"dionysie", dacă Hristos dorea o împărăţie pe pământ venea şi ne învăţa cum să conducem politica, însă s-a propovăduit o Împărăţie spirituală clădită pe piatra credinţei în Hristos. Nici sute de ierarhi politicieni nu pot schimba (îndrepta) sufletele respectiv atitudinile (acţiunile) oamenilor pentru că lumina (Hristos) nu are nimic în comun cu întunericul (materia, vremelnicul). Lupta ta pentru o implicare a clerului în organizarea lucrurilor pământeşti trădează necunoaşterea valorii creştinismului şi a rolului clericilor în lume acela de a păzi neatinsă de eresuri învăţătura mântuitoare a Bisericii, izvorul cel nesecat al vieţii.
Eu nu am făcut nici o "luptă" pentru ierarhi politicieni. Eu vorbeam despre implicarea Bisericii în politică, nu neapărat prin ierarhi, dar sub autoritatea doctrinei de credinţă a Bisericii. Şi nu este vorba doar despre implicarea în politică ci şi de implicarea în alte sfere ale vieţii sociale, civice, culturale, economice. Biserica trebuie să exercite influenţă şi putere în astfel de sfere ale vieţii atât în mod direct asupra credincioşilor, a creştinilor (care sunt o minoritate în ţara noastră), în primul rând prin moralizarea vieţii şi articularea, modelarea ei după Legea lui Dumnezeu, cât şi în mod indirect asupra necredincioşilor, ateilor, a oamenilor fără Dumnezeu etc (care sunt majoritari în această ţară) prin exemplul creştinilor, prin influenţă în sensul moralizării (în sens creştin a) legislaţiei şi a punerii acesteia în practică, ca să dau doar câteva exemple, însă se poate trata problema mult mai profund.
Oricum este necesară buna orânduire a societăţii pe principiile Legii lui Dumnezeu pentru ca creştinismul să aducă roadele pe care trebuie să le aducă. Spre exemplu un sistem totalitar ateist de tipul celui socialist cum a fost la noi sau în alte părţi nu este decât de natură să ducă la eşecuri din toate punctele de vedere în Biserică chiar dacă se dă o aşa zisă libertate a cultului. Ceea ce s-a făcut în România prin tentativa de a împinge Biserica să se limiteze doar la cult, şi acela cum era făcut, dar într-o societate care în afara zidurilor bisericilor nu te făcea decât să duci o viaţă fără Dumnezeu, ori chiar împotriva lui Dumnezeu este una dintre cele mai grozave forme de prigonire a creştinismului şi de sabotare a misiunii mântuitoare şi profetice a Bisericii lui Hristos şi implicit a împărăţiei lui Dumnezeu.
Cel care trăieşte după dreptarul pe care îl consideri ca fiind cel mai autentic creştin şi cei care militează tot pentru astfel de dreptare şi de principii greşite nu fac decât să îşi arate fie ignoranţa, şi care astăzi nu mai este scuzabilă, fie egoismul, pentru că se gândesc doar la scăparea şi "realizarea" lor personală, fie laşitatea, pentru că nu fac adevărata misiune apostolică la nivelurile corespunzătoate acesteia şi pentru că vor să îşi acopere, să "bage sub preş" propriile eşecuri dintre care multe le-au făcut cu bună ştiinţă şi fără nici un fel de respect sau consideraţie pentru Dumnezeu, ci tocmai în dispreţul lui Dumnezeu şi a Sfintelor Scripturi, fie ticăloşia pentru că au purces la astfel de lucruri cu bună ştiinţă şi în ciuda a oricâte semnale le-au fost trase în mod legitim şi pentru că vor să îi ţină de proşti pe oameni, fie toate la un loc. În orice situaţie este vorba despre o lipsă de caracter, nu doar creştin ci şi de cel al unei elementare moralităţi, şi o îndrăzneală vecină cu un scuipat în obrazul lui Hristos, dacă nu cumva chiar cu o altă răstignire a Hristosului pe seama lor.
Îmi cer iertare dacă mesajul este niţel mai dur dar consider că mai important este adevărul şi a asculta de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni. Este drept că în ziua de azi, de multe ori, cei care ascultă de oameni mai mult decât de Dumnezeu şi chiar în dispreţul de Dumnezeu sunt mult mai preţuiţi decât cei autentici.