Pagina 1 din 1

Muceniţa Drosida, 22 martie

Scris: 14 Iun 2014, 00:12
de protosinghel
Dumnezeu să mă ierte, dar pe lângă legenda discutabilă dacă Drosida era sau nu fiica împăratului Traian, detaliile din viaţa ei sunt dea dreptul şocante. Şi ele mă fac ca eu să mă îndoiesc de sfinţenia acestei femei! Să mă lumineze Dumnezeu dacă greşesc, dar ceea ce spune Sinaxarul ei este inacceptabil dpdv Evanghelic:
Auzind Drosida de acea poruncă, a ales să primească şi ea moartea martirică pentru Hristos. Şi, ridicându-şi ochii, zicea: „Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să mă mântuiesc şi să scap de nebuneasca credinţă a tatălui meu, ajută-mi să scap din cămara cea de nuntă a necredinciosului Adrian şi să mă duc unde sunt şi cele cinci fecioare, ce m-au povăţuit la frica Ta“*. Rugându-se lui Dumnezeu, a scăpat de soldaţii rânduiţi să o păzească şi se îndreptă către cuptorul de foc. Pe cale, cugeta întru sine că nu are haină de nuntă să meargă la Dumnezeu, întrucât nu era botezată. Luând mirul ce-l purta cu sine şi ungându-se, s-a aruncat în apa unui lac şi s-a botezat, zicând: „Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!“. Timp de şapte zile după aceea, s-a ascuns, trăind în post şi rugăciune. În acest timp, creştinii au găsit-o şi, alăturându-i-se, au aflat cine era şi cele ce pătimise. Iar în a opta zi, Sfânta Muceniţă Drosida a mers la cuptor şi s-a aruncat în foc, nădăjduind că, în schimbul împărăţiei lumeşti, va primi locul ultimei servitoare din împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Şi toate acestea se petreceau în ziua a 22-a a lunii martie, anul 104.
*Interesant, de unde se ştiu toate aceste detalii.

Cele 2 fraze subliniate mă bagă în ceaţă. Se poate omul boteza şi mirunge singur? De unde avea ea Sf. Mir, nefiind nici măcar botezată? Moartea ei nu-i de fapt o sinucidere? Ce părere aveţi?

Re: Muceniţa Drosida, 22 martie

Scris: 14 Iun 2014, 01:12
de PetreV
Cred ca este metaforic scris in fraza a doua.Ea a mers la moarte cu nadejde ca Dumnezeu este Invierea si Viata (moarte martirica fiind poate aruncata in foc) si apoi la cei 40 de mucenici din Iezerul Sevastie nui asemanator ostasul striga cred si merge in apa ne fiind botezat oare acolo nui sinucidere? Iertata sa-mi fie indrazneala

Re: Muceniţa Drosida, 22 martie

Scris: 14 Iun 2014, 07:25
de Pr Haralambie
Cred ca este adevărată viața sf Drosida. Sf Ioan Gura de Aur o lauda mult pe această sfântă. Daca viata sfintei in Vietile sfintilor poate fi pusa la îndoială, sau pare fabuloasa, din marturia paralela a sfantului Ioan Gura de Aur, nu prea mai are cum sa fi pusă la îndoială si nici fabuloasă, căci sfântul Ioan tocmai ceea ce pare fabulos scoate in evidență...
Cât priveste modul auto-săvârsirii unor sf Taine prin credinta, la începutul crestinismului au mai fost si alte excepții...
In conceptia sf Ioan Gura de Aur, sinuciderea săvârșită din credință, pt a nu fi batjocorit de prigonitori, este mucenicie si vrednica de mare laudă.
Mai are el cuvinte de lauda si la alte sfinte care s-au sinucis prin inecare. Sf Veronica, Prosdoca si Domnina, mama lor. Sau sf Pelaghia, care s-a aruncat de pe acoperiș...

Re: Muceniţa Drosida, 22 martie

Scris: 14 Iun 2014, 12:17
de protosinghel
Cât priveste modul auto-săvârsirii unor sf Taine prin credinta, la începutul crestinismului au mai fost si alte excepții...
Eu cred că treaba asta cu auto-botezul este un adaos târziu, din partea celor care nu înţelegeau că pentru primii creştini lipsa botezului nu era o piedică de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Avem atâţia sfinţi care nu au fost botezaţi. Nu era mai simplu să spună că şi Drosida s-a botezat în sângele ei? Pentru ce trebuia povestea cu Mirul pe care-l purta cu sine?

Re: Muceniţa Drosida, 22 martie

Scris: 14 Iun 2014, 14:52
de Pr Haralambie
Într-adevăr, am recitit ambele versiuni si am constatat ca în Vietile Sfinților, sfarsitul sfintei nu corespunde cu cel descris de sf Ioan Gura de Aur. Care spune ca sfanta s-a săvârșit in foc. Si ca Hristos ținuse sfântul ei cap și îl botezase în foc ca în apă. Sfantul nu pomeneste nimic de miruit si botez in apă. În Viețile Sfintilor, se spune ca s-a miruit si botezat singura intr-o apă, apoi 7 zile a fost hranita ingeri apoi a adormit cu pace. ( Aici se termina viața sfintei in versiunea care o am eu). De unde rezulta că sfârșitul sfintei a suferit modificări. Cred ca mărturia sfântului Ioan este credibilă.

Eu ma refeream la unii sfinti care s-au auto-botezat exceptional printr-o ploaie in urma unor rugăciuni. Daca n-o fi si pe acolo falsificări...

Re: Muceniţa Drosida, 22 martie

Scris: 22 Iun 2014, 00:24
de IoanR
Adevărul este că viețiile sfinților în variantele pe care le avem noi astăzi (mă refer în special la cele 12 volume, dar nu numai) sunt pline de stilizări, idealizări si ficțiuni, lucru ce aparține aghiografilor bizantini, mai ales Sfântului Simeon Metafrastul. Deci nu prea are de ce sa ne mire gogomăniile scrise acolo despre Sfânta Drosida sau despre alți sfinți.

Re: Muceniţa Drosida, 22 martie

Scris: 22 Mar 2015, 14:54
de Felician
Probabil că toți cei care au pierit în cuptorul aprins din ordinul lui Traian, printre care și Drosida, nu au făcut altceva decât să vină în fața cuptorului și să-și afirme credința creștină, deși știau că vor fi aruncați în foc. Așa nu mai e sinucidere.

Re: Muceniţa Drosida, 22 martie

Scris: 22 Mar 2015, 22:49
de mardadisho
Oricum, aceste exagerari hagiografice sunt deseori penibile. Poate ar fi bine sa luam exemplu de la Vatican 2, si sa mai curatam Sinaxarul de tot felul de ciudatenii, ciudati si ciudate. :lol: Sincer, de aceea am o rezerva fata de cinstirea sfintilor, destul de accentuata, desi nu imi provine din vreo apropiere de (neo)protestantism. :)