Credinta si Cultura - modele de urmat

[CristinaThenewone]

Ieri am citit un mic articol pe un site. Pentru ca mi-a placut mult ce am aflat am zis sa va aduc si voua la cunostinta, celor care nu stiu, iar celor care stiu mai multe, posibilitatea de a completa sau eventual corecta informatiile, spre folosul tuturor.
In acel articol aflam la inceput despre o povestioara care pare SF, asemanatoare celei cu Parintele Arsenie Boca, cand ,,s-a teleportat”/sau a zburat, el stie, din lagar spre locul in care o inmormantau pe mama lui. Cine stie mai multe despre unul din aceste doua cazuri (Pr Aghei sau Parintele Asenie Boca) sau altele asemanatoare sunt bineveniti sa ni le impartaseasca si noua (spre zidirea noastra si a celor care inca nu sunt convinsi ca Ortodoxia este calea bineplacuta Lui Dumnezeu).
Din acest articol mai aflam ca in zilele noastre, in care globalizarea devine parca tot mai accentuata, inca mai gasim radacini bine ancorate in credinta stramoseasca dreptmaritoare, la unele etnii, popoare. Am aflat despre un neam (mai aproape de noi,ca si localizare, decat as fi crezut vreodata) care are in sange parca, ortodoxia : de cand se scoala si pana se culca , din mosi stramosi , toti pare ca fac la fel (poate or mai fi si exceptii, dar mai putine, oricum nu cred ca se compara cu oamenii din alte zone geografice - o fi de vina sa zicem si secularizarea. Le caut eu scuze, dar, pe cei mai inainte mentionati cum de nu i-a schimbat ? ).

Gata cu introducerea, acum dau copy-paste la articol. In site-ul sursa va puteti delecta si cu niste poze frumoase: http://www.carpati.orghttp://duzun.teol ... veni/1007/


,,Oameni de langa noi: rusii lipoveni"


,,4 martie 1970


Dragă părinte Aghei,


Vă scriem această scrisoare despre preotul Manuil.

Dragă părinte Aghei, noi nu mai suntem copii; avem aproape 66 de ani sau mai mult. Vă scriem o întâmplare foarte înspăimântătoare.

Veneam de la lucru într-o zi de joi, la orele 14,00-15,00, şi am trecut Dunărea la Ghecet Smârdan. Aşteptam autobuzul ca să mergem acasă.

Stând pe malul Dunării lângă bufet şi privind în partea unde bacul traversează Dunărea, vedem ceva pe apă ca o barcă, dar parcă nu era barcă, ce se apropia spre partea asta, la Ghecet.

Noi eram 11 bărbaţi şi 7 femei, cum cunoaşteţi brigada.

Ne uitam şi, când s-au apropiat, erau trei bărbaţi pe apă, care mergeau ca pe gheaţă.

Când ne uitam mai bine, era preotul nostru Manuil şi doi bătrânei de o parte şi de alta a lui.

Femeile noastre s-au speriat, s-au întors, au început să tremure şi nu puteau scoate un cuvânt. Noi priveam.

Ei au sosit la mal, au intrat sub streaşina bufetului şi s-au oprit lângă o masă. Preotul Manuil a intrat în bufet şi a adus o sticlă de apă minerală. Unul din ei a scos trei pahare şi le-a pus pe masă.

Părinte, paharele străluceau ca soarele, de nu mai puteai să te uiţi la ele. Preotul Manuil a turnat apă în fiecare pahar, au băut şi deodata au dispărut.

Dragă parinte, nouă ni s-au tăiat picioarele de frică şi nu mai ştiam unde să mergem. Unul din noi a zis să mergem în partea cealaltă, la Brăila, alţii-acasă.

Până târziu, am râmas pironiţi în acel loc. Nu puteam face un pas. Abia la ultima oră am plecat. Femeile noastre s-au îmbolnăvit de frică.

Dragă parinte, ceea ce am vazut aceea v-am scris. Noi am fost 18 persoane şi cu toţii am vazut cum preotul manuil trecea Dunărea cu doi oameni.

Plecăciune parinte şi nu vă supăraţi că nu v-am spus mai mult, că ne e frică.

Oamenii din comuna Carcaliu”


Era praznicul mânăstirii Uspenia din Slava Rusă, mare sărbatoare, la care veneau pelerini din toată ţara.

În acel an însă, s-a întâmplat ca părintele Manuil să aiba rânduită o slujbă la ora 9, în biserica sa din Carcaliu. Slujba dura mai mult de jumatate de ceas şi manuil o ţinuse aşa cum se cuvine, respectând fără grabă canoanele.

Cu toate acestea, pe la ora 10, în timpul Evangheliei, el era deja în altarul mânăstirii Uspenia.

,,Blagosloveşte-mă, Sfinţia Ta!”, s-a auzit glasul lui, şi părintele Manuil s-a aruncat la picioarele episcopului Ambrosie.

Uimiţi, oamenii care îl ştiau la Carcaliu, la mai bine de 100km distanţă, lau întrebat cum de ajunsese aşa de repede.

,,Am trecut pe deasupra munţilor”, a răspuns tăios Manuil. Dar era peste puterile omeneşti să urci şi să cobori Munţii Măcinului, pentru a ajunge din Carcaliu în Slava Rusă în numai 20 de minute, cât îi trebuise lui Manuil să o facă.

Oamenii l-au privit cu uimire şi au prins a-şi face cruce. Preotul lor începea să îi pună pe gânduri...

Când Dumnezeu era mai aproape de oameni, erau şi vremuri în care să se mai întâmple minuni...

Emanoil Petrov se născuse în anul 1914 din neamul vechi al unor cazaci de pe Volga.

Străbunii lui veniseră la malul Măcinului cu mulţi ani in urmă, ca refugiaţi.

În cadrul sinodului de la Moscova din anul 1654 patriarhul Nicon a impus revizuirea cărţilor sfinte.

Deasemeni ţarul Petru cel Mare (1682-1725) introduce măsuri de europenizare a ţării: schimbarea straielor, tăierea bărbilor etc.

Aceste lucruri au produs o schismă în Biserica rusească, în urma căreia episcopul Pavel de Colonna, împreună cu treistareţi de mânăstiri se opun noilor tendinţe.

Măsurile de constrângere la care au fost supuşi i-au silit pe opozanţi, numiţi ,,vechi credincioşi”, adică ,,staroveri”, să emigreze spre Serbia, Moldova şi Dobrogea.

Refugiaţii ajunşi în Moldova şi Dobrogea erau conduşi de stareţul Filip de la Mânăstirea Ponen. De aici numele lor de filipoveni, sau, mai scurt, lipoveni.

La rândul lor lipovenii s-au scindat în două mari grupuri: popoviţi şi bezpopoviţi.

Dacă la popoviţi serviciul religios era oficiat de un preot şcolit, la bezpopoviţi (bez=fără) serviciul divin era oficiat de un membru ales din coloctivitatea satului.

/Lipoveni/slava-1-art-art2.jpg

În Carcaliu, satul pescăresc de pe malul braţului Măcin, lipovenii sunt bezpopoviţi, iar Manuil fusese ales să le fie preot pe la vârsta de 33 de ani.

Prima sa liturghie o înălţase cesrului într-o zi de Florii. Fusese mare sărbătoare, mai ales că biserica sa era cea mai mare biserică lipovenească din ţară.

Biserica Ortodoxă Rusa de Rit Vechi are sediul peste Dunăre, la Brăila. Aici se afla Mitropolia credincioşilor lipoveni de pretutindeni.

Biserica metropolitană din Braila.

/Lipoveni/braila-1mitropolia_lipov-1-art.jpg

Mitropolia lipovenească are 6 eparhii (episcopii):

1. Eparhia Fântâna Albă-cu sediul la Brăila

2. Eparhia Slavei-cu sediul la Slava Rusă

3. Eparhia Moldovei-cu sediul la Târgu Frumos

4. Eparhia S.U.A.-cu sediul în Oregon

5. Eparhia Georgiei-cu sediul in oraşul Zugdidi

6. Eparhia Occidentală-ce sediul la Munchen.


Pentru lipoveni biserica a avut un rol hotărâtor în păstrarea identităţii ca popor.

Ca orice minoritate, care duce cu ea complexul străinătăţii, lipovenii sunt un popor prin definiţie religios.

Lipoveanul îşi face prima cruce dimineaţa, după ce se spală pe faţă. Se închina când se aşează la masă, apoi la fel când se ridică.

Se închină când pleacă la drum, când trece pe lângă biserică şi când se apuca de treabă.

Cu toate aceste multe cruci care-i insoţesc viaţa, lipoveanul nu se crede un om sfânt.

Slujbele religioase se ţin şi astăzi în limba slavonă, iar scrierea în biserică se face cu caractere ruseşti. Pentru sărbatori se foloseşte calendarul iulian, cu 13 zile dupa data din calendarul gregorian.

Numai sărbătoarea Paştelui se potriveste in calendar cu data ţinuta şi de ceilalţi creştini ortodocşi.

De Paşte lipovenii se salută ca şi noi: ,,Hristos voskrese!” ,,Voistinu voskrese!”

Turlele aurite ale bisericii lipoveneşti din Brăila într-o după-amiază însorită de noiembrie 2011.

/Lipoveni/braila-mitrop.-cupole_aur_in_soare_seara-art.jpg

Morala a fost cândva un lucru sfânt la lipoveni.

Dacă o pereche trăia în concubinaj, cei doi n-aveau voie să ia apa de la fântâna niciunui sătean.

Dacă cineva se milostea şi-i primea la fântâna lui, apoi popa nu mai aghezmuia acea ogradă.

De mână cu viitorul.

/Lipoveni/slava-12-art-art2.jpg

Cu toate că, aşa cum se cuvine, tinerii lipoveni făceau armata sub drapelul tricolor, de multe ori ei erau priviţi chiorâş de camarazi şi de câtre unii gradaţi. Asta în special în anul 1968, când ruşii invadaseră Cehoslovacia.

Totuşi lipovenii simt româneşte: cei mai în vârstă au depus jurământ militar pentru România şi parca dintotdeauna acestei tări îi aparţin.

Aici are lipoveanul casa, familia, rudele. Cu fiecare generaţie locul de baştina devine tot mai mult o abstracţiune.

Când se gândesc la rudele din Siberia, parcă li se face tot mai cald... Adevăraţii bărbaţi lipoveni umblă şi iarna în cămaşă... Niciodată încheiată la gât.

/Lipoveni/slava-5-art.jpg

În 1945 li s-a interzis lipovenilor să mai vorbească ruseşte.

Exista legenda că la fereastra oricărei case de lipoveni stă cineva cu un ciomag şi ascultă daca se vorbeşte ruseşte.

În acele vremuri un lucru care îi trăda pe lipoveni erau încălţările cu talpa din lemn de tei.

Copii se amuzau când troncăneau ca nişte cai. (Probabil că atunci a inventat stepul Stepan Stepanovici.) De pe deal coborau cu galenţii ca pe nişte patine.

/Lipoveni/slava-6-art.jpg

Puţin mai târziu, prin anii ’50, noul partid muncitoresc din România ducea o politică agresivă de sovietizare.

Comuniştii se aşteptau ca ruşii lipoveni din Dobrogea sa fie primii care să îmbrăţişeze cu entuziasm modelul fraţilor de peste Nistru.

Spre uimirea organelor de partid, lipovenii au refuzat rolul ingrat de trădători faţă de ţara şi poporul care, la necaz, i-a adoptat fără nicio rezervă.

/Lipoveni/slava-3-art.jpg

În timp, lipovenii au refuzat să-şi dea copii la şcoli doar cu predare în limba rusă, conştienţi de handicapul de comunicare pe care aceştia l-ar fi avut în viaţa trăită în România. (Spre deosebire de conaţionalii unguri, care par să nu vadă cest lucru.)

Domnişorele în port tradiţional lipovenesc.

/Lipoveni/slava-16-art.jpg

/Lipoveni/slava-16-art2-art3-art10.jpg

/Lipoveni/slava-17-art-art2.jpg

Mare parte din fotografii au fost realizate pe data de 28 august 2011, cu ocazia hramului Mânăstirii Uspenia din localitatea Slava Rusă.

/Lipoveni/slava-15-art.jpg

Cu această ocazie se reunesc aici credincioşi din lumea întreagă.

/Lipoveni/slava-14-art.jpg

La slujba de liturghie în ziua de sărbatoare se înconjoara micuţa bisericuţă vopsită în exterior cu incredibilă culoare roz.

/Lipoveni/slava-13-art-art2.jpg

Costumul bărbătesc lipovenesc tradiţional este compus din cizme sau pantofi, pantaloni largi şi ,,rubaşka”, cămaşa fără guler purtată peste pantaloni şi legată la mijloc cu brâu de lână colorată, cu ciucuri la capete.

/Lipoveni/slava-9-art.jpg

Piesa de bază a costumului femeiesc este ,,iubca”, fusta larga şi lungă pănă la glezne. Ca şi la bărbaţi, mijlocul este încins cu un brâu colorat.

Capul femeilor este acoperit obligatoriu cu batic.

/Lipoveni/slava-7-art-art2-k.jpg

La casele lipoveneşti cu fronton, acesta este frumos decorat cu elemente floristice şi zoomorfe.

Deasemeni sunt decoraţi stâlpii şi balustradele de lemn de la prispa casei.

Pereţii exteriori sunt cel mai adesea văruiţi în alb, iar tâmplăria se vopseşte în albastru.

/Lipoveni/slava-21-art.jpg

De multe ori casele sunt împodobite cu ,,vetrinice”, nişte săgeţi de forma unor păsări sau peşti, care indică direcţia vântului.

La lipoveni icoanele sunt aşezate în colţul camerei, iar sub ele, de sărbători, arde candela.

Un element specific caselor lipoveneşti este cuptorul întins, numit ,,leojanka”, pe care se şi doarme în iernile mai geroase.

Baia lipovenească, de tip saună, e formată din două încăperi: în prima se face focul, iar în cea de-a doua se află un pat de lemn şi o vatră de foc pe care se încing pietre de râu.

Efectul de saună este sporit de aburii produşi prin stropirea pitrelor încinse.

Pentru stimularea circulaţiei se foloseşte o măturică de mesteacăn sau stejar, care se opareşte şi cu care se loveşte încet peste trupul asudat.

Casa lipovenească în localitatea Slava Rusă.

/Lipoveni/slava-18-art.jpg

Extrem de harnici şi tenaci, lipovenii nu se dau în lături nici de la cele mai grele munci.

Chiar dacă poate fi văzut ca o pasinune ori ca un sport, pescuitul, şi mai ales cel profesional, cu năvod, se dovedeşte a fi o munca deosebit de grea.

Altădată, în vremea comunismului, când se mai construia câte ceva prin ţara asta, lipovenii puteau fi întâlniţi la muncile grele de la infrastructură. Buni săpatori, erau supranumiţi ,,excavatoare cu barbă”.

Lipovenii din satele din Moldova şi Bucovina sunt buni legumicultori si pricepuţi crescători de albine.

In zi de sarbatoare.

/Lipoveni/slava-8-art.jpg

Mi-ar plăcea ca din rândurile unor astfel de Articole să aflu lucruri particulare despre ţipţeri, forestierii aceia germani de pe Valea Vaserului, depre momârlanii din Munţii Poiana Ruscă şi gugulanii din Munţii Godeanu, despre ceangăii catolici din zona Bacăului şi, de ce nu, despre secuii din ,,ţinutul secuiesc”, neam vechi care nu are nimic în comun cu ungurii.

...Căci oamenii locului sunt cei care dau viaţă colţurilor de rai românesc prin care ne poartă paşii şi dorurile.

(Fotografii: Andrei Raftopol)

Autorul articolului: Gigi Cepoiu "


Iar la rubrica de comentarii, cineva a adugat:

,,Multam pentru vorbele dumneavoastra, imi permit sa adaug cateva detalii (din interior):

- toti preotii parohiilor sunt alesi dintre barbatii din sat (sau sunt validati) de comunitate; caracterele folosite in cartile bisericesti nu sunt caractere rusesti ci chirilice; lipovenii se inchina de fiecare data: cand mananca sau cand duc la gura un pahar de bautura (apa sau esente tari); icoanele sunt asezate la loc de cinste - preferabil pe un perete din partea estica a casei iar candela arde zilnic (exista si restrictii pentru femei, ele nu pot aprinde candela daca sunt "impure"); exista cu siguranta o cruce deasupra usii in camera de intrare la care se inchina toti cei ce intra in casa;
- portul bisericesc este strict si nu admite improvizatii: fetele nemaritate isi leaga parul cu funde si deasupra se pune baticul, cele maritate isi strang parul in "chicika" si apoi baticul, fusta este lunga, se foloseste numai ptr mersul la biserica; braul poarta numele de "pois", este impletit din fire de lana si difera ca lungime si model ptr femei, barbati sau copii; camasa ("rubaska") este cu guler tunica si se poarta numai pe deasupra pantalonilor;
- casele traditionale sunt varuite in fiecare primavara (poate si din cauza ca erau in marea majoritate din chirpici), aveau acoperis din stuf, gard albastru (de aici gluma ca imprima culoare de spirt la orice), aveau vatra in camera locuita cu "lijanka" : un fel de soba culcata (cu sistem de ventilatie) pe care se putea dormi in noptile friguroase.
- baia lipoveneasca traditionala este super simpla: o incinta in spatele casei, joasa, neagra de la funingine (ieseai uneori mai murdar decat la intrare) cu un vas metalic incalzit din exterior (inconjurat de pietre pe care se arunca apa ptr intensificarea aburului), un alt vas (mare) cu apa rece, o bancuta ("lauka") pe care te intindeai ptr masajul cu ramuri de stejar ("parita") si tiugi (tartacute, dovleci cu coada lunga) folosite pe post de scafe in care combinai apa."


Inchei aceasta postare cu un sentiment de admiratie pentru fratii nostri intru Hristos, rusii lipoveni.

Daca mai cunoasteti si alte exemple de acest gen, ar fi nemoapomenit sa ne cunoastem istoria si credinta stramoseasca si sa avem modele de urmat.

Doamne ajuta!