Dar ce părere aveţi despre cele spuse de părinţii Arsenie Papacioc, Cleopa Ilie şi Ioanichie Bălan despre Aresenie Boca?
Eu nu prea aud ce spune Pr.Cleopa. Poate îmi indicaţi minutul unde vorbeşte.
Aş vrea totuşi dovezi palpabile, nu vorbe ale Pr.Arsenie Papacioc. El singur (P.A.Papacioc) spune că s-a "ferit" de P.A.Boca. Deci, cum rămâne cu exemplul dat de Dumnezeu în Fac.18:
20.
Zis-a deci Domnul: "Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu.
21.
Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu"?
Dar acum, eu am o întrebare: Câţi din cei de aici aţi fost la mormântul Pr.Arsenie să vedeţi ce se întâmplă acolo?
Hmm, unii vorbesc din auzite iar nu din trăite.
Eu când am fost cu preoteasa mea acolo, ea nu putea să meargă singură 50 de metri din cauza slăbiciunii după a patra naştere. Dar când s-a întors de la mormânt, în drum spre biserica mânăstirii putea să şi fugă cu al treilea copil în braţe. Acolo s-a întărit cu trupul spre uimirea ei şi a mea. Până şi fetiţa noastră cea mare (avea 6-7 ani) a observat cu uimire pacea adâncă ce se revarsă în jurul mormântului (pe o rază de mai bine de 10 metri). Ehe, nu e unul cu care am fost acolo şi să nu dea mărturie despre harul deosebit simţit acolo!
Am dus acolo un preot şi pe nevastă-sa - certaţi de luni de zile la cuţite între ei; la mormânt, ea a izbucnit în plâns şia ţinut-o aşa un oarecare timp. Mai apoi, după ce s-a liniştit, ridicându-se, ne-a mărturisit că s-a limpezit la minte şi la suflet de tulburarea ce o stăpânea, făcându-ne să înţelegem că ea fusese înşelată duhohniceşte. Imediat s-a împăcat cu preotul-soţ dar şi cu situaţia ei materială ce până atunci o nemulţumea la culme.
Vi se pare puţin lucru? Mergeţi şi vedeţi, după care ....!
Mai avem mărturii pozitive despre Pr.Arsenie şi de la Mărturisitorul Virgil Maxim:
Vizite la Mânăstirea Sâmbăta şi la Mânăstirea Râmeţ
Într-o zi a postului Sfinţilor Apostoli, Valeriu Gafencu, Ion Ianolide şi Marin Naidim au hotărât să meargă la Mânăstirea Sâmbăta, la părintele Arsenie Boca, cel pe care părintele Stăniloaie în prefaţa primei ediţii a Filocaliei îl numeşte Ctitorul Filocaliei româneşti. M-au chemat, dar împreună cu Nicu Mazăre şi Bălan Iulian, hotărâserăm să mergem la Mânăstirea Râmeţ (Alba) la părintele Oţea, Stareţul Sfintei Mănăstiri. Şi părintele Oţea şi părintele Arsenie veniseră în urma unor revelaţii avute la Sfântul Munte Athos şi începuseră restaurarea mânăstirilor, aşa cum le descoperise Dumnezeu.
Ceea ce făceam noi era un fel de evadare, căci deplasarea ne era limitată la satele din jur. Sâmbăta, după ce Nicu Mazăre găsise o hartă topografică militară cu toate cotele de nivel şi toate potecile şi l-am convins pe Avram să ne însoţească, am plecat de cu noapte. Valeriu, Ion şi Marin au apucat în sens invers, spre Făgăraş.
De tânărul gardian Avram ne-a legat o prietenie strânsă, încât devenisem ca fraţii. Pentru a nu atrage atenţia se îmbrăcase civil şi pregătise un fel de delegaţie, confecţionată ad-hoc, care motiva transportarea noastră de la o colonie la alta. Ne-am rătăcit în apropierea Cheilor Geoagiului; dar, deşi cu greu, am ieşit în drumul care duce de la Teiuş, prin Stremţ şi Geoagiu, spre Râmeţ. În apropierea Cheilor am întâlnit o Biserică arsă şi părăsită şi o piatră mare înfiptă lângă drum, pe care era trecut actul de devastare, incendiere şi distrugere a 30 de Biserici şi Mânăstiri săvârşit de armatele conduse de generalul von Bukow. Am plâns în suflet batjocura şi umilirea la care a fost supus nu numai neamul nostru, ci chiar Hristosul lui Dumnezeu, gândindu-mă cum ştie satana să dezbine fraţii de acelaşi sânge şi aceeaşi credinţă. Am ajuns la Mânăstire spre amiază.
Părintele Oţea era în mijlocul câtorva zeci de oameni, în majoritate bărbaţi, care tocmai terminaseră lucrul pentru ziua aceea şi se pregăteau să ia masa şi apoi să plece acasă. Era de fel din Râmeţ, sat situat pe culmea care mărginea valea râului Geoagiu. Plecase la vârsta de 13-14 ani la Sfântul Munte Athos şi crescuse acolo, trăind în duhul marilor învăţători athoniţi. Era acum bărbat la 30-35 de ani. Figura lui cu ochi ageri exprima voinţă sfântă şi blândeţe înţeleaptă. În 1940 avusese o vedenie. I se arăta pe apa Geoagiului, aproape de satul lui natal, o mânăstire frumoasă, iar un glas îi poruncea să se întoarcă în România şi să o rezidească aşa cum i se arătase în vis.
Încercând să reconstituie imaginea din vis, nu-şi amintea să fi văzut nicăieri urmă de zid sau ruină a vreunei mânăstiri sau biserici, deşi se jucase şi se scăldase în apa Geoagiului cu toţi copiii satului. Descoperind duhovnicului său vedenia, acesta i-a spus să mai aştepte şi dacă visul se va repeta, să-l încunoştinţeze. Visul s-a repetat şi i-a fost descoperit duhovnicului. Acesta i-a amânat plecarea şi i-a spus:
- Dacă şi a treia oară se repetă, întreabă-l pe cel ce-ţi vorbeşte unde se află locul şi ce trebuie să faci.
Visul s-a repetat şi a primit răspuns că mânăstirea se află chiar în vadul apei, acoperită de pietre şi aluviuni, dar abătând cursul apei şi săpând va găsi temeliile fostei mânăstiri. Aşa s-a întors părintele Oţea în ţară şi a cerut aprobarea Patriarhiei şi Ministerului Cultelor să înceapă lucrarea. Erau la guvern legionarii când, după pierderea Basarabiei şi Bucovinei, a Ardealului şi Cadrilaterului ţara era plină de refugiaţi.
Părintele Oţea s-a dus în sat la Râmeţ, la rudele şi cunoscuţii dânsului şi le-a făcut cunoscută porunca Duhului, pentru care venise de la Athos. Satul s-a hotărât să participe la această lucrare. Abătând cursul apei pe un vad mai vechi, au început săpăturile, oamenii rânduindu-se zilnic în echipe de lucru, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. Au găsit temeliile Bisericuţei, au construit un dig puternic, au descoperit chiar în piciorul Sfintei Mese a altarului un izvor cu apă miraculoasă, dulce. Au zidit o clădire ca adăpost în caz de intemperii a celor ce munceau şi pentru odihna de peste noapte a bătrânilor care făceau mai greu drumul până în sat. De asemenea, o trapeză unde puteau lua masa 100 de persoane. Părintele a desenat şi zugrăvit în două tablouri mari vedenia de la Athos cu imaginea mânăstirii aşa cum i se arătase în vis.
Ne-am prezentat părintelui cine suntem şi de ce am venit; i-a rugat pe oameni să intre în trapeză şi să se pregătească de masă. Pe noi ne-a condus la Biserică; zidurile erau înălţate din piatra râului, dar netencuite. Făcându-ne istoria Mânăstirii, ne-a dat să gustăm din apa izvorului. La masă am cunoscut oamenii care reconstituiau, plini de bucurie sfântă, ceea ce cu două veacuri şi jumătate în urmă distruseseră vrăjmaşii neamului nostru, lăcaşurile de închinare şi vieţuire sfântă.
În dreapta şi stânga părintelui şedeau cei doi mari meşteri, zidarul şi dulgherul, apoi meseriaşii şi salahorii, apoi feciorii satului, destul de mulţi, spre bucuria Părintelui, la urmă femeile în ordinea vârstei. Ne aflam în rânduiala sfântă a bisericii primare. Părintele a mulţumit lui Dumnezeu pentru lucrul săvârşit, a binecuvântat masa şi poporul. Am gustat mâncarea: ciorbă de cartofi, fasole cu murături şi pâine, aflată din belşug pe masă. În timpul mesei, un călugăr tânăr, singurul care venise de curând la această Mânăstire, a citit din învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Pe pereţii trapezei erau icoane ale multor sfinţi şi martiri. Doi dintre săteni angajaseră în şoaptă o mică discuţie:
- Ni mă, zicea unul, văz'tai ce păpuci are Sân Medru în picioare?
- Da' păi, că nu-i Sân Medru, mă!
- Da cine-i, mă?
- Că-i Sân Giorgiu, mă, că-i pă cal şi omoară balaurul!
- No, mă, că bine zâci!
- No, aşa papuci să am io!, zise un tânăr care trase cu urechea.
- No, că praf i-ai face mâini la joc, îi replică părintele zâmbind, făcând aluzie la pasiunea feciorului.
Am zâmbit toţi. Masa s-a încheiat cu binecuvântarea oamenilor care plecau în sat, ca să revină luni la muncă. Înainte de a ne lua rămas bun de la părintele Oţea, care ne-a dat multe sfaturi duhovniceşti, l-am întrebat dacă nu cumva a avut în vizită la Mânăstire pe un oarecare Tarnovschi? Auzisem că acest agent sovietic umbla prin mânăstiri pentru a depista călugării legionari. Ne-a spus că a fost un individ îmbrăcat în sutana călugărească care invoca protecţie şi ajutor, zicând că e persecutat şi urmărit de organele de stat, pentru credinţa lui legionară, dar a băgat de seamă că e farsor şi l-a alungat. Ne-a spus că puţin timp după aceea a venit şi Valeriu Gafencu cu alţi doi prieteni, care l-au prevenit în privinţa lui Tarnovschi. Aşa am aflat că Valeriu fusese înaintea noastră la Râmeţ.
Ne-am întors în colonie când se înnopta de-a binelea, obosiţi de marşul forţat peste atâtea culmi, dar cu inimile pline de bucurie pentru cele ce aflasem. Purta de grijă Dumnezeu pentru sufletul şi pământul neamului nostru românesc. Atunci când satana dezlănţuia urgia întunericului lui, Dumnezeu aprindea în ungherele minţilor opaiţe care să ardă până neamul se va umple de lumină.
Peste trei zile s-au întors şi Valeriu, Ion şi Marin de la Sâmbăta. Erau plini de bucurie pentru cuvântul sfânt cu care se împărtăşiseră din gura părintelui Arsenie Boca.
Dar Părintele Stăniloae, care l-a cunoscut mai bine ca Pr.Arsenie Papacioc, ce spune despre el? Interesant de urmărit
aici.
PS
1. Uitaţi-vă ce discuţii au fost şi pe
aici (câteva pagini, iar în pagina 6 au postat şi o grămadă de profeţii).
2. Cât despre pictarea împreună a celor două Biserici, Sf.Sofia - Istanbul şi Sf.Petru - Roma, greşeşte cine vede în asta ecumenism la P.Arsenie (el l-a condamnat dimpreună cu adepţii lui), deoarece uită că ambele Bisericii nu mai aparţin BO (nu ştiu dacă cea din Roma e din perioada dinaintea schismei), sunt căzute: una făcută moschee, alta "altar" al papei. Acolo este vorba mai-degrabă de o profeţie despre revenirea celor două locaşuri la origine - biserici iar nu capişti idoleşti.