Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Tot ce e legat de domeniile de mai sus...
Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:
Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde Pr Haralambie » 23 Apr 2012, 22:59

V
Aş vrea să ştiu că preoţii ortodocşi nu doar că fac recomandări dar chiar fac eforturi să îi silească pe oameni, şi în special pe aceia care finanţează non-valorile, să finanţeze, dacă tot vor să îşi cheltuie anumite resurse de bani, valorile atât cele din cultura sacră .
Nu este aşa de simplu, cu oamenii nu-i deloc simplu .Preoţia nu poate fi transformată în poliţie cu apucături inchizitioniste de constrângere.
Dar are şi ea armele ei cu mult mai puternice de legare şi dezlegare, în cer şi pe pământ. Şi are armă şi sabia cuvântului.
De obicei vicioşii nu prea îi prinzi pe la biserică .
Şi atunci când mai vin dacă nu şti cum sa-i tratezi şi îi sperii, altă dată nu-i mai prinzi.
Duhovnicia este o artă. Arta de a mântuii suflete, care implică multe metode şi de multe ori şi compromisuri. De aceea pr Petru spune el ce spune.
Datoria implicării în viaţa fraţilor noştri ortodocşi prin îndemnuri şi ajutor în ceea ce priveşte lupta cu răul, revine oricărui creştin, nu numai preoţilor.
Cu mult respect.

Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde Dionysie » 23 Apr 2012, 23:22

Nu este aşa de simplu, cu oamenii nu-i deloc simplu. Preoţia nu poate fi transformată în poliţie cu apucături inchizitioniste de constrângere.
Vă rog nu mă mai luaţi părinte cu astea, cu frica asta de inchiziţie. Preotul trebuie în mod clar să constrângă pe oameni dacă este necesar să facă anumite lucruri. Are şi doctrina compelle intrare valabilitatea ei; vedeţi că există şi o pildă evanghelică în care se vorbeşte despre silirea unora să intre la nunta Fiului de împărat. Într-o societate sănătoasă preoţia creştină este cea mai bună "poliţie". Poruncile dumnezeieşti sunt porunci, sunt imperative, nu facultative şi opţionale după apucăturile şi poftele oricui. Iar dacă este poruncă trebuie forţat omul să o şi împlinească dacă manifestă aşa o greaţă dintr-asta artificială. "Pofta mai vine şi mâncând." Mai trebuie şi "pus biciul" pe oameni, asta-i clar ca lumina zilei, pentru că de multe ori sau de cele mai multe nu fac Legea şi Poruncile de bună voie. Dacă stăm numai după "libertatea" oamenilor s-ar putea să aşteptăm mult şi bine. Iar dacă Biserica nu îşi exercită puterea, staţi liniştit că o să îşi facă iar din nou loc vreun Lenin, vreun Troţki, vreun Stalin, vreun stat totalitar care să împlinească dreptatea şi mânia lui Dumnezeu împotriva celor care îşi fac iluzia că viaţa şi lumea asta se înscriu nu într-o Teocraţie ci într-o Demo(no)craţie. Sau o să vină să o exercite sectanţii sau alte culte ori religii.
De obicei vicioşii nu prea îi prinzi pe la biserică. Şi atunci când mai vin dacă nu şti cum sa-i tratezi şi îi sperii, altă dată nu-i mai prinzi.
Dacă aşa făceau şi apostolii nu ştiu zău cine se mai mântuia, şi cu care Sf Apostol Andrei ne mai mândream noi aşa cam fără temeiuri. Soluţia: te duci peste ei!
Datoria implicării în viaţa fraţilor noştri ortodocşi prin îndemnuri şi ajutor în ceea ce priveşte lupta cu răul, revine oricărui creştin, nu numai preoţilor.
Sunt perfect de acord cu asta. Astăzi numai cuvinte grele (în sensul bun) aţi spus. Şi tocmai prin asta vroiam să îi replic şi Danei Doina că preoţia generală, universală o au şi ceilalţi creştini, dacă mai sunt încă creştini şi nu au ieşit din harul lui Dumnezeu. Adică are şi preoţia împărătească valoarea ei şi care nici ea nu prea este exploatată aşa cum trebuie, aşa ca să fim noi românii numiţi oamenii şanselor ratate, genii la tinereţe şi rataţi la bătrâneţe. Dacă Biserica ar face mai multă curăţenie, ordine şi ierarhizare a valorilor autentice în societate şi preoţia generală şi cea sacramentală ar fi mult mai rodnice.

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde protosinghel » 24 Apr 2012, 06:48

Dar Hristos? El cum a procedat?

Avatar utilizator
presviter
Mesaje:592
Membru din:24 Noi 2010, 09:30
Confesiune:ortodox
Preocupări:istorie, liturgică, pastorală
Localitate:București

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde presviter » 24 Apr 2012, 22:07

Eu n-am zis că refuz ca să spovedeasc pe cineva, mai ales când nu au la cine merge. Dar fug de a mă considera "părinte duhovnicesc" al cuiva şi, respectiv, de a-mi face "fii duhovniceşti".
Mă gîndesc că dacă aș fi pribeag și nu aș avea o biserică/comunitate încredințată, nici eu nu m-aș grăbi să spovedesc pe cineva.

Dar pe de altă parte, dacă spovedești pe cineva, este normal să inițiezi și să încurajezi o relație de tip părinte-fiu, și să-l naști / crești duhovnicește pe cel ce a venit la tine. Altminteri, nici nu ar mai trebui să ți se adreseze oamenii cu termenul ”părinte”. Ar contraveni cu adevărat cuvîntului hristic (Matei XXIII,9).
Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale. ps.118,63

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde protosinghel » 24 Apr 2012, 22:33

Mă gîndesc că dacă aș fi pribeag și nu aș avea o biserică/comunitate încredințată, nici eu nu m-aș grăbi să spovedesc pe cineva.
Aşa este. Şi iată că eu sunt chiar mai mult decât pribeag...
Dar pe de altă parte, dacă spovedești pe cineva, este normal să inițiezi și să încurajezi o relație de tip părinte-fiu, și să-l naști / crești duhovnicește pe cel ce a venit la tine. Altminteri, nici nu ar mai trebui să ți se adreseze oamenii cu termenul ”părinte”. Ar contraveni cu adevărat cuvîntului hristic (Matei XXIII,9).
Cuvântul "părinte" demult a căpătat un sens foarte general, cel puţin din sec. IV, odată cu dezvoltarea monahismului. De aceea şi pe monahi şi monahii îi numim părinţi şi maici. Şi, la drept vorbind, la ce-mi foloseşte să fiu numit "părinte"?
Totuşi, mă bucur pentru cei care vor şi sunt capabili să fie părinţi duhovniceşti. Lumea are nevoie de aşa ceva...

OLGA

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde OLGA » 02 Mai 2012, 20:52

Mă gîndesc că dacă aș fi pribeag și nu aș avea o biserică/comunitate încredințată, nici eu nu m-aș grăbi să spovedesc pe cineva.
Aşa este. Şi iată că eu sunt chiar mai mult decât pribeag...
Dar pe de altă parte, dacă spovedești pe cineva, este normal să inițiezi și să încurajezi o relație de tip părinte-fiu, și să-l naști / crești duhovnicește pe cel ce a venit la tine. Altminteri, nici nu ar mai trebui să ți se adreseze oamenii cu termenul ”părinte”. Ar contraveni cu adevărat cuvîntului hristic (Matei XXIII,9).
Cuvântul "părinte" demult a căpătat un sens foarte general, cel puţin din sec. IV, odată cu dezvoltarea monahismului. De aceea şi pe monahi şi monahii îi numim părinţi şi maici. Şi, la drept vorbind, la ce-mi foloseşte să fiu numit "părinte"?
Totuşi, mă bucur pentru cei care vor şi sunt capabili să fie părinţi duhovniceşti. Lumea are nevoie de aşa ceva...
Eu credă că orice om normal se teme de-a avea copii, dar, dacă iubirea este mai mare decât teama, doreşte să aibă. Nu aşa stau lucrurile şi cu părinţii duhovniceşti?

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde Pr Haralambie » 10 Mai 2012, 18:18

3. Dacă un tânăr teolog a căzut în păcatul curviei îi mai dăm voie să devină preot?
La această întrebare a răspuns pr Petru mai sus, este suficient, sunt de aceeaşi părere.

Îmi aduc aminte din viaţa sfântului Leon Papă al Romei. Atât în viaţa lui cât şi în Limonariu, spre sfârşitul cărţii (pe la capitolele 140-150, aproximativ, povestită de Amos, patriarhul Ierusalimului). Se spune că, sfântul Leon, Papa Romei, când era să se săvârşească din viaţa aceasta şi a avut dinainte vestire, a ramas langa mormantul apostolului Petru patruzeci de zile staruind in post si rugaciune, cerand de la apostolul Petru sa mijloceasca la Dumnezeu pentru el spre a I se ierta pacatele lui. Dupa implinirea celor patruzeci de zile I s-a aratat apostolul Petru si i-a zis: M-am rugat pentru tine si ti s-au iertat toate pacatele, in afara de hirotonii. Vei fi raspunzator numai de hirotoniile care le-ai facut, fie ca ai hirotonit pe cine trebuie fie ca nu.

Personal, consider o greşeală mare, responsabilă, pentru preotul cel care face foaie de recomndare pentru preoţie, unui astfel de tânăr "teolog" şi consider că nu poate fi hirotonit, indiferent cine o fi.
Conform Canoanelor 61 Ap; 7, 36 Nichifor Mărt; 3, 6, 9 Teofil Alex. Care sunt clare.


Nu aşi face lucrul acesta nici dacă aşi fi episcop. Mai ales că, numărul este mare de "teologi" care ies pe bandă rulantă… Deci, nu este lipsă de teologi, nici motiv, să zic de excepţie, nu există.


Mai ales, dacă stăm să analizăm situaţia morală actuală a ortodocşilor, care sunt în criză morală... Şi chiar a multor viitori “teologi”, de ignoranţa în ceea ce priveşte disciplina moralităţii, care lipseşte chiar şi prin seminare sau facultăţile de teologie. În care , normal, este să te aştepţi ca măcar aici să fie mai serioşi cei care merg spre preoţie. Şi sunt , dar nu toţi.
Cu atât mai mult, nevoia timpului de faţă ar impune ca viitorii teologi să aibă viaţă sfântă, fără pată, să fie vrednici în lucrarea lor preoţească pentru folosul comunitar.

Pentru mine nerecomndarea pt preoţie a unui candidat nevrednic, nu este o problemă. Dacă m-aşi teme pentru un lucru, cum s-a pronunţat pr Petru pt duhovnicie, pt mine ar fi profesoratul, prin care sistemul este în aşa fel conceput, că trebuie să consimţi la absolvirea şi a celor care nu sunt capabili sau vrednici de o şcoală teologică. Şi astfel se dă acordul la promovarea unui viitor preot nevrednic, prin diploma care o obţine.
Este un lanţ al slăbiciunilor.
Dacă hirotoniile ar fi ca în vechime în care se cerea părerea unei comunităţi, cu adevărat, nu numai formal, prin care se exprimau, vrednic este! Atunci responsabilitatea ar cădea pe umerii celor care mărturisesc, fie adevărul, fie minciuna, şi poate s-ar îndrepta lucrurile, dacă şi oamenii ar fi conştienţi...sau îşi merită preotul, pentru care au mărturisit.
Cu mult respect.

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde Pr Haralambie » 10 Mai 2012, 18:22

4. Care ar fi intervalele cele mai mici şi cele mai mari privind oprirea de la împărtăşire?
Problema intervalelor privind oprirea de la împărtăşire, care au ca reper de orientare canoanele, este foarte dicutabilă şi ţine de o sumedenie de cicumstanţe, care dacă am sta să le analizăm, este mult de scris.
Am spus de canoane, ca bază şi reper de orientare, întrucât însăşi canoanele dau posibilitate duhovnicului de a reduce din timpul stabilit prin canoane şi a economisi după chibzuinţa sa. De exemplu canoanele 30 Nichifor şi 74 al sf Vasile C Mare. Dar atenţie, nu dau posibilitatea anularii totale a canoanelor cum în mod greşit se practică pe alocuri.
Apoi este discutabilă, deoarece în acest sens nu cred că a existat şi nu va exista un consens.
Dar un lucru grav este că, nu se poate opera cu perioade mici de privare pedagogică, disciplinară, de la sfinte, prin care se ţine mult mai bine sub control situaţia celor păstoriţi, din cauza prostului obicei moştenit şi aciuat, nu se ştie de unde, a rarei împărtăşiri.
Practic, perioadele mici de oprire de la sfinte pentru anumite păcate, mai "mărunte," sunt anulate, prin faptul că oamenii se lipsesc ei de bună voie, pe anumite intervale de timp mult mai îndelungate, nejustificate, de la împărtăşire, căci aşa au fost învăţaţi...
Şi aici în primul rând vina o au unii preoţi, căci nu cultivă valoarea şi importanţa necontenitei împărtăşiri cu sf Taine. Sau şi mai rău, tocmai ei sunt cei care se împotrivesc.
Dar aceste perioade rămân totuşi valabile.

După mine, cel mai mic interval, este o zi, care se opreşte pt scurgere la bărbaţi şi nu orice scurgere, ci dacă se întâmplă doar din anumite motive. Cum ar fi, de ex, visul de curvie, care are ca motiv lipsa păzirii minţii de peste zi şi curvia cu mintea. Explicaţiile sunt în canoane.
Iar cel mai mare interval, este refuzul lăsării păcatului, ca impediment opritor de la împărtăşire, şi poate dura toată viaţa.

De regulă, nu sunt adeptul canoanelor lungi opritoare, dar nici eliminarea totală a lor, care se întâmplă prin unele locuri.
Ca regulă generală, trebuie să se aibă în vedere îndreptarea omului, nu pedepsirea lui. Şi cu cât arată cineva mai multă râvnă pentru îndreptare (concretizată în dovada unor fapte convenite la mărturisire şi urmărite pe parcurs) şi părere de rău pentru păcatele săvârşite în timpul mărturisirii, pe atât se poate scurta timpul opritor de împărtăşire.

Şi ele ar fi, de ex, de la 0 până în 40 de zile.
Pentru masturabare, la simplu, de unul singur, dacă pentru prima dată se întâmplă. Canoanele sf Ioan Ajunătorul, opresc 40 de zile, iar dacă s-a întâmplat în 2, pe 80 de zile. cu condiţia să mănânce în acest timp mâncare uscată şi să facă 100 de metane, iar dacă nu, un an, sau doi la dublu. Dar acest canon se poate modifica, înlocui, scurta sau lungi, în funcţie de împrejurări şi motivele care au determinat păcatul, sau care vor determina îndreptarea. Şi prin alte fapte care compensează într-un fel.
Dacă s-a întâmplat vizionarea de filme porno.
Pentru "sfânta" înjurătură de cele sfinte, mai ales dacă este obicei care se repetă, consider cam aceeaşi perioadă, max 40 de zile, dar epitemia diferă de la om la om, nu la toţi prinde acelaşi tratament.
Pentru folosirea unui vocabular vulgar, la fel.
Pentru îmbătare şi vomare, dacă se repetă.
Pentru ţigară, sau droguri, dacă se repetă după luarea la cunoştinţă că trebuie aruncate.
Pentru ceartă şi scandal, fie cu străini, fie cu cei din casă. Dar depinde, dacă aceasta se face cu scopul îndreptării morale a unui cunoscut, sau din familie, mai ales controlată sau la recomandare, atunci nu consider greşeală opritoare, dimpotrivă, virtute.
Bătaia între copii( cu condiţia împăcării şi nerepetării), căci la cei adulţi, dacă se întâmplă, deja este o problemă cu mult mai gravă.
Neascultarea şi ignorarea canonului în anumite împrejurări.
Călcarea perioadelor de post, nejustificate.
Minciuna în anumite împrejurări.
Lipsa de la biserică în perioade mai lungi şi nejustificate.
Furtul de lucruri mărunte. cu condiţia reînapoierii cele furate.
Uneori mai pentru "sfânta" clevetire sau bârfă, în mod pedagogic, dacă acestea au adus vrajbă între familii (astea la sfintele băbuţe se întâmplă mai des).
Mai pentru mergerea pe la sectari la rugăciune, sau la ghicitori.
Dansul pe la nunţi sau discoteci.
Comportarea impertinentă cu semenii sau părinţii, care întrece măsura.
Uneori, pentru pierderea timpului pe la jocuri, filme, şi alte hobiuri nefolositoare.
Şi cam astea le am în minte acum.

Iar în ceea ce priveşte păcatele mari cu cele mai lungi intervale, între 3-20 de ani oprire: omorul, incesturile, prostituţia, atât cei care practică, cât şi cei cu traficul, păcatele împotruva firii. Ginecologii care fac avort (pot fi opriţi pe zeci de ani de la sfinte, poate şi toată viaţa). Cei care introduc sau susţin legi antisociale, anticreştine.
Poate mai sunt şi altele, care-mi scapă acum.
Aştept şi părerile şi experienţa voastră, a confraţilor preoţi.
Cu mult respect.

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde Pr Haralambie » 10 Mai 2012, 19:00

5. Cum procedăm cu cei care nu i-au Spovedania în serios şi neglijează canonul dat de duhovnic?
Acum, depinde ce canon negijează şi cum se înţelege neluarea spovedaniei în serios.

Se întâmplă deseori canonul să fie prea mare şi atunci este firesc să fie neglijat.
Poate cel care dă canon, nu are habar de greutăţile vieţii de familie sau sociale şi este nerealist în ceea ce face. Am găsit N cazuri.

Am găsit oameni care au primit canoane de la diferiţi preoţi. Şi nici unul nu i-a întrebat dacă mai au de făcut şi altele ...
Poate canonul nu este compatibil cu nevoia celui care primeşte canonul.
Poate canonul a fost impus cam forţat şi fără consultarea celui care îl primeşte, ceea ce este o gafă mare din partea celui care dă canon.
Depinde şi ce se înţelege prin canon. După dicţionar, Canon= Normă, regulă de conduită.

Este adevărat că unii au văzut în canon pedeapsă pentru păcate, căci aşa lasă să se înţeleagă explicaţiile unor sfinţi, cum ar fi, de ex, Sf Nicodim Aghioritul.

Care scrie în, Carte de Suflet Folositoare. Una din două se cuvine să alegi frate: sau aici să iei vremelnic canonul păcatelor tale, sau acolo veşnic în lumea cealaltă.
Apoi, sfântul repetă: dacă îl vei primi aici în viaţa aceasta, atunci scapi de cele de acolo. Iar de nu-l vei lua aici, atunci negreşit îl vei lua acolo veşnic.
Ceea ce scapă unora, este că, acest canon se primeşte de bună voie şi după putere, este o autopedepsire mai degrabă.

Eu repet şi accentuez , canonul, nu se impune împotriva voinţei celui care îl primeşte. Ci în toate se caută rodul bunei voinţe, al râvnei şi puterii.
Căci în felul acesta se va face cu dragoste, iar dacă se face din dragoste, atunci există şi împlinire a canonului.
Ceea ce este foarte important, este că omului trebuie să i se explice importanţa canonului şi atunci îl va primii cu drag, chiar îl va cere, căci va avea valoare.
Nu-l va concepe ca ceva chinuitor. Trebuie ca acest sentiment de pedeapsă nici să nu existe.
De fapt, canonul ca şi pedeapsă, a fost combătut de unii sfinţi, cum ar fi Sf Ioan Iacob. Care spune:
Mulţi din creştini zilelor noastre nu înţeleg ce rost are canonul de la mărturisire. Unii îşi dau cu părerea că prin canon omul îşi împlineşte răscumpărarea păcatelor sale. Cu alte cuvinte ei îşi socotesc canonul ca o despăgubire sau ca un fel de plată pentru păcate. Alţii socotesc canonul ca o pedeapsă de ispăşire sau taxă pentru vinovăţia păcatelor. Sunt apoi şi alţii, mai nepricepuţi, care cred că prin canon se răzbună preotul asupra celor vinovaţi, iar alţii din multa nesimţire nu dau nici o atenţie la rânduiala canonului, zicând că este ceva numai de formă sau o scornitură a preotului.

Toate părerile acestea sunt greşite şi aduc mare pagubă pentru mântuire. După învăţătura sf Părinţi şi după predaniile Bisericii, canonul de la mărturisire nu înseamnă nici răsplată sau despăgubire pentru păcate, nici pedeapsă pentru vina greşelilor, nici armă de răzbunare pentru sjujitorii Bisericii, şi nici formă goală sau născocire cum cred unii. Canonul face parte din taina cea sfântă a Pocăinţei şi este ca o reţetă pe care o recomandă doctoral celui bolnav.




De aceea, eu nu sunt adeptul canoanelor care nu se dau din această raţiune. Şi în final nu mă interesează atât împlinirea cu stricteţe a unei pravile din canon, cât rezultatul care îl aştept prin canon.

Adică, pe mine mă interesează dacă nu se face păcatul. Dacă acesta nu se face totul îi ok, iar dacă se face, canonul pentru mine nu are nicio valoare. Nu că el nu ar avea valoare, căci este un pas în plus. Dar nu are împlinire.

Aşi vrea să precizez, totuşi, faptul că, eu fac o diferenţă între : 1.canonul penitenţial pentru cei care au greşit prin păcat de moarte şi 2.canonul ca regulă zilnică de trăire, a unui drept-slăvitor.

Deşi, cel care a greşit cât şi cel care nu a greşit lui Dumnezeu ,trebuie să ajungă la acelaşi numitor comun, totuşi, pe perioada penitenţei, există o diferenţă în împlinirea canonului.
Aşi spune că unul se bucură de libertate pe când celălalt de obligaţie, dar o obligaţie de voie asumată.
Şi asta doar din dorinţa celui care a greşit pentru o mai repede apropiere de Hristos, de care a fost despărţit prin păcat. Aceasta este o dovadă a dragostei.
Ceea ce ţine de mine ca administrator al sf Taine, este să amân opropierea de Hristos pt neîmplinirea canonului şi este suficient motiv pentru împlinirea lui.

Sf Ioan ajunătorul demonstrează acest lucru în canoane. Prin exigenţă, scurta perioada timpului opritor de la împărtăşire, iar nerespectarea canonului ,aducea inevitabil mărirea perioadei opritoare de împărtăşire .

Dar acest lucru trebuie să fie convenit de la început la mărturisire, şi ca să fac o glumiţă, atunci când l-am prins la cotitură pe cel ce se spovedeşte, cum se spune în popor.

Apoi văzând şi care este căderea , consider necesar axarea mai mult pe împlinirea unor fapte care l-ar putea ajuta să nu mai cadă.
Să iau un exemplu.
Dacă un om căsătorit, care nu prea le are cu biserica, dar îşi vine în fire, îi pare rău şi se hotărăşte într-o bună zi să se pocăiască şi să se schimbe. Dar la investigaţia de rutină îl găseşti că, păcatele lui mari, de moarte, sunt preacurviile şi bola lui sufletească este acestă pasiune nestăpânită. Care se naşte din excesul de mâncare, lipsă de credinţă, lipsă de rugăciune, de cunoştinţă, de păzire a simţurilor, a minţii, din care vine lipsa friciide Dumnezeu şi păcatul, etc.
După constatarea celor mai mari păcate şi lungimea timpului opritor pentru sfinte, şi explicarea lor. Omul înţelege că, de ex, pentru preacurvie canoanele 58 al sf Vasile cel Mare prevăd 15 ani oprire, iar Grigorie de Nisa, 19 ani oprire de la sfinte.
Şi dacă se vede că îi pare rău pentru păcate şi pentru această lungă perioadă de despărţire faţă de Hristos, şi înţelege gravitatea faptului în sine şi are râvnă.
Trebuie făcut să înţeleagă că, perioada aceasta poate fi modificată şi scurtată în funcţie de râvna lui în îndeplinirea unor cerinţe elementare de practicare, care trebuie să le săvârşească orice creştin, chiar dacă nu a greşit. Cum ar fi: să nu mai săvârşească păcatul, să postească, să se roage, să meargă la biserică, să facă ceva fapte de milostenie, să citească lecturi folositoare,etc..

Şi se începe, explicându-i-se. Pentru faptul că a venit şi le-a mărturisit singur de bună voie, se scade 1 an.
Apoi, ţinând cont de problema lui, un astfel de om va avea nevoie mai mult de post. dacă posteşte de acum înainte miercurile şi vinerile de peste an, se mai scade 1 an.
Dacă primeşte cu multă uşurinţă sau a fost şi dinainte obişnuit îl întreb şi pentru ziua de luni,şi dacă va vrea, se mai scade 1 an.
La fel şi pentru asprimea postului, care aici de abia îl va ajuta în astâmpărare...
Dacă posteşte şi cele 4 posturi, se mai scade 1 an.
Dacă promite că de acum va merge la biserică duminicele şi în sărbători, când are posibilitate, se mai scade 1 an.
Dacă poate face un număr de metane zilnic, nu prea mare, după cât consimte el că poate, se mai scade 1 an.
Dacă primeşte să facă şi ceva pravilă de rugăciune şi citire din Biblie şi alte scrieri la recomandare, se mai scade 1 an.

Practic, omul trebuie să simtă că-l ajuţi, dar în aceşlaşi timp să înţeleagă că şi el trebuie să se conformeze acestor reguli morale, stabilite de Biserică prin sinoade ecumenice.
Şi că mântuirea lui nu stă în buzunarul meu, la dispoziţia mea, ci la bună-voinţa lui Dumnezeu, dar mai cu seamă în conformarea şi îndreptarea lui.

Deci, au mai rămas 8 ani. Din aceştia, pentru încurajare, cu condiţia dacă nu mai cade în păcatele care sunt impediment, pe durata a 3 ani, îi promit că mai scad, să zic, 5 ani la sfârşitul perioadei celor 3 ani, şi asta în virtutea posibilităţii reducerii canonului. Conform canoanelor,30 Nichifor şi 74 al sf Vasile C Mare. Am dreptul să chibzuesc mai cu economie timpul de oprire de la sfinte, după cât consimt.
Omul, în această situaţie are pentru ce lupta, ştie că peste 3 ani, primeşte bonus încă 5. Şi prin împlinirea unui canon practic, se vede şi util, Se vede ca având o lucrare. Şi aşa îşi vine păcală în fire.
Acesta este un canon penitenţial, care s-ar putea să nu difere de a unuia care nu are penitenţă şi oprire de la sfinte. Căci la urma urmei sunt lucruri elementare care orice creştin trebuie să le săvârşească, dar, cum am spus, ca şi preotul să respecte durata convenită, se cere respectat canonul; cu condiţia ca la înfiinţarea lui să se ţină cont de puterea şi voinţa celui care îl împlineşte.

Diferenţa constă în obligaţia asumată, convenită, promisă, de bună voie, nu impusă, pentru cel cu peniteţă faţă de unul care nu are penitenţă.
Cu atât mai mult, canonul unui om care nu are aceste păcate, trebuie să fie în aşa fel încât să nu-l împovăreze şi să nu-l ducă la rutină.
Şi el se poate modifica ori de câte ori este nevoie.

Uneori se mai lasă nemodificat un canon care nu se poate împlinii, cu bună ştiinţă, dar totuşi se trece cu vederea neîmplinirea lui, ca şi cum se face din economie, tocmai pentru smerenie, căci prin asta se căiesc şi se văd păcătoşi…

Mulţi oameni vin la mănăstire la spovedit, pentru că nu sunt mulţumiţi de faptul că nu li s-a dat un canon la parohie şi citind prin cărţi că cine nu va face canon aici îl va face în iad, se simt neîmpliniţi, fiind şi conştienţi de păcatele mari care le au.

Sunt oameni care nu pot împlinii niciun fel de pravilă fixă, care gândul de o viaţă la Dumnezeu, este pravila lor.
De obicei, greutăţile vieţii de familie aduc multă împrăştiere, şi este o pravilă creşterea copiilor şi nu mică.
Sunt oameni marcaţi de greutăţi şi necazuri în care mintea lor nu le mai stă la citiri. La fel sunt, profesorii şi alţi intelectuali, care psihic, au un program foarte încărcat.


Sunt oameni zdrobiţi cu inima, care strigă la Dumnezeu încontinuu şi care simt că citirea pravilei nu-I împlineşte, la fel sunt şi unii practicanţi cu rugăciunea, Doamne Iisuse…de aceea trebuie multă îngăduinţă şi înţelegere pentru fiecare.

Dar canonul se dă şi în funcţie de preocupările oamenilor. De exemplu, dacă este timp pentru telenovele , filme, pentru meci, şi altele emisiuni gen, românii au talent, etc. Atunci, este timp şi pentru citire şi canon.

Consider în mod greşit darea unui canon, în împlinirea doar a unui număr de acatiste sau paraclise, care se fac la kg, în câteva zile, apoi şi-au luat de-o grijă şi... pauză.
Şi nici aducerea la biserică a unor alimente sau nu ştiu ce donaţii şi foloase.
Practic, un canon trebuie să fie complex. Trebuie să cuprindă câte puţin din toate.Trebuie să angajeze atât trupul cât şi sufletul într-o lucrare. Şi acesta trebuie să fie permanent. El are scopul să-l ferească de cădere pe viitor pe înfăptuitor, cât să-l repună în trăre creştină, în Hristos.
De aceea, trebuie să cuprindă atât rugăciune citită cât şi a minţii, pt cei mai râvnitori.
Cât şi lectură. Puţine metane care încălzesc inima pt rugăciune, unele fapte de milostenie şi alte faceri de bine.
Împlinirea unor îndatoriri, familiale, sociale şi bisericeşti.

Aştept şi părerile din experienţă, a celorlalţi preoţi, Prezviter, Pr Dimitrie şi ceilalţi.
Cu mult respect.

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde protosinghel » 10 Mai 2012, 22:46

Sunt de acord cu multe din cele scrise de pr. Haralambie, numai că eu sunt "mai blând"... Mă folosesc de principiile canonice, dar nu opresc pe nimeni mai mult de 2-3 ani. Şi uneori nici nu le spun termenul, ci îl chem să vină mai des şi dacă se arată interesat de propria vindecare - mai scad, iar dacă nu - le las termenul stabilit. Chiar acum îmi dau seama că nimănui niciodată nu i-am dat exact cum scrie la Canoane. Îi spun cât ar trebui, dar totodată îi întind mâna.
Pe de altă parte, nu sunt de acord ca cineva cu păcate opritoare să fie împărtăşit fără nici un canon. Şi dacă un alt preot l-a dezlegat fără canon, eu trec peste asta şi-i explic că e nevoie de canon.
Mă limitez aici, aştept ca ceilalţi preoţi să continue.

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde Pr Haralambie » 10 Mai 2012, 23:38

Sunt de acord cu multe din cele scrise de pr. Haralambie, numai că eu sunt "mai blând"... Mă folosesc de principiile canonice, dar nu opresc pe nimeni mai mult de 2-3 ani. Şi uneori nici nu le spun termenul, ci îl chem să vină mai des şi dacă se arată interesat de propria vindecare - mai scad, iar dacă nu - le las termenul stabilit. Chiar acum îmi dau seama că nimănui niciodată nu i-am dat exact cum scrie la Canoane. Îi spun cât ar trebui, dar totodată îi întind mâna.
Pe de altă parte, nu sunt de acord ca cineva cu păcate opritoare să fie împărtăşit fără nici un canon. Şi dacă un alt preot l-a dezlegat fără canon, eu trec peste asta şi-i explic că e nevoie de canon.
Mă limitez aici, aştept ca ceilalţi preoţi să continue.
Cam la fel procedez şi eu în unele situaţii, căci nu la toţi prinde exemplul meu de mai sus. Şi acolo era doar un exemplu.
De regulă, 2-3 ani oprire. Nu am dat mai mare canon de 5 ani până acum, şi asta excepţional. Înafara de cei care tot fac păcatul şi-i tot amân la infinit, până o să-l lase.
Dar am observat un lucru. Unii oameni pun preţ pe ceea ce obţin mai greu şi înţeleg gravitatea păcatului prin lungimea îndepărtării de la sfinte.
Iar prin obţinerea prea uşor a iertării, unii, se întorc iarăşi cu uşurinţă la păcat. Şi tu ca preot rămâi de fazan...
Cu mult respect.

porfirie
Mesaje:237
Membru din:13 Mai 2009, 20:24
Confesiune:ortodox

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde porfirie » 17 Mai 2012, 18:02

Rugam pe parintii care mai sunt pe forum sa raspunda aici! Doamne ajuta!

Anthropos
Mesaje:99
Membru din:05 Apr 2008, 14:50
Confesiune:ortodox
Preocupări:teologie, stiinte politice
Localitate:Republica Moldova

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde Anthropos » 17 Mai 2012, 18:15

Rugam pe parintii care mai sunt pe forum sa raspunda aici! Doamne ajuta!
Păi Sfinţia Voastră de ce nu daţi o variantă de răspuns pentru fiecare din acele întrebări? Iertaţi-mă!
Răspunsurile pr. Haralambie mi se pare destul de bune. Numai că eu prefer un duhovnic puţin mai îngăduitor... Sunt slab şi neputincios! :(

IoanR
Mesaje:24
Membru din:06 Mar 2012, 23:27
Confesiune:ortodox
Preocupări:profesor, interese teologie, istorie

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde IoanR » 07 Apr 2013, 23:05

Eu am o mare nelămurire: mirenii trebuie să asculte de duhovnicul lor, la fel cum ascultă monahii? Există preoţi de mir şi mireni care sunt de părere, că nu poţi merge să te spovedeşti la un alt duhovnic, dacă nu ai binecuvântarea duhovnicului tău. De asemenea, stiu pe unii mireni care cer binecuvântare de la duhovnic, pentru multe: să meargă la doctor, să meargă într-o duminică la o altă biserică, să se angajeze undeva, etc. Am auzit de la un părinte român din Sfântul Munte, că o asemenea abordare este greşită. Este înderptăţită o asemenea practică?

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde protosinghel » 07 Apr 2013, 23:11


Avatar utilizator
presviter
Mesaje:592
Membru din:24 Noi 2010, 09:30
Confesiune:ortodox
Preocupări:istorie, liturgică, pastorală
Localitate:București

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde presviter » 30 Dec 2013, 20:31

protosinghel a zis:
nu sunt foarte drastic cu fumătorii în ce priveşte împărtăşania, ceea ce nu înseamnă că pot fuma chiar şi în ziua împărtăşirii.
Păi cum așa? E suficient să te lași de fumat o zi ca să te împărtășești? Mulți s-ar bucura să audă asta. :x4
Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale. ps.118,63

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde protosinghel » 30 Dec 2013, 20:41

Asta ca o excepţie pentru unii, care fac primii paşi în Biserică. Dacă-i impui să se lepede dintr-o dată şi abia apoi să se împărtăşească, s-ar putea să nu mai facă asta niciodată. S-a întâmplat că la unul i-am dat voie 3 duminici la rând să se împărtăşească, cu regula de a nu fuma de sâmbătă seara până luni dimineaţa, după care i-am spus: până aici. Mai departe ori te laşi, ori nu te mai împărtăşeşti. S-a lăsat mult mai uşor decât îşi închipuia. Cum credeţi ce l-a ajutat?

Veronika
Mesaje:135
Membru din:05 Sep 2010, 23:00
Confesiune:ortodox
Preocupări:biologie, spiritualitate ortodoxa
Localitate:Chişinău

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde Veronika » 31 Dec 2013, 03:10

6.Când un preot se poate dezice de a mai fi duhovnic pentru cineva?


Cred că la această întrebare, pot răspunde doar preoţii care au binecuvântarea de a spovedi. Trecând prin această experienţa, ei văd şi înţeleg mai bine când şi cum să procedeze cu fiu/fiica duhovnicesc. Dar, depinde mult de explicare din partea preotului şi înţelegerea corectă a afirmaţiei/relaţiei: duhovnic- ucenic, chiar de la început, şi desigur cît mai multă rugăciune reciprocă, pt a nu se ajunge la dezicere.
7. Când un fiu duhovnicesc are motive întemeiată să meargă la un alt duhovnic cu preaviz şi fără?
Pr.Emilianos spunea, că înainte de a-i cere unui preot (aici s-a referit şi la stareţi/stareţe din mănăstiri )să-ţi fie îndrumător în viaţa duhovnicească, trebuie mai întâi să-l cercetezi, iar dacă i-ai cerut şi te-a acceptat, trebuie să-l asculţi până la moarte, pt a dobândi mai uşor mântuirea. Desigur că există şi alte situaţii... Eu de exemplu, când i-am cerut părintelui acum 9 ani să-mi fie duhovnic, nu cunoşteam aproape nimic din viaţa duhovnicească şi nici nu ştiam cum să-l cercetez :oops: , dar slavă Domnului, acum chiar nu-mi pare rău de pasul pe care l-am făcut, căci la sigur a fost voia lui D-zeu, şi pt asta, îi mulţumesc părintelui că m-a acceptat şi m-a ajutat să înţeleg mai multe.
Nu trebuie de grăbit de a merge la un alt preot crezând că va fi mai bun şi mai îngăduitor, în comparaţie cu cel precedent, odată ce te-a cunoscut şi te-a ajutat de la început. Cînd unul din motive este distanţa prea mare, atunci este clar că trebuie binecuvântare de la duhovnic, de a merge să te spovedeşti la un alt preot, iar despre alte motive nu vreau eu să comentez...

Piamater
Mesaje:50
Membru din:26 Ian 2018, 16:51
Confesiune:ortodox
Preocupări:Vanzatoare

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde Piamater » 05 Oct 2018, 17:54

Bună ziua
De curiozitate ca tot e un subiect fierbinte : ce "canon" ( sau indemn ) se da celor care mărturisesc ( daca o fac) ca sunt gay ( homosexuali)? "Asceza"( post, rugăciune, ascultare ) și abstinenta pana la moarte - dacă nu se reușește cumva schimbarea "orientarii"- ( special am menționat înainte "asceza " desi poate nu am folosit termenul corect )pt ca alminteri mai greu de realizat partea a doua; sau în cazul în care nu exista aceasta disponibilitate sau dorința din partea "penitentului", ce îi recomandați totuși, o relație "stabila", cu o singura persoana, pe termen lung, sau sa stea singur cât mai mult și eventual doar ocazional sa mai aibă câte o "relatie" dacă chiar nu se poate abține ?
Sau nici nu stați la discuții, ori accepta prima varianta, ori sa se duca...pe pustii?
Depinde și de "istoricul"; anamneza fiecărui " bolnav"?
Adică , dacă mărturisește ca a avut o viață foarte desfrânat dar de când a cunoscut o anume persoana s-a "linistit", e preferabil sa ramana asa ; versus dacă a avut o relație în urma căreia a suferit foarte mult, e preferabil sa încerce pe viitor sa evite a mai avea vreo astfel de relație iar dacă nu poate sa facă abstinenta totala sa se limiteze la relații ocazionale pana când îl "iartă Dumnezeu" și nu mai simte nevoia?
Cunoașteți totuși cazuri concrete care s-au rezolvat favorabil în sensul ca s-a reușit aducerea penitentului la starea "normala" ( hetetosexualitate)? Adică exista vreo "rețetă " care a funcționat ?
( eu am citit o istorioara despre o femeie care s-a îmbolnăvit de cancer și întâmplător era și lesbiana și după ce a trecut pe regim alimentar raw-vegan pentru o vreme "s-a vindecat" de ambele condiții - nu știu însă dacă vindecarea a constat în apariția unor dorințe sexuale normale ( hetero ) sau dispariția celor anormale - însă după un an si ceva de remisie, când a început din nou sa consume hrana normala, cancerul a recidivat și a ucis-o. Deci, nu se știe pana la urma ce și Cum a funcționat. ..adică pot fi mai multe "coincidente")

Piamater
Mesaje:50
Membru din:26 Ian 2018, 16:51
Confesiune:ortodox
Preocupări:Vanzatoare

Re: Discuţie între preoţi: cum procedăm la Spovedanie?

Mesaj necititde Piamater » 05 Oct 2018, 18:03

Asta ca o excepţie pentru unii, care fac primii paşi în Biserică. Dacă-i impui să se lepede dintr-o dată şi abia apoi să se împărtăşească, s-ar putea să nu mai facă asta niciodată. S-a întâmplat că la unul i-am dat voie 3 duminici la rând să se împărtăşească, cu regula de a nu fuma de sâmbătă seara până luni dimineaţa, după care i-am spus: până aici. Mai departe ori te laşi, ori nu te mai împărtăşeşti. S-a lăsat mult mai uşor decât îşi închipuia. Cum credeţi ce l-a ajutat?
Îmi cer scuze ca am apăsat din greșeală pe " ! " ...Nu știu ce se poate întâmpla ???

Voiam sa zic ca am citit o istorioara pe aceasta tema relatată de un părinte duhovnic. Acesta spune ca se străduia de multa vreme sa ajute pe un fiu duhovniceSc sa renunțe la fumat, și nu reușeau nicicum. În cele din urma fiul s-a dus în vizita la un mare duhovnic ( paremi-se pr. Papacioc ???), căruia i-a mărturisit neputință lui. Acela i-a spus doar atat: nu trebuie sa mai fumezi ! Și din clipa aceia omul nu a mai pus țigară în gura :). Părintele autor explica Cum ca ar fi fost lucrarea sfântului duh...


Înapoi la “CANOANE şi REGULI BISERICEŞTI”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 14 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron