Iata cum comenteaza (facand referinta la Sf. Ioan Gura de Aur) Cuviosul Eftimie Zigabenul si Sf. Nicodim Aghioritul ("Psaltirea în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi", vol. I, pag. 166):Ce invatam din acest psalm despre parasirea omului de catre Dumnezeu?
Cand e vorba de un text biblic, intotdeauna se poate adauga ceva.
Nu cred că este ceva de adăugat...
Un motiv asemanator se regaseste si in faimosul Psalm 22.
Numbering
The organization and numbering of the Psalms differs slightly between the (Masoretic) Hebrew and the (Septuagint) Greek manuscripts:
Hebrew Psalms Greek Psalms
1–8
9–10 9
11–113 10–112
114–115 113
116 114–115
117–146 116–145
147 146–147
148–150
Dar foarte greu ceva inspirat...Cand e vorba de un text biblic, intotdeauna se poate adauga ceva.
Folosesc Biblia Ortodoxa romaneasca. (ma refeream la cuvintele "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit...")Cred ca folosesti numerotarea masoretica a psalmilor.
Acestea nu sunt din Psalmul 22, ci din Psalmul 21. Dupa Septuaginta, Psalmul 22 este acela din care ai citatul de la semnatura.Folosesc Biblia Ortodoxa romaneasca. (ma refeream la cuvintele "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit...")Cred ca folosesti numerotarea masoretica a psalmilor.
PSALMUL 12 – Pentru sfârşit: un psalm al lui David.
„Rugăciune pentru a implora ajutorul lui Dumnezeu în vremuri de restrişte. Credinciosul trece de la angoasă la certitudinea plină de bucurie a izbăvirii, anticipând cântarea de mulţumire”[1].
1: Până când, Doamne, mă vei uita cu totul?;
până când Îţi vei întoarce faţa de la mine?
„Chiar când tristeţea noastră ia chipul deznădejdii, să nu uităm că Dumnezeu ne poate oferi un dar îndoit: El Se poate coborî să ne ilumineze mintea prin cunoaştere şi, pe de altă parte, să retrezească în noi virtutea şi să ne ridice la El prin lucrarea îndreptăţirii (Sfântul Maxim Mărturisitorul)”[2]. „Dumnezeu Îşi ascunde faţa, pe care îngerii o contemplă pururi, ca să ne aducem aminte de El[3] (Origen). Majoritatea Părinţilor afirmă că faţa lui Dumnezeu este Hristos, chipul nevăzutului Dumnezeu (Coloseni 1, 15)”[4].
2: Până când voi pune îngândurări în sufletul meu,
dureri în inima mea ziua şi noaptea?
Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?
Credinciosul încearcă şi astfel de stări, când se simte părăsit de Dumnezeu. E vremea cea mai potrivită de a-şi înteţi strigarea către Domnul.
3: Cată spre mine, auzi-mă Doamne, Dumnezeul meu,
luminează-mi ochii, ca nu cumva să adorm întru moarte,
„Când ochiul lăuntric e luminat de Dumnezeu, somnul natural devine el însuşi veghetor şi nu alunecă în moarte”[5]. „Desigur, aici nu e vorba despre ochii obişnuiţi, nici despre somnul simţurilor şi nici despre moarte în înţelesul de toate zilele”[6]. „Nimeni nu-i atât de prost să-şi închipuie că ochii trupului sunt cei care înţeleg tainele legii dumnezeieşti, sau că porunca lui Dumnezeu luminează ochii din cap, ori (că) l-ar putea surprinde un somn care să-i aducă moartea”[7]. „Această strălucire a Duhului nu este numai un fel de descoperire de înţelesuri şi o luminare a harului, ci o iluminare sigură şi neîncetată a luminii ipostatice în suflete”[8].
4: ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: „Întăritu-m-am împotrivă-i!”
Dacă eu mă voi clătina, cei ce mă necăjesc se vor bucura.
„Ori de câte ori păcătuim, diavolul zice Am biruit asupra lui! După cum îngerii se bucură pentru un păcătos care se căieşte, la fel diavolii joacă de bucurie când cineva păcătuieşte (Origen)”[9].
„Cu alte cuvinte, ca nu cumva despărţindu-se sufletul de trup să fie acoperit cu vălul morţii răutăţii”[10]. Dar dreptul „nu se va clătina nici de cuvântul care înşeală, nici de plăcerea care duce la rătăcire; şi de aceea nu se va clătina din casa care i cuvine ca moştenire”[11].
5: Dar eu spre mila Ta am nădăjduit,
bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta;
cânta-voi Domnului, binefăcătorului meu,
cânta-voi numelui Domnului Celui-Preaînalt.
Pregustare a bucuriei eterne. În plus, e „de reţinut legătura intimă dintre Dumnezeu şi numele Său”[12].
Plecând de la primul stih al versetului, Sf. Ioan Gură de Aur îndeamnă ca toţi să putem răspunde spre mila Ta am nădăjduit, dacă vom fi întrebaţi: „Dar ce ai făcut ca să fii ascultat?”[13].
[1] SEP 4/I, p. 63
[2] BBVA, p. 630
[3] Să-L căutăm.
[4] SEP 4/I, p. 63
[5] BBVA, p. 630
[6] Origen, Convorbirile cu Heraclide
[7] Origen, Contra lui Celsus, VII, 34
[8] Sf. Simeon Metafrastul, Parafrază la Sfântul Macarie Egipteanul,
[9] SEP 4/I, p. 64
[10] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, Alte şapte omilii, VII, 22
[11] Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 81, 4
[12] BBVA, p. 631
[13] SEP 4/I, p. 64
Ai dreptate! O citeam de pe "e-Sword" unde (nu stiu de ce) Biblia in traducere ortodoxa are aceasta numerotatie (am verificat in Biblia format hartie si este intr-adevar altfel).Acestea nu sunt din Psalmul 22, ci din Psalmul 21. Dupa Septuaginta, Psalmul 22 este acela din care ai citatul de la semnatura.
Dupa parerea mea, psalmul are in vedere trei parasiri.Iata cum comenteaza (facand referinta la Sf. Ioan Gura de Aur) Cuviosul Eftimie Zigabenul si Sf. Nicodim Aghioritul ("Psaltirea în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi", vol. I, pag. 166):Ce invatam din acest psalm despre parasirea omului de catre Dumnezeu?
"...Dumnezeu Se depărtează, pentru ca călcătorii poruncilor Lui să se ispitească, spre pedeapsa şi înţelepţirea lor".
Iar in nota 54 de la pag. 167:
(Hrisostom) "Dar si parasirea si intoarcerea feţei este din multa purtare de grijă, că Dumnezeu face aceasta ca mai tare să ne tragă la El, că şi ibovnicul cel nebunit este trecut cu vederea de cea pe care o iubeşte, care îl lasă şi-l părăseşte, nescoţîndu-l din minte, ci vrînd a-l întoarce şi a-l uni cu sine"
Nu cred că este ceva de adăugat...
Un motiv asemanator se regaseste si in faimosul Psalm 22.
Cu exceptia unor imprecizii dogmatice sunt de acord cu ce spuneti, Esenin. Si Sf. Parinti aduc acest text drept dovada absoluta si evidenta a umanitatii lui Iisus Hristos si deci proba a Intruparii reale si adevarate a Dumnezeu Cuvantului (contrar afirmatiilor docetilor - sustinatori ai Intruparii - si Mortii - aparente a Mantuitorului).Eu cred ca se poate ca Dumnezeu sa-l paraseasca pe Iisus! Intai: fata de Christos parasirea nu numai ca n-ar fi avut sens dar ar fi fost si imposibila. Un membru al Treimii nu poate "parasi" un alt membru. Dar vehicul trupesc al Christosului, Iisus, poate avea in momentul maximei suferinte, sentimentul ca Tatal, care este in el, l-a parasit. Christos e spus ca un atribut al lui Iisus, omul: "El este Christosul" (unsul). Este un om locuit nu de spiritul uman ci de Tatal. "Eu si Tatal una suntem" nu inseamna ca sunt "una" ca trup, ci ca Duh.
Intr-adevar in momentul caznei supreme, acest Spirit l-a parasit pe Iisus. Nu ca lectie, nu in scop pedagogic, ci pentru ca Iisus "isi dadea duhul", murea. Nu se poate muri altfel. Dar in acest caz Duhul este nici mai mult nici mai putin decat Tatal. Asa ca propozitia exprima un fapt, unul foarte uman, spus de un OM.
Mie nu mi se pare ca e vreun mister aici. Mi se pare ca raportul dintre Iisus si Christosul este prea materialist, oamenii au tendinta sa se gandeasca la Iisus (omul, zidarul) si nu la Iisus Christosul.
Nu cred ca in acest caz exista vreun raport intre "parasirea" cu scop pedagogic, care e adevarat, exista ("Eu ii mustru si ii pedepsesc pe cei pe care ii iubesc") si aceasta "parasire". Christos nu are nevoie de lectii. Si nu se poate parasi pe Sine!
Dar stim, din Apostol, ca nu exista amestec intre Lumina si intuneric, ori cei ce umbla in pacat sunt in intuneric, unde Dumnezeu - Lumina - "nu poate fi". Sta in preajma, "in racoarea serii", dar nu in templul trupului nostru. Pronia nu ne paraseste niciodata, ne paraseste "in-dumnezeirea", prezenta Duhului Sfant in noi insine, in inima noastra. Nu poate inima sa fie si altar si bordel in acelasi timp (Sfintii Parinti au spus-o in cuvinte mai frumoase).Datorită păcatelor, deşi suntem aproape unul de altul, putem fi străini lui Dumnezeu şi El nouă...
Niciodata! Presupun ca e un fel didactic de a vorbi. Nici macar lui satana Dumnezeu nu-i este strain! Egoul lui se revolta, sfideaza...etc. "Lipsa" lui Dumnezeu este patima orgoliului. Pacatul (impotriva Duhului Sfant) este negarea constienta a Sa. Ori omul orgolios nu e foarte constient.
Din perspectiva inversa (de la Dumnezeu spre noi) nici atat! El ne "mustra si pedepseste" pentru pacatele noastre. Asta inseamna ca NU ne paraseste. Se poate zice ca ne paraseste cand nu ne mai mustra. De pilda cand suntem "fericiti" dupa mintea noastra materialista.
Sf. Apostol Iacov (cf. 4:8) confirmă:Cred că şi aici "părăsirea de către Dumnezeu", poate fi "perspectiva inversă" a părăsirii de către om a lui Dumnezeu şi doar limbajul şi percepţia omenească o înţelege ca pe o îndepărtare sau (mai frumos) înstrăinare a lui Dumnezeu. Datorită păcatelor, deşi suntem aproape unul de altul, putem fi străini lui Dumnezeu şi El nouă...
Sigur că da, că doar nu e vorba de o înstrăinare ontologică. Eu tocmai menţionam că Biblia anume acest limbaj foloseşte, dar frăţia ta ai trecut peste fraza asta şi te-ai legat de alta, ruptă din context!Niciodata! Presupun ca e un fel didactic de a vorbi.Datorită păcatelor, deşi suntem aproape unul de altul, putem fi străini lui Dumnezeu şi El nouă...
Înapoi la “SFÂNTA SCRIPTURĂ / BIBLIA”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 20 vizitatori