De ce este episcopatul şi monahismul sunt incompatibile? De ce se bat cap în cap??? (Vezi 2 Sinod local din Constantinopol) Şi totuşi de atâta "amar de vreme" episcopii sunt aleşi dintre călugări... De ce?
1. Este chemat să conducă, nu să fie condus (să facă ascultare) cum sunt călugării. De el trebuie să se asculte, el fiind cel mai mare, nu are practic de cine asculta, cum ar trebui să facă un călugăr. Deci votul ascultării este "scos din listă".
2. Este administratorul averii bisericeşti, iar ca monah este chemat la sărăcie şi lepădarea totală de griji.
Mai sunt şi altele? Parcă astea ar fi cele mai importante argumente.
De aici derivă mai multe întrebări pentru mine personal:
a) Până la urmă, monahul (viitor episcop) a făcut nişte făgăduinţe înaintea lui Dumnezeu. Să presupunem că nu ştia din timp că va fi episcop, cum în 99% din prezent ştiu asta "binevol", cum atunci va răspunde pentru ele, le anulează hirotonia întru episcop automat? Cum?
b) Dacă se ştie că astea două nu sunt compatibile (canonic), şi majoritatea episcopilor din zilele noastre nu mai au nici o treabă cu cele călugăreşti, de ce totuşi pe cei ce sunt celibi sau "în aşteaptarea" de a fi episcopi, îi mai trece "ca gâsca prin apă" prin Taina Tunderii în monahism??? Ce-i cu formalitatea asta? Ce fel de canoane care contrazic unul pe altul? Care are mai multă prioritate? Dacă canoanele spun doar (din câte ştiu eu) că episcopul trebuie să fie necăsătorit (12 Sin VI), de ce atunci îl mai încurcă şi cu monahismul?
c)Ştim din Istoria Bisericii că au existat episcopi care au fost la fel sau mai râvnitori decât pustnicii. Cum au reuşit acest lucru? De ce astăzi nu se poate?
d)Observăm astăzi că mai sunt arhierei car au reuşit să facă câţiva ani (mai mult sau mai puţini) de ascultare în mănăstire, şi se remarcă printr-un compartament altfel decât al majorităţii (nu o spun cu judecată): sunt mai ascetici, liturghisesc zilnic în reşedinţa episcopală sau mitropolitană, ţin regula de a nu mânca carne - ca şi monahii, ş.a. într-un cuvânt au un "duh călugăresc". Mă întreb, suferă cu ceva biserica din urma acestui comportament al lor, ca şi cum ar împărţi grija păstorească cu împlinirea făgăduinţelor monahiceşti?
e) Cum se întâmplă că tot noi creştinii, clerici, ş.a. îi judecăm adesea pe episcopi, îi catalogăm, că monahi fiind "...uite ce maşină are, uite ce palat are, uite ce face cu banii Bisericii şi tot aşa..."???
f) În Biserica Greciei, poate şi în alte Biserici (nu ştiu) se practică ca unii episcopii să fie (doar) rasofori. Asta ca să nu aibă prea multe "obligaţii" sau din comoditate??? Nu ştiţi până la urmă rămân ca rasofori, sau spre sfârşitul vieţii acceptă tunderea deplină?
Nu am vrut ca acest mesaj să aibă o notă ofensivă sau de judecată, dar chiar mi-a provocat această problemă multe întrebări şi nedumeriri. Aş vrea un răspuns serios şi teologic argumentat, nu aluzii şi critici la adresa episcopatului.