Mitr. Antonie de Suroj: De ce s-a indoit Toma?

[Ioan Cr]

Predica a fost rostita de Mitropolitul Antonie de Suroj.

Hristos a Inviat!


Astazi praznuim ziua Sfântului Apostol Toma. De a carui îndoiala ne amintim adeseori. Într-adevar, el este cel care a pus la îndoiala vestea data de ceilalti Apostoli: “Hristos a Înviat! Noi l-am vazut!”.

Însa Toma nu a fost de felul lui un îndoielnic, nici nu a ramas “necredincios” plenitudinii revelatiei divine în Hristos. Sa ne amintim doar episodul când Apostolii si Domnul au auzit de boala lui Lazar, când Hristos le-a spus: <Sa ne întoarcem în Ierusalim>. La care ceilalti i-au replicat: <Dar Iudeii vor sa te omoare. Cum sa ne întoarcem?> Doar Apostolul Toma a spus: <Sa mergem si noi, sa murim cu El.> (In 11, 16). El era pregatit a fi nu doar un ucenic în cuvânt, nu doar un discipol care îsi urmeaza maestrul, ci unul care îsi pune viata sa împreuna cu El, ca pentru un prieten - si asemenea unui prieten. Deci, sa nu uitam marinimia, credinciosia si integritatea lui Toma.

Dar ce s-a întâmplat atunci dupa Învierea lui Hristos, când ceilalti Apostoli i-au spus (lui, care nu fusese prezent) ca L-au vazut pe Domnul înviat? De ce nu a acceptat vestirea lor? De ce s-a îndoit? De ce a spus ca are nevoie de dovezi - dovezi palpabile? Pentru ca Toma a vazut în spusele lor bucuria ca Hristos nu murise, ca El era viu, ca biruinta fusese dobândita; dar, cu toate acestea, ei erau aceiasi oameni. Nu a vazut în ei nicio diferenta. Erau aceiasi oameni pe care îi stia– doar ca bucuria luase locul fricii. Si Toma afirma : <Daca nu voi vedea cu ochii mei, daca nu voi cerceta eu însumi Învierea, nu
pot sa va cred>.

Oare nu acelasi lucru pot sa îl afirme si cei care ne întâlnesc pe noi?

Si noi am vestit Învierea lui Hristos cu câteva zile în urma – hotarât, sincer, cu toata încredintarea. Si noi credem în Înviere cu toata fiinta…Dar, cu toate acestea, când oamenii ne întâlnesc – în casele noastre, pe strada, la locurile noastre de munca, oriunde – oare nu zic, la rândul lor: Ce au oamenii acestia? Ce s-a întâmplat cu ei?

Apostolii Îl vazusera pe Domnul înviat, însa Învierea nu devenise înca o parte a experientei lor personale. Nu iesisera înca din moarte întru viata cea vesnica. La fel si noi. Doar sfintii… doar vederea lor lasa impresia ca mesajul pe care îl transmit este un adevar.

De ce mesajul nostru ramâne neauzit? Pentru ca noi vestim, dar nu suntem. Ar trebui sa fim atât de diferiti fata de cei care nu au experienta Domnului Celui Viu si Înviat (Cel ce ne-a împartasit Viata Sa, Cel ce ne-a trimis Duhul Sau Cel Sfânt), precum o persoana vie este diferita fata de o statuie, cum spune CS Lewis. O statuie poate fi frumoasa, magnifica, glorioasa si sumblima – însa ramâne o piatra. O fiinta umana poate sa fie mult mai putin, în prezenta sa exterioara – dar este vie, este o marturie a vietii.

Asadar, sa ne examinam si sa ne punem întrebarea unde ne aflam. De ce oamenii care ne întâlnesc nu sesizeaza ca noi suntem de fapt membre ale lui Hristos Celui Înviat, temple ale Duhul Sfânt? De ce?

Fiecare va trebui sa raspunda la aceasta întrebare în mod personal. Sa ne examinam fiecare si sa fim pregatiti sa raspundem înaintea propriei constiinte si sa facem ceea ce este necesar pentru a ne schimba vietile; în asa fel, încât oamenii care ne întâlnesc sa poata afirma : Nu am mai întâlnit un astfel de om… Exista ceva în el ce nu am mai întâlnit la nimeni altul. Ce este oare?... Iar noi sa putem raspunde: Este Viata lui Hristos, care vibreaza în noi. Noi suntem madularele Sale. Este Viata Duhului Sfânt, care salasluieste în noi. Noi suntem templul sau.

Amin.