Profeţiile sau proorociile

Studiul şi Exegeza Vechiului şi Noului Testament. Probleme de traducere şi intelegere a textului biblic
Viorel
Mesaje:7
Membru din:14 Feb 2013, 16:30
Confesiune:ortodox
Preocupări:Religie
Profeţiile sau proorociile

Mesaj necititde Viorel » 15 Feb 2013, 20:37

Profeţiile sau proorociile

Cuvântul,, a profeţi " înseamnă a prezice, a spune înainte, iar cuvântul,, a prooroci " înseamnă a vedea înainte. Sensul fundamental Proorc şi Profet , este acela de văzător înainte, de previcător al unor evenimente care se vor întâmpla în viitor 27. Deci, profeţia sau proorocia este vederea înainte, precizarea şi anunţarea clară lămurită, a unor evenimente viitoare, precizare care se face prin descoperirea Dumnezeiască şi care se întâmplă întocmai.

Pentru că profeţiile sunt în legătură cu revelaţia spirituală, căci numai Dumnezeu ştie viitorul, iar în Noul Testament ele sunt legate direct de viaţa Bisericii. În afara Bisericii nu pot fi profeţii autentice. Toate aracolele păgâne au fost false. De exemplu, Pythia, care a oficia la oracolul de la Delphi, ,,profeţia" astfel celor care mergeau la război: ,,Vei merge nu te vei întoarce nicioadată vei muri în război " 28. Dacă virgula se punea înainte de ,,niciodată însemna că respectivul nu va mur în război niciodată, iar dacă virgula se punea după ,,niciodată", însemna că el nu se va mai întoarce niciodată, adică va muri în război.Dar nici horoscoapele, eclipsele solare ivirea unor comete etc. Nu sunt profeţii , deoarece acestea pot fi prevăzute măcar în parte de oamenii de ştiinţă. În ce priveşte ,,prevestirile" făcute de tot felul de ,,iniţiali", ,,prezicători", ,,iluminaţi", ,,harismatici" etc " acestea n-an nimic în comun cu profeţiile adevărate. Doar Dumnezeu cunoaşte adevărul. Îngerii oamenii şi cu atât mai puţin oamenii nu-l cunosc. Atunci când îngerii au vestit oamenilor evenimentele, viitoare au făcut aceasta printr-o descoperire spirituală de la Dumnezeu. Demonii însă, când vestesc viitorul unor posedaţi , fac aceasta pe baza unor fenomene şi împrejurări conjuncturale, care nouă ne sunt necunoscute. Dar în cele mai multe cazuri ei mint . Aşa se întâmplă în vrăjitorie descântece, magie, spiritism, ncromaţie etc.

Profeţiile adevărate s-au împlinit mereu întocmai, cu mare precizie. Pe când falsele profeţii nn se împlinesc cu exactitate. De exemplu, în cazul profeţiilor făcute de bugăroaica Vanga, prezicerile s-au împlinit cam şaptezeci la sută. Această presupunere, deci, că sunt de provenienţă demonică . Semnificativ este apoi faptul că, în ziua în care Vanga a murit vrăjitorii din Bulgaria şi-au simţit puterile ,,paranormale" reduse la jumate.

Mai trebuie subliniat , de asemenea, că advăratele profeţii au fost făcute de oameni Sfinţi , oameni care pe lângă credinţă, au avut o desăvârşită curăţenie moral. Or, foarte mulţi dintre pretinşi ,,prezicători" sunt nu numai imoreli, ci chiar amorali. Între atotştiinţa lui Dumnezeu şi profeţii există o strânsă legătură. Dumnezeu cunoaşte din eternitate evenimentele gândurile, faptele, cuvintele oamenilor, precum şi evenimentele şi mersul istoric al poparelor. Dar nu le determină.

Şi astfel, în virtutea atotştiinţei divine, Dumnezeu descoperă unor oameni, cu viaţă sfântă, prin îngeri sau prin descoperiri speciale, timpul şi unele amănunte despre împrejurările evenimentelor viitoare, fără să influenţeze mersul lor. Deci, profeţiile nu deterimină aceste evenimente, ci evenimentele şi faptele viitoare, pe care Dumnezeu le scrie, determină profeţiile. De exemplu, în Sfânta Scriptură se spune că: ,,Trezindu-se Noe din ameţeala de vin şi aflând ce i-a făcut feciorul său cel mai tânăr, a zis: <<Blestemat să
fie Canaan! Robul robilor să fie la fraţii săi ! >> Apoi a zis: <<Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul
lui Sem; iar Canaan să-i fie rob! >>" (Facerea 24 -- 26).

Nu blestemul lui Noe a şters decăderea spirituală a lui Ham şi a urmaşilor lui, ci Noe , fiind profet
,,a văzut " în descoperire faptele viitoare ale seminţiei lui Ham, şi de aceea a rostit blestemul.
Dec, relele urmaşilor lui Ham, descoperite de Dumnezeu lui Noe au determinat sfârşitul lumii
vor determina decăderea religios-morală a oamenilor, fără de Dumnezeu din ternitate, a
determinat aceste profeţii , care se vor împlini în tocmai la timpul lor. Timpul însă numai Dumnezeu
îl ştie. Unul din cele mai însemnate daruri date de Dumnezeu omului este libertatea. De aici,
urmează apoi responsabilitatea vieţii pământeşti , sub toate aspectele ei.

Şi pentru a-şi rândui viaţa cum trebuie, omul are nevoie de credinţa adevărată. Despre aceasta
Clement Alexandrinul, un scriitor bisericesc de la începutul sec. al II-lea, scrie astfel : ,,Nu-i greu
să te apropii de credinţa adevărată, de adevăr, şi nici nu-i cu neputinţă de primit ; este foarte
aproape, locuieşte în noi, că, după cum spune înţeleptul Moise, adevărul locuieşte în cele trei părţi
ale firii noastre << în mâini în gură şi în inimă, că prin trei acţiuni se realizează adevărul : Prin
voinţă prin faptă şi prin cuvânt >>" 29.
Nu însă orice credinţă mântuieşte pe om, ci numai cea în Iisus Hristos , pentru că numai El singur
este Mântuitorul lumii. Iar Biserica, ce a păstratrat în curgerea veacurilor, fără schimbare,
învăţătura primită de la El, prin activitatea şi scrierile Sf. Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi din veacurile
primare, este Biserica Ortodoxă 30 . Cel mai scurt şi cuprinzător rezumat al învăţăturii creştine este
Crezul sau Simbolul credinţei alcătuit la cele două sinoade ecumenice, de la Niceea ( 325 d. Hr.)
şi cel de la Constantinopol (381 d. Hr.)

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje:984
Membru din:03 Dec 2010, 01:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:preoţie, familie
Localitate:Craiova

Re: Profeţiile sau proorociile

Mesaj necititde dimitrie » 15 Feb 2013, 23:05

Viorel, când deschizi un topic nou, vii cu un subiect de discuție, cu o provocare, cu ceva prin care se inițiază o dezbatere între membri ai forumului. Mesajele pe care le postezi (două la număr), constau în copierea unor postări de pe internet sau din altă parte, copii însoțite și de numeroase greșeli. Atâta tot.
Uite, mesajul d-tale este parte dintr-un articol luat spre exemplu de aici, dar nu în întregime, ci pe sărite (exceptând numerotările).
Mai degrabă se poate spune că mesajele postate de d-ta, dau topicului aspectul unui blog, ori aici este forum.
Dragostea unește și străbate lumile... Răsari odată, viață veșnică!

mihai40

Re: Profeţiile sau proorociile

Mesaj necititde mihai40 » 19 Feb 2013, 10:45

Nu vad legatura intre NT (realizat abia la Niceea ) si faptul ca Dumnezeu da binecuvintari doar celor care cred si in Iisus.
De ex cei parati lui Iisus de catre unii ucenici vindecau in numele lui Iisus desi nu urmau biserica ucenicilor iar Iisus nu a spus deloc ca ei ar fi vindecat cu cel rau ci dimpotriva le-a luat apararea spunind ca "Cei care nu sint impotriva noastra sint pentru noi"

Daca bunaoara un om crede in Dumnzeu care il cuprinde in Sine si pe Iisus oare nu este destul? Nu vb de cei care il blasfemiaza pe Iisus ci cei ce au doar o perere neutra.
Pina la urma credinta in Iisus este tot un dar ca si credinta in Dumnezeu iar El poate darui oricui doreste orice binecuvintare fara sa ceara aprobare vreunui sinod -tocmai pentru ca El e parintele tuturor fiintelor.
si apoi exista multe ramuri crestine si necrestine icare afirma divinitatea lui Iisus .
Daca judecam partinitor riscam sa incalcam Primul Legamant care ne spune ca peste toale limbile, semintiile si nemurile pamantului este un singur Dumnezeu , o singura credinta si un singur botez .- ceea ce inseamna ca acea credinta nu se refera la o dogma existenta sau la o biserica anume ci la nazuinta interioara si incredintare.
stiu- Canonul crestin adaugit afirma unele judecati insa ele nu se confirma in practica si nici nu sint intocmai biblice. Ele judecatile sint posibile doar pentru ca "noi cunoastem, simtim si proorocim in parte" dupa cum spunea Pavel.
in Maleahi 1 Domnul spune evreilor ca Numele Sau este mare intre neamuri si ca de la rasarit pina la apus neamurile ii aduc ofrande si tamaieri.-- daca pe toata planeta in realitate lumea se inchina la acelasi Dumnezeu folosind nume particulare inseamna ca inchinarile la idoli de care vorbeste psalmistul se refera strict la inchinarile cu care evreii au avut tangenta in acel moment.
Eu personal am avut revelatii inca pe cind eram necredincios iar informatiile continute au fost fie implinite ulterior fie verificate din sursse paralele diferiite demne de incredere..

Nu neg capacitatile de a vedea in viitor cu ajutorul unor posesiuni insa nu putem demoniza orice lucrare care este dincolo de granitele crestinatatii mai ales ca "Duhul Sfint merge unde voieste."
S-a ajuns pina acolo incit sa se afirme ca moralitatea , cinstea, respectul, toata facerea de bine si iubirea de dincolo de granitele crestinatatii sint false, o falsa moralitate, o falsa ubire , falsa cinste, fals respect, toate false.
atunci cum mai poate cintari Legea firii fara credinta mai mult decit credinta fara implinirea ei?
tot Biserica afirma ca botezul poate fi primit si de cei necredinciosi , f adevarat - posibil doar in baza nazuintei lor de perfectionare a caracterului iar credinta va fi primita ulterior

-iar daca ei primesc botezul care le aduce Duhul sfint oare El nu le da dupa caz si daruri ale Duhului sfint? si care pot fi aceleasi, daruri de cunaostere, de vindecare, de inaintevedere, de a deosebi duhurile si adevarul.(de fals), etc.

Pina la urma dogma si canoanele nu se pot ridica peste o anumita putere de a purta a norodului.
O prevedere canonica inca de la inceputuri este obligativitatea ca orice participamt la intrunirea unui sinod sa aibe neaparat darul deosebirii duhurilor si al adevarului insa azi este respectat doar in sinoadele nationale iar la nivel istoric nu a fost respectata mereu
- iar in biserica catolica prevederea a fost anulata idin canonul lor n 2005 -ceea ce inseamna o confiscare a bisericii catolice ca forma de organizare de catre mireni buni teoreticieni si falsi calugari..

nici revelatia, nici darul deosebirii nu trec peste limitele puterii de a purta ,- rareori le depasesc insa atunci efectul este ca omul nu crede, nu poate crede ceea ce i se descopera interpretind ca fiind doar o incercare si nu un adevar.. -ulterior poate peste ani si ani odata ce puterea lui de a purta va creste va putea asimila si acel adevar.

azi turma este pastorita de preoti , sinod si duhovnici, ai prezentului si ai istoriei si care nu au fost toti prooroci cu daruri de cunaostere desigur cu mici exceptii -insa chiar daca unii au stiut totul - au avut puterea sa poarte multe lucruri de taina -ei nu au putut dezvalui marile taine oricum si oricui tocmai pentru ca nu aveau cui iar daca se mai gasea cineva si se mai si afla ambii erau judecati cu partinire de o judecata limitata omeneasca.

alt aspect tine de profetiile bblice , ele au simboluri altele au exprimari cumva prescurtate fara o detaliere suficienta -toate acestea pt ca ele sa fie intelese intuitiv doar de catre cei care pot accepta acele adevaruri simbolizate , sugerate ori expuse cu o exprimare unsor stingace cmparativ cu expresivitatea limbilor actuale..
Chiar Domnul prin scrisul lui Daniel proorcul ne arata ca multi vor citi si nu vor intelege , doar putini vor pricepe.
dar tot El spune ca "in acele zile multi vor citi si cunaosterea va spori" -ceea ce poate inseamna ca nu vom putea pricepe pina cind nu vedem concret implinirile acelor lucruri in interpretarea lor reala. Ori ca vom mai avea si alte lucruri de citit care prin darul Domnului sint destinate sporirii cunaoterii fata de cea de pina la acel moment..
- aici imi aduc aminte de profetia raposatului cuvios Selafiil cel orb de la mn.Noul Neamt cu referire la un fel de revolutie in biserica ortod. moldoveneaca

mihai40

Re: Profeţiile sau proorociile

Mesaj necititde mihai40 » 19 Feb 2013, 10:46

azi in lumea ortodoxa exista tot felul de pareri, interpertari si profetii , versiuni modificate ale altora si inerpretari personale insa pt faptul ca nu se imbina toate intr-un mod unitar sint si eu la fel c altii de parere ca nu pot fi toate adevrate.
Una chiar este falsa dar reala adica venita asa de la Domnul (cea cu Bis Sf Mormant a lui Ioan de Kronstadt- ea are doua scopuri, unul a fost atins iar unul va urma.
continutul ei nu este real pt ca pustiirea locasului sfint nu are nici olegatura cu steaua comunsita sovietica . - lucrul care trebuia inteles pt atunci era faptul ca Domnul este impotrica ateismului sovietic.
In Daniel se arata ca pustiirea va veni din doua directii , una din directia Grecia (care odata cuprindea si alte teritorii, Cipru etc) si a doua insotita si de pustiirea cetatii Ierusalimului de catre osteni ai imparatului din directia Asiiria /Persia care vor sta si vor pustii .
despre directia Grecia ne vb de un imparat care se va semeti si va reusi impotriva lui Dumnezeu.
In raboiul care va urma -cel cu Gog etc razboiul vremurilor din urma -impotriva ierusalimului vor lupta toate popoarele (unele armat, altele ideologic) intre care la inceput si Iudeii (Zaharia 14.14) ceea ce inseamna ca cu totii vor avea o tinta comuna impotriva careia Dumnezeu nu este de acord pdepsind aceste popoare cu orbire dar si cu urgia justitiara care va veni.
Domnul ne mai spue ca "de partea noastra vor lupta 7 pastori si 8 capitani care vor curata tara." si care pot fi 7 Patriarhi si 8 generali de Armate care sa nu fie neaparat din Israel pt ca grosul trupelor se va aduna tocmai in Pakistan (un regat cucerit de alt regat in stravechime) si care ne arata ca si alte tari vor fi atacate cu o mai mare prioritate si care vor trebui sa se apere fiind astfel involuntar si de partae Israelului.

revenind la Grecia si la pustiirea stricta a locasului ea poate fi facuta tot dinttro eroare de perceptie de catre patriarhul grec care etine autoritatea suprema asupra patrimoniului odoarelor din locasul inchiriat al Bis Sf Mormant.

Singura posiblitate ca toate religiile sa aibe un dusman comun ar fi in cazul in care Dumnezeu se intrupeaza si mai ales se arata ulterior in mod neasteptat dar totusi anuntat in vechile profetii intentionat ambiguu asa incit sa fie motiv de incercare a credintei .-avind legatura si cu Isaia 41 si cu Taina lui Dumnezeu care se va sfirsi din Apoc 10, cu carticica si cu proorcirea inca odata, din nou la multe popoare .

Domnul se va arata in ochii tuturor popoarelor (si asupra -impotriva lui Gog) ca sa se faca cunoscut , ca sa adune toate popoarele laolalta si sa si judece totodata alegind astfel din nou Ierusalimul.Insa nu este vb de Iisus care va mai sta in anonimitatea venirii casteaua diminetii pina dupa urgie si realizaea unei singure mirese ci a Celui vechi de ziele care se va putea prezenta ca Duhul Sfint promis Mangietorul care trebui sa il insoetsca pe Mesia.ori Imparatia promisa care era venita si atunci prin prezenta intruparii divine.

fara intrupare divina este imposibul de adunat toate popoarele intro singura turma dupa cum se intelege din Zaharia 14 care sa se inchine obligatoriu in fata Imparatului, Domnului.
-doar cu un alt razboi mondial si cu o urgie justitiara capac nu se poate realiza convertirea la o singura religie una anume din toate ramurile concurente cite exista.

din Isaia 66 reiese prezenta divina sugerata inca de la inceput iar la sfrsit ne vb despre umele razboiului si a urgiei justitiae care inca se vor vedea in exterior.-
"Şi când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale celor care s-au răzvrătit împotriva Mea, că viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge. Şi ei vor fi o sperietoare pentru toţi."

in Zaharia 14 prin lipsa ploii iri in Isaia 65 referitor la cei care vor continua sa se sfinetsca in locuri retrase sau intre ucenici ne arata ca si dupa urgie se va duce o munca de lamurire si pedepsire a celor care inca vor mai fi sceptici .-pina la urma viermele lor se va stinge fie prin convertire fie prin moarte justitiara la urmatoarea secerare (din doi va ramane unul) .

9. Şi va fi Domnul Împărat peste tot pământul; în vremea aceea va fi Domnul unul singur şi tot aşa şi numele Său unul singur"

In Isaia 41 avem o situatie antagonica intre Domnul si unii preoti falsi profeti in care Domnul le reaminteste atit despre un grup de oameni legat de o veste buna adusa Ierusalimului cit si de un om chemat de la rasarit si de la apus care va f calcat pe satrapi ca pe noroi.

acei oameni sint cel mai probabil sfintii cu care El vine in Sion (din Zaharia 14) si cei din Isaia 66 si 65.
iar omul care a calcat pe satrapi este "cel asemeni Fiului Omului" in perioada Lui de anonimitate(venirea ca steaua diminetii pe care putini o afla) timp in care a implinit si alte lucrari in aceea de a "pregati calea lui Dumnezeu".
ceea ce inseamna ca Domnul Savaot (Duhul) va dezvalui informatia ca "Mielul" este intrupat -lucru care va fi si el contestat- insa fara a dezvalui indentitatea Lui in acel moment ci abia dupa urgie (cind soarele se va intuneca etc) cind il va chema si va organiza si o primire cu oameni imbracati in alb la locul de intilnire -probabil larg mediatizat pe toate mediile -transmis in direct "pe norii cerului".
faptul ca L-a "chemat de rasarit si de la apus" inseamna ca cel putin unul din Ei a calatorit pe glob.
IIsus revenit pt a reprezenta arhetipul divin al desavirsirii (steaua a 7-a si duhul desavarsirii) care contine si principiile justitiare divine (Coroana lui IIsus) mai este numit Domnul dreptatii sau Domnul dreptatea noastra.
IN Maleahi 3 Domnul arata ca este deranjat de tot felul de intrebari si afrmatii lipsite de intelepciune iar una dintre ele este intrebarea "Unde este Domnul dreptatii?"
aceasta intrebare ar putea avea doua intelesuri :
- intrebare in dorinta de a se face dreptate
-Intrebare legata de localizarea paminteasca a Domnului dreptatii - la care evident nu vor primi raspuns pentru ca inca nu va fi momentul si pt ca nu asa i se va prezenta identitatea.

noi crestinii am putea sti sau banui ca nu prin localizare vom afla pe Iisus insa e posibil ca aceia care intreaba sa fie mozaici .
in camarute sau in pustiu nu va fi prezentat adica in cladiri sau in afara localitatilor dar afara in localitate se poate asa cumva intro piata publica care sa cuprinda o mare multime de oameni in alb care sa il astepte fiind dinainte anuntati ca El va veni acolo la o anumita ora .
exista in lume chiar mai mulre vedenii referitoare la acest moment - imi aduc amnte mai ales doua , una din Franta si una din Romania
cea din franta indica tara printr-un cutremur blind ce urma cam la doua saptaman dulpa un cutrenur mai serios din tara cizmei (Italia) -aceste cutremure au avut deja loc unul la Bari si urmatorul cu epicentrul in marea negra in dreptul localitatii Agigea (Dobrogea) resimtit personal fiind constantean , iar locul prezentarii este numit "Piata oamenilor de stiinta"
confirmat de vedenia din Romnia cu referire la Piata Universitatii , revelatie care a fost primita cu peste 5 ani in urma pe cind inca in Piata mai erau inca cele 3 statui ecvestre iar in vedenie ele nu mai apareau si deasemenea nici alte obstacole.
omul nostru care a avut vedenia se vedea ca fiind unul dintre oamenii imbracati in alb care asteptau sosirea , dincolo de starile inaltatoare descrise si de atmosfera de pace si armonie interioara alte informatii se refera la ora sosirii anuntata -12.00 - iar ziua -preziua Pastelui-
in piata intro margine se vedea o scena metalica frumos gatita iar in apropiere o camera de luat vederi ,
fara detalii de amanunt mai stia ca pe scena se afla o persoana f importanta si cu autoritate care organizare evenimentul care statea pe un fotoliu . vedenia se opreste aici - el marturisind ca a fost primita in timp ce se afla stind in picioare intr-un autobuz RATB care tocmai stabatea Piata Univesritatii.

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje:984
Membru din:03 Dec 2010, 01:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:preoţie, familie
Localitate:Craiova

Re: Profeţiile sau proorociile

Mesaj necititde dimitrie » 20 Feb 2013, 23:54

Nu vad legatura intre NT (realizat abia la Niceea ) si faptul ca Dumnezeu da binecuvintari doar celor care cred si in Iisus.
De ex cei parati lui Iisus de catre unii ucenici vindecau in numele lui Iisus desi nu urmau biserica ucenicilor iar Iisus nu a spus deloc ca ei ar fi vindecat cu cel rau ci dimpotriva le-a luat apararea spunind ca "Cei care nu sint impotriva noastra sint pentru noi"
1) Noul Testament nu a fost realizat la Niceea (anul 325), ci în primul secol.
2) Biserica este întemeiată în ziua Cincizecimii, la zece zile după Înălțarea Domnului la cer. Motiv pentru care este falsă și a doua propoziție a dvs.
În rest.... mă descurajază mesajele dvs.
Dragostea unește și străbate lumile... Răsari odată, viață veșnică!


Înapoi la “SFÂNTA SCRIPTURĂ / BIBLIA”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX