiba autoritate documentabila, tot ca Filip. Sa fie imputernicit la misiunea pe care o urmeaza, tot ca acesta. Sa aiba putere pedagogica, ca si el. Nu putea Duhul, care l-a purtat pe Filip in intampinarea etiopianului, sa-l faca pe acesta din urma madular al lui Hristos dintr-o data si fara participarea lui Filip? Si chiar in cazul lui Saul, de ce ar fi avut nevoie de Anania ca sa se boteze, el, chemat Apostol de Insusi Hristos? Pentru ca Biserica este Trup al lui Hristos, nu poate un madular sa stea de o parte de celelalte, sau sa se lipeasca direct de Cap sarind peste toate celelalte. Este Trup in sens mistic, dar nu nevazut, nu doar nevazut, caci am vazut ca Sangele (Duhul) curge la madulare (etiopianul si Saul) prin altele (Filip si Anania), toate vazute.

In sfarsit, de ce ne plafonam. Pentru ca refuzam cresterea impreuna. Nu mergem in cautarea lui Filip si al lui Anania. Fugim cu comoara in san, dar ne alegem cu pesmetii.

(Revin)

[danadoina]

....

(Revin)

neaparat ! f. frumos explicat :P

[Ioan Cr]

De ce ma gandesc la toate aceste lucruri? Pentru ca intr-un fel nu am siguranta ca aceasta succesiune s-a pastrat de-a lungul celor 2000 de ani in nici un fel de confesiune fie ea ortodoxa, catolica sau protestanta. Adica cum pot fi sigur ca aceasta succesiune s-a pastrat?

Este mai simplu decat pare. Raspunsul e BIBLIA. Nu în ea, ci chiar ea. Domnul ne-a lasat un criteriu infailibil pentru ai recunoaste pe invatatorii cei buni - respectiv pe cei falsi: "După roadele lor îi veţi cunoaşte. (...) Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune." (Matei 7:16-17) Ramane sa ne intrebam de Biblie: e roada buna? Neaparat (zic si ortodocsii, si catolicii, si protestantii, si mormonii etc). Dar din ce pom a crescut? Doar nu a fost aruncata din cer. A fost o comunitate concreta de oameni, care a stiut mai intai sa pretuiasca scrierile autorilor sfinti, sa le distinga de cele ale "prorocilor mincinosi", sa le transmita in maini de incredere, sa le foloseasca ca indrumar sfant si sa o "coase" la un loc. Aceasta a fost Biserica. Deci avem o pista istorica verificabila.

Despre siguranta succesiunii astazi. Cred ca trebuie sa incepem cu cele de traditie veche, asa cum a facut la vremea sa Cuv. Serafim (Rose). Ceea ce ne intereseaza, la concret, este aflarea acelei linii din cele actuale care poate fi pusa cel mai bine in continuitate cu aceea care candva ne-a "inmanat" noua Biblia. Mai simplu, aceea succesiune este de incredere care raspunde cel mai bine drumului istoric al Bibliei. Biblia are un context propriu, caruia ii apartine si de care nu se poate lipsi fara asi pierde din integritate.

Completat: traditiile crestine vechi de doua milenii astazi nu sunt multe (dintre cele documentabile, desigur) - dar si asa sunt prea multe cand Sfanta nu poate fi decat una (si din momentul ce se contrazic unele pe altele in punctele lor cardinale - dogmele). Acest fapt reclama, prin urmare, un alt criteriu care sa le autorizeze, tot atat de fundamental si inspirat. El se numeste "Sobornicie". In Biserica Apostolica asistam la primul caz de aplicare a acestuia, petrecut in jurul anului 50 la Ierusalim si devenit apoi exemplar si chiar normativ pentru Biserica de pretutindeni. E vorba de un Sinod care a pus capat nu numai ereziei iudaizantilor, dar si unui conflict de pareri izbucnit intre doi din cei trei piloni ai crestinatatii incepatoare - intre Sf. Petru si Sf. Pavel. Desi ambii aveau chemare apostolica neindoielnica, singur acest fapt insa nu le garanta infailibilitatea lor ca indivizi - singura infailibila este numai Biserica in totalitatea ei (ne amintim aici de "Rugaciunea Arhiereasca" pe care o rostea Mantuitorul si care prin unitatea pe care o pune in valoare proclama de fapt principiul "Soborniciei" ca instrument al aceleia).

Urmand firul Soborniciei constatam ceea ce Sf. Vincentiu de Lerini (sec. V) a sintetizat cu mare forta in felul urmator: acea traditie (invatatura) se va tine drept adevarata, care a fost respectata de catre toti, pretutindenea si intotdeauna. Unul din roadele acestui principiu ecleziastic a fost definirea Canonului Sfintelor Scripturi. Altele au fost Dogmele. Pana intr-un punct a fost totul bine, si anume, pana in momentul din care acest principiu a inceput sa nu se mai respecte. Dar pentru ceea ce ne-am propus sa facem, adica pentru "screening"-ul traditiilor existente, istoria tulburarilor de mai departe conteaza mai putin, intrucat criteriile le gasim cu suficienta in starea Bisericii unite de pana atunci.

(faptul ca conversatia noastra nu prea seamana cu un schimb de pareri ma frustreaza oarecum...)

[octavian]

Iertare Ioane. Sunt destul de implicat in organizarea a doua tabere cu caracter/scop crestin(sunt indemnat de Sfanta Scriptura prin Provebe 22:6"6Învaţă pe copil calea pe care trebuie s'o urmeze, şi cînd va îmbătrîni, nu se va abate dela ea").
Si timpul imi este destul de limitat. Si mie imi pare rau ca sunt putini care se incumeta sa comenteze pe forumul acesta.
Sunt cativa oameni aici care dau viata forumului dar ceilalti par sa fie doar spectatori abtinandu-se de la orice comentariu "Indrazniti fratilor!"

Pentru mine, aceasta "tarina" este Traditia, pe care vrei-nu-vrei un curs istoric de 2000 ani nu putea sa nu o adune.

Eu zic ca te cam "aventurezi" cu interpretarea, pe un fagas care poate fi doar o analogie, cumva, departe de adevarata semnificati a pasajului respectiv. Presupun ca nu vrei sa spui ca Domnul Iisus a intentionat sa spuna acest lucru(pe care tu il sustii) cand a dat aceasta pilda. Personal fug de astfel de interpretari in care cineva inceaca sa isi sustina ideile cu ajutorul Textului Sacru. Optez pentru interpretarea cu care au venit chiar sfintii parinti spre ex. Hrisostom, care a lasat Textul Sacru sa vorbeasca si sa le inspire interpretarea. Cineva spunea ca Scriptura se intepreteaza cu Scriptura. Dreptarul tuturor invataturilor este Sfanta Scriptura. Bineinteles ca nimic nu se poate face fara Duhul Sfant(autorul Scripturii, Cel care ne descopera/calauzeste in tot adevarul).
Pun mare pret pe scrierile sfintilor parinti dar, eu raman la convingerea ca "Scrierile lor nu depasesc infaibilitatea/credibilitate/autoritatea, Cuvantului Scris al lui Dumnezeu".

Doamne Ajuta Ioane.. Poate mai revin!