adaugat mesajul urmatorAceasta este lectia ce o tine in ea Duminica aceasta.Dumnezeu nu ne admite singuri la marginea vagaunii din care am iesit,ci intotdeauna trimite,SALVATOR PLIN CU RAVNA,pe cineva care sa ne preia la buza deznadejdii,la cativa pasi de mantuire,acolo unde vrajmasul ataca inca o data,furibund,in incercarea disperata de a distruge toata nevointa de pana atunci.
Citeam o parte din celebrele sfaturi ale Parintelui Porfirie.M-au impresionat mai ales cele legate de problemele ,,asa zis" psihologice ale oamenilor.Foarte multi semeni veneau la Parintele Porfirie si se declarau mahniti,aflati in stare de angoasa spirituala,chinuiti de frustari si SINGURATATE.Parintele ii elibera de indata de ,,complicatiile" propriilor ganduri.El le cerea sa traiasca simplu iubindu-l pe Hristos.Ii sfatuia sa nu mai complice psihicul cu presupuse boli si neinpliniri.Le cerea sa stea cu gandul la minunile Creatorului,sa iasa din propria mahnire cu dorul de rugaciune.
Cand il ai pe Hristos in inima ta nimic nu-i greu.Nu exista singuratate.Nu exista frustare.Nu exista nici macar rautatea semenilor.Singuratatea omului incepe in momentul in care tu iti ,,osandesti"Creatorul la singuratare,cand nu ii simti participarea la PROPRIA TA VIATA ,cand ii refuzi prezenta directa.De aceea, unii, desi se cred credinciosi,au impresia ca Dumnezeu e sus ,departe de noi,eventual ,,dincolo de norii cerului".De aici incepe chinul vietii.De aici pornesc ratacirile si mai ales crizele personale.Ne victimizam inutil,ne credem departati de ,,iubirea" si ,,interesul" semenului pentru noi,dar nu facem nimic in plus spre a raspunde concret la ,,cererea de iubire" a Creatorului.
Tacem si suferim pe merit...
