Cum ne justificam credinta?

[CatalinM]

Nu e vorba de justificare in sensul de legitimare a credintei, ci de posibilitatea de a prezenta matur celor cu care
venim in contact in viata de zi cu zi sau care sunt mai departati de Ortodoxie adevarul, varianta ortodoxa asupra
lumii.
In topicul de "revenire" parintele diacon Catalin a spus "Cu parere de rau, incep sa dau dreptate celor care spuneau
ca habar n-avem sa ne explicam credinta". M-am lovit si eu de incapacitatea asta zilele trecute intr-o discutie cu
cineva care credea in ozn-uri, materie infinita si Elohimi pe post de civilizatie extraterestra superioara
oamenilor. Zicea el ca e raelian. Mai mult decat a sustine cu oarecare argumente ca Ortodoxia confera un sens
rational si un scop (sper sa nu fie o formulare pleonastica) existentei in general precum si vietii subiective nu
m-am priceput, dar nici nu am insistat - problema mi-am pus-o mai tarziu, intr-un dialog interior. Mi-am data seama
ca nu am multe argumente in favoarea pozitiei mele si ca, in definitiv, totul tine de convingerile personale si de
credinta proprie a fiecaruia (a mea in Dumnezeu, a altuia in extraterestri). Faptul ca, sa zicem, eu stiu ca Hristos e Dumnezeu, ca am
putin habar de teologie si de dogme, ca exista mii de marturii ale sfintilor si mucenicilor nu e suficient omului de azi, dupa cum am putut constata. Deci, cum altfel?

[Florina]

Doamne ajuta!

Pentru a raspunde corect si complet unor astfel de intrebari, trebuie sa cititi (si chiar sa ii dati si acelei persoane) sa citeasca "Ortodoxia si religia viitorului", de Parintele Seraphim Rose

http://www.sfaturiortodoxe.ro/religiaviitorului.htm

si "Oameni si demoni", de Parintele Rodion.

Pe aceasta o puteti descarca de aici http://www.tezaurul-ortodox.com/index.p ... ed&pid=938

sau imi puteti scrie un pm sa v-o trimit pe mail.

[CatalinM]

Prima din cele doua carti am rasfoit-o deja. Insa eu nu la problema extraterestrilor ma refeream, asta a fost un caz particular de la care am pornit. Adevarata dificultate o vad in provocarea venita de la cineva care m-ar intreba, de exemplu, de ce sunt ortodox si ce are asa nemaipomenit Ortodoxia? Si de ce e nevoie de religie, nu putem trai linistiti si fara? Bine, eu stiu cam cum sa-mi raspund mie, dar pentru multa lume argumentarea ortodoxa nu este foarte convingatoare.

[Florina]

Apologetica, adica apararea credintei cu argumente rationale, poate fi primita tot de cei care ... cred oarecum. Adica, nu poate toata lumea sa creada, chiar daca ii dai argumente.

Cea mai buna reteta e sa fie cineva pregatit sa raspunda la orice fel de intrebare prin citirea cat mai multor carti ale Sfintilor Parinti. Si chiar si a cartilor de apologetica.

http://www.scribd.com/doc/36157/Firmili ... luionismul

Deci, nu e un raspuns general, ci fiecare intrebare e particulara si ii trebuie un raspuns specific. La intrebari despre raelieni, sunt anumite raspunsuri, la alte probleme, gen ecumenism, alte raspunsuri.

De ce sunt Ortodox? Fie ca ma intelege, fie ca nu, eu raspund: "Pentru ca Ortodoxia e calea adevarata si directa spre Dumnezeu!" Si sunt intrebata de ce este singura adevarata, si incep discutia despre minunile Ortodoxiei. Daca vad ca nu poate pricepe celalalt, fiind mult prea lumesc sau prea intunecat, nu mai continui mult, daca merge, il/o invit la o slujba la biserica. Sa vada de ce sunt ortodox!!!!

[diaconul_Catalin]

...fiecare intrebare e particulara si ii trebuie un raspuns specific.

Eu as adauga ca si fiecare interlocutor e diferit si merita raspunsuri diferite. Nu putem raspunde tuturor celor ce neaga existenta lui Dumnezeu cu aceleasi raspunsuri. Pentru a ne justifica credinta, pentru a explica "ortodox" "sensul rational si scopul existentei" (apropos, aceasta nu este exprimare pleonastica, caci scopul si sensul nu sunt acelasi lucru), trebuie sa intelegem originea nedumeririi. Sincer imi pare rau ca nu putem intelege ca sunt oameni care au nevoie de a le fi explicata credinta. Eu, de exemplu, am nevoie sa mi se explice de ce ziua creatiei a durat 24 ore, totusi a saptea zi, ziua in care S-a odihnit Dumnezeu, nu se termina in Scriptura: dupa fiecare zi urmeaza "a fost seara si a fost dimineata, ziua X". Dupa ziua a saptea nu se spune acest lucru. Mintea mea lucreaza, are nevoie de explicatii logice, sustinute de rationamente, chiar daca sunt argumentate cu spusele altora.
Cred ca prea ne bazam pe "crede si nu cerceta", desi acest "slogan" nu are nici o legatura cu credinta. Caracterul dinamic al Traditiei se bazeaza pe gradul de dezvoltare mereu crescand al omenirii. Religia, credinta, indiferent care este aceasta, trebuie explicata, ca sa poata fi constientizata limita ei, intelegand necesitatea existentei credintei. Pentru a "justifica" credinta proprie in fata altuia trebuie sa-i intelegi neclaritatea in primul rand. Nu te repezi cu citate, scrieri ale scriitorilor bisericesti... s-ar putea sa nu aiba nici o valoare pentru el... explica-i ca unui copil, ca unui "crud" in ale credintei.

[CatalinM]

Poate ca problema e la mine. Eu sunt construit in asemenea mod in care nu am nevoie de multe explicatii, pentru ca ma incred in Dumnezeu si mi-e suficient. M-am intrebat si eu odata cum e cu zilele creatiei, am citit ceva din Sfintii Parinti si gata. Chiar daca nu m-am lamurit pe deplin mi-am spus ca nu este important daca stiu asta sau nu, caci daca voi trai ortodox in limitele mele, voi afla raspunsul la timpul potrivit, daca nu in viata asta, atunci sigur in cea viitoare. De aceea poate nici nu am capacitatea necesara de a explica altora, cu toate ca ii inteleg cand isi manifesta indoiala sau necredinta - si eu am fost candva la fel si stiu ca nimic nu e nou sub soare. Pentru mine insa (din fericire, din nefericire?) perioada intrebarilor existentiale si de identitate s-a stins progresiv, pe masura ce am aflat Ortodoxia cu bogatia ei de sensuri. Daca pana atunci imi traiam neantul la maxim, in framantari permanente, indoieli, frici, deznadejdi si scormoneli, azi pot spune ca m-am linistit la adapostul Duhului Sfant. Si asta a devenit asa de tare o parte a mea incat, dupa cum se vede, imi afecteaza intr-o anume masura abilitatea de a impartasi altora credinta mea. E cam la fel cu incercarea de a explica cuiva de ce e bine sa fii om - te cam blochezi.

[Florina]

Parintele meu duhovnic spune ca aceia care nu pot purta discutii complicate despre credinta sa se roage pentru aceia cu care vorbesc si sa-i trimite sa vorbeasca cu preotul!

[CatalinM]

Eu cred ca misiunea unui crestin ar trebui indreptata spre cei care sunt receptivi catusi de putin. Cu cei care-ti rad in fata si spun ca esti indoctrinat, ca esti fundamentalist si intolerant, incuiat si inapoiat nu stiu daca are vreun rost sa-ti irosesti timpul. Poate doar in rugaciune, asa cum spui, caci in rest este ca si cand ai vorbi cu usa, vorba lui Petre Tutea.

[Ioan Cr]

"Chiar de ar invia cineva din morti, tot nu ar crede". Dupa cate minuni a facut Insusi Mantuitorul, Dumnezeu din Dumnezeu fiind, si tot nu s-au lasat convinsi cei mai multi, ba chiar gaseau explicatii naturiste sau mistice doar ca-si justifice renegarea - nu cred ca e cazul sa ne miram noi, putin credinciosii, ca nu-i convingem pe altii. Sa nu uitam ca suntem chemati sa fim lumina in lume si sarea ei: dar nici simtul luminii si nici gustul nu se impun cu forta, ci mizeaza pe participare, pe deschidere si apropiere. Obrocul lumineaza, dar nu sare in ochi. Mesajul cel mai important pe care il avem de propovaduit ca crestini nu poate fi redat in cuvinte. Cea mai buna predica este iubirea, iar iubirea trebuie lucrata, nu argumentata. Primii crestini in toiul prigoanelor se aruncau cu bucurie in ghiarele leilor, marturisind ca "Iisus este Domnul", si atat, succint, dar foarte graitor. Iar Tertulian ii surprinde pe pagaini exclamandu-i: "Privit-i (pe crestini), cum se iubesc!". Astazi si Sf. Serafim de Sarov ne indeamna ca cea mai buna predica este sa fii tu insuti bun crestin - in asa fel vei mantui pe altii zece din jurul tau. Si ce e mai important decat mantuirea?

Ascultam zilele astea o conferinta tinuta de Danion Vasile, inregistrata audio. Vorbind despre apologetica, a atins si subiectul ecumenismului aducand un exemplu din viata bisericeasca, exemplu care m-a impresionat si pe mine. Un parinte a fost rugat sa scrie ceva contra ecumenismului, iar acesta scrie o carte despre frumusetea Ortodoxiei. Si atunci te gandesti, oare nu este indemnul "veniti si gustati, ca bun este Domnul" cel mai binecuvantat dintre toate? Problema e ca prea des suntem caldicei noi insine, molateci, descurajati sau chiar plictisiti, pentru ca sa-i mai convingem si pe altii de frumusetea credintei noastre. Pe de alta parte, cand dragostea lucreaza in noi, ea se revarsa si singura, si gaseste si cuvintele cele mai potrivite, si mijloacele cele mai inspirate.

Ca sa inchei cu un citat din gura unui mare sfant - Sf. Ioan Scararul, care vorbind de Judecata de Apoi, se intreaba - "Oare ni se va reprosa atunci ca nu am fost mari dascali si teologi, sau lucratori de minuni si vindecatori? (si lista se poate continua) Nu! Ci de un singur lucru vom raspunde, ca nu ne-am plans indeajuns pacatele savarsite" (redau in forma libera).

P.S. Intrebandu-ma ceva timp in urma - in linie cu framntarile tale, frate Catalin - cata teologie mantuieste, am ajuns la concluzia asta: atata cat sa te convinga sa iubesti si mai departe.

[Pisoiu Fericit]

Zicea el ca e raelian.

Ai noroc ca nu era un scientologist. Astia il cred pe un autor de SF, care le tot zice povesti despre extraterestrii. Au avut si astia tanacu lor dar in cazu lor nu a mers nimeni la inchisoare, desi ei au chiar luat-o din spitalul de psihiatrie, si i-au administrat medicamente pe care nu aveau voie sa i lea dea.
Linkuri: http://en.wikipedia.org/wiki/Scientology
http://www.scientology.org/

Si, ontopic: citeste multe carti, nu conteaza cine, ce, cum, astfel incat sa cunosti Ortodoxia mai bine. Si roaga-te pt. ei. Cam asta e tot... ce pot sa spun...