A judeca vs a constata; stima de sine vs mandrie

[elena2008]

va rog din suflet sa ma sfatuiti si pe mine....ce inseamna de fapt "a judeca", privit ca un pacat?

cunosc persoane care au suferit de depresii profunde pornind de la tiparul de gandire "eu nu sunt nimic, eu nu merit nimic". unde se trage linia intre stima de sine si mandrie? daca recunosti ca ai facut ceva bun, cu ajutor divin, dar recunosti, inseamna ca te mandresti? cum impaci respectul de sine ca nevoie psihologica cu umilinta? si umilinta cu bucuria?
daca iti formezi o parere personala despre cineva, inseamna ca judeci pe acel cineva? dar daca nu ai pareri, cum mai gandesti?

nu va suparati pe mine pentru intrebarile poate naive...

[JOAN]

Intrebarea ta nu este deloc naiva.Sfanta scriptura :"nu judeca si nu vei fi judecat".Este perfect adevarat .Daca dorim sa scapam de Judecata Divina nu trebuie sa judecam pe nimeni cu nimic.Aici este arta!Multimea cuvintelor atrage pacatul in cuvant.Asa ca vezi ce si cat vorbesti.(spre Slava lui Dumnezeu,sfaturi -discutii duhovnicesti,binecuvantari si chestii profesionale la scoala-serviciu.Invata si alege tu proportiile cu masura).Modalitatile de a judeca sunt de la foarte subtile,mentale,gestice,pana la vorbe fapte(multe si marunte).Nici macar nu merita sa ne batem capul.Pentru a nu judeca cu nimic pe nimeni ,trebuie pe toti sa-i binecuvantam in ce chip putem si ne sta in voie,cu gandul,cuvantul si sau fapta.Smerenia nu are nimic a face cu depersonalizarea ca ostas a lui Hristos,a nu se confunda ca individ.Crestinii nu trebuie sa faca o psihanaliza seaca-saraca.(Noi inainte de toate suntem madulare ale lui Hristos)"Tratamentul"in spirit duhovnicesc nu se face cf.principiului cauza efect,noi trebuie sa inlocuim pacatul cu virtutea cu mila si voia lui Dumnezeu si a Maicii Sale Iubite.A trai smerenia nu inseamna a te auto distruge(cine vrea asta?).Este cel mai frumos mod de a trai,inseamna a trai in voia Lui Dumnezeu cu Dumnezeu si binecuvantand pe aproapele.A nu te mandri inseamna a-I da intaietate lui Dumnezeu in viata ta oriunde si oricand(dupa cum vezi e mare diferenta) si ce spuneam mai sus, in continuare,(adica a nu judeca).Aici se trage linia :Binecuvinteaza pe toti rai si buni si lasa-i Domnului intaietate in viata ta,adica ce ar dori Hristos sa faci in acel moment...Masura se cere in toate!Dar aici este alta discutie."A te depersonaliza din dorinta de a fi smerit, este un act de mandrie,egoism...Mandria si parerea de sunt cele mai mari boli din univers,numai Dumnezeu ne poate vindeca de ele si de toate formele lor subtile.Lasa-te in voia Domnului ,El stie cel mai bine cum sa te smereasca.(este produsul muncii divino-umane si cu darul Lui Dumnezeu se face)."Fara de Mine nimic nu puteti face".Tu doar primeste si multumeste-I!

[Ioan Cr]

Vreau sa adaug, draga Elena, cateva cuvinte din Avva Dorotei - tocmai despre distinctia care te framanta: intre mustrare si judecata. Din Scriptura mai stim inca si alt sfat, aparent in opozitie cu cel remarcat de Joan ("Nu judeca si nu vei fi judecat"): pe fratele ratacit MUSTRA-L - intai intre patru ochi, apoi - daca nu se indreapta - mai cheama 1-2 martori, iar a treia oara - adu-l in fata Bisericii. Daca nu se indreapta nici dupa asta - sa-ti fie tie ca si pagan.

In realitate, nu este nici o contradictie - iata cum lamureste Avva: cand il prinzi in flagrant pe unul care fura - mustra-l zicandu-i "Ai furat! Nu faci bine!", si nu spune "Talharule!" - pentru ca asa l-ai si judecat si rau ai facut (redau in forma libera). De ce asa? Pentru ca "a fura" se refera la un act IZOLAT (care poate sa nu se mai repete), pe cand "a fi talhar" se refera la o trasatura de caracter, la PERSONALITATE, deci tocmai la o calitate statornica, care suna ca un verdict de judecata. (a se compara cu Matei: 5:22 Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.)

Dar chiar si pentru a face o mustrare in duhul dragostei (caci numai in dragoste poate fi ziditoare) - se mai cere inca mult discernamant, cunoasterea adevaratelor valori si virtuti si, deci, criterii de bine si de rau: ca altfel vei fi ca "orbul care il conduce pe orb". Tocmai de aceea e mai bine nici sa nu mustram.

Cat tine de mandrie si stima de sine: cred ca stima de sine cea mai curata este bucuria de a fi pe plac lui Dumnezeu, ceea ce presupune - fara indoiala - o oarecare sesizare a propriei corectitudini. Pentru aceasta ne-a si fost sadita constiinta. Pentru aceasta au fost date si poruncile. Pentru aceasta Mantuitorul a tinut minunata Predica de pe Munte. Iar ca sa nu ne ingamfam, Hristos ne mai zice: Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem. (Luca 17:10)

Un exemplu de stima de sine sanatoasa ne-o arata Sf. Ap. Pavel:

1 Tesalonicieni 2:
1 Căci ştiţi voi înşivă, fraţilor, că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică.
2 Ci, după ce am suferit şi am fost, precum ştiţi, ocărâţi în Filipi, am îndrăznit întru Dumnezeul nostru să grăim în faţa voastră, cu multă luptă, Evanghelia lui Dumnezeu.
3 Pentru că îndemnul nostru nu venea din rătăcire, nici din gânduri necurate, nici din înşelăciune,
4 Ci, după cum am fost socotiţi vrednici de Dumnezeu ca să ni se încredinţeze Evanghelia, aşa vorbim, nu căutând să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu care ne încearcă inimile.
5 Căci niciodată nu ne-am arătat cu cuvinte de linguşire, după cum ştiţi, nici cu ascunse porniri de lăcomie. Dumnezeu îmi este martor.
6 Nici n-am căutat slavă de la oameni, nici de la voi, nici de la alţii, deşi puteam să fim cu greutate, ca apostoli ai lui Hristos.
7 Noi însă am fost blânzi în mijlocul vostru, aşa precum o doică îngrijeşte pe fiii săi;
8 Astfel, iubindu-vă, eram bucuroşi să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar şi sufletele noastre pentru că ne-aţi devenit iubiţi.
9 Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi de truda noastră; lucrând zi şi noapte, ca să nu fim povară nici unuia din voi, aşa v-am propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu.
10 Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, cât de sfânt şi cât de drept şi fără de prihană ne-am purtat între voi credincioşii;
11 Ca un părinte pe copiii săi, precum ştiţi, aşa v-am rugat şi v-am mângâiat.
12 Şi v-am rugat cu stăruinţă să umblaţi cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu, Celui ce vă cheamă la împărăţia şi la slava Sa.
13 De aceea şi noi mulţumim lui Dumnezeu neîncetat, că luând voi cuvântul ascultării de Dumnezeu de la noi, nu l-aţi primit ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, aşa precum este într-adevăr, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu, care şi lucrează întru voi cei ce credeţi.
14 Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu...

Sinceritate, modestie, obiectivitate, dragoste fata de aproapele, ravna pentru mantuire, pentru zidirea Trupului lui Hristos - iata cateva criterii pentru o bucurie sanatoasa.

[diaconul_Catalin]

Cred ca ai primit explicatii bune. Eu sunt mai putin academic... unde nu stiu... nu stiu.

stima de sine vs mandrie

"...eu nu sunt nimic, eu nu merit nimic..."

Noi facem lucruri bune pe care trebuie sa le recunoastem in fata propriei noastre constiinte: Astazi am facut un lucru bun! Pentru a nu cadea in pacatul mandriei ar trebui sa constientizezi ca ceea ce ai facut bun astazi, nu iti garanteaza mantuirea, nu este suficient si esti dator a face mult mai multe!

a judeca vs a constata

"...daca iti formezi o parere personala despre cineva, inseamna ca judeci pe acel cineva?"

Sa gandesti ai voie... chiar si in ceea ce ii priveste pe altii. Dar atunci cand iti formezi o parere despre ceilalti, raporteaz-o la propria ta persoana, compar-o cu tine, si tine minte ca nu stii toate cate a facut! Exista riscul sa cazi in mandrie spunand: "Eu sunt mai bun decat cutare!". Atunci intoarce-te la ceea ce am scris mai sus: stima de sine vs mandrie

[elena2008]

multumesc pentru raspunsuri si pentru blandete!

mare lucru sa poti sa traiesti asa, fara sa judeci in felul asta. insa asa cred ca ajumgi si la dez-otravirea mintii, la pace si bucurie

[Pr Constantin]

Elena, ai primit raspunsuri bune si la subiect... cinste celor care ti-au scris.

Eu am sa ma refer la alte aspecte din intrebarile tale (pe cat se poate).

Ai spus: "cunosc persoane care au suferit de depresii profunde pornind de la tiparul de gandire "eu nu sunt nimic, eu nu merit nimic"."
Tiparul acesta - paradoxal - desi creaza stari de depresie e unul bun. Ba chiar de recomandat. As spune chiar: fara el nu se poate. Asa spune si Petru: "Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos". Adica isi asuma-marturiseste "iadul" (ce-l vede in el) ca lipsa a Dumnezeirii.

Cum traim in aceasta stare e de fapt intrebarea. Si raspunsul cel mai frumos il da tot Domnu' catre Sf. Siluan Athonitul in celebra si clasica de acum expresie: "Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui". Iti recomand cu tarie sa citeste scrierea Sf. Siluan Athonitul (daca nu ai facut-o deja).

Ce e Iadul? Lipsa Dumnezeirii si astfel neputinta mea de a face ceva... si de aici pacatul, ca fapta gresita, ca ratare a sensului meu de a fi (a fi prin Domnul !).

Omul nu este "ceva" prin sine insusi. El nu isi are izvorul si sustinerea vietii prin sine. Ca atare nu poate "prin sine" sa faca nimic. Toate le poate prin Domnul si Dumnezeul sau care ii da viata si i-o si sutine. Dar, datorita caderii, omul umbla cu parerea ca "ar putea ceva" fie el cat de mic.

Aici e de meditat asupra a ceea ce spune Hristos Insusi: "Fara mine nu puteti face nimic". Acest lucru este foarte greu de constientizat. Se constientizeaza totusi prin trairea starii de "iad", in care iti vezi toata neputinta de a fece ceva bun. Si culmea tocmai in starea aceasta, cumva, omul il intalneste pe Dumnezeu (vezi aici si Cartea lui Iov). Cum stai in starea aceasta? Greu de spus. E de citit si aprofundat Sf. Siluan care a experimentat trairea iadului.

Nu se spune oare in Pateric ca virtuatea cea mai mare nu e sa-L vezi pe Dumnezeu ci pacatele proprii, a te vedea pe tine sub toata faptura (nu numai sub orice om, ci sub orice faptura)? Nu este oare acesta iadul? Daca ne-am vedea pacatele - toate de-odata - oare nu ne-am infricosa intratat incat "am muri" de frica?

Asta nu inseamna totusi ca nu mai fac nimic, paralizez. Lupta mea e sa-mi pun toata nadejdea in Dumnezeu (direct - in Hristos) si sa nu deznadajduiesc. Restul nu e de la mine ci de la Domnul. De la mine e sa-mi suport neputinta si sa ma rog neincetat vazandu-mi in permanenta pacatul - nu ca fapta! - ci ca stare de fapt... (de vazut aici si viata Mariei Egipteanca). Si asa, incet-incet Domnul ma ridica si ma curateste fara ca eu macar sa-mi dau seama. E starea sfintilor care si in ultima clipa se vedeau pacatosi. Si nu o spuneau doar cu gura ci o traiau real. Vedeau in sine - in permanenta - RISCUL de a pacatui in orice moment - prapastia iadului.

Intalnirea Mariei Egipteanca cu Zosima e mai mult decat graitoare in acest sens.

Apoi daca pe tine te vezi in "iad" sau mai simplu: "eu sunt iadul"... mai ai timp sa-l judeci pe celalat sau mai poti?
Judecata celuilalt vine din "parerea de sine": "ca pot face ceva, ca sunt cineva" si uitarea ca "toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte" cum zice Pavel catre Filipeni.

M-am intins prea mult, sorry!

[JOAN]

Referitor la "a tine mintea in iad si nu deznadajdui".Cuviosul Siluan Athonitul, nu se autosugestiona sa-si tina mintea in iad.(nici nu avea cum).Aici intram in domeniul "real" al vietii in Hristos.(Am venit sa arunc foc pe pamant).Evident pentru a intra in Rai trebuie sa fim lamuriti ca aurul in foc.Domnul cu madularele sale (care suntem noi)face acest "exercitiu" in acest scop.Si este foarte indicat.In limbaj duhovnicesc avem deaface cu parasirea-indepartarea harului(nu totala)(iadul-lipsa Lui Dumnezeu),spre desavarsirea noastra ca si crestini.Fiti voi dar, desavarsiti precum Tatal Vostru Cel din Ceruri Desavarsit Este.Pai desavarsirea nu se face prin psihanalize,autosugestii si imaginatii de tot felul.Crestinul in viata primeste de sus "niste" astfel de "exercitii-curatiri".E ca si venirea mortii,sau a 2-a Venire a Mantuitorului, pe nepregatite.Cum te gaseste asa o "furi".Crestinul cu numele sau incepatorii, nestiind sa primeasca si sa lupte cu astfel de probleme imediat cere ajutorul medical(gresit total),tranchilizante,sedative etc..)(Nu mai cautam Doctorul sufletelor si a tot trupul?Evident ca el nu stie ca este incercat ,botezat fiind,cum au mai patit-o si altii(vegheati ca Eu vin ca un fur) si se si sperie de starile dubioase pe care in mod real le traieste(acele depresii,frica exagerata,calduri,friguri, insomnii,etc).Unii au depasit cu mila lui Dumnezeu fara nici un medicament sau metoda de tratament aceste stari si au vazut ca nu tinea de tratamentul medical si atunci au inceput sa caute raspunsuri la "enigmele" pe care le traiau.Cu Darul lui Dumnezeu putini care au mai rezistat au aflat de acest tip de incercari exclusiv duhovnicesti si au inceput sa-si "intareasca pozitiile"si nu singuri, in acest fel de lupta.Dupa 3,5 ani (la unii imediat)de la "Baia harului"(spun sfintii parinti)-intrarea pe poarta din fata in cele spirituale de mana cu "FAMILIA",cand toate-s bune si minunate ca Domnul daruieste,...Domnul Nostru incepe cu "atletii" sai "exercitiile".Unii se pierd cu firea avand suflete slabe si renunta de sperietura chiar si la credinta,ceea ce este f. grav,altii isi ling ranile si cer de sus ajutor si merg mai departe cu ajutorul si mila lui Dumnenezeu si a Maicii sale Iubite.Multi chemati putin alesi.Totul:ispite,departari de har,intra sub semnul chenozei personale pe care si Dumnezeu Si-A trait-O prin Cruce.Si noi trebuie sa-i semanam si sa ne purtam Crucea mai departe cu ispite de la fire,de la lume,de la demoni.A nu va imagina ca Domnul da tuturor aceleasi cantitati.Unuia 30 altuia 60 altuia 100.Metodele de recuperare sunt multiple ,dar aici sunt alte discutii.Cu timpul apar alte si alte ispite...Precum citim si in vietile fratilor nostri mai mari Sfintii Parinti.Pentru ale lor sfinte rugaciuni Domnul nostru IIsus Hristos sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi.Maica Domnului mijloceste pentru noi copii tai.

[elena -petra]

Nu pot tine asa o frumoasa prelegere teologica ca a dl Ioan Cr, dar de data aceasta :o sunt pe aceeasi lungime de unda cu dl diacon Catalin.
Prin urmare si raspunsul meu va fi unul mai ,,lumesc".
In primul rand ma rezum la o problema cu care ma confrunt recent.

A JUDECA vs A CONSTATA

Am invatat, sa nu mai incerc sa judec oamenii ,atata timp cat nu am informatii corecte.
Ne putem forma o parere despre un om care la un moment dat a fost las cu noi.Nu putem sa-l judecam ,poate acel om a avut o slabiciune de moment( si din lasitate n-a incercat sa se explice) si in realitate este curajos.Poate doar cu noi a avut o scapare si din lasitate a procedat asa.Deci aici intervine constatarea adica OBSERVAM, SESIZAM,VEDEM.
Pana la judecata mai e putin.Ca sa-l judecam pe omul acela, ca asa este el in realitate, trebuie sa-l examinam de fapt, sa chibzuim si sa discernem bine faptele lui si apoi sa-l ,,judecam" Sa nu uitam totusi : DOAR DUMNEZEU NE JUDECA!
Prin urmare motivul pentru care nu trebuie sa judecam si sa nu pronuntam sentinte asupra altora este faptul ca noi nu avem toate informatiile despre persoana aceea, de ce aceea persoana procedeaza asa? Noi vedem numai niste manifestari exterioare si de moment ale omului dar nu stim ce este in adancul lui si de aceea, daca il judecam vom pronunta o idee gresita.



STIMA DE SINE vs MANDRIA

Suntem mandri atunci cand ne atribuim calitati mai mari decat avem.Mandria este unul din cele sapte pacate capitale.Atunci cand ne mandrim in stanga si dreapta cu ce mari realizari am facut noi, cat de buni suntem, cat de ....
Ori STIMA DE SINE inseamna sa-ti recunosti propriile calitati cand de fapt te consideri o persoana valoroasa si apreciezi ceea ce faci.Totusi pana la un anumit punct este bine sa iti pui in valoare calitatile, dar sa incerci sa nu exagerezi, sa nu supraevaluezi ceea ce faci fiindca atunci ajungi la mandrie.

[diaconul_Catalin]

Suntem mandri atunci cand ne atribuim calitati mai mari decat avem... Ori STIMA DE SINE inseamna sa-ti recunosti propriile calitati cand de fapt te consideri o persoana valoroasa si apreciezi ceea ce faci.

Poti spune cu sinceritate ca balanta cu care te cantaresti e buna? Poti spune din adancul sufletului ca iti poti analiza "propriile calitati" in mod obiectiv? Oare eu daca zic ca am terminat facultatea cu media 10 (asta e o minciuna), imi expun calitatile sau ma laud, ma mandresc?

[elena -petra]

Poti spune cu sinceritate ca balanta cu care te cantaresti e buna?

Orice balanta are riscul sa cantareasca gresit! Metaforic vorbind. Asa ca la noi exista riscul sa ne supraevaluam calitatile fara sa ne dam seama ca ajungem sa ne mandrim.

Oare eu daca zic ca am terminat facultatea cu media 10 (asta e o minciuna), imi expun calitatile sau ma laud, ma mandresc?

Depinde sub ce context afirmati acest lucru.

[diaconul_Catalin]

Depinde sub ce context afirmati acest lucru.

Pur si simplu va spun... am terminat facultatea cu 10 (repet, e minciuna, am facut un pacat mintind, dar o fac de dragul continuarii subiectului)

[Ioan Cr]

diaconul_Catalin: Oare eu daca zic ca am terminat facultatea cu media 10 (asta e o minciuna), imi expun calitatile sau ma laud, ma mandresc?

Depinde sub ce context afirmati acest lucru.

Total de acord. E una cand stai in fata comisiei de admitere si ti se cere media, alta e cand deschizi tu subiectul in cercul de prieteni (mai rau - straini). Acelasi adevar, dar cu implicatii diferite.

Poti spune cu sinceritate ca balanta cu care te cantaresti e buna? Poti spune din adancul sufletului ca iti poti analiza "propriile calitati" in mod obiectiv?

Cred ca constiinta e cea mai buna balanta personala, dupa cea a lui Dumnezeu. Dar obiectivitatea trebuie educata si balanta ajustata.

In sinea noastra fiecare, sinceri fiind cu noi insine, ne cunoastem plusurile si minusurile. Fara de asta nu ne-am putea nici macar pocai, deci nici creste duhovniceste.

Dar pe masura inaintarii spirituale, tindem sa le atribuim pe toate cele bune ale noastre lui Dumnezeu, iar pe cele rele - slabiciunilor noastre. In felul acesta, ajungem sa ne pocaim si sa-L slavim pe Dumnezeu deodata. Asa isi traiau credinta Sfintii.