De unde aţi tras concluzia că făceau parte "din masa de oameni care nu îi ascultau poruncile" de vreme ce se spune: am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău".Prin afirmatia lui Ioan: 'care nu merge după noi' am inteles ca acela nu Il urma pe Mantuitor, adica nu numai ca nu era Apostol, dar nu facea parte nici macar din masa de oameni care ii ascultau invataturile.
Exact. Sint impotriva icoanelor, a cultului Maicii Domnului, a crucii, etc. Cu alte cuvinte nu au dreapta credinta. Dar nu sint impotriva lui Hristos ca Mintuitor si Fiu al Tatalui ceresc. Adica Il slavesc pe Hristos in mod gresit deci pot foarte bine sa fie sectanti/eretici.
Un exemplu este talcuirea Sf. Teofilact ("Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu", Editura Sophia, 2008). Dupa acest Parinte, Hristos i-a lasat pe cei ce izgoneau demoni in Numele Sau, desi o facea din slava desarta si erau nevrednici de Darul dumnezeiesc, pentru ca Domnul vroia ca propovaduirea sa se intinda chiar si prin oameni nevrednici.@Petre C
Daca citeati raspunsul meu dat lui Protosinghel ati fi vazut ca aceasta si caut: 'Stiti cumva despre vreun sfant care sa fi explicat acestea in mod clar?'
12. Voiesc ca voi să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei,
13. În aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi;
14. Şi cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu.
15. Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă.
16. Unii o fac din iubire, ştiind că stau aici pentru apărarea Evangheliei;
17. Ceilalţi, însă, - din zavistie - vestesc pe Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanţurile mele.
18. Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din făţărie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura.
Fericitul Augustin ("Armonia Evangheliilor") accentueaza sensul moral: exista oameni din afara Bisericii care fac fapte bune; ei nu isi vor pierde rasplata (vezi cazul sutasului Cornelie). Paradoxal, cuvantul acesta ar fi impotriva unora din Biserica ("Credinta si Fapte"), si anume aceia care pierd balanta dintre rigoare si iconomie, vrand sa ii pedepseasca aspru pe credinciosii care gresesc, si astfel vrand sa desparta graul de neghina inainte de vreme.@Petre C
Daca citeati raspunsul meu dat lui Protosinghel ati fi vazut ca aceasta si caut: 'Stiti cumva despre vreun sfant care sa fi explicat acestea in mod clar?'
Înapoi la “SFÂNTA SCRIPTURĂ / BIBLIA”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 18 vizitatori