Despre cuget şi conştiinţă

[Veronika]

Aş vrea să mi se explice dacă există vreo deosebire între cuget şi conştiinţă. Se zice că conştiinţa este glasul lui Hristos. Este bine s-o ascultăm tot timpul?

[Ioan Cr]

Aş vrea să mi se explice dacă există vreo deosebire între cuget şi conştiinţă.

Constiinta este cugetarea despre cugetare, adica participarea totala a mintii la cele ce se petrec in afara sau inauntrul sufletului. Se vorbeste si despre constiinta morala, ca organ al discernamantului, ca simt al binelui si a raului.

Se zice că conştiinţa este glasul lui Hristos. Este bine s-o ascultăm tot timpul?

Constiinta in sens de lege a iubirii, fireasca pentru toti oamenii. Atunci cand Hristos aduce marturia dragostei parintilor fata de copii, intr-o explicare a dragostei dumnezeiesti, apeleaza tocmai la acest simt universal al binelui si al raului: Oare cand un copil va cere paine, ii veti da in loc o piatra?

[protosinghel]

Aş vrea să mi se explice dacă există vreo deosebire între cuget şi conştiinţă.

În aceste situaţii este recomandat să începi cu DEX-ul. Acolo scrie relativ clar şi corect ce înseamnă "cuget" şi "conştiinţă". Dacă e nevoie de precizări, spuneţi.

Se zice că conştiinţa este glasul lui Hristos.

Mai mulţi Părinţi spun asta, iar dintre teologii sec. XX îmi amintesc de părintele prof. Dumitru Stăniloae. Numai că aici se intră puţin şi în psihologie. Teologia şi psihologia văd diferit noţiunile de "subconştient", "inconştient" "transconştient" şi altele de genul acesta. Conştiinţa are legătură cu aceste noţiuni psihologice şi uneori chiar se confundă cu subconştientul sau transconştientul. (Cândva eram mai versat în acest subiect, iar acum, de când m-am specializat pe liturgică, am cam pierdut ritmul.)
Oricum, cred însă că problema trebuie văzută condiţionat. Dacă omul este în legătură cu Dumnezeu, conştiinţa îi poate "dicta" cele ale lui Dumnezeu, iar dacă nu - diavolul se poate substitui adevăratei conştiinţe, luând locul de "sincer sfătuitor". Există însă şi situaţi când printr-o rânduială a lui Dumnezeu, dar şi datorită unei sincerităţi a omului, glasul conştiinţei "i-a ridicat" chiar şi pe cei mai "păcătoşi" şi "înrăiţi" oameni.
Există însă şi oameni cu "conştiiţa amorţită". Aceştia chiar şi când fac cele mai mari păcate şi masacre, nu aud nimic dinlăutru. Sau poate nu se ascultă suficient...

Este bine s-o ascultăm tot timpul?

Atunci când ne şopteşte să ne ferim de păcat, desigur trebuie ascultată, iar când nu suntem sigur, cred că ar trebui "s-o punem la încercare". Scriptura spune: "Cercetaţi duhurile...".