Ce poate face un crestin pentru a se mantui?
25. Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?
26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?
27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.
O pilda. Odata s-au casatorit o tanara credincioasa cu un tanar putin credincios. Inainte de casatorie, tanara isi indemna iubitul sa frecventeze si el biserica, dar el i-a zis:Si la mantuirea celor din jur poate contribui prin propriul exemplu,nu?Altceva nu stiu daca ar mai avea de facut?Sau ar mai avea?
Dacă cei care postesc nu sunt trişti, dacă le acceptă pe toate, fără să le dispreţuiască şi alege doar ceea ce îi este de folos, dacă renunţă la iubirea de sine care îl întristează de cele mi mult ori, creştinul ar fi creştin şi mulţi "păgâni" ar spune ca în primele veacuri la imaginea bravilor mucenici: vreu şi eu să fiu creştin căci uite ce frumos este. "Până când Doamne îi suporţi pe fariseii care cu buzele te cinstesc, dar cu inima sunt departe de Tine ?"Dupa un scurt timp de casnicie soţul îi spune soţiei vreau sa cred si eu ca tine
Eu cred ca atunci cind facem pacat este permis sa ne intristam dar cu masura.Acum întreb şi eu tot pt mântuire: când ne este permis să ne întristăm ? Oare chiar ne este permis să ne întristăm !?
Ar fi bine să înţelegem că totul ne este permis, dar nu şi de folos.Eu cred ca atunci cind facem pacat este permis sa ne intristam dar cu masura.Acum întreb şi eu tot pt mântuire: când ne este permis să ne întristăm ? Oare chiar ne este permis să ne întristăm !?
Înapoi la “ALTE SUBIECTE TEOLOGICE”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 11 vizitatori