Hristos a Inviat !
Doresc sa afla mai multe despre treapta de ipodiacon.
Cine poate fi hirotesit intru acesta treapta, la ce varsta si ce atributiuni ii revin?
Tin sa mentionez ca am 16 ani si sunt elev seminarist.
Eu încercam să-l scap de dorința pe care am avut-o și eu la vârsta lui. Cred că v-ați dat seama, a fost ca un deja-vu pentru mine această întrebare.Copiii şi chiar tinerii numiţi "ipodiaconi" sunt fără hirotesie, tocmai ca să se poată căsători după aceea. Deci ei sunt un fel de paracliseri îmbrăcaţi în stihar (cu sau fără orar), dar nu sunt membri ai clerului, ci ajută la altar cu binecuvântarea episcopului sau chiar preotului. Deci şi denumirea de "ipodiaconi" este impoprie.
Un ipodiacon însă are dreptul să pună şi să ia lucruri (de) pe Sfânta Masă, ceea ce, în mod normal, laicii nu au dreptul. Ipodiaconul (hirotesit) care ţine mantia arhiereului poate intra după el prin Sfintele Uşi, ceea ce unui laic de asemenea îi este interzis.
Înapoi la “CANOANE şi REGULI BISERICEŞTI”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori